doktoru

miercuri, 15 octombrie 2014

Cele doua ipostasuri ale lui Israel:unul luptator, altul ascultator de Dumnezeu.La fel ca la Avraam cu fagaduința. La fel Agar si Sarra,Lia si Rahila.Adica V.T versus N.T/-rob-liber

Primul Israel;luptatorul,potrivnicul.Primul fiu.


24 Şi dac'a rămas Iacob singur, Cineva -un Om-S'a luptat cu el până'n revărsatul zorilor.
25 Văzând însă Acela că nu-l poate răpune, i-a atins încheietura şoldului, iar încheietura şoldului lui Iacob a amorţit în timp ce acesta se lupta cu El.
26 Şi El i-a zis: „Lasă-Mă să plec, că s'au ivit zorile!“ [Iacob] I-a răspuns: „Nu-Ţi dau drumul până nu mă vei binecuvânta!“
27 Acela i-a zis: „Care-ţi este numele?“ Şi el a zis: „Iacob“.
28 Zisu-i-a Acela: „De-acum nu-ţi va mai fi numele Iacob, ci Israel te vei numi, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!“ .

29 A întrebat şi Iacob, zicând: „Spune-mi numele Tău!“ Iar Acela a zis: „De ce'ntrebi tu de numele Meu? El e minunat“. Şi chiar acolo l-a binecuvântat.
30 Iacob a numit locul acela cu numele Penuel , „căci [şi-a zis el] L-am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi mântuit a fost sufletul meu!“
31 Soarele răsărea deasupră-i când trecuse de Penuel, dar el şchiopăta din pricina şoldului.


Al doilea Israel:cel ascultator de Dumnezeu.Al doilea fiu.


1. Atunci a zis Dumnezeu lui Iacov: "Scoală şi du-te la Betel şi locuieşte acolo; fă acolo jertfelnic Dumnezeului Celui ce ţi S-a arătat, când fugeai tu de la faţa lui Isav, fratele tău!"
2. Iar Iacov a zis casei sale şi tuturor celor ce erau cu dânsul: "Lepădaţi dumnezeii cei străini, care se află la voi, curăţiţi-vă şi vă primeniţi hainele voastre.
3. Să ne sculăm şi să mergem la Betel, că acolo am să fac jertfelnic lui Dumnezeu, Celui ce m-a auzit în ziua necazului meu şi Care a fost cu mine şi m-a păzit în călătoria în care am umblat!"........
9. Aici, în Luz, Se mai arătă Dumnezeu lui Iacov, după întoarcerea lui din Mesopotamia, şi îl binecuvântă Dumnezeu,
10. Şi-i zise: "De acum nu te vei mai chema Iacov, ci Israel va fi numele tău". Şi-i puse numele Israel.
11. Apoi Dumnezeu îi mai zise: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic! Sporeşte şi te înmulţeşte! Popoare şi mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi regi vor răsări din coapsele tale.
12. Ţara, pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac, o voi da ţie; iar după tine, voi da pământul acesta urmaşilor tăi".
13. Apoi S-a înălţat Dumnezeu de la el, din locul în care îi grăise.
14. Şi a aşezat Iacov un stâlp pe locul unde-i grăise Dumnezeu, un stâlp de piatră, şi a săvârşit turnare peste el şi a turnat peste el untdelemn.
15. Şi a pus Iacov locului unde-i grăise Dumnezeu, numele Betel.


La fel si la Avraam;o fagaduință,promisiune,doua fațete,pentru doua personaje.Primul rob,sluga,fiu dupa trup,inmultit ca nisipul marii,pulberea pamantului.



14. Deci a zis Domnul către Avram, după ce s-a despărţit Lot de dânsul: "Ridică-ti ochii şi, din locul în care eşti acum, caută spre miazănoapte, spre miazăzi şi răsărit şi spre mare,
15. Că tot pământul, cât îl vezi, ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi pentru vecie.
16. Voi face pe urmaşii tăi mulţi ca pulberea pământului; de va putea cineva număra pulberea pământului, va număra şi pe urmaşii tăi.
17. Scoală şi cutreieră pământul acesta în lung şi în lat, că ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi pentru vecie".


Al doilea liber ,din credinta,fiu duhovnicesc,inmulțit ca stelele cerului.





1. După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noaptea, în vis, şi a zis: "Nu te teme, Avrame, că Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!"
2. Iar Avram a răspuns: "Stăpâne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii şi cârmuitor în casa mea este Eliezer din Damasc".
3. Apoi Avram a adăugat: "De vreme ce nu mi-ai dat fii, iată sluga mea va fi moştenitor după mine!"
4. Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către el şi a zis: "Nu te va moşteni acela, ci cel ce va răsări din coapsele tale, acela te va moşteni!"
5. Apoi l-a scos afară şi i-a zis: "Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!" Şi a adăugat: "Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!"
6. Şi a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate.
7. Şi i-a zis iarăşi: "Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ţi dau pământul acesta de moştenire".


Asta a aratat si Sf.Pavel spunand la Galateni 4 :


21. Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea?
22. Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă.
23. Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduinţă.
24. Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui;
25. Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră.
26. Căci scris este: "Veseleşte-te, tu, cea stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu care nu ai durerile naşterii, căci mulţi sunt copiii celei părăsite, mai mulţi decât ai celei care are bărbat".
27. Iar noi, fraţilor, suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei.
28. Ci precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea pe cel ce se născuse după Duh, tot aşa şi acum.
29. Dar ce zice Scriptura? "Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere".
30. Deci, fraţilor, nu suntem copii ai roabei, ci copii ai celei libere.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu