doktoru

marți, 11 martie 2014

Serafim Rose despre viitorul Rusiei si sfarsitul lumii -Fragment preluare d/p net



Viitorul Rusiei si sfîrsitul lumii

 Prelegere sustinuta la Conferinta Tineretului Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, San Francisco, 3 August 1981.

Fiecare crestin ortodox sta asezat între doua lumi: lumea aceasta cazuta, în care încercam sa ne gasim mîntuirea, si lumea cealalta, cerul, patria la care ne straduim sa ajungem si care, daca ducem o viata crestina adevarata, ne insufla sa traim de la o zi la alta în virtutea si iubirea crestina.
Dar lumea face parte prea mult din viata noastra. Adeseori – iar în ziua de astazi, de fapt, în chip obisnuit – uitam de lumea cea cereasca. Apăsarea lumescului este extrem de puternica astazi, încît de multe ori pierdem din vedere ce înseamna a fi de fapt crestin. Chiar daca mergem în adesea la slujbe si ne socotim membri „activi” ai bisericii, de cîte ori nu se întîmpla ca religiozitatea noastra sa fie ceva exterior, ceva împanat cu slujbe frumoase si de toata bogatia traditiei noastre ortodoxe, dar careia sa-i lipseasca, în realitate, convingerea interioara ca Ortodoxia este credinta ce ne poate mîntui sufletul pentru vesnicie, careia sa-i lipseasca, în realitate, iubirea si angajarea fata de Hristos, Dumnezeul întrupat si Întemeietorul credintei noastre? De cîte ori nu se întîmpla ca religiozitatea noastra sa fie numai o chestiune de obisnuinta, ceva prin care trecem numai la suprafaţă, care nu ne schimbă înlăuntru, care nu ne face sa sporim duhovniceşte si nu ne poartă înspre viata cea veşnică în Dumnezeu?
Vremurile noastre

Trăim într-o epoca despre care Domnul ne-a prevenit, o epocă în care iubirea multora se va raci (cf. Matei, 24, 12), a vremurilor din urmă, în care Evanghelia lui Hristos, primita cu atîta râvnă de cei dintîi crestini, a devenit doar o mica parte a vietii pământeşti pe care cei mai multi dintre noi o ducem, în loc sa fie centrul si însemnatatea vietii noastre – ceea ce ar trebui sa fie daca am întelege care este adevarata noastra credinta. Crestinismul ortodox, fiind o credinta arzatoare pe care nu ne rusinam sa o marturisim si s-o pazim ca fiind lucrul cel mai de pret din viaţă, se afla în mare masura într-o stare de decădere si de regres în lumea de astazi.
Dar în chip ironic – si proniator -, pe masura ce Ortodoxia pare a bate în retragere, Rusia – sau, mai degraba, Uniunea Sovietica, regimul ateu care a înrobit pamântul Rusiei – a avansat si a atins acum o pozitie de conducere în istoria globala a epocii în care ne găsim. Iata de ce lumea întreaga priveste cu mare interes spre ceea ce se întîmpla în Rusia de astazi. Si adevarul este ca o buna parte din ceea ce se întîmpla în Uniunea Sovietica astazi priveste viata adevaratei Rusii – Rusia pravoslavnică. Revigorarea ortodoxiei în Rusia de astazi este strîns legata de viitorul ţinutului rus.
În secolul al 19-lea si la începutul secolului al 20-lea, în Rusia de dinaintea Revolutiei bolşevice din 1917, au circulat prorociile unor oameni duhovniceşti privitoare nu numai la năvălirea ateismului asupra Rusiei si la perioada sângeroasă de robie adusa de aceasta în istoria lumii, ci si privitoare la ceea ce se va petrece cu Rusia dupa aceasta perioada, daca pravoslavnicul neam rus se va pocai pentru pacatele care au pricinuit năvala ateistă.
Aşadar, sa luam pe rînd aceste prorocii si sa vedem în ce fel sunt legate de ce se întîmpla în Rusia de astazi. Sa privim nu din perspectiva superficiala a revistelor, ci mai profund, încercînd sa vedem ce se întîmpla acolo cu sufletul şi cu inima, şi să vedem la ce ne putem astepta să se petreacă, potrivit acelor prorocii si după cunostintele noastre legate de prorociile mai generale care spun ce se va întîmpla înainte de sfârsitul lumii.

Sfârsitul lumii

Dar de ce sa vorbim despre sfîrsitul lumii? Oare chiar traim în vremurile din urma ale lumii acesteia? De ce sa legam viitorul Rusiei de sfârsitul lumii?
Chiar si autorii laici vorbesc despre vremurile noastre ca fiind „apocaliptice”. Într-adevar, problemele cu care se confruntă lumea de astazi – secătuirea resurselor de hrana, suprapopularea, adevaratii monstri făuriţi de tehnologia moderna si îndeosebi armele capabile sa distruga tari întregi sau chiar întreaga civilizatie a globului – indică, toate, apropierea unei crize în istoria omenirii care va depasi tot ce a vazut lumea pîna acum si care ar putea duce, literalmente, la nimicirea vietii pe pamânt.
În acelasi timp, cugetătorii religiosi pun în evidenta propagarea în epoca noastra a unor miscari religioase necrestine si prezic o „Nouă Eră” (New Age), în care o „conştiinţă religioasă nouă” va stăpâni gîndirea oamenilor si va pune capat dominatiei de doua mii de ani a crestinismului. Astrologii vorbesc despre „Era Vărsătorului”, care ar începe în jurul anului 2000. Apropierea însasi a anului 2000 este suficienta pentru a induce în mintile multor oameni ideea unei „noi ere”, oarecum diferita de tot restul istoriei omenirii.
Printre multii crestini eterodocşi, aceste idei alcătuiesc o învatatura numita „hiliasm” sau „milenarism” – este vorba de credinta că Iisus ar urma să vina în curînd pe pamînt si sa domneasca aici împreuna cu sfintii Sai, pentru o mie de ani, iar abia apoi va veni sfârsitul lumii. Aceasta învatatura este o erezie osândită de cei dintâi Parinti ai Bisericii; ea îsi are obârşia în interpretarea gresita a Cartii Apocalipsei. Biserica Ortodoxa propovaduieste faptul ca stăpânirea lui Hristos si a sfintilor Sai, în timpul careia diavolul va fi „legat” pentru o mie de ani (cf. Apoc., 20:3) este chiar veacul în care traim acum, adica perioada dintre prima si cea de-a doua venire a lui Hristos (1000 fiind un numar simbolic, folosit pentru plenitudinea sa). În aceasta epoca, sfintii împărăţesc cu adevărat alaturi de Hristos, în Biserica Sa; este vorba însă de o stăpânire tainică, care nu trebuie înţeleasă într-un sens exterior, politic, aşa cum fac hiliaştii sau milenariştii. Diavolul este într-adevar legat în acest timp – adica exercitarea vointei lui celei rele împotriva omenirii este îngradita -, iar credinciosii care traiesc viata Bisericii si primesc Dumnezeieştile Taine ale lui Hristos traiesc o viata fericita, pregatindu-se pentru Împaratia cea veşnică a Cerurilor. Neortodocsii, care nu au Sfinte Taine si nu au gustat adevarata viata a Bisericii, nu pot întelege împărăţirea tainică a lui Hristos si, de aceea, vorbesc despre o stăpânire politica, exterioară. Asa se face că viitorul omenirii, la care Rusia este chemata în chip vădit să joace un rol de căpătâi, este legat fie de ideea sfârsitului lumii într-un înţeles material, fie de cea a sfârşitului lumii civilizate pe care o stim si instaurarea unei „noi ere”, aproape paradisiace.
Unii au interpretat locul Rusiei în aceasta noua epoca folosind termenii ereziei hiliaste. De fapt, daca ne uitam mai atent la ideologia comunistă care a pus stapânire pe societatea rusa de vreo saizeci de ani, vom vedea ca este vorba de o versiune secularizată a concepţiei milenariste; ea sustine ca o perioadă istorică cu desăvârşire nou va începe o dată cu comunismul si ca atunci când comunismul va ajunge se va instaura în întreaga lume, fericirea va fi universala si omenirea se va elibera de toate jugurile ei din trecut, inclusiv de religie.
Astazi, dupa saizeci de ani de experiment comunist în Rusia, iar la alte natii de ceva mai putin timp, se poate vedea cît de neserioase sunt credintele pe care se întemeiază comunismul. Realitatea comunismului nu este raiul pe pamînt, ci Gulagul; omenirea nu a fost deloc „slobozită”, ci înrobita mai rau decât în orice alta perioadă istorică. Însă Rusia, cea dintâi ţară care a cunoscut jugul comunist, este si cea dintâi ţară care a început sa se trezeasca si sa i se împotrivească; în pofida persistentei tiraniei comuniste în Rusia, ateismul nu a cucerit sufletul Rusiei, iar desteptarea religioasa care se întrevede acum în Rusia este, fara îndoiala, doar începutul unei miscari uriase si de profunzime: tămăduirea sufletului unui întreg neam de cancerul ateismului. Aceasta este pricina pentru care Rusia de astazi are de spus un cuvânt greu întregii lumi care aluneca în aceeasi capcana a ateismului din care Rusia se elibereaza; iata de ce viitorul Rusiei este atît de intim legat de viitorul întregii omeniri, în sens religios.

