...antihrist,sinagoga satanei,despre lepădarea credinței-apostazia evreilor și reîntoarcerea acestora la sfârșitul lumii prin viclenie - 1

Proorocii Vechiului Testament despre lepădarea neamului evreiesc,a sinagogii și despre antihrist,adică despre intoarcerea la finalul lumii a acestora prin viclenie și înșelătorie

Sinagoga

Sfântul Ioan Gură de Aur face următorul comentariu: „Mulţi au încercat să distrugă Biserica, dar nu au avut destulă putere. Unii au încercat cu stăru­inţă să ridice chiar şi Templul la loc, dar nici ei nu avut putere îndeajuns [...]. Prin urmare, cum se poate aceasta, anume că iudeii nu au putut ridica nici măcar un singur templu, cu toate că s-au văzut lipsiţi de orice fel de loc de în­chinăciune, ba, mai mult, au fost urgisiţi şi împiedicaţi să-şi practice ritualu­rile, oriunde s-ar fi dus? Cum oare nu au înţeles de aici că rânduielile lor au încetat? Cum de nu au priceput, oare, că jertfele, prinoasele şi alte rânduieli prescrise de Lege au fost oprite şi nu mai există? Căci iudeilor nu le este îngă­duit să-şi ridice altare, nici să aducă jertfe sau prinoase, nici să sacrifice miei sau tămâie, nici să citească Legea, nici să ţină vreun praznic sau orice altceva legat de rânduiala lor, altundeva decât între zidurile Templului.”

La acestea adaugă: .Astfel, iudeii nu puteau prăznui Pastele, Cincizecimea, Sărbătoarea Corturilor sau oricare alt praznic al lor. Ei ştiau prea bine că dis­trugerea locului lor de închinăciune urma să îi lipsească de respectarea tuturor acestor rânduieli. Ştiau prea bine că nici nu vor mai putea încerca vreodată să reia împlinirea lor, fără ca prin aceasta să încalce Legea, fără a fi nevoiţi să plă­tească preţul pentru păcatul de a fi slujit într-un loc nepotrivit. [...] Daniel, la vremea sa, a arătat îndeajuns de lămurit cum cetatea şi Templul se vor dărâma, iar jertfa, prinosul şi toate celelalte rânduieli vor înceta [cf. Daniel 9:25-27].”

Într-o altă omilie, Sfântul Ioan Gură de Aur atrage atenţia celor ce-1 ascul­tau asupra pericolului în care se află creştinul care nutreşte o părere exagerat de bună despre sinagoga evreilor: „Mulţi dintre noi, este ştiut lucrul acesta, au un respect deosebit faţă de iudei, mai cu seamă pentru viaţa morală a acesto­ra. Drept aceea, nu preget în a combate această opinie, arătând de la bun început că între sinagogă şi teatru nu este nici o deosebire. Şi aduc spre întărirea cuvântului meu mărturia prorocului care zice: tu ai avut frunte de desfrânată şi nu te-ai ruşinat [Ieremia 3:3]. Iar locul desfrânatei se numeşte casă de desfrânare. Dar Sinagoga nu este doar casă de desfrânare şi teatru, ci este peşteră de tâlhari si vizuină de fiare sălbatice. Nu zice oare Ieremia că Moştenirea Mea s-a făcut pentru Mine ca o pasăre de pradă pestriţă [Ieremia 12:9; în LXX, peşteră de tâlhari)? Şi iarăşi: Părăsit-am casa Mea şi moştenirea Mea am lăsat-o [Ieremia 12:7]. Şi ce nădejde de mântuire mai este acolo unde Domnul însuşi Se lea­pădă de poporul Său? Când Domnul Se leapădă de un loc şi îl părăseşte, locul acela devine sălaş pentru demoni.

Cu toate acestea, iudeii spun că şi ei îi slujesc lui Dumnezeu. Dumnezeu să-mi ierte cuvântul acesta, căci nu de la mine este. Nici un evreu nu slujeşte Dumnezeului celui adevărat! Cine spune aceasta? Fiul lui Dumnezeu este Cel care spune aceasta: Nu mă ştiţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu [Ioan 8:19]. Să fie oare cu putinţă orice altă do­vadă mai presus de cuvântul lui Dumnezeu?

Dacă, prin urmare, iudeii nu cunosc pe Tatăl, dacă au răstignit pe cruce pe Fiul şi dacă se îndoiesc de purtarea de grijă a Duhului Sfânt, cine s-ar mai putea îndoi de faptul că Sinagoga a devenit un sălaş pentru demoni? Nu lui Dumnezeu I se aduce slujbă acolo. Ferească Sfântul! De-aici înainte, Sinagoga este capişte idolească. Şi, cu toate acestea, mulţi oameni continuă să o priveas­că de parcă ar fi un loc sfânt.”

Sfântul Ciprian (200-258), martir şi episcop al Cartaginei, spune: „Noi, creştinii, atunci când ne rugăm, spunem Tatăl nostru, pentru că, odată ce a început să ne fie nouă Tată, Dumnezeu a încetat de a mai fi Tată pentru iudei, căci aceştia nu L-au primit. Pe de altă parte, nu este cu putinţă ca un popor care petrece în păcate să mai aibă vreo înrudire cu Domnul, aşa cum şi Isaia Prorocul arată: Vai ţie, neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele [Isaia 1:4]. însă numele de fii este atribuit de-acum tuturor acelora care primesc iertarea păcatelor şi le este făgăduită viaţa veşnică.”

Vorbind despre prorociile mesianice referitoare la Patimi din Cartea lui Isaia, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Evreii trec acum prin chinuri şi încercări de tot felul din pricina lui Hristos [...]. Dacă prorociile nu s-ar fi adeverit, dacă voi, iudeii, nu aţi fi ajuns de necinste şi dacă nu aţi pătimi acum pentru faptele părinţilor voştri, dacă oraşul vostru nu ar fi căzut, dacă Templul vostru nu ar fi acum ruină, dacă tragedia pe care o trăiţi nu ar depăşi cu mult orice altă tragedie din istoria omenirii - atunci voi, iudeilor, aţi putea să nu credeţi nici o iotă din cuvintele mele. Însă, de vreme ce faptele arată cu asupra de măsură că prorociile s-au împlinit întocmai, nu pot să nu mă întreb: de ce oare persistaţi cu atâta în­căpăţânare şi uşuratică nechibzuinţă într-o atitudine atât de lipsită de evlavie?

Unde vă sunt astăzi toate cele pe care odinioară le ţineaţi în mare cinste? Unde vă este arhiereul? Unde veşmintele sfinţite? Unde efodul? Unde pietrele de pe hoşenul judecăţii? [Ieşirea 28:4, 15-30] [...]Spuneţi-mi dar ce fel de pre­oţi mai sunt aceştia ai voştri, de vreme ce uleiul folosit pentru sfinţirea lor a secat şi nici vreo altă rânduială de sfinţire nu mai ţineţi? Despre ce preoţie mai putem vorbi, acolo unde voi nu mai aveţi nici jertfa, nici altar, nici rânduia­lă de sfinţire [Ieşirea 29]? Să încep oare să înşir aici legile referitoare la preoţi şi să vorbesc despre cum erau sfinţiţi preoţii în vechime? Dacă aş face aceasta, atunci aceia dintre voi care astăzi se socotesc pe ei a fi patriarhi vor descoperi că nu sunt preoţi defel. Unii ca aceştia sunt asemenea celor care joacă un rol pe scenă, însă ei nici măcar rolul nu pot să-l joace cum se cuvine, atât sunt de înstrăinaţi de realitatea preoţiei.”

Sfântul Iustin susţine că Domnul Hristos este Regele lui Israel, iar creştinii sunt de acum noul Israel. „Trebuie să observăm faptul că avem de a face cu do­uă seminţii ale lui Iuda, tot aşa după cum sunt şi două case ale lui Iacov: una după sânge şi după trup şi o alta prin credinţă şi prin Duhul.”

Crucea a pus capăt jertfelor care se săvârşeau în Templul din Ierusalim. Sfântul Leon cel Mare, papă al Romei, scrie: „O, minunată putere a Crucii! O, glorie inefabilă a Patimilor, cuprinzând în sine judecata la care S-a supus Domnul, judecata lumii, dar şi puterea Celui ce S-a răstignit! Căci toate lu­crurile Ţi le-ai apropiat, Doamne; iar atunci când Ţi-ai întins mâinile în toa­tă vremea către un popor răzvrătit, care mergea pe căi silnice, după cugetele sale [Isaia 65:2], lumea întreagă a putut să-Ţi aducă slavă. Astfel ai adus toa­te la Tine, Doamne, când toate cele ce erau despărţite s-au adunat spre jude­cata crimei lui Israel, care a întunecat lumina cerului, a preschimbat ziua în noapte, iar pământul s-a cutremurat şi toate cele create nu au mai primit să slujească acestui neam plin de toată răutatea. Aşa Ţi le-ai apropiat pe toate,Doamne, căci catapeteasma Templului era sfâşiată, iar Sfânta Sfintelor nu mai era de găsit, pentru nevrednicia mai-marilor preoţilor: aşa s-a vădit adevărul, aşa prorociile s-au împlinit, aşa s-au descoperit toate cele ce mai înainte erau ascunse, aşa s-a preschimbat Legea în Evanghelie. Aşa Ţi le-ai apropiat pe toa­te, Doamne, încât cele ce mai înainte erau săvârşite doar în Templul iudeilor, prin semne de neînţeles, se puteau săvârşi de aici înainte pretutindeni şi la lu­mina zilei, pentru evlavia şi buna credinţă a tuturor neamurilor.

Căci avem acum rangul încă şi mai de seamă al leviţilor, avem bătrâni de şi mai înaltă înţelepciune şi preoţi unşi întru adevărata sfinţenie: căci Crucea Ta este izvorul a toată binecuvântarea şi a tot harul, şi, prin aceasta, credin­cioşii dobândesc putere în schimbul slăbiciunii, cinste în locul ruşinii, viaţă în schimbul morţii. Iar de-acum mulţimea jertfelor materialnice a încetat, iar darul Tău de Trup şi de Sânge le desăvârşeşte pe toate: căci Tu eşti Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii [Ioan 1:29] şi în Tine se împlinesc tai­nele toate, căci acum nu mai este decât o jertfe, în loc de mai multe, aşa după cum nu este decât o împărăţie, în loc de mai multe neamuri.”

Despre ordinea scrierilor profetice

Autorii acestor de Dumnezeu insuflate scrieri au trăit şi au activat ca pro­roci în perioade istorice diferite, într-un interval de timp cuprins între secolele al IX-lea şi al V-lea î.Hr. Pentru a respecta evoluţia contextului istoric dintr-o perspectivă cronologică, am socotit că ar fi potrivit să vorbim despre fiecare proroc în parte, în ordinea în care au păşit pe scena istoriei. Astfel, vom vor­bi mai întâi despre prorocii timpurii, din epocile preasiriană şi asiriană; apoi vom vorbi despre cei din epoca babiloniană; în fine, vom încheia cu cei din perioada care a urmat eliberării din robie.

În versiunile mai cunoscute ale Sfintei Scripturi, ordinea cronologică a scrierilor profetice nu este respectată cu rigurozitate, cărţile fiind ordonate probabil după natura conţinutului. Astfel, Osea este aşezat în fruntea listei Prorocilor mici, pentru că opera lui este mai cuprinzătoare. El este urmat de proroci a căror situare în timp nu este precizată încă din începutul cărţilor acestora şi care sunt aranjaţi astfel, încât unui profet din Regatul Israel să-i co­respundă imediat unul din Regatul Iuda. Aşa, de pidă, Ioil şi Osea, Obadia şi Amos, Iona si Miheia, Naum Galileanul si Avacum.

Referinţele noastre biblice sunt citate în cea mai mare parte după Septua- ginta. In Septuaginta, ordinea Prorocilor mici este următoarea: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia şi Maleahi. în manuscrisele greceşti Alexandrinus şi Vaticanus, cei doisprezece Pro­roci mici sunt plasaţi înaintea Prorocilor mari, însă în canonul iudaic tradiţio­nal şi în toate versiunile occidentale apar după ei. Astfel, atunci când referin­ţele noastre vor fi după King James Version, lucrul acesta va fi precizat - mai cu seamă că în cazul Cărţii lui leremia apar divergenţe majore în ceea ce priveşte împărţirea pe capitole şi numerotarea versetelor (vezi pp. 360-361).

În cele ce urmează propunem o înşiruire cronologică, în măsura posibi­lităţilor şi a datelor sugerate de conţinutul cărţilor, a acelor proroci ale căror scrieri profetice din Sfânta Scriptură nu precizează în cuprinsul lor data când au fost alcătuite:

Profetul Avdie s-a născut în anul 800 î.Hr. în Sichem. El a fost contem­poran cu Ilie şi dregător la curtea regelui Ahab (874-853 î.Hr.). A cunoscut perioada de înflorire din timpul domniei regelui Ioram, în Regatul Iuda, în perioada 852-841 î.Hr.

Este deosebit de dificil să încadrăm în timp viaţa şi activitatea Profetului Ioil din Bethomoron. Unii spun că ar fi trăit în Regatul Iuda, în timpul dom­niei regelui Ioaş (853-796 î.Hr.) sau în timpul domniei regilor Ahazia (841 Î.Hr.), Ozia (791-739 î.Hr.), Iotham (752-736 Î.Hr.), Ahaz (736-720 Î.Hr.) şi Hischia (729/8-699 î.Hr.).

Profetul Iona era originar din Gat-Chefer, localitate din pământul lui Zabulon. El a trăit în timpul domniei în Israel a regelui Ieroboam al II-lea, între anii 793 şi 753 î.Hr.

Profetul Amos din Tecua, din seminţia lui Zabulon, era crescător de vite. El a trăit în Regatul de Nord, în timpul domniilor regilor Ieroboam al II-lea şi Uzia (791-739 î.Hr.)

Profetul Osea era din tribul lui Isahar. El a trăit în timpul regilor Ieroboam al II-lea în Regatul de Nord, respectiv Ozia şi Iezechia în Regatul Iuda, în pe­rioada 790-725 Î.Hr. A fost căsătorit şi a avut copii.

Profetul Isaia era din seminţia lui Iuda, s-a născut în Ierusalim, în jurul anului 765 î.Hr. A fost căsătorit cu o prorociţă şi a avut doi copii.

Profetul Miheia a trăit în timpul domniei regilor Iotham, Ahaz şi Hischia, între anii 758 şi 710 î.Hr.

Profetul Naum era de dincolo de Iordan, din Galileea. El era din seminţia lui Simeon şi a cunoscut perioada de apogeu în cea de a doua jumătate a dom­niei lui Hischia, între anii 710 şi 699 î.Hr.

Profetul Sofonie, din seminţia lui Simeon, era originar din Muntele Savaratha şi a trăit în timpul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.).

