vineri, 31 octombrie 2014

Sf.Ioan Gură de Aur - Comentarii la Epistola către Romani 11, 7 - 36 - ediția 1849 - Fragmente 3







„Ce dară (vom zice)? Ceiace caută Israil, aceia n’a nimerit; iară alegerea a nimerit, iară ceilalţi s’au împetrit“ (Cap. 11, 7).- „Deci, ce este ceiace caută Israil, (și) aceasta n’a ni­merit ?“ Mi se pare că întrebarea pusă astfeliu, iară nu ca în edi­ţia noastră, clarifică mai bine chestiunea. (Trad.)

A spus că Dumnezeu n’a lepădat pre poporul săur şi arătând modul nelepădărei iarăşi se refugiază la Pro­roci, iară după ce dovedeşte printr’ânşii că cea mai mare parte dintre Iudei s’au pierdut, ca să nu se pară că de aici scoate o nouă învinovăţire asupra lor, şi că se atinge de dânşii ca duşman, aleargă din nou la David şi la Isaia, spunând: „Precum s’a fost scris: datu-li-a lor Dumnezeu duch de umilinţă" (Vers. 8). Dară e mai bine de a luă vorba dela început. După ce a spus de cele petrecute pe timpul lui Elie, şi a arătat ce este charul, a adaos imediat: „Cedară (vom zice)? Ceiace caută Israil, aceia n’a nimerit". Expresiunea a­ceasta nu este a unui om ce întreabă, ci a unuia ce acuza. «Cu sine singur, zice, se luptă Iudeul, căutând dreptatea, pe care nu voieşte a o luă». Apoi lipsindu-i iaraşi de orice iertare, arată nerecunoştinţa lor chiar dela acei cari au luat dreptatea, căci zice: „Iară alegerea a nimerit". Prin urmare şi aceia îi condamnă pe dânşii, ceiace şi Christos ziceâ: „Dacă eu cu Belzebub scot dracii, fiii voştri cu cine scot ? Pentru aceasta ii vor fi vouă judecători" (Luca 11,10). Pentru ca nimeni să nu învinovăţască natura faptului, ci numai intenţiunea lor, de aceia arată şi pe cei ce au nimerit. De aceia apostolul şi cuvintele le întrebuinţează cu multă emfază, arătând şi charul de sus, în acelaşi timp însă şi sirguinţa acelora. Când el spune că „a nimerit", nu desfiinţează prin aceasta liberul arbitru, ci voieşte a arătă măreţia bunurilor, şi că numai partea cea mai mare de acţiune a fost a charului, iară nu totul. Şi prin­tre noi este obiceiul de a zice : «cutare a nimerit, cu­tare a aflat, sau a găsit» când faptul i-a adus vre-un câştig mare. Aşă dară dacă aceia au nimerit, aceasta n’a rezultat din ostenelile omeneşti, ci partea cea mai mare din acea acţiune a fost a darului Dumnezeesc.

„Iară ceilalţi s’au împetrit". Priveşte cum el tocmai acum s’a încurajat ca să spună cu propria sa voce despre scoaterea celorlalţi din rândul celor ce au nimerit, căci dacă a spus şi mai sus de aceasta, el a pus atunci la mijloc pe Prorocii cari învinovăţau, pe când aici îşi exprimă propria sa hotărîre. Dară el nu se mulţămeşte cu hotărirea sa numai, ci iarăşi intro­duce pe Isaia Prorocul, fiindcă după ce a zis: „S'au împetrit", imediat adaoge: „Precum este scris : datu-li-a lor Dumnezeu duch de umilinţă" (Vers. 8). Şi de unde oare a fost acea împetrire? De sigur că a spus cauza şi prin pasajele din urmă, cu care ocazie a aruncat totul în sarcina lor, arătând că ceiace au suferit a provenit numai din îndărătnicia lor zadarnică, — dară o arată şi aici. Căci când zice: „ochi ca Să nu vază, şi urechi ca să nu auză", nimic alta nu invederează decât că defaimă intenţiunea lor cea îndă­rătnică şi iubitoare de ceartă zadarnică. Pentru că deşi aveau ochi cu cari puteau să vadă minunile, şi urechi cu cari să audă acea învăţătură minunată, totuşi nici de unele din acestea n’au făcut uz dupre cum trebuia. Expresiunea „li-a dat" de aici, să nu o înţelegi ca acţiune, ci ca îngăduinţă din partea lui Dumnezeu. De- asemenea şi expresiunea „umilinţă" de aici, arată în­clinarea sufletului spre mai rău, înclinare ce ţine su­fletul nevindecat, neîndreptat şi neschimbat, după cum şi aiurea zice David: „Ca să cânte ţie slava mea, şi nu mă voiu mâhni" (Ps. 29, 13), adecă «nu’mi va păreâ râu, nu mă voiu schimbă, nu voiu căută să fug». Aşa dară, dupre cum cel umilit prin evlavie nu s’ar putea schimbă cu uşurinţă, tot aşă şi cel umilit de răutate nu s’ar puteâ preface cu uşurinţă. Prin urmare expresiunea „duch de umilinţă" din acest pasaj, nimic alt nu însamnă, decât a se împetri, a se înţepeni undevâ, şi a se pironi acolo, astfeliu că prin această expresiune apostolul arată nelecuirea, sau mai bine zis greutatea cea mare în schim­barea părerei lor.

joi, 30 octombrie 2014

Sf.Ioan Gură de Aur - Comentarii la Epistola către Romani 10,14-21 - 11,1-6 - ediția 1849 - Fragmente 2



OMILIA XIX



„Cum dară vor chemă întru care n’au crezut? şi cum vor crede de care n’au auzit? şi cum vor auzi fără de propoveduitoriu? şi cum vor propovedui, de nu se vor trimite? precum este scris“ (Cap. 10, 14- 15).

Iarăşi li răstoarnă ori-ce idee de iertare. Fiindcă mai sus a fost zis: „Mărturisesc lor, că dragostea lui Dumnezeu au, ci nu dupre cunoştinţă“, şi că „neştiind dreptatea lui Dumnezeu... dreptâţei lui Dumnezeu nu s’au supus", la urmă arată că ii vor da răspuns lui Dumnezeu chiar şi pentru neştiinţa acelei dreptăţi. De sigur că apostolul nu spune chiar aşâ, însă pregăteşte aceasta prin întrebările succesive, făcând în acelaşi timp şi mustrarea mai clară, şi cu un cuvânt ţăsind întregul pasaj prin antithese şi deslegările lor. Gândeşte-te bine de la început: „Că zice scrip­tura: că tot ori-care va chemă numele Dom­nului se va mântui", însă ar fi putut să zică cineva „dară cum vor chemă întru care n’au crezut? “. Apoi după antithesă pune şi întrebare din partea lui: de ce n’au crezut? După aceia iarăşi pune o antithesă, că ar puteâ să întâmpine cineva: «şi cum să creadă, dacă n’au auzit?». Şi cu toate acestea au auzit, răspunde el. După aceia pune şi o altă antithesă: «şi cum vor puteâ auzi, fără de propoveduitoriu?». Apoi la urmă pune şi deslegarea generală a antitheselor: «şi cu toate acestea, zice, au propoveduit, şi au fost trimişi mulţi în acest scop». Şi de unde se învederează că aceia sunt cei tri­mişi? Ca să răspundă la această întrebare, iată că apostolul introduce aici pe Profetul care zice: „cât sunt de frumoase picioarele celor ce binevestesc pacea, ale celor ce binevestesc cele bune!“. Ai văzut cum din modul propoveduirei a arătat pe propo­veduitori? Aceştia colindând pretutindeni nimic alta nu spuneau, decât de bunurile acele negrăite, şi despre pacea restabilită între Dumnezeu şi oameni. «În cât dacă voi nu credeţi, zice, apoi nu cuvintelor noastre, ci cuvintelor lui Isaia nu credeţi, deşi cu mulţi ani mai ’nainte a fost zise, că vom fi trimişi, vom propovedui şi vom spune ceia ce am şi spus». Deci dacă a se mântui rezultă în a chemă, iară a chemă izvoră din a crede, şi a crede urmă din a auzi, precum şi a auzi din a pro­povedui, iară a propovedui din a se trimite, ei bine, iată că s’au trimis şi au propoveduit, şi cu aceşti pro­povăduitori colindă şi Profetul, arătând tuturor şi pro­povăduind din nou, şi spunându-li că aceştia sunt cei pe cari i-a arătat cu mulţi ani mai ’nainte, şi ale căror picioare le-a lăudat pentru modul propoveduirei. Aşă dară faptul este lămurit acum, că dacă ii nu cred, vina întreaga este a lor numai, fiindcă toate au fost bine în­tocmite de Dumnezeu.

„Ci nu toţi au ascultat de Evanghelie, că Isaia zice: Doamne, cine a crezut auzului nostru? Deci credinţa este din auz, iară auzul prin cu­vântul lui Dumnezeu “ (Vers. 16. 17). Findcă ii ar fi putut să adaoge şi o altă antithesă şi să zică: «apoi dacă aceştia ar fi fost acei trimişi de Dumnezeu, ar fi trebuit ca toţi să asculte şi şă se supună Evangheliei», priveşte înţelepciunea lui Pavel, cum dovedeşte că chiar faptul acesta, care îi tulbură mult, este necontrazis şi sta mai presus de orice vuet sau tulburare. «Şi ce te scandalizează pe tine Iudeule, zice, după atâtea şi atâtea mărturii şi dovezi ale faptelor? Că nu toţi au ascultat de Evanghelie? Dară chiar acest fapt, că n’au crezut toţi, este suficient ca împreună cu celelalte să te con­vingă pentru cele spuse, căci şi aceasta a prezis-o Pro­fetul din început». Şi gândeşte-te la înţelepciunea cea spusă a apostolului, cum el a arătat mai mult chiar se aşteptau Iudeii şi sperau a’l puteâ contrazice. «Ce spuneţi voi? zice; că nu toţi au ascultat de Evan­ghelie? Dară şi aceasta a prezis-o din început Isaia, sau mai bine zis, nu numai aceasta, ci şi mai mult decât aceasta. Voi învinovăţiţi, că de ce nu toţi au ascultai? pe când Isaia spune mai mult decât aceasta. Căci ce spune el? „Doamne, cine a crezut auzului nostru? “. Apoi fiindcă a împrăştiat tulburarea aceasta introdu­când pe Profet, se reîntoarce iarăşi la continuarea ideii dinainte.

Sf.Ioan Gură de Aur - Comentarii la Epistola către Romani 9,1-18 - ediția 1849 - Fragmente 1





„Că aşi fi poftit eu însu-mi a fi anatema dela Christos" (Vers. 3). Dară ce spui, Pavele? Do­reşti să fii anatema dela Christos cel dorit de tine, de care nu te putea despărţi nici împărăţia cerurilor, nici gheena, nici cele văzute, nici cele nevăzute, şi nici altă făptură oarecare? Ce s’a întâmplat? Nu cumva te-ai schimbat şi ai părăsit acea dorinţă? «Nu, răspunde el, nu te teme, ci încă mai mult mi-a sporit dorul de el». Dară atunci de ce doreşti a fi anatema, şi cauţi o astfeliu de înstrăinare şi despărţire, de care nici nu se mai găseşte alta? «Findcă, zice, îl iubesc foarte mult». Cum? spune’mi, şi în ce mod? fiindcă faptul acesta samănă mai mult cu o enigmă. Dară dacă credeţi, mai ’ntâi să aflăm ce este „anatema“, şi după aceia să’l întrebăm pe dânsul de acestea, şi atunci vom află şi această dra­goste negrăită şi paradoxă. Aşâ dară, ce este anatema? Ascultă’l tot pe dânsul ce spune: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Iisus Christos, ana­tema să fie" (I. Cor. 16, 2), adecă, despartă-se de toate, străin să fie de toate. Dupre cum de lucrul consfinţit lui Dumnezeu (prinos, oferinţa, dar, afierosit lui Dumnezeu) nimeni nu ar cuteză să se atingă cu mânile cum s’ar întâmplă, şi nici a se apro­pia, tot aşă şi cu cel despărţit de biserică, cu cel tăiat dela adunările credincioşilor,’ căci şi acesta este dat la o parte. Pe unul ca acesta, deci, apostolul îl numeşte anatema, în senz cu totul contrar, şi poronceşte de a fugi toţi de el cu groază şi cu frică mare, şi a se des­părţi. De lucrul afierosit lui Dumnezeu, sau anatema, nimeni n’ar îndrăzni a se apropiâ, pentru cinstea şi res­pectul cuvenit celui ce i s’a afierosit, pe când de cel tăiat dela biserică, toţi trebuie a se despărţi, în senz cu totul contrar. Aşâ că de şi deşpărţirea este una şi aceiaşi, căci şi unul şi altul este înstrăinat de contactul celor mai mulţi, totuşi feliul sau modul despărţirei nu este unul şi acelaşi, căci acesta este cu totul contrar celui dintâi. De cel dintâi se depărtau ca fiind afierosit lui Dumnezeu, iară de cel dealdoilea ca fiind înstrăinat de Dumnezeu, şi rupt dela biserică.

Aceasta, deci, arătând-o şi Pavel, ziceâ: „Aşi fi poftit eu însu-mi a fi anatema dela Christos“ .

miercuri, 29 octombrie 2014

Despre templul evreilor din Ierusalim și altele-partea 2 - In memoriam Florin Stuparu




Templul evreilor și războiul din Orientul Mijlociu


Rostul noului templu, după Evrei

Pentru a înţelege cît de cît sminteala în care se află cei ce vor să reînvie Legea cea Veche, să vedem care a fost rostul slujbelor ţinute în biserica lui Solomon. Întîi de toate, acela de a păstra legătura cu Dumnezeul cel adevărat într-un loc pe care Acesta Şi l-a afierosit Lui-Şi, unde se păstrau mărturiile trupeş…

Rostul noului templu, după Evrei

Pentru a înţelege cît de cît sminteala în care se află cei ce vor să reînvie Legea cea Veche, să vedem care a fost rostul slujbelor ţinute în biserica lui Solomon. Întîi de toate, acela de a păstra legătura cu Dumnezeul cel adevărat într-un loc pe care Acesta Şi l-a afierosit Lui-Şi, unde se păstrau mărturiile trupeşti ale purtării Sale de grijă pentru poporul pe care Şi-l alesese: Tablele Legii (al doilea rînd de table), vasul cu mană, toiagul lui Aaron ce înfrunzise şi cădelniţa de aur a aceluiaşi. Totodată, în biserica lui Solomon urma ca „neamurile” (adică păgînii, închinătorii la dumnezeii cei mincinoşi) să afle din nou despre adevăratul Dumnezeu al tuturor. Ceea ce nu s-a întîmplat, decît în prea-mică măsură, tocmai pentru că Iudeii au socotit dintotdeauna că Dumnezeu este doar Făcătorul lor, ceilalţi oameni fiind nişte făpturi josnice din fire. Apoi, slujbele acelea aveau rostul de a săvîrşi jertfe sîngeroase care să îi ţină pe Iudei departe de închinarea la făpturi. Căci, aşa cum ziceam, ei ajunseseră să cinstească (printre altele) animalele cornute, aşa cum făceau vecinii lor păgîni. Deci nu Dumnezeu avea nevoie de aceste jertfe, ci ei, în neputinţa lor de a înţelege slujbe mai duhovniceşti. Însuşi Dumnezeu zice, prin David: „Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi. Căci ale Mele sînt toate fiarele ţarinii, dobitoacele în munţi şi boii. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este. De voi flămînzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei. Au doară carne de tauri voi mînca, sau sînge de ţapi voi bea?” (Psalmul 49:9-13). Aşa zice Dumnezeu şi prin Isaia: „Cine cere acestea din mîinile voastre?” (Isaia 1:12). Mai departe, unele dintre jertfele acestea (aceea a mielului de Paşti sau a junicii roşii) şi spălările erau înainte-închipuiri ale jertfei Mîntuitorului şi ale botezului întru Hristos. De aceea se zice că ele curăţau păcatele Iudeilor, măcar că nu o făceau cu adevărat.

Despre templul evreilor din Ierusalim și altele-partea 1 - In memoriam Florin Stuparu




Templul evreilor și războiul din Orientul Mijlociu

de Florin Stuparu 


Proorocia Domnului despre nimicirea celei de-a doua biserici a Legii celei Vechi

Una dintre ultimele proorocii ale Mîntuitorului Hristos este aceea privitoare la biserica Legii celei Vechi, zisul „templu al lui Solomon”, proorocie care zice aşa:
„Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe prooroci şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de cîte ori am voit să-i adun pe fii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit! Iată casa voastră vi se lasă pustie, căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea pînă cînd nu veţi zice: Binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 23:37-39).

Stihuri pe marginea cărora Sfnţitul Teofilact al Bulgariei (veacul al 10-lea) zice aşa:
„De două ori rosteşte Domnul numele Ierusalimului, chemîndu-l cu durere şi cu milă. Căci grăieşte ca şi către o femeie iubită cu înfocare, dar care l-a defăimat pe cel care a iubit-o, vrînd să aducă asupră-i chinul. Şi Hristos învinuieşte Ierusalimul ca pe un ucigaş, zicîndu-i că, de multe ori vrînd El să-l miluiască, acesta nu a vrut. Ci – supunîndu-se mai vîrtos diavolului, care îl risipeşte şi îl depărtează pe el de la Adevărul ce are puterea de a uni – nu L-a primit pe Însuşi Domnul, Cel care îl adună. Căci nimic nu risipeşte şi nu desparte mai mult de Dumnezeu decît păcatul, după cum nimic nu adună către Dumnezeu decît buna cunoştinţă. Şi, arătîndu-Şi dragostea, pune înaintea lor pilda păsării şi zice mai apoi: De aceea, pentru că nu Mă voiţi, las casa voastră pustie. De aici, să înţelegem că pentru noi locuieşte Dumnezeu în biserică, iar cînd noi sîntem deznădăjduiţi, atunci şi bisericile sînt părăsite de Dînsul.

De acum, nu Mă veţi mai vedea pînă la a doua venire! – zice Domnul, căci atunci chiar fără voie se vor închina Lui şi vor zice: «Bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului!» Iar «de acum» înseamnă «după ce Mă veţi răstigni», iar nu ceasul acela în care vorbea. Căci Iudeii L-au mai văzut după aceea de multe ori, dar după ce L-au răstignit nu L-au mai văzut, nici nu-L vor mai vedea pînă la venirea Sa de a doua” (în tîlcuirea evangheliei după Matei).
„«Iată se lasă casa voastră pustie!» – zice şi Sfîntul Ioan Hrisostomul – adică «lipsită de ajutorul Meu». Deci Hristos a fost acela Care şi mai înainte era în fruntea Ierusalimitenilor: El i-a ţinut, El le-a purtat de grijă; deci Hristos a fost Acela care i-a învăţat totdeauna. Acum le pune înaintea ochilor o pedeapsă de care s-au temut totdeauna nespus de mult, iar pedeapsa aceasta este pieirea desăvîrşită a statului iudeu” (în omiliile la Matei).

marți, 28 octombrie 2014

Sf.Ioan Gură de Aur explicând și condamnând la Iad homosexualitatea-întărind cele spuse de Ap.Pavel în Epistola către Romani-ediția din 1849




Pentru că se descopere mânia lui Dum­nezeu". De şi aceasta se întâmplă de multe ori chiar în viaţa prezentă, precum în boale, foamete şi râzboae, când fiecare în parte şi în comun cu toţii sunt pedep­siţi, totuşi va fi şi atunci pedeapsă, şi încă mai mare; comună şi aceia, de şi nu pentru aceleaşi fapte. Acum colo ce pătimim sunt pentru îndreptarea noastră, pe când atunci vor fi pentru pedepsirea noastră, ceiace şi Pavel arată, când zice: „Iară judecându-ne dela Domnul suntem certaţi, ca nu cu lumea să ne osândim" (I. Corinth. 11, 32). Acum celor mai mulţi li se pare că cele mai multe rele vin nu din mânia luî Dumnezeu, ci din prigonirea oamenilor, atunci însă va stă de faţă pedeapsa lui Dumnezeu, când dreptul judocătoriu şezînd pe tronul cel înfricoşat, va poronci a fi tîrîţi unia în cuptorul cel arzătoriu, alţii în întunericul cel mai din afară, alţii iarăşi în pedepsele cele mai ne­îmblânzite şi nepovestite.Şi de ce oare nu a spus aceasta mai lămurit, ca adecă Fiul lui Dumnezeu va veni încunjurat de milioane de îngeri, şi fiecare va dă samă de faptele sale, ci, că se descopere mânia lui Dumne­zeu? Pentru că auditorii erau încă neofiţi, şi de aceia’i deşteaptă din chiar cele mărturisite de dânşii. Afara de cele vorbite, mi se pare că se adresază aici şi Elinilor, pentru care chiar de aici’şi face începutul, iară mai la urmă aduce vorba şi de judecata lui Christos.
Preste toată păgânătatea (necucernicia) şi nedreptatea oamenilor, cari ţin adevărul întru nedreptate." Aici arată că mari şi nenumărate sunt căile necucerniciei, pe când calea adevărului este una numai, căci rătăcirea este variată şi de multe feliuri, în timp ce adevărul este unul şi acelaşi. Vorbind de credinţa, spune şi despre viaţă, pe care o numeşte nedrep­tatea oamenilor, fiindcă şi nedreptăţile sunt de multe soiuri. De pildă o nedreptate se petrece cu banii sau cu averea cuiva, când el este nedreptăţit; altă nedreptate se petrece cu femeile, când cineva lă- sându-şi pe femeia sa, surpă casa altuia, fiindcă şi această neorânduială Pavel o numeşte tot lăcomie, dupre cum zice: „A nu trece şi a se lacomi întru lucru asupra fratelui său" (I. Thes. 4, 6). Alţii iarăşi în locul femeei sau a banilor defaimă cinstea aproapelui, ceiace este tot nedreptate, dupre cum zice scriptura:„Mai bun este un nume bun, decât bogăţia cea multă" (Prov. 12. 1). Unia zic că ceiace spune Pavel aici, este tot pentru credinţă; deci, nimic nu ne împiedecă de a zice că el a vorbit de amân­două.

Cetatea Tir-ului ca Antihrist în comentariile Sf.Parinți la Proroci



Redau un mic pasaj,sau două, despre Tir-ul din Biblie.Nu multi s-au prins ca este o chestie foarte interesanta si importanta,de pe la sfarsit.Ma rog,Tir-ul simbolizeaza ceva.Nu este ceea ce se citeste,si este o profetie despre viitor.De fapt cele mai multe profetii sunt despre viitor...A se vedea asemanarea ,paralela,dintre Babilon si Tir !!!

Spune celui ce domneşte în Tir… [Iezechiel 28]

Un cuvânt profetic este destinat şi regelui din Tir. Aici, prorocul vorbeşte atât pentru cei din vremea sa, cât şi pentru viitor. Descrierea se potriveşte sub câteva aspecte atât lui Antihrist, cât şi Satanei. In al său Tratat despre Hristos şi Antihrist, Sfântul Hipolit (cca 170-cca 236) exprimă convingerea că prorocul se referă aici la acel tiran, aspru judecător, fiu al răului, ce va să vină şi să se înalţe pe sine: Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: Fiul omului, spune celui ce domneşte în Tir: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Inima ta s-a înălţat şi a zis: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu în inima mărilor, dar tu, deşi nu eşti Dumnezeu, ci om, îţi închipui în inima ta că eşti la fel cu Dumnezeu [Iezechiel 28:1-2]. În tratatul mai sus menţionat, Sfântul Hipolit scrie: „în vremurile acelea, el se va ridica împotriva lor. Iar când va fi luat stăpânire şi se va împodobi cu trei coarne, dintre cele zece(vezi Daniel,fiara a patra cu cele zece coarne), şi le va fi nimicit pe acestea, adică Egiptul, Libia şi Etiopia, şi le va fi jefuit bogăţiile şi le va fi risipit toată agoniseala, şi după ce le va supune şi pe celelalte sub stăpânirea sa, va începe să se mândrească şi, plin de trufie, se va semeţi înaintea lui Dumnezeu, numindu-se pe sine stăpân al întregii lumi. Atunci va porni mai întâi asupra Tirului şi a Sidonului şi asupra ţinutului din împrejurimi. Căci distrugând cetăţile acestea, va împrăştia spaima şi groaza în celelalte, după cum ne arată şi Prorocul Isaia: Ruşinează-te, Sidonule [...]. Când Egiptul va prinde de veste, va tremura la auzul nenorocirilor Tirului [Isaia 23:4-5]. Toate acestea – continuă Sfântul Hipolit – se vor petrece în viitor, iubiţilor; şi de îndată ce vor fi retezate cele trei coarne, el deja va începe a se arăta pe sine asemenea cu Dumnezeu, după cuvântul Prorocului Iezechiel, care zice: Inima ta s-a înălţat şi a zis: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu [Iezechiel 28:2].”

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Lepădarea de credinţă din zilele de pe urmă ale lumii - Sf.Teofan Zavoratul 1815-1891



           

                                                                                                                                                        Nimeni să nu vă amăgească cineva pre voi în nici un chip, le scrie tesalonicenilor sfântul Apostol Pavel, căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni le­pădarea de credinţă (2 Tes. 2, 3).
Despre care „lepădare de credinţă” vorbeşte sfântul Apostol, prevenindu-i, în persoana tesalonicenilor, pe toţi credincioşii? Toţi exegeţii din vechime cred că spusa le­pădare de credinţă este aici în loc de cel ce s-a lepădat de credinţă, adică însuşi Antihrist. De această părere erau Sfântul Ioan Gură de Aur, Theodorit şi mulţi alţii, iar Ecumenie adaugă doar sub formă de ipoteză: „ori poate că lepădare de credinţă numeşte depărtarea de Dumne­zeu, faptul în sine, nu faţa (persoana) săvârşitoare”.

Exegeţii eterodocşi apuseni văd aici nu o persoană, ci un fenomen aparte din viaţa omenirii, însă nu cad de acord între ei cu privire la natura acestuia. Bineînţeles, mai aproape de adevăr sunt cei care, asemenea lui Ecu­menie, înţeleg prin lepădarea de credinţă depărtarea de Dumnezeu, de credinţă şi de adevăr, de care se aminteşte şi în alte locuri ale Scripturii. întrucât acest cuvânt ( în română e o expresie, în greacă un singur cuvânt - apostasia -n. tr.) nu este lămurit prin nici un termen adăugat, înţelesul lui trebuie definit cu ajutorul contextului. Cuvintele care îi ur­mează: omul nelegiuirii, fiul pierzării, care se va înălţa mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu şi aşa mai de­parte dau de înţeles că şi lepădarea de credinţă va fi de acelaşi fel, adică se va săvârşi în domeniul religios-moral. Prin urmare, a vedea în această lepădare de credinţă ceva politic înseamnă a ne abate de la ceea ce a vrut să spună sfântul Apostol Pavel. Deşi s-au săvârşit în domeniul reli­gios, lepădarea de credinţă a papei şi a următorilor lui şi căderea lor din Biserica cea adevărată, iar apoi căderea şi mai adâncă a lui Luther şi a lui Calvin, săvârşită prin că­derea din biserica cea căzută a papei, totuşi, întrucât la Apostol lepădarea de credinţă e strâns legată de arătarea lui Antihrist, iar Antihrist încă nu a venit, nu trebuie să vedem realizarea ei în aceste evenimente.

Evanghelia lucrătorilor nelegiuiţi- Matei 21, 33-42 -Sf.Nicolae Velimirovici







Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; ve­rniți să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi punând mâna pe el, 1-au scos afără din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători ? I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri" ?

Nimic pe lume nu-i mai urât decât nerecunoştinţa, nimic mai jignitor şi mai distrugător de suflet. Ce poate fi mai urât decât ca omul să tăgăduiască şi să ascundă binele care i s-a făcut? Şi ce-i mai urât decât să plăteşti milostivirea cu nemilostivire, încrederea  cu neîncredere, cinstea cu necinste şi binele cu batjocură ? Nerecu­noştinţa aşterne un nor negru între omul nerecunoscător şi Ochiul cel preacurat din ceruri, lumina cea fără de amestecare cu întunericul, bunătatea cea neamestecată cu răul.
Dintre toate pildele de nerecunoştinţă faţă de Dumnezeu, cea mai rea, cea mai strigătoare la cer este nerecunoştinţa poporului evreu către Domnul nostru Iisus Hristos. Pilda aceasta o rostește însuşi Domnul în Evanghelia de astăzi în chipul parabolei profetice a stăpânului şi a lucrătorilor celor răi. Mântuitorul a spus pilda aceasta în templul din Ierusalim, înaintea înaltelor feţe preoţeşti și a bătrânilor poporului, cu puţin mai înainte de patima şi de răstignirea Sa.

vineri, 24 octombrie 2014

Epoca Patriarhala din Vechiul Testament și păgânitatea restului lumii-Istoria V.T.-A.Lopuhin 1944



CAPITOLUL XXIX
VIAŢA LĂUNTRICĂ ÎN EPOCA PATRIARHALĂ


Cu moartea lui Iacov şi a lui Iosif se închee epoca patriarhală a istoriei biblice. Particularitatea ei distinctivă a fost comunicarea directă şi nemijlocită a patriarhilor adecă a căpeteniilor principale şi a părinţilor neamului ales (Patriarh –părinte-căpetenie) cu Dumnezeu şi cârmuirea poporului de către ei pe baza acelor temeiuri şi pravile morale nemijlocit comunicate, care se recunoşteau deja de toţi, deşi nu erau cunoscute într’o legislatură formală, afară decât în liniile primitive ale ei în „legile lui Noe“. Aceasta a fost experienţa cârmuirei morale părinteşti în forma sa cea mai bună şi mai simplă.

În istoria epocei patriarhale apar vădit trei trepte deosebite în raporturile lui Dumnezeu cu oamenii.
După căderea strămoşilor şi pierderea de către ei a stării fericite primitive de nevinovăţie, Dumnezeu, dându-le făgăduinţa unui viitor izbăvitor, le-a lăsat libertatea de a alege sau supunerea smerită sau împotrivire păcătoasă faţă de El. Deja la primii fii ai lor vedem despărţirea: dreptul Avel sufere moarte martirică dela necredin­ciosul Cain; după aceea descendenţii acestui din urmă capătă vădit precumpănire peste urmaşii credincioşi al lui Sit si primul period se termină cu corupţia generală, care a făcut inevitabilă grozava pedeapsă a întregei omeniri prin potop. După potop a fost încheiat de Dumnezeu un nou așezământ cu Noe,ca cu protopărintele nouei omeniri, şi lui i-a fost făgăduită îndelunga răbdare a lui Dumnezeu până la sfârşitul veacurilor. Dar tocmai din pricina acestei îndelungate răbdări păcatul s’a cuibărit iară în lume, se ivi în oameni o straşnică nădăjduire în sine, cari prin zidirea ,,turnului până la cer,,voiră sa-și exprime dispreţul lor faţă de ceruri. Planul a fost distrus şi popoarele au fost risipite, dar aceasta a dus la uitarea lui Dumnezeu de către oameni şi înlocul adevăratei religii pretutindenea s’a instaurat idololatrie grosolână. Atunci pentru păstrarea religiei celei adevărate şi marea făgăduinţă, legată de dânsa, despre Isbăvitorul lumii, Dumnezeu alese un nou drept, ca' să-l facă protopărinte al neamului ales, având a păstra în el adevărata credinţă.

marți, 21 octombrie 2014

Despre Turnul Babel și risipirea popoarelor-Istoria Vechiului Testament-A.Lopuhin-1944



CAPITOLUL IX . TURNUL BABEL ŞI RISIPIREA POPOARELOR


Urmaşii lui Ham se aşezară aproape exclusiv în Africa, afară de Hanaan, care a ocupat Palestina şi în urmă a fost în parte izgonit dintr’însa de israeliţi. Dar a mai fost încă un urmaş al lui Ham, care deasemenea s’a aşezat în Asia. Acesta a fost anume Nimrod, fiul lui Cuş, întemeietorul regatului Babilonului şi cuceritorul Asiriei. Acesta a fost „puternic vânător", dar după caracterul său el aminteşte pe primul întemeietor de oraşe Cain cu cei mai deaproape urmaşi ai săi. Găsind în Mesopotamia un popor de origină turanică, pe aşa numiţii acadieni, el i-a cucerit şi-şi întemeie propria sa împărăţie, în fruntea caria a stătut oraşul Babilon, care crescu repede, devenind o mândră capitală, în fruntea unei numeroase populaţiuni cu o serie întreagă de alte oraşe vecine.........vei ajunge să-l scormoneşti, ca să vezi, că acesta este rămăşiţa unei clădiri, construită din cărămidă. Din vârful dealului înaintea ochilor se deschide un fost landsaft. Dar enorma bază a turnului lui Nabuhodonosor, construit din cărămidă roşămegrie, se ridică masiv cu aproape 40 de picioare deasupra dealului. Aproape toată suprafaţa lui e acoperită cu un strat de muşchiu, ceeace dela sine serveşte drept dovadă puternică a extraordinarei lui vechimi. Paseri numeroase îşi găsesc acoperiş în crăpăturile şi brâele lui, şi toată localitatea dinprejur e acoperită cu sfărămături de cărămidă, rămase dela clădire. Unele din ele au culoarea galbenă, altele albastră sau galbenă-negrie. Unele din plăcile mai mari poartă asupra lor semne vădite, că ele au fost supuse puterii unui foc tare (e remarcabil, că la această construcţie s’a întrebuinţat în loc dc var, smoală de pământ, cum se spune în Facere XI, 3) . Si în adevăr, focul pentru arderea acestor cărămizi era aşa de puternic, încât clăditorii cărămizilor, care şi până astăzi se văd pe închipuiri, trebuea involuntar să se ferească, luând o poziţie plecată în lături. Şi în genere Birs- Nimrud prezintă o aşa rămăşiţă mare a vechimii, cu care te miră de se pot compara alte rămăşiţe ale vechimei.

vineri, 17 octombrie 2014

Din ciclul istorii amuzante cu evrei : Ar putea 2017 reprezintă jubileului de 70 de ani de la Exod & jubileului a 120 de Creație?



Ar putea 2017 reprezintă jubileului de 70 de ani de la Exod & jubileului a 120 de Creație?
Scopul lui Dumnezeu pentru Jubilee

Leviticul 25:10 spune: "Și să sfințiți astfel anul al cincizecilea, să vestiți slobozenia în toată țară pentru toți locuitorii ei: acesta trebuie să fie un jubileu pentru voi; ca să se întoarcă fiecare la moșia lui, și  fiecare om să se întoarcă la familia lui. "

Fiecare al 50-lea an trebuia să fie un an de veselie, în toată țara. Anul Jubileu a avut consecințe economice, sociale și  familiale uriașe. În timpul Jubileului, sclavii erau eliberați, terenurile erau înapoiate proprietarilor inițiali și familiile urmau să fie reunite. Anul de veselie reântregea familiile și elibera țara de sub robia datoriilor iar toate creditele ipotecare erau  anulate.(pe astea le-au uitat evreii de mult sa le mai faca!!!)

Jubileul venea la fiecare 50 de ani și punea capăt opresiunii. Toate robiile erau rupte iar oamenii erau liberi pentru a începe un nou început. Acesta era , de asemenea, și un an de odihnă pentru pământul agricol . Dumnezeu  promisese să binecuvânteze din plin  culturile și livezile, ca oamenii să se odihnească de munca lor. Era un an în care oamenii puteau să se concentreze pe învățăturile lui Dumnezeu și nu pe agricultura, bani și probleme sociale; acesta reprezenta timpul lui Dumnezeu de restaurare.

"În anul acesta de veselie-jubileu fiecare să se întoarcă la moșia lui ... Să nu înşele nimeni pe aproapele său ( unul pe altul) ;  să te temi de Dumnezeul tău: Eu sunt  Domnul Dumnezeul tău . "Leviticul 25: 13, 17.

Anul de veselie-jubileu trebuia să aducă libertatea maselor și să rupă legăturile de opresiune. Jubileul a fost un precursor al viitoarei domnii a lui Mesia. Jubileeul a fost o repetitie pentru  scena  venirii Regelui Mesia, deoarece domnia  lui va oferii un Jubileu fără de sfârșit. Toate asupririle se vor termina sub conducerea lui,iar dreptatea va domni. Toate robiile financiare se vor sfârșii, și va fi pace și abundență materială. Va fi o libertate reală în timpul Împărăției lui Mesia.

joi, 16 octombrie 2014

Rabinul Nir Ben Artzi : "Mesia lucrează din greu. El protejează și păstrează Țara Sfântă a lui Israel! "-din ciclul vise erotice evreiesti



Rabinul Nir Ben Artzi, shlita: "Mesia lucrează din greu. El protejează și păstrează Țara Sfântă a lui Israel! "

 Luna Însangerata în Ierusalim și Muntele Templului în ajun de Sucot 2014, în anul evreiesc din 5775

 
Trambitele Shofar au salutat Rosh Hashanah-ul 2014, Zilele Veneratiei sunt sfarsite, Judecatile au fost pecetluite de Yom Kippur, iar acum suntem în mijlocul  sărbătorii Sucot salutând Shmittah-ul, sau săptămâna a 7-a de ani, în care terenul din Israel nu va fi cultivat . Klal Yisrael (adica toate cele 12-Triburi luate ca o singura persoana,exact ca la antihrist,unde un popor intreg este personificat intr-o singura persoana) va fi în așteptarea Mirelui Mesia ca să vină la banchetul  Dumnezeului lui Israel curând. 

Semnul vestitor al Lunii insângerate din ajunul  Sucot-ului a acoperit toata planeta Pământ și Ierusalimul(asta înseamnă că a venit sfârșitul evreilor ?) iar neamurile lumii  stau infricosate în așteptarea Zilei lor de Judecată,adica a evreilor. În urmă cu șase ani de Yom Kippur 2008, miniștrii de finanțe ai lumii intrau  în panică și consternare din cauza ca toate piețele financiare erau într-o cădere liberă  după prăbușirea Bursei din New York  în ajun de Rosh Hashanah 2008 cu 777 de puncte iar Statele Unite ale Americii au simtit mânia lui Dumnezeu atunci cand uraganul Ike a lăsat in urma sa o devastare aproape totală, de la Houston la Chicago.

miercuri, 15 octombrie 2014

Cele doua ipostasuri ale lui Israel:unul luptator, altul ascultator de Dumnezeu.La fel ca la Avraam cu fagaduința. La fel Agar si Sarra,Lia si Rahila.Adica V.T versus N.T/-rob-liber

Primul Israel;luptatorul,potrivnicul.Primul fiu.


24 Şi dac'a rămas Iacob singur, Cineva -un Om-S'a luptat cu el până'n revărsatul zorilor.
25 Văzând însă Acela că nu-l poate răpune, i-a atins încheietura şoldului, iar încheietura şoldului lui Iacob a amorţit în timp ce acesta se lupta cu El.
26 Şi El i-a zis: „Lasă-Mă să plec, că s'au ivit zorile!“ [Iacob] I-a răspuns: „Nu-Ţi dau drumul până nu mă vei binecuvânta!“
27 Acela i-a zis: „Care-ţi este numele?“ Şi el a zis: „Iacob“.
28 Zisu-i-a Acela: „De-acum nu-ţi va mai fi numele Iacob, ci Israel te vei numi, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!“ .

vineri, 10 octombrie 2014

Despre evrei,antihrist si vremea lui,taina faradelegii, pecetea 666 si chip-ul nanometric sau kilometric-tot una- ,vremea muceniciei si paganismul zilelor noastre etc



Aceasta este ca un fel de raspuns,pt unii, despre antihrist si vremea lui,taina faradelegii, pecetea 666 si chip-ul nanometric sau kilometric-tot una- ,vremea muceniciei si paganismul zilelor noastre etc ...aah ,era sa uit,si despre evrei.

Intai de toate, intelegeti ca sursa teoriei este pur protestanta(si imediat am tras apa peste ea si de fapt nu ar trebui sa mai argumentez absolut nimic mai departe...totusi pentru cei aflati in slow-motion cu cerebelul,voi continua ).De peste ocean.Care este de fapt si sursa tuturor teoriilor conspiratiei.Plus,in plus,doar evreii si neo-protestantii,ma rog toate sectele, citesc Biblia mot-a-mot,si cred ca au inteles-o.Al doilea lucru: lepadarea,marea apostazie reprezinta un personaj , si anume: antihristul.Personificat ,ce-i drept.Sf .Ioan Gura de Aur pana in anul 400 a scris in Omiliile sale la Tesaloniceni 2 ,urmatoarele :

Aici el vorbeşte de antichrist, şi dă pe faţă o mare taină. Şi ce înseamnă „apostasia"? Sub acest cuvânt el numeşte pe antichrist, căci pe mulţi îi va pierde şi-i va abate dela credinţă, după cum zice şi Christos: „Ca să amăgiască, de va fi cu putinţă, şi pre cei credincioşi". (Matei 24, 24). Pe lângă aceasta îl mai numeşte şi omul păcatului, căci şi el va face lu­cruri înfricoşate, în acelaşi timp şi pe alţii va pregăti ca să facă asemenea lucruri. Il mai numeşte fiul pierzărei, pentru că si el va fi pierdut, şi totodată va pierde şi pe alţii.(Omilia 1 Tes 2)

La fel sustin si altii:

Aici unii interpretează greşit. Susţin că întâi este vremea lepădării de credinţă, a apostaziei, şi apoi cea a antihristului. Explicaţia corectă este aceea că vremea antihristului se identifică cu cea a apostaziei. Scrie Theodoret Cyrul: «Lepădare l-a numit pe însuşi antihristul, luând numele de la lucru şi dându-i-l lui» (Erminia la II Tesaloniceni). Şi altundeva: «Apostazie numeşte însăşi prezenţa antihristului». Acelaşi lucru îl susţine şi Fericitul Augustin. El identifică apostazia cu antihristul, pe care îl numeşte apostat (Despre cetatea lui Dumnezeu 20, 19). Şi Teofilact al Bulgariei interpretează la fel: «Nu va veni – spune – a doua venire (Parasia) a Domnului, dacă nu va veni mai întâi lepădarea de credinţă, adică antihristul. Şi l-a numit «lepădare de credinţă» (apostazie), fiindcă este el însuşi apostazia şi pe mulţi îi va îndepărta de Hristos, putând a-i îndepărta chiar şi pe cei aleşi» (Erminie la II Tesaloniceni).*

Daca ar fi sa trag deja o concluzie de aici,as putea spune ca daca celebra apostazie nu mai este ceea ce a fost,adica ce credea lumea,as putea sa zic la fel si despre antihrist ca evident  nici el nu va mai fi ceea ce parea si credea multa,multa lume....indubitabil !!!

vineri, 3 octombrie 2014

Hipolit despre Hrist şi Antihrist



Demonstraţie din Sfintele Scripturi
despre Hrist şi Antihrist

Prolog. Despre profeţie

Întrucât ţi-ai exprimat dorinţa, iubite frate Teofil, să fii lămurit cu precizie asupra subiectelor pe care ni le-ai propus, am socotit înţelept ca, adăpându-ne din belşug, ca dintr-un sfânt izvor, din Scripturile dumnezeieşti, să-ţi punem sub ochi rodul cercetă­rilor, pentru ca să te bucuri nu numai adunând aceste [lucruri] în auz, ci, examinând faptele înseşi, să poţi slăvi întru toate pe Dumnezeu. Aceasta să fie merindea neprimejdioasă, dăruită de noi în viaţa de acum, pentru ca tu, însuşindu-ţi, dintr-o expunere potrivită, cele greu de cunoscut şi de priceput de către cei mulţi, pe de o parte, să le semeni în ogorul inimii tale, ca-ntr-un pământ curat şi afânat, iar pe de altă parte, să-i faci de ruşine, cu ajutorul expunerii, pe toţi câţi stau şi vorbesc împotriva Cuvântului mântuitor.

Tare mă tem să nu încapă tot [ce-ţi scriu] pe mâinile necredincioşilor şi hulitorilor, căci primejdia nu-i puţină. [Iată de ce te rog], transmite aceste învăţături numai bărbaţilor grijulii şi de bună credinţă, care vor să trăiască drept şi sfânt (2 Tes. 2, 10-11) şi cu frică de Dumnezeu. Căci nu degeaba apostolul îl îndeamnă pe Timotei scriindu-i: O, Timotei, păzeşte comoara, depărtându-te de vorbăria deşartă, precum şi de împotrivirile gnozei cu nume minci­nos, pe care unii, anunţând-o, s-au rătăcit de credinţă. Şi încă: Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care este în Iisus Hristos şi ce-ai auzit de la mine, prin multe mărturii, pe acestea încredinţează-le oamenilor credincioşi, care se vor destoinici să înveţe şi pe alţii.

Sf.Irineu al Lyonului despre antihrist


Sf.Irineu al Lyonului   despre antihrist

(130/140-202)


25.1.    Şi nu doar prin ceea ce am spus [până acum] ci şi prin cele ce se vor întâmpla în vremea Antihristului, se vădeşte că [diavolul], deşi apostat şi tâlhar, se vrea slăvit ca Dumnezeu şi, deşi slugă, se vrea proclamat rege.
Într-adevăr, acela (Antihristul), purtând în sine toată puterea diavolului, va veni nu ca un rege drept, nici ca unul legitim, adică supus lui Dumnezeu, ci ca un necredincios fără de lege, ca un apostat nedrept şi ucigaş, ca un tâlhar recapitulând în sine apostazia diavo­lului: va dărâma idolii spre a-i convinge pe ceilalţi că el este Dum­nezeu, dar se va pune pe sine însuşi singur idol, absorbind, [ca să spunem aşa], rătăcirea tuturor celorlalţi idoli. Aşa încât cei ce-l slăvesc pe diavol prin multe lucruri scârbavnice îi vor sluji atunci printr-un singur idol. Despre acesta (Antihrist) vorbeşte Apostolul în A doua epistolă către tesaloniceni: [Ziua Domnului] nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii , fiul pierzării , cel care se împotriveşte şi se înalţă pe sine mai presus de tot ceea ce se numeşte Dumnezeu sau se cinsteşte, [mergând până acolo] încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept Dumnezeu. Aşadar Apostolul îi arată în mod cât se poate de clar apostazia, precum şi faptul că se va ridica pe sine mai presus de tot ceea ce este numit Dumnezeu ori este slăvit (prin vreun cult), adică deasupra tuturor idolilor - căci aceştia sunt numiţi „zei” de către oameni, fără să fie zei -, precum şi faptul că se va opinti în mod tiranic să arate [lumii] că este Dumnezeu.


25.2.         Pe lângă aceasta a mai arătat , cum că templul din Ierusalim a fost ridicat din vrerea Dumnezeului adevărat. Apostolul însuşi, în nume propriu, l-a chemat fără ezitare „templul lui Dumnezeu”. Şi am arătat în cartea a treia că apostolii nu îl numesc în nume propriu decât pe Dumnezeul cel adevărat, Tatăl Domnului nostru, la a cărui poruncă a fost construit templul din Ierusalim, din motivele înşirate de noi mai sus. În acest templu va şedea potrivnicul, încercând să se înfăţişeze pe sine drept Hristos, precum grăieşte şi Domnul: Când veţi vedea spurcăciunea pustiirii - ce s-a zis prin Daniel, profetul - stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă! - atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. Cel ce va fi pe acoperiş să nu coboare, ca să-şi ia ceva din casă. Căci va fi atunci prăpădenie mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.

miercuri, 1 octombrie 2014

Sf.Luca al Crimeei-Fragmente din Predici la Triod



Sfântul Luca al Crimeei
Predici la Triod-Fragmente

Temeţi-vă de mânia Dumnezeirii! Amintiţi-vă de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur cu privire la faptul că celor care nu vor să trăiască potrivit făgăduinţelor date lui Dumnezeu, Sfântul Botez nu face decât să le sporească osânda. Uitaţi-vă cum trăiesc necredincioşii, evreii, musulmanii. Oricât de greu ne-ar veni să le spunem asta, ei nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu - nu o vor moşteni fiindcă împărăţia lui Dumnezeu este închisă pentru cei ce nu îl mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu Adevărat, pentru cei ce în viaţa lor nu s-au împărtăşit cu Trupul lui Hristos şi cu Sângele Lui, nu s-au hrănit cu seva Viţei Dumnezeieşti.
Nu ştim ce îi aşteaptă, dar cred că soarta lor va fi mai puţin amară decât cea a nefericiţilor creştini mincinoşi: fiindcă din pricina acestora, precum este scris, se huleşte numele lui Dumnezeu întru neamuri (Rom. 2, 24; Is. 52, 5). Înţelegeţi, vă rog, că nu putem trăi, numindu-ne creştini, mai rău decât necredincioşii, ci suntem datori ca prin osteneală neîncetată să năzuim către atingerea virtuţilor, proslăvind prin întreaga noastră viaţă numele lui Dumnezeu, pe care îl purtăm, lucrare în care fie ca să ne ajute harul Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.
Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos - şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.
Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).