Sfîrsitul lumii în prorociile crestine

Înainte de a trece propriu-zis la prorociile privitoare la Rusia, as vrea sa trec în revista învatatura ortodoxa de obşte despre ceea ce urmeaza sa se întâmple chiar înainte de sfârsitul lumii. În felul acesta, vom avea un context în care sa plasam prorociile legate de viitorul Rusiei.
Evenimentele de dinaintea sfârsitului lumii sunt descrise în mai multe locuri din Sfânta Scriptură: în capitolul 24 al Evangheliei dupa Matei si în capitolele corespunzătoare din celelalte Evanghelii; în cea mai mare parte a cartii Apocalipsei, mai ales în capitolul 8 si urmatoarele; în capitolul 2 din a Doua Epistolă catre Thesaloniceni; în a Doua Epistola a Sfântului Apostol Petru, în mai multe capitole din cartea lui Prorocului Daniil, şi încă în alte câteva pasaje.
Apocalipsa descrie aceste evenimente într-o serie de vedenii: unele luminoase si pozitive, care se refera la împlinirea dreptăţii lui Dumnezeu si la mîntuirea celor alesi de El, iar altele întunecate si negative, care se refera la cumplitele molime ce vor cadea asupra pamîntului pentru pacatele omenirii. Uneori, în ziua de astazi, se pune accentul pe latura întunecată si negativa, data fiind raspîndirea răului în jurul nostru; dar acest lucru se datoreaza lipsei noastre de tarie sufleteasca si viziunii noastre secularizate – ar trebui sa avem în vedere întregul tablou.
Pe masura ce se apropie sfîrsitul lumii, este adevarat ca va veni o vreme de mari suferinte, aşa cum nu a mai vazut omenirea (Matei, 24, 21): va fi foamete, boli, cutremure, razboaie si zvonuri de razboaie, prigoane, proroci mincinosi si Hristosi mincinoşi, iar dragostea multora (inclusiv crestini) se va răci. Dar, în acelasi timp, Evanghelia se va propovadui tuturor popoarelor, iar cei care vor rabda pîna la sfîrsit se vor mântuiti cu ajutorul lui Hristos.
Raul din lume si credinţele mincinoase vor culmina cu domnia Antihristului, un stapânitor care aparent va aduce pacea în locul dezordinii mondiale, care aparent va fi Hristos, venit din nou pe pamînt, si care va domni din Templul reconstruit la Ierusalim.
Dar vor fi si oameni care îsi vor da seama de înselaciune. Mai ales doi proroci ai Vechiului Testament, care nu au murit, se vor întoarce pe pamînt – Ilie, care îi va converti pe evrei, si Enoh, care va propovadui celorlalte popoare. Scurta domnie a Antihristului – de numai trei ani si jumatate – se va sfîrsi cu alte neorânduieli si razboaie, în mijlocul carora Hristos Însusi se va pogorî din cer, precedat de semnul Crucii, iar lumea noastra va trece prin foc si se va înnoi din temelii, în timp ce trupurile mortilor se vor ridica din mormânturi si îsi vor regasi sufletele, ca să stea dinaintea lui Dumnezeu, la Judecata de Apoi. Acum, după ce am înfăţişat acest fundal general al evenimentelor din vremurile de pe urmă, sa analizam prorociile privitoare la Rusia.

Viitorul Rusiei

În Rusia secolului XIX, un numar de proroci – si cîtiva mireni înainte-vazatori, precum Dostoievski – au prezis Revolutia ce avea sa vina asupra Rusiei în urma necredintei, a secularizării si a atitudinii pur formale fata de ortodoxie, lipsita de râvna si de duhul jertfelnic cerut de pravoslavie. Unii au vazut aceste lucruri în linii mari, ca un groaznic dezastru ce se pregatea sa loveasca pamîntul rus – cum ar fi episcopul Teofan Zăvorâtul, care, vazînd lipsa de credinta crestina adevarata la atâtia oameni, a strigat: „După sută de ani, ce va mai ramîne din ortodoxia noastra? Altii au vazut mai precis, chiar înfricosatoarea Revolutie ce avea sa se raspândeasca pretutindenea. Astfel, Sfântul Ioan din Kronstadt a afirmat, într-o predica tinuta în 1904:
„Rusie, daca îti lepezi credinta, asa cum si-au parasit-o deja atâtia intelectuali, nu vei mai fi Rusia, sau Sfînta Rusie. Iar daca poporul rus nu se va cai – atunci sfîrsitul lumii este aproape. Domnul ni-l va lua pe Tarul pravoslavnic si va trimite un bici, sub chipul unor cârmuitori necredinciosi, cruzi, care se vor impune si vor umple întreg pamîntul de sînge si lacrimi” (Parintele Ioan din Kronstadt, Cartea celei de-a 50-a aniversari, Utica, NY, 1958, p. 164).
Aceasta este starea în care se gaseste omenirea acum, cînd aproape jumatate din ea este înecata în sînge si îndura tirania începuta o data cu Revolutia Rusa din 1917. Exista oare vreo nadejde de eliberare, sau ateismul va pune stapînire pe lumea întreaga si va instaura Împaratia Antihristului? Avem motive serioase sa ne îndoim ca evenimentele viitoare vor fi atît de simple, si fiindca în chiar tara unde a început domnia ateismului are loc acum o desteptare religioasa care este în sine o restrîngere a ariei de dominatie a ateismului, dar si fiindca Antihristul, potrivit prorociilor ortodoxe, nu va fi doar un tiran ateu precum Stalin, ci o figura religioasa care va convinge oamenii sa-l accepte, mai degrabă decît sa-i silească.
Oamenii cu har care traiau în Rusia la începutul Revolutiei erau constienti de natura apocaliptica a acestui eveniment si stiau ca el avea sa fie o încercare de lunga durata pentru pamîntul rus. La fel cum au prevazut si ca aceasta încercare va avea un sfîrsit.

Înteleptul Alexie de la Schitul Zosima, monahul ce a tras biletul cu care a fost ales Patriarhul Tihon, a auzit oamenii strigând în biserica Manastirii Ciudov (acestea se întîmplau în primele luni, de maxima confuzie, ale Revolutiei): „Rusia noastra e pierduta, Sfînta Rusie e pierduta!” La care, el a raspuns:
Cine spune ca Rusia este pierduta, că Rusia a pierit? Nu, nu, nu e pierduta, Rusia nu a pierit si nu va pieri. Dar poporul rus trebuie sa se curăţească de pacat prin aceste grele încercari. Fiecare trebuie sa se roage si sa se pocaiasca amarnic. Dar Rusia nu este pierduta si nu a pierit” (Rusia pravoslavnică, 1970, nr. 1, p. 9).

Stareţul Anatolie cel Tînăr de la Optina, în chiar primele zile ale Revolutiei, în februarie 1917, a rostit o prorocie sub forma unei imagini vii a viitorului Rusiei:
„Va fi o furtuna. Si corabia Rusiei va fi zdrobita în bucati. Dar oamenii se pot salva si cu ajutorul unor scânduri si bucati din ea. Si nu toti vor pieri. Trebuie sa ne rugam, fiecare trebuie sa se pocaiasca si sa se roage din tot sufletul. Si ce se întîmpla dupa o furtuna?… Toate se linistesc”. La care, toti au spus: „Dar corabia nu mai exista, este facuta bucati; a pierit, totul a pierit” – „Nu este adevarat”, a zis Batiuska, „pentru ca o mare minune a Domnului va avea loc si toate rămăşiţele si bucatile, prin puterea si vointa lui Dumnezeu, se vor aduna laolaltă si se vor lipi la loc si corabia se va reconstrui, la fel de frumoasa, si va porni în calatoria poruncita de Dumnezeu. Si aceasta va fi o minune pe care toti o vor putea vedea” (Rusia ortodoxa, 1970, nr. 1, p. 9).

Înteleptul Varnava de la Schitul Ghetsimani vorbea, înainte de Revolutie, despre nenorocirea ce avea sa se abata asupra Rusiei si despre cumplitele prigoane care aveau sa vina împotriva credintei ortodoxe:
„Prigoanele împotriva credintei vor spori fara încetare. Va fi o durere si un întuneric cum nu s-a mai vazut si aproape toate bisericile vor fi închise. Dar atunci cînd oamenii nu vor mai putea îndura – atunci va veni si izbavirea. Toate vor înflori. Bisericile vor începe sa fie reconstruite. Dar aceasta va fi înflorirea dinaintea sfîrsitului” (scrisoare personala de la N. Kieter).

Monahul Aristocleos, cu putin înaintea mortii sale, în august 1918, spunea ca
„…acum traim vremurile de dinaintea Antihristului, dar totusi Rusia se va izbavi. Va fi multa suferinta, mult chin. Întreaga Rusie va deveni temniţă si de multa închinaciune catre Domnul va fi nevoie pentru iertare. Trebuie sa ne pocaim de pacatele noastre si sa ne temem sa mai pacatuim fie şi putin, în schimb sa ne straduim sa facem bine, chiar si cel mai mic bine. Pentru ca pâna si aripa unui fluture are greutate, dar balanţa lui Dumnezeu este foarte precisă. Si atunci când cel mai mic bine va înclina cumpăna, atunci îsi va revarsa Dumnezeu mila asupra Rusiei”.
Cu zece zile înainte de moartea sa, a mai spus ca sfîrsitul va veni prin China:
„Va fi o rabufnire nemaivăzută si o minune a Domnului se va arata. Si viata care va urma va fi cu totul diferita, dar toate acestea nu vor dura mult (Rusia pravoslavnică, nr. 21 / 1969, p. 3).

Înteleptul Nectarie de la Optina a prorocit în anii ’20:
Rusia se va ridica si chiar daca din punct de vedere material nu va fi bogata, duhovniceşte va cunoaste mare bogatie, iar la Optina vor mai fi sapte luminarii, sapte stîlpi (I.M. Konţevici, Manastirea Optina si epoca ei, Jordanville, 1973, p. 538).

Este interesant ca Sfîntul Ioan din Kronstadt a mai profetit ca izbavirea Rusiei va veni din Rasarit (I.K. Surski, Parintele Ioan din Kronstadt, Belgrad, 1942, vol. 2, p. 24. Extrase din aceasta lucrare sînt pregatite în vederea publicarii la Editura Sfîntul Ioan din Kronstadt.).

Arhiepiscopul Teofan al Poltavei a rezumat astfel, în anii ’30, profetiile auzite de el de la diversi întelepti:
„Ma întrebati despre viitorul apropiat si despre vremurile din urma. Eu nu vorbesc din capul meu, ci va repet dezvaluirile Înteleptilor: venirea Antihristului este iminenta si se apropie. Timpul care ne desparte de venirea lui se masoara cu anii, cel mult cu cîteva decenii. Dar înainte de venirea Antihristului, Rusia se va regasi – chiar daca, de buna seama, pentru scurt timp. Si în Rusia trebuie sa fie un Tar ales de Domnul Însusi. Va fi un om cu o credinta arzatoare, cu o minte mare si o vointa de fier. Acestea au fost dezvaluite în legatura cu el. Sa asteptam împlinirea celor dezvaluite. Judecînd dupa multe semne, lucrurile se apropie – cu conditia ca Domnul Dumnezeu sa nu anuleze, sa nu schimbe cele ce s-au promis, din cauza pacatelor noastre. Dupa spusa celor ce au vazut cuvîntul Domnului, se poate întîmpla si asta (Cuvîntul ortodox, nr. 4 / 1969, p. 194).

Asa încît iata, în profetiile acestor barbati daruiti cu har de Dumnezeu din primele decenii ale secolului, ca ne putem astepta, fara doar si poate la reinstaurarea Sfintei Rusii, ba chiar si la un Tar ortodox, pentru un timp scurt, aproape de venirea Antihristului si de sfîrsitul lumii. Acestea vor fi lucruri minunate, si nu niste evenimente istorice obisnuite. În acelasi timp, însa, ele depind de poporul rus însusi, pentru ca Dumnezeu actioneaza întotdeauna prin liberul arbitru al omului. Asa cum Ninive a fost iertata fiindca poporul s-a cait, iar profetiile lui Iona despre distrugerea ei s-au dovedit gresite, asa si profetiile despre renasterea Rusiei se vor dovedi gresite daca poporul rus nu se va cai.

Arhiepiscopul Ioan Maximovici, de pioasa amintire, al carui mormînt se afla chiar în catedrala în care a avut loc slujba de azi-dimineata, a cugetat profund asupra semnificatiei Revolutiei ruse si a exilului atîtor rusi. În raportul sau catre Soborul întregii diaspore din Iugoslavia, din 1938, spunea:
„Poporul rus în general a savîrsit mari pacate si lor li se datoreaza neajunsurile din ziua de astazi; mai precis, pacatele sînt încalcarea legamîntului si regicidul. Conducatorii civili si militari au renuntat la juramîntul lor de ascultare si credinta fata de Tar chiar înainte ca acesta sa abdice, ceea ce s-a vazut silit sa faca, fiindca nu dorea varsare de sînge în tara; iar poporul a aclamat pe fata si zgomotos aceasta fapta si nicaieri nu si-a exprimat public dezacordul fata de ea… Vinovati de pacatul regicidului nu sînt numai cei care l-au înfaptuit fizic, ci întregul popor care s-a bucurat atunci cînd Tarul a fost rasturnat si care a îngaduit sa fie umilit, arestat si exilat, lasîndu-l fara aparare în mîinile criminalilor, lucru care în sine a generat sfîrsitul. De aceea, catastrofa care s-a abatut asupra Rusiei este consecinta directa a acestor pacate cumplite, iar renasterea Rusiei nu este posibila înainte de spalarea lor. Cu toate acestea, pîna acum nu s-a vazut vreo cainta autentica, crimele comise atunci evident nu au fost condamnate si multi participanti activi la Revolutie continua si acum sa spuna ca la vremea respectiva nu se putea proceda altfel. Neexprimînd o condamnare fatisa a Revolutiei din februarie, a revoltei împotriva celui Uns de Dumnezeu, poporul rus continua sa fie partas la pacat, mai ales atunci cînd ia apararea urmarilor Revolutiei (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, p. 91).

Desigur, regicidul – asasinarea Tarului uns de Dumnezeu – nu este singurul pacat care pateaza constiinta poporului rus ortodox. Crima aceasta este, daca se poate spune asa, un simbol al decaderii Rusiei de la Hristos si de la adevarata ortodoxie – un proces care a avut loc de-a lungul secolelor XIX si XX aproape în întregime si abia acum, iata, parca începe sa dea înapoi. Interesant este ca astazi, în Rusia însasi, chestiunea glorificarii Tarului alaturi de ceilalti Noi Martiri este strîns legata de ridicarea blestemului efectiv cazut asupra pamîntului rus de la martirizarea lui. Parintele Gleb Iakunin – care se afla într-un crunt prizonierat tocmai pentru asemenea afirmatii – a adresat o scrisoare rusilor ortodocsi din diaspora, semnata si de alti cîtiva tovarasi ai sai de lupta, în care exprima aceleasi idei în legatura cu Tarul, ca si Vladica Ioan. În finalul scrisorii, el afirma:
„Pentru istoria omenirii, semnificatia martiriului Familiei Imperiale, care se apropie de evenimente biblice dintre cele mai importante, consta în aceea ca perioada constantinopolitana a existentei Bisericii lui Hristos a aluat astfel sfîrsit si s-a deschis o noua epoca, de martiriu, apocaliptica. Ea a început cu sacrificiul voluntar al celui din urma Împarat ortodox uns de Dumnezeu si al familiei sale. Tragedia Familiei Imperiale întuneca precum un blestem pamîntul Rusiei si s-a transformat în prologul simbolic al lungului drum rusesc al Crucii – moartea a zeci de milioane dintre fiii si fiicele ei. Canonizarea Martirilor Imperiali va însemna pentru Rusia spalarea ei de pacatul regicidului; asa se va izbavi ea în cel din urma de blestemele raului (La Pensée Russe, 6 dec. 1979, nr. 3285, p. 5).

Este prea simplu de spus, de buna seama, ca glorificarea Noilor Martiri, inclusiv a Familiei Imperiale, va duce la reinstaurarea Sfintei Rusii. Dar daca ortodocsii, atît din Rusia, cît si din diaspora, vor primi acest act din toata inima lor si se vor folosi de el ca de o posibilitate de a se cai amarnic de pacatele lor, atunci este imposibil de calculat ce impact ar putea avea asupra Rusiei.
O mare profetie despre viitorul Rusiei a ramas cunoscuta numai cîtorva oameni înainte de Revolutie; ea era atît de tulburatoare, încît cenzura Bisericii nu a îngaduit sa fie publicata. Ea a fost descoperita în aceeasi colectie de manuscrise Motovilov, care a dat omenirii celebra Conversatie a Sfîntului Serafim despre cum poate fi capatat Duhul Sfînt. Profetia, care a fost publicata pîna acum de mai multe ori numai în ultimul deceniu, se refera la invierea efectiva a Sfîntului Serafim înainte de sfîrsitul lumii. Iata ce i-a spus Sfîntul Serafim lui Motovilov:
„De multe ori am auzit din gura marelui si placutului de Dumnezeu Întelept, Parintele Serafim, ca el nu avea sa ramîna în trup la Sarov. Si iata ca eu, unul‚ Motovilov, am îndraznit sa-l întreb: ‘Batiuska, mereu spui ca nu vei ramîne cu trupul tau la Sarov. Asta înseamna ca te vor alunga calugarii?’ – ‘Sfintia ta, Domnul Dumnezeu a poruncit ca eu, umilul Serafim, sa traiesc cu mult mai mult decît o suta de ani. Dar fiindca pe atunci episcopii vor fi devenit atît de lipsiti de credinta, încît în lipsa lor de credinta îi vor depasi chiar si pe episcopii greci din vremea lui Teodosie cel Tînar, de aceea a binevoit Domnul Dumnezeu sa ma ia pe mine, umilul Serafim din viata aceasta lumeasca pîna atunci si atunci sa ma învie; si învierea mea va fi precum învierea celor sapte tineri din pestera Ohlonului, în zilele lui Teodosie cel Tînar.’ Dupa ce mi-a dezvaluit aceasta mare si înfricosatoare taina, marele întelept mi-a spus ca, dupa învierea sa, va merge de la Sarov la Diveievo si ca acolo va începe sa propovaduiasca lumii întregi cainta. Pentru aceasta propovaduire si mai ales pentru minunea învierii, mari multimi de oameni se vor aduna din toate colturile pamîntului: Diveievo va deveni lavra, Vertianova – oras, iar Arzamas – provincie. Si propovaduind cainta la Diveievo, Batiuska Serafim va dezvalui acolo patru moaste si dupa ce le va dezvalui, el însusi se va culca între ele. Curînd dupa aceea se vor sfîrsi toate”.

Alta data, Sfîntul Serafim i-a vorbit lui Motovilov despre starea spirituala a celor din urma crestini care vor ramîne credinciosi lui Dumnezeu înainte de sfîrsitul lumii:
„Si în zilele acelea de mare durere, în care se spune ca nici un trup nu se va izbavi decît daca, de dragul celor alesi, zilele acelea vor fi scurtate – în zilele acelea cei ce vor ramîne dintre credinciosi vor trai pe pielea lor ceva asemanator cu ce a trait odata Domnul Însusi cînd, rastignit fiind pe Cruce si fiind Dumnezeu desavîrsit si Om desavîrsit, S-a simtit atît de parasit de Dumnezeirea Sa, încît a strigat catre Tatal: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit? Cei din urma crestini vor simti pe pielea lor o abandonare asemanatoare a omenirii de catre slava lui Dumnezeu, dar numai pentru scurt timp, dupa care Domnul nu va mai amîna mult revenirea Sa în toata slava Sa si cu toti îngerii alaturi de El. Si atunci se va înfaptui în toata plinatatea tot ce s-a hotarît din vremuri imemoriale în conclavul dinaintea vesniciei al Sfintei Treimi” (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, pg. 123-124).

Profetia aceasta nu a fost publicata niciodata în Rusia, si totusi este cunoscuta astazi acolo. Într-o scrisoare a unui preot, publicata în primul numar al revistei Nadejda, în care acesta îsi descrie vizita la Sarov si la Diveievo si faptul ca acolo a descoperit ca Sfînta Rusie nu a pierit si ca înca mai traiesc acolo calugarite de la fosta manastire de maici Diveievo, închisa în 1926, exista o profetie facuta de o batrîna, Evdochia, care tocmai a primit Sfînta Împartasanie. Adresîndu-se preotului, ea îi spune:
„Acusi, acusi, va fi o mare sarbatoare aici, la Diveievo. Nu e vorba de ani, nici de luni, ci de zile si ore cîte au mai ramas pîna cînd se va deschide manastirea si se vor înfatisa patru moaste: ale Sfîntului, ale Întemeietoarei (manastirii de maici Diveievo) Alexandra, ale Matiuskai Marta si ale Fericitei Evdokeiuska, pe care au torturat-o si au omorît-o ateii… Si Sfîntul îmi porunceste: ‘Spune-i lui si nimanui altcuiva ca… iata, curînd, curînd, si manastirea si moastele se vor deschide…’ Îmi porunceste sa-ti spun ca neaparat trebuie sa vii aici la deschiderea bisericii si a moastelor” (Nadejda, nr. 1 / 1977, p. 148).

Despre faptul ca Sfînta Rusie înca mai traieste, în ciuda nesfîrsitei domnii a ateismului în Rusia, avem acum marturia multora traitori chiar în Rusia. Iata ce spune Ghenadi Simanov:
„Sfînta Rusie nu poate fi îngropata, nu poate muri; ea este eterna si victorioasa si ea este cea care va avea ultimul cuvînt de spus în istoria poporului nostru… Sfînta Rusie a parasit numai suprafata vietii contemporane, dar continua sa traiasca în strafundurile ei ascunse, în stare latenta, pîna îi va veni timpul, pîna cînd Dumnezeu va binevoi, dupa ce a supravietuit iernii, sa-i îngaduie sa iasa din nou la suprafata si sa împodobeasca fata pamîntului rus, care a fost atît de crud biciuit de furtuni nemiloase si înghetate” (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, p. 98).

Mesajul Rusiei catre lume

În cartea care descrie cel mai amanuntit evenimentele care vor avea loc la sfîrsitul lumii, Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul, la deschiderea celui de-al saptelea sigiliu, care precede ultima plaga menita sa se abata asupra omenirii, se spune ca în cer s-a lasat linistea timp de o jumatate de ora (Apoc., 8, 1). Unii au interpretat acest fapt ca pe o scurta perioada de pace înaintea evenimentelor finale ale istoriei omenirii – mai precis, scurta perioada de restauratie din Rusia, în care propovaduirea caintei la nivel global va începe din Rusia, acel „nou si ultim cuvînt” despre care pîna si Dostoievski spera ca Rusia îl va avea de spus omenirii (Discursul lui Puskin. Jurnal de scriitor, trad. De Boris Brasol, New York, George Braziller, 1954, p. 980). În conditiile lumii de astazi, în care evenimentele dintr-o tara devin cunoscute lumii întregi aproape instantaneu si în care Rusia, spalata de sîngele martirilor ei, are într-adevar o sansa mai buna decît oricare alta tara sa se trezeasca din somnul ateismului si al necredintei, putem sa ne gîndim deja la un asemenea eveniment. Asa cum au spus parintele Dimitrie Dudko si altii, nu se poate ca sîngele nenumaratilor martiri ai Rusiei sa fi curs în zadar; fara îndoiala ca acesta este samînta ultimei mari înfloriri a adevaratului crestinism.Dar este usor sa ne pierdem în visuri legate lumea viitorului. Ar trebui sa fim constienti de ce urmeaza sa se întîmple la sfîrsitul lumii si de ce se poate întîmpla în Rusia. Evenimentele spirituale cum sînt reînvierea Rusiei depind de fiecare suflet în parte. Acest eveniment nu va avea loc fara participarea ortodocsilor – fara cainta si lupta noastra. Si el priveste nu numai poporul Rusiei însasi, cu priveste întreaga diaspora ruseasca si pe toti ortodocsii din lume.
Arhiepiscopul Ioan, în acelasi raport la Soborul întregii diaspore din 1938, la care m-am mai referit, spunea despre misiunea apocaliptica a rusilor din afara Rusiei:
„Pedepsindu-l, Domnul îi arata în acelasi timp poporului rus calea spre mîntuire, facîndu-l propovaduitorul ortodoxiei în întreaga lume. Diaspora rusa a raspîndit ortodoxia în toate colturile lumii; majoritatea rusilor exilati sînt, chiar daca ei nu stiu, propovaduitori ai ortodoxiei… Rusilor din strainatate le-a fost dat sa straluceasca în întreaga lume în lumina ortodoxiei, în asa fel încît alte popoare, vazînd faptele lor bune, sa-L slaveasca pe Tatal Carele este în ceruri si sa-si obtina astfel mîntuirea… Diaspora va trebui sa se angajeze pe calea caintei si, dupa ce va fi obtinut izbavirea prin rugaciuni catre Dumnezeu si prin renastere spirituala, va fi capabila sa faca sa renasca si patria noastra aflata în suferinta” (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, pg. 92, 94).
Asadar, rusii din strainatate, traind adevarata viata a ortodoxiei, trebuie sa pregateasca întruna drumul pentru Sfîntul Serafim cel care va propovadui cainta la scara întregii lumi. Într-o oarecare masura, acest lucru se si întîmpla si poate fi vazut de toata lumea: paralel cu redesteptarea ortodoxa din Rusia, si în America si alte tari are loc o redesteptare ortodoxa.
Dar totul depinde de fiecare dintre noi: daca ne redesteptam la adevarata viata ortodoxa, atunci Sfînta Rusie va redeveni ce-a fost; daca nu, atunci Dumnezeu îsi poate lua promisiunea înapoi.
Arhiepiscopul Ioan si-a încheiat raportul catre Soborul din 1938 cu o profetie si cu speranta ca va exista un adevarat Paste în Rusia care va straluci catre întreaga lume înainte de sfîrsitul tuturor lucrurilor si de începutul Împaratiei universale a lui Dumnezeu:
Treziti-va din somnul deznadejdii, voi, fii ai Rusiei! Priviti slava suferintelor ei si curatati-va; spalati-va de pacate! Întariti-va în credinta ortodoxa, ca sa fiti demni de a locui în locuinta Domnului si de a va stabili pe muntele Lui cel sfînt! Sari, sari, ridica-te, tu, Rusie, tu, care din mîinile Domnului ai baut cupa mîniei Lui! Cînd se vor fi încheiat suferintele tale, pravoslavnicia ta îti va sta alaturi si slava Domnului te va însoti. Popoarele vor veni sa ia din lumina ta, si regii din stralucirea care se va revarsa asupra ta. Atunci ridica-ti ochii si priveste: priveste copiii tai veniti catre tine dinspre Apus, dinspre Miazanoapte, dinspre Mare si dinspre Rasarit, binecuvîntîndu-te întru Hristos pe vecie. Amin!” (ibid. p. 94)

(Fragment din volumul cu acelasi titlu publicat la Editura Eikon, Cluj-Napoca. Traducere de Mihnea Gafita)