Profetul Ieremia, preot din neamul lui Levi, s-a născut în 646 î.Hr., în Anatoth. A trăit în timpul domniei regilor Iosia, Ioiachim (609-658 î.Hr.), Iehonia (598 Î.Hr.) şi Sedechia (597-586 î.Hr.). L-a avut drept credincios se­cretar pe Baruh Prorocul.

Profetul Avacum era originar din Betzoche şi a activat în perioada de decădere a Regatului Iuda, fiind martor la prăbuşirea acestuia (626-586 î.Hr.). Regii care au domnit în acest răstimp au fost Iosia (640-609 Î.Hr.) şi Ioachim (609-598 î.Hr.).

Profetul Daniel era din neamul lui Iuda. El s-a născut în Bethoron, nu de­parte de Ierusalim. Atât el, cât şi cei trei tineri prieteni ai lui - Anania, Azaria şi Misail - au fost luaţi ostatici si duşi la curtea lui Nabucodonosor, în Babilon, în cel de al treilea an al domniei regelui Ioachim (cca 606 î.Hr.) în Regatul Iuda.

Profetul Iezechiel, de neam preoţesc, s-a născut şi a crescut în Ierusalim, în timpul domniei lui Iosia, făcând parte din cel de al doilea lot de iudei depor­taţi în Babilon.

Profetul Agheu se trăgea şi el dintr-o familie preoţească. Agheu s-a născut în Babilon, în timpul captivităţii, şi a trăit în timpul domniei lui Darius Istaspe (522-485 î.Hr.), al cărui nume apare de altfel menţionat în carte.

Profetul Zaharia, din seminţia lui Levi, s-a născut în Galaad. El si-a înce­put activitatea profetică la scurt timp după Agheu.

Profetul Maleahi, din seminţia lui Levi, s-a născut în Sopha, după elibera­rea din robia babilonică (538 î.Hr.), în timpul domniei lui Artaxerxes Longimanul, între anii 433 şi 424 î.Hr.

Trei factori fac datarea domniei regilor deosebit de dificilă: (1) sistemul de co- regenţă, specific îndeosebi Regatului de Sud, conform căruia un fiu de rege avea posibilitatea de a-şi începe domnia încă în timpul vieţii tatălui său - perioada de timp în care cei doi domneau fiind cunoscută astfel ca o perioadă de coregenţă; (2) obiceiul ca nu primul an scurs după urcarea unui rege pe tron să fie socotit ca fiind primul său an de domnie, ci primul an scurs de la încoronarea sa ca rege; (3) utilizarea ca repere temporale pentru datarea evenimentelor atât a calendarului religios (care începe cu luna Nissan), cât şi a celui civil (care începe cu luna Tişri). Cu toate că din aceste motive apar discrepanţe şi contradicţii între datele istorice propuse, cercetătorii au demonstrat că este corectă cronologia biblică.

În lucrarea de faţă vom utiliza ca text biblic de referinţă Septuaginta, adică traducerea în limba greacă a Scripturilor iudaice. Septuaginta este Biblia (Vechiul Testament) care a fost răspândită în tot spaţiul elenistic încă din secolul al III-lea Î.Hr. Era cunoscută în veacul apostolic, şi în Biserica Creştin-Ortodoxă este preţuită până în zilele noastre. Acolo unde a fost necesar să ne re­ferim la alte versiuni, am consemnat aceasta după cum urmează: Textul Masoretic sau, altfel spus, BHS (Biblia Hebraica Stuttgartensia) - este o versiune stabilită în secolele al VIII-lea-al IX-lea d.Hr. în mediile cărturăreşti ebraice si care stă la baza majorităţii traducerilor moderne ale Bibliei din lumea protes­tantă; Vulgata, traducerea din limbile greacă şi ebraică în limba latină, operă a Fericitului Ieronim, care a devenit Biblia oficială a Vaticanului. Cu toate aces­tea, într-o epistolă de-a sa, Fericitul Ieronim afirmă: „Septuaginta şi-a păstrat pe bună dreptate locul de cinste în biserici, atât pentru că este prima traduce­re dintre toate cele cunoscute, realizată încă înainte de venirea lui Hristos, cât şi pentru că este textul utilizat de către Apostoli.”

Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă: „Textul Septuagintei este mai vrednic de crezare decât toate celelalte traduceri ale Vechiului Testament. Cei care au tradus Vechiul Testament după venirea lui Hristos, rămânând iudei, pot fi pe bună dreptate bănuiţi că intenţionat au tradus greşit prorociile, din ură faţă de Hristos. Cei şaptezeci însă au tradus Vechiul Testament cu mai bine de o sută de ani înaintea venirii lui Hristos si au fost mulţi la număr, asa că nu li se poate aduce o astfel de bănuială; ei mai sunt vrednici de crezare şi din pricina timpului când au făcut traducerea, şi din pricina mulţimii traducătorilor, şi din pricina acordului dintre ei la facerea traducerii.”

 

    

  

Hristos este comoara ascunsă în Scripturi,
despre Care pretutindeni se vorbeşte
în pilde şi în ghicitori.

[Sfântul Irineu, Împotriva ereziilor, IV, XXVI]

Cronologie Regi Israel

 

Dinastia I:		Roboam	(931-914)
Ieroboam	(930-910)	Abia	(913-910)
Nadab	(910-909)	Asa	(906-868)
Dinastia a Il-a:		Iosafat	(872-847)
Baaşa	(909-886)	Ioram	(852-841)
Elah	(886-885)	Ahazia	(841)
Dinastia a IH-a:	•	Athalia	(841-835)
Omri	(885-874)	Ioaş	(835-796)
Ahab	(874-853)	Amazia	(796-797)
Ahazia	(853-852)	Azaria/Uzia	(791-739)
Ioram	(852-841)	Iotam	(752-736)
Dinastia a IV-a:		Ahaz	(743/736-720)
Iehu	(841-814)	Iezechia	(729/8-699)
Iohaz	(814-798)	Manase	(698-643)
Ioaş	(798-792)	Amon	(642-640)
Ieroboam II	(793-753)	Iosia	(640-609)
Zaharia	(753)	Ioahaz	(609)
Ultimii regi:		Ioiachim	(609-598)
Şalum	(752)	Iehonia	(598)
Menahem	- (751-742)	Sedechia	(597-586)
Pecahia	(741-740)	Căderea Ierusalimului	(587)
Peca	(740-732)
Osea	(732/1-722)	Kegi ai Asiriei
Căderea Samariei	(733/721)	Şalmanasar al III-lea	(858-824)
		Adad-Nirari al III-lea	(810-783)
		Tiglath Pileser al III-lea,
		Tiglatfalasar	(744-727)
		Şalmanasar al V-lea	(727-722)
		Sargon al II-lea	(722-705)
		Senacherib	(705-681)
		Esarhadon	(680-669)
		Căderea Ninivei	(612)
		Perioada robiei babilonice şi
		a refacerii regatului
		Nabucodonosor al II-lea	(605-562)
		Nabonidus	(555-539)
		Belşaţar, regent	(550P-539)
		Căderea Babilonului	(539)
		Cyrus cel Mare	(558-529)
		Darius Medul, regent	(539-538)
		Cambyses	(529-524)
		Darius cel Mare, Istaspe	(522-485)
		Sfinţirea celui de-al doilea Templu (516)
		Xerxes, Ahaşveroş	(485-464)
		Artaxerxes I Longimanul	(464-424)
		Darius al II-lea	(423-406)
		Artaxerxes al II-lea Mnemon	(404-359)

 

Sf.Prooroc Ioil

2.   Prorocul deplânge soarta Sinagogii [Ioil 1:8; 13]

A.  Sfântul Ambrozie (cca 339-397), episcopul Milanului, scrie într-o epis­tolă adresată unui om credincios: „într-adevăr, Domnul Dumnezeul nostru i-a încredinţat lui Ioil Prorocul cuvinte pline de însemnătate, atunci când i-a zis: Tânguieşte-te ca o fecioară încinsă cu sac, după bărbatul din tinereţea ei! [Ioil 1:8] - în vremea când prorocul se tânguia fie pentru Sinagoga care odinioară, asemenea unei fecioare fiind, fusese mireasă a Cuvântului lui Dumnezeu, fie pentru sufletul căzut din har [...]. Avem motive întemeiate să o considerăm vrednică de plâns, de vreme ce şi-a pierdut vrednicia de a-şi mai primi răspla­ta. Ea şi-a pierdut zestrea de virtute promisă Mirelui. [...] în alt loc, Domnul o osândeşte pentru vina de a-şi fi uitat făgăduinţa [cf. Osea 4:6], de a-şi fi uitat iubirea, de a se fi arătat nerecunoscătoare, de a fi ieşit din ascultare şi de a-şi fi pierdut afecţiunea cea dintâi, aceea de soţie virtuoasă."

B.   Incingeţi-vă şi vă tânguiţi, voi preoţilor, izbucniţi în bocete, voi slujitori ai altarului! Intraţi în Templu şi petreceţi noaptea în sac de jale, voi slujitori ai lui Dumnezeu, căci prinosul şi jertfa cu turnare au fost îndepărtate din Templul Dumnezeului vostru!"[Ioil 1:13]

Sfântul Grigorie Teologul (cca 329/330-cca 390), patriarhul Constantinopolului, scrie: „Ioil îndeamnă la plâns şi tânguire, şi toţi slujitorii altarului vor ajunge să jelească în vreme de foamete. Vedeţi dar cât de departe este de el gândul de a ne îngădui să ne bucurăm de nenorocirea altora! După posti- rea unui post sfânt, chemarea la solemna adunare şi strângerea într-o obşte de prăznuire a celor înaintaţi în vârstă, a copiilor şi a celor în putere, noi înşine avem a ne smeri în sac şi în cenuşă, noi înşine avem a cădea cu faţa la pământ, căci câmpul a fost pustiit, iar jertfa de mâncare şi de băutură s-a îndepărtat de la casa Domnului, până la vremea când vom avea parte din nou de milostivi­re, prin lucrarea smereniei."

12. Sfârşitul [Ioil 2:10; 3:4]

Înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului, soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele [Ioil 2:10; 3:4].

Sfântul Chiril al Ierusalimului îi combate pe cei care spun că lumea va pie­ri cu totul. El susţine că Domnul va crea lumea din nou, „atunci când va veni întru slavă, în ziua cea de pe urmă. Căci lumea aceasta are început şi sfârşit, însă ea va fi făcută din nou [...]. Sfânta Evanghelie spune că soarele se va întu­neca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer [Matei 24:29]. Dar noi să nu plângem pentru aceasta, de parcă numai noi ne-am cunoaşte atunci sfârşitul; şi stelele apun, însă după un timp răsar din nou. Dumnezeu va face cerurile să se cutremure nu ca să le distrugă, ci ca să le facă din nou, încă şi mai frumoase [...]. Privim spre înviere, cuprinzând aici restaurarea în­tregii creaţiuni."

Sfântul Vasile (cca 330-379) întăreşte că „Domnul a prezis că la pieirea lu­mii au să se arate semne în soare şi lună şi stele: soarele se va preface în sânge, iar luna nu-şi va mai da lumina ei [cf. Ioil 2:11; 3:4]. Acestea sunt semnele sfârsitului lumii."

Sfântul Ioan Gur de Aur face următorul comentariu: „Prin expresia ziua cea mare şi înfricoşătoare a Domnului [Ioil 2:10; 3:4] înţelegem atât ziua Po­gorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea), cât şi ziua când Domnul va veni din nou, la sfâsitul lumii."

Drept pentru care Venerabilul Beda adaugă: „Cuvântul soarele se va întu­neca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşă­toare a Domnului [Faptele Apostolilor 2:20; Ioil 2:10, 3:4] - este de înţeles cu referire pe de o parte, la cele întâmplate cu prilejul Patimilor Domnului [cf. Matei 27:45], iar, pe de altă parte, la ceva ce se va petrece în viitor, înainte de Ziua Domnului, adică înainte de ziua judecăţii."

13. Ziua Domnului [Ioil 2:11]

Dar Domnul îşi face auzit glasul în fruntea oştirilor Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui şi puternic este cel ce împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului es­te mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei? [Ioil 2:11]

Sfântul Vasile cel Mare arată despre aceasta următoarele: „Pentru ce căutaţi ziua Domnului? Aceea este întuneric şi nu lumină [Amos 5:18]. Negreşit întu­neric celor vrednici de întuneric. Scriptura cunoaşte şi ziua cea neînserată, cea continuă, cea fară de sfârşit, pe care Psalmistul a numit-o a opta pentru că se află în afara acestui timp săptămânal. încât fie de zici zi, fie de zici veac, vei exprima aceeaşi idee."

Căci Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta îm­potriva ei? [Ioil 2:11] într-al loc, Sfântul Ambrozie scrie: „Vai de cei ce doresc Ziua Domnului! [Amos 5:18], căci se vorbeşte aici despre întuneric, nicide­cum despre lumină, căci vădit este că ziua - când cei aflaţi fară de pată vor străluci, iar cei osândiţi vor merge spre chinuri - este plină de întuneric pen­tru cei care se ştiu pe sine plini de răutate şi de nevrednicie. Pe lângă aceasta, Scriptura ne mai învaţă că în ziua cea veşnică a răsplăţii nu se cunoaşte trece­rea de la ziuă la noapte."

Fericitul Ieronim remarcă ideea că „în ziua aceea viaţa fiecăruia în parte se va dezvălui pe de-a întregul; de aceea spune prorocul că [...] Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte [Ioil 2:11]".

14. Judecata viitoare [Ioil 3:1-2, 12; 4:1-2, 12]

A. Căci iată în zilele acelea şi în vremea aceea, când voi întoarce pe Iuda şi pe Ierusalim din robie, aduna-voi toate popoarele şi le voi coborî în Valea lui Iosafat şi Mă voi judeca acolo cu ele pentru poporul Meu şi pentru moştenirea Mea Isra­el, pe care au împrăştiat-o între neamuri şi ţara Mea au împărţit-o în bucăţi [Ioil 3:1-2; 4:1-2]. Valea lui Iosafat este de găsit, fară îndoială, dacă ne luăm după cele arătate în acest capitol, fie în apropierea Ierusalimului, fie chiar în interi­orul cetăţii. Valea aceasta, al cărei nume nu este menţionat nicăieri altundeva în Vechiul sau în Noul Testament, decât numai la Ioil 4:2 şi 4:12, semnifică locul unde Dumnezeu va judeca neamurile. Tradiţia Bisericii, potrivit lui Eusebiu (cca 290-cca 339/340) şi Fericitului Ieronim, identifică pe bună drepta­te locul acesta cu Valea Chedronului, aflată în partea de răsărit a Ierusalimului sau, mai precis, în partea de nord a Văii Chedronului [cf. II Regi 18:18] sau în Valea Şave [cf. Facerea 14:17].

În timpul Triodului, cu ocazia Duminicii înfricoşatei Judecăţi, Biserica în­treagă cântă: „în valea plângerii, în locul ce ai rânduit, când vei şedea, Milos­tive, să faci judecată dreaptă, să nu vădeşti cele ascunse ale mele, nici să mă ru­şinezi înaintea îngerilor; ci Te milostiveşte, Dumnezeule, şi mă miluieşte."

B. Să se trezească toate neamurile şi să vină în Valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur [Ioil 4:12]. Vestind dinainte dreapta mânie a lui Dumnezeu, Sfântul Teofan arată: „Vestind mai dinainte cuvintele cele dumnezeieşti, de Dumnezeu insuflate, ai descoperit mânia cea cumplită şi pre dreptate, care s-a întâmplat din rea credinţa noro­dului celui ce cugetă cele deşarte."

Sf.Prooroc Amos

SINAGOGA ÎN SCRIERILE PROFETULUI

       Viaţa duhovnicească decăzuse foarte mult în Israel. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Tocmai din această pricină îi învinuieşte Dumnezeu cu multă as­prime pe israeliţi şi îi află vrednici de pedeapsă, pentru că ei săvârşeau păcate şi fărădelegi după ce mai înainte se bucuraseră de atât de mari daruri duhov­niceşti de la Domnul, spunând: Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate nea­murile pământului; pentru aceasta vă voi pedepsi pe voi pentru toate fărădelegile voastre [Amos 3:2] ,"

       Domnul enumeră, prin gura prorocului Său, fărădelegile săvârşite în capiştea idolească din Ghilgal: „Veniţi la Bethel şi păcătuiţi şi în Ghilgal înmulţiţi fărădelegile! De dimineaţă aduceţi jer fele voastre, şi la fiecare trei zile zeciuielile voastre! Puneţi înainte prinoase cu aluat ca jertfă de laudă, vestiţi, trâmbiţaţi prinoasele voastre cele de bunăvoie; că aceasta vă place vouă, copii ai lui Israel", zice Domnul Dumnezeu [Amos 4:4-5]. După Sfântul Ioan Gură de Aur, „în lipsă de Templu nu mai poate fi vorba, la iudei, despre nici un fel de lucrare a binelui obştesc sau a vreunui mod de viaţă, oricare ar fi acela. Fără Templu, nu se mai pot săvârşi nici jertfe, nici alte ritualuri prescrise de Lege. Pentru ei nu exista decât un singur loc consacrat pentru acestea, iar acest loc era Tem­plul din Ierusalim". In altă lucrare precizează: „Nici jertfele, nici arderile de tot, nici puterea Legii de a înfrâna, nici un alt aspect al vieţii de obşte nu mai poate fi, în lipsa Templului. încă de la bun început, Legea porunceşte ca de trei ori pe an fiecare iudeu de parte bărbătească să urce la Templu. însă lucrul acesta nu mai este cu putinţă, de vreme ce Templul a fost dărâmat [...]. Le­gea le porunceşte să cânte cântări, dar [...] locul unde vieţuiau le era piedică pentru aceasta. Prorocii, chiar şi Amos, îi învinuiau pentru păcatul de a citi Legea, de a-şi mărturisi credinţa şi de lăuda pe Dumnezeu în alt loc decât în Ierusalim [cf. Amos 4:5]. De vreme ce nici măcar citirea Legii nu le era în­găduită în afara Ierusalimului, cum dar vor fi putut să o şi împlinească acolo unde se aflau?"

Voi cei din casa lui Israel, Mi-aţi adus, oare, jertfe şi prinoase în pustiu, vreme de patruzeci de ani [Amos 5:25]?

     „Iată, chiar şi atunci când au avut cortul adunării, iudeii nu au adus totuşi jertfe" — remarcă Sfântul Ioan Gură de Aur. Dar acum veţi aduce cu voi pe Sacut, regele vostru, şi steaua dumnezeului vostru, Chevan, idolii voştri pe care vi i-aţi făurit [Amos 5:26].

Sfântul Irineu (cca 130-cca 236), episcopul Lionului, arată că „la început, Domnul Dumnezeu a socotit îndeajuns să scrie legea naturală sau Decalogul în inimile oamenilor; însă mai apoi s-a vădit a fi trebuinţă să fie prinse în jugul Legii lui Moise toate dorinţele şi înclinaţiile iudeilor, dat fiind faptul că aceş­tia abuzau de libertatea ce le fusese dată [...], din pricina învârtoşării inimii lor. [...] Atunci când s-au întors de la Domnul şi şi-au făcut loruşi un viţel, iar cugetele lor s-au întors prin aceasta în Egipt, însufleţite de dorinţa de a fi robi iarăşi, în loc de oameni liberi, au fost aduşi într-o stare de robie, după dorin­ţa inimii lor — însă o robie care nu era menită să-i despartă de Domnul, ci, dimpotrivă, să-i lege de El prin jugul Legii [...]. Vezi pentru aceasta cuvintele adresate de către Ştefan iudeilor şi consemnate de către Luca [...]: Dar părin­ţii voştri nu au voit să asculte acestea, ci le-au lepădat şi inimile lor s-au întors către Egipt [...]. Au făcut viţel şi au adus idolului jertfa [...]. Dar Dumnezeu S-a întors şi i-a dat pe ei să slujească oştirii cerului, precum este scris în cartea prorocilor [cf. Faptele Apostolilor 7:38-42]".

     Ascultaţi cuvântul acesta pe care eu îl rostesc asupra voastră, cântec de jale pen­tru voi, cei din casa lui Israel: Căzut-a ca să nu se mai scoale fecioara lui Israel, trântită stă la pământ şi nimeni nu o ridică! [Amos 5:2] Sfântul Ioan Gură de Aur citează locul acesta pentru a demonstra că iudaismul a fost lepădat de la faţa lui Dumnezeu. „După robia lor în Babilon, iudeii au reconstruit Templul şi au refăcut locurile unde le era îngăduit să îndeplinească toate ritualurile lor, aşa după cum sunt toate acestea prevăzute în Lege. Dar acum puterea lui Hristos, puterea prin care El a întemeiat Biserica, a surpat la rândul ei şi Tem­plul acesta refăcut. Iar prorocii lor au vestit mai dinainte acestea şi au arătat că Domnul va lepăda legea iudaică, instituind un nou fel de slujire."

      Urât-am, dispreţuit-am prăznuirile voastre şi nu simt nici o plăcere pentru sărbătorile voastre [Amos 5:21], Sfântul Chiril al Alexandriei explică acest cu­vânt spunând următoarele: „Iată aşadar cum Domnul însuşi spune aici că a urât prăznuirile lor şi că nu a găsit nici o bucurie în jertfele şi în laudele lor. Aceasta nu pentru că Domnul nu S-ar bucura de laude, însă nu de acelea ca­re ies dintr-o gură spurcată, nu de acelea rostite cu o limbă plină de toată ne- curăţia [...]."Apoi, rosteşte cuvinte de mustrare, inspirându-se din cele spuse de către Samuel: „După cuvântul care zice: Au doară arderile de tot şi jertfele sunt tot aşa de plăcute Domnului ca şi ascultarea glasului Domnului? Asculta­rea este mai bună decât jertfa şi supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor [I Regi 15:22]. Căci ascultarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu sunt izvorul a toată binecuvântarea - aceasta este cea dintâi lecţie pe care avem a o învăţa de aici."

     Când îmi veţi aduce arderi de tot şi prinoase, nu le voi binevoi şi la jertfele de mântuire grase ale voastre nu voi pleca ochii [Amos 5:22].

Sfântul Iustin Martirul (cca 100-cca 165) este animat de sentimente simila­re atunci când scrie, adresându-se iudeului Trifon: „Că pentru păcatele popo­rului vostru şi pentru idolatriile lui, iar nu pentru că ar fi avut nevoie de ase­menea ofrande, Dumnezeu a poruncit [...] ca să se facă acestea; auziţi cum zice despre acestea prin Amos, unul dintre cei doisprezece [cf. Amos 5:18-6:7]."

     Sfântul Ioan Gură de Aur comentează: „Domnul spune: Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre? [cf. Isaia 1:11-12; Amos 5:21-22] Nu auziţi oare glasul Lui spunând lămurit că nu are trebuinţă de aceste jertfe ale voastre, în­că de la bun început? Dacă jertfele ar fi fost pentru El o necesitate, atunci i-ar fi instruit pe iudei chiar de la început în acest fel de viaţă şi, de asemenea, pe patriarhii care au înflorit înainte de zilele lui Isaia. La aceasta, iudeii pot să în­trebe: Cum dar se poate, atunci, că totuşi a îngăduit iudeilor să aducă jertfe? A fost aceasta ca pogorământ, pentru slăbiciunea lor [...]. A băgat de seamă Domnul că iudeii erau gata să alunece în rânduielile idoleşti, dacă ar fi fost lipsiţi de jertfe. Sau, mai bine zis, a băgat de seamă nu numai că erau gata să alunece, dar că ei căzuseră deja. Astfel, le-a îngăduit să aducă jertfe. [...] El nu le-a zis nimic alta decât acestea: Văd că sunteţi toţi însetaţi după jertfe şi grab­nici de a face vărsare de sânge. Dacă de jertfe aveţi voi trebuinţă, atunci jert­fe să-Mi aduceţi. Insă chiar dacă a îngăduit să se aducă jertfe, pogorământul acesta nu avea să ţină o veşnicie; în înţelepciunea Sa, de la o vreme Domnul i-a oprit din nou să aducă jertfe."

       „Aşa după cum deosebire este între Aaron şi Hristos - spune Sfântul Ioan Gură de Aur —, tot atât de mare trebuie să fie diferenţa dintre noi si iudei.

       Căci, după cum bine ştim, Jertfa noastră este în ceruri, după cum şi Preotul nostru este ceruri. Să facem bine, aşadar, şi să aducem jertfele potrivite spre a fi jertfite pe acest altar, însă nu oi şi ţapi, nu sânge şi grăsime. Toate acestea s-au încheiat, iar în locul lor s-a rânduit jertfa care este vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu [Romani 12:1]. De-acum, îndemnaţi suntem să aducem jert­fa duhovnicească, căci Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr [Ioan 4:24] - lucruri care nu mai au trebuinţă de trup, de unelte, de locuri consacrate, lucruri care pot fi jertfite în virtutea pre­oţiei fiecăruia, cum ar fi cumpătarea, înfrânarea, milostenia, răbdarea necazu­rilor şi a nedreptăţilor, smerirea minţii. Toate acestea se pot vedea în jertfele Vechiului Testament, ca prefigurări. [...] Depărtează de Mine zgomotul cântece­lor tale, că nu am plăcere să ascult cântarea alăutelor tale [Amos 5:23] !"

        Oare nu sunteţi voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca şi cuşiţii? zice Dom­nul. Oare n-am scos Eu pe israeliţi din pământul Egiptului, pe filisteni din Caftor şi pe sirieni din Chir [Amos 9:7]? Sfântul Ioan Gură de Aur explică aici că „Prorocii pe bună dreptate au grăit aşa: conducători ai Sodomei [Isaia 1:10] şi feciori ai etiopienilor' [Amos 9:7] - pentru că îi vedeau păcătuind." La care adaugă: „Pentru că se lăudau cu strămoşii şi pentru că aceasta era pricina pieirii lor şi-i făcea să trăiască nepăsători, [...] taie rădăcina îngâmfării lor. Din pri­cina aceasta şi Isaia îi numeşte conducători ai Sodomei [Isaia 1:10] şi [...] fii ai etiopienilor [Amos 9:7]. Toţi prorocii au aceeaşi părere despre ei; toţi vor să le scoată din suflet mândria, pricină a mii şi mii de păcate."

B. Voi  preface  praznicele  voastre în jelire  şi toate cântările voastre în tânguire; pe toate coapsele voi pune sac şi pleşuve vor fi toate capetele; voi înteţi jalea ca pen­tru cel unul-născut şi sfârşitul va fi o zi de deznădejde! [Amos 8:10].

      Sfântul Irineu tâlcuieşte cuvântul aceasta arătând că aici se descoperă fap­tul că întunecarea soarelui care s-a petrecut în vremea Patimilor Domnului, de la ceasul al şaselea şi de după încheierea acestui eveniment, înseamnă că zilele care după Legea cea Veche erau socotite a fi de sărbătoare, ca şi cântări­le lor trebuie să se preschimbe în plâns şi jeluire, căci toate se vor da pe mâna păgânilor.

      Sfântul Chiril al Ierusalimului susţine şi el interpretarea aceasta: „în ziua pâinii nedospite şi a praznicului, femeile lor plângeau şi se jeluiau, iar Apos­tolii s-au ascuns, lăsându-se pradă deznădejdii. Minunată este, aşadar, prorocia aceasta."

      Sfântul Leon cel Mare (t 461) descrie astfel modul cum s-a făcut trecerea de la lucrarea izbăvitoare a Legii Vechi la cea a Legii celei Noi: „Acoperămân­tul cel duhovnicesc, care ţinea ascunsă partea lăuntrică a Templului, cu o pu­tere nemaivăzută a fost sfâşiat numai într-o clipită, de sus până jos. [...] Du­pă aceasta, toate elementele creaţiunii, cuprinse de tulburare, şi-au schimbat firea, nemairăbdând pe cei ce-L răstigneau pe Hristos. Şi, chiar dacă sutaşul care-L păzea pe Iisus a fost cuprins de spaimă, la vederea unei asemenea prive­lişti, şi a mărturisit: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! [Matei 27:54] - totuşi, despre inimile pline de răutate ale iudeilor, mai împietrite decât toa­te stâncile si decât toate mormintele, nu avem nici o mărturie cum că vreuna dintre ele ar fi fost străpunsă de căinţă; se vede bine, din aceasta, că soldaţii romani erau mai pregătiţi să-L recunoască pe Fiul lui Dumnezeu decât erau preoţii lui Israel.

      De vreme ce iudeii, lipsindu-se de toată sfinţirea pe care ar fi putut-o do­bândi prin împlinirea rânduielilor Legii lor, au preschimbat lumina în întu­neric şi praznicele lor în jelire [cf. Amos 8:10], să luăm aminte, iubiţi fraţi, şi capetele noastre Domnului să le plecăm, atât trupeşte, cât şi duhovniceşte, spre a primi harul dumnezeiesc care se împărtăşeşte tuturor neamurilor, să ne rugăm milostivirii Domnului şi Mântuitorului nostru în fiecare zi, să ne vină într-ajutor, spre a ne izbăvi de toate primejdiile vieţii acesteia. Căci meşteşugi-tul ispititor stă la pândă în tot locul, iar capcanele lui sunt întinse peste tot."^!

      Sfântul Andrei Criteanul (cca 660-740), episcopul Gortynei, explică în ur­mătoarea alcătuire motivul pentru care praznicele lor s-au schimbat în zile de jelire: „întors-a, Iudee, sărbătorile tale Stăpânul întru plângere; că te-ai arătat ucigătoare lui Dumnezeu..."

8. Venirea neamurilor la credinţă [Amos 9:11-12]

      Sfântul Irineu ne aduce aminte de faptul că Apostolii înţeleg prorocia lui Amos ca referindu-se la neamurile peste care s-a chemat numele Domnului. „Căci Domnul mai înainte cunoaşte toate lucrările, din vecie." In sprijinul afirmaţiei sale, Sfântul Irineu citează în continuare predica Sfântului Iacov, fratele Domnului: Bărbaţi fraţi, ascultaţi-mă! Simon a istorisit cum de la înce­put a avut grijă Dumnezeu să ia dintre neamuri un popor pentru numele Său. Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele prorocilor, precum este scris: „După acestea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel căzut al lui David şi cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta, ca să-L caute pe Domnul ceilalţi oameni şi toa­te neamurile peste care s-a chemat numele Meu asupra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea" [Amos 9:11-12; Fapte 15:13-17].

9. Foamea de cuvântul lui Dumnezeu [Amos 8:11]

Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului [Amos 8:11].

       Sfântul Grigorie Teologul face următoarea observaţie: „Nimic nu este mai greu de îndurat decât foamea de cuvântul lui Dumnezeu, şi nimic mai greu de tămăduit decât aceasta..." Acelaşi spune într-alt loc: „Foametea de cuvintele [cf. Amos 8:11] care cu adevărat dau viaţă şi hrănesc sufletul duce la creşterea duhovnicească a omului, până la starea de bărbat desăvârşit."

      La rândul său, Sfântul Vasile cel Mare arată: „Când au omorât Pâinea Vie­ţii, foamea de Pâine s-a abătut asupra lor, dimpreună cu pedeapsa de a suferi setea - dar foamea nu a fost de pâine materialnică, nici setea după apa cea du­pă fire, ci foame de auzit cuvântul Domnului [cf. Amos 8:11], Astfel, bogaţii au sărăcit şi au flămânzit [Psalm 33: 10]"

     Sfântul Ioan Gură de Aur întăreşte această idee: „Prorociile lui Dumne­zeu sunt adevărată hrană duhovnicească, după cum şi Prorocul Amos ne arată [cf. Amos 8:11]." Altundeva scrie că „Prin necumpătarea noastră, vătămăm şi trupul, şi sufletul: pe unul îl îngrăşăm peste măsură, iar pe celălalt îl slă­bim prin foamete. Altădată, Stăpânul universului, mâniat foarte tare pe po­porul iudeu, l-a ameninţat zicând: Vă voi da vouă nu foamete de pâine, nici se­te de apă, ci foamete de auzirea cuvântului lui Dumnezeu [Amos 8:11]. Altfel spus, ne-a învăţat că foamea de pâine poate slăbi trupul, pe când foamea de cuvântul lui Dumnezeu omoară sufletul. Ei bine, pedeapsa cu care i-a ame­ninţat Stăpânul pe iudei o atragem acum asupră-ne cu voia noastră, cu toate că Dumnezeu ne poartă atâta de grijă, cu toate că a rânduit ca, în afară de în­demnurile Scripturii, să avem şi îndemnurile dascălilor." De asemenea, Sfân­tul Ioan Gură de Aur se întreabă: „De ce oare, de bunăvoie şi uneori chiar cu bună ştiinţă, ne dăm noi înşine pradă acestei foamete a sufletului? Vă rog, fra­ţilor, cu toată stăruinţa, să luăm aminte la noi înşine, să ne grijim de suflet, să căutăm mai degrabă a ne petrece vremea aici, în biserică, preocupaţi de cele duhovniceşti, decât oriunde altundeva!"

     La acestea, Sfântul Chiril al Alexandriei adaugă: „Iudeii [...] au nesocotit Pâinea care s-a pogorât din ceruri. Iar pentru aceasta s-au abătut asupra lor o foamete mai cumplită decât oricare alta şi o sete mai amară decât orice sete. Căci nu este aici foame de pâinea cea pentru trup, nici sete de apă, ci foame şi sete de auzit cuvintele Domnului [Amos 8:11]. Pe de altă parte, păgânii, care pâ­nă adineaori flămânziseră şi însetaseră, încât duhurile lor erau cuprinse de toată slăbiciunea, s-au bucurat de hrana cea duhovnicească a bogăţiei de binecuvân­tări. Căci ei au primit pe Domnul; astfel, cinstea în care se aflau până atunci iudeii s-a luat de la aceştia şi s-a dăruit celor ce mai înainte erau păgâni."

10. Vremurile de pe urmă [Amos 5:12-13]

      Că Eu ştiu că mari sunt fărădelegile voastre şi grele păcatele voastre, ca unii ca­re asupriţi pe cel drept şi luaţi mită şi stoarceţi pe cei săraci la porţile cetăţii. Dar în vremea aceea omul cel înţelept va tăcea, că este vreme rea [Amos 5:12-13].

      Sfântul Hippoliţ (cca 170-cca 236) interpretează astfel locul acesta: „Luaţi aminte, iubiţi fraţi, la răutatea oamenilor din acea vreme. Luaţi aminte la felul cum se spune despre ei că jefuiau case şi pământuri, îi spoliau pe cei sărmani şi luau mită chiar şi de la cei drepţi; să ştiţi bine că, atunci când vor fi acestea, sfârşitul se apropie. Căci şi pentru noi învaţă profetul, ca atunci când vor fi toate acestea, noi să ştim şi să fim pregătiţi. însă toţi prorocii din vechime au vorbit despre vremurile de pe urmă fără ocolişuri, însemnând lămurit toate cele ce urmează să se întâmple."

     Sfântul Vasile cel Mare susţine că, în astfel de vremuri, cel înţelept, chiar dacă menţine tăcerea, nu va fi aflat fără de vină. Căci va veni o vreme când „frate pe frate va vinde, când cel căzut la pământ va fi călcat în picioare, iar al­ţii vor privi şi vor bate din palme plini de veselie; nu se va afla nimeni dispus să întindă o mână de ajutor, cu toate că nici Legea Veche nu îngăduie aceasta, de vreme ce porunceşte ca, atunci când vezi asinul vrăjmaşului tău căzut sub povară, să nu-l treci cu vederea, ci să-l ridici împreună cu el [Ieşirea 23:5]".

11.Venirea Domnului [Amos 1:2]

Şi a zis: Când Domnul va striga puternic din Sion şi din Ierusalim va slobozi glasul Său... [Amos 1:2].

     Sfântul Irineu aduce la cunoştinţă faptul că versetul acesta se referă la locul venirii Domnului: „In regiunea aflată la sud de moştenirea lui Iuda va veni Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, adică din Bethleem, acolo unde Domnul S-a născut şi de unde slava Lui se va răspândi peste întreg pământul [...]."'

12.Ziua Domnului [Amos 5:18]

      Sfântul Vasile cel Mare, în Omilii la Hexaemeron, arată următoarele: „Spu­ne Scriptura: Ziua Domnului cea mare şi luminată [Ioil 2:11]; şi iarăşi: Pentru ce căutaţi Ziua Domnului? Aceea este întuneric şi nu lumină [Amos 5:18]. Ne­greşit întuneric celor vrednici de întuneric. Scriptura cunoaşte şi ziua cea ne­înserată, cea continuă, cea fără de sfârşit, pe care psalmistul a numit-o a opta, pentru că se află în afara acestui timp săptămânal. încât fie de zici zi, fie de zici veac, vei exprima aceeaşi idee. Dacă ai numi zi starea aceea, una este şi nu multe; iar dacă ai numi-o veac, unul este şi nu multe."

