Sapte îngeri vor aduce bătăi asupra oamenilor mai înainte de sfîrşit
şi despre marea de sticlă
Verset:
1
„Am văzut apoi în cer, alt semn, mare şi minunat:
Şapte îngeri avînd şapte pedepse — cele de pe urmă — căci cu ele s-a sfîrşit
mînia lui Dumnezeu".
Tîlcuire:
Prin numărul şapte înţelegînd nedreptăţile ce se fac cu îndrăzneală în şapte zile
ale veacului acestuia. Se arată că cu şapte bătăi şi prin şapte îngeri se vor
domoli şi se vor înfrica şi se vor infrînge. Iar după aceasta se arată viaţa sfinţilor ce
va fi şi mărirea lor.
Verset:
2
„Am văzut ca o mare de cleştar, amestecată cu foc, şi pe biruitorii
din ispită cu fiara şi cu chipul fiarei şi cu numărul numelui ei, stînd lîngă
marea de cleştar şi avînd alăutele lui Dumnezeu".
Tîlcuire:
„Marea de sticlă" socotim că închipuieşte şi mulţimea celor ce se muncesc şi curăţenia odihnei celei viitoare şi
strălucirea sfinţilor care vor străluci ca soarele cu bunătăţile cele străluci-
r* 99
toare ce-i vor împodobi.
Cînd zice că era amestecată cu foc, se poate înţelege ceia ce a zis Apostolul
(I Cor. 3, 13): „Fiecare faptă se va lămuri cu foc". Iar celor curaţi şi
neîntinaţi nimic nu le va strica, în două lucruri zice cuvîntul Psalmului că se
vor despărţi cei păcătoşi pentru a arde, iar pe cei drepţi îi va lumina Psalm,
28 precum a înţeles Marele Vasile. Prin foc se mai înţelege şi ştiinţa lui
Dumnezeu şi darul de viaţă făcătorului Duh, pentru că în foc s-a arătat lui
Moise Dumnezeu (Ieşire, 3, Fapte. 2) şi s-a pogorît Duhul Sfînt în chip de
limbi de foc peste Apostoli. Iar
prin „alăute" arată omorîrea mădularelor şi viaţa cea lăudătoare care întru
unirea glasului bunătăţilor cu arcuşul Duhului Sfînt se slobozeste.
Versetele:
3, 4
„Şi ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu,
şi cîntarea
Mielului, zicînd: Mari şi minunate sînt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule,
Atotţiitorule! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al neamurilor! —
4. Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu singur
eşti sfînt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că
judecăţile
Tale s-au făcut cunoscute".
Tîlcuire:
Cîntau cîntarea lui Moise. Din cîntarea lui Moise cunoaştem cîntarea de
laudă ce i se înălţa lui Dumnezeu de către cei drepţi, ce erau în lege, mai
înainte de legea darului. Iar din cîntarea Mielului, înţelegem cîntarea de
laudă cea neîncetată şi mulţumită celor ce au vieţuit cu temere de Dumnezeu,
după venirea lui Hristos, pentru facerile de bine şi darurile ce au venit de la
Dînsul pentru neamul nostru. Că pe toate neamurile i-a chemat Dumnezeu prin
dumnezeieştii Săi Apostoli la cunoştinţa Sa.
Versetele:
5, 6
„Şi după aceasta, m-am uitat şi s-a deschis templul
cortului mărturiei din cer. Şi au ieşit din templu cei şapte îngeri cu cele
şapte pedepse, îmbrăcaţi în veşmînt de in curat, luminos şi încinşi pe sub
sîni, cu cingători de aur".
Marginal: Sau piatră curată şi luminoasă.
Tîlcuire:
Aici îl numeşte cortul din ceruri (Ieşire 15, Jud. 9,
Fapte 3) după a cărui asemănare a poruncit Dumnezeu lui Moisi să-1 facă pe cel
de jos. Din această biserică vor ieşi îngerii îmbrăcaţi in cămăşi de in (sau
piatră curată) cum a spus cineva pentru curăţenia firii îor şi din cauza
apropierii lor de piatra cea din capul
unghiului Hristos şi pentru luminarea bunătăţilor lor. Încinşi peste piepturi cu aur o spune pentru firea lor puternică şi curată şi cinstită şi pentru slujba neîncetată.
unghiului Hristos şi pentru luminarea bunătăţilor lor. Încinşi peste piepturi cu aur o spune pentru firea lor puternică şi curată şi cinstită şi pentru slujba neîncetată.
Verset:
7
„Şi una din cele şapte făpturi a dat celor şapte
îngeri şapte cupe de aur, pline de mînia lui Dumnezeu, Celui Care este viu în
vecii vecilor."
Tîlcuire ;
De la cele patru fiare au luat cei şapte îngeri cele şapte pahare de
aur pline cu mînia lui Dumnezeu precum spune şi lezechiel (Iez. 5,13): arată că
în ceruri pururea sînt aduse ştiinţa despre cele ce se fac de la cei dintîi la
cei de-al doilea, după înţelegerea marelui Dionisie.
Verset:
8
„Iar templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu
şi din puterea Lui".
Tîlcuire:
Prin „fum" frica şi groaza şi munca mîniei lui Dumnezeu înţelegem,
de care că se va umple biserica ştim şi va veni peste cei vrednici de aceasta
în vremea judecăţii şi mai înainte de judecată asupra celor ce se vor pleca
lui Antihrist şi vor face fapte potrivnice.
Verset:
8
„Şi nimeni nu putea să intre în templu, pînă ce se vor
sfîrşi cele şapte pedepse ale celor şapte îngeri".
Tîlcuire:
De aceia socotim că pînă nu va despărţi mînia lui Dumnezeu pe cei necredincioşi de cei
credincioşi şi drepţi, nu vor dobîndi sfinţii în nici un chip soarta
Ierusalimului ceresc şi slujirea sfintelor şi odihna în biserica lui Dumnezeu. Că trebuie
zice, să se sfîrşească
bătăile prin care se va da răsplătire pentru păcate celor vrednici de dînsele şi vor
lua aceia răspunsul ce li se va da lor. Iar după aceia li se va da locaş sfinţilor în
Mitropolia cea de sus şi aşa li se va adăuga bătaie după bătaie celor ce vor fi la sfîrşit. Pentru că fiind
iubitor de oameni Dumnezeu (ca să micşoreze în veacul cel viitor muncile fără
de sfîrşit) va slobozi şi viaţa aceasta de acum, ca să aducă celor vrednici de
munci pe Ilie şi pe Enoh, să aducă munci şi bătăi de muncă prin răutăţile ce vor fi atunci din războaie
ca răsplătire pentru măsura păcatelor. Insă noi ca să nu ne certe ca un părinte şi să
nu ne bată cu
muncă întru mînia Sa (Psalm 37) pe Domnul să-1 rugăm: că nu este vindecare trupului nostru din faţa mîniei Lui, că hainele noastre cele întinate cu păcate spălîndu-le cu lacrimi de pocăinţă şi împodobindu-le ca pe nişte mirese, să intrăm în cămara veseliei cea nestricată a lui Hristos Dumnezeului nostru, căruia i se cuvine toată lauda, cinstea şi închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
muncă întru mînia Sa (Psalm 37) pe Domnul să-1 rugăm: că nu este vindecare trupului nostru din faţa mîniei Lui, că hainele noastre cele întinate cu păcate spălîndu-le cu lacrimi de pocăinţă şi împodobindu-le ca pe nişte mirese, să intrăm în cămara veseliei cea nestricată a lui Hristos Dumnezeului nostru, căruia i se cuvine toată lauda, cinstea şi închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
DUPĂ CE S-A
VĂRSAT PAHARUL CEL DINTÎI, S-A FĂCUT BUBĂ REA PESTE CEI CE S-AU
LEPĂDAT DE CREDINŢĂ
Versetele:
1,2
„Şi am auzit glas mare, din templu, zicînd celor şapte îngeri:
Duceţi-vă şi vărsaţi pe pămînt cele şapte cupe ale mîniei lui Dumnezeu. — 2. Şi
s-a dus cel dintîi şi a vărsat cupa lui pe pămînt. Şi bubă rea şi ucigaşă s-a
ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului
fiarei".
Tîlcuire:
Paharul în loc de lucrare de muncă se ia, că spune că după vărsarea lui
de către îngeri s-a făcut o bubă mare, cumplită, ca nişte lapte corosit, ce
închipuia durerea cea din urmă ce tremură din inimă, care se va face în inimile
celor ce-şi vor părăsi credinţa, cînd fiind bătuţi de bătăile ce le va slobozi
Dumnezeu, nu vor dobîndi vindecare de la Antihrist de acestea că sînt date de
Dumnezeu. Adevărat este că cu simţire se vor răni trupurile celor ce vor avea
sufletele rănite cu săgeţile înşelăciunii amăgirii diavoleşti şi ale lui
Antihrist cel vrăjmaş.
CUPA A DOUA
ASUPRA SUFLETELOR CE SÎNT ÎN MARE
Verset:
3
„Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi
marea s-a prefăcut în sînge ca de mort şi orice suflare de viaţă a murit, din
cele ce sînt în
mare."
Tîlcuire:
Nu este lucru mare sau cu anevoie în puterea lui
Dumnezeu, să întoarcă marea prin sfinţii săi proroci Ilie şi Enoh în sînge ca
de om omorît spre a învedera neputinţa lui Antihrist şi pentru a arăta cit de
slabi sînt cei amăgiţi. În sînge ca de om junghiat pierzîndu-i Dumnezeu pe cei
ce sînt într-însa. Precum de demult în Egipt (Ieşire 7) prin Moise a făcut,
spre mustrarea împietririi lui Faraon şi pentru a-şi arăta puterea sa, pentru
ca cei adeveriţi în credinţă să se întărească şi cei neîntăriţi să se teamă
cînd vor vedea făptura împotriva lor luptîndu-se pentru cinstea pierzătorului.
Pentru că numele lui este pierzător şi în vărsare de sînge şi în războaie se va face
venirea lui Antihrist, de vreme ce Gog şi Magog împreună se vor îndemna şi se
vor lupta în cele patru părţi ale lumii.
Marginal: Prin făptură înţelege pe Gog şi pe Magog care se vor
lupta împotriva celor ce nu vor primi pe Antihrist.
Către aceasta şi împăraţii cei ce nu se vor supune lui Antihrist (Iez.
38, 39) cu toată oastea lor se vor alege (doborî) şi vărsări de sînge pe
alocuri se vor face şi marea pentru războaiele cele din corăbii, cu sînge se va
spurca şi apele cu sîngele celor morţi se va amesteca.
PRIN PAHARUL AL TREILEA APELE
SE ÎNTORC ÎN SÎNGE
Versetele:
4, 5
„Iar cel de-al treilea a vărsat cupa lui in rîuri şi
în izvoarele apelor şi s-au prefăcut în sînge. — 5. Şi am auzit pe îngerul apelor,
zicînd: Drept eşti Tu, Cel ce eşti şi Cel Ce erai; Sfinte Doamne, că ai
judecat acestea;".
Tîlcuire:
Şi prin aceasta se arată că îngerii sînt puşi peste
stihii,
precum s-a
spus mai sus, dintre care unul este peste ape, căci zice că-l laudă pe Dumnezeu pentru
pedeapsa ce a adus după vrednicie peste cei potrivnici, pentru că celor ce şi-au
spurcat mîinile cu sîngele sfinţilor le-a dat să bea sînge. Prin aceasta se arată însă că mulţi prin starea cea
tare în credinţă se vor învrednici în vremea aceia de darul prorocesc şi vor fi omorîţi
de slugile diavolului. Mai apoi arată şi aceia că cei ce nu primesc vestirea dumnezeieştilor proroci şi cei
ce zic că după dreptate a fost omorît Hristos de Jidovi, cei împietriţi la inimă
împreună cu ucigaşii lor vor fi omorîţi, precum a spus Domnul către evrei că:
Cei ce zidesc mormintele prorocilor, vor voi împreună omorîrea lor.
Marginal: Cei ce nu primesc propoveduirea prorocilor
împreună cu ucigaşii lor se vor omori. Cei ce zidesc sînt evreii, care
i-au omorît pe
proroci, şi dimpreună cu moartea vor voi moartea celor ce nu primesc pe
proroci.
Verset: 7
,,Şi am auzit din altar, grăind: Aşa, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule,
adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale!".
Tîlcuire:
Şi am auzit din altar .. , Altar, pe Hristos îl numim
aici, căci întru Dînsul şi printrînsul se aduc Tatălui jertfele cele cuvîntătoare
şi cele vii, pe care să le aducem am învăţat de la dumnezeiescul Apostol (Rom.
2, 1). Aici am auzit pe puterile îngereşti, ca cele ce înalţă rugăciunile
noastre şi jertfele cele duhovniceşti care se trimit prin slujbă pentru cei ce
vor mîntuirea.
Marginal: îngeri li se trimit
celor aleşi spre slujbă şi rugăciunile lor le duc la Dumnezeu.
Insă din acest altar zice că a ieşit din altarul de
slujbă un glas care arată că drepte-s judecăţile lui Dumnezeu, care întrec
orice minte şi cuvînt. Învăţîndu-ne din Sfintele Evanghelii că puterile
cereşti îngereşti se veselesc şi prăznuiesc pentru mîntuirea celor ce se întorc
prin pocăinţă (Lc. 15, 8) şi le pare rău de rătăcirile lor din calea cea
dreaptă şi cum că mulţumesc lui Dumnezeu pentru munca celor ce calcă poruncile
lui Dumnezeu ca să-şi facă darea de datorie. Pentru aceia ne nevoim ca să
mijlocească spre mîntuire acea veselie, bucurie, pentru întoarcerea noastră,
gindind că fiecăruia din noi îi urmează dumnezeiescul înger cu cuvînt negrăit,
îndemnîndu-ne pe noi şi aducîndu-ne la faptele bune, ca o minte vorbind oarecum
în taină cu mintea noastră şi dacă ascultăm de el se bucură (Cuvînt la Fapte
26, 17) iar cînd nu-1 ascultăm îi pare rău, urmînd pe Dumnezeu.
Marginal: Fiecare are îngerul
său, care se bucură de întoarcerea lui şi-i pare rău de nepocăinţa lui.
Un oarecare înnegrindu-se de multe păcate, intrînd în
biserică, a văzut pe un înger înnegrit şi îngrijat de departe mergînd în urma
lui, dar după ce s-a smerit spre întoarcere la bine făgăduind din suflet
Voitorului de milă părere de rău mai întîi pentru viaţa cea dintîi, cînd a
ieşit din biserică 1-a întîmpinat pe el îngerul lui acum luminat şi vesel, iar
vicleanul drac mergea departe după acest om ruşinat acum, deşi mai înainte s-a
bucurat de rătăcirea lui.
Marginal: Veste foarte folositoare de suflete, cum că îngerilor le pare
bine de întoarcerea oamenilor.
Fie ca viaţa noastră care este întru Dumnezeu, să le fie pricină de supărare dracilor şi spre
ruşinare, iar îngerilor să le fie
spre veselie ca împreună cu dînşii în glas de bucurie şi de mărturisirea sunetului, prăznuind lui Hristos Dumnezeul nostru pentru biruinţa viclenilor puteri să-i mulţumim căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt i se cuvine mărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
spre veselie ca împreună cu dînşii în glas de bucurie şi de mărturisirea sunetului, prăznuind lui Hristos Dumnezeul nostru pentru biruinţa viclenilor puteri să-i mulţumim căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt i se cuvine mărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
PRIN BĂTAIA A
PATRA VOR ARDE OAMENII CU ZĂDUH
Versetele:
8,9
„Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi
i s-a dat să dogorească pe oameni
cu focul lui. — 9. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui
Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I
dea slavă".
Tîlcuire:
Cu simţitoare ardere de soare se vor arde atunci
oamenii
cînd Dumnezeul
cel iubitor de oameni cu zăbale (Psalm 31, 9) şi cu frîu va strînge fălcile lor
a celor ce nu se apropie de Dînsul ca să caute pocăinţa, măcar că aceia au
căzut în adîncul răutăţilor, nu se vor duce la întoarcere ci spre hulă se vor
duce şi mai mult prin răutatea cunoştinţei şi a voii lor.
Prin „soare" se mai poate închipui curgerea zilei, prin care zice
că se vor arde cei vrednici de bătăi, cu zăduful ispitelor, ca prin sosirea
durerilor să urască păcatul cel născător. Dar aceştia fără de minte fiind, în
loc de a-şi cunoaşte greşelile lor şi căderile în păcate îşi vor ascuţi limba
împotriva lui Dumnezeu. Precum se pot vedea din cei din Jurul nostru şi acum,
care ne grăiesc rele şi mîniindu-se din pricina barbarilor învinuiesc bunătatea
lui Dumnezeu, că atîtea necazuri i-au adus neamului nostru barbarii aceştia.
PRIN BĂTAIA A
CINCEA SE VA ÎNTUNECA ÎMPĂRĂŢIA FIAREI
Versetele;
10, 11
„Atunci al cincelea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în
împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere. —
11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor,
dar de faptele lor nu s-au pocăit".
Tîlcuire:
Vărsînd paharul peste scaunul fiarei arată că peste
împărăţia lui Antihrist se va vărsa o mînie ca aceia ce nu va fi luminată de
Soarele Dreptăţii ci va fi întunecată. Iar „muşcarea limbilor" arată
mărimea durerilor de care vor fi cuprinşi cei amăgiţi de Antihrist, fiind
bătuţi cu bătăile ce le va slobozi Dumnezeu, ca să cunoască ei că este
înşelător cel ce s-a proslăvit în ei ca un Dumnezeu şi în acest fel să-şi
cunoască înşelăciunea lor. Dar ei nici din aceasta nu se vor întoarce la
pocăinţă, ci şi mai mult vor huli.
De vreme ce vor huli şi mai mult după bătăi, pentru
aceia şi cei ce-i vor bate pe ei vor fi scoşi din cetatea talantului şi vor pătimi
la fel cu cei bătuţi. Fiind la acest loc cu Dumnezeu vă voi arăta pe cit oi
putea.
Marginal: Aici cei ce se vor munci după dînşii se înţeleg,
dracii şi păcătoşii ce se vor munci în gheenă, că nu se vor pocăi de a nu huli
pe Dumnezeu, însă dracii şi aici hulesc precum urmează muncindu-se ori
călcătorii de lege ori dracii, nu se vor mai în vorba, prin cetatea Talantului
se înţelege împărăţia cerului. Adică toarce de a nu huli.
Şi viclenii draci prin trupuri omeneşti vor fi bătuţi
(care în loc de unelte de lucrat le iau) de sfinţi, însă nu vor înceta să-i hulească
pe cei ce-i vor bate. Trebuie să socotim pentru cei ce se vor munci în gheena în
foc, că în acest chip vor părăsi răutatea lor care este înrădăcinată în minte
şi în gînd şi numai atunci se vor întoarce de la ea. Sau se mai poate înţelege
că se vor înfrîna pînă atunci cînd îşi vor arăta prin lucruri sfaturile cele
viclene, precum hoţii in butuci şi în obezi fiind ţinuţi, nu se înfrînează de
bunăvoie de a-i fura pe alţii ci de nevoie.
Marginal: Nu se vor depărta de la răutate pînă cînd
îşi vor scoate sfaturile în mod desăvîrşit întru lucrarea muncii.
Auzind eu de munca de veci nu pot să nu cred celui ce
va da răspuns de istov. Ci ştiind că e gata spre milostivire şi bunătate iau cu
adevărat ceia ce la mine aşez, văd că nici prin aducerea îngrozirii şi nici
pedeapsa adusă asupra celor vrednici, ei nu s-au pocăit nici n-au urît răutatea
ci de hunăvoia lor au iubit-o. Pentru că nu cei ce de nevoie, ci cei de bună
voie au greşit, aceia se vor munci pentru dînsa.
Marginal: Aici zice de rătăcirea lui Origen, care zice
că munca va avea sfîrşit.
Precum Faraon prin bătăi se muia, iar după luarea bătăii
iar se învîrtoşa, însă cel ce are milostivire ii slăbea muncile (Ieşire, 18,
12, 30, 28 33) fiind rugat de Moisi, cu cît mai mult cei ce ar trebui să fie ca
aurul, prin foc ar trebui să lepede spurcăciunea.
În aur ca într-un neînsufleţit este întinarea din
fire, iar la cei cuvîntători spurcăciunea s-a lipit de bunăvoie de ei şi mai ales
că s-a născut din ei. Pentru aceasta cei ce prin bunătatea lui Dumnezeu şi mai
înainte ştiinţa şi puterea ca să fie spre oprirea muncii de veci, ei de
bunăvoie se unesc cu răutăţile şi nu iau seama la dreptatea ceia ce se împarte
fiecăruia după vrednicie şi prin aceasta vor da răspuns la întoarcerea lui
Dumnezeu, răspunsul cel de pierzare.
Marginal: Adică cele trei, cu bunătate, cu mai înainte
ştiinţa şi cu puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu după dreptate va da plată
păcătoşilor, care nu se despart de dreptate.
Sau să-i facă vinovaţi şi pe împăraţii pămîntului, ca
să fie una cu dînşii, precum ştim că nu toţi nici cei ce se bat cu luptă sau cu
pumnii sau cu război, sau cu alergarea cailor, sau cu întrecerea de cai, nu
toţi biruiesc ci numai unul singur şi acela se încununează, deşi toţi au cîmp
deschis de alergat.
Marginal: Iar Origen zice că bunătatea lui Dumnezeu va
face sfîrşit muncilor, despărţindu-se de dreptate.
Ceia ce este la cei ce se luptă cîmpul, aceasta le
este la toţi oamenii intrarea în lumea aceasta, însă a se naşte sau a nu se
naşte nu este în puterea noastră, dar în noi este pus a se război şi a-i birui
pe viclenii draci şi a dobîndi veşnicele bunătăţi.
De sînt biruiţi în această luptă, păcătoşii cu anevoie le este a se
pocăi şi fără de folos se vor tîngui nimicindu-se în veci. Pentru că în iad nu
va fi cine să se mărturisească după cuvîntuî psalmului (Psalm, 6, 5) că nu va
mai fi cu cei osîndiţi ajutorul Duhului Sfînt ca şi acum, de vreme ce se vor
tăia în două (Mt. 25, 35) despărţindu-se de Duhul Făcătorul de viaţă, cel hulit
de ei şi înţelegerea de mai sus se uneşte cu cuvîntul (Psalm 124) „Că nu va
lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şr întindă
drepţii mîinile lor la fărădelegi". Că şi viaţa lor nu a fost amestecată
şi nu numai pentru neamestecarea vieţii lor şi deosebirea năravurilor, ci şi
pentru întărire şi înrădăcinare, că voia lor nu s-a unit cu lucrul rău, nici nu
s-a supus la păcat, nici nu şi-a împuţinat veselia, din cauza slăbiciunii
trupului sau din frica schimbării, ci au urmat tăria şi neschimbarea cea întru
Dumnezeu.
PRIN PAHARUL AL
ŞASELEA SE VA DECHIDE CALEA SPRE EUFRAT DINSPRE RĂSĂRITUL SOARELUI
Verset:
12
„Şi al şaselea înger a vărsat cupa lui în rîul cel
mare al Eufratului şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea împăraţilor
de la răsăritul soarelui".
Mi se pare
că Eufratul după slobozenia lui Dumnezeu secînd, va da împăraţilor pămînteşti
trecere spre omorîrea lor şi pierderea dimpreună şi a altor oameni care socotim
că se vor ridica la hotarele Sciţilor, precum vom vedea din pomenirea Gog şi
Magog, arătată mai jos în Apocalipsă.
Marginal: Gog şi Magog (Cap.
20, 68) din părţile Schitenilor, vor ieşi precum mai jos.
Mi se pare că şi Antihrist din
părţile răsăritului, din Ţara Persiei (unde este seminţia lui Dan) din neamul jidovesc va
ieşi şi împreună cu alţi împăraţi sau voievozi ce vor avea de moşie nume împărătesc, trecînd Eufratul
şi trupească şi sufletească moarte le va aduce oamenilor, unora adică pentru
credinţă şi răbdare, iar altora pentru lenevie şi slăbiciune.
Marginal: Eufratul este apă mare în Mesopotamia, ce iese din
Nifat, muntele Armeniei şi este adîncă şi repede şi dă în Marea Roşie.
Verset: 13
„Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura
fiarei şi din gura prorocului celui mincinos trei duhuri necurate ca nişte
broaşte."
Tîlcuire:
Zicînd că a văzut ieşind din gura lor trei duhuri
necurate se arată că în faţa sa, diavolul ca un balaur şi Antihrist ca o fiară
şi prorocul mincinos, din aceşti trei zice că vor ieşi trei duhuri necurate
asemenea cu broaştele. Pentru că înveninarea, întinarea, necurăţia şi
alunecarea duhurilor celor viclene spre desfătările cele umede se trag. Care
puteri cu poruncile diavolului şi cu ale lui Antihrist şi cu ale prorocului
mincinos închipuite prin guri, vor arăta semne amăgitoare şi minuni oamenilor
cum vom vedea.
Verset: 14
„Căci sînt duhuri demoniceşti, făcătoare de semne şi
care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari
a lui Dumnezeu, Atotţiitorul".
Tîlcuire:
Semnele cele mincinoase ce se lucrează prin draci, vor
scorni la război pe cei ce se supun zilei celei mari şi luminate a lui Dumnezeu,
în
care zi cu adevărat luptătorii împotriva lui Dumnezeu fiind biruiţi, nu vor
plînge cu folos pentru înşelăciunea cea dintîi.
Versetele: 15, 16.
„Iată, vin ca un fur. Fericit este cel care
priveghiază şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă
ruşinea
lui! — 16. Şi
s-au strîns la locul ce se chiamă evreieşte
Har-Ma-ghedon".
Cînd zice de cel ce priveghiază şi-şi păstrează
hainele, arată ca să privegheze
şi fără lenevie să poarte grijă de faptele
cele bune, că acestea sînt hainele
sfinţilor, de care lipsindu-se omul se va ruşina plin de grozăvie. Iar Har-Maghedon, tăierea sau
omorîrea se tîlcuieşte. Pentru că
adunîndu-se acolo neamurile se vor tăia, adică aceia ce vor avea pe diavolul de voievod, care se va bucura de sîngele
oamenilor. Fiind urîtă goliciunea fără hainele bunătăţilor, l-am văzut şi în
Evanghelie pe cel lepădat din cămară (II Cor. 5, 2, 8) pentru faptele rele.
Nestricăciunea sînt faptele bune, iar ca să
nu ne aflăm goi să-1 rugăm pe Dumnezeu să ne spele aici
hainele sufleteşti, ca să ne albim mai mult decît zăpada Ps. 50). „Ca nu
cumva auzind, că am intrat aici fără haină de nuntă,
legîndu-mi-se mîinile şi picioarele să fiu aruncat în întunericul cel mai
dinafară" (Lev. 14, Mt. 22, 13; Eccles. 9, 8). După Solomon în toată
vremea avînd haine albe şi luminări luminate prin viaţa îmbunătăţită şi
împodobită cu răbdarea, dimpreună umblînd cu Mirele sfintelor suflete cel curat
şi fără prihană cu Hristos Domnul nostru, să intrăm în cămară, cu care împreună
Tatălui şi Duhului Sfînt i se cuvine mărirea, stăpînia, cinstea acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin!
PRIN BĂTAIA A ŞAPTEA SE VA
FACE CUTREMUR MARE
SI TUNETE
PESTE OAMENI
j
Versetele: 17, 18
„Al şaptelea înger a vărsat cupa lui în văzduh şi glas
mare a ieşit din templul cerului, de la tron, strigînd: S-a făcut! — 18. Şi s-au pornit fulgere şi vuiete
şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost, de cînd este omul pe
pămînt, un cutremur atît de puternic".
. Tîlcuire:
Glas îngeresc din cer spune că s-a făcut, adică s-a
împlinit porunca lui Dumnezeu. Însă glasurile şi tunetele şi fulgerele, închipuiesc
groaza şi înfricoşarea ce se vor face la venirea cea de apoi a lui Hristos, aşa cum s-a
făcut pe Muntele Sinai la pogorîrea lui Dumnezeu. Cutremurul închipuieşte,
schimbarea lucrurilor făcute după Apostol (Evrei, 12, 26) unde zice că încă odată
voi clăti nu
numai pămîntul ci şi cerul.
Verset:
19
„Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi şi
cetăţile paginilor s-au prăbuşit".
Prin „cetatea cea mare" înţelegem Ierusalimul cel mare şi de demult, se zice mare nu
pentru mulţimea şi mărimea zidurilor, ci pentru
cinstea lui Dumnezeu şi buna credinţă care cu adevărat s-a tăiat prin patimile lui Hristos
şi s-a despărţit şi s-a deosebit de cetăţile păgînilor. Împărţirea în trei
părţi, socotim că-i arata pe cei din el, pe creştini, pe
evrei şi pe Samarineni, adică pe credincioşii cei tari şi pe cei
ce au spurcat botezul cu fapte urîte şi pe evreii care nicidecum n-au primit
propoveduirea. Şi arată împlinirea cea neînfrîntă şi obraznică a voii lor şi
lepădarea sau scoaterea amîndurora din soarta locurilor ce li se cuvine.
Pentru că acum jidovii şi Samarinenii de frica celor ce împărăţesc în
creştinătate, îşi ascund sfaturile lor cele necredincioase şi se arată că se lipesc de noi,
neîndrăznind să se deosebească cu eresul lor.
Marginal: Jidovii care acum se lipsesc de creştinătate şi îşi
ascund sfaturile necredinţei lor.
Aşa şi creştinii cei adevăraţi, cu cei ce şi-au agonisit nume de
creştin sînt amestecaţi.
Marginal: Creştinii sînt amestecaţi cu cei ce au numai nume de
creştini.
Iar cînd va veni ispita îi va scoate la iveală, atunci se va face
împărţirea în trei părţi, adică a creştinilor, păcătoşilor şi necredincioşilor,
care se vor uni cu cei de un obicei cu ei şi se vor întoarce şi se vor uni cu
legea lor.
Marginal: Aprinderea cea din ispită îi va scoate pe evrei şi pe păcătoşi la vedere pe vremea
lui Antihrist, cînd evreii şi păcătoşii se
vor separa de creştini şi-1 vor primi pe Antihrist.
„Căderea neamurilor" însemnează sau terminarea lor sau împuţinarea
şi lipsa vieţii păgîneşti la venirea împărăţiei lui Dumnezeu, care o vor primi
sfinţii (Daniil, 2, 24 şi 7, 27).
Aşa şi creştinii cei adevăraţi, cu cei ce şi-au agonisit nume de ca
să-i dea paharul aprinderii mîniei Lui".
Tîlcuire:
Babilonul cel mare cel amestecat cu împărecherile sale cele lumeşti şi
cu ispitele tulburăcioase şi care s-a mărit cu bogăţie din strîmbătăţi îl arată
şi mulţimea cea multă a oamenilor va bea paharul mîniei lui Dumnezeu cînd va
veni (ca şi cum ar fi în uitare pentru îndelunga răbdare) ca să răsplătească
călcarea pe dreptate şi cuvintele de hulă şi faptele lor cele rele.
Verset: 20
„Şi toate insulele au pierit şi munţii nu s-au mai
aflat".
Prin insule se arată
sfintele biserici, iar prin munţi pe conducătorii lor, aşa înţelegem din
dumnezeiasca Scriptură. Şi vor fugi aceia pe vremea necazurilor de mai sus, precum am auzit de la
Domnul: „Atunci cei de la răsărit vor fugi la apus şi cei de la apus la răsărit
căci va fi tulburare mare precum n-a mai fost de la începutul lumii, nici nu
va mai fi" (Mt. 24, Lc. 21, Fapte 1). Pentru că unii se vor munci
pentru păcate iar alţii spre lămurirea faptelor bune vor răbda nevoi grele şi
iuţi, nu numai în muncile lui Antihrist pentru Hristos, ce şi întru fuga aceia
în munţi, în peşterile cele rele, care le vor suferi afară din cetăţi pentru
a-şi păstra creştinătatea.
Marginal: Tulburare mare va fi în toată lumea pe vremea lui Antihrist.
Verset:
21
„Şi grindină mare, cît talantul, s-a prăvălit din cer peste oameni. Şi
oamenii au hulit pe Dumnezeu, din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei
era mare foarte".
Tîlcuire:
„Grindina" ca şi cum ar fi fost din cer căzută, am înţeles să fie
mînia cea slobozită de Dumnezeu şi care se pogoară de sus. Prin mărimea ca
talantul, arată plinirea păcatelor peste măsură, avînd închipuire talantul.
Marginal: Mărimea grindinei
ca şi talantul se zice de 110 litre, precum socotesc unii că trage talantul.
Precum a văzut
şi Zaharia (5, 7), că nu s-au întors la pocăinţă, ci spre hulire cei răniţi de
învîrtoşarea şi de împietrirea inimii. Că vor fi ca şi Faraon încă mai
împietriţi, mai mult decît acela, căci acela de cîte ori era bătut de Dumnezeu
se muia şi îşi mărturisea fărădelegea sa, iar aceia şi cînd se vor munci îl vor
huli pe Dumnezeu.
„Apoi a venit
unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine,
zicînd: Vino să-ţi arăt judecata desfrî-
natei celei mari, care sălăşluieşte pe ape multe. — 2. Cu care s-au desfrinat împăraţii pămîntului, şi cei care locuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul desfrinării ei. — 3. Şi m-a dus, cu duhul, în pustiu, şi am văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină eu nume de hulă, avînd şapte capete şi zece coarne."
natei celei mari, care sălăşluieşte pe ape multe. — 2. Cu care s-au desfrinat împăraţii pămîntului, şi cei care locuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul desfrinării ei. — 3. Şi m-a dus, cu duhul, în pustiu, şi am văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină eu nume de hulă, avînd şapte capete şi zece coarne."
Tîlcuire ;
Prin această desfrînată unii au înţeles că este Roma cea veche, care e
zidită pe şapte munţi. Prin şapte capete ale fiarei înţelegem şapte împăraţi
mai fărădelege decît toţi, care de la Domiţian pînă la Diocleţian au
prigonit biserica. Iar noi socotim că se
înţelege prin această
desfrînată toată împărăţia de obşte a pămîntului ce este ca şi
cum ar fi
într-un trup. Socotim să fie oarecare
cetate ce a avut şi avea stăpînire prin venirea lui
Antihrist. Pentru că
Roma cea
veche de multă vreme şi-a pierdut stăpînia
împărătească,
că numai de vom socoti că iar se va întoarce la ea stăpînirea cea de demult. Că zice Apostolul:
„Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpînire peste
împăraţii pămîntului (Apoc. 17, vers. 18).
Dus fiind în pustie cu Duhul, să vedem ce se înţelege. Prin cetatea cea
mare înţelegem toată cetatea sau mulţimea cea mare a oamenilor care hulesc
pentru beţia sufletească, pentru desfrînare şi pentru alte îndrăzniri. Prin
vederea în duh se poate înţelege că apostolul Ioan a văzut pustiirea
desfrinării ce se vesteşte mai dinainte. Pe care ca pe o femeie a văzut-o,
pentru nebărbăţia cea femeiască şi pentru plecarea spre păcat.
Marginal: Curvia ce şade pe fiara roşie.
Şederea pe
fiara roşie arată că se odihneşte pe fapte rele, pe diavolul care se bucură de
omorîre şi de vărsare de sînge. De aceia este împreună lucrătoare spre hule
împotriva lui Dumnezeu, cu vrăjmaşul, de vreme ce fiara şi culoarea ei roşie
este chipul sălbăticiei şi a gîndului ei de omorîre. Iar pe cele şapte capete şi cu zece
coarne le vom arăta mai tîrziu, le vom învăţa de la
înger de
către Dumnezeu.
„Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită
cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, avînd în mînă un pahar de aur,
plin de urîciune şi de necurăţiile desfrinării ei".
îmbrăcată în
purpură şi în stacojiu arată semne de stăpînire peste toţi, de aceia este
împodobită cu pietre scumpe şi cu măr
găritare. Prin
„pahar" se arată dulceaţa băuturii fapteior ei cele viclene, iar
prin aur, cinstea precum zice cineva de Iov,
bînd batjocura ca o băutură, spre a arăta că
nu spre saţiu, ci spre
setea pieirii
ei o urmează pe răutate. Pentru aceia s-au înmulţit urîciunile ei, cu care este
adăpată mulţimea cea iubitoare de păcate care soarbe în ea ca o băutură dulce
îmbătarea păcatului cea urită şi spurcăciunea cea de curvie care-l depărtează
pe om de Dumnezeu.
Verset:
5
„Iar pe
fruntea ei
scris nume tainic:
Babilonul
cel mare, mama desfrînatelor şi a urîciunilor
pămîntului".
Tîlcuire:
Scrisoarea de pe frunte arată plinirea nedreptăţii şi
a păcatului şi tulburarea inimilor, iar mama se numeşte a desfrînatelor, că ea
este învăţătoarea cea de curvie duhovnicească, care naşte cetăţilor supuse ei,
multe fărădelegi urîte de Dumnezeu.
Marginal: Prin plinirea nedreptăţii înţelege taina; iar prin
tulburarea inimii înţelege Babilonul. Cum că îngerul i-a tîlcuit lui taina ce
văzuse.
Versetele:
6, 7
„Şi am văzut o femeie, beată de sîngele sfinţilor şi
de sîngele mucenicilor lui Iisus, şi văzînd-o, m-am mirat cu mirare mare. — 7.
Şi îngerul mi-a zis: De ce te miri? Eu îţi voi spune taina femeii şi a fiarei
care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne".
Tîlcuire:
Din Scriptură se ştie că din fapte şi din împlinirea
lor li se pun nume cetăţilor. De unde s-a numit şi Babilonul cel vechi şi a
auzit desfrînata cea veselă, adică cetatea desfrînaţilor ce-i pare bine de
curvie, doamna fermecătorilor şi a vrăjitorilor şi Ierusalimul cel vechi faţa
ta a fost de curvar.
Marginal: Babilonul cel vechi s-a numit mamă
curvarilor precum urmează (Roma cea veche).
Şi Roma cea veche în cartea Iui Petru, Babilon se numeşte
şi cetatea ce are stăpînie peste perşi şi Babilon şi curvă se numeşte şi
oricare cetate ce-i pare bine de omorîri şi de vărsări de sînge, se numeşte
curvă.
Marginal: Roma, Babilon se numeşte, precum Clement şi
Papia au înţeles şi istoricul bisericesc Eusebie.
|
113.
|
S —
Tîlculrea Apocalipsei
să pătimească. Pentru aceste călcări de lege, cetatea se ţine de stăpînia a toată lumea de la sfîrşitul veacului, sau ceea ce stăpîneşte pe Perşi sau Roma cea veche, care socotim că-şi va lua iar stăpînia cea dintîi. Că ştim că aceste păcate, vărsări de sîngele sfinţilor ea le-a făcut. Sîngele mucenicilor pînă la Diocleţian şi muncile lor din Persida cine le-ar putea număra şi cele ce s-au făcut pe ascuns cu îndrăzneală în vremea lui Iulian şi cele din vremea lui Arie împotriva ortodocşilor în Roma cea Nouă (C-pol), istoriile le pun înaintea celor ce socotesc.
să pătimească. Pentru aceste călcări de lege, cetatea se ţine de stăpînia a toată lumea de la sfîrşitul veacului, sau ceea ce stăpîneşte pe Perşi sau Roma cea veche, care socotim că-şi va lua iar stăpînia cea dintîi. Că ştim că aceste păcate, vărsări de sîngele sfinţilor ea le-a făcut. Sîngele mucenicilor pînă la Diocleţian şi muncile lor din Persida cine le-ar putea număra şi cele ce s-au făcut pe ascuns cu îndrăzneală în vremea lui Iulian şi cele din vremea lui Arie împotriva ortodocşilor în Roma cea Nouă (C-pol), istoriile le pun înaintea celor ce socotesc.
Verset:
8
„Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se suie din adînc şi
să meargă spre pieire".
Tîlcuire:
„Fiara care era şi nu este" este Satana, care a fost ucis prin Crucea
lui Hristos şi iar se zice că va învia la sfîrşit şi va face semne
şi minuni amăgitoare prin Antihrist, lepădare şi tăgăduire de cruce. Pentru aceasta era şi
putere avea mai înainte de cruce, şi nu este, căci după Patima cea mintuitoare
i s-a luat tăria şi a fost lepădat din stăpînia sa, pe care o avea peste
neamuri. Şi va veni la sfîrşit după cum am arătat, ieşind din adînc sau de altundeva,
unde s-a osîndit, căci nu în altă parte (Mt. 8, 30; Lc. 8, 32 Mrc. 5. 11) ci în
porci au fost trimişi dracii ce ieşeau din oameni, rugîndu-1 pe Hristos. Sau
din viaţa aceasta ce se numeşte după altă înţelegere „adînc" pentru
adîncul păcatelor lumeşti ce se tulbură şi se învăluiesc de duhurile patimilor
rele.
Marginal:
Viaţa oamenilor adînc se numeşte.
Că de acolo
Antihrist, ce va purta în sine pe Satana spre pierderea omenească va veni
mergînd la pieire în veacul viitor.
Verset:
8
„Şi se vor mira cei care locuiesc pe pămînt ale căror nume nu sînt
scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, văzînd pe fiară că era şi nu
este, dar se va arăta".
Tîlcuire:
Şi se vor
mira, zice întru venirea fiarei pentru minunile ei cele mincinoase, cei ce nu
s-au scris în cartea celor ce viază în veci şi cei ce n-au învăţat din această
prorocie gîndind cum că iarăşi va lua tirania cea de demult.
Verset:
9
„Aici trebuie minte care are înţelepciune".
Duhovniceşte
fiind cele înţelese, zice că şi înţelegerea trebuie să fie duhovnicească, iar
nu lumească ca să se înţeleagă cele zise.
Versetele:
9} 10
„Cele şapte capete sînt şapte munţi deasupra cărora şade femeia. 10. —
Dar sînt şi şapte împăraţi".
Tîlcuire:
Prin „şapte capete" şi „şapte munţi" socotim că se înţeleg
şapte oraşe, care au mărire şi cu puterea cea lumească întrec pe alte oraşe,
peste care ştim că prin multe vremi s-a întărit puterea şi împărăţia lumească.
Insă cea dintîi (Fac. 10, 22) este împărăţia Asirienilor care s-a început în
Ninive (Paralip. 1, 18). A doua este împărăţia Mezilor în Ecbatana care au
stăpînit pe Arvac, pe Arieni, ucigînd Arvac pe Sardanapan împăratul lor, precum
spune istoria.
Iar după aceia
Babilonul a luat împărăţia Caldeilor (Ist. Cart. 9) peste care a stăpînit
Nabucodonosor (Ieremia 28). Apoi a luat împărăţia perşilor în Susa prin Kir
(Paralip. 36, Justin 10, Marcu 1, 3; Daniil 7, 6) şi aceasta a fost stricată de
Alexandru, urmînd împărăţia macedonenilor. Iar apoi în Roma cea veche stăpînia
romanilor a urmat sub August Cezarul, după împăraţii cei mai dinainte de el şi
voievozii şi judecătorii, care au stăpînit (Numeri 24, Daniil 11, 13) şi de
păgîni condusă pînă la marele Constantin. Apoi după ce s-a stins tiranul s-au
mutat podoabele (Socrate, Istoria Bisericii, Cartea II, 13) împărăteşti prin
iubitorii de Hristos împăraţi în Roma cea nouă (C-pol) (Nichifor, Cartea 8,
Cap. 4). Aici socotim şi şapte împăraţi că se înţeleg de vreme ce schimbarea
neamurilor nu va face împiedicare la această înţelegere, pentru că şapte capete
în neamul (genul) femeiesc (feminin) şi şapte munţi în neamul de mijloc
închipuiesc şapte împăraţi în neamul bărbătesc (genul masculin). Că de multe
ori în locul numelor femeieşti în Scriptură se pun nume bărbăteşti şi
împotrivă ca şi Efrem, juninca zglobie şi fugară, Efrem spune porumbiţă ce nu
are inimă. După Ioan evanghelistul trei mărturisesc (I Ioan 5) lui Hristos,
sîngele, apa şi Duhul, şi aceşti trei una sînt. Şi după Solomon, ţapul şi
cocoşul şi împăratul, însă prin şapte capete aşază la greci cetate numită cu numele
feminin. Prin şapte munţi şapte anatematisme (înălţimi) arată in neam de
mijloc, şapte căpetenii sau împăraţi mai înalţi decît alte trupuri ce
stăpînesc şi au stăpînit în vremile cele trecute, nu cu starea locului, ci cu
vrednicia măririi, care au avut fiecare împărăţie deosebit cum au avut Nil al
Asirienilor, Arvac al Midenilor, Nabucodonosor al Babilo-
nenilor, Kir al perşilor, Alexandru al Macedonenilor, Romul al Romei celei vechi, Constantin al Romei celei noi (C-pol),
nenilor, Kir al perşilor, Alexandru al Macedonenilor, Romul al Romei celei vechi, Constantin al Romei celei noi (C-pol),
Verset:
10
„Cinci au
căzut, unul mai este, celălalt încă n-a venit, iar cînd va veni are de stat
puţină vreme".
Tîlcuire:
Prin cei cinci
împăraţi ce au căzut din cei şapte împăraţi, fericitul Ipolit a socotit să fie
veacurile acestea din care cinci au trecut şi al şaselea trece cînd a văzut
apostolul acestea. Iar al şaptelea care încă după şase veacuri nu venise, încă
dacă va veni, puţină vreme va sta. Fericitul Irineu zice că precum şapte zile
s-au făcut aşa şi şapte ceruri şi şapte îngeri care sînt mai sus decît
ceilalţi.
Aici se mai
înţeleg şi şapte împărăţii de la începutul lumii pînă acum mai vestite. Din
care cinci au căzut, iar a şasea, în timpul căreia a avut sfîntul Ioan
descoperirea încă stătea în Roma cea veche, iar a şaptea încă nu venise, care a
fost în Roma cea nouă (C-pol). Şi bună este înţelegerea ca să punem stăpînia
Vavilonului a toată lumea, pînă la venirea lui Antihrist, să fie o cetate
împărăţind, iar cea mai de pe urmă este tirania lui Antihrist, care va stăpîni
puţină vreme, de vom privi la stăpîniile cele dintîi. De vreme ce unele din
ele au stăpînit cinci sute de ani, iar altele o mie. însă tot numărul anilor
puţin este, în asemănare cu împărăţia sfinţilor ce va fi fără de sfîrşit.
Versetele:
11,12
„Şi fiara care
era şi nu este — este al optulea, deşi este dintre cei şapte şi merge spre
pieire. — 12. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sînt zece împăraţi, care
încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpînire de împăraţi, un ceas,
împreună cu fiara".
Tîlcuire:
„Fiara"
Antihrist este, iar „al optulea" căci după şapte împăiaţi spre amăgirea
şi pustiirea pămîntului se va arăta, se va scula.
Marginal: Antihrist al optulea împărat este, unul din cei
şapte.
Iar din cei
şapte zice că este, căci ca unul dintr-înşii va răsări. Pentru că nu din alt
neam, ci ca un împărat roman spre pustiirea şi pierzarea celor ce se vor supune
lui va veni.
Marginal: S-a zis la Cap. 13, verset 2, că va veni un împărat roman,
dar nu din Roma. însă ca un împărat roman, dar nu din 'Roma, ci din părţile
răsăritului va veni, din sămînţa lui Dan . . .
Şi după aceia în pieire în gheena va merge. Cele „zece coarne" zece împăraţi sînt care n-au luat
împărăţia încă, ci putere ca nişte împăraţi un ceas vor lua cu fiara şi zece
coarne.
Şi Daniil a văzut
cele ce vor întîmpina pe Antihrist, din care vedem trei rădăcini, iar celelalte
le va supune luişi căzutul. Iar un
„ceas" scurtarea
vremii o înţelegem sau vreme de un an adică înconjurarea soarelui în trei luni,
întru carele se vor supune lui Antihrist celui ce va stăpîni.
Versetele:
13, 14
„Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpînirea lor o dau fiarei.
— 14. Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că
este Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu
El — chemaţi şi aleşi şi credincioşi".
Marginal: Adică
vor birui pe fiară (Mielul cu sfinţii).
Tîlcuire:
Aceasta o vor
avea cu adevărat pentru că nimeni nu poate sluji la doi domni. Pentru aceasta
cei ce se vor uni şi se vor face una cu Antihrist şi se vor supune lui şi i se
vor făgădui, nu vor putea să-i stea împotrivă adevăratului Hristos, luptîndu-se
cu El, ci-i va birui pe ei, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel junghiat pentru noi.
Că nu i s-a luat lui împărăţia şi domnia cea peste toate după ce s-a făcut om,
ca să-i facă părtaşi pe cei aleşi la Împărăţia Sa.
Versetele:
15, 16, 17, 18.
„Şi mi-a zis:
Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora şade desfrînata, sînt popoare şi
gloate şi neamuri şi limbi. — 16. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi
fiara vor urî pe desfrînată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei vor
mînca-o şi pe ea vor arde-o cu foc. — 17. — Pentru că Dumnezeu a pus în inimile
lor să facă voia Lui şi să se întîlnească într-un gînd şi să dea fiarei
împărăţia lor, pînă se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. — 18. Iar femeia pe
care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpînire peste împăraţii
pămîntului".
Tîlcuire :
Şi mi-a zis mie „apele pe care le-ai văzut". Tîlcuind îngerul
acestea luminat şi adevărate pe deplin şi adevărată este tîlcuirea. Insă mie-mi
vine a mă minuna în ce chip diavolul este vrăjmaş şi pedepsitor, de vreme ce va
ajuta celor zece coarne stăpînite de el să se lupte şi să dea război împotriva
iubitorului de bine şi iubi
torului de bunătăţi Hristos şi să pustiiască cetatea cea cu mulţi
oameni ce au rătăcit de la poruncile lui Dumnezeu şi au slujit desfătărilor lui
şi ca o fiară sorbitoare de sînge se va sătura de sînge. Socotind arderea ei a
fi pricină veseliei şi tăierea trupurilor omeneşti a fi hrană lui şi în ce
chip cel ce se bucură pururea de certuri şi de neuniri, va dărui celor
zece coarne potrivnice unire între sine.
Marginal: Cel ce a slujit desfătăciunile omeneşti rea plată-şi
va lua.
Prin femeia ce s-a văzut se înţelege cetatea
cea mare ce are stăpînire peste împăraţii pămîntului, aceasta fără
îndoială o face pentru că proroceşte de patimile stăpînirii aceleia,
de a cărui ispită izbăvindu-ne pe noi iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne facă
părtaşi Mitropoliei celei cereşti şi Ierusalimului celui de sus, în care toate întru toate vor
fi aceiaşi după zisa Apostolului. Cînd se va strica stăpînia cea
potrivnică, domnia şi puterea şi pe cei ce i-au slujit lui cu
credinţă aici şi înţelepţeşte îi va pune să şadă şi le va sluji lor punîndu-le
înainte toată desfătarea bunătăţilor veşnice cele întemeiate mai înainte de
întemeierea lumii. De care desfătări Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi în Hristos Mîntuitorul şi
răscumpărătorul sufletelor noastre, cu care împreună Tatălui îi este
puterea şi mărirea întru tot Sfîntului şi de viaţă făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu