sâmbătă, 31 mai 2014

Moartea lui Iisus Hristos,cutremurul si semnele evreilor



                                                              Introducere



În concordanță cu relatarile Evangheliei cu privire la moartea lui Iisus Hristos și mărturiile independente ale Talmudului , Josephus , Tactitus , și părinții  timpurii ante-Niceeni ai Bisericii creștine , ultimele momente ale vieții lui Iisus Hristos au fost înconjurate cu evenimente cataclismice și prevestiri fatale . Aceste prevestiri au umbrit familia marelui preot  , Casa lui Anania și ierarhia templului pana la distrugerea finală a gloriosului templu de la Ierusalim din anul 70 d.H. .
 
Să citim cuvintele lui Alfred Edersheim ,în cartea sa, Viața și timpurile lui Iisus Hristos, Mesia .
 Alfred Edersheim - " Și acum, un fior a strabatut natura , in timp ce Soarele apunea. Noi nu îndrăznim  decât să urmam narațiunea Evangheliei.Ca prim semn se înregistrează sfasierea catapetesmei din Templu  de sus în jos ;al doilea semn cutremurul de pământ , sfaramarea stâncilor și deschiderea mormintelor ... iar sfasierea catapetesmei din Templu este considerat în primul rând  ca fiind cel mai important semn pentru Israel , care se poate să fi fost în legătură cu cutremurul , deși acesta singur ar fi putut rupe catapeteasma atât de grea  de sus pîna jos . Chiar și cazul din urmă are semnificația sa . Aceasta catastrofă mare care a presemnalat distrugerea iminentă a Templului si a avut loc în Sanctuar chiar in acel moment  este confirmat de nu mai puțin de patru mărturii  independente : cele ale lui Tacitus si  Josephus si cele din Talmud  și din tradiția creștină. Cele mai importante dintre acestea sunt  desigur cele din Talmud și ale lui Josephus . Acesta din urmă vorbește despre dispariția misterioasă a luminii din Sfeșnicul de Aur  cu patruzeci de ani înainte de distrugerea Templului ; și atât el cât și Talmudul se referă la o deschidere misterioasa a porților templului  cu toate ca fusesera închise anterior , intamplare care a fost privita ca un semn al apropierii distrugerii Templului " ( Alfred Edersheim ,Viața și vremurile lui Iisus Hristos Mesia , p.610 ) .
 Să ne uităm mai întâi la catapeteasma templului dintre Locul Sfânt și Sfânta Sfintelor .
                                                Ruperea catapetesmei Templului

 Mark 15:38 - " Atunci catapeteasma templului s a rupt în două de sus până jos .Atunci  sutașul  care stătea în fața lui  cand a văzut că a strigat  și ca si-a dat duhul  a zis: "Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu ! "
 Vălul sacru sau perdeaua numita peroketh a reprezentat un voal inter- dimensional care ecrana nevăzut pe Domnul oștirilor de restul creației Sale . În Tora , a fost descris ca o             " perdea cu fir albastru, purpuriu și cărămiziu  și de in subțire răsucit  "care separa Sfânta Sfintelor ,Kodesh Hakadashim , de restul templului . Vălul era asezat pe patru piloni , ca Tronul lui Dumnezeu din cer care sta pe patru heruvimi.

vineri, 30 mai 2014

Un text despre înțelepciunea teologică a lui Petru Rareș

Sau de ce grecii ar trebui sa isi ia gandul de la Constantinopol si sa nu mai aiureze despre regele de piatra care va reinvia si va face nu stiu ce chestii pentru ca acela a vrut sa se uneasca cu catolicii in incercarea disperata de a-si pastra coroana...adica grecii in nemernicia lor nici nu mai meritau sa fie ortodocsi dapai sa mai ia inca o data Constantinopolul ca sa il umple de sange iarasi...de aia s-a dezvoltat monahismul in Athos pentru ca Constantinopolul avea sa sfarseasca atat de aproape de erezie...nu ca Athosul nu va cadea si el in cele din urma conform profetiei Sf Nil Izvoratorul de Mir.

Grigore Ureche aprecia astfel cele două domnii ale lui Petru Rareş (1483 – 1546): „cu adevărat era ficior lui Ştefan vodă cel Bun, că întru tot simăna tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, lucruri bune făcea, ţara şi moşiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea”. Modelul ilustrului său tată i-a diriguit comportamentul şi gândirea, chiar dacă nu s-a putut ridica până la măreţia istorică a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Unii i-au reproşat nestatornicia şi lipsa de simţ politic. Toate sunt însă relative şi trebuie judecate contextual. Petru Rareş a avut vecini puternici, Imperiul Otoman se afla în plină glorie, iar la răsărit Ivan cel Groaznic (1530 – 1584) s-a proclamat primul ţar al imperiului slav, aflat şi el în expansiune, şi consacrând, astfel, noua conştiinţă imperială. Domnitorul s-a raportat cu luciditate la conjunctura istorică şi a continuat tradiţia tatălui său cu privire la arta religioasă în arhitectură şi pictură. În acest sens, ctitoriile lui concurează cu ale lui Ştefan cel Mare: Moldoviţa (1537), Humor (1535), apoi la Baia, Botoşani, Hârlău, Târgu Frumos sau Roman, culminând cu una dintre cele mai cunoscute realizări ale sale, Mănăstirea Pobrata sau Probota (1532).

luni, 26 mai 2014

Sfantul Chiril al Ierusalimului – Lepadarea de credinta (vremurile antihristice)-varianta de interpretare

Lepădarea de credinţă se petrece în timpul nostru; oamenii au lepădat dreapta credinţă: unii mărturisesc filio-patemitatea, alţii îndrăznesc să spună că Hristos a fost adus de la neexistenţă la existenţă. Mai înainte ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum însă este plină Biserica de eretici ascunşi. Oamenii s-au lepădat de adevăr, şi neadevărul le încântă urechile. Se grăieşte ceva care desfată urechile? Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se îndepărtează. Cei mai mulţi oameni s-au lepădat de învăţăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credinţă”. Trebuie aşteptat duşmanul, în parte a şi început de pe acum să trimită pe înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, şi întăreşte-ţi sufletul!


Cunoşti semnele Antihristului, nu le reţine numai pentru tine, fii bun şi înştiinţează-i pe toţi.
Trec deci cele ce se văd şi vin cele aşteptate, cele ce sunt mai bune decât cele ce se văd; totuşi nimeni să nu caute să afle timpul când se vor petrece acestea: “Nu este în puterea voastră să ştiţi, spune Domnul, anii şi timpurile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa” (Fapte 1, 7). Să nu îndrăzneşti să hotărăşti timpul când se vor petrece acestea; dar, iarăşi, nici să dormi cu nepăsare: “Privegheaţi, spune Domnul, că în ceasul în care nu vă aşteptaţi va veni Fiul Omului” (Matei 24, 44).
Dar fiindcă trebuia ca noi să cunoaştem semnele sfârşitului lumii şi fiindcă aşteptăm pe Hristos, pentru ca să nu murim înşelaţi şi să fim rătăciţi de falsul Antihrist, apostolii, mânaţi prin voinţa dumnezeiască, potrivit iconomiei dumnezeieşti, se apropie de Adevăratul învăţător şi spun:
“Spune-ne când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?” (Matei 24, 3). Aşteptăm să vii din nou, dar Satana se preface în înger de lumină (II Corinteni 11, 14), întăreşte-ne, ca să nu ne închinăm altuia în locul Tău.
Iar Domnul, deschizându-Şi dumnezeiasca şi fericita Lui gură spune:
“Vedeţi să nu vă amăgească cineva!” (Matei 24, 4).
Şi voi, ascultătorilor, care vă uitaţi acum la Domnul cu ochii minţii, ascultaţi că vă spune şi vouă aceleaşi cuvinte: “Vedeţi să nu vă amăgească cineva!”. Aceste cuvinte vă îndeamnă pe toţi să luaţi aminte la cele ce vor fi spuse. Ele nu înfăţişează istoria trecutului, ci sunt o profeţie a celor viitoare care negreşit vor veni. Nu suntem noi cei care facem profeţiile acestea, căci suntem nevrednici; noi vă înfăţişăm cele scrise şi arătăm numai semnele. Tu ia aminte la cele care s-au întâmplat până acum şi vezi care mai lipsesc încă şi întăreşte-te pe tine însuţi.
“Vedeţi să nu vă amăgească cineva, căci vor veni mulţi în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi vor amăgi pe mulţi” (Matei 24, 4-5).

sâmbătă, 24 mai 2014

Angelica Zambrano – Revelația penticostala a (raiului și a) iadului-octombrie 2010



Angelica Zambrano – Revelația penticostala a raiului și a iadului-octombrie 2010-mai mult a iadului
  • 1. Angelica Zambrano – Revelatia Raiului si a Iadului
  • Acest material prezintă experienţa unei tinere din Ecuador care, printr-o revelaţie din partea lui Dumnezeu(de fapt a satanei, ca totusi satana poate sa arate din ale lui adica din iad), a văzut raiul şi iadul. Mărturia este preluată din surse externe, sub forma unui interviu. Angelicăi Zambrano i s-au arătat împărăţiile raiului şi iadului, împreună cu revenirea lui Hristos. Aceasta i-a văzut pe Michael Jackson, Selena Quintanilla Perez şi Papa Ioan Paul al II-lea în iad. Pentru o perioadă de 23 ore, o tânără ecuadoriană, pe nume Angelica Zambrano, a văzut împărăţiile raiului şi iadului, reîntoarcerea lui Hristos. L-a mărturisit pe Iisus plângând, în timp ce El a trecut cu vederea multitudinea de suflete pierdute, o lume care L-a respins, o Biserică ce nu este pregătită pentru El, o lume care s-a oprit de la asistatul pierderii, o industrie de divertisment care atrage chiar şi copiii către satan. A mai văzut-o pe cântăreaţa latină Selena Quintanilla Perezîn iad. Selena i-a spus Angelicăi să transmită oamenilor să înceteze în a asculta melodiile sale şi a lecânta. L-a mai văzut pe Papa Ioan Paul în iad. Aceasta confirmă că Michael Jackson este tot în iad. A maivăzut copii acolo. A mai primit o viziune a răpirii, iar unele femei însărcinate au fost lăsate pe pământ,însă copiii acestora au fost răpiţi din stomac?.A mărturisit că multe imagini culturale stimate sufereau în adânc: cântăreţi, artişti, chiar şi papa.Angelicăi i s-a arătat cum în Împărăţia Cerurilor totul este frumos pregătit, un loc glorios, inimaginabil încare nu există rău. Cu toate că Iisus doar Se întoarce pentru oamenii sfinţi, mulţi copii ai lui Dumnezeu nuvor fi gata în acea zi. Vor fi lăsaţi în urmă, într-o lume care se va destrăma.

marți, 20 mai 2014

Ioan Ianolide - Intoarcerea la Hristos - fragment



O altă figură cu totul aparte - de data aceasta nu prin sfinţenie, ci prin tragism - între deţinuţii penitenciarului-sanatoriu Târgu-Ocna a fost pastorul evreu R.W..
Într-o bună zi s-a anunţat la închisoare sosirea unei dube noi. Încă de la poarta penitenciarului se auzeau ţipete ca de pasăre rănită care ne înfiorau şi ne întrebam: ce poate fi? În fine, convoiul jalnic şi-a făcut apariţia: doi deţinuţi rupţi, prăpădiţi, împleticindu-se, târându-şi greu zdrenţele şi ciolanele, unul întins pe targă iar altul susţinut pe umerii a doi bărbaţi. Acesta din urmă ţipa ca din gură de şarpe. Era un bărbat înalt, blond, cu profil frumos, semitic, evreul W..
Purta un costum albastru de stofă care de sus şi până jos era murdar şi infectat cu puroiul ce curgea din ganglionii de la gât. Cămaşa albă putrezise şi hainele de asemenea. Avea caverne în ambii plămâni. Avea abcese reci în omoplaţi şi coaste care şi acelea puroiau. Faţa şi mâinile erau scorojite de un amestec de tegumente, puroi, sânge şi murdărie. Era nebărbierit şi plin de mizerie pe cap. Cum făcea un pas, se mişca o coastă ruptă ori un şold bolnav şi omul ţipa înfricoşător. Am desluşit printre strigăte: „lisuse, lisuse!".

duminică, 18 mai 2014

Mihail Urzica Minuni si false minuni 7



PARTEA A TREIA


Ca si în trecut, de asemenea şi în zilele noastre, multe şi felurite minuni se pot împlini: fie cu oameni în parte, fie cu mulţimi întregi. Deci Dumnezeu ne arată mereu în diferite chipuri semne mari spre a ne trezi din decăderea duhovnicească în care mulţi au căzut.
Cu toate acestea, nici o revelaţie nu mai poate adăuga nimic la cuprinsul şi la sensul Sfintei Evanghelii precum şi la învăţătura pe care Sfînta şi Soborniceasca Biserică Apostolică a statornicit-o pentru vecie în primele veacuri creştine.
Adevărul a fost rostit!
Putinţa de mîntuire a fost dată !
Şi proorocii şi-au vestit cuvîntul pentru vremurile şi semnele sfîrşitului.
Biserica Ortodoxă, corabia de mîntuire a neamului omenesc, nu mai aşteaptă dezvăluiri de noi învăţături şi dogme; ea respinge tot ceea ce este potrivnic Sfintei Predanii.
Dar în zilele noastre, alături de unele minuni reale se petrec şi multe false minuni. Aceste înşelăciuni satanice sînt primejdioase. Ele cuprind erezii, învăţături greşite şi felurite abateri de la dreapta cale.
Prin confuziile pe care le produc în lume, asemenea pretinse minuni, provoacă o perturbare în viaţa duhovnicească a poporului. Revărsarea de multe vedenii în fel de fel de chipuri şi forme, apărînd de aici, de acolo, crează o contaminare colectivă şi aprinde mintea mulţimii doritoare de „semne şi minuni". Mulţi cad astfel în cursa Ispititorului, fiind momiţi de năluciri, de vise şi semne înşelătoare. Şi pe măsură ce vrăjmaşul îi leagă în legăturile lui, deşi sub masca moralei creştine, se duce şi harul Domnului de la ei, dovedindu-se unii ca aceştia uşuratici şi lesne crezători la glasul cel rău, căci se prind într-o credinţă deşartă.

Mihail Urzica Minuni si false minuni 6



Cu privire la cazul din comuna Tudor Vladimirescu din jud. Tecuci, petrecut cu tînăra Vasilica Barbu în anul 1937, faptele sînt îndeobşte bine cunoscute, Sub mirajul unor întîmplări neobişnuite, fetiţa Vasilica Barbu, de 16 ani, aflîndu-se la muncile cîmpului, a avut în diferite rînduri vedenii cu chipul „Mîntuitorului" şi al „Maicii Domnului". Primind solia de a vorbi lumii, această nouă vizionară cutreieră de atunci ţara, în lung şi în lat, ca să vorbească poporului. Totodată, pe locul arătărilor s-au stîrnit a veni mulţimi numeroase de pelerini, s-au ridicat cruci, s-a plănuit zidirea unui Sfînt Lăcaş şi s-au petrecut mereu tot felul de semne, de „minuni" şi de vindecări neobişnuite, certificate de mulţi preoţi şi oameni de bună credinţă. Deoarece însă şi cazul acesta a fost primit cu prea mare uşurinţă şi fără o verificare temeinică a elementelor lui, girat de mai mulţi oameni de seamă, este nevoie ca, măcar acum - după atîtea fapte consumate - să se repună în discuţie această pretinsă teofanie, pentru a şti şi dovedi adevărul.
În cele de faţă, se vor expune o serie de puncte care au constituit elementele...hotărîtoare ale „revelaţiei", dar care
dovedesc de fapt tocmai temelia şubredă pe care s-a clădit toată această lucrare de rătăcire, În afară de observaţiile cuprinse în capitolul IX şi care se aplică şi la cazul din comuna Tudor Vladimirescu, va fi de reflectat şi de tras concluzia firească şi din următoarele puncte de căpetenie, prezentate pe scurt.

Mihail Urzica Minuni si false minuni 5



O muchie de cuţit, o culme ideală desparte neîncetat domeniile de manifestare ale celor două lumi nevăzute: de o parte Hristos cu mîntuirea şi odihna cea veşnică, de cealaltă Satana, cu adîncul Gheenei şi muncile cele veşnice. Iar haina sub care se îmbracă conţinutul fiecăreia din aceste lumi este tot... „blana de oaie ".
Sînt interesante, în această privinţă, unele cugetări ale d-lui Costin Deleanu („Ideea românească", XI -1935, II - 1936 „Pătru Lupu-Maglavitul") care, deşi convins în acea vreme de esenţa mesianică a minunii de la Maglavit, releva totuşi următoarele:
„În această luncă a chinuiţilor şi plîngerilor, vindecările minunate sînt fapte precare ce pot fi valorificate adevărat numai de cei care suspină după ele. Căci minunile sînt fenomene de limită şi se petrec într-o zonă unde relativul şi absolutul se îngemănează, acolo unde numai virtutea poate respira". Iar mai departe adaugă: „Între această lume orăşenească şi cea organic-românească a satelor este o deosebire esenţială; aceea dintre Toma şi restul ucenicilor. În vreme ce noi ne ducem să vedem daca este sau nu mi­nune, ţărănimea participă originar la faptul fantastic, fiind
constitutivă în aceeaşi urzeală a minunii. Noi venim cu o mentalitate lucid exactă să constatăm o minune întîmplată în afară de noi, pe cînd ei, apropiindu-se, o poartă în inimă, aduc minunea cu dînşii. Căci puterile fantasticului, astăzi învolburate aievea, sînt păstrate din începutul acestei lumi originare în zonele latente ale conştiinţei sale istorice, sub forma miturilor folclorului etnic. Întreaga pătură etnică nu a fost altceva decît cutia de rezonanţă care sta gata să prindă şi să amplifice vestea minunatei arătări. În această lumină trebuie de înţeles şi fenomenul de generalizare care a întovărăşit mistica maglaviteană".

Mihail Urzica Minuni si false minuni 4



PARTEA A DOUA

CAZURI CONTEMPORANE
În diferitele cazuri de „teofanie" de care ne ocupăm în cele de faţă, se constată dintru început o serie de puncte comune foarte dubioase, care apar în toate presupusele revelaţii petrecute în ultima vreme la noi în ţară.
Aşa, de pildă, se pot menţiona următoarele:
1. Uşurinţa de a crede în vedenii
De îndată ce unul dintre aceşti vizionari a avut o arătare, el a primit-o fără nici o rezervă şi i-a acordat toată încrederea.
Într-adevăr, cum i s-a arătat unuia o vedenie în chipul Maicii Domnului acela a şi crezut că este însăşi Maica Domnului, cum i s-a arătat altuia o vedenie în chipul lui Hristos el a şi crezut că este însuşi Hristos, cum i s-a arătat altuia un moş spunînd că este Dumnezeu, acela, fără ocol, a şi crezut că este ÎnsuşiDumnezeu.
Asemenea s-au mai arătat chipuri de Arhangheli, de

îngeri şi de Sfinţi... şi toţi au crezut că erau într-adevăr Arhangheli, Îngeri şi Sfinţi.
Pe cîtă vreme, experienţa pustnicească ne învaţă că sfinţii şi toţi cuvioşii păstrau totdeauna cea mai mare rezervă faţă de asemenea arătări şi refuzau să creadă în spusele vedeniilor. Este atît de pilduitoare pomenirea care ni se face în Pateric cu acel cuvios bătrîn care, rezistînd în toate chipurile lucrărilor diavoleşti ce se făceau împotriva lui, a avut într-o zi o vedenie care i-a spus:
„Eu sînt Hristos". Iar bătrînul, văzîndu-1 pe el, şi-a închis ochii săi. Şi diavolul i-a zis: „Pentru ce îţi închizi ochii ? Caută de mă vezi, că eu sînt Hristos". Răspuns-a lui bătrînul: „Eu nu vreau să văd pe Hristos cu ochii mei aici, în lumea această'. Acestea auzind diavolul, s-a făcut nevăzut (Patericul pp. 318-319, Tipografia Cozia a Sf. Episcopii a Rîmnicului).
De asemenea, mai mulţi îngeri arătîndu-se în vedenie unui alt bătrîn, l-au întrebat: „Voieşti să vezi pe Hristos ?" Şi le-a răspuns lor: „anatema vouă şi aceluia pentru care ziceţi; că Hristosului meu cred, Carele a zis: «De va zice vouă cineva, iată aici e Hristos sau iată-L acolo, să nu credeţi». Şi auzind dracii s-au făcut nevăzuţi" (Patericul p. 325, aceeaşi ediţie 1930).
Dar în afară de aceste pilde şi de altele asemănătoare, experienţa vieţii creştine ne învaţă despre atîtea cazuri nenorocite, în care cuvioşii părinţi şi-au pierdut mîntuirea, pentru că s-au lăsat lesne crezători unor astfel de vedenii.
Aşadar, din primul punct comun tuturor acestor vizionari, despre care se pomeneşte în lucrarea de faţă, reiese marea uşurinţă de care au dat dovadă aceştia, acceptînd fără rezervă spusele vedeniilor şi arătîndu-se cu totul lipsiţi de grijă în fixarea identităţii adevărate a acelor vedenii. Pe de altă parte, toţi s-au crezut vrednici de a fi aleşii lui Dumnezeu şi de a primi solii cereşti.

Mihail Urzica Minuni si false minuni 3



Din punct de vedere teologic, o descoperire dum­nezeiască îşi află temeiul pe împlinirea următoarelor condiţii:
Echilibrul moral
Chezăşia de bună credinţă, de curăţenie, de minte sănătoasă şi de echilibru sufletesc la persoana căreia i s-a făcut descoperirea (Vasele alese sînt curate întru totul şi nu se dezmint cu nimic).
Desăvîrşita concordanţă cu învăţătura Bisericii
Încadrarea desăvîrşită a unei descoperiri în cuvîntul Sfintei Scripturi şi în învăţătura Bisericii; cu alte cuvinte, revelaţia nu trebuie să cuprindă nici o învăţătură nouă, care ar putea să se împotrivească cît de puţin celor vechi, adică celor cuprinse în Cărţile Sfinte şi în toată Sfînta Predanie.
Această susţinere se întemeiază pe însuşi cuvîntul Mîntuitorului, care spune: „Dacă o împărăţie este

dezbinată împotriva ei însuşi, împărăţia aceea nu poate dăinui". Deci Dumnezeu nu va lucra niciodată împotriva Bisericii Lui, ceea ce ar fi o aberaţie (de văzut Marcu 3, 24).
Pe de altă parte, Apostolul Pavel vesteşte cu toată tăria:
„Dar chiar dacă noi înşine sau înger din cer ar veni să propovăduiască o altă Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema !" (Galateni 1,.8).

Mihail Urzica Minuni si false minuni 2



În legătură cu ivirea unor revelaţii se pot produce cazuri de vindecări de boli, semne cereşti sau vedenii, petrecute fie cu vizionarul căruia i s-a făcut descoperirea, fie cu alţi credincioşi. Dar asemenea fenomene nu pot însemna prin ele însele, şi de la prima vedere, un argument hotărîtor că „revelaţia" este cu adevărat de la Dumnezeu.
De fapt, Satana poate săvîrşi semne şi minuni mincinoase, nu numai cu un individ în parte, dar chiar şi cu un grup sau cu o mare mulţime. Aşa sînt cazurile petrecute cu Simon Magul, sau cu Apollonius din Tiana. Acesta este însă şi rostul pentru care am fost îndemnaţi prin Scripturi să cunoaştem bine duhurile de la cine sînt.
Manifestarea unor semne neobişnuite, cu aparenţe suprafireşti, nu constituie o dovadă suficientă că ar fi vorba de minuni.

Astfel, yoghinii indieni („L'Inde mysterieuse" Paul Brunton, Edition Payot) pot ghici faptele oamenilor, pot face descoperiri de la distanţă; pot muta obiectele din locul lor prin mijlocirea unor puteri nevăzute; pot provoca fenomene de „materializări" de apariţii luminoase şi de „dedublări"; pot merge prin foc fără să se ardă; se pot înălţa în văzduh; pot stîrni creşterea unui pom în cîteva ore; pot provoca înverzirea unui pom uscat, care propriu- zis nu sînt adevărate minuni, ci lucrări de vrajă satani- cească, despre care Hristos ne-a prevenit cu destulă grijă, ca să ne ferim.
Despre felurite semne şi false minuni pe care le poate întreprinde puterea Satanei, găsim diferite exemple şi în Sfînta Scriptură, Iată un caz:
Cînd Dumnezeu a voit să scoată pe poporul Israel din robia Egiptului, a dat putere mare, făcătoare de minuni, lui Moise şi lui Aaron, Deci ducîndu-se aceşti prooroci la Faraon pentru a-i întoarce inima neînduplecată, îi fac acestuia diferite semne de groază, care totuşi nu-1 clintesc din împietrirea lui. Astfel, Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.
„Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi". Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu apele rîului, pe care Aaron le-a prefăcut cu toiagul în sînge.
Dar „vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjito­riile lor" (Exodul 7, 11-12).
Deosebit de preţioasă ne este în această privinţă şi povestirea Sfîntului Ciprian, filosoful din Antiohia Siriei, care, înainte de a se fi convertit la creştinism, a fost unul dintre cei mai mari vrăjitori de pe timpul împărăţiei lui Decie.

Mihail Urzica Minuni si false minuni 1



Va fi vorba, în cuprinsul celor ce urmează, despre o încercare de pătrundere în domeniul unor fenomene psihice cu înfăţişare mistică, dar care nu poartă cu sine caracterele unor adevărate semne dumnezeieşti.
În legătură cu aceste cercetări, fixîndu-se pe cît cu putinţă punctele marginale care există între revelaţie şi mistificare satanică, voi căuta, după cît îmi vor ajuta puterile şi cu ajutorul lui Dumnezeu, a lămuri cîteva din cele mai însemnate cazuri de pretinsă teofanie petrecute în ultimii ani la noi în ţară. Iată cîteva:
Cazul din Cuca-Argeş (Ion Popa Gheorghe,
1919-1923);
Cazul din Cassota-Buzău (Bănică Doleanu, 1928);
Cazul din Maglavit (Petrache Lupu, 1935);
Cazul din Tudor Vladimirescu-Tecuci (Vasilica Barbu, 1937).
Cu privire la natura acestor manifestări şi fenomene neobişnuite, sobomicitatea Bisericii noastre Ortodoxe încă nu s-a pronunţat, iar patriarhatele Răsăritului şi Muntele Athos s-au ţinut în cea mai mare rezervă, astfel câ părerile teologilor au rămas împărţite chiar la noi în
ţară. Discuţia în jurul acestor întîmplări nu este deci închisă, iar problema nu şi-a găsit rezolvarea definitivă.
Drept urmare, orice contribuţie documentară care s-ar aduce în această privinţă, în scopul unor noi precizări, trebuie să fie socotită ca folositoare şi binevenită, atîta timp cît asemenea contribuţii se fac cu bună credinţă, în frica de Dumnezeu şi pe temeiurile misticii şi dogmaticii ortodoxe.
Mihail Urzica

PARTEA ÎNTÎI

Pentru cine crede în Dumnezeu şi în darurile mîntuitoare ale Bisericii este firească şi credinţa în atotputerea Făcătorului: căci Cine a rînduit legile firii le poate şi birui, fiindcă El le stăpîneşte. El poate săvîrşi orice minune între care cea mai mare - de la Creaţie, de la Întrupare şi de la Înviere - este Prefacerea Sfintelor daruri la fiecare Sfîntă Liturghie.
Pentru cine crede în Dumnezeu, toate minunile Sfintelor Scripturi sînt cele mai neclintite adevăruri ale Istoriei umane, după cum neîndoielnică este împlinirea profeţiilor, după cum sigură va fi şi Parusia, a doua venire a Domnului nostru lisus Hristos, pe norii văzduhului, în toată slava Lui cerească, atunci cînd vor învia morţii şi se va arde cu foc tot pămîntul, întru pregătirea şi pornirea înfricoşatei judecăţi a lumii.
Minuni, ca semne supralumeşti, precum şi revelaţii, ca vestiri dumnezeieşti, s-au petrecut în Vechiul Testament, după cum, în multe şi felurite chipuri, s-au petrecut şi în tot cursul erei creştine.

miercuri, 14 mai 2014

Antihrist si Israel o explicatie foarte probabila care explica multe

Pe saiturile evreiesti navigand fara spor am dat de un comentariu pertinent si la obiect despre problematica ultimelor zile abordata totusi dintr-un alt unghi ,dar foarte obiectiv si argumentat inteligent.






In fact the antichrist sits right in front of you and you can not see him(remember Baruh Levi) ... came a while and nobody sees. Sometimes the Old Testament personify an entire nation in only one person,so when God tells Moses to say to Pharaoh in 4 Exodus :
22 Then you shall say to Pharaoh, ' Thus says the Lord, Israel is my firstborn son,
23 and I say to you, "Let my son go that he may serve me." refers to all the people of Israel .
... as and when St. Paul says in 2 Thessalonians:

2:3 Give no belief to false words: because there will be a falling away first from the faith, and the revelation of the man of sin, the son of destruction,
2:4 Who puts himself against all authority, lifting himself up over all which is named God or is given worship; so that he takes his seat in the Temple of God, putting himself forward as God.
... Another option:
3 Let no one deceive you in any way. For that day will not come, unless the rebellion comes first, and the man of lawlessness [Some manuscripts sin] is revealed, the son of destruction, [Greek, the son of perdition (a Hebrew idiom)] (first of rebellion 1789)
4 who opposes and exalts himself against every so-called god or object of worship, so that he takes his seat in the temple of God, proclaiming himself to be God.
... It refers to the same thing.
About how one believes himself a God ,to see Antiochus Epiphanes and the Maccabees and Isaiah with Sennacherib.
One problem that did not understand a lot of people is that in Israel there are two natures or there are two Israel: one agitated and combative and the other quiet and listener. Eg. Genesis 32.24-32 when Jacob gets the first name change he is fighting God.At Genesis 35.1-15 he is obedient to God,which tell him again ,the second time, that will be called Israel.So, one Israel is struggling with God and the second Israel is the one who sees the face of God but hear, listen and do what God says to.
PS- Since 1948, when the new Israel came to life ,we saw literally the saying of Isaiah 48.22 :
There is no peace , saith the Lord , for those without the law!
However the law of Moses puts all Jews who do not observe,abide, the whole law under curse,anathema.I am curious  if now in these days , or the last 2,000 years until now , what  Jew could keep the law of Moses ... or at least a little bit of it !

google translate,putin aranjat:

sâmbătă, 10 mai 2014

Sf.Ioan Gura de Aur Comentarii la Epistola catreTesaloniceni II- fragmente



                                                       COMENTARIILE
                                                                    SAU
            EXPLICAREA EPISTOLEI  II  CĂTRĂ THESALONÎCENI
                                    A celui întru sfinţi Părintelui nostru
                                             IOAN CHRISOSTOM
                                    Archiepiscopul Constantinopolei

Zicând în epistola dinainte câ : „Ne rugăm noaptea şi ziua, ca să vedem faţa voastră", şi ca „Ne­putând răbda a rămânea în Athena singuri", şi că „Am trimis pe Tirnotheiu" (I Thesal 3, 1- 10) prin toate acestea el dă pe faţa dorinţa lui ce o avea, de a se duce la dânşii. Dar fiindcă nu putuse sâ se ducă şi sa pună în rânduialâ lipsurile credinţei lor, de aceea a adaos epistola a doua, ca astfel ceea-ce li lipsâ lor prin prezenţa lui, sâ o îndeplinească prin scris. Cum că el nu s'a dus după trimiterea celei întâi epis­tole, se poate vedea din următorul pasaj: „Şi vă ru­găm pre voi, fraţilor, pentru venirea Domnului nostru lisus Christos" (II. Thes. 2, 1), pe când în epistola de mai înainte le scria: „Iară de ani şi de vremi n'aveţi trebuinţă să scrim vouă" (1. Thes. 5, 1),

Sf.Ioan Gura de Aur Comentarii la Epistola catre Tesaloniceni 1-fragmente



                                                       COMENTARIILE
                                                                    SAU
                       EXPLICAREA EPISTOLEI  I  CĂTRĂ THESALONÎCENI
                                        A celui întru sfinţi Părintelui nostru
                                                IOAN CHRISOSTOM
                                          Archiepiscopul Constantinopolei
                                                            Fragmente
                                                           OMILIA III
„Că voi fraţilor, următori v'aţi făcut bisericilor lui Dumnezeu, celor ce sunt în Iudeia întru Christos lisus, căci aceleaşi aţi pătimit şi voi dela cei de un neam cu voi, precum şi aceia dela Iudei. Carii şi pre Domnul lisus au omorît, şi pre Prorocii lor, şi pre noi ne-au gonit, şi lui Dumnezeu nu sunt plăcuţi, şi tuturor oamenilor stau împotrivă. Cari ne opresc pre noi să nu grăim neamurilor ca să se mântuiască, ca să-şi împlinească păcatele lor pururea, — ci a sosit asupra lor mânia până în sfârşit" (Vers. 14—16).
 „Că voi, fraţilor, următori v'aţi făcut bise­ricilor lui Dumnezeu celor din Iudeia". Mare mângâiere li aduce aici. «Nu e nimic de mirare dacă ii vă fac atâtea rele, de vreme ce tot aşâ a făcut şi cu cei de un neam cu dânşii». Şi aceasta este o dovadă nu mică, că predica este adevărată, de vreme ce şi Iudeii le sufăr toate din cauza ei. „Căci aceleaşi aţi pătimit şi voi, zice, dela cei de un neam cu voi, precum şi aceia dela Iudei".Expresiunea „şi aceia" are o mare însemnătate „In Iudeia", zice. Aici arată că pretutindeni se vorbia de dânşii ca lup­tători pentru credinţa. Deci li spune si Thesalonicenilor: «Aceiaşi aţi pătimit şi voi. Şi ce poate fi de mi­rare, dacă au cutezat şi asupra voastră aceleaşi, care au cutezat şi asupra stăpânului?». Vezi, cum a intro­dus el aici aceia ce li aduceâ o mare mangaiere ? De altfel apostolul încontinuu se învârteşte asupra acestui fapt, în toate epistolele sale, — dacă se cercetează exact, — căci peste tot locul el pune înainte patimile lui Christos, negreşit reprezentându-le în diverse feluri. Priveşte cum şi aici el acuză pe Iudei, aducându-li aminte de stăpânul nostru lisus Christos, şi de patimile lui, căci ştiâ el, că aceasta li va fi de o mare mângâiere. „Cari şi pe Domnul lisus au omorît", zice. «Dară poate nu l'au cunoscut» ar putea zice cineva. Ba l'au cunoscut foarte bine. Dară ce? Oare nu tot ii iau ucis pe Profeţii lor şi i-au împroşcat cu pietre, deşi dealtfel cărţile (scrierile) lor le poartă cu dânşii? Şi toate acestea ii le-au făcut nu pentru adevăr. Aşâ dară aceasta este nu numai o mângâiere în ispite, ci şi o amintire, că dânşii fac acestea nu pentru adevăr, şi de aceia să nu se alarmeze. :;Şi pe noi, zice, ne-au gonit", adecă şi noi am pătimit multe rele din partea lor- „Şi lui Dumnezeu nu sunt plăcuţi, zice, şi tutu­ror oamenilor stau împotrivă, cari ne opresc pe noi să nu grăim neamurilor să se mântu­iască".

joi, 8 mai 2014

Iisus Hristos vs. Isus Cristos – original (greaca) vs. traducere(latina)-preluat d/p net

Iisus” se scrie in limba româna cu doua vocale initiale, ca urmare a transliterarii sonoritatii primelor doua vocale din ortografia greceasca a acestui nume.
BIBLIA Bucuresti -1688
In greaca numele ησοῦς  se scrie astfel: iota, ita, sigma, omicron, ipsilon, sigma ,adica Iisous.Litera “ita” (a doua) se pronunta in greaca deja de multa vreme ca un “i” ,nicidecum “e”, cum au preluat catolicii,iar de la ei protestantii.

marți, 6 mai 2014

CUVIOSUL MAXIM GRECUL SCRIERI DOGMATICO-POLEMICE 9



Toată Scriptura cea insuflată de Dumnezeu, ne învaţă şi ne porunceşte să ne închinăm şi să cinstim nu numai preacuratul chip al Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi al celorlalţi Sfinţi plăcuţi ai Lui, ci şi toate cele care i-au fost închinate ca ofrandă Mântuitorului Hristos: fie vasele bisericeşti pentru dumnezeiasca slujbă, fie diferitele văluri pentru împodobirea preacuratei Lui icoane sau a Sfântului altar. Toate acestea trebuie să le cinstim, deoarece sunt părtaşe ale sfinţeniei. Acest lucru reiese din ceea ce Însuşi Mântuitorul le-a spus fariseilor, mustrându-i: Vai vouă, călăuze oarbe care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? (Mt. 23, 16-19).

CUVIOSUL MAXIM GRECUL SCRIERI DOGMATICO-POLEMICE 8



Scrisoare către un călugăr, cu rangul de egumen, despre vicleşugul nemţesc numit
Fortuna şi despre roata norocului
Din rândul multelor semne care arată însuşirile şi lucrarea iubirii adevărate şi desăvârşite în Dumnezeu, care sunt enumerate de dumnezeiescul Apostol, eu socotesc că cel mai mare dintre ele este să nu te bucuri de neadevăr, ci să te bucuri de adevăr. Cu adevărat, prieten sincer şi credincios este acela care se bucură din tot sufletul pentru faptele cele bune şi izbânda prietenului său, ca şi cum ar fi ale sale, şi se mâhneşte atunci când vede că prietenul său ori se rătăceşte în ceea ce priveşte dogmele apostolice ale bunei credinţe şi predaniile Sfinţilor Părinţi, ori a căzut în necazuri lumeşti. Şi, împărtăşind durerea prietenului său, se străduieşte prin orice mijloc să îl ajute şi să îl aducă la bunăstarea dinainte.

CUVIOSUL MAXIM GRECUL SCRIERI DOGMATICO-POLEMICE 7



Scrisoare de învăţătură către un cneaz, despre înşelăciunea astrologiei, şi un cuvânt de
mângâiere pentru cei ce trăiesc în necazuri
Aşa cum trupul acesta stricăcios al nostru este lovit de multe şi diferite boli, de unele din pricina împărţirii nepotrivite şi neuniforme a elementelor care intră în compunerea trupului nostru, iar de altele din deosebita grijă dumnezeiască pentru a ne aduce la cunoaşterea şi îndreptarea greşelilor noastre, tot aşa şi sufletele noastre sunt lovite deseori de necazuri diferite şi de greutăţi. Însă acest lucru nu se întâmplă datorită unui noroc nebun sau datorită mişcării şi unirii stelelor răufăcătoare, aşa cum spun aiurea nebunii de astrologi care îi amăgesc pe oameni şi care cugetă şi scriu împotriva tuturor scripturilor insuflate de Dumnezeu, ci se întâmplă astfel ori datorită invidiei şi urii demonilor vicleni şi a oamenilor înrăiţi, ori datorită îngăduinţei dumnezeieşti a Făcătorului şi Stăpânului tuturor din pricina unor păcate grele şi neîndreptate ale noastre, în care noi cădem din marea noastră nebunie, încălcând poruncile Lui mântuitoare. Şi acest lucru reiese din ceea ce spune dumnezeiasca Scriptură, referindu-se la unii oameni care trăiau nedrept şi nelegiuit: într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut (Ps. 72, 18-20).

CUVIOSUL MAXIM GRECUL SCRIERI DOGMATICO-POLEMICE 6



Soarta omenească este orânduită de Providenţa lui Dumnezeu, iar nu de stele şi de cerculnorocului

După ce am citit multe cărţi, atât creştineşti cât şi alcătuite de înţelepţi străini, şi am luat din ele destul folos sufletesc, eu, în primul rând, am învăţat că Dătătorul şi Săvârşitorul tuturor virtuţilor pe care le lucrăm noi, oamenii, şi al oricărei puteri şi conduceri pe care le dorim, este Făcătorul şi Stăpânul tuturor. Acest lucru l-am aflat eu şi l-am înţeles. Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare (Iac. 1, 17). Una este darea cea bună şi altul este darul desăvârşit. Darea cea bună este virtutea sufletească, precum: raţiunea, bărbăţia, dreptatea, fecioria, blândeţea şi smerita înţelepciune; de asemenea şi bunurile pământeşti date nouă de Bunătatea dumnezeiască de Sus, care ne folosesc pentru a trăi, dar pentru a trăi bine. Iar darul desăvârşit, care este dat din belşug de sus celor vrednici, este harul diferit al Sfântului Duh, har ce desăvârşeşte, întăreşte şi păzeşte până la sfârşit bunurile sufleteşti fireşti pomenite mai sus.

CUVIOSUL MAXIM GRECUL SCRIERI DOGMATICO-POLEMICE 5



Răspunsurile creştinilor împotriva agarenilor care hulesc credinţa noastră creştin-ortodoxă

În ceea ce priveşte credinţa noastră ortodoxă, de multe ori vi se întâmplă să vă luptaţi cu ismaelitenii care îi duşmănesc pe creştini. De ce? Deoarece aceşti duşmani ai creştinilor nu numai că nu vor să Îl mărturisească pe Hristos ca Dumnezeu adevărat şi Fiu al lui Dumnezeu, ci ne şi ocărăsc pentru că noi Îl mărturisim ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu.
Dacă vreţi să le închideţi gurile şi să îi faceţi de ruşine, atunci nu le aduceţi dovezi din nici o altă scriere insuflată de Dumnezeu, decât numai din Evanghelie, căci cartea lor cea insuflată de diavol, numită la ei „Coran", în multe locuri laudă Sfânta Evanghelie şi o numeşte cinstită şi sfântă şi o socoteşte ca fiind pogorâtă din cer. Pentru a le dovedi faptul că Hristos este şi Dumnezeu adevărat şi Fiul lui Dumnezeu, pe Care noi, cei ce credem în El, Îl mărturisim şi ne închinăm Lui, spuneţi-le cu toată blândeţea şi cu buna înţelegere aşa: dacă şi voi mărturisiţi că Evanghelia noastră este dreaptă şi adevărată, atunci de ce nu o ascultaţi când ea vorbeşte atât de clar despre dumnezeirea lui Hristos? Căci în Evanghelia după Ioan se spune clar aşa: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul (Ioan 1, 1). Vezi, oare, cât de clar este numit Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl şi că de la început Cuvântul a fost întotdeauna la Tatăl, ceea ce înseamnă că a fost nedespărţit de Dumnezeu şi că El este Creatorul tuturor?
Toate prin El s-au făcut, adică toate cele văzute şi nevăzute. Şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Iar pentru ca noi să nu credem că Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, este la fel ca şi cuvântul nostru, străin de viaţă şi care se răspândeşte în văzduh şi se stinge, Sfânta Evanghelie ne învaţă, zicând: întru El era viaţă, ceea ce înseamnă că în Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu constă viaţa şi că El este viaţa şi lumina omului care crede în El. Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl a venit în această lume şi S-a făcut om desăvârşit, fără păcat, iar despre acest lucru aceeaşi Sfântă Evanghelie spune mai departe: în lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit, adică necredinciosul popor iudeu. Apoi spune: Şi Cuvântul S-a făcut trup, ceea ce înseamnă că S-a îmbrăcat în trup omenesc şi S-a arătat în lumea aceasta ca om desăvârşit şi, în acelaşi timp, ca Dumnezeu desăvârşit. Mai departe spune: Şi celor câţi L-au primit, adică celor care au crezut în El şi Îl mărturisesc ca Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit şi nădăjduiesc în El, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu. Cei care Îl resping şi nu Îl mărturisesc ca Fiul lui Dumnezeu, aceia nu pot fi, nici nu se pot numi fiii lui Dumnezeu, după cuvântul aceleiaşi Evanghelii dumnezeieşti.
Iată, Sfânta Evanghelie arată că Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, şi Creatorul tuturor făpturilor văzute şi nevăzute. Arată că El este viaţa şi lumina oamenilor, care cred în El, că a venit în lume, S-a întrupat, a mâncat şi a băut cu oamenii şi a fost om desăvârşit. Şi acestea sunt adevărate, nu sunt vedenii după cum mint unii eretici.
Acum să observăm şi faptul că Sfânta Evanghelie Îl numeşte Fiul lui Dumnezeu. Oare nu este drept ca noi, creştinii, să Îl mărturisim şi să Îl numim Fiu al lui Dumnezeu? El se numeşte pe drept Fiul lui Dumnezeu şi acest lucru reiese din faptul că Dumnezeu-Tatăl, în Sfintele Evanghelii, Îl numeşte Fiul Său Cel iubit şi mărturiseşte despre El cu glas de sus, glas ce a fost auzit când El a fost botezat în râul Iordan de către Ioan Înaintemergătorul. Acest glas s-a mai auzit şi a doua oară, când S-a schimbat la faţă înaintea Ucenicilor Săi pe muntele Taborului. Atunci s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu, care a spus: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit, pe Acesta să Il ascultaţi.
Dacă Sfânta Evanghelie arată că Dumnezeu-Tatăl Îl numeşte pe Hristos Fiul Său Cel iubit, atunci voi, agarenilor, de ce îi tăgăduiţi calitatea de Fiu şi dumnezeirea Lui şi ne ocărâţi pe noi, cei ce Îl mărturisim ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu? Dacă socotiţi Sfânta Evanghelie dreaptă şi adevărată, atunci credeţi şi voi şi, împreună cu noi, mărturisiţi că Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Având o asemenea mărturie a lui Dumnezeu-Tatăl Însuşi, mărturie ce a coborât din cer, noi, creştinii, dându-i crezare, cu dreptate mărturisim că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar nu rob sau simplu om, precum Îl numiţi voi şi vă dovediţi a fi astfel duşmanii Lui.

CUVIOSUL MAXIM GRECUL SCRIERI DOGMATICO-POLEMICE 4



Al doilea cuvânt, tot către cei binecredincioşi, împotriva câinelui Mahomed; tot aici şi cuvânt despre sfârşitul acestui veac
Atât cât m-a ajutat harul lui Dumnezeu care mă învaţă de sus să lupt cu acest necredincios hulitor al lui Hristos şi diavol văzut, adică împotriva ticălosului Mahomed, eu am luptat. Acum, însă, mă voi îndrepta cu cuvântul către cei binecinstitori, nu ca un învăţător care este mai presus de ei sau ca unul ce este pus peste ei de sus, ci ca cel mai mic şi mai neputincios frate al lor şi împreună cu ei păzitor al dogmelor neîntinatei credinţe creştine date de Dumnezeu. Şi le voi aminti lor şi, în parte, şi mie însumi, ceea ce ne poate întări şi menţine în credinţa în Hristos, adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, în nădejdea şi dragostea Lui, şi ceea ce ne poate păzi nevătămaţi de neorânduielile care ne lovesc în aceste vremuri şi, ca să spun aşa, de întunericul cel cumplit şi lipsit de lumină. Astăzi, mai mult ca oricând, se cuvine ca eu să spun împreună cu Fericitul Prooroc şi Împărat David: Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac (Ps. 11, 8). De ce? Pentru că nelegiuiţii mişună pretutindeni (Ps. 11, 9).
Oriunde îţi aţinteşti privirea pe pământ, pretutindeni vezi că întunericul relei credinţe a ismaelitenilor potrivnici creştinismului se înmulţeşte şi îi întunecă pe toţi. Începând din vremea lui Heracle, regele grec, el a continuat până în vremurile acestea şi cu siguranţă va continua şi în vremurile următoare, precum am aflat din dumnezeiasca Scriptură, până la arătarea lui Antihrist, luptătorul de Dumnezeu, care nu este foarte departe, ci se află oarecum la uşă, precum ne învaţă Scriptura, care spune clar că în veacul al optulea va fi orânduirea tuturor, adică va înceta puterea grecească, va începe chinul adus de Antihrist, potrivnicul lui Dumnezeu, şi va avea loc a doua venire înfricoşătoare a Mântuitorului Hristos pe pământ[1].
Iar faptul că această orânduire a tuturor credincioşilor este aproape, reiese atât din multele lămuriri şi dovezi clare ale Scripturii cât, mai ales, din ceea ce scrie Fericitul Apostol Pavel în a doua Epistolă către Tesaloniceni, arătând ce semne vor fi înainte de a doua venire a Domnului: Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării. Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu (2 Tes. 2, 3-4).
Lepădarea de credinţă, adică prăbuşirea popoarelor din neîntinata şi dreapta credinţă creştină în diferitele erezii urâte de Dumnezeu şi în necredinţa agarenilor potrivnică lui Hristos, poate fi aşteptată, văzută sau auzită, vreodată mai mult decât astăzi? Unde sunt astăzi cei care strălucesc prin buna credinţă şi cinstire dumnezeiască? Unde sunt frumuseţea şi slava credincioşilor: în Ierusalim, în Alexandria, în Egipt, în Libia şi în Antiohia? Unde este acea înflăcărare şi acea râvnă dumnezeiască a Părinţilor noştri purtători de Dumnezeu şi întocmai cu Îngerii, care străluceau prin post în Tebaida de Sus şi în diferite ţări şi munţi? Unde sunt înălţimea de neatins a bunei credinţe şi lauda tuturor popoarelor apusene? Unde este Sfânta şi Apostoleasca Biserică a vechii Rome? Astăzi toate acestea, precum vedem, fie se află în stăpânirea agarenilor necredincioşi, fie sunt pustiite de ei, altele au devenit nepotrivite şi cu totul nefolositoare din pricina diferitelor erezii urâte de Dumnezeu, a căror căpetenie este chiar acea veche Romă care a fost înainte cea mai strălucitoare şi mai vestită în buna credinţă şi în toată înţelepciunea şi vieţuirea vrednică de cinstire, iar după ea şi toată Italia.