doktoru

joi, 11 septembrie 2014

Sf.Proroc Avacum- Viata si Prorociile în comentariile Sf.Parinti


Sfântul ProrocAvacum-Habacuc


Vestind lumii cea de la amiazăzi venirea lui Dumnezeu din Fecioară, Avacume, de Dumnezeu
grăitorule, şi auzirea de la starea străjii celei Dumnezeieşti, de la îngerul cel purtător de lumină, ai vestit lumii învierea lui Hristos. Pentru aceasta cu veselie strigăm ţie: Bucură-te, frumseţea cea luminată a prorocilor.'

1 Minei, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, condac, glas 4.







Felul cum este transliterat numele acestui profet difera,în functie de o traducere sau de alta. Astfel, unii traducători socotesc că numele pro­fetului înseamnă „îmbrăţişând, îmbrăţişare", de vreme ce, în opinia acestora, derivă de la verbul ebraic „a lua în braţe, a îmbrăţişa". Cum este vorba despre numele unei persoane, ar putea indica, aşadar, fie pe cineva care îmbrăţişea­ză, fie pe cineva care este îmbrăţişat. Filon Alexandrinul (secolul I d.Hr.) tra­duce numele prin „îmbrăţişând" (lat. amplexans). In Septuaginta, numele este transliterat sub forma Abbakoum, iar în Sinaxar numele este redat sub forma Avvacum şi se precizează că înseamnă „părinte al creşterii", în ideea că nume­le ar fi compus din avva, „părinte" şi cum, „a creşte". Fericitul Ieronim (cca 342-420), în traducerea sa, redă numele sub forma Habacuc, spunând că în­seamnă „luptător", pentru că el s-a luptat cu Dumnezeu[1]. La începutul cărţii, mai cu seamă în capitolele 1 şi 2, despre Avacum nu se spune nimic altceva, decât că era „Prorocul".
Acest proroc de Dumnezeu inspirat descinde din linia Liei şi, prin aceasta, din seminţia patriarhului Simeon, după cum atestă Dorotei[2] şi Epifanie[3]. Fiu al lui Safat, provenea din ţinutul Bethzochar[4]. Pe de altă parte, în versiunea Sfintei Scripturi pe care o avem la îndemână[5], la sfârşitul psalmului din Car­tea lui Avacum, traducătorii pun pe seama profetului cuvintele: Mai-marelui cântăreţilor, cu cântare din harpe [Avacum 3:19]. Cei care acceptă versiunea aceasta socotesc că, de vreme ce participa la cântarea liturgică de la Templu, Avacum trebuie să fi ţinut de una dintre familiile levitice însărcinate cu or­ganizarea muzicii sacre. Pe de altă parte, Septuaginta redă în mod diferit cu­vântul citat, şi anume: [,..\ca eu să biruiesc întru cântarea Lui[6]. Sfântul Chiril al Alexandriei, împreună cu Teodor de Mopsuestia şi cu Teodoret de Cyr[7] so­cotesc că versetul acesta din final se referă la cântările de laudă pe care Bise­rica le va înălţa Domnului, pentru izbăvire. De asemenea, Fericitul Ieronim leagă aceste cuvinte de propoziţia anterioară[8], şi nu de referinţa la „mai-marele cântăreţilor". El opinează că sunt cântări de laudă, pe care „orice om de ispravă şi care se face vrednic de a fi ales de către Dumnezeu" le va înălţa, la sfârşitul veacurilor, lui Iisus Hristos, biruitorul, Cel dintâi care a dobândit câştig de cauză în luptă[9]. Cei care se orientează după versiunile moderne ale Bibliei (KJV, de pildă, pentru limba engleză) îşi susţin opinia sprijinindu-se inclusiv pe cuvântul din Istoria omorârii balaurului şi a idolului din Bel, un­de este menţionat Profetul Avacum şi se spune despre el că ar fi din seminţia lui Levi[10]. Totuşi unii susţin că acest Avacum, despre care se vorbeşte aici şi care i-ar fi adus de mâncare Prorocului Daniel, este diferit de autorul cărţii în discuţie. Insă Tradiţia Ortodoxă mărturiseşte că este vorba despre una şi aceeaşi persoană[11].

Din scrierile profetului putem discerne cu o oarecare aproximaţie că Ava­cum a prorocit înainte de sosirea chaldeilor în Palestina, mai precis înainte de victoria lui Nabucodonosor asupra faraonului Neco, la Carchemiş (605 î.Hr.), în cel de al patrulea an al domniei lui Ioachim (609-598) - aceasta pentru că în carte se prevesteşte, vorbindu-se la timpul viitor, faptul că neamul acesta al chaldeilor va fi adus spre judecarea poporului din Iuda [cf. Avacum 1:5 sq.].
Prorocia lui Avacum este dată în perioada de decădere şi de colaps a Rega­tului Iuda (cca 626-586 î.Hr.). Capitolul 1 pare a corespunde perioadei ante­rioare anului 605 Î.Hr., când chaldeii s-au ridicat la putere, şi înainte de căde­rea cetăţii Ninive, din anul 612 Î.Hr. în capitolele 1 şi 2 aflăm câteva dintre meditaţiile profetului referitoare la trufia şi lăcomia babilonienilor; este pro­babil ca acestea să fi fost scrise după anul 612 î.Hr. Astfel, ţinând seama de indiciile interne ale textului, se poate trage concluzia că Avacum a prorocit în perioada de început a supremaţiei chaldeilor. Insă este dificil de stabilit o dată precisă. De bună seamă, activitatea profetului, nevoinţele şi ostenelile acestu­ia vor fi durat mai mult, posibil să fi fost de prin anul 626 şi până prin 590, poate chiar mai târziu.
Regele iudeu Iosia, un reformator energic, a murit în anul 609 î.Hr. Odată cu el, s-a sfârşit şi cea de pe urmă perioadă de prosperitate pentru Iuda. Chal- deii vor invada regatul pentru prima oară în anul 601 sau 600 [cf. IV Regi 24:1]. Babilonienii îşi vor impune legea asupra Ierusalimului şi vor deporta cea mai mare parte a populaţiei în anul 586. Vedem astfel că Avacum şi-a în­ceput viaţa într-o perioadă de prosperitate generală, care, treptat, a decăzut până la distrugerea totală a economiei şi a structurilor statului şi până la umi­lirea extremă a poporului; căci iudeii aveau să treacă prin chinurile înjositoare ale asediului şi ale surghiunului.
Profetul, când a văzut dinainte robia, cucerirea Ierusalimului şi distruge­rea Templului lui Dumnezeu, a plâns cu amărăciune. Iar atunci când Nabu- codonosor a intrat în Ierusalim, prorocul a fugit la Ostrakine (astăzi, Straki), între Egipt şi Arabia Petraea, pe coasta Mediteranei, la răsărit de Egipt. Apoi a trecut în Israel şi a trăit aici ca străin, în pământul lui Ismael, adică în Na- batea. Iar după ce s-au întors chaldeii în Babilon, iudeii care fuseseră lăsaţi în Ierusalim s-au refugiat în Egipt. Atunci, profetul s-a întors în pământul său şi a propovăduit aici ţăranilor'.
Odată, pe când profetul era pe cale să ducă hrană celor ce lucrau la ţari­nă, a rostit o prorocie pentru ai lui: „Eu am a merge într-o ţară îndepărtată, dar mă voi întoarce îndată. De va fi cumva să zăbovesc mai mult, luaţi amin­te şi duceţi de mâncare secerătorilor." Doar ce a rostit aceste cuvinte, şi înge­rul Domnului 1-a luat pe el şi 1-a dus în Babilon, unde 1-a hrănit pe Prorocul Daniel, care era acolo închis într-o cuşcă, împreună cu şapte lei. întâmplarea este relatată astfel:
Şi era atunci Avacum proroc în ţara Iudeilor şi acela fiersese fiertură, şi a pus pâine în scafă, şi mergea la câmp să ducă secerătorilor. Şi a zis îngerul Domnului către Avacum: Du prânzul care-l ai, în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor. Şi a zis Avacum: Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa n-o ştiu unde este! Şi l-a luat îngerul Domnului de creştet şi, ţinându-l de părul capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său. Şi a strigat Avacum zi­când: Daniele! Daniele! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o ţie Dumnezeu! Şi a zis
Daniel: O, Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai părăsit pe cei care Te caută şi Te iubesc pe Tine! Şi s-a sculat Daniel şi a mâncat; iar îngerul Domnului îndată a dus pe Avacum la locul său [Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 40-46].
În cea de a şaptea zi, când regele Cyrus a venit să-1 vadă pe Daniel mâncat de lei, însă 1-a văzut pe Daniel şezând liniştit, teafar şi nevătămat, a strigat cu glas mare: Mare eşti, Doamne Dumnezeul lui Daniel! Şi nu este altul afară de Tine! Şi îndată 1-a scos pe Daniel din groapă [cf. Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 47-49].
Dar să revenim la Profetul Avacum. Pe când s-a întors el întru ale sale, pur­tat de acelaşi înger, la vremea potrivită pentru a-i hrăni pe lucrători, nu a spus nimănui, nimic din cele petrecute. Dar, din această întâmplare, el a înţeles că robii din Babilon se vor întoarce în curând la Ierusalim.
Sfântul Ambrozie (cca 339-397), episcop al Milanului (374), vorbind des­pre puterile supranaturale dăruite omului, scrie: „Avacum a zburat fară aripi [cf. Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel]."[12]
Sfântul Grigorie cel Maţe Dialogul (cca 540-604), papă al Romei cu înce­pere din anul 590, afirmă: „Avem mărturie din Sfânta Scriptură că Profetul Avacum a fost dus din Iudeea până în Chaldeea într-o clipită, astfel încât să poată prânzi împreună cu Profetul Daniel şi apoi deîndată să se întoarcă în Iudeea."[13]
Profetul Avacum a dat semn celor din Iudeea, spunând că oricând va ve­dea poporul lumină în Templu, să ştie că văd slava lui Dumnezeu. Cei care au alcătuit Sinaxarul arată că semnul acesta se împlineşte atunci când Domnul Dumnezeu vine să înveţe în Templul din Ierusalim şi, prin lumina învăţături­lor Sale, El luminează sufletele întunecate ale iudeilor, care, prin aceasta, sunt conduşi spre cunoaşterea slavei dumnezeirii Sale.
Avacum a prorocit şi sfârşitul Templului, spunând că acesta avea să fie dă­râmat de un popor venit de la Apus. Acest popor este cel al romanilor. Atunci, catapeteasma lui David se va rupe în bucăţi, iar acoperişurile celor doi stâlpi se vor lua şi nimeni nu va şti unde se vor pune; îngerii îi vor duce în pustie, acolo unde a fost întocmit de la început Cortul Mărturiei. La plinirea vremii, prin aceştia va fi cunoscut Dumnezeu, căci ei îi vor lumina pe cei prigoniţi de vrăjmaşul omului, şarpele[14].
Cu doi ani mai înainte de întoarcerea poporului din robia babilonică, Avacum a trecut la cele veşnice şi a fost îngropat în ţarina lui[15]. După cele scri­se în lucrarea sa, Judaica, de către Alexandru Mavrocordat, ţarina lui Avacum se află în satul Echela (Keilah)[16]. în vremea lui Eusebiu (cca 256-cca 339/340) şi a Fericitului Ieronim, se cunoşteau două locuri, între Keilah şi Gibea, des­pre care se spunea că erau mormintele profetului[17]: Eusebiu spune într-un loc că mormântul lui Avacum se afla în Gibea, la aproximativ 30 km V de Ieru­salim, dar, într-alt loc, tot el spune că se afla în Echelah - localitate situată la aproximativ 37 km SV de Ierusalim. După Sozomen (prima jumătate a seco­lului al V-lea), locul mormântului de la sau de lângă Keilah fusese descoperit în vis episcopului de Eleutheropolis, pe nume Zebennos[18]. Moaştele Profetului Avacum s-au descoperit în timpul domniei lui Teodosie cel Mare (379-395).
Sfântul Teofan (+ 845), episcopul Niceei, imnograf şi mărturisitor, îl de­scrie pe înţeleptul şi preabinecuvântatul Proroc Avacum ca pe unul care întru Domnul s-a bucurat. De asemenea, mai spune despre el că în chip vădit avea toată vârtutea, iar tot vicleşugul mintea sa îl ura, dând la iveală toată nedrep­tatea. Şi acelaşi mai adaugă că darul Duhului cel luminător, cu îndestulare în el sălăşluindu-se, lumina[19].
Profetul Avacum este reflexiv, el meditează asupra ţelurilor lui Dumne­zeu. Cunoaşte şi mărturiseşte păcătoşenia Iudeii şi chibzuieşte asupra ei: Până când, Doamne, voi striga fără ca să mă asculţi şi voi ridica glasul meu către Tine din pricina silniciei, fără ca Tu să mă izbăveşti? Pentru ce Tu mă laşi să văd ne­dreptatea şi priveşti apăsarea? Prăpădul şi silnicia sunt în faţa mea, certuri şi gâl­cevi se iscă! [Avacum 1:1-3]
Sfântul Grigorie Teologul (cca 329/330-cca 390), patriarh al Constantinopolului (380), scrie despre Avacum că „foloseşte cuvinte şi mai aspre şi discută cu însuşi Dumnezeu, ridicând vocea la Dumnezeu din cauza nedreptăţii ju­decătorilor [cf. Avacum 1:2-3]"'.
„Prorocii şi toţi drepţii obişnuiesc să simtă durere nu numai pentru ei, ci şi pentru ceilalţi oameni - arată Sfântul Ioan Gură de Aur. Dacă ai vrea să te gândeşti, ai vedea că toţi îşi vădesc mila aceasta. [...] Vei auzi pe Avacum: Pen­tru ce mi-ai arătat mie osteneli şi dureri? [cf. Avacum 1:3]; şi iarăşi: Şi vei face pe oameni ca pe peştii mării [cf. Avacum 1:14] ."[20]
Pentru ce Tu mă laşi să văd nedreptatea şi priveşti apăsarea? Prăpădul şi sil­nicia sunt în faţa mea, certuri şi gâlcevi se iscă! [Avacum 1:3] Bărbat cu adevă­rat drept, Avacum nu se împăca defel cu judecătorii care judecau pricinile cu necinste şi cu strâmbătate. Sfânta Biserică intonează: „Avacum cel minunat, primind raza Duhului, s-a făcut cu totul dumnezeiesc. Şi, văzând păgânătatea judecătorilor şi judecata cea fară dreptate, se necăjea gândind la dreptatea gân­dului către Hristos şi Stăpânul; şi cu cuget fierbinte şi de Dumnezeu iubitor se aprindea, ca un râvnitor."[21]
Dar este oare numaidecât de trebuinţă ca toiagul judecătorului să fie toc­mai întruchiparea cruzimii, a violenţei şi a barbariei? Aceasta să fie oare so­luţia? Nu sunt oare fărădelegile chaldeilor - un popor încă şi mai adâncit în răutăţi decât israeliţii - mult mai intolerabile decât alunecările pe care ei sunt chemaţi să le pedepsească şi să le îndrepte? Dar, pe de altă parte, nu este oa­re poporul lui Israel mai responsabil, de vreme ce el avea Legea şi Prorocii? Prorocul priveghează şi aşteaptă să vadă cum va fi judecat pentru întrebarea sa sinceră. între toate cuvintele, cel care iese mai mult în evidenţă este acesta: Dreptul din credinţă va fi viu! [Avacum 2:4] Profetul îşi încheie cartea ţinându-se tare în credinţă şi în integritate şi spune: Smochinul să nu mai înmugu­rească şi via rod să nu mai dea; înşelătoare să fie rodirea măslinului, şi ogoarele nimic să nu rodească! Turme să nu mai fie în ţarcuri şi vite în staide niciodată! Ci eu voi tresălta de veselie în Domnul, bucura-mă-voi de Dumnezeu, Mântuitorul meu! [Avacum 3:17-18]
Sfântul Ciprian al Cartaginei (t 258) scrie într-o epistolă de-a sa: „Cu toţii, buni sau răi, suntem locuitori ai aceleiaşi case. Orice s-ar întâmpla în casa noas­tră, bine sau rău, cu toţii avem parte de aceeaşi soartă, până la sfârşitul acestei vieţi vremelnice şi până ce fiecăruia i se va hărăzi un locaş veşnic [...]. Acolo vom vedea roadele nădejdii puternice şi ale credinţei celei neclintite. Sufletul nostru este înălţat chiar dintre ruinele acestei lumi decăzute, iar curajul nostru este întărit. Răbdarea noastră se umple de bucurie; iar mintea îşi află liniştea întru Domnul, întocmai după cum Duhul Sfânt ne spune prin prorocul şi ne îndeamnă, întărindu-ne prin cuvânt ceresc, nădejdea şi credinţa."'
Profetului îi mai este cunoscut şi faptul că nici unul dintre cei răi nu va scăpa nepedepsit [cf. Avacum 2:6-20]. Până la urmă, Babilonul va fi judecat pentru fărădelegea, pentru crimele şi pentru lăcomia sa. Profetul primeşte dreptatea lui Dumnezeu ca pe un act de încredere în ţelurile Sale şi în faptul că acestea se vor împlini.
Spune prorocul: Voi sta de strajă şi mă voi aşeza în turnul cel de veghe ca să priveghez şi să văd ce-mi va grăi mie şi ce-mi va răspunde la tânguirea mea [Ava­cum 2:1]. Fericitul Ieronim explică, referitor la cuvântul acesta: „Ca un reproş adresat sieşi, pentru faptul de a fi rostit cuvintele acestea în necunoştinţă de cauză, el va scrie o cântare de pocăinţă. Dacă necunoştinţă nu s-ar fi socotit ca un păcat, atunci ar fi fost o osteneală zadarnică, din partea lui, să scrie car­te de pocăinţă, iar dorul lui de a-şi exprima durerea pentru un fapt ce nu era păcat ar fi fost lipsit de sens."[22]
În iconografia ortodoxă, Profetul Avacum este reprezentat de obicei ca un tânăr fără barbă. Alteori, este zugrăvit împreună cu un înger, care îl duce pe sus ţinându-1 de păr. în acest caz;, este înfăţişat ţinând prinos de bucate, cel mai adesea trei pâini, însemnate cu semnul Sfintei Cruci. în unele icoane mai vechi este arătat ducând peşti. De asemenea, în alte icoane este închipuit cu un sul în mână, pe care scrie: Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am temut [Avacum 3:2], In acestea, prorocul ţine de obicei cu mâna stângă sulul, iar cu dreapta, îndoită din cot, arată urechea. Sfântul Teofan arată cum a fost cu­prins Avacum de teamă: „Auzind auzul Atotţiitorului, cu cucerire te-ai înfri­coşat, minunate, şi, pricepând lucrurile Lui, te-ai cuprins de spaimă."[23]
Înălţătoarele şi desăvârşitele scrieri ale lui Avacum, care în Septuaginta se numără al optulea în rândul Prorocilor mici, debutează cu o convorbire în­tre Dumnezeu şi profet. Din aceasta aflăm mai întâi că Domnul Dumnezeu este pe cale de a judeca şi de a aduce asupra decăzutului şi nedreptului popor al Legii un instrument de pedeapsă - pe chaldei. Citim: Iată, Eu stârnesc pe chaldei, neam amarnic şi iute, care cutreieră ţinuturi necuprinse, ca să pună stă­pânire pe locuinţe care nu sunt ale lui [Avacum 1:6]. In al doilea rând, aflăm de avertismentele pronunţate la adresa celor care erau acuzaţi că îşi înmulţesc averile lucrând nedreptatea, durând cetăţile pe fărădelege, pe lipsă de omenie şi punându-şi nădejdea în idolii cei neputincioşi [cf. Avacum 2].
Rugăciunea lui Avacum - care începe cu cuvintele: Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am temut [Avacum 3:2] - a fost preluată, pentru frumuseţea şi pentru profunzimea ei, atât de către sinagoga evreiască, cât şi de către Bise­rica creştină. In imnografia creştin-ortodoxă, irmosul de la cântarea a patra, din slujba Utreniei pentru zilele de rând, se referă la Prorocul Avacum şi la ru­găciunea acestuia. In concordanţă cu aceasta, toţi marii imnografî ai Bisericii şi-au rânduit scrierile în aşa fel, încât să respecte rânduiala aceasta. Pentru cân­tarea a patra din Canonul pascal, Sfântul Ioan Damaschin (cca 675-cca 749) a alcătuit imnul: „La dumnezeiasca strajă, de Dumnezeu grăitorul Avacum să stea împreună cu noi..."[24] Iar cel ce a biruit cerurile, Apostolul Pavel, la rândul său, împrumută cuvântul acesta de la Avacum: dreptul din credinţă va fi viu [Romani 1:17; cf. Avacum 2:4; cf. Galateni 3:11].
Chiar dacă este o carte scurtă, Cartea lui Avacum este plină de vitalitate şi de putere. Este alcătuită într-un stil profetic clasic, din sentinţe concise, dar pline de semnificaţii. Imaginile folosite şi cursivitatea textului vădesc un autor de o sensibilitate şi de un lirism de cel mai înalt nivel.
Un imn alcătuit pentru praznicul profetului ne spune că acesta a primit cu­vântul cel ceresc prin intermediul unui înger: „Vestind lumii cea de la amia- zăzi venirea lui Dumnezeu din Fecioară, Avacume de Dumnezeu grăitorule, şi auzirea de la starea străjii celei Dumnezeieşti, de la îngerul cel purtător de lumină ai vestit lumii învierea lui Hristos. Pentru aceasta, cu veselie strigăm ţie: Bucură-te, frumuseţea cea luminată a prorocilor!"[25]
În rândurile ce urmează ne propunem să subliniem succint cele şapte locuri în care Profetul Avacum prevesteşte în chip minunat venirea lui Hristos, întru­parea, lucrarea Sfinţilor Apostoli, Crucea, înălţarea, faptul că drepţii prin cre­dinţă vor fi vii, sfârşitul domniei celor puternici şi mântuirea unşilor Lui.
1. Venirea lui Hristos [Avacum 2:3, 11; 3:5-6]
*
A.   Căci este o vedenie pentru un timp hotărât; ea se va împlini la vreme şi nu va fi vedenie mincinoasă. Dacă întârzie, aşteapt-o, căci ea va veni sigur, fără greş [Avacum 2:3].
Sfântul Irineu (cca 130-cca 236), episcop al Lionului, spune că „prin veni­rea lui Hristos, El însuşi a împlinit toate, iar în Biserică mai împlineşte încă şi acum legământul cel nou pe care îl vestea Legea, mai înainte de împlinirea a toate"[26].
B.    Căci piatra cea din zid strigă şi grinda din căpriorii casei îi răspunde [Avacum 2:11],
Sfântul Ambrozie ne aduce aminte că Hristos „a chemat sufletele păgâni­lor din căile rătăcirii şi a adus înapoi inimile neamurilor care mergeau spre pierzanie. Şi, cum Ii era cunoscut că aceştia erau amăgiţi de cuvintele dia­volului, El însuşi, spre a slăbi lanţurile şi legăturile înşelăciunii, a grăit mai înainte prin Abel, al cărui glas şi sânge au strigat la cer [cf. Facerea 4:10]. A grăit apoi prin Moise, către care a spus: Ce strigi către Mine? [Ieşirea 14:15]. A mai grăit apoi prin Iosua [cf. Iosua 1:1]. Şi iarăşi a mai grăit prin David, care se roagă: Strigat-am către Tine, mântuieşte-mă [Psalm 118:146]. La fel îi spune şi lui Isaia: Strigă!- iar prorocul întreabă: Ce să strig? [Isaia 40:6]. Mai grăieşte prin Solomon, hărăzindu-i putere prorocească şi înţelepciune mare: Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care Eu l-am amestecat cu mirodenii [Proverbe 9:5]. Şi ca piatra cea din zid strigă, sau din căpriorii casei [cf. Avacum 2:11]."[27]
C.  Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am temut de punerile Tale la cale, Dum­nezeule! Fă să trăiască, în cursul anilor, lucrarea Ta şi, în trecerea vremii, fă-o să fie cunoscută! Dar, întru mânia Ta, adu-Ţi aminte că eşti şi milostiv! [Avacum 3:2]
Sfântul Chiril (378-444), patriarh al Alexandriei, scrie: „Profetul Avacum a văzut de mai înainte slava Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru si, copleşit de minunatele Sale fapte, I-a adus cuvinte de laudă, spunând: Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am minunat de faptele Tale, Dumnezeule!... [cf. Avacum 3:2] Despre care dintre faptele Mântuitorului nostru putem spune că nu ar fi vrednice de toată minunarea? Care dintre ele nu este măreaţă si demnă de cea mai înaltă slăvire? Care dintre ele nu vădeşte dumnezeiasca Lui putere? Şi vedem lămurit aceasta din cele ce ni se citesc din evanghelicele Scripturi."[28]
Sfântul Chiril al Ierusalimului (315-386) întreabă: „Care este, profetule, semnul Domnului Ce vine? El spune mai jos: In mijlocul a două vieţi te vei cu­noaşte [Avacum 3:2], Cu alte cuvinte, profetul spune Domnului lămurit aşa: Când vii în trup, trăieşti şi mori şi după ce înviezi din morţi, trăieşti iarăşi."[29]
Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022), la rândul său, întreabă: „Ce alt­ceva ar urmări oare să lămurească, referindu-se de două ori la auz, dacă nu fap­tul că prin înrâurirea Duhului a primit el cunoaşterea celor despre Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, prin venirea Căruia a cunoscut iconomia mântu­irii si si-a însusit învătătura aceasta?"[30]
Vasile Monahul cântă: „Cu Duhul văzând mai înainte, Prorocule Ava­cum, întruparea Cuvântului, ai propovăduit strigând: Când se vor apropia anii, Te vei cunoaşte, când va veni vremea, Te vei arăta. Slavă puterii Tale, Doamne!"[31]
D. Dumnezeu vine din-.Teman şi Cel Sfânt din muntele Paran! Sela (oprire)- Slava Lui acoperă cerurile şi tot pământul este plin de slava Lui! [Avacum 3:3]
De ce se teme profetul? „Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut; că aveai să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi; şi a gră­it: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut [cf. Avacum 3:2]; slavă puterii Tale, Doamne!"[32]
Sfântul Chiril al Alexandriei întreabă: „Şi din ce parte a Ierusalimului vine? Din răsărit? De la apus? Din miazăzi? Din miazănoapte? Spune-ne exact. Iar Avacum răspunde foarte lămurit şi zice: Dumnezeu va veni de la Teman [Ava­cum 3:3] - iar Teman se tălmăceşte răsărit. ,,
Sfântul Ioan Damaschin interpretează prorocia aceasta ca referindu-se la întruparea Cuvântului: „Venirea Ta cea din Fecioară mai înainte văzând-o Avacum , spăimântându-se grăia: întrupându-Te vii din Teman, Izbăvitorule, să chemi pe Adam cel lepădat."[33] Şi alta: „Avacum, preacurat pântecele tău munte umbrit mai înainte l-a văzut, Curată. Pentru aceasta a şi grăit: De la miazăzi va veni Dumnezeu şi Cel Sfânt din muntele cel cu umbră deasă."[34]
Iar Sfântul Teodor Studitul (759-826) vorbeşte despre muntele cel cu umbră deasă, care o prevesteşte pe Născătoarea de Dumnezeu: ,,[...]muntele cel sfânt şi prea vederos al lui Dumnezeu, la lăcaşurile cele cereşti pre sus se ridică."[35] Sfântul Grigorie al Nicomidiei (f 880) arată de asemenea: „Munte­le cel umbrit, carele mai înainte l-a văzut Avacum [cf. Avacum 3:2], mai îna­inte a vestit pe ceea ce a început înlăuntru între cele neumblate ale Bisericii; căci cu adevărat a odrăslit bunătăţile şi acoperă marginile."[36] Iar într-un imn dedicat Naşterii Domnului lăudăm: „Munte umbrit de bunătăti te-ai arătat, Preacurată, din care a venit în chip de rob Stăpânul, ca să libereze pe oameni din robie."[37]
E. Înaintea Lui merge molima, iar prăpădul vine pe urma Lui. Se opreşte!... Zguduie pământul! [Avacum 3:5-6]
Sfântul Irineu spune: „Cei care susţin că Domnul vine de la răsărit, din muntele cel cu umbră deasă [cf. Avacum 3:3], vestesc sosirea Lui din Bethleem. Căci de acolo a ieşit Cel ce toate le conduce, Cel ce dă hrană poporului Părintelui Său."[38] Şi în aceeaşi lucrare: „înaintea feţei sale merge Cuvântul, iar piciorul Său păşeşte prin câmpie [cf. Avacum 3:5] — cuvântul acesta arată lămu­rit că El este Domnul şi că venirea Lui va fi în Bethleem şi din Muntele Efrem, care este la sud de moştenire, şi că El este Om. Căci zice: piciorul Său păşeşte prin câmpie [cf. Avacum 3:5] - iar aceasta arată că este om."[39]
2. Sfinţii Apostoli [Avacum 2:7; 3:8, 15]
A. Oare nu se vor scula fără de veste cei ce te-au împrumutat şi nu se vor trezi oare călăii tăi? Şi tu vei ajunge prada lor! [Avacum 2:7]
Sfântul Chiril al Alexandriei notează că „Sfinţilor Apostoli li s-a dăruit ha­rul cel vrednic de toată cinstirea [...]. Omul primeşte putere asupra duhuri­lor celor necurate si vădeşte toată deşertăciunea mândriei care în asa de mare cinste era mai înainte ţinută, chiar cea a diavolului. [...] Căci, astfel zicând, au pricinuit pagubă Satanei, împuţinându-i cinstirea, prădându-i agoniseala şi aducând la Hristos cele aflate mai înainte sub stăpânirea sa, prin credinţa în El; aşa au pricinuit ei război Satanei. Mare a fost, aşadar, puterea încredinţată Sfinţilor Apostoli prin voia lui Hristos, Mântuitorul nostru, al tuturora. Căci El le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate"[40].
B.    Oare împotriva fluviilor Şi-a aprins Domnul văpaia Sa? Sau asupra mari­lor râuri mânia Sa? Ori împotriva mării urgia Ta, când Tu încaleci caii Tăi şi Te sui în carele Tale de biruinţă? [Avacum 3:8]
Sfântul Grigorie de Nyssa[41] (cca 335-cca 395) şi Fericitul Ieronim[42] consi­deră că această cavalerie reprezintă ceata îngerilor. Dar, la vremea praznicului Profetului Avacum, care se sărbătoreşte în fiecare an în ziua de 2 decembrie, imnele bisericeşti compară Apostolii cu aceşti cai şi cu nişte armăsari: „Stând la dumnezeiasca strajă, cinstitul Avacum a auzit taina cea nespusă a venirii Tale către noi, Hristoase, şi a arătat proroceşte propovăduirea Ta, mai înainte văzând pre înţelepţii Apostoli ca pre nişte cai, tulburând marea limbilor celor de multe neamuri."[43]
Sfântul Ioan Damaschin, alcătuind canoanele pentru praznic, scrie: „De Dumnezeu grăitorule Avacum, văzut-ai pe sfinţii ucenici ca pe nişte cai tul­burând vădit marea necunoştinţei şi înecând înşelăciunea cu dogmele dreptei cinstiri de Dumnezeu..."[44]
Sfântul Teofan înţelege la fel, iar la praznicul Soborului Sfinţilor Apostoli cântă: „Singuri văzătorii Tăi, Cuvinte, toiag de putere având Crucea Ta, au tăiat marea cea sărată a acestei vieţi, ca nişte cai turburând valurile mulţimii dumnezeilor."[45]
C.    Cu caii Tăi Tu cutreieri marea, puhoiul întinselor ape [Avacum 3:15].
La praznicul Botezului Domnului, cuvintele acestea din Sfânta Scriptură [cf.Avacum 3:8-15] sunt indicate ca prefigurând venirea Mântuitorului la Botez şi felul cum Sfinţii Apostoli vor boteza spre mântuire. „Venirea Ta cea către Botez, văzându-o mai înainte Avacum, spăimântându-se a strigat: La mare mergând pre caii Tăi, Mântuitorule, au turburat ape multe [cf. Avacum 3:15].'[46]
3.    Crucea [Avacum 3:4]
Izbucnire de lumină ca la răsărit de soare, raze vii din mâna Lui pornesc!... Acolo stă tainic ascunsă puterea Lui! [Avacum 3:4]
Sfântul Ciprian al Cartaginei scrie: „In Patimile şi în Crucea lui Hristos se află toată vârtutea şi puterea."[47]
Fericitul Ieronim spune despre Avacum următoarele: „Avacum, ca un lup­tător viteaz şi puternic (numele lui însemnând îmbrăţişare), stă de veghe aşe­zat în turnul de veghere [cf. Avacum 2:1], pentru a putea privi la Crucea Iui Hristos şi a spune: Slava Lui acoperă cerurile şi tot pământul este plin de slava Lui! Izbucnire de lumină ca la răsărit de soare, raze vii din mâna Lui pornesc!... Acolo stă tainic ascunsă puterea Lui! [Avacum 3:3-4] ."[48]
4.   Înălţarea [Avacum 3:11]
Soarele şi luna s-au oprit în locuinţa lor; ca să facă lumină, săgeţile Tale por­nesc şi. fulgerele lăncilor Tale fără încetare scapără [Avacum 3:11].
Sfântul Grigorie cel Mare scrie: „Despre slava înălţării Sale a scris Profetul Avacum: Soarele şi luna s-au oprit în locuinţa lor [Avacum 3:11]. Ce înseamnă, aici, soarele, dacă nu tocmai Domnul, iar luna ce poate să însemne altceva de­cât Biserica? Până ce Domnul S-a înăltat la ceruri, Biserica Lui cea sfântă avea a se teme de potrivniciile acestei lumi în fel şi chip. Dar, întărită fiind prin înălţare, a dobândit fatis cele în care mai înainte tainic a crezut. Soarele s-a înălţat, iar luna la locul ei a stătut, căci atunci când Domnul a ajuns la ceruri, Biserica cea sfântă a Lui a sporit în putere şi în cuvânt."[49]
Faptul că luna rămâne la locul ei înseamnă fecioria Maicii Domnului, care rămâne nestricată - arată Sfântul Modest al Ierusalimului (cca | 634)[50].
Sfântul Teofan: „Soarele cel neapus din pântece fecioresc a răsări se grăbeş­te, ca să lumineze toată partea cea de sub soare..."[51]
5.   Neamurile primesc Evanghelia [Avacum 3:14]
Strâpuns-ai cu săgeţile tale capul lui Faraon şi al celor care se năpusteau asu­pra mea ca să mă sfărâme, în strigăte de veselie, ca şi cum porneau să sfâşie pe cel nenorocit în adăpostul lor [Avacum 3:14],
„Căci Preaputernicul Dumnezeu - notează Sfântul Grigorie cel Mare - stră­punge cu săgeţile Sale capetele voievozilor [cf. Avacum 3:14], căci a lepădat mân­dria iudeilor, alungându-i de la Sine. Neamurile au fost chemate în locul celor le­pădaţi, căci atunci când iudeii au căzut din credinţă, inimile celor dintre neamuri s-au strâns îndeolaltă spre cunoaşterea credinţei. In mod evident, neamurile şi-au deschis inimile spre a primi hrana Sfintei Scripturi şi în chip tainic au primit-o, ca un om sărac, căci, cu grabă şi în tăcere mâncând ei, au primit cuvintele vieţii."[52]
6.   Îndreptarea prin credinţă [Avacum 2:4; 3:13]
A.   Dreptul din credinţă va fi viu! [Avacum 2:4]
Sfântul Ciprian al Cartaginei afirmă că „iudeii nimic nu pricep din Scrip­turi, până ce nu cred mai întâi în Hristos. [...] Dreptatea este cu putinţă nu­mai prin credinţă, în care este viaţa, aşa cum a prorocit Avacum, când a spus: Dreptul din credinţă vafi Viu! [Avacum 2:4] "[53]. Intr-altă parte, Sfântul Cipri­an adaugă: „Numai de câştigat avem prin credinţă şi atâta cât credem, atâta şi înfăptuim."[54]
B.    Iesit-ai ca să zdrobeşti poporul Tău, ca să izbăveşti pe unsul Tău [Ava­cum 3:13]      '           '
Sfântul Grigorie cel Mare, vorbind despre credinţă, observă: „Marcu amin­teşte că, înainte de a Se înălţa la ceruri, Domnul i-a mustrat pe ucenicii Săi pentru învârtoşarea inimii lor şi pentru necredinţă [cf. Marcu 16:14], Le-a spus că omul, prin credinţă şi prin botez, se va mântui; tot cel ce nu primeş­te să creadă se va pedepsi. Cu toţii putem spune în cugetele noastre: am cre­zut, deci mă voi mântui [cf. Avacum 2:4]. Cuvântul nostru este adevărat, da­că credinţa noastră este mărturisită şi prin fapte. în credinţa cea adevărată, cuvintele nu sunt contrazise prin fapte. [...] Trebuie să mărturisim realitatea credinţei noastre, exprimând-o în viaţa noastră de fiecare zi. Atunci ne vom putea numi cu adevărat credincioşi, când împlinim prin fapte cele ce le ară­tăm prin cuvinte."
Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la îndreptarea prin credinţă, spune: „Scris este în cartea Profetului Avacum, că dreptul prin credinţă va fi viu [cf.Avacum 2:4]. Prin aceasta nu se arată numai dreptatea care este în credinţă, ci şi faptul că prin Lege nu este mântuire. Pentru că, după cum spune Sfântul Pavel, nimeni nu a ţinut Legea, căci cu toţii erau sub blestem, iar pentru încăl­cările lor, s-a aflat o cale mai uşoară (ceea ce reprezintă în sine o dovadă puter­nică pentru faptul că nici un om nu poate să se îndrepteze prin Lege); profetul nu spune că dreptul prin Lege va fi viu, ci spune lămurit: prin credinţă .'[55]
Sfântul Leon cel Mare (t 461) scrie: „Aşa după cum raţiunea faptelor noas­tre este în credinţă, tot astfel puterea credinţei noastre stă în fapte."[56] Într-al­tă parte, el îi îndeamnă pe creştini să se ţină bine în credinţa cea una, să nu se lase traşi într-o parte sau într-alta: „Pavăză neînfricată şi de temut este cre­dinţa cea dreaptă şi adevărată, fară adăugire şi fară lipsă. [...] Staţi în unitatea credinţei, iubiţi fraţi, într-un neclintit cuget [...], căci fară de credinţă nu este sfinţenie, nu este curăţie, nu este viaţă: căci dreptul prin credinţă va fi viu [cf. Avacum 2:4], Iar acela care prin amăgirea diavolului se îndepărtează de la cre­dinţă, este mort, încă în viaţă fiind, căci, aşa după cum îndreptarea prin cre­dinţă se dobândeşte, tot astfel şi viaţa veşnică prin credinţă se agoniseşte, du­pă cum însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru spune. Iar viaţa veşnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis [Ioan 17:3]."[57]
7. Sfârşitul stăpânirii celor puternici [Avacum 3:6, 12, 14]
Profetul Avacum prevesteşte că stăpânirea puternicilor acestei lumi va fi zdro­bită, iar puterea şi tăria acestora va secătui. De pildă, el scrie: Zguduie pământul! Şi cu privirea Lui aruncă spaima printre neamuri! Munţii cei din veac se desprind din locul lor, colinele străvechi se smeresc şi pier sub paşii veşniciei Sale [Avacum 3:6]. De asemenea: Cu mânie Tu păşeşti pe pământ şi întru urgie Tu calci în pi­cioare popoarele! [Avacum 3:12] Şi încă: Străpuns-ai cu săgeţile Tale capul lui Fa­raon şi al celor care se năpusteau asupra mea ca să mă sfărâme, în strigăte de veselie, ca şi cum porneau să sfâşie pe cel nenorocit în adăpostul lor [Avacum 3:14],
Sfânta Casia, stareţă în Constantinopol (cca 805) şi facătoare de canoane, preia tema aceasta şi o valorifică într-un irmos din Sâmbăta Mare: „Smerenia Ta cea dumnezeiască pe Cruce, mai înainte văzând-o Avacum, spăimântându-se, a grăit: Tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, unindu-Te cu cei din iad, ca un Atotputernic."[58]
8. Izbăvirea Unsului [Avacum 3:13]
Ieşit-ai ca să zdrobeşti poporul Tău, ca să izbăveşti pe unsul Tău (gr. ton Chris- ton soy) [Avacum 3:13].
Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă: „Profetul Avacum a prevestit taina lui Hristos şi mântuirea venită prin El, spunând: Ieşit-ai ca să zdrobeşti popo­rul Tău, ca să izbăveşti pe unsul Tău [Avacum 3:13]. In mod firesc, numele de Hristos nu se va referi strict numai la Emanuel, ci si la toti aceia care se vor fi uns cu harul Sfântului Duh. Căci cuvântul acesta provine de la numele ac­ţiunii de a unge, iar cuvântul uns, de la faptul de a fi fost uns. [...] Insă este o mare deosebire între starea noastră şi slava şi preeminenţa Mântuitorului nos­tru. Căci noi suntem slujitori, în vreme ce El, prin fire, este Domn şi Dum­nezeu, chiar dacă a fost printre noi şi în firea noastră, prin chenoza întrupării [...]. Aşadar se poate ca şi alţii [...] să fi fost unşi; şi de bună seamă că aşa este, pentru că au trecut prin ungere, însă cu toate acestea Hristos singur este ade­văratul Dumnezeu, Emanuel."[59]
Într-o altă lucrare, Sfântul Chiril al Alexandriei explică mai departe că „mulţi sunt aceia care se numesc pe ei înşişi hristoşi, pentru că fost-au ei unşi cu Dumnezeu. Căci unii au fost unşi regi spre domnie, alţii au fost unşi pro­roci spre prorocire, iar alţii spre primirea izbăvirii prin Hristosul Care este Mântuitorul tuturor - chiar si noi înşine dobândim numele de creştini, ca unii ce suntem unşi prin puterea Sfântului Duh. [...] Cuvintele lui Avacum la noi se referă: Ieşit-ai [...] ca să izbăveşti pe unşii Tăi [Avacum 3:13]. Spune unşi, prin urmare este vorba despre mai mulţi şi sunt numiţi astfel din pricina fap­tului că au fost unşi; dar El, Cel ce este Dumnezeu Tatăl lui Hristos este Unul şi numai unul"[60].
Beda Venerabilul ne aduce la cunoştinţă că „atât preoţii, cât şi regii sunt  numiţi unşi, după Lege, fără îndoială prefigurându-L astfel pe Regele şi pe Marele Preot, Domnul şi Mântuitorul nostru; şi, ca prefigurare a Lui, unii ca aceştia erau unsi cu ulei materialnic. Si nu doar ei, ci si credincioşii din vremea noastră, care de aici se numesc creştini, adică unşi, de la Hristos - şi pe bună dreptate, căci ei se ung cu Sfântul şi Marele Mir, primind prin aceasta pecetea darului Sfântului Duh, prin care se afierosesc. Profetul aceasta mărtu­riseşte când spune: Ieşit-ai spre mântuirea poporului Tău, ca să izbăveşti pe unşii Tăi [cf. Avacum 3:13 apud versiunea veche latinească]. într-adevăr, spre mân­tuirea poporului Său a ieşit, spre a-i salva pe unşii Săi, căci pentru noi, făpturi omeneşti, şi pentru mântuirea noastră S-a pogorât El din ceruri, S-a întrupat spre a ne face pe noi, cei ce pe deplin ne-am uns şi ne-am tămăduit prin harul cel duhovnicesc, părtaşi întru sfânt numele Său"[61].
Sfântul Cosma Melodul, episcopul Maiumei (secolul al VH-lea), spune: „Înţelegând prorocul venirea Ta cea mai de pe urmă, Hristoase, grăia: Auzit-am, Doamne, puterea Ta, că ai venit să mântuieşti pe toţi unşii Tăi."[62] Iar Sfântul Teofan, descriind sentimentele profetului, subliniază: „Cu dumneze­iască iconomia Ta, Hristoase, cunoscându-o Avacum, cu prevedere, cu frică a strigat către Tine: Venit-ai spre mântuirea poporului Tău, ca să mântuieşti pre unşii Tăi."[63]
Cuvântul profetului: Ci eu voi tresălta de veselie în Domnul, bucura-mâ-voi de Dumnezeu, Mântuitorul meu! [Avacum 3:18] rezonează în Cântarea Mai­cii Domnului: Măreşte sufletul meu pe Domnul [Luca 1:46]. Venerabilul Beda notează că „în limba ebraică, Iisus înseamnă mântuind sau mântuitor. Este lă­murit acum că profetul cheamă numele Lui în mai multe situaţii. Iar lucrurile acestea sunt cântate cu o mare dorinţă de a-L vedea: Iar sufletul meu să se bucu­re de Domnul, să se veselească de mântuirea Lui [Psalm 34:8]. Sau: Se topeşte su­fletul meu după mântuirea Ta [Psalm 118:81] Dar şi: bucura-mă-voi de Dum­nezeu, Mântuitorul meu! [Avacum 3:18] Şi mai cu seamă locul acesta: Dumne­zeule, întru numele Tău mântuieşte-mă [Psalm 53:1]. Este de parcă profetul ar spune: Tu, Cel ce Te numeşti Mântuitor, fa să strălucească slava numelui Tău în mine, mântuindu-mă"[64].
Străluceşte pomenirea ta, proroace, răsfrângând raza cea luminoasă a grăirii tale de Dumnezeu şi a învăţăturii tale celei de taină şi a strălucirii, celor ce te cinstesc, Avacume prea fericite[65].
 


[1] Quia certamen ingreditur cum Deo, Prologue to Hab., cit. în Zondervan PictorialEncyclo- paedia oftbe Bible, s.v., „Habakkuk", ed. cit., 1976.
[2] Chron. Pasch. 70, cit. apudv4 Dictionary of the Bible, s.v., art. „Habakkuk", ed. cit.
[3]  Opp. 1622/1682, II. 247 sq. cit. apud A Dictionary of the Bible, s.v., art. „Habakkuk", ed. cit.
[4]  Bethzocharul ar putea fi identificat cu Khirbet Beit Skaria (Beith-Zacharias), situat la aproximativ 9 km SE de Bethleem, vezi The Old Testament Pseudepigrapha, ed. cit., p. 393. Insă Bethzocharul nu se afla, în mod cert, pe teritoriul lui Simeon, ci în partea lui Iuda. Alte surse indică Bethzocharul ca fiind un cătun în nordul Lidiei, aproape de Mareşa, în munte. Vezi C.F. Keil, F. Delitzsch, „Habakkuk", în Commentary on the Old Testament, p. 50.
[5] După cum am mai precizat, autorii se referă la King James Version, care în acest caz nu diferă de versiunea sinodală pe care o folosim noi, pentru traducerea de faţă (n. tr.).
[6] Apud Biblia lui Anania (n. tr.).
[7] Teodor de Mopsuestia (428), Teodoret de Cyr (466).
[8] Et super excelsa mea deducet me victori inpsalmis canentem (lat.), apud Keil and Deiitzsch, p. 50.
[9] Ibidem.
[10]      Ibidem, pp. 49-50. Nota s-a păstrat în Cod. Chisian. LXX dinTetrapla lui Origen şi a trecut în Syrohexaplar. Se mai regăseşte şi în LXX lui Rahlfs. Vezi şi Teodoret, P.G., 81:1809-1836.
[11]      Minei, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, Sinaxar.
[12] Ibidem.
[13]      Sf. Grigorie cel Mare, Dialogues, în voi. Fathers of the Church, voi. 39, trad. Odo John Zimmerman O.S.B., C.U.A. Press, Washington D.C., 1983, p. 91.
[14]      Minei, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, Sinaxar. Vezi şi The Old Testament Pseudepigra- pha, ed. cit., pp. 393-394.
[15]      Ibidem.
[16]      Judaica, p. 107; vezi şi Sinaxarul.
[17]      Cf. Onomast., ed. Lars et Parthey, pp. 128-129, cit. în C.F. Keil, F. Delitzsch, „Haba- kkuk", în Commentary on tbe Old Testament, loc. cit.
[18]      HE, VII.29, apud s.v. „Habakkuk", în A Dictionnary of the Bible, James Hastines M.A.D.D. (ed.).
[19]      Vezi Minei, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, Utrenie, canon, peasna a 4-a, glas 4.
[20]      Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on Genesis, 29, în ed. cit., p. 108 [In limba română vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere (1-33), voi. I, XXIX, II, în Scrieri, I, ed. cit., 7, p. 366 (n. tr.)}.
[21]      Minei, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, Vecernie, stihiră, glas 4.
[22]      Fer. Ieronim, Dogmatic and Polemica! Works. Against the Pelagians, în ed. cit., p. 291.
[23]      Minei, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, Utrenie, canon, peasna a 4-a, Slavă...
' Canonul învierii, facere a Sfântului Ioan Damaschin, cântarea a 4-a, irmos.
[25] Minei, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, Utrenie, condac, glas 4.
[26]      Sf. Irineu, Adv. Haeres., în ed. cit., p. 511.
[27]       Sf. Ambrozie, Letters, Let. to Irenaeus, în voi. Letters, în Fatbers ofthe Church, voi. 26, pp. 426-427.
' Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel ofSaint Luke, VIII.44, în ed. cit., p. 190.
[29]      Sf. Chirii al Ierusalimului, CatecheticalLectures, XII, în ed. cit., p. 77 [Pentru versiunea în lb. rom. vezi Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, ed. cit., p. 293 (n. tr.)].
[30]      Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri etice, III.
[31]      Minei, 21 noiembrie, Praznicul Intrării în Biserică a Preasfintei Stăpânei noastre Născă­toarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, Utrenie, alt canon, cântarea a 4-a, irmos.
[32]      Triod, Joi, în a doua săptămână a Sfântului şi Marelui Post, Utrenie, cântarea a 4-a, altă tricântare, irmos.
[33]      Minei, 24 decembrie, înainteprăzriuirea Naşterii Domnului Dumnezeului şi Mântuito­rului nostru Iisus Hristos, Utrenie, canon, cântarea a 4-a, irmos.
[34]      Penticostar, Miercuri, în a patra săptămână după Paşti, seara, tricântare, cântarea a 4-a, glas 3, irmos.
[35]      Minei, 15 august, Praznicul Adormirii Preasfmtei Slăvitei Stăpânei noastre de Dumne­zeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria, Utrenie, canon, peasna a 4-a.
[36]      Ibidem, 21 noiembrie, Praznicul Intrării în Biserică a Preasfmtei Stăpânei noastre Născă­toarea de Dumnezeu şi purururea Fecioara Maria, Utrenie, canon, cântarea a 4-a, irmos.
[37]      Ibidem, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, Utrenie, canon, peasna a 3-a, Şi acum... a Năs­cătoarei.
[38]       Sf. Chirii al Ierusalimului, Catechetical Lectures, XII, în ed. cit., p. 77 [Pentru versiunea în lb. rom. am consultat Sf. Chirii al Ierusalimului, Catehezele, XII.20, ed. cit., p. 293 (n. tr.)].
[39]      Idem, ibidem, p. 451.
[40]      Sf. Chirii al Alexandriei, Commentary on the Gospel ofSaint Luke, 9:47, în ed. cit., p. 208.
[41]      Sf. Grigorie de Nyssa, Commentary on the Song of the Songs, III, în ed. cit., pp. 77-81 [In lb. rom., vezi Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor, ed. cit., p. 146 (n. tr.J\.
[42]      Sf. Ieronim, 1-59 On The Psalms, 9, în ed. cit., p. 65.
[43]      Minei, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, Vecernie, stihiră, glas 4.
[44]      Ibidem, Utrenie, condac, glas 4.
[45]      Ibidem, 30 iunie, Prăznuirea Soborului Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor celor 12 Apostoli şi a celor şaptezeci, Utrenie, canon, peasna a 4-a, Slavă...
' Ibidem, 5 ianuarie, înainteprăznuirea Botezului Domnului, Vecernie, cântarea a 4-a, irmos.
[47]      Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian, în ed. cit., p. 524.
[48]      Fer. Ieronim, Letters and Select Works, III. to Bishop Paulinus ofNola (394 Î.Hr.), în ed. cit., p. 100.
[49]      Sf. Grigorie cel Mare, Forty GospelHomilies, 29, în ed. cit., pp. 233-234.
[50]      Sf. Modest al Ierusalimului, Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului.
[51]      Minei, 18 decembrie, Duminica înaintea Naşterii lui Hristos, Vecernia Mare.
[52]      The Homilies ofSaint Gregory the Great on the Book of the Prophet Ezekiel, X, în ed. cit., pp. 125-126.
[53]      Sf. Ciprian al Cartaginei, The Treatises ofCyprian, în ed. cit., pp. 509-510.
[54]      Idem, ibidem, p. 545.
[55]      Sf. Ioan Gură de Aur, Homilies on Galatians, Ephesians, Pulippians, Colossians, Thessalo- nians, Timothy, Titus and Philemon, III on Galatians, în ed. cit., p. 26.
[56]      Sf. Leon cel Mare, Omilia X, în Nicene..., voi. XII, trad. pr. Charles Lett Feltoe, M.A., ed. Schaff & Wace, Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, 1979, p. 121.
[57]      Idem, Sermon, XXIV, p. 136.
[58] Triod, Sfânta şi marea zi Sâmbătă, Utrenie, cântarea a 4-a, irmos.
[59]      Sf. Chirii al Alexandriei, Letters 1-50, 1 to Priests, Deacons, fathers ofMonks and Solita- ries, în voi. The Fathers ofthe Church, 76, trad. John I. McEnerney, CUA Press, Washington D.C., 1987, pp. 19-20.
[60]      Idem, Commentary on the Gospel ofSaintLuke, 9:49, în ed. cit., p. 218.
[61]     Beda Venerabilul, Homilies on the Gospels, 1:16, în ed. cit., pp. 160-161.
[62]      Penticostar, Duminica Cincizecimii, a Rusaliilor, Utrenie, canon, cântarea a 4-a, irmosul.
[63]      Minei, 1 decembrie, Utrenie, canon, peasna a 4-a, irmos.
[64]      Beda Venerabilul, Homilies on the Gospels, 1:5, în ed. cit., pp. 49-50.
[65]      Minei, 2 decembrie, Sf. Proroc Avacum, canon, Utrenie, cântarea a 9-a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu