doktoru

miercuri, 5 martie 2014

DIALOGUL CU IUDEUL TRYFON (PARTEA A DOUA) 4



CXXVI.
Hristos cel veşnic. Dacă aţi cunoaşte, o, Tryfon, cine este acesta, care este numit cînd „înger de mare sfat", cînd „bărbat", prin Iezechiel, cînd „Fiu al Omului", prin Daniil, cînd „copil" [1] prin Isaia şi „Hristos" şi „Dumnezeu vrednic de închinare" prin David, cînd „Hristos" şi „piatră", prin mulţi, cînd „înţelepciune" prin Solomon şi „Iosif", „Iuda" şi „stea" prin Moisi, cînd „răsărit" prin Zaharia şi „pătimitor" şi „Iacov" şi „Israel", iarăşi prin Isaia, cînd „toiag" şi „floare" şi „piatră din capul unghiului" şi „Fiu al lui Dumnezeu"[2] , nu aţi mai pronunţa cuvinte de ocară împotriva Lui, Care a şi venit şi S-a născut, a pătimit şi S-a înălţat la cer. Căci El va veni iarăşi, şi atunci cele douăsprezece triburi ale voastre îşi vor lovi pieptu­rile[3] . Căci, dacă aţi fi înţeles cele grăite de profeţi, nu aţi mai tăgădui că El este Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu celui unul singur, celui nenăscut şi nespus. De altfel şi prin Moisi se spune undeva în Ieşire, astfel: „A vorbit Domnul către Moisi şi i-a zis lui: Eu sînt Domnul şi M-am arătat lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul lor şi numele Meu nu l-am spus lor şi-am încheiat aşezămîntul Meu cu ei" [4] . Şi zice, iarăşi, astfel: „Un om a luptat cu Iacov" [5] şi a zis că este Dumnezeu. Şi, se zice că Iacov a grăit: „Am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi sufletul meu a fost mîntuit"[6] . Şi s-a mai scris, de asemenea, că locul în care a luptat cu el, în care i s-a arătat şi în care l-a binecuvîntat, l-a numit „Vederea lui Dumnezeu".
Şi tot Moisi spune cum Dumnezeu S-a arătat şi lui Avraam, lîngă stejarul din Mamvri, pe cînd acesta stătea la uşa cortului său, la amiază[7] . Apoi, spunînd acestea, adaugă: „Privind cu ochii a văzut şi iată trei bărbaţi au stat asupra lui. Şi văzînd, a alergat întru întîmpinarea lor" [8] . Puţin după aceasta, unul dintre ei făgă­duieşte un fiu lui Avraam: „Pentru ce a rîs Sarra zicînd: „Aşadar, voi naşte ? Eu am îmbătrînit". Oare este fără de putere un cuvînt la Dumnezeu ? La anul, tot pe vremea aceasta, mă voi*întoarce şi Sarra va avea un fiu"[9] . Apoi plecară de la Avraam. Şi Moisi zice iarăşi despre ei: „Şi ridicîndu-se de acolo, bărbaţii au privit asupra feţei sodomiţilor"[10] . Apoi Cel ce era şi este zice iarăşi către Avraam, astfel: „N-am să ascund de copilul Meu Avraam, cele ce voi face"[11] .
Şi am spus din nou cele ce sînt istorisite mai departe în scrierile lui Moisi, care au fost explicate de mine, din care se dovedeşte că Acesta, Care S-a arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca şi celorlalţi patriarhi şi Care este numit de Scriptură Dumnezeu, s-a găsit orînduit de către Tatăl şi Domnul, pentru a sluji voinţei Lui. Am mai adăugat, de asemenea, cu toate că nu mai spusesem mai înainte: Tot astfel şi atunci cînd poporul a dorit să mănînce carne, iar Moisi s-a arătat necredincios îngerului, celui numit aşa şi în locul acesta[12] şi care făgăduise să le dea lor pe Dumnezeu spre
săturare, se arată că El, Care a spus şi a făcut acestea, era şi Dumnezeu şi înger, trimis de Dumnezeu. Căci Scriptura adaugă, zicînd astfel: „Şi a zis Domnul către Moisi: Oare, mîna Domnului nu este de ajuns ? Tu cunoşti dacă cuvîntul Meu te va acoperi sau nu" [13] . Apoi, într-vin alt Ioc El reia aceasta, zicînd: „Şi Domnul a zis către mine: Nu vei trece Iordanul acesta. Domnul, Dumnezeul tău, Cel ce a mers înaintea feţei tale, El însuşi va nimici neamurile" [14] .
CXXVII.
Sînt şi alte multe de felul acesta, grăite legiuitorului şi profeţilor. Şi îmi pare că am arătat destul de des, că atunci cînd Dumnezeul meu zice: „S-a urcat Dumnezeu de la Avraam"[15] şi „A grăit Domnul lui Moisi"95 5 , sau „A coborît Domnul să vadă turnul pe care l-au clădit fiii oamenilor"[16] , sau cînd zice: „A închis Dumnezeu corabia lui Noe pe dinafară" 95 7 , nu trebuie să credeţi că însuşi Dumnezeu, Cel nenăscut, a coborît sau S-a ridi­cat de undeva. Căci Părintele cel nespus şi Domnul a toate, nici nu soseşte undeva, nici nu doarme, nici nu se deşteaptă, nici nu umblă, ci în locul acela al Lui, oriunde s-ar găsi El, El vede cît se poate de bine şi aude cît se poate de bine, nu cu ochii, nici cu urechile, ci cu puterea Lui, care nu se poate tîlcui. El vede toate şi cunoaşte toate şi nimeni dintre noi nu-I scapă. El nu Se mişcă, deoarece nu este cuprins în loc şi nici de lumea întreagă[17] , ca Unul care a fost şi mai înainte de a fi lumea. Deci, cum ar putea vorbi Acesta cuiva, sau cum s-ar putea arăta cuiva, sau cum s-ar putea face cunoscut pe o mică bucăţică de pămînt, de vreme ce nici slava Celui trimis de El nu a putut să o vadă poporul pe muntele Sinai[18] şi nici Moisi însuşi n-a putut să intre în cortul pe care l-a făcut, de îndată ce s-a umplut de slava Iui Dumnezeu şi nici preotul[19] nu a suportat să rămînă înaintea templului, atunci cînd Solomon a adus chivotul în templul din Ierusalim, pe care el însuşi îl construise? Deci, nici Avraam, nici Isaac, nici Iacov, nici vreun altul dintre oameni nu a văzut pe Tatăl[20] şi pe Domnul cel negrăit al tuturor, în genere şi al lui Hristos însuşi, ci numai pe Acela care, prin voinţa Lui, este de asemenea Dumnezeu, Fiu al Lui şi înger, din aceea că slujeşte hotărîrii Lui. Acesta, care odinioară a fost şi foc, în vorbirea cu Moisi din rug[21] a voit să Se nască şi om, prin Fecioara. Căci, dacă nu vom înţelege astfel Scripturile, atunci se va întîmpla că Tatăl şi Domnul tuturor nu a fost în ceruri, atunci cînd a zis prin Moisi: „Şi Domnul a plouat peste Sodoma foc şi pucioasă de la Domnul din cer" [22] şi iarăşi, cînd zice prin David astfel: „Ridicaţi, boieri, porţile voastre şi ridicaţi-vă porţi veşnice şi va intra împăratul slavei" [23], cum şi cînd zice: „Zice Domnul, Domnului meu: stai de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale"96 s
CXXVIII
Că Hristos este Domn, Dumnezeu, Fiu al lui Dumnezeu şi S-a arătat în chip virtual[24] , mai întîi ca un om şi un înger şi în slava focului din rug şi că El este acela care a apărut la judecata care s-a săvîrşit asupra Sodomei, este un fapt dovedit prin demonstraţiile mele de mai înainte. Totuşi, eu am relatat din nou toate pasajele din Ieşire, pe care le-am înfăţişat mai înainte, atît cu privire la arătarea din rug, cît şi la denumirea numelui de Iisus şi am adăugat: Să nu vă închipuiţi, scumpii mei, că eu fac nişte fucruri zadarnice, dacă repet acestea; ci ştiu că există unii care vor să anticipeze pasajele acestea, ca să încredinţeze că Puterea venită de la Părintele universului pentru a Se înfăţişa lui Moisi, lui Avraam şi lui Iacov, se numeşte „înger" în venirea Sa către oameni, pentru că prin ea lucrurile Părintelui sînt anunţa­te oamenilor; şi se mai numeşte şi „slavă", pentru că uneori apare într-o imagine nedeterminată; că ea este numită „om", pentru că ea a îmbrăcat forme omeneşti, voite de Tatăl, ca să apară; şi o numesc încă „Cuvînt", pentru că ea aduce oamenilor cele grăite de la Tatăl. Ei zic că nu se poate nici tăia, nici separa această putere de Tatăl, după cum nu se poate nici tăia şi nici separa lumina soarelui de pe pămînt, de soarele care este pe cer: cînd soarele apune, lumina dispare. Tot aşa şi Tatăl, atunci cînd voieşte — spun ei — face să ţîşnească de la Sine o putere, iar cînd voieşte din nou, o retrage la Sine. în felul acesta, învaţă ei, a făcut şi pe îngeri. Dar, am demonstrat că există îngeri, care sînt fiinţe personale permanente, care nu se absorb în ceea ce le-a produs; şi Puterea aceasta, pe care Cuvîntul profetic o numeşte de asemenea Dumnezeu (aşa cum a fost deopotrivă şi din abundenţă demonstrat) şi înger, nu este numai nominal distinctă de Tatăl, aşa cum lumina este distinctă de soare, ci se găseşte că este un lucru numeric distinct. în cele de mai înainte, am insistat pe scurt asupra acestui lucru: am spus că această Putere a fost născută de Tatăl prin puterea şi voinţa Sa, nu prin amputare, ca şi cum „usia" Părintelui ar fi fost împărţită, ca toate celelalte lucruri, care, atunci cînd sînt împărţite sau tăiate, nu mai sînt aceleaşi cu cele de mai înainte, iar pentru a avea un exemplu, noi vedem că dintr-un foc se pot aprinde alte focuri, fără ca lumina aceluia de la care aprindem pe multe altele să fie împuţinată, ci ea rămîne deopotrivă aceeaşi96 7.
CXXIX.
Şi acum vă voi înfăţişa, din nou cuvintele pe care le-am adus pentru dovedirea acestui lucru. Astfel, cînd se zice: ,,A plouat Domnul foc de la Domnul din cer" [25] , cuvîntul profetic lasă să se înţeleagă că sînt doi la număr: Unul care era pe pămînt, despre Care se zice că S-acoborît să vadă strigătul sodomiţilor[26] , şi Celălalt, Care era în ceruri şi Care era şi Domnul Domnului de pe pămînt, ca Tată şi Dumnezeu, şi cauză pentru care Acesta este şi puternic, şi Domn, şi Dumnezeu. Şi, iarăşi, cînd Cuvîntul zice că Dumnezeu a zis la început: „Iată Adam s-a făcut ca unul din noi" [27] , cuvintele „ca unul din noi"[28] sînt şi ele arătătoare de număr căci ele nu suportă metaforă, aşa cum se încearcă să explice sofiştii voştri, care nici nu pot grăi, dar nici nu pot înţelege adevărul. Chiar în înţelepciunea lui Solomon[29] s-a zis: „Dacă vă voi vesti vouă cele ce se fac zi de zi, îmi voi aduce aminte să povestesc şi lucrurile din veac. Domnul m-a zidit pe mine început căilor Sale, întru lucrurile Sale. Mai înainte de veac m-a întemeiat, întru început, mai înainte de a face pămîntul şi mai înainte de a face abisuri­le şi mai înainte de a ieşi la iveală izvoarele apelor, mai înainte de a fi aşezaţi munţii. Mai înainte de toate dealurile, mă naşte pe mine" [30] . Şi, spunînd acestea, am adăugat: înţelegeţi, o, voi, ascultători, dacă daţi puţină atenţie, că Cuvîntul a arătat, atît că Cel despre care este vorba, este născut din Tatăl, cu totul mai înainte decît toate creaturile şi că Cel născut este un altul cu numărul, decît Cel ce-L naşte. Căci oricine ar putea mărturisi aceasta.
Adevăratul Israel. Fiindcă toţi au căzut de acord, am continuat:
— Vă voi mai spune acum şi alte cîteva cuvinte, pe care nu vi le-am mai amintit pînă aici. Aceste cuvinte au fost grăite, în chip tainic de către Moisi, slujitorul cel credincios. Căci a zis astfel: „Bucuraţi-vă ceruri, dimpreună cu El şi să I se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu"[31] , după care am adăugat cuvintele care urmează după acestea: „Bucuraţi-vă neamuri, dimpreună cu poporul Lui şi să se împuternicească întru El toţi îngerii lui Dumnezeu, fiindcă sîngele fiilor Lui este răzbunat şi fiindcă El va răzbuna, şi va face pedepsirea vrăjmaşilor şi va răsplăti precum se cuvine pe cei ce îl urăsc pe El şi va curăţa Domnul pămîntul poporului Lui"[32] . Prin aceste cuvinte, El ne spune nouă, neamurilor, să ne bucurăm dimpreună cu poporul Lui — cu alte cuvinte, cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov şi, în genere vorbind, cu profeţii şi cu toţi aceia din poporul acela, care au bineplăcut lui Dumnezeu, după cum am mărturisit mai înainte. Noi nu vom asculta, însă, pe toţi cei din neamul vostru, fiindcă prin Isaia cunoaştem că „mădula­rele călcătorilor de lege vor fi consumate de viermi şi de focul cel ne­întrerupt", rămînînd totuşi nemuritoare, pentru ca „să fie la vederea orică­rui trup"[33] . Pe lîngă aceasta, am spus eu, o, voi, bărbaţi, voiesc să vă mai adaug şi alte cîteva cuvinte, tot din cele grăite de Moisi, din care să puteţi înţelege că oamenii au fost împrăştiaţi, de la început, de Dumnezeu după neamuri şi limbi. Dintre toate neamurile acestea, El Şi-a ales apoi neamul vostru, neamul acesta nefolositor, neascultător şi necredincios[34] , arătînd mai apoi că aceia pe care i-a ales dintre toate neamurile, ca să se supună voinţei Lui, prin Hristos, pe Care-L cheamă Iacov şi pe Care-L numeşte şi Israel, numai aceia, după cum am mai spus şi mai înainte, în mai multe rînduri[35] , trebuie să fie şi Iacov, şi Israel. Deci, spunînd: „Bucuraţi-vă neamuri, dimpreună cu poporul Lui"[36] , El încredinţează acestora aceeaşi moştenire şi le dă aceeaşi numire. Căci, numindu-i neamuri şi spunîndu-le să se bucure dimpreună cu poporul Lui, zice aceasta spre ocara voastră, într-adevăr, după cum voi L-aţi mîniat prin idololatrie, tot astfel aceştia
care erau idololatri, au fost învredniciţi să cunoască voia Lui şi să dobîn- dească moştenirea cea de la El.
CXXXI.
Nerecunoştinţa lui Israel. Vă voi spune acum şi cuvintele prin care se arată că Dumnezeu a împărţit toate neamurile. Acestea sînt următoarele: „întreabă pe tatăl tău şi-ţi va vesti ţie, pe bătrînii tăi şi-ţi vor spune ţie. Cînd a împărţit Cel Prea înalt neamurile, de îndată ce a împrăştiat pe fiii lui Adam, a pus graniţe între neamuri, după numărul fiilor lui Israel. Şi s-a făcut parte a Domnului poporul Său Iacov şi sălaş al moştenirii Lui, Israel" [37] . Zicînd acestea, am adăugat că cei şaptezeci au tradus acest loc astfel: „A pus graniţe între neamuri, după numărul îngerilor lui Dumnezeu". Cu toate acestea, pentru că puterea argumentelor mele nu se micşorează cu nimic, eu v-am dat explicarea pe care voi înşivă o daţi locului acestuia. Deci, dacă voiţi să mărturisiţi adevărul, voi nu veţi putea tăgădui cîtuşi de puţin, că noi, cei chemaţi de Dumnezeu, prin taina plină de nimicnicie şi de ocară a crucii (şi cărora, pentru mărturisirea, ascultarea şi pietatea noastră, ni se impun chinuri pînă la moarte, de către demoni şi de către armata diavolului[38], prin slujba pe care voi înşivă o faceţi), noi care suferim totul pentru ca, nici măcar din gură, sa nu tăgăduim pe Hristos, prin Care am fost chemaţi la mîntuirea cea pregătită la Tatăl nostru, sîntem mai credincioşi decît voi, cei care aţi fost răscumpăraţi din Egipt „cu braţ înalt" şi „cu supravegherea marii slave" [39] , atunci cînd marea, despicîndu-se şi devenind cale uscată, a ucis apoi în ea pe cei ce vă urmăreau cu armată foarte mare şi cu care de luptă strălucitoare, închizîndu-se asupra lor, marea cea transformată pentru voi în cale; cărora v-a trimis şi stîlp de lumină[40] , ca să vă lumineze, pentru ca, spre deosebire de orice alt popor din lume, să vă slujiţi de o lumină proprie, neîmpuţinată şi care niciodată nu se termină; cărora şi mana, pîinea cea pentru hrană, v-a trimis-o prin îngerii cerurilor[41] , pentru ca nu cumva, avînd nevoie de hrană, s-o căutaţi în altă parte; cărora şi apa din Merra v-a îndulcit-o9 8 s şi v-a trimis semnul Celui ce avea să Se răstignească, aşa cum v-am spus şi mai înainte, pentru ca să scăpaţi de şerpii care vă muşcau (căci Dumnezeu v-a prevenit, hărăzindu-vă toate tainele, mai înainte de vremea lor, iar voi v-aţi vădit a fi întotdeauna nerecunoscători faţă de El); iar prin preînchipuirea întinderii mîinilor lui Moisi[42] , ca şi prin numele de Iisus, cu care S-a numit Cel ce dimpreună cu el a luptat împotriva lui Amalec, fapt care Dumnezeu a poruncit să fie trecut în scris, a zis că numele lui Iisus să fie întotdeauna în urechile voastre, arătînd că Acesta este acela care va şterge de sub cer pomenirea lui Amalec[43]. Este lucru vădit, însă, că pomenirea lui Amalec a rămas şi după fiul lui Navi; cu toate acestea, cele istorisite de mine, o, Tryfon, arată că Dumnezeu a lămurit, că numai prin Iisus cel răstignit, ale Cărui simboale erau toate acele propo- văduiri de mai înainte ale celor ce se vor întîmpla sub El, va nimici pe demoni şi că aceştia se vor înfricoşa de numele Lui şi că toate puterile şi împărăţiile de asemenea se vor teme de El şi că tot neamul oamenilor vor fi evlavioşi şi paşnici numai cei ce vor crede în El. De asemena, vouă celor doritori de carne, vi s-au dat atîtea prepeliţe, încît am putea spune că ele au fost nenumărate[44] . Pentru voi a făcut El să ţîşnească apă din stîncă şi a făcut ca să Vă urmărească un nor, drept umbră pentru arşiţă şi acope- rămînt pentru frig[45], vestindu-vă preînchipuirea şi prezicerea altui cer nou[46]. în acest timp, nici curelele încălţămintelor voastre nu s-au rupt, nici încălţămintea nu vi s-a învechit, nici hainele nu vi s-au ros, ba, ceva mai mult, chiar şi cele ale tinerilor voştri creşteau deopotrivă cu ei[47].
CXXXII.
Cu toate acestea, voi v-aţi făurit un viţel, la care v-aţi închinat şi v-aţi grăbit să vă împreunaţi, în chip nelegiuit, cu fiicele străinilor şi să deveniţi idololatri, chiar şi după ce pămîntul v-a fost dat, printr-o minune atît de mare încît aţi putut vedea şi soarele, la ordinul bărbatului aceluia supra­numit cu numele lui Iisus, oprindu-se pe cer şi neapunînd pînă după treizeci şi şase de ore[48] , şi toate celelalte minuni, care s-au făcut vouă, dintre care mi se pare că este potrivit acum să vă enumăr una, care vă va ajuta să înţelegeţi pe Iisus, pe Care L-am cunoscut şi noi ca Hristos, Fiu al lui Dum­nezeu, Care S-a răstignit, a înviat, S-a suit la ceruri şi iarăşi va veni ca judecă­tor al tuturor oamenilor, în genere, pînă la Adam. Căci ştiţi, am zis eu, că atunci cînd cortul mărturiei a fost răpit de către vrăjmaşii din Azot şi cînd o plagă îngrozitoare şi fără de vindecare s-a abătut asupra lor, ei s-au sfătuit şi l-au pus pe o căruţă, la care au înjugat două vaci, care abia atunci
fătaseră, căutînd să afle din această experienţă, dacă au fost loviţi de acea plagă din puterea lui Dumnezeu, din cauza cortului şi dacă Dumnezeu voieşte ca el să fie dus acolo, de unde a fost luat. De îndată ce au făcut acest lucru, vacile nefiind mînate de nici un om, nu au venit în locul de unde fusese luat cortul, ci s-au dus în satul unui bărbat numit Ausis, acesta avînd acelaşi nume cu cel supranumit cu numele lui Iisus, după cum am arătat mai înainte, care a introdus pe popor în pămîntul făgăduit şi li l-a împărţit lor. Ajungînd în satul acesta, vacile s-au oprit aici, arătîndu-vă şi prin aceasta că au fost conduse de numele puterii, după cum poporul care mai rămăsese dintre cei ce mai înainte ieşiseră din Egipt, a fost condus în pămîntul făgăduit, prin cel ce a luat numele de Iisus şi care, mai înainte, se chemase Ausis[49] .
CXXXIII.
Şi, după toate aceste lucruri minunate şi surprinzătoare care vi s-au întîmplat şi pe care le-aţi văzut pe fiecare, la timpul său, profeţii voştri au putut să vă învinuiască, fiindcă aţi ajuns pînă acolo încît să jertfiţi pe proprii voştri copii demonilor şi, în afară tle toate acestea, de a fi îndrăznit şi de a îndrăzni să săvîrşiţi nişte atentate de felul acesta împotriva lui Hristos, încît pentru toate acestea, fie ca să primiţi milă de la Dumnezeu şi de la Hristosul Lui şi să vă mîntuiţi. Căci, prin profetul Isaia, Dumnezeu ştiind că astfel veţi face, v-a blestemat în chipul următor: „Vai de sufletul lor ! Ei s-au sfătuit sfat rău asupra lor înşişi, zicînd: „Să legăm pe cel drept", căci ne este nefolosi­tor. Deci, ei vor mînca fructele faptelor lor. Vai de cel nelegiuit! după faptele cele rele ale mîinilor lui, i se va întîmpla lui. Poporul meu, exploatatorii voştri vă jecmănesc şi cei ce cer de la voi, vă vor subjuga. Poporul meu, cei ce vă fericesc, vă înşală şi tulbură cărările drumurilor voastre. Acum, însă, El va aduce la judecată pe poporul Său şi însuşi Domnul va veni la judecată, împreună cu bătrînii poporului şi cu boierii lui. Iar voi, pentru ce aţi pus foc viei mele şi pentru ce ţineţi în casele voastre aceea ce aţi răpit de la cel sărac ? Pentru ce nedreptăţiţi pe poporul meu şi pentru ce aţi ruşinat faţa celor umili ?"[50] . Acelaşi profet a mai spus şi cu alte cuvinte aceleaşi lucruri: Vai de cei ce trag păcatele lor întocmai ca şi cu o funie lungă şi nelegiuirile lor întocmai ca şi cu o curea de la jugul viţelei; de cei ce zic: Să se apropie iuţeala lui şi să vină voinţa sfîntului lui Israel, ca să cunoaştem. Vai de cei ce zic că răul este bine şi binele rău; de cei ce spun luminii întune­ric şi întunericului lumină, de cei ce spun amarului dulce şi dulcelui amar ! Vai de cei ce sînt înţelepţi în ei înşişi şi cunoscători înaintea lor înşişi !


Vai de cei puternici de la voi, de cei ce beau vinul, de cei ce au putere asupra voastră, de cei ce amestecă sichera, de cei ce îndreptăţesc pe cel nelegiuit pentru daruri şi de cei ce smulg dreptatea de la cel drept ! Pentru aceasta, după cum trestia va fi arsă de cărbunele din foc şi va arde împreună cu acesta din cauza flăcării celei arzătoare, rădăcina lor va fi ca bruma şi floa­rea lor se va ridica întocmai ca praful. Căci ei n-au voit legea Domnului Savaoth, ci au mîniat cuvîntul Domnului, Sfîntului lui Israel. Şi S-a umplut de urgie Domnul Savaoth şi a pus mîinile pe ei şi i-a lovit şi S-a mîniat pe munţi şi trup virile cele moarte ale lor au fost întocmai ca nişte murdării, în mijlocul drumului. Cu toate acestea, ei nu s-au întors, ci încă mîna lor este ridicată !99s într-adevăr, mîna voastră este încă ridicată pentru a face răul, şi fiindcă nici pe Hristos ucigîndu-L nu vă pocăiţi, ci, pe lîngă aceasta, şi pe noi — cei care am crezut prin El, în Dumnezeul şi Părintele tuturor ne urîţi şi ne ucideţi ori de cîte ori aveţi puterea şi blestemaţi fără încetare pe Acela şi pe noi, care sîntem ai Lui, cu toate că noi ne rugăm cu toţii pentru voi şi, în genere, pentru toţi o simenii, după cum am fost învăţaţi de Hristos, Domnul nostru, să facem, de El, Care ne-a poruncit nouă să ne rugăm pentru vrăjmaşi, să iubim pe cei ce ne urăsc şi să binecuvîntăm pe cei ce ne blestemă"[51].
CXXXIV.
Răutatea dascălilor lui Israel. Deci, dacă învăţăturile profeţilor, ca şi acelea ale lui Iisus vă tulbură, este mai bine pentru voi să urmaţi lui Dumne­zeu, decît dascălilor voştri neînţelepţi şi orbi care vă îngăduie, pînă în clipa de faţă, ca fiecare dintre voi să aibă cîte patru şi cinci femei, iar atunci cînd cineva, văzînd o femeie frumoasă, ar pofti la ea, povestindu-vă faptele lui Iacov, adică ale lui Israel şi ale celorlalţi patriarhi şi spunîndu-vă că cei ce săvîrşesc nişte astfel de lucruri, nu săvîrşesc nici o nedreptate, se arată şi din acest punct de vedere nişte mizerabili şi nişte nebuni. Căci, aşa după cum v-am spus şi mai înainte, în fiecare fapt de natura aceasta, cei despre care este vorba că făceau aşa săvîrşeau iconomiile unor mari taine[52]. Astfel, în căsătoria lui Iacov[53] , se săvîrşea o iconomie şi o vestire de mai înainte. Vă spun aşa, pentru ca să cunoaşteţi că dascălii voştri au privit întotdeauna nu spre ceea ce este dumnezeiesc, pentru care s-a întîmplat fiecare faptă,


ci mai mult spre patimile pămînteşti şi pline de stricăciune. Deci, luaţi aminte la ceea ce vă spun. Căsătoria lui Iacov a fost o figură a faptei celei viitoare pe care avea să o săvîrşească Hristos. Astfel, nu era îngăduit ca Iacov să ia în căsătorie, în acelaşi timp, două surori[54] . Cu toate acestea, el slujeşte lui Laban, pentru fiicele lui şi, fiind înşelat cu privire la cea mai tînără, a mai slujit încă şapte ani. Dar Lia înseamnă poporul vostru şi sinagoga, iar Rachela, Biserica noastră. Pentru acestea şi pentru servii din amîndouă, slujeşte Hristos pînă acum. Căci dacă Noe a dat spre servirea celor doi fii ai săi sămînţa celui de-al treilea[55], acum, iarăşi, Hristos a venit pentru restabilirea amîndoror copiilor liberi, ca şi a servitorilor care sînt printre ei, învrednicind de aceleaşi bunuri pe toţi cei ce păzesc poruncile Lui, în acelaşi fel, în care, atît copiii pe care i-a avut Iacov din femeile libere, cît şi cei pe care i-a avut din roabe, i-au fost lui cu toţii fii şi de aceeaşi cinste. Iar ce fel avea să fie fiecare, s-a profeţit, după ordinea lor şi după cunoaşterea de mai înainte[56] . A slujit Iacov lui Laban pentru turmele cele tărcate şi de multe feluri[57] ; a slujit şi Hristos pînă la robia crucii[58] , pentru diferiţii şi feluriţii oameni de tot felul, dobîndindu-i pe ei prin sânge şi prin taina Crucii. Ochii Liei erau bolnavi[59] , după cum şi ochii sufletului vostru sînt foarte bolnavi. Rachela a furat pe zeii lui Laban şi i-a ascuns pînă în ziua de astăzi100s. Tot astfel şi zeii noştri părinteşti şi materiali s-au pierdut. In tot timpul, Iacov a fost urît de fratele lui: tot astfel şi noi acum, şi însuşi Domnul nostru, sîntem urîţi de voi şi, în genere, de alţi oameni, cu toate că de la natură sîntem fraţi cu toţii. Iacov a fost supranumit Israel; Israel s-a dovedit a fi şi Hristos, Cel ce este şi se numeşţe Iisus[60] .
Atunci cînd Scriptura zice: „Eu sînt Domnul Dumnezeu, Sfîntul Iui Israel, Cel ce am arătat pe Israel împăratul vostru" [61] , oare nu înţelegeţi aici cu adevărat, pe Hristos împăratul cel veşnic ? Căci voi ştiţi că Iacov, fiul lui Isaac, nu a fost niciodată împărat. Pentru aceasta, Scriptura expli- cîndu-ne iarăşi pe cine numeşte împăratul Iacov şi Israel, a zis astfel: „Iacov este fiul Meu şi Eu îl voi ajuta şi Israel este alesul Meu şi sufletul Meu îl va primi. Dat-am Duhul Meu asupra Lui şi El va spune judecata neamurilor. El nu va striga şi nici nu se va auzi ii afară glasul Lui; El nu va călca la pămînt trestia cea zdrobită şi nici nu va stinge inul aprins, pînă ce nu va spune biruinţa şi va primi judecata şi El nu va fi zdrobit pînă ce nu va stabili judecata pe pămînt. Iar întru numele Lui vor nădăjdui neamurile" [62] . Nu cumva neamurile nădăjduiesc în patriarhul Iacov şi chiar voi înşivă, iar nu în Hristos ? Deci, după cum Scriptura numeşte pe Hristos Israel şi Iacov, tot astfel şi noi, care am fost tăiaţi din pîntecele lui Hristos, sîntem neamul israelit cel adevărat. Dar, să luăm aminte, mai bine, la cuvîntul acesta însuşi: „Voi scoate, zice, sămînţa din Iacov şi din Iuda: şi va moşteni muntele cel sfînt al Meu şi-1 vor moşteni aleşii Mei şi servii Mei şi vor locui acolo. Şi vor fi în păduri poieni pentru turme, iar valea Ahor spre odihnă cirezilor, pentru poporul şi pentru cei care M-au căutat. Voi, însă, care M-aţi părăsit şi care aţi uitat numele cel sfînt al Meu şi aţi pregătit masa demoni­lor, vărsînd demonului libaţiuni de vin amestecat cu apă, veţi fi daţi de Mine săbiei. Şi toţi veţi cădea în măcel, pentru că v-am chemat şi n-aţi ascultat, v-am vorbit şi n-aţi ţinut seamă, ci aţi făcut răul înaintea Mea, alegînd cele ce Eu nu am voit"[63] . Acestea sînt cuvintele Scripturii. Şi, desigur că voi înşivă înţelegeţi că, ceea ce se numeşte acum sămînţa lui Iacov, este cu totul altceva, iar nu cum şi-ar mai putea cineva închipui că se mai poate spune despre poporul vostru. Căci nu este cu putinţă ca cei ce au fost semă­naţi de Iacov să cedeze dreptul de intrare celor născuţi din Iacov şi nici ca cel care aduce poporului ocara de a nu-1 judeca demn de moştenire, ca şi cum l-ar protegui, iarăşi să i-o făgăduiască. Ci, după cum zice acolo profetul: „Şi acum tu, casă a lui Iacov, vino şi să mergem în lumina Dom­nului; căci EI a dat drumul poporului Lui, casei Iui Iacov, pentru că ţara lor s-a umplut, ca de la început, de ghicitori şi de prezicători" [64] . Tot aseme­nea şi aici, noi trebuie să înţelegem două seminţii ale Iui Iuda şi două neamuri, ca şi două case ale lui Iacov: una care s-a născut din sînge[65] , iar cealaltă din credinţă şi din Duh.
CXXXVI.
Tot despre adevăratul Israel. Vedeţi, deci, cum vorbeşte acum poporului, după cele grăite mai sus: „După cum, găsindu-se boabe într-un
ciorchine, vor zice: nu-1 distruge, fiindcă binecuvîntarea este în el, tot astfel voi face pentru cel ce-Mi slujeşte Mie. Din cauza lui, Eu nu-i voi nimici pe toţi". Iar după aceasta adaugă: „Şi voi scoate sămînţa cea din Iacov şi din Iuda" [66]. Este lămurit, prin urmare, că, dacă El Se va mînia atît de mult împotriva acelora şi dacă ameninţă că numai puţini dintre ei vor mai rămîne, făgăduieşte, totuşi, că va scoate pe alţii, care să locuiască în munte­le Lui. Şi aceştia siînt aceia pe care a zis că-i va semăna[67] şi-i va naşte[68] ; căci voi, nici atunci cînd vă cheamă nu-L suferiţi şi nici atunci cînd vă vorbeşte nu-L ascultaţi, ci, ceva mai mult, aţi făcut răul înaintea Domnu­lui[69]. Iar ceea ce a covîrşit răutatea voastră a fost că aţi urît pe Dreptul pe care L-aţi ucis, ca şi pe aceia care au primit de la El să fie aşa cum sînt, adică pioşi, drepţi şi iubitori de oameni. Astfel: „Vai de sufletul lor, zice Domnul, fiindcă au plănuit sfat rău împotriva lor înşile, zicînd: Să punem mîna pe cel drept, fiindcă ne este nefolositor" [70] . Căci voi nu aţi jertfit lui Baal, ca părinţii voştri şi nici nu aţi adus prăjituri armatei cerului[71] , în locuri umbrite, sau pe înălţimi, cu toate acestea aţi făcut ceva mai rău, fiindcă nu L-aţi primit pe Hristosul Lui. într-adevăr, cel ce-L dispreţuieşte pe Acesta, dispreţuieşte voinţa lui Dumnezeu şi cel ce-L insultă şi-L urăşte, urăşte şi insultă, în chip lămurit, şi pe Cel ce L-a trimis pe El; iar dacă cineva nu crede în El, nu crede propovăduirilor profeţilor, care L-au bine- vestit şi L-au propovăduit tuturor[72] .
CXXXVII.
Îndemnuri fi reprofuri adresate Iudeilor. Deci, fraţilor, să nu spuneţi nimic rău cu privire la Cel Răstignit şi nici să nu luaţi în derîdere loviturile pe care El le-a primit şi prin care este cu putinţă tuturor vindecarea, după cum şi noi am fost vindecaţi[73]. Căci ar fi fost frumos ca, încredinţîndu-vă cuvintelor Scripturii, să vă circumcideţi împietrirea inimii, întrucît circum­ciderea trupească pe care voi o aveţi, o aveţi nu datorită vreunei idei înnăscute în voi, fiindcă ea v-a fost dată vouă ca un semn, iar nu ca o lucrare de îndreptăţire, după cum ne silesc să înţelegem cuvintele Scripturii. Deci, mărturisindu-L împreună cu noi, ca Fiu al Iui Dumnezeu, nu-L ocărîţi şi
nici, încrezîndu-vă în învăţăturile fariseilor, nu-L luaţi în derîdere pe împăratul lui Israel, după rugăciune, aşa cum vă învaţă căpeteniile sinagogi­lor voastre să faceţi. Căci, dacă cel ce se atinge de cei care nu sînt bine- plăcuţi lui Dumnezeu este întocmai ca acela care se atinge de pupila ochiului lui Dumnezeu[74], cu cît mai mult, cel ce se atinge de cel iubit al lui Dumnezeu[75]. Iar că acest lucru este altfel, s-a dovedit îndeajuns.
Fiindcă ei continuau să tacă, am zis:
— Acum, o, prieteni, am să vă citez şi Scripturile, aşa cum au fost ele traduse de cei şaptezeci. Căci atunci cînd vi le-am citat, mai înainte, aşa cum le aveţi voi, am voit numai să încerc să văd care era părerea voastră. Astfel, citindu-vă Scriptura, care zice: „Vai de ei, fiindcă au plănuit sfat rău împotriva lor înşile, spunînd. . .", am adăugat aşa cum au tradus cei şapte­zeci: „Să punem mîna pe Cel drept fiindcă ne este nefolositor", cu toate că, la începutul discuţiei noastre, ceea ce voi înşivă voiţi să spuneţi că s-a zis: „Să legăm pe Cel drept, fiindcă ne este nefolositor"[76] , a rămas aşa precum voiţi voi să citiţi. Dar voi făceaţi atunci altceva şi mi se pare că n-aţi dat ascultare, aşa cum trebuie, cuvintelor mele. Fiindcă, însă, şi acum ziua este gata să se termine (căci soarele este aproape să apună), voi adăuga doar un singur lucru, la cele spuse pînă acum, şi apoi voi termina. Ceea ce voiesc să vă spun acum, aţi auzit şi mai înainte, în cele spuse de mine[77] . Cu toate acestea mi se pare că este drept ca să reiau, din nou şi acum lucrul acesta.
CXXXVIII.
Noe şi Potopul. Cunoaşteţi, desigur, prietenilor, că în Isaia s-a zis de către Dumnezeul Ierusalimului: „în timpul potopului lui Noe, te-am mîntuit" [78] . Şi, ceea ce a zis Dumnezeu este că taina oamenilor care aveau să fie mîntuiţi s-a întîmplat în timpul potopului. Căci dreptul Noe, dimpreună cu ceilalţi oameni din timpul potopului, adică cu femeia, cu cei trei fii ai lui şi cu femeile lor, care erau în număr cu toţii de opt, au fost un simbol al zilei celei de a opta[79] cu numărul, în care S-a arătat Hristosul nostru înviat din morţi şi care, în ceea ce priveşte puterea, este întotdeauna cea dintîi. într-adevăr, Hristos fiind întîiul-născut al întregii zidiri[80], El S-a făcut, iarăşi, început al unui alt neam, adică al celui renăscut de El, prin
apă, credinţă şi lemnul care a avut în el taina Crucii, tot aşa cum şi Noe a găsit mîntuirea în lemn, dimpreună cu cei ai lui, fiind purtat de acesta pe deasupra apelor. Deci, cînd profetul a zis: „în timpul lui Noe te-am mîntuit", după cum am arătat mai înainte, zice aceasta deopotiivă poporului aceluia, care este credincios către Dumnezeu şi are simboalele acestea. Moisi, avînd un toiag în mînă, a trecut poporul vostru prin Marea Roşie. Voi gîndiţi că el a vorbit numai neamului vostru sau pămîntului. Cum însă, după cum spune Scriptura, în timpul potopului, tot pămîntul a fost acoperit de potop, iar apa s-a ridicat cu cincisprezece coţi deasupra tuturor munţilor, este lămurit că el nu a vorbit pămîntului, ci poporului care s-a încrezut în el, căruia i-a şi pregătit de mai înainte un loc de odihnă în Ierusalim[81] , după cum s-a dovedit prin toate simboalele din timpul potopului. Şi am zis că, prin apă, prin credinţă şi prin lemn, cei care se pregătesc şi se pocăiesc de cele ce-au păcătuit, vor scăpa de judecata lui Dumnezeu, care va veni.
CXXXIX.
Noe ţi fiii săi. De altfel, în timpul lui Noe a mai fost profeţită şi o altă taina că se va săvîrşi, pe care însă, voi nu o ştiţi. Şi aceasta este astfel: în binecuvînţările cu care Noe a binecuvîntat pe cei doi fii ai lui, el a bleste­mat pe fiul celui de-al treilea fiu cil lui. Căci Duhul cel profetic nu avea să blesteme pe fiul care a fost binecuvîntat de Dumnezeu, dimpreună cu ceilalţi doi, dar, pentru că pedeapsa păcatului trebuia să fie asupra întregului neam al fiului, care a rîs de goliciunea tatălui lui, a pornit blestemul de la fiul acestuia[82] . în cele ce a spus, el a prezis că cei care se vor naşte din Sem, vor stăpîni posesiunile şi locuinţele lui Chanaan şi iarăşi, că cei ce se vor naşte din Iafet, vor stăpîni, cele ce fiii lui Sem au stăpînit, luînd de Ia cei ai lui Chanaan, smulgîndu-le cu forţa de la fiii lui Sem, în acelaşi chip în care şi fiii lui Sem le-au smuls cu forţa de la fiii lui Chanaan şi le-au stăpînit. Că astfel s-a întîmplat, ascultaţi. Voi, cei care vă trageţi după neam din Sem, aţi venit, după voinţa lui Dumnezeu, în pămîntul fiilor lui Chanaan şi l-aţi stăpînit. Că, iarăşi, fiii lui Iafet[83] , după judecata lui Dumnezeu, venind şi ei asupra voastră, v-au smuls pămîntul cu forţa şi l-au stăpînit, este de asemenea lămurit. Acestea au fost spuse în chipul următor: „S-a trezit Noe de pe urma vinului şi a cunoscut cîte i-a făcut fiul lui cel mai tînăr. Şi a zis: Blestemat să fie copilul lui Chanaan şi să fie serv fraţilor lui. Şi a zis:
Binecuvîntat este Domnul Dumnezeul lui Sem şi Chanaan să fie servul lui. Lărgească Domnul pe Iafet şi să locuiască el casele lui Sem, iar Chanaan să fie servul lui" [84] . Astfel, fiindcă două popoare au fost binecuvîntate, cele din Sem şi din Iafet, şi fiindcă cele din Sem sînt cunoscute ca cele dintîi care au pus stăpînire pe casele lui Chanaan, iar după ele au fost prezise că cele din Iafet vor succeda celor dintîi la stăpînirea aceloraşi posesiuni, şi fiindcă amîndoror acestor popoare li s-a dat spre servire unul şi acelaşi popor, cel din Chanaan, Hristos urmînd puterii Părintelui celui Atotputernic, care I-a fost dată Lui, a venit chemînd la prietenie, la binecuvîntare[85], la pocăinţă şi la locuirea laolaltă, care urmează să fie în acelaşi pămînt al tuturor sfinţilor şi a cărui stăpînire le-a făgăduit-o, după cum s-a dovedit mai înainte. Din cauza aceasta, oamenii de pretutindeni, fie servi, fie liberi, crezînd în Hristos şi cunoscînd adevărul din cuvintele Lui şi ale profeţilor, ştiu că vor fi laolaltă cu El, în pămîntul acela şi că vor moşteni bunurile cele veşnice şi nestricate.
CXL.
Iacov şi soţiile lui. De aici şi Iacov, după cum am spus mai înainte[86] , fiind o figură a lui Hristos, a luat în căsătorie pe cele două serve ale celor două femei libere ale lui, născînd cu ele fii, pentru ca să vestească de mai înainte, că Hristos va primi la Sine şi pe toţi aceia dintre fiii lui Channan care sînt în neamul lui Iafet, deopotrivă cu cei liberi şi-i va socoti drept copii şi moştenitori laolaltă: iar aceştia sîntem noi, dar voi nu puteţi să înţelegeţi aceasta, pentru că nu puteţi să beţi din izvorul cel viu al lui Dumnezeu, ci beţi numai „din gropile cele sparte, care nu pot păstra în ele apă", după cum spune Scriptura[87] . Iar gropi sparte şi fără de apă sînt acelea pe care vi le-au săpat dascălii voştri înşişi, după cum spune lămurit Scriptura[88] ; ei, care vă învaţă învăţături şi porunci omeneşti. Ceva mai mult, ei se înşeală pe ei înşişi, odată cu voi, socotind că, fiind în genere din sămînţa cea după trup a lui Avraam[89] , chiar dacă sînt păcătoşi, necredincioşi şi neascultători faţă de Dumnezeu, li se va da totuşi împărăţia cea veşnică, ceea ce Scripturile au dovedit că nu este aşa. Căci, dacă ar fi aşa, atunci Isaia n-ar fi mai spus: „Dacă Domnul Savaoth nu ne-ar fi lăsat nouă o sămînţă, am fi fost ca Sodoma şi ca Gomora" [90] , iar
Iezechiel n-ar fi zis că: „Chiar dacă Noe, Iacov şi Daniel ar cere fii şi fiice, nu li se va da lor; căci nici tatăl în locul fiului, nici fiul în locul tatălui, ci fiecare va fi pierdut pentru păcatul lui şi fiecare va fi mîntuit pentru drepta­tea pe care o va fi săvîrşit" [91] . Şi, iarăşi, Isaia n-ar fi zis că: „Vor vedea mădularele călcătorilor de lege; viermele lor nu va înceta, iar focul lor nu se va stinge şi vor fi spre privelişte oricărui trup" [92] . Tot astfel, Domnul nostru n-ar fi zis, după voinţa Părintelui şi a Stăpînului tuturor, care L-a trimis: „Vor veni de la apusuri şi de la răsărituri şi se vor odihni dimpreună cu Avraam, Isaac şi Iacov, în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi întru întunericul cel mai din afară" [93]. Şi am dovedit îndeajuns în cele de mai înainte, că cei care au fost cunoscuţi de mai înainte ca nedrepţi şi cei care, fie dintre îngeri, fie dintre oameni aveau să fie astfel, sînt răi nu din cauza lui Dumnezeu, ci sînt astfel fiecare din cauza lui, adică după cum fiecare se va arăta a fi.
CXLI.
Despre Pocăinţă. Pentru ca nu cumva să aveţi motiv să ziceţi că trebuia ca Hristos să fie răstignit şi că trebuia ca în neamul vostru să fie călcători de lege, pentru că nu putea fi altfel, am spus mai înainte, la locul potrivit, că Dumnezeu intenţionînd ca îngerii şi oamenii să urmeze voia Lui, a voit să-i facă liberi în ceea ce priveşte săvîrşirea dreptăţii, înzestrîndu-i cu raţiune pentru a şti de cine au fost făcuţi şi prin cine există acum, ei, care mai înainte, nu existau, dînd totodată şi legea de a fi judecaţi de El, atunci cînd vor săvîrşi ceva împotriva dreptei raţiuni. De aceea, atunci cînd săvîrşim răul, noi oamenii şi îngerii sîntem vădiţi prin noi înşine, dacă mai înainte nu ne pocăim. Căci, dacă cuvîntul lui Dumnezeu prevesteşte, în genere, că unii dintre îngeri şi dintre oameni vor fi pedepsiţi, face aceasta fiindcă El i-a cunoscut pe aceştia de mai înainte, că aveau să fie răi, iar nu fiindcă Dumnezeu i-ar fi făcut astfel. Aşa că, dacă se vor pocăi, toţi cei ce vor voi să dobîndească milă de la Dumnezeu vor putea să o dobîndească, iar Cuvîntul propovăduieşte că unii ca aceştia vor fi fericiţi, zicînd: „Fericit acela, căruia Domnul nu-i va socoti păcatul" [94]. Cu alte cuvinte, numai cel ce se va pocăi de păcate va lua iertarea păcatelor de la Dumnezeu, iar nu cum vă înşelaţi voi pe voi înşivă şi cum se înşeală şi alţii ca voi, cu privire la cele de mai sus, spunînd că, şi dacă ar fi păcătoşi, fiindcă cunosc totuşi pe Dumnezeu, Domnul nu le va socoti lor păcatul. Mărturie cu privire la
aceasta avem unul dintre păcatele lui David, pe care acesta l-a făcut din cauza lăudăroşeniei, care păcat numai atunci i-a fost iertat, cînd, după cum se scrie, a plîns şi s-a jeluit[95]. Şi dacă unuia ca acestuia nu i s-a dat iertarea pînă nu s-a pocăit, ci i s-a dat iertarea numai atunci cînd a plîns şi a făcut acestea, acest mare împărat, acest uns şi profet, cum, atunci, cei necuraţi şi pierduţi cu totul pot avea nădejde că păcatul lor nu va fi socotit de Domnul, atîta vreme cît ei nu se vor jelui, nu-şi vor lovi pieptul şi nu se vor pocăi ? Şi fapta aceasta singură a păcatului lui David faţă de femeia lui Urie, o, voi, bărbaţi, arată că, dacă patriarhii au avut mai multe femei, n-au făcut aceasta ca o curvie ci că ceea ce se săvîrşea prin ei a fost o iconomie şi tot felul de taine. Căci dacă ar fi fost îngăduit ca cineva să ia femeia pe care o vrea, cînd o vrea şi deci să ia cîte femei vrea, ceea ce fac oamenii din neamul vostru pe tot pămîntul unde se aşează şi unde sînt trimişi, luîndu-şi femei în numele căsătoriei, cu atît mai mult i s-ar fi îngăduit lui David să facă lucrul acesta.
Spunînd acestea, o, prea iubitule Marcus Pompeius[96] , m-am oprit
aici.
CXLII.
Despărţirea lui Iustin de Tryfon. Tryfon, tăcînd cîtva timp, a zis apoi:
Vezi că discuţia noastră nu s-a făcut dintr-o dorinţă profesională de a discuta. în ce mă priveşte pe mine, mărturisesc că am fost în chip deosebit de plăcut impresionat de întîlnirea noastră şi socotesc că şi tovarăşii mei se găsesc în aceeaşi stare sufletească, ca şi mine: căci am aflat mult mai mult decît am aşteptat şi decît era cu putinţă să aştepte cineva vreodată. Dacă ar fi fost cu putinţă să facem lucrul acesta mai des, am fi folosit şi mai mult, cercetînd cuvintele Scripturii. Fiindcă, însă, tu eşti gata de îmbarcare şi zi de zi aştepţi să porneşti pe mare dacă vei pleca, să nu-ţi fie silă să-ţi aduci aminte de noi, ca de nişte prieteni.
în cît mă priveşte, i-am răspuns eu, dacă ar fi să mai rămîn, aş voi ca, în fiecare zi, să fac aceasta cu voi. Fiindcă aştept, însă, ca să mă îmbarc, cu îngăduinţa şi cu ajutorul lui Dumnezeu, vă sfătuiesc ca, începînd lupta aceasfa măreaţă pentru mîntuirea voastră să vă siliţi să daţi preferinţă Hristosului Dumnezeului celui Atotputernic, mai mult decît dascălilor voştri.
258
După aceasta, ei au plecat, urîndu-mi mîntuire şi din călătoria mea şi de orice alt rău.
Iar eu, rugîndu-mă pentru ei, am zis: Nu pot să vă urez nimic altceva mai bun, o, voi, bărbaţi, decît ca, cunoscînd că prin această cale s-a dat înţelepciune fiecărui om, să faceţi şi voi, la fel cu noi şi să credeţi că Iisus este Hristosul lui Dumnezeu.




[1]        „Copil" arată aici umilirea lui Hristos, Care S-a născut ca un copil ordinar şi termenul îl găsim la Isaia (7, 16).
[2]        Sfîntul Iustin foloseşte denumirea de „Fiu al lui Dumnezeu" în mai multe locuri: Dialog. VII, 3; XXIII, 3; XLIII, 1; XLV, 4; LXI, 1; LXVIII, 5; LXXXV, 2;XCI, 4; C, 4, 5; Cil, 7; CIII, 8; CV, 5; CVIII, 2; CXIII, 4; CXVI, 2; CVII, 3; CXVIII, 2; CXXIV, 3; CXXVI, 1; CXXVII, 4; CXXVIII, 1; CXXXI1, 1; CXXXVII, 2.
[3]       Zah. 12, 12.
[4]       leş. 6, 2-4.
[5]        Fac. 32, 24.
[6]       Fac. 32, 30.
[7]       Fac. 18, 1.
[8]        Fac. 18, 2.
[9]       Fac. 18, 13-14.
[10]     Fac. 18, 16.
[11]      Fac. 18, 17.
[12]      Cu toate că titlul de înger este dat lui Hristos de către sfîntul Iustin în mai multe locuri: Dialog. LX, 5; CXXVI, 6; CXXVII, 4; Apolog. /, LXIII, 5; Apolog. /, VI, 2; în pasajul din Numeri 11; 23 la care se referă aici, nu este vorba de un înger, ci de Jahweh, tradus de obicei de LXX prin Kyrios, în care sfîntul Iustin vede pe Logos. S-ar putea ca exemplarul folosit de sfîntul Iustin să fi avut în locul acesta o retuşare, adică pe lîngă Jahweh, să fi avut mai înainte adaus „îngerul lui".
[13]     Num. 11, 23.
[14]     Deut. 31, 2-3.
[15]     Fac. 17, 22.
[16]     Fac. 11,5.
[17]      Este o idee comună apologeţilor creştini că Dumnezeu-Părintele este locul exterior lumii (vezi LVI, 1) şi că îi este anterior.
[18]     leş. 19, 21.
[19]     în cartea II Paralipomena, cap. 5, 14 este vorba de ,.Preoţii", la plural.
[20]     In. 1, 18.
[21]     leş. 3, 2 urm.
[22]     Fac. 19,24.
[23]     Ps. 23, 7.
[24]      „în chip virtual" înseamnă aici „în taină", pentru că vizibil, el nu a apărut decît după întrupare.
[25]     A se vedea, în legătură cu aceasta,şi cap. LVI, 20—22.
[26]     Fac. 18, 21.
[27]     Fac. 3, 22.                                                                                                   _
[28]      Este pentru prima dată cînd apare în literatura creştină această interpretare a versetului respectiv din Facere, care a trecut apoi în tratatele moderne de teologie. Se pare, totuşi, că nu sfîntul este autorul ei, că ea a circulat în mediile iudaice helenistice convertite la creştinism, încă de mai înainte.
[29]      Citatul care urmează nu este din înţelepciunea lui Solomon, ci aşa cum am arătat la sfîrşitul lui, din Proverbe 8, 21—25.
[30]     Pilde 8, 21-25.
[31]     Deut. 32,43.
[32]     Ibid.
[33]     Is. 66,24.
[34]     Comp. Osea 8, 8; Is. 30, 9; 65, 2; Deut. 32, 20.
[35]     Vezi şi capit. CXXIII, 5, 6.
[36]     Deut. 32,43.
[37]     Deut. 32, 7-9.
[38]      Sfîntul Iustin consideră armată a diavolului pe persecutorii şi calomniatorii creştinilor, ca pe nişte sprijinitori ai demonilor, vrăjmaşi ai lui Hristos (A se vedea şi cap. X, 1; XLIX, 8 etc.).
[39]     Comp. Deut. 4, 34;Ieş. 6, 1 urm.; 13, 21; 16, 10; Fapte 13, 17.
[40]      în LXX citim; „Ziua stîlp de nour, spre a le arăta calea, iar noaptea stîlp de foc spre a lumina lor" (leş. 13, 21—22 şi 14, 24).
[41]     Comp. leş. 16, 14, urm.
[42]     leş. 17,9-13.
[43]     leş. 17, 14; Deut. 21, 19.
[44]     leş. 16,13; Num. 20, 11.
989 P« 77 14-104 3Q
99o! Is. 65,'l7;'66, 22;Âpoc. 21, 1,27; II Pt. 3, 13.
[47]     Deut. 8, 4; 29, 5; Neem. 9,21.
[48]     leş. 10, 12.
[49]     Comp. I Regi 4.
[50]     Is. 3, 9-15.
[51]     Mt. 5, 44; Lc. 6,27-28.
[52]      Raţiunea poligamiei la patriarhi nu trebuie căutată, după sfîntul Iustin, în senzualitatea lor (cap. CXLI, 4), nici în nevoia de a-şi înmulţi familiile, ci în planul hristologic al lui Dumnezeu-Tatăl. în legătură cu această iconomie hristologică, căreia îi aparţin patriarhii, a se vedea şi cap. XLV, 4.
[53]     Fac. 29, 16,urm.
[54]      Sfîntul Irineu IV, XXI, 3 (P.G. VII, 1045—1046) dă aceeaşi interpretare căsătoriilor lui Iacov. Interzicerea de a lua în căsătorie două surori aparţine Legii mozaice (Lev. 18, 18), dar ea este şi un precept al legii veşnice şi naturale. Pentru că „patriarhii nu aveau încă legea mozaică" (XLVI, 3), „nu era îngăduit" din textul de mai sus trebuie să-1 referim la legea veşnică şi naturală. Sfîntul Iustin însă nu explică în ce mod a îngăduit Dumnezeu derogarea de la această lege.
[55]       Comp. Fac. 9, 25.
[56]       Fac. 49, 1 urm.
[57]        Fac. 29-31.
[58]       Comp. Fii. 2,7-8.
[59]       Fac. 29, 17.
[60]         Sfîntul Iustin face discernămînt între cele două nume ale Mîntuitorului: Hristos arată latura divină, tainică a fiinţei Sale, iar Iisus arată latura Sa omenească.
[61]       Is. 43, 15.
[62]       Is. 42,1-4.
[63]       Is. 65,9-12.
[64]       Is. 2,5-6.
[65]       Comp. In. 1, 13.
[66]       Is. 65,8-9.
[67]       Comp. Ier. 38, 27.
[68]       Comp. Iez. 36, 12.
[69]       Is. 65, 12.
[70]       Is. 3,9-10.
[71]        Comp. Ier. 7, 18. „Armata cerului" menţionată aici arată, fără îndoială pentru sfîntul Iustin, ca şi pentru profetul Ieremia — ţinînd seama de diferenţa timpului — divinităţile astrale de origine babiloniană.
[72]       Comp. In. 5, 23, 46.
[73]       Is. 53,5.
[74]       Zah. 2,8.
[75]       Comp. Ef. 1,6.
[76]       Is. 3,9-10.
[77]       A se vedea cap. XVII, 2 şi cap. CXXXIII, 2.
[78]       Comp. Iş. 54, 8—9.
[79]        Sfîntul Iustin înfăţişează aici din nou valoarea simbolică a numărului „opt" ca o ipoteză convenţională a unei săptămîni de opt zile, dintre care ultima a fost pusă în evidenţă de Iisus, prin învierea Lui.
[80]       Col. 1, 15.
[81]        Dar sfîntul Irineu, V, XXX, 4 (P.G. VII, 1207) nu vorbeşte aici despre Ieru­salimul cel ceresc, ci de împărăţia de o mie de ani din Ierusalimul Iudeii. A se vedea şi capit. LXXXI, 3.
[82]       Comp. Fac. 9.
[83]       „Fiii lui Iafet" arată aici pe cuceritorii romani.
[84]       Fac. 9, 24-27.
[85]       IPt. 3,9.
[86]       A se vedea capit. CXXXIV, 1.
1033 Ier 2 13
1034! Is. 29* 13*; Comp. Mt. 15, 9.
[89]       Comp. Mt. 3, 9.
[90]       Is. 1,9.
[91]       Iez: 14, 14-20; 18, 4-20; Deut. 24, 26.
[92]       Is. 66, 24.
[93]       Mt. 8, 11-12.
[94]       Ps. 31,2.
[95]       Ps. 26, 2, urni.
[96]        Cît priveşte identitatea acestui Marcus Pompeius, căruia sfîntul Iustin îi dedică acest Dialog cu Tryfon, ea nu poate fi definitiv stabilită. Desigur că Marcus Pompeius va fi fost o personalitate în lumea creştină de atunci. Printre asemenea persona­lităţi creştine cu acest nume, în epoca respectivă, cunoaştem pe un Marcu, întîistătătorul Bisericii din Alexandria; un alt Marcu, episcopul Aeliei (Ierusalimului) reconstruit sub Hadrianus şi în fine pe Marcu, celebrul gnostic, care a putut fi ortodox, mai înainte de a se despărţi de credinţa comună. Sfîntul Iustin,care era din Naplusa, va fi avut prilejul să cunoască probabil mai bine dintre cei trei pe Marcu, episcopul Aeliei, decît pe' ceilalţi. Dar faptul acesta nu poate constitui un argument sigur că acestuia i-a fost dedicat' Dialogul cu Tryfon. A se vedea G. Archambault, Justin,Dialogue avec Tryphon, voi. II, Paris, 1909, p. 309-310.