Sfântul Proroc Agheu
Laudă, suflete al meu,
pe Domnul. Lăuda-voi pe Dommd în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi. [Psalm
145:1-2. Al lui Agheu şi al lui Zaharia]
Sfântul Proroc Agheu,
cel numit şi trimisul Domnului [cf. Agheu 1:13],
provenea din seminţia preoţească a lui Levi şi s-a născut în Babilon, în timpul
robiei. În Septuaginta, numele lui este scris Aggaios (gr.) (cu pronunţia
grecească Angheos), iar în Vulgata este redat sub forma Aggaeus (lat.), în concordanţă
cu ebraicul Haggai. În limba ebraică, haggai este de fapt un
adjectiv, care provine de la cuvântul „petrecere, sărbătoare". Dacă luăm
în considerare faptul că litera yod, care apare în finalul cuvântului, ar putea
sugera o formă prescurtată a numelui lui Yahwe, atunci numele
profetului ar putea însemna „sărbătoarea, praznicul lui Yahwe"[1].
Sfântul Ambrozie socoteşte că numele lui s-ar referi la cineva care participă
la un praznic, şi anume: „cel care prăznuieş- te, cel care petrece"[2].
„Văzându-te Dumnezeu că petreci viaţă preasfinţită, te rânduieşte mai înainte
proroc, ca să vesteşti tuturor venirea Lui; binecuvântat eşti, Doamne,
Dumnezeul părinţilor noştri."[3]
Sfântul Epifanie (cca
315-403), episcopul Salaminei, relatează că Profetul Agheu, pe când era încă
tânăr, s-a dus în Babilon şi a prorocit pe faţă despre întoarcerea poporului
din robie. De asemenea, el a văzut reconstruirea Templului din Ierusalim. Ne
este cunoscut despre el că aici a şi trecut la cele veşnice şi a fost
înmormântat cu cinste, în Ierusalim, aproape de mormintele preoţilor[4].
Informaţiile acestea ale lui Epifanie se află şi la Awa Dorotei[5],
şi la Sfântul Isihie al Ierusalimului[6],
care mai spune despre Agheu că s-a născut în Babilon şi că descindea din
seminţia lui Levi. Tot aici se mai precizează şi faptul că a fost înmormântat
cu cinste, lângă mormintele preoţilor, pentru că el însuşi descindea dintr-o
familie preoţească[7].
Dacă aruncăm o privire
asupra împrejurărilor istorice în care profetul a fost chemat de către
Dumnezeu, observăm că Agheu este cel dintâi chemat la slujirea profetică, după
exil (cca 538 î.Hr.), din rândul iudeilor care s-au întors din Babilon. El a
fost cel dintâi care a propovăduit voia lui Dumnezeu şi planul de mântuire al
Său. Intre Agheu şi predecesorul său, Sofonie, este un interval de timp de 70
de ani de exil, perioadă în care au propovăduit şi s-au nevoit marii Proroci
Ieremia, Daniel şi Iezechiel. într-adevăr, cuvintele acestor proroci se împliniseră deja. Cele zece triburi fuseseră duse în robie de către
asirieni, cu mult timp în urmă, iar locuitorii Iudeii şi ai Ierusalimului
fuseseră deportaţi de către chaldei, la porunca lui Nabucodonosor.
Astfel, majoritatea
iudeilor au fost nevoiţi să ia calea surghiunului, însă Dumnezeu nu S-a
îndepărtat niciodată de la ei întru totul. De aceea, un număr destul de mare
de deportaţi din seminţiile lui Iuda şi Beniamin, mai precis 42 360 de bărbaţi
liberi şi 7 337 de slujitori şi slujitoare au revenit acasă,călăuziţi fiind de către Zorobabel si de către
Iosua. Zorobabel era conducător al
iudeilor şi descendent din neamul lui David; acesta fusese numit guvernator al
Iudeii [cf. Ezdra 1:8]. Iar Iosua, fiul lui Ioţadac, era arhiereu al iudeilor.
De îndată ce au ajuns în Ierusalim, ei au refăcut jertfelnicul lui Dumnezeu şi
au reinstituit arderile de tot şi jertfele, după cum era scris în Legea lui
Moise [cf. Ezdra 3:2].
Dar care a fost sensul captivităţii? Sfântul Ioan Gură
de Aur (cca 347-407)explică:
„Robia la care au fost supuşi iudeii nu a fost o răzbunare, ci a fost spre îndreptare
şi întoarcere la cele bune, căci, dacă Domnul le-ar fi hotărnicit lor o
pedeapsă capitală, atunci nu i-ar mai fi scos de acolo şi nu i-ar mai fi ajutat să se
întoarcă la casele lor, Nici nu i-ar mai fi ajutat să-şi reclădească Templul si cetatea si să le ridice la o măreţie mai mare decât
cea la care fuseseră mai înainte. Căci slava acestui Templu
de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi - zice Domnul Savaot [Agheu 2:9].
Astăzi, la fel ca şi
atunci, Dumnezeu îi cheamă la Sine pe toţi cei duşi în robie. Sfântul Teofan (f
845) pune în frumoase versuri şi exprimă în cuvinte sfinte felul cum vrăjmaşul
nostru va fi înfrânt şi, astfel, întregul neam omenesc se va izbăvi: „Cu
putere dumnezeiască dezlegându-ne de robia cea cumplită a dracilor, ne-ai
făcut cinstite locaşuri Ţie, Mântuitorule..."[8]
Dar când poporul a oprit lucrul la construirea zidurilor şi zelul lui s-a
împuţinat, Agheu a mustrat, acuzând nepăsarea acestuia. Realităţile de zi cu zi
ale traiului sub dominaţia persană erau departe de a fi uşoare; la aceasta, se
mai adăugau şi problemele datorate pe de o parte învecinării cu neamuri ostile
şi, pe de altă parte, faptului că din pricina secetei, recoltele erau deosebit
de sărace. Toate acestea s-au transformat în piedici pentru iudei, care au
sistat lucrarea de reconstruire a cetăţii. Atunci prorocul a luat cuvântul şi
le-a arătat că sărăcia recoltelor era pedeapsa dumnezeiască pentru atitudinea
egoistă a iudeilor, care s-au preocupat mai mult de asigurarea confortului lor
personal, trecând cu vederea construcţia Templului, care, astfel, la un moment
dat a fost lăsat de izbelişte. De asemenea, Agheu îi va mustra şi pe
guvernatorul Zorobabel şi pe arhiereul Iosua şi pe întreg poporul, pentru
oprirea construirii Templului. Pe scurt, prin cuvântul său, prorocul îi
îndeamnă pe toţi iudeii să reia lucrările de refacere a Templului, să
reinstituie cât mai grabnic rânduielile liturgice şi sacrificiale şi, nu în
ultimul rând, să ţină cu rigurozitate praznicele.
Profetul
Agheu este cunoscut prin cartea pe care a scris-o, dar şi datorită a două
referinţe din Cartea lui Ezdra, unde este
prezentat ca lucrând cot la cot cu mai tânărul Proroc Zaharia: Dar Prorocul Agheu şi
Prorocul Zaharia, fiul lui Ido, au grăit iudeilor celor din Ierusalim şi din
Iuda cuvinte proroceşti în numele Dumnezeului lui Israel. Atunci s-au sculat
Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, şi au început a zidi
Templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, fiind cu ei prorocii
lui Dumnezeu, care îi întăreau [Ezdra 5:1-2],
Şi căpeteniile
iudeilor au zidit şi au sporit, după prorocia lui Agheu Prorocul şi a lui
Zaharia, fiul lui Ido. Şi cu voia Dumnezeului lui Israel şi a lui Cyrus şi
Darius şi Artaxerxe, regii perşilor, l-au zidit şi l-au isprăvit. Şi s-a
isprăvit Templul acesta în ziua a treia a lunii Adar, în al şaselea an al
domniei regelui Darius [Ezdra 6:14-15].
Alexandru Mavrocordat,
în lucrarea sa intitulată Judaica, afirmă că la finalul celui de al doilea
capitol al cărţii profetice a lui Agheu, unde aflăm o prorocie despre Domnul
Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prorocul se referă la Zorobabel
ca la o persoană care-L preînchipuie pe Mântuitorul. Aici i se spune lui
Zorobabel că slava acestui al doilea Templu va fi mai mare decât a celui
dintâi, pentru că Templul acesta va fi păstrat spre a vedea şi a găzdui
înlăuntrul său cuvântul şi învăţătura mult aşteptatului Mesia, Hristos[9].
În Septuaginta,
titlurile de la Psalmii 146 şi 148 sugerează că aceştia ar fi opera lui Agheu şi
Zaharia, acolo unde este scris: Când va zidi Ierusalimul, Domnul va aduna şi
pe cei risipiţi ai lui Israel; Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi leagă
rănile lor [Psalm 146/147:2-3].
Sfântul Efrem este de părere că Agheu Prorocul este
cel dintâi care a ridicat glasul şi a cântat „Aliluia" în Ierusalim[10].
Sfântul Teofan îl
caracterizează pe Agheu Prorocul ca pe unul care, lepă- dându-se de grijile
cele de pe pământ, s-a învrednicit de vederea tainelor celor mai presus de cuvânt.
El mai spune că prorocul, curăţindu-şi gândul şi cugetul, pururea contemplă pe
Dumnezeu şi se îndulceşte, pe cât se poate, de stră
lucirea darurilor celor de dincolo. Sfântul alcătuitor de canoane ne mai spune că Agheu nu doar că a primit revărsările de lumină care i s-au dat lui din cer, ci vas s-a arătat Duhului, plin facându-se de lumina cea preacurată şi neînserată. Sfântul Teofan îl numeşte pe proroc ca mijlocitor, căci Agheu a fost lumii întregi învăţător, iar de-acum s-a făcut stătător înaintea lui Dumnezeu, împreună cu cetele cele fară de trup veselindu-se el în veci[11].
lucirea darurilor celor de dincolo. Sfântul alcătuitor de canoane ne mai spune că Agheu nu doar că a primit revărsările de lumină care i s-au dat lui din cer, ci vas s-a arătat Duhului, plin facându-se de lumina cea preacurată şi neînserată. Sfântul Teofan îl numeşte pe proroc ca mijlocitor, căci Agheu a fost lumii întregi învăţător, iar de-acum s-a făcut stătător înaintea lui Dumnezeu, împreună cu cetele cele fară de trup veselindu-se el în veci[11].
Se pare că Agheu, la înfăţişare, era pleşuv. în icoane
este zugrăvit ca un bătrân cu barba rotundă. Era cinstit şi vestit întru faptă
bună; era iubit şi cinstit de către toti.
Nabonidus (556-539 î.Hr.), unul dintre palizii
succesori ai lui Nabucodo- nosor, se aliază cu Cyrus, care la vremea încheierii
acestui pact domnea doar peste Aşnan, cetate elamită[12],
şi peste ţinutul împrejmuitor. Împreună, cei doi au izbutit ca în anul 550
î.Hr. să cucerească Ecbatana, capitala Mediei. Ulterior, Cyrus a rupt alianţa
cu Nabonidus şi s-a întors împotriva acestuia. În anul 539 a cucerit Babilonul care
de altfel s-a predat fară luptă, şi a intrat triumfal în cetate. Belşaţar, fiul
şi coregentul lui Nabonidus, va muri la scurt timp după aceasta, astfel
împlinidu-se prorocia lui Daniel [cf. Daniel 5:25-28].
Cyrus era de acum rege al Mediei şi al Persiei şi
deţinea controlul asupra Babilonului. În anul 539 a promulgat faimosul edict
prin care toate popoarele primesc libertatea de a reveni în teritoriile lor de
baştină. În Cartea lui Ezdra este scris: În anul întâi al lui
Cyrus, regele Babilonului, regele Cyrus a dat învoire să se zidească acest
Templu al lui Dumnezeu; chiar şi vasele de aur şi de argint ale Templului lui
Dumnezeu, pe care Nabucodonosor le luase din Templul Ierusalimului şi le
dusese în capiştea din Babilon, le-a scos regele Cyrus din capiştea Babilomdui
şi le-a dat în seama lui Şeşbaţar, pe care l-a numit el cârmuitor şi i-a zis:
„Ia vasele acestea, mergi şi pune-le în Templul din Ierusalim, şi Templul lui
Dumnezeu să se zidească pe locul lui vechi. Atunci Şeşbaţar acela a venit şi a
pus temelia Templului lui Dumnezeu din Ierusalim, şi de atunci şi până astăzi
se zideşte el şi nu s-a isprăvit [Ezdra
5:13-16].
Cyrus a mai promulgat şi un decret special, privitor
la construirea Templului, în care se spune: În anul întâi al
regelui Cyrus, regele Cyrus a dat această poruncă pentru Templul lui Dumnezeu
cel din Ierusalim: Să se zidească Templul pe locul acela unde se aduc jertfele
şi să i se pună temelii sănătoase! Înălţimea lui să fie de şaizeci de coţi şi
lărgimea lui tot de şaizeci de coţi. Să se pună trei rânduri de pietre şi un rând de
lemn, iar cheltuielile să se dea din casa regelui [Ezdra
6:2-4].
Cilindrul lui
Cyrus cel Marex13 conţine o seamă de informaţii adiţionale referitoare
la exilaţii care se întorceau acasă: „Cât despre aceste cetăţi sfinte de pe
celălalt mal al Tigrului, le-am redat sanctuarele care de mult timp au zăcut în
ruină, precum şi chipurile care şi mai înainte se aflau într-însele
şi am înfiinţat pentru acestea sanctuare permanente. De asemenea, i-am adunat pe toţi foştii locuitori şi i-am
întors la casele lor."[13]
În anul 537 î.Hr. a
început reconstrucţia Templului, dar exilaţii reveniţi în patrie s-au
confruntat cu opoziţia vehementă a samaritenilor şi a altor neamuri care
locuiau pe acel teritoriu. La început, aceştia şi-au oferit ajutorul în
realizarea planurilor iudeilor, pretinzând că ei au adus jertfe lui Dumnezeu
încă de pe vremea regilor asirieni, când au fost colonizaţi aici. Totuşi Zorobabel,
Iosua şi alţi conducători ai poporului au refuzat oferta samaritenilor, insistând
să lucreze doar ei. Iudeii considerau că aceşti samariteni sunt un popor
amestecat, cu o credinţă grav afectată de păgânism. Reacţia lor i-a ofensat pe
cei ce-şi oferiseră ajutorul şi, ca urmare, au căutat să împiedice continuarea lucrărilor. Atunci, poporul
ţârii aceleia a început să descurajeze poporul lui Iuda şi să-l împiedice de
la zidire, cumpărând contra lor pe sfetnicii regelui, ca să zădărnicească
planul lor în toate zilele lui Cyrus, regele perşilor, până în zilele lui
Darius
[Ezdra 4:4-5]. Prin acţiunile lor, samaritenii au reuşit, la un moment dat, să
obţină un ordin de sistare temporară a lucrărilor de reconstruire a Templului
[cf. Ezdra 4:21-24]. Astfel, în anul 534 î.Hr., lucrările au fost oprite: Atunci s-au
oprit lucrările la Templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, şi oprirea aceasta a
ţinut până în anul al doilea al domniei lui Darius, regele perşilor [Ezdra 4:24].
Un alt motiv pentru
prelungirea lucrărilor mai ţine şi de climatul de instabilitate politică,
instalat după moartea lui Cyrus, survenită în anul 529 î.Hr. Cambyses, succesorul lui Cyrus, a ocupat tronul vreme
de câţiva ani. Puţin după aceasta, Darius I sau Darius cel Mare (522-485), fiul
generalului Istaspe, a preluat puterea, devenind rege. Acesta este Darius
despre care se vorbeşte în cartea Profetului Agheu. Dumnezeu i-a dat putere să
menţină stabilitatea politică necesară pentru ca evreii să-şi continue
lucrarea la Templu.
Cum Templul fusese
lăsat în paragină, Domnul Dumnezeu i-a trimis pe Prorocii Agheu şi Zaharia să
îndemne poporul să ducă lucrările la bun sfârşit. Atunci, Prorocii Agheu şi
Zaharia şi, ulterior, Maleahi, au înţeles că poporul iudeu suferise o seamă de
schimbări profunde: iudeii din vremea lor ajunseseră să se deosebească foarte
mult de iudeii care au trăit înainte de exilul babilonian. Iudeii din vechime
se bizuiau mai mult pe împlinirea ritualurilor şi a ceremoniilor de la Templu,
care erau definitorii pentru ei; în acelaşi timp, ei nu socoteau de maximă
importanţă ascultarea şi supunerea faţă de Dumnezeu. Dar, de cealaltă parte,
iudeii contemporani cu aceşti proroci erau apatici, lipsiţi de voinţă. Erau
ispitiţi să creadă că, orice ar fi făcut ei, efortul lor nu avea nici un sens
din punct de vedere religios. Distrugerea Ierusalimului reprezentase pentru ei
o profundă umilinţă. Mai mult decât atât, erau în mod evident influenţaţi de
concepţia persană conform căreia toate religiile şi toate credinţele erau în
egală măsură bune. în aceste condiţii, iudeii reveniţi în patrie nu găseau nici
un motiv suficient de întemeiat pentru a-şi relua Legea, pentru a împlini din
nou, aşa ca pe vremuri, rânduielile mozaice şi pentru a reconstrui Templul. În
mod evident, asimilarea lor în culturile păgâne în mijlocul cărora trăiau era
numai o chestiune de timp.
Pe lângă acestea,
perspectiva revenirii într-o ţară dominată de sărăcie nu era deloc atractivă
pentru cei mai mulţi dintre iudeii aflaţi în exil, şi mai cu seamă pentru aceia
dintre ei a căror credinţă fusese puternic încercată de rigorile şi umilinţele
captivităţii. Apoi, a reface ruinele trecutului nu-i atrăgea nici pe aceia
dintre iudei care izbutiseră să-şi construiască printre babilonieni o viaţă
prosperă, bazată pe diverse .Întreprinderi comerciale sau pe diverse alte
activităţi lucrative. Dar aceia dintre iudei care totuşi au luat hotărârea de a
se întoarce erau animaţi nu doar de dorul libertăţii personale, ci şi de acela
de a se pune în slujba lui Dumnezeu. Însă aceste aşteptări au fost ajustate la
adevărata lor măsură, prin conştientizarea faptului că acasă vor avea de
întâmpinat greutăţi serioase, din toate punctele de vedere. în cea mai mare
parte, cei întorşi din robie erau animaţi în primul rând de fervoarea unor
idealuri religioase, şi mai puţin de atingerea unor obiective de natură
materială. Cu toate acestea, încetul cu încetul, cei repatriaţi au fost
copleşiţi de grijile pământeşti, efortul lor de a-şi asigura subzistenţa
consumându-le toată energia. Înainte de sosirea Profetului Agheu este posibil
să nu se fi făcut nimic altceva decât că s-au săpat fundaţiile Templului şi s-a ridicat structura de rezistenţă. Se pare
că altarul fusese şi el înălţat pentru jertfele de ardere de tot; dar lucrarea
de restaurare a fost oprită la stadiul acesta pentru nu mai puţin de 16 ani.
În fapt, perspectiva revenirii în patrie nu stârnise
prea mult entuziasm nici în rândurile preoţimii. La Ezdra 2:36-39 aflăm că,
dintre cele 24 de ordine, s-au întors reprezentanţi a doar patru dintre
acestea. Dintre leviţi s-au întors numai 74, iar dintre slujitorii de la
Templu, 392 [cf. Ezdra 2:40, 58]. De altfel, la început nu s-a întors nici un
levit [cf. Ezdra 8:15-20]; doar când au fost îndemnaţi, de-abia atunci au
răspuns pozitiv 37, dimpreună cu alţi 220 de slujitori ai Templului. Astfel,
prorocii postexil au avut şi menirea aceasta, de a-i ajuta pe iudei să
realizeze deosebirea dintre credinţa lor şi rătăcirile idolatre ale popoarelor
cu care se învecinau, precum şi de a-i îndemna şi a-i întări în acţiunea de
reconstruire a Templului şi de restaurare a rânduielilor mozaice.
Amânarea repetată şi prelungită a reconstruirii
Templului nu a fost lipsită de consecinţe, pe care profetul le subliniază în
cuvinte precum acestea: V-aţi aşteptat la mult, dar iată că aveţi puţin. Aţi
strâns mult, dar Eu am risipit truda voastră! Pentru ce? zice Domnul Savaot.
Din pricina Templului Meu care stă dărâmat, iar voi zoriţi cu lucrul, fiecare
pentru casa lui! [Agheu 1:9]...
Sfântul Grigorie Teologul (cca 329/330-cca 390) pune
la inimă cuvântul acesta al lui Dumnezeu şi ne dezvăluie cele întâmplate atât
în vremea lui, cât şi în vremea noastră, după cum urmează: „Pentru ce sunt
recoltele risipite? Pentru ce sunt hambarele deşerte? Pentru ce sunt păşunile
uscate şi vitele sterpe? Pentru ce sunt câmpiile năpădite de buruieni, în loc
să fie pline cu roade? De ce sunt văile acoperite cu lacrimi, când ar putea fi
acoperite cu grâne? De ce nu mai picură munţii din roua lor, aşa cum faceau
odinioară pentru cei drepţi, ci şi-au pierdut cu totul măreţia? [...] Vai, ce
privelişte întristătoare! Din grânele noastre pline de rod nu a mai rămas
nimic, de-abia de mai recunoaştem, după rămăşiţe, sămânţa pe care mai an am
semănat-o, iar vremea culesului, pe care o ştim mai mult din semnele vremii
decât din arătarea roadelor, de-abia dacă ne va aduce prinoasele pentru Domnul.
Aceasta este agoniseala păcătoşilor şi a celor lipsiţi de evlavie, aceasta
este răsplata semănătorului nebăgător de seamă - după cum arată şi cuvântul din
vechime: la mult se aşteaptă, dar iată că puţin căpătuieşte [cf. Agheu 1:9] -
mult se trudeşte cu semănatul, din zece pogoane de vie scoate rod numai un bat,
iar un omer de sămânţă nu-i aduce mai mult de o efa[14]
[cf. Isaia 1:10]; ei aud veşti despre recolte bogate prin alte părţi, dar ei
înşişi suferă de foame. Pentru ce este aceasta? Din ce cauză se întâmplă toate
astfel? Să nu aşteptăm explicaţii din partea altora, ci mai bine noi singuri să ne judecăm pe noi înşine. Leac însemnat împotriva răului sunt mărturisirea
şi luarea-aminte să nu care cumva să ne împiedicăm singuri."[15]
Prorocul continuă: Pentru aceasta
cerul se va încuia, nu vâ va da rouă şi pământul nu vă va da roadele sale [Agheu 1:10]. Sfântul
Ambrozie (cca 339-397) scrie: „Indreptaţi-vă felul şi puneţi-vă rânduială în
fapte, căci, de nu veţi împlini aceasta, cerul se va încuia şi nu va mai
slobozi peste voi ploaie [cf. Agheu 1:10]; cuvântul ceresc care se pogoară
precum roua peste iarba câmpului nu va mai astâmpăra şi nu va mai răcori
imboldurile cele pătimaşe ale trupului, nici nu va mai stinge săgeţile aprinse
ale dorinţelor, iar pământul, adică sufletul, nu va mai putea aduce roadă, căci
se uscă, de nu este bine scăldat în răcoarea Cuvântului lui Dumnezeu şi
stropit cu rouă cerească, cu deplinătatea harului."[16]
Construcţia
Templului a fost încheiată după patru ani şi jumătate, adică în cel de-al
şaselea an al domniei lui Darius [cf. Ezdra 6:14-15]. Dar, când s-a făcut
târnosirea, norul cel luminos al slavei lui Dumnezeu nu a mai umplut Templul.
Chivotul, cu obiectele păstrate înlăuntru spre aducere aminte, precum şi
Tablele Legii erau, de asemenea, lipsă. Vechiul Legământ nu mai avea să fie
refăcut în forma lui sinaitică, ci potrivit cu făgăduinţă făcută către Ieremia,
anume că Domnul va încheia un Legământ Nou cu casa lui Israel şi a lui Iuda;
Domnul va sădi Legea în inimile lor şi o va scrie în cugetele lor. Totuşi se
pare că poporul nu era încă îndeajuns de pregătit pentru aceasta. Iudeii s-au
întors din Babilon, dar au continuat să trăiască sub stăpânire păgână şi să se
conducă după preceptele acestei lumi, până când se va plini vremea pentru
Legământul cel Nou, când Domnul va veni şi va intra în Templul Său.
Cartea lui Agheu împleteşte proza cu poezia. Profetul Agheu
este primul dintre cei trei proroci postexil şi al zecelea dintre cei
doisprezece Proroci mici, socotiţi după Septuaginta.
Profetul se prezintă ca un bărbat sfânt, cu principii
puternice şi cu o gândire simplă şi directă. El rosteşte patru prorocii sau
omilii, care sunt cuprinse în cartea lui. Acestea au fost rostite în
Ierusalim, aproximativ în anul 520 î.Hr. - adică în cel de-al doilea an al
domniei regelui persan Darius I. Prima omilie a fost rostită în luna a şasea,
în ziua întâi a lunii [cf. Agheu 1:1]; aici, profetul atrage atenţia asupra
faptului că Templul este departe de a fi terminat [cf. Agheu 1:1-16] şi
subliniază răspicat că lucrările de construcţie trebuie
duse la bun sfârşit [cf. Agheu 1:7-15]. Asprimea din cuvintele profetului este motivată de faptul că iudeii îşi asiguraseră strictul necesar pentru buna desfăşurare a vieţii; ba mai mult decât atât, majoritatea dintre ei locuiau în case confortabile. Cel de-al doilea mesaj este dat în ziua a douăzeci şi una a lunii a şaptea [cf. Agheu 2:1] şi compară Templul de odinioară cu acesta construit acum, în zilele lui. Adaugă încredinţarea că, chiar dacă acest Templu nu este atât de măreţ precum a fost cel al lui Solomon [cf. Agheu 2:1-3], totuşi cel de pe urmă va fi mai de cinste decât cel dintâi [cf. Agheu 2:4-9]. Cel de-al treilea mesaj, rostit în ziua a douăzeci şi patra a lunii a noua [cf. Agheu 2:10], aduce aminte de „neascultarea rămăşiţei" [cf. Agheu 2:10-14] şi profetul vorbeşte ca pentru Domnul, despre răsplăţile făgăduite pentru ascultare, întărind: începând din ziua aceasta voi da binecuvântarea Mea! [Agheu 2:19]. În aceeaşi zi va mai vorbi încă o dată, rostind cel de-al patrulea mesaj [cf. Agheu 2:20], referitor la Mesia, simbolizat prin persoana lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, din tribul lui Iuda. De asemenea, prevesteşte distrugerea tronurilor şi a puterii regilor [cf. Agheu 2:23].
duse la bun sfârşit [cf. Agheu 1:7-15]. Asprimea din cuvintele profetului este motivată de faptul că iudeii îşi asiguraseră strictul necesar pentru buna desfăşurare a vieţii; ba mai mult decât atât, majoritatea dintre ei locuiau în case confortabile. Cel de-al doilea mesaj este dat în ziua a douăzeci şi una a lunii a şaptea [cf. Agheu 2:1] şi compară Templul de odinioară cu acesta construit acum, în zilele lui. Adaugă încredinţarea că, chiar dacă acest Templu nu este atât de măreţ precum a fost cel al lui Solomon [cf. Agheu 2:1-3], totuşi cel de pe urmă va fi mai de cinste decât cel dintâi [cf. Agheu 2:4-9]. Cel de-al treilea mesaj, rostit în ziua a douăzeci şi patra a lunii a noua [cf. Agheu 2:10], aduce aminte de „neascultarea rămăşiţei" [cf. Agheu 2:10-14] şi profetul vorbeşte ca pentru Domnul, despre răsplăţile făgăduite pentru ascultare, întărind: începând din ziua aceasta voi da binecuvântarea Mea! [Agheu 2:19]. În aceeaşi zi va mai vorbi încă o dată, rostind cel de-al patrulea mesaj [cf. Agheu 2:20], referitor la Mesia, simbolizat prin persoana lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, din tribul lui Iuda. De asemenea, prevesteşte distrugerea tronurilor şi a puterii regilor [cf. Agheu 2:23].
În
secţiunea de faţă, vom discuta despre interpretările acestor mesaje: 1. - Rolul
lui Zorobabel în iconomia întrupării; 2. - Construirea Templului; 3. - Slava
Bisericii; 4. - Sfântul Duh; 5. - Pământul se cutremură în lumina mântuirii
neamurilor şi a celei de a Doua Veniri.
1. Rolul lui Zorobabel în iconomia întrupării [Agheu 2:24]
Sfântul Ambrozie ne spune că „Zorobabel înseamnă izvor nesecat de
munte; asemenea izvorului de apă vie, asemenea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că întru
El au fost făcute toate [...], toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este
mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate [Coloseni 1:16-17].
Izvorul cel nesecat ne spune: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să
bea
[Ioan 7:37] - să se adape din apa care niciodată nu seacă [...]. Zorobabel
însuşi, din tribul lui Iuda, precum şi Iosua, ambii fiind reprezentaţi
printr-un trib şi printr-un nume, par a desemna două persoane diferite, chiar
dacă în aparenţă se face referire doar la una singură. Cel Preaînalt este
Tatăl, aşa după cum şi Mântuitorul este născut din Fecioara, acelaşi fiind, în
varietatea celor două firi ale Sale, iar El, ca un Preaputernic, aleargă spre
lucrarea Sa cea mântuitoare [cf. Psalm 18:6], prin felurimea Fiului celui
Unul-Născut al lui Dumnezeu"[17].
Observăm că Zorobabel este numit slujitorul Meu [Agheu 2:23], calitate
care în cartea lui Isaia îi este atribuită lui Mesia [cf. Isaia 43:10; 49:5-6].
Făgăduinţa făcută lui Zorobabel este de înţeles într-un sens mesianic. De
altfel,el este menţionat şi în genealogiile Mântuitorului [cf. Matei 1:12-13; Luca
3:27], unde reprezintă continuitatea descendenţei mesianice, care a fost întreruptă
datorită exilului. Sfântul Ambrozie spune: „În chip mistic, lui Hristos Îi sunt adresate
cuvintele: te voi lua pe tine, Zorobabel, fiul lui Salatiel,
slujitor al Meu, şi te voi avea ca un inel cu pecete, căci pe tine te-am ales [Agheu 2:23]."'
Care este semnificaţia inelului cu pecete? După
distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor, regatul s-a destrămat, iar
succesiunea ereditară la tron s-a întrerupt. Prorocul Ieremia afirmă: Precum e adevărat că
Eu trăiesc, a zis Domnul, tot aşa este de adevărat că dacă Iehonia, fiul lui
Ioiachim, regele lui Iuda, ar fit inel la mâna Mea cea dreaptă, apoi şi de
acolo l-aş smulge. Şi te voi da în mâinile celor ce vor să-ţi ia viaţa şi în
mâinile celor de care tu te temi, în mâinile lui Nabucodonosor, regele
Babilonului, şi în mâinile chaldeilor; şi te voi arunca pe tine şi pe mama ta,
care te-a născut, în ţară străină, unde nu v-aţi născut. Şi veţi muri acolo;
iar în pământul unde va dori sufletul vostru să se întoarcă, nu vă veţi mai
întoarce. Au doară acest om, Iehonia, este făptură blestemată şi lepădată? Sau
este vas netrebnic? Pentru ce sunt aruncaţi, el şi neamul lui, şi încă într-o ţară pe care
ei n-o ştiau? [Ieremia 22:24-28]
Iar în vremea aceasta,"în epoca lui Agheu,
urmaşii detronaţi ai lui David trăiau în exil. Sfântul Vasile (cca 330-379)
subliniază: „Cuvintele sunt simple şi limpezi, pentru că atunci când
Nabucodonosor a pustiit Ierusalimul, regatul încetase să mai existe, iar suveranii
nu mai domneau ca mai înainte, după succesiune din tată în fiu, ci moştenirea
lui David fusese detronată si îsi ducea acum
zilele în robia babiloniană. In schimb, cei care se vor întoarce iarăşi, împreună
cu Salatiel şi cu Zorobabel, vor stăpâni norodul în chip popular; căci pe
atunci stăpânirea trecuse în mâna preoţimii, pentru că slujirea preoţească şi
funcţiunea regească se contopiseră într-un singur rang. De aceea, în cele
sfinte suveranul are cuvânt suprem atât ca rege, cât şi ca preot. Dar, până la
venirea lui Hristos, n-a încetat deloc prestigiul numelui preoţesc, cu toate că
Domnul nu S-a aşezat pe tronul lui Iehonia, care fusese numit tron
regesc."[18]
Dreptul
Iosif, logodnicul Măriei, descinde din Ioiachim şi Iehonia. Cu toate acestea,
Evanghelistul Matei, atunci când enumeră genealogia Mântuitorului, îl omite pe
Ioiachim, tatăl lui Iehonia, menţionându-1 în schimb pe Iosia şi apoi îndată pe
nepotul acestuia, Iehonia [cf. Matei 1:11-12]. De ce a vorbit domnul împotriva
lui Ioiachim? Pentru vina de a-şi fi zidit casa din nedreptate şi din
fărădelegi, precum şi pentru că şi-a silit aproapele să lucreze şi nu i-a mai
dat plata rânduită, după cuviinţă [cf. Ieremia 22:13 TM], Zorobabel este
menţionat în genealogia din Evaghelia după Sfântul Matei [cf. Matei 1:12-13;
Luca 3:27]. În genealogia din Evaghelia după Sfântul Luca, Ioiachim şi Iehonia
nu sunt enumeraţi defel. Zorobabel este inelul cel nou cu pecete [cf. Agheu
2:23].
In anul al doilea al
regelui Darius, în luna a şasea, în ziua întâi a lunii, a fost cuvântid
Domnului prin gura lui Agheu, Prorocul, către Zorobabel, fiul lui Salatiel,
cârmuitorul lui Iuda, către marele preot Iosua, fiul lui Iosedec, zicând: „Aşa
zice Domnul Savaot: Poporul acesta grăieşte: N-a venit încă vremea ca să zidim
Templu Domnului. "Atunci a fost cuvântul Domnului către Prorocul Agheu, zicând:
„Este oare timpul ca voi să locuiţi în casele voastre cu pereţii lucraţi în tăblii, când Templul
acesta este în ruină?" [Agheu 1:1-4] [...]
Aşa grăieşte Domnul:
„Fiţi cu băgare de seamă la căile voastre! Suiţi-vă în munte şi aduceţi lemne ca
să clădiţi iarăşi templul în care voi binevoi şi Mă voi preaslăvi", zice
Domnul [Agheu 1:7-8]. [...]
Şi au auzit Zorobabel,
fiul lui Salatiel, şi marele preot Iosua, fiul lui Iosedec, şi tot restul
poporului glasul Domnului şi cuvintele Prorocului Agheu, aşa precum Dumnezeu
îi rânduise trimiterea lui, şi poporul a fost cuprins de spaimă în faţa
Domnului. Atunci Agheu, trimisul Domnului, după rânduiala trimiterii lui de
Domnul, a grăit poporului în acest chip: „Eu sunt cu voi!", zice Domnul.
Şi a deşteptat Domnul duhul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui
Iuda, şi duhul lui Iosua, marele preot, fiul lui Iosedec, şi duhul poporului
care mai rămăsese, şi au venit şi au început lucrul templului
Domnului Savaot, Dumnezeul lor [Agheu 1:12-14],
Sfântul Ambrozie scrie:
„Şi iarăşi vine cuvântul la Agheu şi îi spune: ridicaţi-vă din casele voastre
cele zidite cu răutate şi fărădelege şi ieşiţi şi mergeţi la muntele cel înalt
al Dumnezeieştilor Scripturi şi culegeţi roade din pomul înţelepciunii, din
pomul vieţii, din pomul cunoaşterii. Drepte faceţi căile voastre şi puneţi-vă
faptele în bună rânduială, astfel încât să fie de folos spre construirea casei
Domnului [cf. Agheu 1:8].'M
Sfântul Teofan
făcătorul de canoane cântă prorocului: „Bărbăteşte învăţând buna credinţă,
Fericite, ai ridicat Biserică sfinţită Stăpânului tuturor, făgăduind
îndestulare de bunătăţi."[19]
Sub har, şi nu sub Lege, creştinul, Templu însufleţit, devine loc unde îşi
află odihnă Iisus Hristos Domnul şi Sfântul Duh. Spre deosebire de Templul
înălţat sub Zorobabel şi Iosua, acesta se va umple de pace lăuntrică şi de mai
multă slavă. Sfântul Teofan ne mai aduce aminte de faptul că şi noi, la rândul
nostru, nu ar trebui să ne trecem cu vederea, ci să ne edificăm pe noi înşine,
ca temple însufleţite ale lui Dumnezeu: „Zidindu-te pe sineţi pe temelia cea
tare a bunătăţilor, te-ai făcut locaş însufleţit, de Dumnezeu fericite."[20]
Sfântul Teofan mai vede în Templul acesta nou şi o prorocie referitoare la
întruparea lui Hristos: „Arătat-ai prorocului tău, Hristoase, mântuirea
neamurilor, ceea ce era să fie mai pe urmă, Templu viu [...] şi din Fecioară a
ieşit."[21] .
3. Slava Bisericii [Agheu 2:8-10]
Prin gura prorocului
Său, Domnul spune: voi umple de slavă Templul acesta [Agheu 2:7] şi încă: al Meu este
argintul, al Meu este aurul, zice Domnul Sava- ot [Agheu 2:8]. Sfântul
Ambrozie face următorul comentariu, legat de comorile duhovniceşti ale
Bisericii: „Dumnezeu vorbeşte prin gura Prorocului Său Agheu, care rosteşte
cuvântul Domnului, cuvânt aşa ca argintul lămurit în foc [cf. Psalm 11:6],
strălucitor precum aurul cel duhovnicesc de mult preţ, care se află în chip
tainic în inimile sfinţilor. Comorile pe care El le dăruieşte Bisericii Sale
sunt comorile nepreţuite de care plină este inima acesteia [a Bisericii - n.n.\, astfel ca slava casei
Sale să fie mai mare decât cea din timpurile apuse şi de care a avut parte
poporul ales [cf. Agheu 2:9] ."[22]
Şi slava acestui
Templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi, zice Domnul Savaot, şi
în locul acesta voi sălăşlui pacea, zice Domnul Savaot, pacea sufletului spre ocrotirea
fiecăruia care zideşte, ca să ridice cartea aceasta [Agheu 2:9][23].
Această prorocie [cf.
Agheu 2:10] se referă la venirea lui Mesia. Cel de-al doilea Templu va fi,
probabil, mai modest decât Templul construit în vremea lui Solomon, dar, pentru
că va fi locul unde va intra şi va învăţa Iisus Hristos Domnul, slava acestui
Templu va depăşi slava celui dintâi. Făgăduinţa de pace este, de bună
seamă, Hristos însuşi. Şi în locul acesta voi sălăşlui pacea, zice Domnul
Savaot, pacea sufletului spre ocrotirea fiecăruia care zideşte, ca să ridice cartea
aceasta [Agheu 2:9]. Sfântul Ambrozie ne aduce aminte că „pacea şi liniştea
sufletului sunt mai presus de slava casei, căci pacea este mai presus de toată
înţelegerea [cf. Filipeni 4:7]".
În Epistola zisă a
lui Barnaba (cca 100 d.Hr.) autorul vorbeşte despre Templul cel duhovnicesc al
lui Dumnezeu. El evidenţiază faptul că iudeii, rătăcindu-se cu învăţăturile lor greşite, şi-au pus nădejdea mai mult în zidurile
Templului decât în Cel ce locuieşte întru el şi au ajuns să cinstească mai
mult Templul.
Apoi continuă: „Să
cercetăm, dar, dacă este un Templu al lui Dumnezeu. Este! Însuşi Dumnezeu
spune că-1 face şi-1 întocmeşte. Că este scris: la sfârşitul
săptămânii, va fi zidit cu slavă Templul lui Dumnezeu, în numele Domnului [cf. Agheu 2:9; Daniel
9:24-27]. Găsesc deci că este Templu. Dar cum va fi zidit în numele Domnului? Ascultați! Înainte
de a fi crezut noi în Dumnezeu,locuinţa inimii noastre era stricată şi slabă, ca un
Templu zidit într-adevăr de mână; era plin de idolatrie, era casă a demonilor,
pentru că se făceau de el cele câte erau împotriva lui Dumnezeu. Dar Templul
acesta va fi zidit în numele Domnului. Luaţi bine aminte, ca Templul Domnului
să fie zidit cu slavă. Cum? Ascultaţi! Când am luat iertarea păcatelor şi am
nădăjduit în numele Domnului, ne-am înnoit, fiind zidiţi iarăşi dintru început.
De aceea în locuinţa inimii noastre locuieşte cu adevărat Dumnezeu.
Cum? Prin cuvântul
credinţei Lui, prin chemarea făgăduinţei Lui, prin înţelepciunea îndreptărilor
şi prin poruncile învăţăturii; El însuşi proroceşte în noi, El însusi locuieşte în noi, cei care eram
robiri morţii, deschizându-ne usa Templului - adică gura - şi dându-ne pocăinţă, ne duce
în Templul cel nestri- căcios. Că cel care voieşte să se mântuie nu se uită la
om, ci la Cel care locuieşte şi vorbeşte în el, minunându-se că până atunci
niciodată n-a auzit cuvintele Celui ce vorbeşte prin gura lui şi că nici nu se
gândea să le audă vreodată. Acesta este Templul cel duhovnicesc, zidit de
Domnul."[24]
Sfântul Teofan, ierarh
şi imnograf, se referă şi el la pacea pe care o prevesteşte aici Sfântul Duh:
„Ca un făcător de bine, dă-ne, Doamne, pacea Ta, pacea care este pentru paza
sufletului, care dumnezeiescul Agheu, cu dumnezeiescul Duh o a prorocit."[25]
Sfântul Teofan mai observă şi faptul că acest cuvânt, rostit prin gura
profetului [cf. Agheu 2:9], ne descoperă şi că Biserica se va ridica mai presus
decât Sinagoga: „Mare va fi slava Bisericii, cu mult mai mare decât cea mai
dinainte sinagoga lui Israil, întrupându-Se Cuvântul şi unindu-Se cu
oamenii."[26]
4. Sfântul Duh [Agheu 2:6]
Sfântul Chirii al Ierusalimului consemnează că „de se
va osteni cineva să caute în toate cărţile prorocilor, atât în ale celor
doisprezece, cât şi într-altele, multe dintre mărturiile referitoare la Sfântul Duh
[...] le va afla în Cartea lui Agheu n1,,.
Cine a mai rămas dintre voi în viaţă si a văzut
Templul acesta în strălucirea sa cea dintâi, şi cum este acum? Oare nu este
fără nici un preţ în ochii voştri? Şi acum, Zorobabel, întăreşte-te, zice
Domnul; întăreşte-te, Iosua, mare preot, fiul lui Iosedec; întreg popor al
ţării, fii plin de curaj, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, zice Domnul Savaot [...] şi Duhul
Meu rămâne în mijlocul vostru! Nu vă temeţi! [Agheu
2:3-5]
Sfântul
Vasile cel Mare, în tratatul său Despre Sfântul Duh, arată: „Duhul Domnului a
umplut lumea [Înţelepciunea lui Solomon 1:7] - zice înţeleptul Solomon [...]. Şi
profetul adaugă: Pentru că Eu sunt cu voi, zice Domnul, şi Duhul Meu
S-a sălăşluit în mijlocul vostru [Agheu 2:4-5]. Deci pe Cel ce este
pretutindeni şi împreună cu Dumnezeu, de ce natură se cuvine a-L socoti? [...]
Prin urmare, pe Cel divin după fire, necuprins după mărime şi puternic în
lucrări să nu-L preamărim?"[27]
5. Pământul se cutremura [Agheu 2:20-23]
Şi a fost cuvântul Domnului a doua oară către Agheu,
în ziua a douăzeci şi patra a lunii, zicând: „Spune lui Zorobabel, cârmuitorul
lui Iuda: Eu voi cutremura cerul şi pământul; voi răsturna tronurile regatelor
şi voi nimici puterea regilor neamurilor şi voi trânti la pământ carele şi pe
războinicii din ele, iar caii şi călăreţii se vor prăbuşi unul pe altul în
ascuţişul săbiei. In ziua aceea, zice Domnul Savaot, te voi lua pe tine,
Zorobabel, fiul lui Salatiel, slugă a Mea şi te voi avea ca un inel cu pecete, căci pe tine
te-am ales, zice Domnul Savaot." [Agheu
2:20-23]
A. Mântuirea neamurilor [Agheu 2:6,
7, 21]
Sfântul Ambrozie, cunoscând că Zorobabel Îl
prefigurează, aici, pe Hristos, spune: „Când a fost să-1 cheme din morţi pe
Zorobabel, cel vrednic de pomenire, El zice: în ziua aceea încă o dată Eu voi
cutremura cerul şi pământul, mările şi pustiurile [cf. Agheu 2:21], Le-a mai
cutremurat pe acestea atunci când a eliberat pe poporul Său din Egipt [cf.
Ieşirea 14:22-30], când stâlpul de foc s-a arătat din ceruri [cf. Ieşirea
13:21] şi a croit cărare printre valuri, a întărit zid in apa mării, drum prin
apă, iar în pustie s-a îngrijit de prinoase şi de hrană cerească zi de zi, iar
stânca s-a topit şi s-a prefăcut în şuvoaie de apă.
Le-a mai mişcat pe acestea şi în vremea Patimilor
Domnului Iisus Hristos [cf. Luca 23:44], când cerul s-a întunecat, soarele s-a
acoperit, pietrele s-au rostogolit, mormintele s-au deschis, morţii s-au
ridicat din nou, iar balaurul, biruit de propriile sale ape, i-a văzut pe
pescarii de oameni plutind, ba chiar şi păşind fară de nici o spaimă pe mare.
De asemenea, uscatul s-a mai mişcat de la locul lui si
atunci când neamurile
păgâne
au început secerişul şi au adus prinoase din roadele credinţei. Deşertul s-a
mişcat, păgânii s-au mişcat, atât a fost de mare puterea cuvântului Apostolilor, pe care El i-a
trimis spre a chema neamurile, pentru ca în tot pământul
să iasă vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor [Psalm 19:4]. Atât a
fost de mare mişcarea aceasta a pustiei - căci mai mulţi sunt fiii
celei părăsite decât ai celei cu bărbat [Isaia 54:1] -, încât pustia a înflorit
precum crinul [cf. Isaia 35:1], iar cei aleşi dintre păgâni au moştenit
locurile rămase pustii în urma plecării poporului a cărui rămăşiţă s-a mântuit
prin har [cf. Romani 11:5]."[28]
Ceea ce ne aminteşte de o altă învătătură de-a
Sfântului Ambrozie: „Pacea si
liniştea
sufletului sunt mai de preţ decât toată slava Templului, căci pacea covârşeşte
orice minte [Filimon 4:7]. Aceasta este o pace mai presus decât oricare alta şi se
va da după ce pământul, cerurile, marea şi uscatul se vor fi cutremurat pentru a treia oară, după ce
El va fi surpat toate puterile şi începătoriile. Pământul şi cerurile
vor trece [Matei 24:35], la fel ca şi înfăţişarea de acum a întregii lumi. Tot
omul se va ridica asupra aproapelui său cu sabia, care este cuvântul
pătrunzător până la despărţitura sufletului şi duhului [cf. Evrei 4:12], spre a
distruge tot ceea ce-i stă împotrivă: carele din Efraim, caii din Ierusalim,
după cum spune Zaharia Profetul [cf. Zaharia 9:10]. Şi aşa va fi pacea peste
toate patimile trupului care nu se împotrivesc una alteia şi peste minţile
necredincioşilor care nu-şi stau împotrivă, încât Hristos va lua chip în toţi
şi va aduce jertfă Tatălui, din toate inimile care I se vor supune Lui [cf. I
Corinteni 15:28]."[29]
Fericitul Ieronim (cca 342-420) scrie: „Agheu, anume
acela care se bucură şi se veseleşte, care a semănat cu lacrimi şi seceră cu
bucurie, se preocupă de reconstruirea Templului. El Îl reprezintă în aceasta pe Domnul Dumnezeu-Tatăl, Care spune: Peste puţină
vreme, Eu voi cutremura cerul şi pământul, marea şi uscatul; voi zgudui toate
popoarele şi toate neamurile vor veni cu lucruri de preţ (în Vulgata: Cel ce este
dorit de către toate neamurile va veni) [Agheu 2:6-7]."[30]
Sfântul Teofan se referă la mântuirea neamurilor
despre care vorbeşte Prorocul Agheu, în cuvinte precum acestea: „Arătat-ai
prorocului tău, Hristoase, mântuirea neamurilor, ceea ce era să fie mai pe
urmă; carele strigă: Slavă puterii Tale, Doamne!"[31]
B. Cea de-a Doua Venire [Agheu 2:6]
Sfântul Grigorie Teologul susţine că sunt trei
cutremure: primul a fost când s-a dat Legea de pe Muntele Sinai; al doilea a
fost la întrupare şi la predicarea Evangheliei; iar al treilea va fi la
sfârşitul lumii: „Două schimbări vădite s-au făcut în cursul veacului, care s-au
arătat si ca două Testamente si cutremure ale pământului [Matei 27:51], pentru
a se face lucrul bine cunoscut. Una a fost mutarea de la idoli la Lege [cf.
Ieşirea 20:3-5], iar alta, de la Lege la Evanghelie. Şi ni se binevesteşte un
al treilea cutremur, sau mutarea de la cele de aici la cele de acolo, care nu se
mai mişcă, nici nu se mai clatină [Agheu 2:6; Evrei
12:26]. - Iar cuvântul Peste puţină vreme [Agheu 2:6] este
rostit de către acelaşi glas care, odinioară, a zguduit pământul, iar acum,
vorbind, a făgăduit: încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul.
Iar prin aceea că zice: „încă o dată" arată schimbarea celor clătinate, ca
a unor lucruri făcute ca să rămână cele neclintite. De aceea, fiindcă primim o
împărăţie neclintită, să fim mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu
închinare plăcută, cu evlavie şi cu sfială [Evrei 12:26-28], - Cele două Testamente au
avut ceva comun. Care este acesta? Nu s-au mutat deodată, nici prin prima
mişcare a acţiunii lor. Pentru ce? E necesar să se stie: ca să nu fim siliţi,
ci să fim convinşi. Căci ceea ce e fară voie nu e nici durabil, cum se întâmplă
cu sila care stăpâneşte curgerile apelor sau plantele. Dar ceea ce e potrivit
voinţei e mai durabil şi mai sigur. Şi primul rezultat se datorează celui ce
sileşte, al doilea se datorează nouă. Unul se datorează bunătăţii lui Dumnezeu,
celălalt stăpânirii tiranice. Dumnezeu cugetă deci că nu trebuie să facă bine
celor ce nu voiesc, ci să dăruiască binefacerile Sale celor ce le voiesc. De
aceea, în chip pedagogic şi ca un medic, El desfiinţează unele obişnuinţe, pe
altele le îngăduie, făcând unele concesii celor plăcuţi, ca doftorii celor
bolnavi, ca să se primească leacul prin amestecarea lui cu unele sucuri mai
plăcute. Căci nu e uşoară schimbarea unor moravuri practicate timp îndelungat.
Ce vreau să spun? Prima schimbare, desfiinţând idolii, a îngăduit jertfele. A
doua, desfiinţând jertfele, n-a împiedicat tăierea-împrejur. Căci, după ce
oamenii au admis desfiinţarea, au acceptat chiar pentru ceea ce li s-a
îngăduit: unii jertfele, alţii tăierea-împrejur. Şi au devenit din păgâni,
iudei şi aceştia, creştini, prin mutări treptate spre Evanghelie. Să te
convingă Pavel despre aceasta. Căci acesta, plecând de la tăierea-împrejur [Fapte 16:3]şi de la curăţire [Fapte 20:26], a ajuns
la a spune: Iar eu, fraţilor, dacă propovăduiesc încă tăierea
împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? [Galateni 5:11]. Acolo era iconomia - aici,
desăvârşirea."[32]
Intr-altă parte, comentând pe marginea aceluiaşi
verset, Sfântul Grigorie arată: „Peste puţină vreme [Agheu 2:6; Evrei
12:26], spune Scriptura, se vor cutremura cerul şi pământul, marea şi uscatul
şi se vor prăbuşi toate acestea mai înainte, arătând prin aceasta, în opinia
mea, o reînnoire vizibilă a tuturor lucrurilor. Şi trebuie să dăm crezare
Sfântului Pavel, când zice că acest de pe urmă cutremur nu este nimic alta
decât cea de-a Doua Venire a Mântuitorului şi transformarea şi schimbarea
întregului univers, până la starea de stabilitate, care nu se mai poate
clinti."[33]
Sfântul
Grigorie cel Mare (cca 540-604) Dialogul şi, cu începere din anul 590, papă al
Romei, consideră: „într-adevăr, Domnul vine şi, la venirea Sa, lumea se mişcă,
iar la vederea Lui, cerurile şi pământul se cutremură. Despre aceasta spune
prorocul: Iată, peste puţină vreme Eu voi cutremura cerul şi pământul,
marea şi uscatul [Agheu 2:6; Evrei 12:26]. Tot neamul omenesc se va
înfăţişa înaintea Lui, spre judecată. Ba încă şi îngerii şi arhanghelii,
tronurile, începătoriile şi puterile, toate se vor supune Lui, spre a primi
pedeapsa pentru păcatele săvârşite sau răsplata pentru faptele lor bune. Luaţi
aminte, iubiţi fraţi, ce spaimă îi va cuprinde pe toţi în ziua aceea, la
vederea Dreptului Judecător. Căci atunci judecata va fi neîndurătoare. De ce
ruşine vom fi cuprinşi atunci, acolo, în priveliştea aceea a toată lumea, de
faţă cu toţi oamenii şi cu toţi îngerii, din pricina fărădelegilor noastre! Cum
ne vom simţi atunci, când vom cunoaşte mânia lui Dumnezeu, a Aceluia Căruia
mintea omului nici pacea nu poate să i-o primească."[34]
1. Împlinirea binelui [Agheu 2:10-14]
În ziua a douăzeci şi
patra a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, a fost cuvântul Domnului
prin gura lui Agheu Prorocul, zicând: „Aşa zice Domnul Savaot: Cere deci
preoţilor o hotărâre la aceasta: Dacă cineva ia carne sfinţită în poala hainei
lui şi se atinge cu poala de pâine sau de bucate fierte, de vin, de untdelemn
şi de orice mâncare, oare se vor sfinţi acelea?" Şi au răspuns preoţii şi
au zis: „Nu!" Şi a zis Agheu: „Dacă cineva spurcat, prin atingerea de un
mort, se atinge de vreunul din lucrurile acestea, oare ele se spurcă?" Şi
au răspuns preoţii şi au zis: „Se spurcă!" Şi a răspuns Agheu şi a zis:
„Aşa este poporul acesta şi aşa este neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul si
tot asa este si cu lucrul mâinilor lor:tot ceea ce ei aduc jertfa este
spurcat." [Agheu 2:10-14]
Sfântul Grigorie Teologul constată: „Numai într-un
singur punct răutatea întrece bunătatea - lucru de care eu sunt nespus de
supărat: pe când răutatea este foarte molipsitoare şi tare uşor de imitat,
încât poţi foarte uşor păcătui, chiar dacă n-ar fi nimeni care să te împingă
spre rău, deprinderea cu virtutea, dimpotrivă, este foarte grea şi anevoioasă,
oricât am fi îndemnaţi şi împinşi spre dânsa. Acest lucru mi se pare că 1-a
remarcat şi fericitul Agheu, când se foloseşte de-o figură frumoasă şi plină
de adevăr, zicând: întrebaţi pe preoţi din Lege, zicând: dacă poartă cineva în
poala hainei sale carne sfinţită şi atinge cu haina lui niscaiva mâncare,
băutură sau niscaiva vase, oare se sfinţesc si ele? Iar dacă vor nega,
întreabă-i iarăşi: Dar dacă se atinge de ele ceva necurat, oare nu se spurcă
îndată şi ele? Negreşit, vor răspunde că se spurcă, îndată ce se ating de
necurăţie [cf. Agheu 2:10-l4]."[35]
Apoi, Sfântul Grigorie Teologul întreabă: „Ce înseamnă aceasta? întăreşte
părerea mea, şi anume: cu greu se deprinde firea omenească cu binele, după cum
greu cuprinde focul un lemn ud, pe când majoritatea oamenilor sunt gata şi
predispuşi spre rău, asemănându-se cu paiele uscate, care şi de la o scânteie
se aprind cu foc, mai ales dacă bate vântul. Mai repede se molipseşte omul
de-un rău mic decât de-o virtute cât de subţire, după cum, de altfel, puţin
pelin amărăşte îndată mierea, pe când mierea, chiar în cantitate îndoită, nu
izbuteşte să îndulcească pelinul. Apoi, e deajuns să mişti o piatră mică din
iezătură, ca să se scurgă tot iazul, dar ce zăgaz puternic trebuie pentru a
opri o apă cât de mică!"[36]
2. Împlinirea binelui [Agheu 2:11]
Fericitul Ieronim ne
aduce aminte de faptul că Sfântul Apostol Pavel îl îndeamnă pe Sfântul Tit ca
„între celelalte virtuţi pe care trebuie să le cultive un episcop (şi pe care
la înşiră succint), la loc de cinste trebuie să fie şi studiul asiduu al
Sfintelor Scripturi [...]. în realitate, dacă un preot neglijează să se
pregătească permanent, el nu va mai fi capabil să facă vreun bine nimănui,
decât sieşi; iar el, care este chemat să lucreze la întărirea întregii
Bisericii, procedând astfel în mod egoist, nu va mai avea putere de a rezista
celor ce caută să o dărâme. Prorocul Agheu ne povăţuieşte - sau, mai degrabă,
Domnul însuşi dă poruncă prin gura prorocului - astfel: Cere preoţilor o
învăţătură despre aceasta [cf. Agheu 2:11]. Căci aşa de mare este starea aceasta
a preoţiei, încât preotul este chemat să răspundă întrebărilor referitoare la
Lege. Iar în Deuteronom citim: întreabă pe tatăl tău şi el îţi va spune,
întreabă pe bătrâni, şi ei te vor lămuri [cf. Deuteronom 32:7]."'
Iar într-altă parte, acelaşi Fericit Ieronim adaugă:
„A învăţa poporul ţine în chip firesc de slujirea preoţească; pentru aceasta
spune prorocul: despre Legea lui Dumnezeu, întreabă-i pe preoţi [cf. Agheu
2:11]." Şi continuă: „Nu ai nici un folos dacă eşti priceput la cuvinte şi
îţi limitezi cunoaşterea numai la atât, de nu cauţi să o împlineşti şi prin
faptă."[37]
Vas te-ai arătat
Duhului, primitor de luminări, primind revărsările de lumină, care ţi s-au dat
din Cer; pentru aceea proroceşti izbăvirea cea de mântuire a tuturor oamenilor;
cu rugăciunile tale, cere de la Dânsul să dea tuturor mare milă.[38]
[6] Migne, PG, 1865, p. 1362.
[7] Minei, 16 decembrie, Sf.
Proroc Agheu, sinaxar. Vezi şi art. G.A. Crooke, „Hagai", în A Dictionary
ofthe Bible, ed. cit.
[10] Minei, 16 decembrie, Sf.
Proroc Agheu, sinaxar. Vezi şi art. G.A. Crooke, „Hagai", mA Dictionary
of the Bible, ed. cit.
[11] Cf. Minei, 16 decembrie —
vezi din slujbele rânduite prorocului, în special Utrenie, canon, peasna a
9-a.
x13Cilindrul lui
Cyrus cel Mare este un document istoric aparţinând regelui persan omonim.
Documentul are forma unui cilindru de lut, cu o lungime de 23 cm şi lăţime de
11 cm, inscripţionat cu text cuneiform, în limba acadiană; datează din cca
539/538 î.Hr.; se referă la victoria lui Cyrus cel Mare asupra regelui
babilonian Nabonidus, precum şi la mijloacele prin care noul conducător al
imperiului a îmbunătăţit nivelul de viaţă al supuşilor săi. Cilindrul a fost
descoperit în anul 1879 de către arheologul Hormuzd Rassam, la Ninive (Irak),
iar astăzi se află expus la British Museum (Londra). Cilindrul
lui Cyrus cel Mare este un document extrabiblic deosebit de important,
care atestă veridicitatea unor evenimente despre care se vorbeşte în Sfânta
Scriptură. De asemenea este considerat a fi prima cartă a drepturilor omului, (n. tr.).
[14] 1 bat =
aproximativ 25 litri; 1 omer = 374 litri; 1 efa = 36,4 litri.
[18] „Scrisoarea
CCXXXVT', în Letters and Select Works, în Nicene..., voi. VIII, trad.
pr. Blomfield Jackson, M.A., Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1975, p. 277 [în lb.
rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Epistola 236:111, în
Corespondenţă (Epistole 1-366), voi. Scrieri III, trad. Pr.
Prof. Dr. Constantin Corniţescu şi Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 12,
Bucureşti, 1988, pp. 489-490 (n. tr.).
[24] The Epistle
of Barnabas, XVI, în The
Apostolic Fathers. Ante-Nicene Fathers, voi. 1, pr.
Alexander Roberts, D.D., James Donaldson LL.D, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids,
MI, 1987, p. 147. [In lb. rom., vezi ***, Epistola
zisă a lui Barnaba, XVI, 6-9, în voi. Scrierile Părinţilor
Apostolici, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB 1, Bucureşti, 1979, p. 134 (n. tr.)\.
1 „Lecture XVI", în Catechetical
Lectures, ed. cit., p. 122 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf. Chiril al
Ierusalimului, Catehezele, ed. cit. (n. tr.)\.
2[27] On the Spirit, în Letters
andSelected Works, în Nicene..., voi. III, trad.
pr. Blomfield Jack- son, M.A., Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1975, p. 35 [In lb.
rom., vezi Sf. Vasile cel Mare, Despre
Sfântul Duh, XXIII, în voi. Scrieri III, trad. Pr.
Prof. Dr. Constantin Corniţes- cu şi Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, PSB
12, Bucureşti, 1988, p. 70 (n. tr.).
[30] „Letter LIII to Paulinus, Bishop of Nola
(394 A.D.)", în Letters and Select Works, în Nice- ne..., voi. VI, trad.
W.H. Freemantle M.A., pr. G. Lewis M.A., pr. W.G. Martley M.A., Eerd- mans Pub.
Co., Grand Rapids, MI, 1983, pp. 100-101.
[32] „On the Holy Spirit" în Orations, în Nicene..., voi. VII, op. cit., pp. 325-326 [în
1b. rom., vezi Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci
cuvântări teologice, V. Despre Sfântul Duh, 25, trad. Pr. Dumitru Stăniloae,
Ed. Anastasia, 1993 (n. tr.)\.
[35] In
Defence of His Flight to Pontus, în Orations, op. cit., p. 207 [în lb. rom.,
vezi Sf. Grigorie de Nazianz, Apologia sau Cuvântarea în care arată motivele ce l-au îndemnat să
fugă de preoţie, 11, trad. Pr. N. Donos, Atelierele Zanet Corlăţeanu, Huşi, 1931 (n. tr.)\.
1 Letter LIII to Paulinus, Bishop ofNola (394 A.D.), ed. cit., p. 97.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu