doktoru

marți, 28 octombrie 2014

Cetatea Tir-ului ca Antihrist în comentariile Sf.Parinți la Proroci



Redau un mic pasaj,sau două, despre Tir-ul din Biblie.Nu multi s-au prins ca este o chestie foarte interesanta si importanta,de pe la sfarsit.Ma rog,Tir-ul simbolizeaza ceva.Nu este ceea ce se citeste,si este o profetie despre viitor.De fapt cele mai multe profetii sunt despre viitor...A se vedea asemanarea ,paralela,dintre Babilon si Tir !!!

Spune celui ce domneşte în Tir… [Iezechiel 28]

Un cuvânt profetic este destinat şi regelui din Tir. Aici, prorocul vorbeşte atât pentru cei din vremea sa, cât şi pentru viitor. Descrierea se potriveşte sub câteva aspecte atât lui Antihrist, cât şi Satanei. In al său Tratat despre Hristos şi Antihrist, Sfântul Hipolit (cca 170-cca 236) exprimă convingerea că prorocul se referă aici la acel tiran, aspru judecător, fiu al răului, ce va să vină şi să se înalţe pe sine: Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: Fiul omului, spune celui ce domneşte în Tir: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Inima ta s-a înălţat şi a zis: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu în inima mărilor, dar tu, deşi nu eşti Dumnezeu, ci om, îţi închipui în inima ta că eşti la fel cu Dumnezeu [Iezechiel 28:1-2]. În tratatul mai sus menţionat, Sfântul Hipolit scrie: „în vremurile acelea, el se va ridica împotriva lor. Iar când va fi luat stăpânire şi se va împodobi cu trei coarne, dintre cele zece(vezi Daniel,fiara a patra cu cele zece coarne), şi le va fi nimicit pe acestea, adică Egiptul, Libia şi Etiopia, şi le va fi jefuit bogăţiile şi le va fi risipit toată agoniseala, şi după ce le va supune şi pe celelalte sub stăpânirea sa, va începe să se mândrească şi, plin de trufie, se va semeţi înaintea lui Dumnezeu, numindu-se pe sine stăpân al întregii lumi. Atunci va porni mai întâi asupra Tirului şi a Sidonului şi asupra ţinutului din împrejurimi. Căci distrugând cetăţile acestea, va împrăştia spaima şi groaza în celelalte, după cum ne arată şi Prorocul Isaia: Ruşinează-te, Sidonule [...]. Când Egiptul va prinde de veste, va tremura la auzul nenorocirilor Tirului [Isaia 23:4-5]. Toate acestea – continuă Sfântul Hipolit – se vor petrece în viitor, iubiţilor; şi de îndată ce vor fi retezate cele trei coarne, el deja va începe a se arăta pe sine asemenea cu Dumnezeu, după cuvântul Prorocului Iezechiel, care zice: Inima ta s-a înălţat şi a zis: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu [Iezechiel 28:2].”


Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Fiul omului, plânge pe regele Tirului şi-i spune: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Tu erai pecetea desăvârşirii, deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii.” [Iezechiel 28:11-12]

„Unde eşti tu acum, întreabă Fericitul Ieronim, cel care propovăduieşti că diavolul a fost creat de către diavol? Unde sunt acum toţi aceia care propovăduiesc că Dumnezeu ar fi creat răul? [...] Cum s-a prăbuşit steaua dimineţii, fiul zorilor? [cf. Isaia 14:12] [...] Aceluia îi sunt adresate cuvintele lui Iezechiel: Tu erai pecetea desăvârşirii [Iezechiel 28:12], Dar ia aminte la cuvântul profetului, care în traducere exactă spune: pecetea asemănării. Aşadar nu-i spune diavolului tu erai semnul asemănării, ci pecetea asemănării. Domnul a pus această pecete pe tine şi te-a făcut asemenea cu El; dar tu ai stricat această asemănare.”[120]

Tu erai heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc. Fost-ai fâră prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea [Iezechiel 28:14-15].
Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedrepta­te şi ai păcătuit, şi Eu te-am izgonit pe tine, heruvim ocrotitor, din pietrele cele scânteietoare şi te-am aruncat din muntele lui Dumnezeu, ca pe un necurat [Iezechiel 28:16].
Pentru cele din Iezechiel ,cu heruvimul,a se vedea și Ieșirea 39,despre descrierea hainelor lui Aron,primul preot evreu,arhiereul,și să se vadă asemănările.Și a nu se uita ca și în Legea Nouă preotul este considerat îngerul lui Dumnezeu.
„Regele Tirului, arată Sfântul Afraat, a avut stăpânire în zilele a 22 de regi din casa lui Iuda, adică vreme de 140 de ani. Şi de vreme ce mulţi sunt anii acestui rege al Tirului, înseamnă că de multe ori a grăit el în inima lui: Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu [Iezechiel 28:2], dar Iezechiel nu pregetă a-i spune: tu eşti un om, iar nu Dumnezeu [Iezechiel 28:9]. Căci era o vreme, pe când regele Tirului păşea fără teamă printre stâncile scânteietoare, iar atunci el avea parte de mila lui Dumnezeu. Dar când inima lui s-a semeţit, heruvimul care-l ocrotea l-a distrus [cf. Iezechiel 28:14-15]. Şi ce alta simbolizează stâncile scânteietoare, de nu tocmai pe fiii Sionului, pe fiii Ierusalimului [cf. Plângeri 4:1-2; Zaharia 9:16; Ieremia 23:29]?”[121].

Respectivele pasaje :

Iezechiel
Capitolul 26
1.            În anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii întâi, a fost cuvântul Domnului către mine:
2.            "Fiul omului, pentru că Tirul face împotriva Ierusalimului: Aha! Aha! şi zice: Iată el - poarta popoarelor - este dărâmat; acum aleargă la mine; eu mă umplu, iar el se pustieşte,
3.            De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată sunt împotriva ta, Tirule, şi voi ridica împotriva ta popoare multe, cum îşi ridică marea valurile sale.
4.            Voi sfărâma zidurile Tirului şi turnurile lui le voi dărâma; voi mătura praful din el şi-l voi face stâncă goală.
5.            Loc de uscat mrejele va fi el la mare, pentru că a zis acestea, grăieşte Domnul Dumnezeu, şi va fi prada neamurilor.
6.            Iar fiicele lui, care sunt pe pământ, vor fi ucise cu sabia şi vor şti că Eu sunt Domnul".
7.            Că aşa zice Domnul Dumnezeu: "Iată Eu voi aduce împotriva Tirului de la miazănoapte pe Nabucodonosor, regele Babilonului, regele regilor, cu cai, cu care şi cu călăreţi, cu oştire şi cu mulţime de neamuri.
8.            Pe fiicele tale cele din câmpie el le va ucide cu sabia şi va ridica împotriva ta turnuri de împresurare, va face val împrejurul tău şi va pune împotriva ta scuturile.
9.            Spre zidurile tale va împinge berbecii de spart ziduri şi turnurile tale le va dărâma cu topoarele.
10.          De mulţimea cailor lui vei fi acoperit de praf şi de zgomotul călăreţilor, al carelor şi al roţilor se vor cutremura zidurile tale, când va intra el pe porţile tale, cum se intră într-o cetate sfărâmată.
11.          Cu copitele cailor săi va călca el toate uliţele tale, pe poporul tău îl va ucide cu sabie, iar puternicele tale columne le va răsturna la pământ.
12.          Vor jefui bogăţia ta şi mărfurile tale le vor fura, vor dărâma zidurile tale şi frumoasele tale case le vor strica, şi pietrele tale şi arborii tăi şi pământul tău le vor arunca în apă.
13.          Voi curma zgomotul cântecelor tale şi sunet de chitară nu se va mai auzi la tine.
14.          Te voi face stâncă goală şi loc de uscat mrejele vei fi; nu vei mai fi zidit din nou, căci Domnul a spus acestea", zice Domnul Dumnezeu.
15.          Aşa zice Domnul Dumnezeu Tirului: "De zgomotul căderii tale şi de geamătul răniţilor tăi, când se va face măcelul în tine, nu se vor cutremura oare insulele?
16.          Toţi stăpânitorii mării se vor cobori de pe tronurile lor, îşi vor scoate purpurile şi îşi vor dezbrăca hainele lor cele brodate; cu groază se vor îmbrăca, vor şedea la pământ şi vor tremura fără încetare şi vor fi umiliţi din pricina ta.
17.          Vor ridica plângere împotriva ta şi-ţi vor zice: "Cum ai pierit tu, cel locuit de stăpânitorii mărilor, cetate vestită, care erai tare pe mare şi tu şi locuitorii tăi, care aduceai groază asupra tuturor celor care locuiau pe uscat!
18.          Acum, în ziua căderii tale, s-au cutremurat insulele; insulele de pe mare sunt îngrozite de sfârşitul tău".
19.          Că aşa zice Domnul Dumnezeu: "Când te voi face cetate pustie, asemenea cetăţilor nelocuite, când voi ridica împotriva ta adâncul şi te vor acoperi apele cele mari,
20.          Atunci te voi coborî cu cei ce se coboară în mormânt, la poporul de odinioară şi te voi aşeza în adâncurile pământului, în pustietăţi veşnice, cu cei ce s-au dus în mormânt, ca să nu mai fii locuit şi să nu mai dăinuieşti în ţara celor vii.
21.          Groază te voi face şi nu vei mai fi; te vor căuta şi nu te vor mai găsi în veci", zice Domnul Dumnezeu.

Capitolul 27
1.            Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
2.            "Şi tu, fiul omului, ridică plângere împotriva Tirului,
3.            Şi zi către el: O, tu, cel ce eşti aşezat la marginea mării şi faci negoţ cu popoarele a nenumărate insule, aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Tirule, tu zici: "Eu sunt o corabie de desăvârşită frumuseţe!"
4.            Ţinutul tău este în largul mării; cei ce te-au zidit te-au făcut minunat de frumos.
5.            Toate acoperişurile corăbiilor tale le-ai făcut din chiparos de Senir şi cedru de Liban s-a adus, ca să-ţi facă ţie catarge.
6.            Vâslele tale s-au făcut de stejar din Vasan; băncile şi le-au făcut din lemn de cimşir, împodobite cu fildeş din insulele Chitim;
7.            Pânzele tale, din vison de Egipt brodat, îţi slujeau ca steag. Porfira violetă şi stacojie din insulele Elişa alcătuiau acoperământul tău.
8.            Locuitorii Sidonului şi ai Arvadului erau vâslaşii tăi; şi cei mai iscusiţi ai tăi, Tirule, erau cârmaci.
9.            Bătrânii din Ghebal şi meşterii lui erau la tine, ca să-ţi repare stricăciunile. Toate corăbiile mării şi corăbiile lor erau la tine, ca să facă negoţul tău.
10.          Perşi, Lidieni şi Libieni se aflau în oştirea ta şi erau oamenii tăi de război; atârnau în tine scuturile şi coifurile lor.
11.          Fiii Arvadului împreună cu oştirea ta stăteau împrejur pe zidurile tale şi în turnurile tale se aflau oameni viteji; aceştia îşi atârnau tolbele sus pe zidurile tale şi desăvârşeau frumuseţea ta.
12.          Cei din Tarsis făceau negoţ cu tine pentru tot felul de bogăţii şi veneau la târgul tău cu argint, cu fier, cu cositor şi plumb.
13.          Iavan, Tubal şi Meşec făceau negoţ cu tine, dând în schimb, pe mărfurile tale, suflete omeneşti şi vase de aramă, în pieţele tale.
14.          Cei din casa Togarma aduceau la târgul tău cai şi căruţe.
15.          Fiii lui Dedan făceau negoţ cu tine; insule multe luau mărfurile tale şi-ţi plăteau cu fildeş şi abanos.
16.          Pentru mulţimea mărfurilor tale făcea negoţ cu tine Siria şi venea la târgul tău cu smaralde, cu purpură, cu ţesături alese, cu în subţire, cu mărgean şi cu rubine.
17.          Iuda şi ţinuturile lui Israel făceau negoţ cu tine şi pe mărfurile tale dădeau grâu de Minit şi turte, miere, ulei şi balsam.
18.          Damascul făcea negoţ cu tine şi, pentru mulţimea multă de lucruri şi pentru toate bunătăţile ce aveai tu din belşug, îţi aducea vin de Helbon şi lână albă.
19.          Vedan şi Iavan din Uzal îţi plăteau pe mărfurile tale fier lucrat; casie şi trestie mirositoare şi se aduceau în schimb.
20.          Dedan făcea negoţ cu tine cu pături pentru pus pe cai.
21.          Arabia şi toate căpeteniile din Chedar făceau negoţ cu tine; miei, berbeci şi ţapi îţi dădeau în schimb pentru mărfurile tale.
22.          Neguţătorii din Şeba şi Rama făceau negoţ cu tine, dând în schimb tot felul de aromate alese, felurite pietre scumpe şi aur, pentru mărfurile tale.
23.          Haran, Cane şi Eden, neguţătorii din Şeba, Asiria şi Chilmad făceau negoţ cu tine.
24.          Aceştia făceau negoţ cu tine cu haine scumpe, cu mantii de purpură violetă şi brodată, stofe ţesute cu felurite culori, funii împletite şi tari, puse în lăzi de cedru, aduse pe pieţele tale.
25.          Corăbiile Tarsisului erau caravanele tale pentru negoţul tău şi prin acestea ai ajuns tu bogat şi foarte slăvit pe mare.
26.          Vâslaşii tăi te-au făcut să călătoreşti pe apele cele mari, dar un vânt de la răsărit te va sfărâma în mijlocul mărilor.
27.          Bogăţia ta şi mărfurile tale, corăbierii şi cârmacii tăi, cei ce dreg crăpăturile corăbiilor, cei ce fac schimb de mărfuri cu tine, toţi ostaşii care se află în tine se vor prăbuşi în inima mărilor în ziua căderii tale.
28.          De strigătul cârmacilor tăi se vor cutremura împrejurimile.
29.          Se vor coborî din corăbiile lor toţi vâslaşii, corăbierii şi toţi cârmacii mării vor sta pe uscat;
30.          Vor plânge pentru tine cu mare glas, presărându-şi capetele lor cu cenuşă şi tăvălindu-se în pulbere;
31.          Îşi vor tunde pentru tine părul până la piele, cu sac se vor îmbrăca şi vor plânge după tine cu plângere mare de durerea inimii;
32.          Şi în durerea lor vor cânta cântare de jale pentru tine şi te vor baci aşa: "Cine a fost ca Tirul, ca această cetate dărâmată în mare!"
33.          Când veneau mărfurile tale de pe mări, tu săturai popoare multe; prin mulţimea bogăţiei tale şi prin negoţul tău îmbogăţeai pe regii pământului;
34.          Iar când ai fost sfărâmat de mări în adâncul apelor, mărfurile tale şi tot ce se grămădea în tine au căzut împreună cu tine.
35.          Toţi locuitorii insulelor s-au îngrozit de tine şi regii lor s-au cutremurat şi s-au schimbat la faţă.
36.          Negustorii popoarelor fluieră asupra ta. Tu ai ajuns o groază, eşti nimicit pentru totdeauna!

Capitolul 28
1.            Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
2.            "Fiul omului, spune celui ce domneşte în Tir: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Inima ta s-a înălţat şi a zis: "Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu în inima mărilor, dar tu, deşi nu eşti Dumnezeu, ci om, îţi închipui în inima ta că eşti la fel cu Dumnezeu;
3.            Iată, tu îţi închipui că eşti mai înţelept decât Daniel şi nu sunt taine ascunse pentru tine;
4.            Prin înţelepciunea ta şi cu mintea ta ţi-ai agonisit bogăţie şi ai adunat în vistieriile tale argint şi aur;
5.            Prin înţelepciunea ta cea mare, prin ajutorul negoţului tău, ţi-ai sporit bogăţia şi mintea ta s-a îngâmfat cu bogăţia ta;
6.            De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că tu te-ai asemănat cu Dumnezeu,
7.            Iată, Eu voi aduce împotriva ta pe străinii cei mai răi din toate popoarele, şi aceia îşi vor scoate sabia împotriva frumoasei tale înţelepciuni şi vor întina strălucirea ta;
8.            În mormânt te voi coborî şi vei muri în inima mărilor de moartea celor ucişi.
9.            Spune-vei oare înaintea ucigaşului tău: "Eu sunt un dumnezeu", când tu eşti un om în mâna celui care te ucide, iar nu Dumnezeu?
10.          Vei muri de mâna străinilor, de moartea celor netăiaţi împrejur, căci Eu am spus aceasta", zice Domnul Dumnezeu.
11.          Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
12.          "Fiul omului, plânge pe regele Tirului şi-i spune: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Tu erai pecetea desăvârşiri, deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii.
13.          Tu te aflai în Eden, în grădina lui Dumnezeu; hainele tale erau împodobite cu tot felul de pietre scumpe: cu rubine, topaze şi diamante, cu crisolit, onix şi iaspis, cu safir, smarald, carbuncul şi aur; toate erau pregătite şi aşezate cu iscusinţă în cuibuleţe şi puse pe tine în ziua în care ai fost făcut.
14.          Tu erai heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc.
15.          Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea.
16.          Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedreptate şi ai păcătuit, şi Eu te-am izgonit pe tine, heruvim ocrotitor, din pietrele cele scânteietoare şi te-am aruncat din muntele lui Dumnezeu, ca pe un necurat.
17.          Din pricina frumuseţii tale s-a îngâmfat inima ta, şi pentru trufia ta ţi-ai pierdut înţelepciunea. De aceea te-am aruncat la pământ şi te voi da înaintea regilor spre batjocură.
18.          Prin mulţimea nelegiuirilor tale, săvârşite în negoţul tău nedrept, ţi-ai pângărit altarele tale; şi Eu voi scoate din mijlocul tău foc, care te va şi mistui; şi te voi preface în cenuşă pe pământ înaintea ochilor tuturor celor ce te văd.
19.          Toţi cei ce te cunosc între popoare se vor mira de tine, vei ajunge o groază şi în veci nu vei mai fi".
20.          Fost-a către mine cuvântul Domnului şi mi-a zis:
21.          "Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre Sidon, prooroceşte împotriva lui şi spune:
22.          Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată Eu sunt împotriva ta, Sidoane; Mă voi preaslăvi în mijlocul tău şi se va şti că Eu sunt Domnul, când te voi judeca şi-Mi voi arăta sfinţenia Mea în mijlocul tău.
23.          Voi trimite împotriva ta ciumă şi vărsare de sânge pe uliţele tale şi vor cădea ucişi în mijlocul tău de sabia care te va lovi din toate părţile, şi vor şti toţi că Eu sunt Domnul.
24.          Şi nu vei mai fi pentru casa lui Israel spin care răneşte şi ciulin care sfâşie printre cei ce o înconjoară şi o urăsc, şi vor şti toţi că Eu sunt Domnul Dumnezeu".
25.          Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Când voi aduna casa lui Israel din mijlocul popoarelor unde este împrăştiată şi voi arăta prin aceasta sfinţenia Mea în ochii neamurilor şi când va locui ea în pământul său, pe care l-am dat robului Meu Iacov,
26.          Ei vor locui acolo în siguranţă, îşi vor face case, vor sădi vii. Când voi face judecăţi asupra tuturor celor dimprejur care îi dispreţuiesc, vor şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor".

Isaia
Capitolul 23
1.            Tânguiţi-vă voi, corăbii ale Tarsisului, căci limanul vostru a fost nimicit. Venitu-le-a această ştire din ţara Chitim.
2.            Amuţiţi voi, locuitori ai coastei pe care o umpleau neguţătorii din Sidon care străbăteau marea!
3.            Veniturile lui erau grâul Nilului, secerişul din valea lui, adus pe ape mari; el era târgul neamurilor.
4.            Ruşinează-te, Sidonule, că marea îţi zice: "Tu n-ai avut dureri de mamă, tu n-ai născut şi nici n-ai crescut băieţi şi nici n-ai ridicat fete".
5.            Când Egiptul va prinde de veste, va tremura la auzul nenorocirilor Tirului.
6.            Treceţi în Tarsis, bociţi-vă, voi, locuitori de pe ţărmuri!
7.            Aceasta este, oare, cetatea voastră de petrecere, a cărei obârşie se urcă în vremuri vechi şi care îşi călăuzea paşii spre sălaşuri depărtate?
8.            Cine a poruncit acest lucru împotriva Tirului cel încercat, ai cărui neguţători erau prinţi şi ai cărui vânzători erau cei mari ai pământului?
9.            Domnul Savaot a hotărât aceasta, ca să veştejească mândria a tot ce străluceşte, să smerească pe toţi cei mari ai pământului.
10.          Treci şi du-te în pământul tău, tu fiică a Tarsisului, căci portul tău nu mai este.
11.          El a întins mâna spre mare, a doborât regatele. Domnul a hotărât împotriva lui Canaan ruina întărituri lor lui.
12.          El a zis: "Nu tresălta de bucurie, tu, fecioară necinstită a Sidonului! Scoală-te şi du-te la Chitim, dar nici acolo nu vei avea odihnă!"
13.          Iată ţara Caldeilor! Acest popor nu sunt Asirienii; El a dat-o pradă fiarelor de câmp. Ei şi-au înălţat turnuri, au dărâmat palate, făcut-au totul o ruină.
14.          Bociţi-vă voi, corăbii ale Tarsisului, căci portul vostru a fost dărâmat.
15.          Şi va fi în ziua aceea că Tirul va fi uitat şaptezeci de ani, ca în zilele unui singur rege, şi la sfârşitul celor şaptezeci de ani Tirul va fi aşa cum se află în cântecul desfrânatei:
16.       Ia chitara, dă ocol cetăţii, tu, desfrânată! Cântă cât mai bine, reia cântările ca lumea să-şi aducă aminte de tine!
17.       Şi după cei şaptezeci de ani, Domnul va cerceta iarăşi cetatea Tirului şi ea va reîncepe să primească preţul desfrâului ei. Ea se va desfrâna pentru toate regatele lumii de pe faţa pământului.
18.          Dar tot câştigul, toate foloasele ei vor fi afierosite Domnului şi nu vor fi adunate, nici puse la păstrare; ci câştigul va fi pentru cei ce locuiesc înaintea Domnului, ca să aibă hrană din belşug şi haine strălucite.

A se vedea asemanarile Tir-ului cu Babilonul Apocalipsei !!!...iar ciulinii care ranesc sunt evreii care agita creștinii,ma rog aia care au mai ramas creștini in zilele noastre.Avraam a fost caldeu dar ascultand de Dumnezeu a plecat din ținutul lor.Evreii neascultand de Dumnezeu au redevenit caldeii zilelor noastre.
Iar la sfarsit as vrea sa zic ca unii exegeți din vechime credeau ca ultima saptamana de la Daniel ar avea 70 de ani,fata de restul saptamanilor de ani a cate 7 ani fiecare saptamana.Întradevar Isaia 23,15-17 confirma aceasta.
Problema este:de cand au inceput cei 70 de ani ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu