Sf.Chiril al Ierusalimului - Cateheza a XV-a - Despre antihrist

CATEHEZA A XV-A

CĂTRE CEI CARE AU SĂ SE LUMINEZE
Rostită în Ierusalim

 

CATEHEZA A XV-A

CĂTRE CEI CARE AU SĂ SE LUMINEZE
Rostită în Ierusalim

Cateheză la cuvintele: ‘Şi iarăşi are să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit". Despre Antihrist. Citire din Daniel: 'Văzut-am până ce s-au pus scaunele şi S-a aşezat Cel vechi de zile"^[1], şi urmă­toarele. ‘Văzut-am în vedenia nopţii şi iată, pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului'^[2], şi celelalte

1. Vestim venirea Domnului. Nu vestim numai una, cea dintâi, ci şi a doua Lui venire, cu mult mai slăvită decât cea dintâi. Cea dintâi a avut pecetea răbdării; cea de a doua poartă diadema împărăţiei dumnezeieşti.

Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos, cele mai mul­te sunt îndoite. Îndoită naştere: una din Dumnezeu, mai îna­inte de veci, şi una din Fecioară, la sfârşitul veacurilor. În­doite sunt pogorârile: una nearătată, care a fost ca ploaia pe lână^[3], iar a doua, cea viitoare, arătată. La prima Sa venire a fost înfăşat cu scutece în iesle^[4], la a doua venire Se îm­bracă cu lumina ca şi cu o haină^[5]. în cea dintâi venire a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea^[6]; la a doua vine slăvit, însoţit de oştirea îngerilor^[7].

Nu ne oprim deci numai la cea dintâi venire a Lui, ci o aşteptăm şi pe a doua. La prima Lui venire I s-a spus: “Bine­cuvântat este Cel ce vine intru numele Domnului"; la a doua venire vom rosti aceleaşi cuvinte; îl vom întâmpina pe Stăpânul împreună cu îngerii, ne vom închina Lui şi vom zice: “Binecuvântat este Cel ce vine intru numele Dom­nului". La a doua venire Mântuitorul nu mai vine ca să fie judecat, ci ca să judece pe judecătorii Lui. Cel care la întâ­ia Lui venire a tăcut în timp ce era judecat, le va aduce aminte celor fără de lege, celor care au îndrăznit să-L răs­tignească, şi le va spune: “Acestea aţi făcut, şi Eu am tă­cut". Atunci Domnul, potrivit iconomiei dumnezeieşti, a venit ca să înveţe în chip blând pe oameni; acum însă se vor supune stăpânirii Lui de nevoie, chiar dacă nu vor voi.

2.  Profetul Maleahi spune despre cele două veniri ale Lui: "Şi pe neaşteptate va veni in Biserica Lui Domnul pe care îl căutaţi". Aceasta este cea dintâi venire a Lui. Şi ia­răşi, despre a doua Lui venire spune: "Şi va veni îngerul tes­tamentului pe Care voi îl căutaţi. Iată vine Domnul atotpu­ternicul şi cine va putea suferi ziua intrării Lui? Sau cine va putea sta la arătarea Lui? Pentru că El va intra ca focul din cuptorul de topit şi ca leşia nălbitorilor. Şi va sta topind şi curăţind". Şi îndată după aceasta Mântuitorul însuşi spune: “Şi voi veni cu voi la judecată. Şi voi fi mărturie grabnică Împotriva fermecătorilor, împotriva desfrânaţilor, împotriva celor care au jurat strâmb pe numele Meu', şi celelalte. Pentru aceasta Pavel ne întăreşte mai dinainte şi zice: "Dacă zideşte cineva pe temelia aceasta: aur, argint, pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut, căci ziua îl va vădi, pentru că se va descoperi în foc"^[8]. Pavel vorbeşte despre aceste două veniri şi în Epistola către Tip când zice: "Harul Mântuitorului Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne ca, lepădând necredincioşia şi pof­tele lumeşti, să vieţuim în veacul de acum în curăţie, cu evlavie şi drept, aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos" '^[9]. Vezi cum a spus că în prima Lui venire face bine, iar pe a doua o aşteptăm? Pentru aceasta şi articolele Simbolului de credinţă, anunţate de noi acum, aşa au fost predate, ca să credem în Cel care "S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi are să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit".

Sfantul Proroc Isaia - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 4

SIMBOLURILE PATIMILOR LUI HRISTOS

[Isaia 11:10, 12; 33:15-17; 60:13; 65:2]

1. Crucea lui Hristos [Isaia 11:12; 60:13]

A.  Semn pentru neamuri [Isaia 11:12]:

El va ridica steag pentru neamuri şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Israel şi va strânge la un loc pe cei împrăştiaţi ai lui Iuda din cele patru colţuri ale pămân­tului [Isaia 11:12].

La Praznicul învierii, Biserica întreagă cântă: „Cu palma cea începătoare de viaţă, pe cei morţi din adâncurile întunecoase înviindu-i pe toţi, Dătăto- rule de viaţă, Hristos Dumnezeu, înviere ai dăruit neamului omenesc; că este Mântuitor tuturor, învierea şi viaţa şi Dumnezeu a toate [cf. Isaia 11:12]."^[1]

B.   Crucea făcută din lemn de trei esenţe diferite [Isaia 60:13]:

Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul şi merişorul la tine vor veni, cu toţii la­olaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu, şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele [Isaia 60:13].

Acest cuvânt al profetului aduce laudă slăvitei şi de viaţă dătătoarei Cruci. Sfântul Teodor Studitul cântă: „Bucură-te, Cruce cea din trei părţi şi dumne­zeiască, pe care a fost pironit Unul din Treime, Cel ce a luat trup, luminându-ne pe noi cei înfipţi în adâncul necredinţei, care II preaînălţăm întru toţi vecii."^[2] Şi încă o cântare relevantă în acest sens: „Cel ceTe-ai răstignit pe pin, pe cedru şi pe chiparos, Fiule al lui Dumnezeu, sfinţeşte-ne pe noi pe toţi şi ne învredniceşte a vedea Patima Ta cea purtătoare de viaţă."^[3]

Sfântul Iosif făcătorul de canoane cântă, la rândul său, cu evlavie: „In loc de chiparos, milostivire; în loc de cedru, credinţă cu dulce miros; în loc de pin, adevărată dragoste aducând, să ne închinăm Crucii Domnului, lăudând pe Mântuitorul, Cel ce pe ea a fost pironit [cf. Isaia 60:13] ."^[4] Apoi, tot înTriod aflăm şi următoarea alcătuire: „Bucură-te, Cruce cea din trei părţi şi dum­nezeiască [cf. Isaia 60:13], pe care a fost pironit Unul din Treime..."^[5]

2. Tins-am mâinile Mele în toată vremea către un popor răzvrătit, care mer­gea pe căi silnice, după cugetele sale [Isaia 65:2].

Sfântul Iustin Martirul si Filosoful învaţă că versetul acesta este unul mesia­

nic, care se referă la Răstignirea Domnului, Care a luat Crucea pe umerii Săi şi pe Cruce Şi-a întins mâinile Sale^[6]. In Dialogul cu iudeul Trifon, Sfântul Iustin reia această interpretare, subliniind că avem de a face aici cu o prorocie despre Cruce şi, ca atare, despre felul morţii Mântuitorului^[7]. De asemenea, Epistola lui Barnaba susţine această interpretare şi învaţă că se referă la faptul că Hristos Şi-a întins braţele pe Cruce^[8]. „Cât despre Cruce, spune Sfântul Irineu, ceea ce arată Isaia [cf. Isaia 65:2] la Cruce se referă."^[9] Iar Sfântul Ciprian observă că versetul acesta înseamnă că „iudeii II vor lega pe Hristos de Cruce"^[10].

Sfântul Chiril al Ierusalimului întăreşte: „Şi-a întins mâinile pe Cruce pen­tru că în felul acesta a putut să moară îmbrăţişând întreaga lume; căci Golgota aceasta este chiar centrul pământului. Nu de la mine spun aceasta, ci de la prorocul care bine a vestit: Dumnezeu, împăratul nostru înainte de veac, a făcut mântuire în mijlocul pământului [Psalm 73:13]. Şi-a întins mâinile Sale cele omeneşti, El Cel care cu mâinile Sale cele duhovniceşti a întărit cerurile. Şi prins a fost în cuie, pentru ca omenitatea Sa, care a luat asupră-şi păcatele oamenilor, să fie prinsă pe lemn şi deodată să moară, împreună cu tot păcatul şi cu moartea, ca noi să putem învia întru dreptate."^[11]

Sfantul Proroc Isaia - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 3

5. Venirea înainte-mergătorului, Sfântul Ioan Botezătorul [Isaia 40:3]

Un glas strigă: „în pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru" [Isaia 40:3].

Sfântul Iustin îi repetă iudeului Trifon aceste cuvinte din cartea Profetului Isaia şi apoi îi arată că ele se referă la Sfântul Ioan Botezătorul, ca la un pre­cursor al lui Hristos, şi la lucrarea înainte-mergătorului de pregătire a venirii Mântuitorului^[1].

Sfântul Efrem spune că „fiica lui Araon (Elisabeta) a dat naştere glasului ce strigă în pustiu [cf. Isaia 40:3; Matei 3:3], iar fiica regelui Daivd (Fecioara Maria) a dăruit lumii pe împăratul cel ceresc"^[2].

Sfantul Proroc Isaia - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 2

JERTFELE ŞI SLUJBELE DE LA TEMPLU

In legătură cu importanţa pe care o acordau iudeii Templului, ca spaţiu fizic şi ca edificiu, şi cu faptul că îl considerau indispensabil pentru săvârşi­rea ritualurilor şi pentru trăinicia credinţei lor, în Epistola lui Barnaba citim următoarele: „Vă voi vorbi şi despre Templu, cum nenorociţii, rătăcindu-se, au nădăjduit în zidurile lui şi nu în Dumnezeul lor, Care i-a făcut, ca şi cum Templul ar fi fost casa lui Dumnezeu. Că L-au cinstit aproape ca şi neamurile, în Templu. Dar ce spune Domnul, când îl desfiinţează? Ascultaţi: Cine a mă­surat cerul cu palma, sau cine pământul cu pumnul? Nu eu? spune Domnul [cf. Isaia 40:12], Acestea zice Domnul: Cerul îmi este scaun, iar pământul reazăm picioarelor Mele. Ce casă îmi veţi zidi ? Sau care este locul odihnei Mele [cf. Isaia 66:1]? Aţi aflat deci că zadarnică este nădejdea lor."^[1]

1. Jertfele Legii celei Vechi [Isaia 1:11-18; 66:3]

A. Cel cejunghie un bou şi în acelaşi timp omoară un om, cel ce jertfeşte o oaie şi în acelaşi timp rupe gâtul unui câine, cel ce aduce prinos şi în acelaşi timp aduce sânge de porc, cel ce aduce jertfa de tămâie şi în acelaşi timp se închină la idoli — toţi aceştia şi-au ales căi nelegiuite şi în urâciunile lor trăieşte sufletul lor [Isaia 66:3].

Sfântul Irineu ne arată: „Nu jertfa îl sfinţeşte pe om, căci Dumnezeu nu are trebuinţă de nici un fel de jertfă; ci conştiinţa celui ce aduce jertfa o sfin­ţeşte, dacă este curată, şi astfel face ca Dumnezeu să primească prinosul ca pe un dar de la un prieten mult iubit."^[2]

B. Cine a cerut aceste jertfe? Jertfele din Legea cea Veche au încetat, iar o nouă jertfă trebuie săvârşită de-aici înainte. Acelaşi Sfânt Irineu afirmă că „Dumnezeu de nimic nu are trebuinţă; însă El îl povăţuieşte pe om spre toa­te lucrurile ce-i sunt lui de folos, ca să se îndrepte şi astfel să se poată apropia de Domnul. Acestea zice Domnul, prin Isaia Prorocul: Ce-Mi foloseşte mulţi­mea jertfelor voastre?, zice Domnul. M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi şi nu mai vreau sânge de tauri, de miei şi de ţapi! Când veneaţi să le aduceţi, cine vi le ceruse? Nu mai călcaţi în curtea templului Meu! [Isaia 1:11-12] Iar atunci când nu a mai primit jertfele şi arderile de tot, pri- noasele, praznicele, ţinerea sâmbetei şi toate cele ce ţine de acestea, El conti­nuă să îndrume spre calea ce duce la mântuire: Nu mai faceţi rău înaintea ochi­lor Mei. încetaţi odată! învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! [Isaia 1:16-18] "^[3]

Sfantul Proroc Isaia - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 1

Sfântul Proroc ISAIA

Care se prăznuieste de către Sfânta Biserică, în ziua de 9 mai.

Văzând, fericite, pe dumnezeieştii serafimi, că slăvesc cu gând neîncetat o domnie a dumnezeirii în trei ipostasuri întreit sfinte şi, învăţându-te în taina, ţi s-a încredinţat darul cel prorocesc, minunate; pentru aceasta săvârşind pomenirea ta cea preasfântă, te aducem pe tine rugător prea tare către Hristos.^[1]

CUVÂNT ÎNAINTE

Sfântul Grigorie (cca 335-395), episcopul Nyssei, socoteşte că Profetul

Isaia „a cunoscut mai bine decât oricine altcineva taina Evangheliei"^[1]. Fericitul Ieronim (cca 342-420) îl elogiază în termeni similari pe Isaia, spu­nând că „a fost mai mult evanghelist decât unul dintre proroci, pentru că el a zugrăvit tainele Bisericii lui Hristos atât de lămurit, încât cineva ar putea cre­de că el nu vorbeşte în scrierile lui despre fapte din viitor, ci mai degrabă că alcătuieşte o istorie a faptelor trecute"^[2].

INTRODUCERE PE SCURT ÎN VIAŢA PROFETULUI ISAIA ŞI CADRUL ISTORIC AL ACTIVITĂŢII SALE PROFETICE

Numele Sfântului Proroc Isaia reprezintă transliterarea aproximativă a for­mei abreviate a sintagmei Yesha'yăh, care derivă dintr-o formă mai veche, Yesha'yăhu, însemnând „Y este mântuirea". Prin urmare numele Profetului Isaia este sinonim cu Iosua (Iisus), „Domnul este mântuirea" sau „Domnul mântuirii". Acest profet, care a cuvântat cu putere multă, s-a născut în jurul anului 765 î.Hr., fiind originar din Ierusalim. Familia sa era înrudită cu dinas­tia regală a lui Iuda. Tatăl său a fost Amos [cf. Isaia 1:1], care era frate cu regele iudeu Amasia (796-767). Din scrierile sale se vede că a primit o educaţie alea­să şi că provenea dintr-o familie aristocratică. în timpul copilăriei prorocului, sub domniile regilor Ieroboam al II-lea (793-753) şi Ozia (791-739), Israelul şi Iuda au avut parte de o perioadă de prosperitate, tulburată arareori de imix­tiuni străine. Iar cele care totuşi s-au petrecut sunt cu totul lipsite de impor­tanţă. Isaia a fost chemat la slujirea profetică la o vârstă încă fragedă, în jurul vârstei de 20 de ani, printr-o viziune pe care a avut-o în ultimul an al domniei regelui Ozia [cf. Isaia 6:1], aproximativ în anul 740. Prorocul a fost căsătorit cu o femeie, care este denumită „prorocită" [cf. Isaia 8:3]. A avut şi doi copii: Şear-Iaşub, „o rămăşiţă se va întoarce" [cf. Isaia 7:3] şi Maher-Şalal-Haş-Baz, „pradă repede, distruge fără zăbavă" [cf. Isaia 8:3].

Prorocul Isaia a primit ca Domnul Dumnezeu să-i deschidă urechile spre auzirea cuvântului profetic: nu s-a împotrivit, nici nu s-a dat înapoi [cf. Isa- ia 50:5]. „înţelegeţi dar ce voieşte să spună profetul prin aceasta - povăţuieş- te Fericitul Ieronim El spune că Domnul Dumnezeu i-a dăruit o ureche, una de un fel anume, cum nu avea mai înainte, adică o ureche pentru inimă, ca să poată asculta şi înţelege cuvântul Domnului. Prin urmare, orice ar auzi de-acum profetul, el în inima sa aude."¹

Înzestrat prin harul Sfântului Duh cu un talent literar deosebit, evlavia profetului se vădeşte cu prisosinţă. Isaia este unul dintre cei patru Proroci mari, numiţi astfel şi pentru că scrierile lor sunt mai extinse. Cartea lui Isaia este cea de a treia din Biblie, ca lungime, cuprinzând 66 de capitole şi fiind depăşită doar de cea a Prorocului Ieremia şi de Psaltire. Slujirea sa îndelungă, de aproximativ 40 de ani, începe în jurul anului 740 î.Hr. şi se încheie pe la anul 701 î.Hr. [cf. Isaia 37-39]. Timpul şi viaţa profetului mai sunt menţiona­te în alte două cărţi din Sfânta Scriptură, mai precis la II Cronici [vezi 32:20, 32] şi la IV Regi [vezi 20:1-19]. în icoane este reprezentat ca un bărbat aflat în pragul bătrâneţii, cu barbă lungă şi ascuţită. Isaia a fost contemporan cu Prorocii Osea şi Miheia.

În anul 745 î.Hr., Tiglath-Pileser al III-lea (sau Tiglatfalasar; în sursele ba- biloniene mai apare şi cu numele de Pul) a urcat pe tronul Asiriei. După aceas­ta, Asiria a căutat să-şi extindă frontiera în partea de vest, spre Siria, Israel şi Iuda. Tiglath-Pileser a cucerit Damascul la 723 î.Hr., iar la puţin timp după aceasta i s-au supus părţi importante din Galileea. Apoi, Şalmanasar al V-lea (727-722 Î.Hr.) şi Sargon al II-lea (722-705 î.Hr.) vor ataca Samaria, supu- nând-o în 722 sau în 721 î.Hr. în ultima decadă a secolului, Egiptul a izbutit să renască, pentru o scurtă perioadă, după zeci de ani de decadenţă, în timp ce Asiria suferea unele neajunsuri din partea Babilonului. In aceste împrejurări, Iuda şi alte state vecine s-au simţit încurajate să se revolte împotriva asirieni- lor. Senaherib (705-681) a invadat regatul Iuda şi 1-a cucerit [cf. Isaia 36:1], însă Dumnezeu a păzit Ierusalimul cât timp a domnit Iezechia (729/8-699).

Isaia a vestit cuvântul Domnului într-o epocă de mari schimbări morale şi politice în sânul poporului. In jurul anului 722 î.Hr., după ce Regatul de Nord căzuse în mâinile asirienilor, era din ce în ce mai limpede că probabili­tatea ca Regatul Iuda să-i urmeze soarta creştea considerabil. Cu toate acestea, Isaia îi va preveni pe ocârmuitorii iudei să nu se alieze cu vreo putere păgâ­nă, în cazul unui atac venit din partea asirienilor. Prorocul îi sfatuia pe cona­ţionalii săi să-şi pună nădejdea în Dumnezeu, Care nu va întârzia să le vină într-ajutor şi să-i izbăvească. El spunea: Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor şi se bizuie pe caii lor şi îşi pun nădejdea în mulţimea carelor şi în puterea
călăreţilor, dar nu-şi aţintesc privirea către Sfântul lui Israel şi nu caută pe Dom­nul! [Isaia 31:1]

Dar prorociile acestui bărbat sfânt nu erau destinate numai pentru cei din Iuda, ci ele transmiteau şi un mesaj de judecată al lui Dumnezeu către popoa­rele din imediata vecinătate. Astfel, sunt aici prorocii de judecată împotriva Babilonului [cf. Isaia 13:1-14:23; 21:9], Asiriei [cf. Isaia 14:24-27], Filistiei [cf. Isaia 14:28-32], Moabului [cf. Isaia 15:1-16:14], Damascului şi Siriei [cf. Isaia 17:1-14], Etiopiei [cf. Isaia 18:1-7], Egiptului [cf. Isaia 19:1-20:6], Idumeii [cf. Isaia 21:11-17] şiTyrului [cf. Isaia 23:1-18], De asemenea, prorocul îndeamnă Regatul Iuda să nu încheie nici un fel de alianţă deşartă cu Egiptul. In acelaşi timp, prorocul a vestit dinainte că Dumnezeu le va sta împotrivă asirienilor invadatori şi că îi va respinge înainte ca aceştia să poată lua în stă­pânire Regatul Iuda [cf. Isaia 30:27-33].

Sfantul Proroc Ieremia - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 2

Sfântul Proroc Ieremia

AVERTISMENTELE LUI IEREMIA CĂTRE POPORUL SĂU

Profetul Ieremia şi-a iubit profund compatrioţii, în ciuda păcatelor acesto­ra; din acest motiv, el a fost numit şi „profetul tânguitor". „Profetul Ieremia, spune Sfântul Ambrozie, a cunoscut că penitenţa era remediul cel mai potri­vit pentru izbăvirea Ierusalimului."^[1] De altfel, Ieremia a scris despre aceasta în Plângerile sale: Şuvoaie de apa lăcrimează ochiul meu, din pricina prăpădului fiicei poporului meu [Plângerile 3:48].

Prorocul mărturiseşte: Inima mea! Inima mea! Mă doare inima până în adânc! Tulburatu-s-a inima mea în mine şi nu pot tăcea, că tu, suflete al meu, auzi glasul trâmbiţei, auzi strigătul de război [Ieremia 4:19]. Sfântul Grigorie cel Mare învaţă: „Cu adevărat, în Sfânta Scriptură, inima desemnează adeseori raţiunea omului, aşa cum se arată şi într-un loc din Cartea lui Ieremia [4:19]. Insă, pentru că el vorbeşte aici despre inima sa în sens duhovnicesc, adaugă: tulburatu-s-a inima mea în mine. Nu ar fi fost vorba aici despre izbăvirea po­porului, dacă prorocul s-ar fi referit la inima sa în sens fizic. Insă durerea şi tulburarea pe care le resimte aici sunt ale sufletului şi ale minţii."^[2]

Cuvintele lui Ieremia cuprind avertismente împotriva idolatriei şi a în­călcărilor lui Israel, a infidelităţii poporului; în ciuda acestora, din cele scrise transpare dorinţa lui Dumnezeu ca prorocirile acestea să nu se împlinească, iar poporul să se întoarcă la calea cea dreaptă.

Sfantul Proroc Ieremia - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 1

Sfântul Proroc Ieremia

Care se prăznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 1 mai.

Acesta este Dumnezeul nostru şi nimeni altul nu este asemenea Lui [...]. Pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit [cf. Baruh 3:36-37].

INTRODUCERE

Ieremia, acest proroc al lui Dumnezeu cu totul şi cu totul deosebit, a fost sfinţit încă din pântecele maicii sale, după cum Domnul însuşi adeve­reşte: înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit proroc pentru popoare [Ieremia 1:4-5].

Cartea lui Ieremia începe astfel: Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, din­tre preoţii de la Anatot, din pământul lui Veniamin [Ieremia 1:1]. Prorocul a primit un nume destul de răspândit în vremurile biblice, şi anume: „Dumne­zeu înalţă" sau „Fie ca Domnul să înalţe" (ebr. yerim-yahu).

Ieremia s-a născut în jurul anului 646 î.Hr., în localitatea Anatot, situată la aproximativ 5 km NE de Ierusalim, după muntele Scopos. Anatotul a fost o cetate levitică din ţinutul lui Beniamin [cf. Iosua 21:28; I Corinteni 6:80]. Alexandru Mavrocordat susţine, în Judaica, descendenţa levitică a lui Ieremia, fiul lui Hilchia. El a trăit în timpul domniilor regilor Iosia (640-609 î.Hr.), Ioahaz (609), Ioiachim (609-598), Iehonia (598) şi Sedechia (597-586).

După porunca Domnului, Ieremia nu a fost căsătorit: Să nu-ţi iei femeie şi să nu ai nici fii, nici fiice în locul acesta [Ieremia 16:2], Fericitul Ieronim (cca 342-420) consemnează: „A fost sfinţit încă din pântecele maicii sale [cf. Iere­mia 1:5], iar acum nu i s-a îngăduit să-şi ia femeie de soţie, pentru că robia era aproape. Nabucodonosor are braţul puternic; leul se agită în vizuina lui. La ce bun să-mi iau soţie, dacă familia mea va ajunge să fie dusă în robie de către cel mai trufaş dintre regii pământului? La ce bun copiii, dacă ei vor avea parte de cele arătate prin cuvintele prorocului: Din pricina setei lipitu-s-a limba su­garului de cerul gurii lui; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o întinde [Plângeri­le 4:4]?"' Sfântul Ioan Gură de Aur (cca 347-407) atestă la rândul său faptul că asemenea nenorociri nu se mai abătuseră niciodată până atunci asupra po­porului ales^[1]. Ce fel de nenorociri erau acestea? Iată: Femeile, deşi miloase, au fiert cu mâinile lor copiii şi i-au mâncat în vremea căderii fiicei poporului meu [Plângerile 4:10].

Ieremia şi-a început activitatea profetică în anul 626 şi a prorocit vreme de 40 de ani, mai precis din cel de al treisprezecelea an al domniei lui Iosia şi până în anul 586 î.Hr. Activitatea sa profetică se desfăşoară de-a lungul a trei etape: prima, în perioada când Regatul Iuda trăia sub ameninţarea Asiriei şi Egiptului (727-605 î.Hr.); a doua, când Ieremia a prevestit judecata lui Dum­nezeu, manifestată prin asedierea Ierusalimului de către Babilon (605-586 Î.Hr.); în fine, după căderea regatului (586 - cca 580 î.Hr.). Ieremia a propo­văduit în Ierusalim până la căderea Regatului Iuda, în anul 586. După aceasta, a împlinit lucrarea lui Dumnezeu printre supravieţuitorii rămaşi la faţa locu­lui, iar ulterior s-a alăturat iudeilor refugiaţi în Egipt [cf. Ieremia 50-51].

Prorocul cel plin de har plânge şi se tânguieşte: Cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi? [Ieremia 1:9] Cuvintele lui sunt înflăcărate, pline de simţire şi de compasiune faţă de soarta celor loviţi, după cum se poate vedea din ambele cărţi ale sale: Cartea lui Ieremia şi Plângerile lui Ieremia - mai cu seamă atunci când îşi mărturiseşte sentimentul de întristare şi de jale care îl încearcă faţă de conaţionalii săi şi faţă de regat, care au căzut atât de cumplit.

A fost contemporan cu Prorocii Sofonie, Avacum (Habacuc), Daniel şi Iezechiel. Este numărat al doilea între cei patru Proroci mari. Cartea sa se întin­de pe cuprinsul a 52 de capitole, iar Plângerile lui Ieremia are 5 capitole.

Sfantul Proroc Iezechiel - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 2

Sfântul Proroc Iezechiel

PROROCUL ESTE FĂCUT STRĂJER [Iezechiel 3:14-20]

Şi Duhul m-a luat şi m-a dus [Iezechiel 3:14a]. „De ce spune mai întâi m-a luat şi doar apoi m-a dus? Sfântul Grigorie cel Mare arată că a duce înseamnă, aici, „a ţine cu putere şi necontenit" - şi adaugă: „Sunt şi unii pe care Duhul îi ridică, îi ia, dar nu îi duce. Raţiunea acestora ajunge la vederea lucrurilor celor cereşti, dar felul lor de vieţuire, rămânând tributar faptelor trupeşti, nu intră în armonie cu raţiunea [...]. Aici, Prorocul Iezechiel este luat şi ridicat prin in­termediul înţelegerii, dar este dus prin armonizarea felului său de viaţă."^[1]

Şi am mers eu amărât şi cu sufletul întristat, dar mâna Domnului lucra pu­ternic asupra mea. Apoi am sosit în Tel-Aviv, la robii care locuiau aproape de râul Chebar, şi m-am oprit acolo unde trăiau ei şi am stat între ei şapte zile în uimire [Iezechiel 3:14b-15].

Sfântul Ioan Gură de Aur ne aduce aminte că „şi alţii au fost purtaţi prin văzduh, aşa bunăoară Apostolul Filip, care s-a aflat în Azot [cf. Faptele Apos­tolilor 8:40], sau Prorocul Avacum [cf. Istoria omorârii balaurului şi a idolu­lui din Bel 36] "^[2].

Prorocul a stat acolo vreme de şapte zile, jelind în mijlocul poporului. „Trebuie să subliniem, arată Sfântul Grigorie cel Mare, cu câtă compasiune îşi asumă prorocul soarta poporului său aflat în robie, cum îi însoţeşte în du­rerea lor, stând alături de ei şi plângând [...]. Iar cuvântul său este primit de către ascultători fără împotrivire, pentru că este izvorât din compasiune şi din durere lăuntrică [...]. Astfel, prorocul mai întâi stă cu poporul aflat în robie şi îşi dă pe faţă mâhnirea, în mijlocul lui, astfel încât, prin darul iubirii, să se facă tuturor cunoscut ca un om blând şi aşa să-i călăuzească pe toţi spre pu­terea cuvântului."^[3]

Iar după ce s-au împlinit cele şapte zile, a fost către mine cuvântul Domnului şi mi-a zis: „Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvân­tul ce-Mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea Mea." [Iezechiel 3:16-17]

Sfântul Grigorie cel Mare învaţă: „Străjerul stă tot timpul într-un loc înalt, de unde poate să vadă încă de departe dacă se apropie cineva. Oricine este pus în slujba de străjer al altora trebuie să se urce pe un loc înalt, prin viaţa lui, astfel încât toţi să se poată folosi de vederea lui."^[4]

De voi zice celui rău: Vei muri!şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiui­rea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta [Iezechiel 3:18]. Sfântul Grigorie cel Mare întreabă: „Ce este subliniat prin aceste cuvinte? Sângele celui ce moare es­te cerut din mâna străjerului, pentru că de păcatul celui mai mic se face vinovat şi cel mai mare, dacă acesta din urmă a tăcut şi nu a grăit spre îndreptare."^[5]

Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mântui sufletul tău.

De asemenea, când cel drept se va abate de la dreptatea sa şi va săvârşi răul când voi pune înaintea lui o cursă şi va muri, dacă tu nu l-ai înştiinţat, acela va muri pentru păcatul său, iar faptele lui de dreptate, pe care le-a făcut el, nu i se vor pomeni, şi Eu voi cere sângele lui din mâinile tale [Iezechiel 3:19-20], Sfân­tul Grigorie ne avertizează: „Trebuie să ne aducem aminte de cuvântul acesta ori de câte ori săvârşim câte un păcat şi, cu deşertăciune, ne gândim la faptele • noastre bune. Faptele bune săvârşite în trecut nu ne apără de consecinţele fap­telor noastre rele săvârşite în prezent."^[6]

Sfantul Proroc Iezechiel - Viata si Prorociile in comentariile Sf.Parinti 1

Sfântul Proroc Iezechiel

Care se prâznuieste de către Sfânta Biserică în ziua de 23 iulie¹ 

21 iulie, în calendarul slavon.

Minei, 21/23 iulie, S£ Proroc Iezechiel, Utrenie, canon, cântarea a 9-a,

Legii puitor şi tăinuitor şi preot te-ai arătat şi proroc prea înţelept, asemenea Stăpânului făcându-te şi părtaş patimilor, acum te-ai arătat moştenitor.²

2 Minei, 21/23 iulie, Sf. Proroc Iezechiel, Utrenie, canon, cântarea a 7-a, alt canon.

INTRODUCERE

               Prorocul Iezechiel, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu întăreşte", pro­venea dintr-o familie preoţească. Tatăl său era urmaş al lui Sadoc, se numea Buzi şi trăia în cetatea evreiască numită Sarira. A copilărit şi a crescut în timpul domniei în Iuda a regelui Iosia (640-609 î.Hr.). A fost luat şi dus rob în Babilon. Aici a slujit ca preot şi profet, vreme de 22 de ani, din 595 [cf. Iezechiel 1:2] şi până în 572 î.Hr. [cf. Iezechiel 29:17]. Iezechiel a trăit şi a avut de suferit consecinţele politicilor şi perspectivelor religioase de la înce­putul robiei, bazate în general pe forţă şi pe teroare.

Iezechiel a crescut şi a primit educaţia în Ierusalim; este foarte probabil să-şi fi început slujirea preoţească înainte de a fi fost luat rob de către Nabucodono- sor. In calitate de urmaş al lui Sadoc şi datorită apartenenţei la seminţia acestu­ia, Iezechiel s-a numărat printre nobilii şi aristocraţii iudei duşi în robie.

Personalitate vizionară şi influentă, Iezechiel a fost preot căsătorit [cf. Ieze­chiel 1:3; 24:16-18], în ziua când a fost asediat Ierusalimul, profetul a rămas văduv. Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Fiul omului, iată Eu printr-o lovitură îţi voi lua mângâierea ochilor tăi; dar tu nu te tângui şi nu plân­ge şi nici lacrimile să nu-ţi curgă. " [Iezechiel 24:15-16] Fericitul Ieronim (cca 342-420) tâlcuieşte: „Femeia prorocului a răposat în dimineaţa aceea, pentru că Domnul Dumnezeu îi făcuse cunoscut mai dinainte că din acea zi el va des­chide gura şi va grăi şi nu va mai ţine tăcere. Ia aminte: cât timp femeia lui a fost în viaţă, el nu a avut dezlegare să mustre poporul. Femeia lui răposând, le­gătura s-a desfăcut, iar el fară piedică s-a dedicat întru totul slujirii profetice."¹ Este general acceptată ideea că Iezechiel şi-a început slujirea profetică pe când avea aproximativ 30 de ani şi se afla în Babilon.

Profetului i se descoperise mai dinainte că din ziua când femeia lui, lumi­na ochilor săi, va răposa, ucisă fiind în luptele de apărare a cetăţii [cf. Iezechi­el 24:16], armatele babiloniene vor împresura Ierusalimul. Tristeţea care-1 cu­prinde pe Iezechiel la moartea soţiei sale simbolizează durerea lui Dumnezeu pentru păcatele Ierusalimului. Cu toate acestea, profetului nu i s-a îngăduit să se lase cuprins de mâhnire. Trebuia să-şi oţelească firea şi cugetul, tot aşa cum Dumnezeu însuşi S-a întărit pe Sine, pregătindu-Se să moară pentru mult iu­bita Lui cetate.

Sfântul Grigorie cel Mare Dialogul (cca 540-604) ne aduce aminte de fap­tul că Iezechiel a fost dus în Babilon în cel de al doilea val de deportaţi. Astfel, „pe când a început Iezechiel să prorocească, mulţi ani de robie se scurseseră deja. Iar bună parte dintre aceia care fuseseră duşi robi de la început apucase să moară. Prin urmare putem considera că Iezechiel se adresa, prin cuvântul său, fiilor acestora"^[1]. El locuia în casa lui, în partea nordică a Mesopotamiei, nu departe de râul Chebar, într-o colonie de iudei aflaţi în surghiun şi sălăş­luiţi într-un loc care se numea Tel-Abid. In cele ce urmează vom avea prilejul să vedem că locuinţa sa era folosită adeseori ca loc de întâlnire pentru liderii comunităţii evreieşti din Babilon [cf. Iezechiel 8:1; 14:1].

Din Sinaxanx 1 Bisericii Ortodoxe putem afla o seamă de episoade care nu sunt menţionate în Vechiul Testament. Aşa, de pildă, acela când profetul tâl- cuieşte un semn înaintea poporului său; Iezechiel îi îndeamnă pe iudei să ia aminte la apa Chebarului şi le spune că, atunci când vor vedea albia râului uscată, să ştie că vânt de pustiire se va abate asupra Babilonului; dar când vor vedea apa râului crescând şi umflându-se, să ştie că atunci vor avea pricină de nădejde că se vor întoarce la Ierusalim.

Sfântul Proroc a trăit în mijlocul exilaţilor, care se adunau în jurul lui. Aşa a fost şi odată când, adunându-se mulţi iudei în jurul lui, babilonienii s-au te­mut de o răscoală. Astfel, ei s-au gătit să meargă asupra iudeilor spre a-i distru­ge. In acelaşi timp, iudeii se temeau ca nu cumva babilonienii să vină peste ei şi să-i ucidă. Dar prorocul a oprit cursul râului, astfel că iudeii au putut să treacă prin albie pe malul celălalt şi s-au izbăvit. Pe de altă parte, chaldeii care au în­drăznit să-i urmărească pe aceeaşi cale au fost acoperiţi de apă şi au pierit.

Apoi, într-o vreme de foamete, profetul s-a rugat Domnului şi astfel a în­mulţit hrana, iar iudeii au dobândit mulţime de peşti, scăpând în felul acesta de la moarte. Acelaşi profet, odată, pe când chaldeii căutau să facă rău popo­rului Israel, s-a înfaţişat la mai-marii acestora, a săvârşit minuni nemaivăzute înaintea lor, astfel încât aceştia au fost cuprinşi de frică. Aşa au încetat ei de a mai săvârşi fărădelegile pe care le faceau împotriva lui Israel.

In Babilon, Iezechiel a judecat seminţia lui Gad şi i-a aflat vinovaţi pentru că ej nu cinsteau pe Domnul, ba încă îi mai şi prigoneau pe aceia care păzeau Legea Lui. Şi cum i-a pedepsit? A trimis asupra lor şerpi şi fiare sălbatice, care le ucideau copiii şi vitele. De asemenea a prevestit că, din pricina fărădelegilor sale, poporul lui Israel nu se va întoarce în Ierusalim, ci va rămâne în puterea mezilor, până ce se va curăţi de toată amăgirea duhovnicească şi de toată necu- răţia. Din acest motiv, cei din seminţia lui Gad, neputând să-i primească cu­vântul, l-au ucis pe profetul cel binecuvântat, rupându-1 cu caii pe oponentul lor şi pe cel ce căuta să-i oprească de la vieţuirea lor cea rea^[2].

Sfântul Nicolae Velimirovici consemnează că „iudeii l-au legat de cozile cailor şi i-au rupt trupul în bucăţi"^[3]. Acestea fiind săvârşite, iudeii din semin­ţia lui Gad au continuat să se închine idolilor. Dar alţii, din popor, au adunat trupul cel rupt al profetului şi l-au îngropat în satul Maur, în mormântul lui Sim şi al lui Apfaxis, strămoşii lui Avraam [cf. Facerea 10:24]. Vlădica Nico­lae adaugă că profetul a fost înmormântat chiar în locul unde fusese îngropat mai înainte Sem, fiul lui Noe [cf. Facerea 10:1, 21]^[4].

Prorocul a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Babilon, în ţara popo­rului care a dărâmat Ierusalimul şi Templul. Vedem din aceasta că Domnul Dumnezeu lucrează şi în afara Ierusalimului şi a Templului. Iezechiel, preot cu putere multă, a fost trimis în exil şi a fost oprit să mai slujească în Templul cel văzut din Ierusalim; el a fost adus spre slujire în Templul cel nevăzut şi duhov­nicesc din Babilon, unde i s-a dăruit slujire profetică şi pastorală. Stilul proro- ciilor sale este unul bogat în parabole [Iezechiel 20:49].

înfăţişarea lui Iezechiel are ca particularitate dimensiunile mai mari ale feţei şi ale capului, fară însă a fi disproporţionată în raport cu trupul sau cu membrele. Are un aspect uscăţiv, ascetic. Poartă barbă deasă, lungă şi ascuţită. Cartea care cuprinde scrierile sale profetice se împarte în patruzeci şi opt de capitole. Este numărat al treilea între Prorocii mari^[5].

COMENTARIU LA CARTEA PROFETULUI IONA-Fericitul Ieronim

PRECUVÂNTAREA CĂTRE CHROMATIUS

Sunt aproape trei ani de când i-am tălmăcii pe cei cinci Profeţi - Miheia, Naum, Avacum, Sofonie si Agheu¹ - şi ţinut în loc de o alta lucrare, n-am putut împlini ce începusem. Căci am scris canea Despre bărbaţii de seama şi două volume Împotriva lui Iovinian; de asemenea o Apologie şi o carte Despre calea cea mai buna de a tălmăci, către Pammachius, pre­cum şi două cărţi Către Nepotianus sau Despre Nepotianus. <Ar mai fi> şi altele, dar ar fi <prea> lung să le înşir². Astfel, după atâta vreme, ca la o reîntoar­cere, începând comentariul la Iona, mă rog celui care este chipul Mântuitorului şi care, zăbovind ,,vreme de trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului", a prefigurat (Mt. 12. 40) învierea Domnului, să ne hărăzească şi nouă înflă­cărarea de odinioară, ca să fim vrednici de venirea la noi a Duhului Sfânt. Căci dacă Iona înseamnă „po­rumbel", iar porumbelul aminteşte de Duhul Sfant, să tălmăcim şi noi porumbelul din venirea Porumbelu­lui⁴ către noi.

Ştiu că vechi <scriitori> bisericeşti ⁵, atât greci cât şi latini, au spus multe despre această carte şi. prin atâtea cercetări, mai mult i-au întunecat decât i-au lămurit înţelesurile, astfel că interpretarea lor are trebuinţă de interpretare şi lasă cititorul cu mult mai neştiutor decât era înainte să <le> fi citit. Şi nu spun aceasta ca să trag în jos spirite mari şi ca să-i defăimez pe alţii cu lauda mea, ci pentru că datoria comentatorului stă în a limpezi - scurt şi lămurit — cele ce sunt nedesluşite, şi nu în a-şi vădi talentul vorbirii mai mult decât a tălmă­ci gândul celui pe care îl înfaţişează. Astfel, cercetăm unde altundeva mai citim tu Sfan­ta Scriptură despre profetul Iona în afara cărţii lui şi a Evangheliilor, care sunt mărturia Domnului despre el.