Din scrierilor Parintilor Apostolici-Herma Pastorul-Prima parte

                                                                      VEDENIILE

VEDENIA I 1

1. Cel care m-a crescut^[1] m-a vîndut în Roma unei oarecare Roda. După mulţi ani, am revăzut-o şi am început s-o iubesc ca pe o soră.

2.   Mai tîrziu am văzut-o scăldîndu-se în rîul Tibru ; i-am dat mîna şi am scos-o din rîu. Văzînd frumuseţea ei, mă socoteam în inima mea zi cînd : «Ce fericit aş fi, dacă aş avea o femeie ca aceasta şi frumoasă şi cu bune purtări!». Numai la aceasta mă gîndeam, la nimic altceva.

3.   După cîtăva vreme, pe cînd mă duceam la Cume şi slăveam făptu­rile lui Dumnezeu, că sînt mari, frumoase şi puternice, am adormit mergînd pe drum. Şi un duh m-a luat şi m-a dus pe un drum ane­voios, pe care om nu putea merge ; locul era prăpăstios şi rupt de ape. După ce am trecut rîul, care era acolo, am ajuns într-o cîmpie ; am îngenunchiat şi am început să mă rog lui Dumnezeu şi să-mi mărturi­sesc păcatele. 4. Pe cînd mă rugam, s-a deschis cerul şi am văzut pe femeia aceea pe care o poftisem ; ea m-a salutat din cer, zicîndu-mi:

—    «Herma, salutare !»

5.   Uitîndu-mă la ea, i-am zis :

—   Doamnă, ce faci tu aici ?

Ea mi-a răspuns :

—   Am fost înălţată la cer^[2], ca să vădesc Domnului păcatele tale.

6.   Şi i-am spus ei:

—   Acum tu eşti acuzatoarea mea ?

—   Nu ! mi-a răspuns ea ; dar ascultă cuvintele pe care ţi le voi spune. Dumnezeu, «Cel ce locuieşte în ceruri»^[3]; Cel ce a zidit din nefiinţă cele ce sînt, «Cel ce le-a înmulţit şi le-a crescut» ^[4] pentru Bise­rica Lui cea sfîntă, este mîniat pe tine, că ai păcătuit faţă de mine.

7.   Răspunzîndu-i, i-am zis :

—   Am păcătuit fată de tine ? în ce loc sau cînd ti-a^m grăit vreun cuvînt urît ? Nu te-am socotit totdeauna ca pe o zeiţă ? Nu te-am respectat totdeauna ca pe o soră ? Pentru ce minţi, femeie, acuzîndu- mă de aceste fapte rele şi necurate ?

8.   Ea a rîs şi mi-a zis :

—    în inima ta s-a suit pofta păcatului. Nu ti se pare oare că este păcat pentru un bărbat drept, dacă se suie în inima lui pofta cea pă­cătoasă ? Este păcat şi mare păcat, a spus ea. Bărbatul drept are gîn- duri drepte. Gîndind cele drepte se săvîrşeşte în ceruri slava lui şi-L are milostiv pe Domnul în tot lucrul lui. Cei care gîndesc rele în ini­mile lor îşi atrag loruşi moarte şi robie, mai ales cei care caută să cîş- tige veacul acesta, care se mîndresc cu bogăţia lor şi nu se lipesc de bunătăţile cele viitoare. 9. Sufletele lor se vor pocăi; ale acelor oameni care n-au nădejde, ci s-au deznădăjduit de ei şi de viata lor. Tu, însă, roagă-te lui Dumnezeu «şi-ţi va vindeca păcatele tale» ^[5], ale întregii tale case şi ale tuturor sfinţilor ^[6].

2

1.   După ce a spus cuvintele acestea, s-au închis cerurile. Eu tre­muram din tot trupul şi eram trist. îmi spuneam : «Dacă acest păcat mi se scrie, cum voi putea să mă mîntui ? Sau cum voi face îndurător pe Dumnezeu pentru păcatele mele cele săvîrşite ? Sau cu ce cuvinte voi ruga pe Domnul să se milostivească de mine ?».

2.   Pe cînd cugetam acestea şi le cîntăream în inima mea, văd îna­intea mea un scaun mare acoperit cu postav de lînă albă ca zăpada ; şi a venit o femeie bătrînă îmbrăcată cu o haină foarte strălucitoare, avînd în mîini o carte; s-a aşezat singură şi m-a salutat.

■— Salutare, Herma !

Iar eu, întristat şi cu lacrimi pe obraji, i-am spus :

—   Salutare, Doamnă !

—   3. Pentru ce eşti trist Herma ? m-a întrebat ea. Tu cel îndelung răbdător, cel nesupărăcios, cel care rîdeai pururea, pentru ce ţi-i faţa 1 ristă şi nu veselă ?

Eu i-am spus :

—    O femeie foarte bună mi-a spus că am păcătuit faţă de ea.

4. Ea mi-a zis :

—   Nicidecum ! Nu este lucrul acesta peste robul lui Dumnezeu. Dar negreşit o poftă s-a suit în inima ta cu privire la ea. Se poate ca un gînd ca acesta să aducă păcat peste robii lui Dumnezeu. Că este un gînd păcătos şi plin de spaimă pentru un duh cu totul cinstit şi în­cercat, dacă pofteşte ceva rău, mai ales dacă acela-i Herma cel în- frînat, cel care se abţine de la orice poftă păcătoasă şi-i plin de toată curăţia şi de mare nerăutate.

3

1. Dar nu pentru aceasta s-a mîniat Dumnezeu pe tine, ci ca să în­torci pe copiii tăi, care au păcătuit faţă de Domnul şi faţă de părinţii lor. Dar pentru că-ţi iubeai copiii, nu i-ai sfătuit, ci i-ai lăsat să se strice tare ; de asta s-a mîniat pe tine Domnul,- Domnul, însă, îţi va tămădui toate cele săvîrşite mai înainte de copiii tăi, că din pricina păcatelor şi nelegiuirilor lor ai pierdut tu în afacerile tale cele lumeşti. 2. Dar marea milostivire a Domnului te-a miluit, pe tine şi casa ta ; te va întări şi te va întemeia în slava Lui. Numai tu să nu te trîndă- veşti. Ai curaj şi întăreşte casa ta. După cum fierarul, ciocănind lu­crul lui face din el ce voieşte, tot aşa şi cuvîntul cel drept, spus în fiecare zi, biruie orice răutate. Nu înceta, dar, a-ti sfătui copiii tăi. Ştiu că dacă se vor pocăi din toată inima lor, vor fi înscrişi în cărţile vieţii împreună cu sfinţii.

3. După ce a sfîrşit aceste cuvinte ale ei, mi-a zis :

—    Vrei să auzi ce-ţi citesc ?

Eu i-am răspuns :

—   Vreau, Doamnă !

Şi mi-a zis :

—  Fii atent şi ascultă măririle lui Dumnezeu!

Şi am auzit lucruri mari şi mmujiate, pe care nu pot să mi le amintesc. Toate sînt cuvinte înfricoşătoare, pe care om nu le poate purta. îmi amintesc, însă, ultimele cuvinte, că-mi erau folositoare şi potolite:    ,

—   4. Iată «Dumnezeul puterilor»^[7], Care a zidit lumea cu putere nevăzută şi cu pricepere adîncă şi mare, Care prin voinţa Sa slăvită a dat creaţiei Sale frumuseţe, «Care cu cuvîntul Lui cel puternic a întărit cerul» ^[8] şi «a întemeiat pămîntul pe ape» ^[9], Care cu înţelepciu­nea Sa şi cu purtarea Sa de grijă a zidit Biserica Lui cea sfîntă şi a
binecuvîntat-o, iată «mută» cerurile şi «munţii» ^[10] şi dealurile şi mările şi se fac toate netede pentru aleşii Săi, ca să le dea lor, cu multă slavă şi bucurie, făgăduinţa, pe care le-a făgăduit-o, dacă vor păzi legile lui Dumnezeu, pe care le-au primit cu mare credinţă.

4

1. Cînd femeia a terminat de citit şi s-a ridicat de pe scaun, au venit patru tineri, care au ridicat scaunul şi s-au dus spre răsărit. 2. Apoi m-a chemat, mi-a atins pieptul şi mi-a zis :

—   Ţi-a plăcut citirea mea ?

Eu i-am zis :

—   Doamnă, cuvintele cele din urmă mi-au plăcut, dar cele de mai înainte sînt grele şi aspre.

Ea mi-a zis, spunînd :

—   Cuvintele cele din urmă sînt pentru cei drepţi, iar cele de mai înainte sînt pentru păgîni şi apostaţi.

3. Pe cînd vorbea ea cu mine, au apărut doi bărbaţi, au luat-o în braţe şi au plecat spre răsărit, unde fusese dus şi scaunul.

A plecat veselă şi la plecare mi-a zis :

—   Fii bărbat, Herma!

VEDENIA II

5(1)

I.    Mergînd la Cume, pe aceeaşi vreme ca şi anul trecut, şi plim- bîndu-mă, mi-am adus aminte de vedenia din anul trecut,• şi iarăşi m-a luat Duhul şi m-a dus în acelaşi loc, unde fusesem atunci. 2. Cînd am ajuns în locul acela, am îngenunchiat şi am început să mă rog Dom­nului şi «să slăvesc numele Lui» ^u, că m-a socotit vrednic şi mi-a făcut cunoscut păcatele mele cele de mai înainte. 3. După ce m-am sculat din rugăciune, am văzut înaintea mea pe bătrînă pe care o văzusem şi anul trecut. Se plimba şi citea dintr-o carte mică. Şi mi-a zis :

—   Poţi să vesteşti acestea aleşilor lui Dumnezeu ?

I-am zis :

—   Nu pot, Doamnă, să tin minte atît de multe lucruri! Dă-mi_: însă, cartea, ca s-o copii !

—   Ia-o, mi-a spus ea, dar să mi-o dai înapoi.

4. Am luat-o şi m-am dus într-un loc pe cîmp şi am copiat-o toată, literă cu literă, că nu puteam despărţi silabele ^[11]. După ce am terminat de scris literele cărţii, dintr-o dată mi-a fost răpită din mîini cărticica ; dar de cine, n-am văzut.

6(2)

1.   După ce am postit cincisprezece zile şi L-am rugat mult pe Domnul, mi s-a descoperit înţelesul scrisului cărţii. Cele scrise sînt acestea :

2.   «Copiii tăi, Herma, au păcătuit înaintea lui Dumnezeu şi au hu­lit pe Domnul; au trădat pe părinţii lor cu răutate mare ; au auzit că sînt numiţi trădători de părinţi, dar trădîndu-i nu s-au folosit, ci au adăugat la păcatele lor desfrînări şi amestec de răutate şi aşa li s-au înmulţit fărădelegile lor. 3. Dar fă cunoscute aceste cuvinte tuturor copiilor tăi şi soţiei tale, viitoarea ta soră, că şi ea nu-şi stăpîneşte limba şi păcătuieşte ; auzind, însă, cuvintele acestea, se va feri şi va fi miluită. 4. După ce le vei face cunoscute cuvintele acestea, pe care Stăpînul mi-a poruncit să ţi le descopăr, atunci li se vor ierta toate păcatele, pe care le-au săvîrşit mai înainte, ca şi ale tuturor sfinţilor, care au păcătuit pînă în ziua aceasta, dacă se vor pocăi din toată inima şi vor scoate din inima lor îndoielile. 5. Că s-a jurat Stăpînul pe slava Lui cu privire la aleşii Săi : dacă mai săvîrşesc păcate după această zi hotărîtă, nu mai au mîntuire ; că pentru drepţi pocăinţa are sfîrşit ,• pentru toţi sfinţii zilele de pocăinţă s-au împlinit; pentru pă- gîni, însă, pocăinţa este pînă în cea din urmă zi. 6. Să spui, dar, întîi- stătătorilor Bisericii să meargă întru dreptate pe căile lor, ca să pri­mească din plin, cu multă slavă, făgăduinţele. 7. Aşadar, voi «care săvîrşiţi dreptatea» ^[12] fiţi statornici şi nu vă îndoiţi, ca să fie calea voastră împreună cu sfinţii îngeri. Fericiţi sînteţi cîţi răbdaţi strîm- torarea cea mare, ce va veni, şi cîţi nu vor tăgădui viaţa lor. 8. Că s-a jurat Domnul pe Fiul Său, că cei care tăgăduiesc pe Domnul lor se lipsesc de viaţa lor, adică cei care II vor tăgădui în zilele viitoare; iar celor care L-au tăgăduit mai înainte, le-a fost milostiv pentru în­durarea Sa cea multă.

7(3)

1. Dar tu, Herma, să nu ţii minte răul ce ţi l-au făcut copiii tăi şi nici să-ţi laşi sora ta^[13], ca să se curăţească de păcatele lor de mai
înainte. Vor fi învăţaţi cu dreaptă învăţătură, dacă nu ţii minte răul pe care ţi l-au făcut. Că ţinerea de minte a răului lucrează moarte. Dar tu, Herma, ai avut mari necazuri personale pentru călcările de lege ale fiilor tăi, că nu te-ai îngrijit de ei, ci i-ai neglijat şi te-ai ocu­pat numai de afacerile tale cele rele. 2. Te mîntuie, însă, nedepărtarea ta de «Dumnezeu cel viu» ^[14], simplitatea şi înfrînarea ta cea mare. Acestea te mîntuie, dacă stărui ; şi-i mîntuie şi pe toţi cei care fac unele ca acestea şi merg pe calea nevinovăţiei şi simplităţii. Aceştia vor birui toată răutatea şi vor vieţui în viaţa cea de veci. 3. Fericiţi toţi cei ce lucrează dreptatea ^[15]. Nu vor pieri în veac. 4. Vei spune lui Maxim^[16]: «Iată vine strîmtorare ; de ţi se pare, tăgăduieşte iarăşi. Aproape este Domnul de cei ce se întorc la El, după cum este scris în Cartea lui Eldad şi Medad ^[17], cei care au profeţit poporului în pustie».

8(4)

1.   Pe cînd dormeam, fraţilor, un tînăr foarte frumos la chip mi-a făcut o descoperire, zicîndu-mi :

—   Cine crezi că este bătrînă de la care ai primit cartea cea mică ?

Eu i-am spus :

—    Sibila ! ^[18].

—   Te înşeli, mi-a răspuns acela, nu este ea !

—   Dar cine ? am întrebat eu.

—   Biserica, a răspuns acela.

Şi i-am spus :

—   Pentru ce-i bătrînă ?

—   Pentru că a fost creată înainte de toţi^[19], mi-a răspuns acela. De asta e bătrînă şi pentru Biserică a fost creată lumea.

2.   Mai tîrziu am văzut o vedenie în casa mea. A venit bătrînă şi m-a întrebat dacă am dat preoţilor cartea. Am spus că n-am dat-o.

—   Bine ai făcut, mi-a spus ea, că am să mai adaug cîteva cuvinte.

Cînd voi sfîrşi toate cuvintele, le vei face cunoscute tuturor aleşilor. 3. Vei face două copii şi vei trimite una lui Clement^[20] şi alta Grap- tei^[21]; Clement o va trimite oraşelor din afară, că lui i s-a îngăduit să facă aceasta ^[22]; Grapta va sfătui pe văduve şi pe orfani, iar tu să o citeşti în acest oraş împreună cu preoţii, care stau în fruntea Bisericii.

VEDENIA III

9(1)

1. Vedenia, pe care am văzut-o, fraţilor, este aceasta. 2. Am postit de multe ori şi m-am rugat Domnului, să-mi facă cunoscută des­coperirea, pe care mi-a făgăduit că are să mi-o arate prin bătrînă aceea. Noaptea chiar mi s-a arătat bătrînă şi mi-a zis :

—   Pentru că ai atîta nevoie şi eşti aşa de rîvnitor să cunoşti toate, vino în ogorul, unde semeni grîu şi pe la ceasul al cincilea ^[23], mă voi înfăţişa ţie şi-ţi voi arăta acelea, pe care trebuie să le vezi.

3.   Am întrebat-o, zicînd :

—   Doamnă, în care loc al ogorului ?

—   Unde vrei, mi-a spus ea.

Mi-am ales un loc retras, frumos. înainte de a-i grăi şi a-i spune locul, mi-a zis :

—   Voi veni acolo, unde voieşti.

4.   M-am dus, fraţilor, la ogor, am socotit orele şi am ajuns în lo­cul, în care îi spusesem ei să vină ; acolo am văzut că se afla o bancă de fildeş ; pe bancă era aşezată o pernă de in, iar deasupra o pînză foarte fină tot de in. 5. Cînd am văzut aceste lucruri şi pe nimeni în locul acela, m-am spăimîntat; m-a cuprins ca un tremur ; mi s-au ri­dicat perii capului şi frică a intrat în mine, pentru că eram singur. Ve- nindu-mi în fire şi amintindu-mi de slava lui Dumnezeu, am prins curaj ; am îngenunchiat şi mi-am mărturisit Domnului iarăşi păcatele, ca şi mai înainte. 6. Femeia aceea a venit cu şase tineri, pe care-i văzusem şi mai înainte ; s-a oprit lîngă mine şi mă asculta pe cînd mă rugam şi-I mărturiseam Domnului păcatele mele. Atingîndu-mă, mi-a zis :

—    Herma, încetează de a te tot ruga pentru păcatele tale ! Roa- gă-te şT pentru dreptate, ca să primeşti puţină parte din ea şi pentru casa ta.

7.   M-a luat de mînă, m-a ridicat, m-a dus la bancă şi a spus tine­rilor :

—    Duceţi-vă şi zidiţi!

8.   După plecarea tinerilor, cînd am rămas noi singuri, mi-a spus :

—    Stai aici!

Eu i-am spus :

—   Doamnă, lasă să se aşeze cei mai în vîrstă întîi.

Ea mi-a zis :

—    Stai, cum îţi spun !

9.    Vrînd să mă aşez în partea dreaptă, nu m-a lăsat, ci mi-a făcut semn cu mîna, să mă aşez în partea stingă. Pe cînd mă gîndeam şi eram trist, că nu m-a lăsat să stau în partea dreaptă, mi-a zis :

—    Eşti trist, Herma ? Locul din partea dreaptă este al altora, al celor care au şi bineplăcut lui Dumnezeu şi au suferit pentru nume ; ^[24]ţie îţi lipsesc multe, ca să şezi cu ei; dar dacă stărui în nevinovăţia ta, stăruie ; şi vei şedea împreună cu ei şi vor şedea toţi cîţi vor săvîrşi faptele acelora şi vor suferi cele ce-au suferit aceia.

10(2)

—    1. Ce au suferit ? am întrebat eu.

—    Ascultă ! mi-a răspuns. Biciuiri, închisori, necazuri mari, cruci, fiare, din pricina numelui; de aceea partea acelora este de-a dreapta locului celui sfînt,- tot acolo şi cel care va suferi din pricina numelui ; partea celorlalţi este în istînga. Dar şi unora şi altora, şi celor din dreapta şi celor din stînga, aceleaşi daruri şi aceleaşi făgăduinţe ; nu­mai că aceia stau de-a dreapta şi cu oarecare slavă. 2. Tu doreşti să stai de-a dreapta împreună cu ei, dar lipsurile tale sînt multe. Te vei curăţi, însă, de lipsurile tale ! Şi toţi cîţi nu se îndoiesc se vor curăţi de toate păcatele făcute pînă în ziua aceasta.

3. După ce a spus acestea, a voit să plece ; eu, căzînd la picioarele ei, am rugat-o în numele Domnului să-mi arate vedenia pe care mi-a făgăduit-o. 4. Ea m-a luat iarăşi de mînă, m-a ridicat şi m-a aşezat pe bancă, în partea stingă a ei; s-a aşezat şi ea în dreapta mea. Şi, ridi- cînd în sus un toiag strălucitor, mi-a zis :

—    Vezi ceva mare ?

I-am răspuns :

—   Nu văd nimic, Doamnă !

Şi mi-a zis :

—   Iată, nu vezi tu, înaintea ta, un turn mare clădit pe ape din pietre pătrate strălucitoare ?

5. Turnul se construia în formă pătrată de cei şase tineri, care veni­seră cu ea ,• dar mii şi mii de bărbaţi aduceau pietre, unii din adînc de ape, alţii de pe pămînt şi le dădeau celor şase tineri; aceia le luau şi zideau. 6. Tinerii puneau toate pietrele scoase din adînc de ape la zidire aşa cum erau, că se potriveau şi se uneau desăvîrşit cu cele­lalte pietre; şi aşa se lipeau unele de altele, că nu se vedea unirea lor, încît clădirea turnului părea făcută ca dintr-o singură piatră. 7. Din celelalte pietre, aduse de pe uscat, pe unele le aruncau, pe altele le puneau la clădire, iar pe altele le sfărîmau şi le aruncau departe de turn. 8. Alte multe pietre stăteau în jurul turnului şi nu erau folosite de tineri la clădire ; unele din ele erau sfărîmicioase, altele cu crăpă­turi, altele ciuntite, altele albe şi rotunde, şi nu se potriveau la zidire. 9. Vedeam alte pietre aruncate departe de turn, care se rostogoleau pe drum, dar nu rămîneau în drum, ci porneau din drum rostogolin- du-se spre un loc anevoios de umblat; altele cădeau în foc şi ardeau ; altele cădeau aproape de ape, dar nu puteau să se rostogolească în apă, deşi voiau să se rostogolească şi să intre în apă.

11(3)

1.   Arătîndu-mi acestea, femeia a voit să plece. I-am zis :

—   Doamnă, ce folos am, că am văzut acestea, dar nu cunosc ce înseamnă ?

Răspunzîndu-mi, mi-a zis :

■— Eşti om isteţ, de vrei să cunoşti cele în legătură cu turnul!

—   Da, Doamnă, i-am răspuns, că vreau să le vestesc fraţilor şi să se bucure ; iar ei, auzind acestea, să cunoască pe Dumnezeu în slava Sa cea multă.

2.   Ea a spus :

—   Vor auzi mulţi; dar din cei care vor auzi unii se vor bucura, iar alţii vor plînge ; dar şi aceştia, dacă vor auzi şi se vor pocăi, se vor bucura şi ei. Ascultă, dar, pildele turnului. Că-ţi voi descoperi totul. Dar să nu-mi mai faci supărări cu privire la descoperire ; că descoperirile acestea au sfîrşit şi s-au şi împlinit. Dar tu n-ai să înce­
tezi a-mi cere descoperiri, că eşti nesăţios. 3. Turnul^[25] pe care-1 vezi că se zideşte sînt eu, Biserica; eu, care m-am arătat ţie şi acum şi mai înainte. Despre turn întreabă-mă orice vrei şi-ţi voi descoperi, ca să te bucuri împreună cu sfinţii.

4.   I-am spus :

—   Doamnă, odată ce m-ai socotit vrednic să-mi descoperi totul, descopere !

Ea mi-a zis :

—   Iţi voi descoperi ceea ce va fi cu putinţă. Numai să-ţi fie inima ta către Dumnezeu şi să nu te îndoieşti de ceea ce vei vedea.

5.   Am întrebat-o :

—   Pentru ce, Doamnă, turnul se zideşte pe ape ?

—   Ţi-am spus şi mai înainte, mi-a zis ea, că eşti isteţ în Scripturi şi le cercetezi cu rîvnă ; cercetîndu-le, vei găsi adevărul. Ascultă, dar, pentru ce se zideşte turnul pe ape ! Pentru că viaţa noastră prin apă a fost mîntuită şi se va mîntui. Turnul este întemeiat prin cuvîntul numelui Celui atotputernic şi slăvit; şi este ţinut de puterea cea ne­văzută a Stăpînului.

12(4)

1. Răspunzîndu-i ei, i-am zis :

—   Doamnă, mare şi minunat este lucrul acesta. Dar cei şase tineri care zidesc, cine sînt, Doamnă ?

—    Aceştia sînt sfinţii îngeri ai lui Dumnezeu, primii care au fost creaţi, cărora Dumnezeu le-a dat creaţia Lui să o crească, să o zidească şi să o stăpînească. Aşadar, prin ei va fi terminată zidirea turnului.

—   2. Dar ceilalţi care aduc pietrele, cine sînt ? am întrebat-o.

—   Şi ei sînt sfinţi îngeri ai lui Dumnezeu ; dar cei şase sînt mai mari decît aceştia. Aşadar, zidirea turnului se va termina şi toţi îm­preună se vor bucura împrejurul turnului şi vor slăvi pe Dumnezeu, că s-a terminat zidirea turnului.

3. Am întrebat-o, zicînd :

—■ Aş vrea să ştiu, Doamnă, care este destinaţia şi puterea pietre­lor şi cît de mare este.

Răspunzîndu-mi, a zis :

—   Nu eşti tu mai vrednic dintre toţi, ca să-ţi fie descoperite aces­tea ! Sînt alţii mai înainte de tine şi mai buni decît tine, cărora ar fi
trebuit să li se descopere vedeniile acestea. Dar ca «să se slăvească numele lui Dumnezeu» ^[26], ţi s-au descoperit ţie şi ţi se vor descoperi pentru cei care se îndoiesc, care-şi zic în inimile lor, dacă sînt sau nu sînt adevărate acestea. Spune-le lor, că toate acestea sînt adevărate şi că nimic nu este în afară de adevăr, ci toate sînt tari, sigure şi în­temeiate.

13(5)

1. Ascultă acum despre pietrele care intră la zidire. Pietrele cele pătrate, albe şi care se potrivesc bine între ele, acelea sînt apostolii, episcopii, dascălii şi diaconii, care au mers potrivit sfinţeniei lui Dum­nezeu, care şi-au îndeplinit slujba de episcopi, de dascăli şi de dia­coni, în curăţie şi bună cuviinţă pentru aleşii lui Dumnezeu; unii au adormit, dar alţii mai trăiesc încă. Totdeauna s-au înţeles între ei, au avut pace unii cu alţii şi au ascultat unii de alţii. De aceea la zidirea turnului potrivirea lor este armonioasă.

—   2. Dar pietrele scoase din adînc de ape şi puse la zidire, care se potrivesc bine cu celelalte pietre, care au fost zidite, cine sînt ?

—   Sînt cei care au suferit pentru numele lui Dumnezeu.

—   3. Vreau să ştiu, Doamnă, cine sînt celelalte pietre aduse de pe uscat.

Mi-a spus :

—    Sînt cei care intră la zidire, dar n-au fost ciopliţi ; pe aceştia Domnul i-a găsit buni, că au umblat pe calea cea dreaptă a Domnului şi au împlinit poruncile Lui.

—   4. Dar pietrele, care s-au adus şi s-au pus la zidire, cine sînt ?

—   Sînt cei noi în credinţă şi credincioşi. Ei sînt sfătuiţi de îngeri să facă bine, pentru că nu s-a găsit în ei răutate.

—   5. Dar pietrele, pe care le-au dat la o parite şi le-au aruncat, cine sînt ?

—    Sînt cei care au păcătuit şi vor să se pocăiască; de aceea n-au fost aruncaţi departe de turn, pentru că vor fi buni la zidire, dacă se vor pocăi. Aşadar, cei care au de gînd să se pocăiască vor fi tari în credinţă ,- numai dacă se vor pocăi acum, cînd se zideşte turnul. Dacă se va termina zidirea, nu mai au loc, ci vor fi aruncaţi; atît doar le mai rămîne, că stau lîngă turn.

14(6)

1- Vrei să cunoşti şi pietrele care au fost sfărîmate şi aruncate departe de turn ? Acelea sînt fiii nelegiuirii,- au crezut cu făţărie şi
nici un păcat nu s-a depărtat de ei. De aceea nu se pot mîntui, că nu sînt folositori la zidire din pricina răutăţilor lor ; de aceea au fost sfă- rîmaţi şi aruncaţi departe din pricina mîniei Domnului, că Domnul s-a mîniat pe ei. 2. Iar celelalte pietre, multe, pe care le-ai văzut stînd pe jos, care n-au fost duse la zidire, sînt cei sfărîmicioşi, care au cu­noscut adevărul, dar n-au stăruit în el, nici nu s-au lipit de sfinţi, de aceea sînt nefolositori.

—   3. Dar pietrele cu crăpături, cine sînt ? am întrebat-o eu.

—   Sînt cei care poartă în inimă duşmănie între ei, care nu «trăiesc în pace între ei» ^[27]; pe feţele lor se vede pacea, dar cînd se despart unii de alţii, răutăţile lor stăruie în inimile lor ; acestea sînt crăpătu­rile, pe care le au pietrele. 4. Pietrele ciuntite sînt cei care au crezut şi au trăit cea mai mare parte din viaţă în dreptate, dar o parte şi-au petrecut-o în fărădelegi; de aceea sînt ciunţi şi nu întregi.

•— 5. Dar pietrele albe şi rotunde, care nu se potrivesc la zidire, cine sînt, Doamnă ?

Răspunzîndu-mi, mi-a zis :

—   Pînă cînd vei fi prost şi nepriceput, de mă întrebi toate şi nu înţelegi nimic ? Aceştia sînt cei care au credinţa, dar au şi bogăţia veacului acestuia ; cînd vine necazul se leapădă de Domnul lor, din pricina bogăţiilor lor şi a afacerilor.

6. Şi răspunzîndu-i, i-am zis :

—    Cînd vor fi, Doamnă, aceştia buni la zidire ?

—    Cînd se va tăia bogăţia lor, care le conduce sufletul, mi-a spus ea ; atunci vor fi folositori lui Dumnezeu. După cum o piatră rotundă, dacă nu-i tăiată şi dacă nu se aruncă ceva din ea, nu poate fi pătrată, tot aşa şi cei bogaţi în veacul acesta, dacă nu li se taie bogăţia lor, nu pot fi folositori Domnului. 7. Cunoaşte aceasta mai întîi din însăşi viaţa ta ! Cînd erai bogat, erai nefolositor ; dar acum eşti folositor şi trebuincios vieţii. Fiţi folositori lui Dumnezeu ! Că şi tu ai fost una din aceste pietre.

15(7)

1. Celelalte pietre, pe care le-ai văzut aruncate departe de turn, căzute pe cale sau rostogolite de pe cale în locuri grele de umblat, sînt cei care au crezut, dar, din pricina îndoielii lor, au părăsit calea lor cea adevărată ; socotind că pot găsi un drum mai bun, se rătăcesc şi se chinuiesc mergînd pe drumuri grele de umblat. 2. Iar pietrele, care au căzut în foc şi ard, sînt cei care «s-au depărtat pînă la sfîrşit
de Dumnezeul cel viu» ^[28] şi nu s-a mai suit la inima lor gîndul de a se pocăi de poftele desfrînării lor şi de răutăţile, pe care le-au săvîrşit. 3. Vrei să ştii cine sînt pietrele celelalte, care au căzut aproape de ape şi nu s-au putut rostogoli în apă ? Sînt «cei care au auzit cuvîntul» ^[29]şi au vrut «să se boteze în numele Domnului»^[30],• dar cînd s-au gîndit la curăţia cerută de adevăr^[31], şi-au schimbat gîndul şi au pornit iarăşi pe urma poftelor lor celor rele ^[32].

4. Femeia a terminat tîlcuirea turnului. 5. Luîndu-mi îndrăzneală, am întrebat-o încă, dacă tuturor pietrelor, care au fost aruncate şi nu s-au potrivit la zidirea turnului, le mai rămîne mîntuire şi mai au loc în turnul acesta.

—   Au mîntuire, mi-a spus ea, dar în turnul acesta nu se mai pot potrivi; 6. se vor potrivi în alt loc cu mult mai mic; iar aceasta, după ce vor fi puşi la încercare şi se vor împlini zilele ispăşirii păcatelor lor. Şi vor fi izbăviţi, pentru că s-au făcut părtaşi cuvîntului Celui Drept. Şi atunci se va întîmpla să scape de încercările lor, cînd se vor sui la inima lor faptele rele, pe care le-au săvîrşit. Iar dacă nu se vor sui la inima lor, nu se vor mîntui din pricina învîrtoşeniei inimii lor.

16(8)

1. Cînd am încetat de a o întreba de toate acestea, mi-a zis :

—   Vrei să vezi şi altceva ?

Doritor fiind să văd, mult m-am bucurat. 2. Uitîndu-se la mine, a zîmbit şi mi-a zis :

—   Vezi şapte femei în jurul turnului ?

—   Le văd, Doamnă, i-am spus.

—   Turnul acesta, după porunca Domnului, este susţinut de acestea. 3. Ascultă acum lucrările lor. Prima dintre ele, cea cu mînile tari, se numeşte credinţă; prin aceasta se mîntuie aleşii lui Dumnezeu. 4. Cea­laltă, care este încinsă şi are înfăţişarea bărbătească, se numeşte în- frînare ; ea este fiica credinţei. Cel care o va urma va avea viaţă fericită, că se va feri de toate faptele cele rele, deoarece crede că va moşteni viaţa veşnică, dacă se va feri de orice poftă rea.

—   5. Dar celelalte cine sînt, Doamnă ?

—    Sînt fiice una alteia şi se numesc : una curăţie ,• alta, ştiinţă alta, nerăutate ; alta bună-cuviinţă ; alta, dragoste. Cînd vei face toate faptele mamei lor, vei putea trăi.

—   6. Aş vrea, Doamnă, să ştiu, am spus eu, ce putere are fiecare din ele.

—    Ascultă, puterile, pe care le au, mi-a spus ea. 7. Puterile lor se tin unele de altele şi urmează una alteia, după cum sînt şi născute. Din credinţă se naşte înfrînarea ; din înfrînare, curăţia ; din curăţie, nerăutatea; din nerăutate, buna-cuviinţă; din buna-cuviinţă, ştiinţa ; din ştiinţă, dragostea. Faptele acestora sînt curate, cu bună-cuviinţă şi dumnezeieşti. 8. Cel care va sluji acestora şi va avea tăria să săvîr- şească faptele lor, va avea locaş în turn cu sfinţii lui Dumnezeu.

9. Am întrebat-o, despre vremi, dacă este deja sfîrşitul.

Ea a strigat cu glas mare şi mi-a zis :

—    Nepriceput om, nu vezi că turnul se clădeşte încă ? Cînd se va termina turnul de zidit, atunci e sfîrşitul. Dar turnul se va zidi repede ^[33]. Nu mă mai întreba nimic! Iţi este de ajuns ţie şi sfinţilor această adu­cere aminte şi reînnoirea duhurilor voastre. 10. Dar nu ţi-au fost des­coperite acestea numai pentru tine, ci ca să le descoperi tuturor după trei zile. 11. Tu, mai întîi, trebuie să cugeţi asupra lor. îţi poruncesc ţie, Herma, să grăieşti cuvintele acestea, pe care am să ţi le spun, mai întîi în urechile sfinţilor, pentru ca, auzindu-le şi făcîndu-le, să se cură- ţească de răutăţile lor, dar şi tu împreună cu ei.

17(9)

1. Ascultaţi-mă, copii^[34]! V-am crescut în multă curăţie, nerăutate şi bună-cuviinţă, pentru mila Domnului, Care a picurat peste voi drep­tatea, ca să vă îndreptăţiţi şi să vă curăţiţi de orice răutate şi de orice strîmbătate ; dar voi nu vreţi să puneţi capăt răutăţii voastre. 2. Acum, însă, ascultaţi-mă pe mine, «trăiţi în pace unii cu alţii» ^[35], cercetaţi-vă unii pe alţii, «ajutaţi-vâ unii pe alţii»^[36]; nu vă împărtăşiţi numai voi din bunătăţile lui Dumnezeu, ci daţi din ele şi celor lipsiţi. 3. Că unii, de prea multă mîncare, au adus asupra trupului lor boală şi-şi vatamă corpul,- iar alţii, care nu au ce mînca, îşi vatămă trupul, pentru că n-au destulă hrană şi-şi strică trupul lor. 4. Această necumpătare vă este vătămătoare vouă, care aveţi şi nu daţi celor lipsiţi. 5. Gîndiţi-vă la ju­
decata ce va să vină. Aşadar, cei care aveţi cercetaţi pe cei flămînzi pînă se va termina de zidit turnul; că după terminarea turnului, veţi voi să faceţi bine, dar nu veţi avea prilej. 6. Vedeţi, dar, voi, care vă lăudaţi cu bogăţia voastră, vedeţi să nu suspine cumva cei lipsiţi, iar suspinul lor să se urce la Domnul şi să fiţi lăsaţi, cu bogăţiile voastre, în afara uşii turnului. 7. Acum vă spun vouă, conducătorilor Bisericii şi celor care staţi pe scaunele cele dintîi, nu fiţi la fel cu otrăvitorii; otrăvitorii ţin otrăvurile lor în cutii, dar voi ţineţi în inimă otrava şi veninul vostru. 8. Sînteţi împietriţi şi nu vreţi să vă curăţiţi inimile voastre şi, cu inimă curată, să faceţi unire în cugetele voastre, ca să aveţi milă de la «Împăratul cel mare» ^[37]. 9. Vedeţi, dar, copii^S9, nu cumva aceste dezbinări să vă lipsească de viaţa voastră. 10. Cum vreţi să învăţaţi pe aleşii Domnului, cînd voi înşivă nu aveţi învăţătură ? Invăţaţi-vă, dar, unii pe alţii, şi «trăiţi în pace unii cu alţii» ^[38] ca şi eu, stînd veselă înaintea Tatălui, să dau cuvînt pentru voi toţi înaintea Domnului vostru.

18(10)

1.    Aşadar, cînd femeia a încetat de a-mi vorbi, au venit şi cei şase tineri, care zideau, şi au dus-o lîngă turn; iar alţii patru au luat banca şi au dus-o tot lîngă turn. Feţele acestora nu le-am văzut, că erau întorşi cu spatele la mine.

2.    Pe cînd femeia pleca, am rugat-o să-mi descopere cele trei înfă­ţişări, în care mi se arătase. Răspunzîndu-mi, mi-a zis:

«Despre acestea trebuie să întrebi pe altul, ca să ţi le descopere».

3.   Că mi s-a arătat, fraţilor, în prima vedenie de anul trecut, foarte bătrînă, şezînd pe scaun. 4. în a doua vedenie, avea faţa mai tînără, dar trupul şi părul capului de bătrînă, îmi vorbea stînd în picioare şi era mai veselă decît întîia oară. 5. în a treia vedenie era cu totul tînă­ră şi foarte frumoasă ; numai părul îl avea de bătrînă ; era tare veselă şi stătea pe bancă. 6. Eram foarte trist, că doream să cunosc tîlcul acestor arătări. Şi, într-o vedenie de noapte, văd pe femeia bătrînă că-mi spune : «Orice rugăminte are nevoie de smerenie. Posteşte, deci, şi vei primi de la Domnul ceea ce ceri!» 7. Am postit, dar, o zi şi, în aceeaşi noapte, mi s-a arătat un tînăr care mi-a zis :

— Pentru ce ceri, în rugăciunea ta, neîncetat descoperiri ? Vezi, ca nu cumva, cerînd multe, să-ţi vatămi trupul. 8. îţi sînt de ajuns desco­peririle acestea. Poti oare să vezi descoperiri mai mari decît cele pe care -le-ai văzut ? Nu !

9.   Răspunzîndu-i, i-am zis :

—   Iţi cer, Domnule, numai atît: să fie întregită descoperirea des­pre cele trei înfăţişări ale bătrînei!

Răspunzîndu-mi, mi-a zis :

—   Pînă cînd sînteţi nepricepuţi ? Sînteţi nepricepuţi din pricina îndoielilor voastre şi din pricină că nu aveţi inima voastră lingă Domnul.

10.  Răspunzîndu-i, i-am zis iarăşi :

—   Dar de la tine, Domnule, vom şti mai precis acestea!

19(11)

—   1. Ascultă, mi-a zis el, despre înfăţişările pe care le ceri! 2. Pen­tru ce, în vedenia cea dintîi, ţi s-a arătat o femeie bătrînă, stînd pe scaun ? Pentru că duhul vostru ^[39] este îmbătrînit, veştejit şi fără putere din pricina slăbiciunilor şi îndoielelor voastre. 3. După cum cei bătrîni nu mai au nădejde să întinerească şi nu aşteaptă altceva decît moar­tea, tot aşa şi voi, moleşiţi de afacerile lumeşti, nu v-aţi mai îngrijit de voi «ş/ n-aţi mai aruncat grijile voastre spre Domnul» ^[40], ci s-a sfă- rîmat inima voastră şi aţi îmbătrînit din pricina supărărilor voastre.

—• 4. Aş vrea să ştiu, Domnule, pentru ce şedea pe scaun !

—   Pentru că orice om slab stă pe scaun din pricina slăbiciunii lui, ca să i se întărească slăbiciunea trupului. Ai dar tîlcul celei dintîi vedenii.

20(12)

—   1. în a doua vedenie ai văzut-o stînd în picioare cu faţa tînără şi mai veselă decît înainte, dar trupul şi părul capului îmbătrînit. Ascultă, a spus el, şi această pildă : 2. Cînd este cineva bătrîn, slăbiciunea şi sărăcia îl duc la desnădejde şi nu mai aşteaptă altceva decît cea din urmă zi a vieţii lui; apoi, dacă pe neaşteptate primeşte o moştenire, cînd aude, se trezeşte, se bucură şi prinde puteri; nu mai stă lungit, ci se scoală în picioare, îi întinereşte duhul, care era stricat de faptele lui de mai nainte ; nu mai stă jos, ci se înzdrăveneşte. Tot aşa şi voi, auzind descoperirea, pe care v-a făcut-o Domnul, 3. că a făcut milă cu voi şi că a reînnoit duhurile voastre, aţi lepădat slăbiciunile voas­tre, v-a revenit puterea şi v-aţi întărit în credinţă ; Domnul, văzînd în­
tărirea voastră, s-a bucurat; şi pentru asta v-a arătat zidirea turnului şi vă va arăta şi altele, dacă veţi trăi, din toată inima, în pace unii cu alţii.

21(13)

1. în a treia vedenie, ai văzut-o mai tînără, frumoasă, veselă şi plăcută la înfăţişare. 2. După cum dacă unui om supărat îi vine o veste bună, omul acela uită îndată supărările de mai înainte şi nu are în minte nimic altceva decît vestea pe care a auzit-o, se înzdrăveneşte, pe viitor pentru a face bine şi duhul lui întinereşte din pricina bucu­riei, pe care a primit-o, tot aşa şi voi, la vederea acestor bunătăţi, vi s-au întinerit duhurile voastre. 3. Cit priveşte că ai văzut-o şezînd pe bancă, înseamnă că şederea ei este sigură, pentru că banca are patru picioare şi stă neclintită; că şi lumea este ţinută de patru stihii. 4. Aşadar cei care se vor pocăi, vor fi complet tineri ; şi întemeiaţi vor fi cei care se vor pocăi din toată inima. Ai primit descoperirea întregi­tă ; să nu mai ceri lămuriri cu privire la descoperire ; dacă vei avea nevoie de ceva, ţi se va descoperi.

VEDENIA IV 22(1)

1. După douăzeci de zile de la prima vedenie, pe care am avut-o, am văzut alta, pentru a înfăţişa necazul ce avea să vină. 2. Mă duceam pe Calea Campaniei, la ogorul meu, care se află cam la zece stadii de Calea Publică ; pe drumul acesta se merge cu uşurinţă. 3. Mergînd singur, rugam pe Domnul să-mi desăvîrşească descoperirile şi vedenii­le, pe care mi le-a arătat prin sfînta Sa Biserică ; II rugam să mă în­tărească şi să dea pocăinţă robilor Săi, care se smintiseră, ca «să fie slăvit numele Lui cel mare» ^[41]; că m-a socotit vrednic să-mi arate lu­crurile Lui cele minunate. 4. Pe cînd slăveam pe Dumnezeu şi-I mul­ţumeam, mi-a răspuns ca un sunet de glas : «Să nu te îndoieşti, Her­ma !» Şi am început să mă socotesc în mine şi să zic : «Eu, pentru ce să mă îndoiesc, odată ce sînt atît de întărit de Domnul şi am văzut lucruri slăvite ?». 5. Şi am înaintat puţin, fraţilor, şi iată am văzut un nor de praf, care se ridica la cer ; şi am început să zic în mine însumi: «Nu cumva vin vite şi ridică praful ?» Şi era departe de mine ca la un stadiu. 6. Cînd norul de praf s-a făcut mai mare şi mai mare, m-am gîndit că este ceva dumnezeiesc. Soarele lumina puţin; şi iată am vă­
zut o fiară foarte mare cît un chit şi din gura lui ieşeau lăcuste de foc ; fiara era lungă ca de 100 de picioare şi avea capul ca un vas foarte mare de lut^[42]. 7. Şi am început să plîng şi să-L rog pe Domnul să mă scape de fiară. Şi mi-am adus aminte de cuvîntul, pe care l-am auzit: «Nu te îndoi, Herma!» 8. întărindu-mă, dar, fraţilor, cu credinţa în Dumnezeu şi aducîndu-mi aminte de măreţiile, pe care mi le-a ară­tat Dumnezeu, m-am dus cu curaj spre fiară. Şi fiara venea cu un şuierat atît de puternic, încît ar fi putut prăpădi o cetate. 9. M-am apro­piat de ea; şi ditamai chitul s-a întins la pămînt şi nu scotea decît limba ; nu s-a mişcat deloc pînă ce am trecut. 10. Fiara avea pe cap patru culori: neagră, apoi ca focul şi ca sîngele, apoi aurie, apoi albă.

23(2)

1. După ce am trecut de fiară şi am mers cam 30 de picioare, iată m-a întîlnit o fecioară «împodobită, ca şi cum ar îi ieşit din cămara de nuntă»^[43]; era toată îmbrăcată în alb, cu încălţăminte albă ; acope­rită pînă la frunte şi pe cap avea o bonetă; părul capului îi era alb. 2. Ştiam din vedeniile de mai înainte că este Biserica şi m-am bucurat mult. M-a salutat, zicîndu-mi:

—   Salutare, omule!

Eu i-am răspuns:

—   Salutare, Doamnă!

3. Ea mi-a zis :

—   N-ai întîlnit nimic ?

—   Doamnă, i-am răspuns eu, ditamai fiara, în stare să piardă o cetate ; dar cu puterea Domnului şi cu marea Lui milostivire am scă­pat de ea.

—   4. Ai scăpat bine, mi-a zis ea, «pentru că ţi-ai aruncat grija ta spre Dumnezeu» ^[44] şi «ţi-ai deschis inima ta către Domnul»^[45] cu cre­dinţa că nimic nu te poate mîntui decît numele cel mare şi slăvit. De aceea Domnul a trimis pe îngerul Lui, care este peste fiare, al cărui nume este Tegri şi a închis gura fiarei, ca să nu te vătămeze. Datorită credinţei tale ai scăpat de mare necaz, pentru că nu te-ai îndoit, văzînd o fiară ca aceea. 5. Du-te, dar, şi explică aleşilor Domnului măreţiile Lui şi spune-le că fiara aceasta este o preîndhipuire a necazului celui mare ce va să fie ; dar veţi putea scăpa de necaz, dacă vă pregătiţi
mai dinainte şi vă pocăiţi din toată inima înaintea Domnului, dacă inima voastră ajunge curată şi nepătată şi dacă veţi sluji fără prihană Domnului în celelalte zile ale vieţii voastre. «Aruncaţi grijile voastre spre Domnul» ^[46] şi El le va îndrepta. 6. Voi, care vă îndoiţi, credeţi în Domnul, că poate totul: şi să întoarcă mînia Lui de la voi, dar să vă şi trimită biciuire vouă, celor care vă îndoiţi. Vai de cei care aud cu­vintele acestea, dar nu le ascultă ! Mai bine le-ar fi fost lor de nu s-ar fi născut! ^[47].

24(3)

1. Am întrebat-o de cele patru culori, pe care le avea fiara pe cap. Ea, răspunzînd, mi-a zis :

—    Iarăşi eşti curios pentru nişte lucruri ca acestea!

—    Da, Doamnă, am spus eu. Fă-mi cunoscut ce înseamnă ele.

—    2. Ascultă, mi-a zis. Culoarea neagră este lumea aceasta în care locuiţi. 3. Culoarea ca focul şi ca sîngele înseamnă că lumea aceasta trebuie să piară prin sînge şi foc. 4. Partea aurită sînteţi voi, care aţi fugit de lumea aceasta^[48]. Că, după cum <aurul se încearcă prin foc» ^[49]şi ajunge bun de folosit, tot aşa sînteţi încercaţi şi voi, care locuiţi cu cei de aici. Aşadar cei care stăruiţi în credinţă şi sînteţi încercaţi prin foc de ei, veţi fi curăţiţi. După cum aurul aruncă zgura lui, tot aşa şi voi veţi arunca orice supărare şi strîmtorare, veţi fi curăţiţi şi veţi fi folositori la zidirea turnului. 5. Partea albă este veacul ce va să fie, în care vor locui aleşii lui Dumnezeu; că vor fi fără pată şi curaţi cei aleşi de Dumnezeu pentru viaţa veşnică. 6. Tu, dar, să nu încetezi a grăi la urechile sfinţilor. Aveţi şi preînchipuirea necazului celui mare ce va să fie. Dar dacă veţi vrea, nimic nu va fi. Aduceţi-vă aminte de cele scrise mai înainte.

7. După ce a spus acestea, a plecat şi n-am văzut în ce loc s-a dus, că s-a făcut un zgomotiar eu, de frică, m-am întors cu spatele, că îmi părea că vine fiara.

DESCOPERIREA V

25

1. Rugîndu-mă în casă şi aşezîndu-mă pe pat, a intrat un bărbat slăvit la înfăţişare, în haine de păstor, avînd în jurul lui o piele de
capră, pe umeri o traistă, iar în mîini un băţ. El m-a salutat, iar eu i-am răspuns la salut. 2. S-a aşezat îndată lîngă mine şi mi-a zis :

—   Am fost trimis de preasfîntul înger^[50] să locuiesc cu tine cele­lalte zile ale vieţii tale.

3.   Mi s-a părut că a venit să mă ispitească şi i-am zis :

—   Dar tu, cine eşti ? Că eu ştiu, i-am spus, cui am fost încredinţat.

El mi-a spus :

—   Nu mă cunoşti ?

—   Nu ! i-am răspuns eu.

—   Eu, a spus el, sînt păstorul cel căruia i-ai fost încredinţat.

4.   Încă pe cînd vorbea, i s-a schimbat înfăţişarea şi l-am recunos­cut ; era acela căruia i-am fost încredinţat^[51]; şi îndată m-am tulbu­rat şi frică m-a cuprins ,- şi eram cu totul doborît de întristare, că i-am răspuns atît de urît şi fără de minte.

5.   Acela, răspunzîndu-mi, mi-a zis :

—    Nu te tulbura, ci întăreşte-te în poruncile mele, pe care am să ţi le poruncesc. 'Că am fost trimis, a spus el, ca să-ţi arăt iarăşi pe toate acelea, pe care le-ai văzut mai înainte, principalele idei care vă sînt vouă de folos. Tu, dar, înainte de toate, scrie poruncile mele şi pilde­le ; pe celelalte le vei scrie aşa cum îţi voi arăta; de aceea, a spus el, îţi poruncesc să scrii mai întîi poruncile şi pildele, ca să le citeşti în­dată şi să poţi să le păzeşti.

6.   Am scris, aşadar, poruncile şi pildele, precum mi-a poruncit.

—  7. Dacă auzindu-le le veţi păzi, veţi umbla în ele şi le veţi săvîrşi cu inimă curată, veţi primi de la Domnul toate cîte v-a făgăduit vouă ; dar dacă auzindu-le nu vă veţi pocăi, ci veţi adăuga la păcatele voas­tre alte păcate, veţi primi de la Domnul cele potrivnice.

Păstorul, îngerul pocăinţei, mi-a poruncit să le scriu pe toate aces­tea aşa :

---

[1]  Adică stăipînul lui Hernia, în casa căruia se născuse ca fiu de rob.

[2]   Intre timp Roda murise.

[3]  Ps. 2, 3 i 122, 1 j Tob. 5, 20.

[4]   Fac. 1, 28; 8, 16; 28, 3.

[5]   Deut. 30, 3.

[6]  Prin stinţi, Herma înţelege: creştini.

[7]   Ps. 58, 5; 79, 5. 8. 15. 20 ; 83, 8; 88, 9.                                                                                     '

[8]   Ps. 32, 6.

[9]   Ps. 135, 6; 103, 6; 118, 90; Pilde 3, 19 ; 2 Pt. 3, 5.

[10] Ps. 45, 2.

[11]   Cartea era scrisă cu litere mari lipite unele de altele, fără să fie despărţite cuvintele, aşa că făcea dificilă lectura.

[12]  Ps. 14, 2; Fapte 10, 35; Evr. 11, 33.

[13]  sora ta, adică : sofia ta.

[14]  Evr. 3, 12.

[15]  Ps. 105, 3.

[16]  Personaj necunoscut, care se lepădase de Hris-tos într-o persecuţie anterioară.

[17]  Eldad şi Medad, profeţi contemporani cu Moisi, de care se vorbeşte în Nuki. 11, 26—29. Cartea lui Eldad şi Medad era o apocalipsă apocrifă a Vechiului Testament, care s-a pierdut.

[18]  Sibilele, preotese ale zeului Apolon, care prevesteau viitorul. Cea mai cele­bră a fost sibila de la Cume. De aici răspunsul lui HeTma la întrebarea pusă de tînăr.

[19]   Pentru Herma, deci, Biserica este prima dintre creaturi.

[20]  Este vorba de Sfîntul Clement Romanul. Această menţiune, însă, nu poate fi folosită pentru datarea Păstorului lui Herma.

[21]   Grapta, personaj necunoscut literaturii creştine.

[22]   Aluzie la epistola întîi către Corinteni a Sfîntului Clement Romanul.

[23]   Pe la orele 11 dimineaţa.

[24] pentru nume, adică: pentru numele de creştin.

[25] In catacombele de la Neapole s-a descoperit o foarte veche pictură repre- zentînd Biserica aşa cum o descrie Herma aici; iar într-o criptă din cimitirul lui Calist de lîngă Roma, s-a descoperit o pictură asemănătoare (Ia: A. Lelong, op cit. n. 3, p. 32—33).

[26] Ps. 85, 8. 11.

[27] 1 Tes. 5, 13.

[28]  Evr. 3, 12.

[29]   Mc. 4, 18 i Mi. 13, 20. 22.

[30]   Fapte 19, 5 ; 2, 38; 10, 48.

[31]  Textual: curăţia adevărului. E vorba de curăţia Invăţălturii creştine.

[32]   Inţ. Sir. 18, 30.

[33]  Adică : sitrşitul lumii este aproape.

[34]   Femeia se adresează acum fiilor Bisericii.

[35]   1 Tes. 5, 13.

[36]  Fapte 20, 35.

[37]  Ps. 46, 2; 47, 3 i 94, 3.

[38]   1 Tes. 5, 13.

16 — Părinţi apostolici

[39]   Tânărul se adresează acum tuturor creştinilor.

[40]   Ps. 54, 25 i 1 Pt. 5, 7.

[41] Ps. 85, 8. 11 î Is. 24, 15 i 66, 5 i 2 Tes. 1, 12.

[42]  E vorba de vase mari de lut, în care cei vechi păstrau vinul sau untdelemnul.

[43]   Ps. 18, 5; Apoc. 21, 2.

[44]   Ps. 54, 25 j 1 Pt. 5, 7.

[45]   Ps. 61, 8.

[46]   Ps. 54, 25 i I Pt. 5, 7.

[47]   Mt. 26, 24 i Mc. 14, 21.

[48]   2 Pt. 2, 20.

[49]   1 Pt. 1, 7 _; Int. Sir. 2, 5; Pilde 17, 3; Iov 23, 10.

[50]   Funk şi Lelong identifică cu Hristos pe «acest prea stînt înger» ; Zahn il identifică cu arhanghelul Mihail, iar Robert Joly socoate că pentru Herma, Hristos şi arhanghelul Mihail sînt una şi aceeaşi persoană.

[51]   Pînă acum Herma n-a spus că ar îi fost încredinţat cuiva. Pentru găsirea unei explicaţii au fost propuse trei soluţii: 1. încredinţarea s-a făcut într-un text pierdut al lucrării lui Herma (Spitta), ipoteză puţin probabilă; 2. încredinţarea s-a făcut mai înainte de a redacta Herma lucrarea sa şi n-a mai fost consemnată (Baumgărtner); în sfîrşit, 3. păstorul este identificat cu tînărul care a venit la Her­ma (Vedenia II, 8 (4), Vedenia III, 18 (10) să-i dea lămuriri cu privire la vedeniile II şi III (Hefele, Funk); poate că în una din aceste vizite a fost Herma încredinţai păstorului, deşi n-o spune nicăieri; dacă nu 1-a recunoscut la început, este din pri­cina costumului său de păstor. Această de ia treia soluţie pare mai plauzibilă (la: A. Lelong, Op. cit., p. 70, n. 3).