OMILIA LXXIV
I
Hristos nu spune: „Vai" pentru câ fariseii şi cărturarii zidesc
mormintele profeţilor, nici pentru câ osîndesc pe părinţii lor, ci pentru că şi
prin cele ce fac şi prin cele ce spun săvîrşesc o faptă şi mai rea, deoarece se
prefac numai câ-şi osîndesc părinţii. Că osîndirea rostită de ei era numai o făţărie o
spune evanghelistul Luca: „Căie şi încuviinţaţi fapta şi le zidiţi şi
mormintele"[1].
„Vai vouă", le spune Hristos, că zidiţi mormintele profeţilor, iar părinţii voştri
i-au ucis. Deci mărturisiţi şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; că ei
i-au ucis, iar voi le zidiţi mormintele"[2].
Prin aceste cuvinte Hristos le osîndeşte gîndul cu care zideau ei mormintele
profeţilor că nu le zideau ca să cinstească pe cei ucişi, ci ca să se laude cu
aceste ucideri. Se temeau ca nu cumva prin dispariţia cu vremea a mormintelor
să se piardă şi dovada şi amintirea unei fapte atît de îndrăzneţe. Cu aceste
gînduri zideau mormintele profeţilor; înălţau morminte strălucitoare, ca şi cum
ar fi înălţat semne de biruinţă. Se împodobeau deci şi se făleau cu
nelegiuirile părinţilor lor. Hristos le spune: „Nelegiuirile puse la cale de
voi astăzi arată că şi voi săvîrşiţi aceeaşi faptă ca şi părinţii voştri. Chiar
dacă spuneţi contrariul, chiar daca-i osîndiţi, chiar dacă ziceţi, de pildă: „N-am fî fost părtaşi
cu ei
dacă am fi trăit în zilele lor", totuşi vorbele voastre vădesc gîndul vostru!
"Hristos a spus acestea în chip învăluit ca într-o ghicitoare, dar totuşi
le-a spus.
După ce a spus: „Şi ziceţi: „Dacă am fi
fost în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la sîngele
profeţilor", a adăugat:
„Aşadar mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fiii celor
ce au ucis pe profeţi'.
Dar are cineva vreo vină, mi s-ar putea spune, că este fiul unui
ucigaş, cînd nu este părtaş la gîndul tatălui său?
- Nu, n-are nici o vină. Dar Hristos le adresează aceste cuvinte tocmai
pentru a arăta înrudirea dintre ei şi părinţii lor în ce priveşte răutatea.
Asta o arată şi prin cele ce spune mai departe, că a adăugat:
„După cum puii de vipere, spune Hristos, seamănă cu
părinţii lor din pricina otrăvii ucigătoare din ei, tot aşa şi voi semănaţi cu
părinţii voştri din pricina gîndului vostru ucigaş".
Apoi după ce a dezvăluit gîndul cărturarilor şi al
fariseilor, gînd necunoscut mulţimilor, Domnul îşi întemeiază spusele Sale pe
faptele ce aveau să le săvîrşească şi pe care le vor cunoaşte mai tîrziu cu
toţii.
Intr-adevâr, dupacea spus: „Aşadar
mărturisiţi voi înşivă că sînteţi fiii celor ce au ucis
pe profeţi", pentru a le arăta că vorbeşte de înrudirea de răutate cu părinţii lor şi că
minţeau cînd spuneau: „N-am fi fost părtaşi cu ei", Domnul a adăugat:
„Umpleţi, dar, şi voi măsura
părinţilor voştri"[4].
Negreşit nu le porunceşte să facă asta, ci le arată mai dinainte ce are
să se întîmple, adică uciderea Lui. De aceea după ce i-a mustrat şi le-a arătat
că mint cînd spun pentru a se apăra că „n-am fi fost părtaşi cu ei" -
într-adevăr, cînd n-au cruţat pe Stăpîn, cum ar fi cruţat pe slugile Stăpînului?
-, Domnul Se foloseşte de nişte cuvinte şi mai pline de dispreţ, numindu-i
şerpi şi pui de vipere şi le spune:
„Cum veţi scăpa de osînda gheenei"[5], cînd îndrăzniţi să faceţi
aceste fapte, cînd le tăgăduiţi, cînd vă ascundeţi gîndul? Apoi îi mustră şi în
alt chip, spunîndu-le:
„Voi trimite la voi profeţi, înţelepţi şi cărturari;
şi pe unii dintre ei îi veţi ucide şi-i veţi răstigni şi-i veţi biciui în sinagogile
voastre"[6].
Ca să nu spună cărturarii şi fariseii: „Da, am
răstignit pe Stăpîn, dar vom cruţa pe slugile Sale, dacă vom trăi pe vremea
aceea", Domnul le spune: „Iată vă trimit şi pe slugile Mele, profeţi şi
ei; dar nici pe aceştia nu-i veţi cruţa". A grăit aşa ca să le arate că nu
e deloc ciudat să fie ucis de fiii acelora care au ucis pe prooroci, că şi ei
sînt nişte ucigaşi şi nişte vicleni; viclenia le umple sufletele lor şi-i
întrec pe părinţii lor în nelegiuiri. în afară de cele spuse le mai arată că
sînt şi tare iubitori de slavă deşartă. Cînd cărturarii şi fariseii spun: ,,Dacă am fi
fost în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei", apoi o spun ca să se laude;
filozofează numai cu cuvîntul, dar cu fapta fac cu totul altceva.
„Şerpi, pui de
vipere", cu alte cuvinte, copii răi din nişte părinţi răi şi mai răi decît cei
ce i-au născut. Le arată că ei îndrăznesc să facă nelegiuiri mai mari decît
părinţii lor şi prin aceea că le săvîrşesc după nelegiuirile săvîrşite de
părinţii lor, dar şi prin aceea că sînt cu mult mai cumplite decît nelegiuirile
acelora, cu toate că spun că niciodată n-ar fi făcut astfel de fapte. Ei merg
pînă la sfîrşit şi pun cunună răutăţilor. Părinţii lor au ucis slugile care
veniseră în vie; ei L-au ucis pe Fiul şi pe cei care i-au chemat la nuntă[7].
Domnul a spus toate aceste cuvinte cărturarilor şi
fariseilor ca să le taie orice înrudire cu Avraam şi ca să le arate că
înrudirea aceasta nu le aduce nici un cîştig dacă nu săvîrşesc faptele lui
Avraam. De aceea a şi adăugat: „Cum veţi scăpa
de osînda gheenii, cînd faceţi fapte la fel cu cei care au ucis pe
profeţi?". Cu aceste cuvinte le aduce aminte şi de învinuirile lui Ioan
Botezătorul; că şi Ioan tot aşa i-a numit; şi el le-a amintit de judecata ce va
să fie.
Dar pentru că pe ei nu-i înfricoşa deloc judecata şi
iadul şi din pricină că nu credeau, dar şi din pricină că iadul şi judecata
aveau să fie mai tîrziu, Hristos îi înfricoşează cu pedepse pe lumea aceasta şi
le spune:
,De aceea iată Eu trimit la voi profeţi şi cărturari şi pe unii din ei
îi veţi ucide, îi veţi răstigni şi-i veţi biciui, ca să vină peste voi tot
sîngele drept vărsat pe pămînt, de la sîngele lui Abel cel drept pînă la
sîngele lui Zaharia, fiul lui Barahia, pe care l-aţi ucis între templu şi
altar. Amin zic vouă că vor veni acestea toate peste neamul acesta"[8].
II
Iată cu cîte argumente caută Hristos să-i ferească de
pedeapsa ce-i ameninţă! Le-a spus: „Osîndiţi faptele părinţilor voştri, pentru
că spuneţi: „N-am fi fost părtaşi cu ei"; iar cuvintele acestea ar fi
fost îndestulătoare să-i pună pe drumul cel drept. Apoi le-a spus: „Deşi-i
osîndiţi, totuşi şi voi faceţi fapte mai rele decît ei". Şi aceste cuvinte
ar fi fost îndestulătoare să-i facă de ruşine. In sfîrşit le-a spus: „Faptele
voastre nu vor rămîne nepedepsite". Şi-i înfricoşează nespus amintindu-le
de iad. Dar pentru că pedeapsa din iad avea să fie pe lumea cealaltă, i-a ameninţat şi pe lumea aceasta cu
pedepse, zicînd: „Că vor veni toate acestea peste neamul
acesta". A adăugat şi grozăvia pedepsei, spunîndu-le că vor suferi nişte
pedepse cum n-au mai fost pe lume. Dar nu s-au făcut mai buni.
Iar dacă cineva m-ar întreba: „Pentru ce vor suferi
nişte pedepse cum n-au mai fost pe lume?", îi voi răspunde că au şi
săvîrşit nelegiuiri cum n-a săvîrşit nimeni altul pe lume, că nu s-au
înţelepţit din cele petrecute în trecut. Sau n-ai auzit pe Lameh spunînd: ,Dacă pentru
Cain răzbunarea va fi de şapte ori, apoi pentru Lameh răzbunarea va fi de
şaptezeci de ori cîte şapte"[9]
? Cu alte
cuvinte, Lameh spune aşa: „Eu merit mai mari pedepse decît Cain".
- Pentru ce?
- Deşi Lameh n-a omorît pe
fratele său, totuşi a fost pedepsit mai cumplit pentru că nu l-a înţelepţit
pilda lui Cain. Acelaşi lucru îl spune Dumnezeu şi în altă parte: „Eu sînt Cel Ce
pedepsesc pe copii pentru păcatele părinţilor, care Mă urăsc pe Mine, pînă la
al treilea şi al patrulea neam"[10].
Dumnezeu
nu vrea să spună aici că au să fie pedepsiţi alţii pentru păcatele altora, ci
că vor suferi pe bună dreptate aceeaşi pedeapsă ca şi înaintaşii lor, pentru că
nu s-au făcut mai buni, deşi au avut înaintea lor pilde de păcătoşi pedepsiţi.
Uită-te că la timp potrivit a pomenit Hristos de Abel,
arătînd că şi uciderea lui Abel se datoreşte tot invidiei. „Ce mai puteţi
spune, cărturarilor şi fariseilor? le grăieşte Hristos. N-aţi ştiut, oare,
ce-a păţit Cain? A privit, oare, Dumnezeu cu linişte la cele ce s-au petrecut?
Nu l-a pedepsit, oare, pe Cain cu cea mai cumplită pedeapsă? N-aţi auzit cîte
au păţit părinţii voştri care au ucis pe profeţi? N-au fost daţi la nenumărate
chinuri şi munci? Pentru ce, dar, nu v-aţi făcut mai buni? Dar pentru ce
vorbesc eu de chinurile părinţilor voştri şi de cele ce-aţi păţit? Tu, care
osîndeşti pe părinţii tăi, pentru ce faci fapte mai rele decît ei? Voi înşivă
aţi hotărît: „Pe cei răi cu rău îi va pierde!" Ce iertare veţi mai avea
deci cînd săvîrşiţi astfel de fapte, după ce aţi pronunţat o astfel de
sentinţă?
- Dar cine este Zaharia de care
vorbeşte Domnul?
- Unii spun că este tatăl lui
Ioan Botezătorul; alţii spun că este un profet; alţii spun că este un preot
care avea două nume, pe care Scriptura îl numea şi Iodae. Tu însă uită-te la
aceea că nelegiuirea lor era îndoită. Nu numai că omorau pe sfinţi, dar îi
omorau şi în loc sfînt.
Cu aceste cuvinte Hristos a înfricoşat şi pe cărturari
şi pe farisei, dar a mîngîiat şi pe ucenicii Săi, arătîndu-le că şi drepţii de
mai înainte de dînşii au suferit la fel. Pe cărturari şi farisei îi înfricoşa,
prezicîndu-le că după cum părinţii lor au fost pedepsiţi, tot aşa şi ei vor
suferi cele mai groaznice pedepse. De aceea îi numeşte pe trimişii Săi „profeţi,
înţelepţi şi cărturari", luîndu-le cu asta
cărturarilor şi fariseilor orice cuvînt de apărare. „Nu puteţi spune, le zice
Domnul, că „ne-am smintit, pentru că ne-ai trimis la noi apostoli dintre
păgîni". Nu! V-aţi purtat aşa pentru că sînteţi nişte ucigaşi, pentru că
vi-i sete de sînge!" De aceea le-a şi spus mai dinainte: „Pentru asta trimit profeţi şi cărturari". Aceeaşi învinuire le-au
adus-o toţi profeţii, zicînd: „Singiuri cu
singiuri amestecă'" şi că sînt bărbaţii sîngiurilor. De aceea Dumnezeu a
poruncit în Vechiul Testament să I se aducă sînge ca jertfă; a vrut să arate că
dacă sîngele de animale este atît de preţios, apoi cu mult mai mult sîngele
omului. Acest lucru îl spune şi lui Noe: „Voi răzbuna tot
sîngele vărsat". Şi poţi găsi nenumărate locuri asemănătoare în care
Dumnezeu le porunceşte să nu ucidă; aceasta e şi pricina că le-a poruncit să nu
mănînce animale sugrumate. O, iubire de oameni a lui Dumnezeu! Deşi Dumnezeu
ştia de mai înainte că au să rămînă tot neîndreptaţi, totuşi El face cele ale
Lui. „Ii trimit, spune Dumnezeu, deşi ştiu că au să fie ucişi!" Deci
Hristos le dovedeşte
şi cu aceste cuvinte că degeaba au spus: „N-am fi fost
părtaşi cu părinţii noştri". Că şi ei, cărturarii şi
fariseii, au ucis pe profeţi chiar în sinagogi şi n-au respectat nici locul,
nici vrednicia persoanelor şi nici n-au ucis nişte oameni oarecare, ci profeţi
şi înţelepţi, ca să nu-i mai mustre. Prin profeţi şi înţelepţi Hristos înţelege
pe apostoli şi pe urmaşii acestora; că mulţi din ei profeţeau.
Apoi, voind să le mărească frica, spune: „Amin, amin zic
vouă, că vor veni acestea toate peste neamul acesta". Cu alte cuvinte spune aşa: ,Voi
întoarce totul peste capetele voastre şi Mă voi răzbuna cumplit". într-
adevăr, un om care a văzut mulţi păcătoşi şi nu s-a cuminţit, ci săvîrşeşte şi
el iarăşi aceleaşi păcate, şi nu numai pe acelea, ci şi altele cu mult mai
mari, este drept să fie pedepsit mai greu decît aceia. După cum dacă omul acela
ar fi voit să se facă mai bun, prin pildele celor de dinaintea lui, ar fi avut
mult de cîştigat, tot aşa, pentru că a rămas neîndreptat, merită o pedeapsă
mai mare, că n-a cules nici un rod, deşi s-a bucurat de mai multă învăţătură
prin pilda celor care mai înainte au păcătuit şi au fost pedepsiţi.
III
Hristos îşi îndreaptă, apoi, cuvîntul către Ierusalim,
voind cu aceasta să înveţe tot pe ascultătorii Săi şi spune:
„Ierusalime,
Ierusalime!"
- Ce vrea să spună Domnul prin
această repetare a numelui Ierusalimului?
- Vrea să arate că-I este milă
de Ierusalim; că-1 nefericeşte şi că-1 iubeşte mult. Ca faţă de o iubită,
iubită cu nesaţ, dar care are să fie pedepsită pentru că a întors spatele
iubitului, aşa se justifică şi Hristos în faţa Ierusalimului, vrînd să-1
pedepsească. Aşa face Domnul şi în profeţie, cînd spune: „Am zis:
,Întoarce-te la Mine şi nu s-a întors"[11].
Apoi, după ce a chemat cetatea Ierusalimului, îi
vorbeşte şi de crimele ei.
„Care omori pe profeţi şi ucizi cu pietre pe cei trimişi
la tine; de cîte ori am voit să adun pe fiii tăi şi n-ai voit"[12].
Prin aceste cuvinte Hristos se justifică înaintea
Ierusalimului şi-i spune: „Cu toate că te-ai purtat aşa, totuşi Eu nu Mi-am
întors faţa de la tine, n-am încetat a te iubi; chiar aşa, am vrut să te atrag
spre Mine; nu o dată şi de două ori, ci de nenumărate ori. De cîte ori am
voit să adun pe fiii tăi, cum adună cloşca puii săi, şi n-ai voit". A grăit aşa ca să arate că
totdeauna din pricina păcatelor lor s-au risipit fiii Ierusalimului. Dragostea
Sa de Ierusalim o înfăţişează Domnul prin imaginea cloştii. Că înflăcărată e
dragostea cloştii pentru puii ei! Imaginea aceasta a aripilor este foarte des
întrebuinţată de profeţi. O găsim şi în Cîntarea lui Moise[13] şi
în Psalmi[14].
Prin aripi se arată acoperămîntul lui Dumnezeu şi marea Lui purtare de grijă. „Dar n-aţi
vrut!",
le spune Domnul ierusalimlenilor.
„Iată se lasă casa voastră
pustie![15],adică lipsită de ajutorul Meu". Deci Hristos a fost acela Care şi
mai înainte era în fruntea ierusalimlenilor; El i-a ţinut, El le-a purtat de
grijă; deci Hristos a fost Acela Care i-a pedepsit totdeauna. Acum le pune
înaintea ochilor o pedeapsă de care s-au temut totdeauna nespus de mult; iar
pedeapsa aceasta este pieirea totală a statului iudaic.
„Că zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea pînă cînd
veţi spune: binecuvîntat este Cel Ce vine întru numele Domnului"[16]
Şi aceste cuvinte sînt cuvintele unui îndrăgostit care
iubeşte tare, care caută să-i mişte nu numai cu cele petrecute în trecut şi
să-i atragă, ci şi cu cele ce vor fi în viitor. Că aici Hristos vorbeşte de
ziua viitoare a celei de a doua veniri.
- Ce dar? Nu L-au mai văzut
iudeii pe Hristos după ce a rostit aceste cuvinte?
- N-a spus asta! Cînd Domnul a
spus: „De acum"n-a, arătat momentul în care a vorbit, ci tot timpul pînă
la răstignire.
Pentru că fariseii şi cărturarii îl acuzau totdeauna
că este împotriva lui Dumnezeu şi vrăjmaş lui Dumnezeu, Hristos îi îndeamnă
să-L iubească; le arată că este de acord cu Tatăl şi că El este Cel Care a grăit
prin prooroci. De aceea Se foloseşte de aceleaşi cuvinte ca şi profeţii.
Prin aceste cuvinte Hristos a făcut aluzie şi la
învierea Lui şi la a doua Sa venire. Le arată chiar celor care nu cred deloc în
El că atunci, la a doua Sa venire, se vor închina Lui negreşit.
- Şi cum le-a arătat?
- Făcîndu-le o mulţime de
profeţii: că va trimite profeţi; că-i vor omorî; că-i vor ucide în sinagogi; că
iudeii vor suferi cele mai groaznice pedepse; că va rămîne casa lor pustie; că
vor îndura necazuri şi nenorociri cum n-au mai fost niciodată mai înainte.
Toate aceste profeţii erau în stare să-i convingă de a doua Lui venire chiar pe
cei mai încăpăţînaţi şi pe cei mai chiţibuşari oameni. Să-i întrebăm pe
aceştia: A trimis Hristos profeţi şi înţelepţi? Au fost aceştia ucişi în
sinagogi? A rămas casa lor pustie? Au venit toate acele pedepse peste neamul
acela? Negreşit! Nimeni nu se va împotrivi. Aşadar, după cum toate acestea s-au
împlinit, tot aşa se vor împlini şi celelalte profeţii ale Lui; şi atunci, la
a doua Sa venire, se vor închina negreşit înaintea Lui. Dar atunci orice cuvînt
de apărare le va fi fără de folos, după cum fără de folos le-a fost căinţa
pentru pieirea statului lor.
i:\. Maici 21, 41.
