doktoru

sâmbătă, 10 mai 2014

Sf.Ioan Gura de Aur Comentarii la Epistola catreTesaloniceni II- fragmente



                                                       COMENTARIILE
                                                                    SAU
            EXPLICAREA EPISTOLEI  II  CĂTRĂ THESALONÎCENI
                                    A celui întru sfinţi Părintelui nostru
                                             IOAN CHRISOSTOM
                                    Archiepiscopul Constantinopolei

Zicând în epistola dinainte câ : „Ne rugăm noaptea şi ziua, ca să vedem faţa voastră", şi ca „Ne­putând răbda a rămânea în Athena singuri", şi că „Am trimis pe Tirnotheiu" (I Thesal 3, 1- 10) prin toate acestea el dă pe faţa dorinţa lui ce o avea, de a se duce la dânşii. Dar fiindcă nu putuse sâ se ducă şi sa pună în rânduialâ lipsurile credinţei lor, de aceea a adaos epistola a doua, ca astfel ceea-ce li lipsâ lor prin prezenţa lui, sâ o îndeplinească prin scris. Cum că el nu s'a dus după trimiterea celei întâi epis­tole, se poate vedea din următorul pasaj: „Şi vă ru­găm pre voi, fraţilor, pentru venirea Domnului nostru lisus Christos" (II. Thes. 2, 1), pe când în epistola de mai înainte le scria: „Iară de ani şi de vremi n'aveţi trebuinţă să scrim vouă" (1. Thes. 5, 1),
aşâ că dacă el s'ar fi dus după aceasta, nu ar fi trebuit sâ li mai scrie nimic. Dar fiindcă chestiunea aceasta a fost amânata, de aceea vine apostolul din nou asupra ei, şi adaogă această epistola. După cum face şi în epistola cătră Tirnotheiu, când zice: „Cari (Imeneu şi Filit) dela adevăr au rătăcit zicând că învierea au fost dejâ'(II. Timoth. 2, 18), dând pe fată acei înşelători, cari spuneau că credincioşii nu au nimic de nadajduit deoarece învierea s'a pe­trecut dejâ, — iara aceasta în scopul v'ădît de a împiedicâ pe credincioşi de la_ lupta pentru credinţă, — tot aşa face şi aici. Fiindcă pe dânşii numai speranţa îi ţinea şi nu i lăsâ să cadă în relele lumei aceştia, apoi diavolul voind a li tăia această speranţă, după cum ar tăia cineva ancora corăbiei, şi fiindcă n'a putut cu minciu­nile să-i convingă despre cele viitoare, a apucat pe o alta cale, a pus pe nişte oameni vătămători şi netreb­nici ca să propoveduiascâ credincioşilor, că toate acele bunuri făgăduite de Christos au luat sfârşit, căci în­vierea a fost  deja şi cu un cuvânt se încercau să amă­gească pe cei lesne crezători. După cum aceia. ziceau atunci că învierea a fost deja, tot aşâ şi aici între Thesaloniceni ziceau unii că judecata cea de pe urmă stă de faţă, precum şi venirea lui Christos, ca cu chipul acesta să facă minciunos chiar şi pe Christos, arătând că nu mai este_ la urmă nici răsplată, nici tribunal, nici pedeapsă şi nici osândă veşnică pentru cei ce fac rele, făcând prin aceasta pe unii' mai îndrăzneţi în co­miterea relelor, iară pe alţii mai umiliţi. Şi ceea-ce este mai grozav decât toate că pe când unii se măr­gineau a propoveduî simplu, cu vorba numai, după cum sunt acele pe care le spune Pavel, alţii se încercau a face aceasta prin epistole falşe, scrise în numele lui Pavel. De aceea apostolul închizându-li orice portiţă de intrare, zice: „Nu vă spăimântaţi, nici prin Duch, nici prin cuvânt, nici prin' epistolie, ca cum ar fi trimisă dela noi" (II. Thes. 2, 2). Prin fraza „nici prin Duch" el face aluziune la prorocii cei mincinoşi. Şi de unde putem şti că i se falsificau epistolele ? Din' ceea-ce spune la finea acestei epistole: „închinăciunea cu mâna mea a lui Pavel, care este semn în toată epistolia; aşâ scriu. Darul , Domnului nostru lisus Christos cu voi cu toţi". «Nu numai aceasta spun, că epistola întreagă este scrisă cu mâna mea, şi prin urmare acesta este un semn vă­dit de autenticitatea ei, — deşi de altfel scrisoarea ar fi putut fi imitată şi de alţii — ci încă că şi închinăciunea o scriu cu mâna mea». Aceasta se petrece şi printre noi, căci dela iscălitură se poate cunoaşte dacă scri­soarea aparţine sau nu persoanei ce a trîmis-o.

Deci prin această epistolă vine apostolul din nou şi-i mângâe pe aceşti Thesaloniceni, raniţi grozav de relele ce-i bintuiau, lăudându-i din faptele cele prezente şi din cele viitoare, şi îndemnându i prin frica de pe­deapsă, si prin răsplata cu bunurile făgăduite şi pre­gătite lor. Desfăşură foarte lămurit întâmplările de atunci, arată semnul timpului de atunci, adecă apariţiunea lui antichrist, fâră însă să descopere timpul anu­mit. De altfel atunci mai cu samă rămâne convins su­fletul cel slab, când nu numai asculta ceva_ întâmplă­tor, ci încă învaţă şi ceva mai mult. Şi Christos pune mult interes în această chestiune, căci stând pe munte vorbeşte discipolilor cu multă preciziune despre sfâr­şitul lumii.  Şi pentru ce oare ?Casa nu poată înşela cei ce introduc antichrişti si christoşî mincinoşi. Şi el pune în faţa lor multe semne ce se vor întâmplă atunci, din care cel mai principal este: „Când se va propoveduî evanghelia la toate neamurile" (Matei 24, 14) după care îndemnându-i ca să nu se lase a fi amăgiţi asupra venirei lui, îi spune: „Că precum iese fulgerul dela răsărituri, şi se arată până la apusuri, aşâ va fi şi venirea fiului omului" (Ibid. 24, 27), căci şi fulgerul nu se ascunde în vreun colţ oarecare, ci străluceşte peste tot orizontul; deci venirea lui nu are nevoe de vestitori, şi va fi tot atât de strălucită, după cum este şi venirea fulge­rului, care n'a avut nevoe de vestitori. A spus şi de antihrist, căci zice: „Eu am venit întru numele Tatălui meu, şi nu mă primiţi pre mine, iară de va veni altul întru numele său, pre acela veţi primi" (loan 5, 43). Vorbeşte apoi şi de ne­norocirile ce se vor succeda atunci, punându-le ca dovadă a venirei lui, şi spune că şi Elie va veni.
Aveau deci o mare îndoială Thesalonicenii aceştia, despre timpul venirei lui Christos, dar îndoiala lor a devenit foarte trebuitoare şi nouă, pentru că nu numai lor li-a folosit, ci şi nouă, ca sâ scăpăm de poveştile cele copilăreşti, şi de aiurări băbeşti. S'au n'aţi auzit de multe ori în copilăria voastră despre numele lui antihrist, şi despre umilinţa sau ipocrizia lui? N'aţi auzit pe mulţi spunându-vă asemenea poveşti? Deci diavolul, încă pe când mintea noastră este fragedă, bagă în inimă astfel de minciuni, ca astfel odată cu creşterea noastră să crească şi minciuna, şi la urmă să poată a ne inşela. Nu ar fi venît Pavel ca să vorbească cu dânşii de antichrist, dacă nu ar fi fost silit, şi dacă nu ar fi fost trebuitor.
Dar noi să nu ispitim asemenea lucruri. Nu va veni el (antichrist) cu umilinţă, ci „se va înălţa mai pre sus de tot cel ce se zice Dumnezeu, sau închinăciune, aşa încât să şază el în biserica lui Dumnezeu ca un Dumnezeu, arătându-se pre sine cum că ar fi el Dumnezeu" (II Thes. 2, 4), După cum diavolul a cazut din cauza zmintirei, tot aşâ şi cel ce lucrează printr'ânsul cade în zmintire complectă.


„Cari vor lua muncă peirea cea veşnică de la faţa Domnului, şi dala mărirea putereî lui, când va veni ca să se proslăvească întru sfinţit săi, şi să se faca minunat întru toţi credincioşii în ziua aceea" (Cap. 1, 9-10).
Sunt mulţi dintre oameni, cari speranţele lor cele bune nu le pun în depărtarea de păcate, ci în aceia că 'şi închipuie că gheena nu este atât de grozavă, după cum se zice, ci cu mult mai blândă, şi nu veşnică, ci trecătoare, şi în fine  filosofisază multe de acest fel. Eu însă, nu zic că este numai mai grozavă decât cea cu care suntem ameninţaţi, ci încă cu mult mai grozavă, şi pentru aceasta vă pot aduce ca dovadă cuvinte din multe locuri, din care aţi putea să judecaţi însivă despre gheena. Dar astăzi eu nu voiu mai vorbi nimic de aceasta, căci e deajuns chiar frica ce o putem că­pătă din cuvintele scripturei, deşi poate nu putem desvoltă bine sensul lor. Cum ca gheena nu este trecă­toare, ascultă pe Pavel care vorbeşte aici de cei ce nu cunosc pre Dumnezeu, şi nici nu cred în Evanghelie: „că vor luă, zice, muncă peirea cea veşnica". Dar ceeâ-ce este veşnic, cum poate fi trecător? „Dela faţa lui Dumnezeu", zice. Şi ce înseamnă aceasta? Aici apostolul ni pune înainte cazul cei mai uşor. Fiindcă cei bogaţi se îngâmfă mult, apoi «nu trebue, zice, multă osteneală, ci e de ajuns numai de a se înfăţisâ ei şi a fi văzuţi de Dumnezeu, si de îndată cu toţii vor fi aruncaţi în osândă». Singură prezenţa lui va fi pentru unia lumina, iară pentru alţii pedeapsă.
„Şi dela mărirea puterei lui, zice, când va veni să se proslăvească întru sfinţii săi, şi să se facă minunat întru toţi credincioşii, în ziua aceia". Dumnezeu să se proslăvească? «Da, zice el, să se proslăvească întru toţi sfiinţii săi». Cum? când cei ce se îngâmfă aici vor videa atunci pre cei prigoniţi de dânşii, pre cei dispreţuiţi şi batjocoriţi, stând aproape de dânsul, atunci este slava lui, sau mai bine zis, şi a lor, şi a lui; — slava lui, pentrucă nu 'i-a părăsit, ei i-a arătat încă mai străluciţi, şi slava lor, pentru că s'au învredni­cit de atâta cinste. După cum bogăţia lui este ca ii sâ fie credincioşi, tot aşâ şi slava lui este ca cei ce vor crede în el, să se bucure de bunătăţile lui. Slava binelui stă în aceea, ca sâ aibă cui sâ împărtăşaseă bineface­rile sale.
„Şi să se faca minunat, zice, întru toţi credincioşii", adecă prin cei ce cred; iată că şi aici par­ticula întru  înseamnă prin , căci printr'înşii el se arată minunat, când pre cei vrednici de jale şi nenorociţi, pre cei ce sufăr mii de rele, pre cei ce nu au şchiopătat de loc în credinţă, îi ridică în atâta strălu­cire. Atunci se va arătâ puterea lui, căci deşi aici se părea câ ii sunt părăsiţi, totuşi acolo se vor bucura de multa slavă. Atunci mai ales se va arăta toată slava şi toată puterea lai Dumnezeu. Cum? „Pentrucă s'a fă­cut credincioasă, zice, mărturia voastră întru voi. în ziua aceia, pentru care ne şi rugăm totdea­una pentru voi" (Vers. 11), adecă când se vor aduce la mijloc cei ce au suferit mii de necazuri şi supărări, cei ce au fost siliţi de împrejurări ca să se abată dela credinţă, şi totuşi'n'au cedat de loc, ci au crezut până la fine, atunci, zic, şi Dumnezeu se slăveşte, şi aceia se slăvesc. „Mai 'nainte de sfârşit, zice, nu ferici pe nimeni" (Sirach. 11, 28). De aceea zice, că «în ziua aceea se vor arătâ cei ce au crezut», adecă atunci se va videa folosul cel mare al credinţei creştineşti.
„Şi vă rugăm pre voi, fraţilor, pentru ve­nirea Domnului nostru lisus Christos, şi a noas­tră adunare la dânsul, ca nu de grabă să vă clătiţi voi din minte" (Cap. 2, 1, 2). Când anume va fi învierea, nu a spus, iară că acum nu va fi, aceasta a spus'o. „Şi a noastră adunare zice, la dânsul". Nici aceasta nu e puţin lucru. Ai văzut cum şi mângâierea o pune la un loc cu laudele, căci atunci Chris­tos se va arăta împreună cu noi şi cu toţi sfinţii? Ni vorbeşte aici despre învierea noastră la a doua venire, şi despre adunarea la dânsul, căci acestea vor fi unite la un loc. După aceea îi înalţă cugetele lor, căci zice: „Ca nu degrabă să vă clătiţi voi din minte".
„Nici sâ vă spăimântaţi, nici prin duch, nici prin cuvânt, nici prin epistolie, ca şi cum ar fi trimisă dela noi, cum că ar fi sosit ziua lui Christos". Aici mi se pare că face aluziune la unia cari purtau o epistolă falsificată, dând'o ca a lui Pavel. cu scopul vădit de a'i înşela, însă apostolul arătându-i li spune, că încă n'a sosit ziua Domnului. Şi ca să nu se lase a fi amăgiţi, el îi asigură prin ceea-ce li scrie: „Nu vă spăimântaţi, zice, nici prin duch nici prin cuvânt", adecă «chiar de ar avea duchul profe­ţiei cei ce vă spun de acestea, voi să nu credeţi. Când eram la voi, acestea v'am spus, să nu vă abateţi dela cele ce aţi auzit şi aţi învăţat».
„Nici prin duch". Prin aceste cuvinte el nu­meşte pe prorocii mincinoşi, cari ceea-ce spuneau, grăiau prin duch necurat, căci voind a fi crezuţi, ii se încercau a înşela pe auditor nu numai prin cuvinte probabile — aceasta de altfel o învederează şi apostolul prin expresiunea: „Nici prin cuvinte" — ci încă şi printr'o epistolă falsificată ce conţinea asemenea idei, şi pe care o dădeau ca a lui Pavel. De aceea apostolul deschizându-li ochii, a adaos: „Nici prin epistolie ca cum ar fi trimisă dela noi". După ce în fine îi asigură din toate părţile, vine şi expune şi propria sa părere după cum urmează; „Să nu vă amăgească cineva pre voi nici intr- un chip, ca nu veni până ce mai întâiu nu va veni apostasia, şi se va arătă omul păcatului, fiul pierzărei, improtivnicul, şi care se va înălţă mai pre sus de tot cel ce se zice Dumnezeu, sau închinăciune, aşâ încât să şadă el în biserica lui Dumnezeu ca un Dumnezeu, arâtându-se pre sine cum ca ar fi el Dumnezeu" (Vers. 3. 4).
Aici el vorbeşte de antichrist, şi dă pe faţă o mare taină. Şi ce înseamnă „apostasia"? Sub acest cuvânt el numeşte pe antichrist, căci pe mulţi îi va pierde şi-i va abate dela credinţă, după cum zice şi Christos: „Ca să amăgiască, de va fi cu putinţă, şi pre cei credincioşi". (Matei 24, 24). Pe lângă aceasta îl mai numeşte şi omul păcatului, căci şi el va face lu­cruri înfricoşate, în acelaşi timp şi pe alţii va pregăti ca să facă asemenea lucruri. Îl mai numeşte fiul pierzărei, pentru că si el va fi pierdut, şi totodată va pierde şi pe alţii. Dar cine va fi oare acel antichrist? Oare va fi Satana? Nicidecum, ci va fi un om oarecare, care va avea în el toată puterea şi toată energia diavolului.
„Şi care se va înălţă mai pre sus de tot cel ce se zice Dumnezeu, sau închinăciune". Aşâ dar acel antichrist nu-i va aduce la idololatrie, ci va fi un împotrivitor lui Dumnezeu, care va desfiinţa toate zei­tăţile , şi va porunci  de a fi el adorat în locul lui Dumnezeu, şi va şedea în biserica lui Dumnezeu, nu numai în acea din Ierusalim, ci în fiecare. „Arătându-se pre sine, zice, că ar fi el Dumnezeu", adecă nu spunând, nu grăind el aceasta ci încercându-se de a dovedi prin fapte, pentru că va face lucruri mari, şi va arătă semne minunate la cei amăgiţi de el.    
„Au nu vă aduceţi aminte, că încă fiind eu la voi acestea am zis vouă"? (Vers 5). Ai văzut ca necontenit se videa silit de a li vorbi, şi a li reaminti ceea-ce li spusese deja ? Iată ca ii au fost auzit acestea şi pe când el erâ prezent, dar tot aceleaşi vorbe se vede silit de a li aminti din nou, după cum face şi cu alte chestiuni.Aşâ de pildă în privinţa necazurilor ce vor avea, şi de care ii auzise pe apostol vorbind, după cum zice:: „Caci când am fost la voi am zis voua mai 'nainte, că vom avea scârbe. " (I Thes. 3, 4), şi cu toate acestea ii uitase, aşâ că s'a văzut silit de a-i apărâ din nou prin scris; — tot aşâ şi despre venirea lui Christos iî auzise dejâ, şi cu toate acestea a trebuit ca să-i pună în orânduială prin epistolă. Aşâ dar, dacă el li aminteşte acum, apoi nu li spune nimic strein şi neştiut de dânşii, ci tot aceea ce pururea li-a spus.
                 OMILIA IV
„Şi acum ce îl opreşte ştiţi, ca să se arate el în timpul său. Că iată taina fără de legei se lucrează, numai cel ce opreşte acum; până se va luă din mijloc; şi atunci se va arătă acel fâră-de-lege, pe care Domnul îl va omorî cu duchul gurei sale, şi-l va pierde cu arătarea venirei sale, a cărui venire este dupre lucrarea satanei" (Cap. 2, 6—9).

Cu drept cuvânt ar putea întrebă cineva, ce anume este ceea „ce-l opreşte", şi după aceasta să cunoască de ce Pavel vorbeşte atât de întunecat aici? Aşâ dar ce este aceea ce-l opreşte de a se arătâ acum? Unii spun că aici se vorbeşte de charul Duchului, iară alţii zic că e vorba de stăpânirea Romanilor, şi cu aceşti din urmă mă unesc şi eu. Si de ce? Pentrucă dacă ar fi voit sâ spună de charul duchului, nu ar fi spus atât de întunecat, ci pe faţă, de vreme ce acel char şi as­tăzi predomina pe apostol, ca şi pre toţî credincioşii. De altfel, dacă charul duchului ar fi lipsit dintre ii, după cum lipsiâ mai 'nainte, ar fi trebuit ca apostolul să se ducă în persoană la dânşii, după cum făcea în asemenea cazuri. Dar fiindcă el face aici aluziune la stăpânirea Romanilor, cu drept cuvânt a spus'o aceasta atât de întunecat, căci nu a voit a se expune şi pe dânsul ca şi pe ii la duşmănii prisoselnice şi la pri­mejdii nefolositoare. Dacă ar fi spus, câ puţin după aceea, împărăţia Romanilor se va surpa, de'ndată l'ar fi nimicit şi pe el ca primejdios, şi pe toţi creştinii, ca revoltători ai ordinei publice. Şi nu a zis că aceasta se va întâmpla iute, deşi de altfel necontenit aceeaşi spune, însă ce? „Ca să se arate el în timpul său", zice:    
„Câ taina fără de legei se lucrează". Aici el face aluziune la Neron, ca fiind tip al lui antichrist, căci şi el voiâ a fi crezut de Dumnezeu. Şi bine a zis apostolul „taina", adecă nu pe faţă, ca acela (antichrist), şi nici aşâ de neruşinat ca el, ci pe ascuns. «Dacă mai 'nainte de timpul acela s'a găsit, zice, un bărbat, care în pri­vinţa răutăţei nu erâ mai pre jos de antichrist, ce lu­cru de mirare dacă şi acesta va fi tot aşâ de rău» ? Şi priveşte că apostolul nu'l numeşte pe faţă, şi aceasta nu din cauza fricei ce ar fi avut de Neron , ci mai mult ca să ne înveţe pre noi, ca să nu ne băgăm în pri­mejdii zadarnice, dacă aceasta nu o cere nimic grabnic. Tot aşâ face şi în cazul de faţă, unde pe lângă expresiunea de mai sus adaogă mai departe: „Numai cel ce opreşte acum, până se va luâ din mijloc", adecă, când împărăţia Romanilor se va luâ dela mijloc, atunci va sosi şi acela. Şi cu drept cuvânt zice aceasta, căci pe câtă vreme stăpâneşte frica de împărăţia aceasta, nimeni nu va îndrăzni a se mândri şi a se înălţa atât de mult, dar când împărăţia va lua sfârşit, atunci şi acela, odată cu anarhia, se va arunca şi se va încerca să răpească şi stăpânirea oaminilor, şi stăpânirea lui Dumnezeu. După cum şi mai 'nainte de aceasta au luat sfârşit şi alte împărăţii, ca de pildă împărăţia Medilor care a fost desfiinţată de Babiloneni, cea a Babilonenilor de Perşi, cea a Perşilor de Macedoneni, cea a Macedonenilor de Romani,tot asa si aceasta va fi desfiinţată de antichrist, iară acela de Christos. Căci nu va putea stăpâni de loc.
Toate acestea ni le pune înainte Prorocul Daniil cu multă claritate. „Si atunci,zice, se va arătâ acel fără-de-lege",— dar după aceasta? Mângâerea este aproape, căci zice: „Pe care Dom­nul îl va omorî cu duchul gurei sale, şi-l va pierde cu arătarea venirei sale, a căruia venire este dupre lucrarea satanei". Precum se întâmplă cu focul, căci deabea se ridică para, şi micele insecte şi pier mai 'nainte încă de a se atinge de ele, tot aşâ va fi şî atunci, căci nelegiuitul va pieri numai la ară­tarea lui Christos, şi numai după cuvântul, sau mai bine zis, după poronca ce va dâ. E deajuns ca Chris­tos să fie de faţă, şi imediat toate acestea se vor ni­mici ; numai înfăţişindu-se el, şi de 'ndată minciuna va fi resturnată.
Mai departe apoi arată cine este acesta „a căruia venire este dupre lucrarea satanei", căci adaogă: „întru toată puterea, şi semne şi minuni ale minciunei". Acestea le-a prezis apostolul, ca nu cumvâ ii să fie înşelaţi atunci, — adecă câ acel nelegiuit va arătâ o mare putere, însă nimic nu va fi adevărat, ci totul pentru înşelăciune. „Şi minuni, zice, ale min­ciunei", adecă minuni înşelătoare, sau minuni care se sfârşesc în minciună.
„Şi întru toate amăgirea nedreptăţei, întru cei peritori" (Vers. 10). «Dar, zici tu, de ce oare va îngădui Dumnezeu ca să se facă aceasta, şi care anu­me este iconomia faptului? Care poate fi folosul veni­rei aceluia, dacă acea venire este spre vătămarea nea­mului ominesc»? Nu te spăimântâ, iubitule, ci ascultă bine ceea-ce spune apostolul: „întru cei peritori"', zice, adecă numai într'aceştia va avea putere, adecă puterea lui se va mărgini numai într'aceştia, cari chiar de nu ar fi venit el, tot nu ar fi crezut. Care e câşti­gul? Acela că chiar acei peritori nu vor mai avea ce zice, de vreme ce li se va astupă gura. Şi cum aceasta ? Apoi chiar dacă a venit acela, şi dacă nu ar fi venit, ii tot nu ar fi crezut în Christos, — prin urmare venirea lui este spre peirea lor. Ca sâ nu zică ii: «apoi fiindcă Christos se numea pe sine Dumnezeu—deşi nicăire n'a spus aceasta pe faţă, dar cei după dânsul au pre­dicat despre dumnezeirea lui de aceia n'am crezut în el, şi fiindcă noi am auzit că unul este Dumnezeu, din carele sunt toate, de aceia n'am crezut lui». Deci tocmai acest pretext îl va resturna antichrist prin ve­nirea lui, căci când va veni acela, şi nu va poronci nimic sănătos, ci totul va fi nelegiuit, iară ii se vor ademeni numai din semnele şi minunile cele înşelă­toare, şi vor crede în el, prin aceasta li se va închide gura, «Dacă n'ai crezut lui Christos, apoi cu atât mai mult nu trebuia să crezi lui antichrist, căci acela zicea că este trimis de Tatăl, iară acesta cu totul din contra». De aceia şi zicea Christos: „Eu am venit întru numele Tatălui, şi nu m'aţi primit, iară acela va veni întru numele său, şi-l veţi primi pre el" (Ioan 5, 43). «Dar am văzut la el semne şi minuni multe» vor zice poate; însă şi Christos a făcut multe şi mari minuni, şi prin urmare trebuiâ ca să credeţi lui. Despre acela multe s'au spus mai 'nainte, că este fără-de-lege, câ este fiul pierzărei, că venirea lui este după lucrarea satanei, pe când despre Christos cu to­tul din contra, că este mântuitor, şi că va aduce mii de bunuri.
„Pentrucă dragostea adevărului n'au primit ii, ca să se mântuiască. Pentru aceia va trimite lor Dumnezeu lucrarea înşelăciunei, ca să crează ii minciunei, ca să se judece toţi cari n'au cre­zut adevărului, ci au binevoit întru nedreptate" (Vers. 11. 12). Nu a zis «ca să se osândească» ci „ca să se judece", adecă să stea înaintea tribunalului celui înfricoşat, ca să fie ii fără nici un cuvânt de în­dreptare. Prin expresiunea „dragostea adevărului", el înţelege pe Christos. „Pentrucă dragostea ade­vărului n'au primit ii, ca să se mântuiască". Amândouă erau în persoana lui Christos, — şi iubind pre oamini, şi pentru lucruri adevărate — şi deci pentru amândouă acestea el a venit. „Ci au binevoit întru nedreptate, căci antichrist va veni spre vătămarea oaminilor, nedreptăţindu-i. Ce nu va face el atunci ? Totul va pune în mişcare, totul va tulbura, şi prin poroncile ce le va dâ, şi prin groaza ce va răspândi. În­fricoşat şi groaznic va fi în toate privinţile, şi prin pu­terea, şi prin cruzimea, şi prin poroncile lui cele ne­legiuite. Insă nu te spâriă, căci puterea lui se va măr­gini în cei peritori. De altfel tot atunci va veni şi Elie, însă venirea lui va fi pentru siguranţa şi apărarea cre­dincioşilor. Despre venirea lui Elie spune şi Christos, căci zice: „Elie va veni mai 'nainte, şi va aşeza toate" (Matei 17, 11), sau şi aiurea, unde vorbeşte de Ioan: „Cu puterea lui Elie", zice, deşi Ioan nu a făcut semne ca Elie, şi minuni, după cum şi evanghe­listul zice: „Că Ioan n'a făcut nici un semn, iară toate câte a zis Ioan pentru acesta, adevărate au fost" (Ioan 10, 41). Dar cum oare Ioan trebuiâ a veni cu puterea lui Elie? Adecă aceiaşi slujbă avea a îndeplini, ca şi Elie, căci precum el a fost înainte mer­gătorul celei întâi veniri, tot aşâ şi Elie va fi înainte mergătorul celei de a doua şi slăvitei veniri, şi spre aceasta este rezervată venirea lui.
Deci să nu ne înfricoşăm, iubiţilor, căci apostolul mai mult a zguduit oarecum cugetul auditorilor, şi nici de cum n'a lăsat sâ se înţeleagă că cele ale lumei aceştia sunt rele, ci că sunt vrednice de mulţămire. De aceia a adaos: „Iară noi datori suntem totdeauna a mulţămi lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor iubiţi de Domnul, căci v'a ales pre voi Dum­nezeu din început spre mântuire, întru sfinţenia duchului, şi întru credinţa adevărului". Cum i-a ales spre mântuire? Sflnţindu-i prin duchul. Acestea sunt cele esenţiale spre mântuirea noastră: nici decât însă, dela faptele sau succesele noastre, ci numai prin cre­dinţa adevărului. Iată că şi aici particula „întru" este în loc de „prin", adecă prin sfinţirea duchului, prin credinţa adevărului.
„La care v'a chemat pre voi prin evan­ghelia noastră, spre câştigarea slavei Domnului nostru lisus Christos" (Vers. 14). Nici aceasta nu e puţin lucru, dacă Christos consideră mântuirea noastră ca slavă a sa. Slava celui filantrop este ca mulţi si se mântuiască. Aşâ dar, mare este Domnul nostru şi minunat foarte, dacă doreşte atât de mult mântuirea noastră, încât ni trimite şi pe Duchul sfint ca să lucreze Ia sfinţirea noastră !
Dar de ce oare n-a spus mai întâiu de credinţă, ci de sfinţenia duchului ? Pentru că şi după sfinţenie noi avem mare nevoe de ea, ca să nu ne clătinăm din locul în care ne găsim. Ai văzut cum el arată că ni­mic nu este al lor, ci totul al lui Dumnezeu? „La care, zice, v'a chemat pre voi prin evanghelia noastră, spre câştigarea slavei Domnului nostru lisus Christos".
„Drept aceia, fraţilor, staţi şi ţineţi predaniile, care v'aţi învăţat prin cuvânt, ori prin epistolia noastră" (Vers. 15). De aici se vede lămurit, că nu toate li preda lor prin epistolă, ci multe li se preda şi din gură, însă şi acestea ca şi acelea sunt vrednice de credinţă. Aşâ dar şi predania bisericei, adecă tradiţiunea nescrisă, transmisă din generaţie în generaţie, noi o credem vrednică de credinţă. Tradi- ţiune este, şi deci nu cere nimic mai mult. Mai arată aici, că erau mulţi de acei ce se clătinase din credinţa cea adevărată.