     Sfântul Ambrozie remarcă faptul că „Sfânta Scriptură vorbeşte în chip lă­murit despre o zi [Facerea 1:5], şi nu despre prima zi [...] Pe de altă parte, Sfânta Scriptură rânduieşte ca intervalul de timp de 24 de ore, incluzând ziua şi noaptea, să se numească zi, şi astfel putem spune că lungimea unei zile este de 24 de ore. [...] Prin urmare unei mişcări de rotaţie a pământului îi cores­punde intervalul de timp al unei zile. Mulţi spun că şi o săptămână se poate asemăna cu o zi, pentru că revine mereu la început. [...] Aceasta este firea cer­cului: să înceapă într-un punct şi să revină la acela. Prin urmare, iată că Sfânta Scriptură vorbeşte despre timp şi despre vremi, despre vârsta lumii. În unele locuri pare a fi vorba despre menţionarea unei vârste, însă nu este exclus ca, de fapt, acolo să se facă referinţă la mulţimea şi la diversitatea treburilor publice şi a celor particulare. [...] Aici însă [Amos 5:18] este vorba despre întuneric, nu despre lumină, căci ştiut este de către toată lumea că ziua când adevărul va ieşi la lumină, iar lucrătorii minciunii vor fi daţi chinurilor, întuneric va fi pentru cei ce se ştiu vinovaţi şi nevrednici de faptele luminii. Mai mult decât atât, Sfânta Scriptură ne învaţă prin aceasta că ziua cea fără de sfârşit a veşnice­lor răsplăţi este una neînserată, necunoscând trecerea de la ziuă la noapte."

     Fericitul Ieronim arată: „în acea zi, viaţa fiecărui om va fi cercetată şi dată la iveală după merit, după cuvântul prorocului care zice: Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei? [Ioil 2:11]."

Sf.Prooroc Osea

Profetul Osea a fost un critic intransigent la adresa idolatriei practicate în Israel şi în Iuda. El a vestit dinainte pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatul acesta al apostaziei, pedeapsă materializată prin distrugerea casei lui Iehu şi prin căderea Samariei şi a Israelului; în acelaşi timp, el vorbeşte şi despre mi­lostivirea pe care o manifestă Domnul faţă de Iuda. Prorocul a prevestit sfâr­şitul jertfelor Vechiului Legământ, venirea Domnului şi bogăţia darurilor pe care El le va aduce pe pământ.

Desfrâul în care a căzut Israelul este vădit aici mai cu seamă prin acuzarea faptelor imorale abominabile care se săvârşeau în sanctuare. Oricare ar fi fost numele pe care poporul îl folosea pentru a desemna dumnezeul la care se în­china, dumnezeul acesta nu putea fi în nici un caz Domnul cel adevărat, ci Baal (cuvântul baal înseamnă chiar „domn"). Baal era o divinitate din pante­onul zeităţilor canaanite. Se credea că ar fi un zeu al vântului şi al ploii, care asigura fertilitatea pământului, a animalelor şi a oamenilor. Astfel, cultul lui Baal presupunea practicarea sacrificiilor şi a prostituţiei. Bărbaţi şi femei erau angajaţi pentru prostituţie de către altarele şi sanctuarele locale, fiind conside­raţi ulterior „preoţi" şi „preotese" ale zeilor. Descrierea baalismului, aşa cum apare în Cartea lui Osea, concordă cu descrierile existente şi în alte surse din epocă, şi ele vorbesc despre beţie [cf. Osea 4:11], prostituţie rituală [cf. Osea 4:13-14], prorocii mincinoase şi jertfe păgâne [cf. Osea 4:12; 8:11-13], idola­trie [cf. Osea 4:17; 11:2] şi altare ridicate pe înălţimi [cf. Osea 10:8], într-un cuvânt, putem trage concluzia că israeliţii acceptaseră un amestec între religia lor şi baalism, rezultatul fiind un cult sincretic. Judecata lui Dumnezeu împo­triva necredinţei israeliţilor viza tocmai punctele cele mai importante pentru închinătorii lui Baal: bogăţia recoltelor agricole [cf. Osea 8:7-10], prosperita­tea materială [cf. Osea 9:1-4], vitalitatea şi fertilitatea animalelor şi a oameni­lor [cf. Osea 9:10-17], locurile pentru jertfe, altarele, idolii [cf. Osea 10:1-6] şi puterea militară [cf. Osea 10:9-15]'.

Poporul se îndepărtase mult de Dumnezeu şi în repetate rânduri a încăl­cat Legământul. Osea descrie păcatele israeliţilor după cum urmează: Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, copii ai lui Israel, că Domnul stă la judecată cu locui­torii pământului, că nu mai este credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dum­nezeu în ţară. Toţi jură strâmb, mint, ucid, fură şi sunt desfrânaţi; săvârşesc fapte silnice, iar sângele vărsat curge peste sânge [Osea 4:1-3]. Oamenii mănâncă, dar fară saţ; se desfrânează, dar nu se înmulţesc, pentru că nu ascultă de cuvântul Domnului [cf. Osea 4:10, 1]. Pe oameni, inima îi îndeamnă mai mult la desfrânare şi la băutură peste măsură. Ei iau aminte mai mult la semnele idoleşti şi se risipesc în destrăbălări despre care ruşine este şi numai să aducem aminte [cf. Osea 4:11-19; 6:4-11; 11:2].

Scris este: Poporul Meu va pieri, pentru că nu mai cunoaşte pe Domnul. Şi pentru că tu ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, Eu te voi da la o parte din preoţia Mea. Şi fiindcă tu ai uitat de legea Domnului, şi Eu voi uita pe fiii tăi [Osea 4:6]. Preoţii, care aveau menirea de a învăţa poporul şi a-1 deprinde cu adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, sunt făcuţi şi ei responsabili pentru ignoranţa oamenilor. Sfântul Grigorie cel Mare îi îndeamnă pe preoţi să nu uite niciodată cuvintele Prorocului Osea, care spune: Ei se hrănesc din fărăde­legile poporului Meu, şi năzuinţa lor este numai către păcat [Osea 4:8]. „De ce spune că ei se hrănesc din fărădelegile poporului, dacă nu din altă pricină de­cât din aceea că ei înşişi îngăduie săvârşirea păcatelor şi a fărădelegilor, fără de care şi-ar pierde plata aceasta vremelnică?

Într-alt loc, Sfântul Grigo­rie dă următoarea îndrumare: „Nu se cuvine păstorului de suflete să se afunde în afaceri lumeşti, căci atunci unul ca acesta nu va mai fi în stare să certe si să biciuiască păcatele altora, ba încă îşi va pierde până şi conştiinţa slujbei sale de păstor. De aceea, în mânia unei drepte pedepse, Dumnezeu ameninţă zi­când: Dar şi poporului i se va întâmpla ca şi preotului; voi pedepsi purtarea lui, iar faptele lui le voi întoarce împotriva lui [Osea 4:9]. Căci preotul, într-ade­văr, devine asemenea poporului când părăseşte slujbele lui cele duhovniceşti, pentru care a fost ales."

9. Lepădarea iudeilor [Osea 3:3-4; 4:5-6; 9:17]

A. Sfântul Chiril al Alexandriei comentează cele petrecute cu majoritatea iudeilor, după ce Iisus Hristos a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri: „Dumnezeu-Tatăl le-a trimis pe Fiul Său, chemându-i la o slujire mai presus de Lege şi la cunoaşterea desăvârşită a binelui. El L-a trimis pe Fiul Său, pentru ca să-i izbăvească de povara fărădelegilor, ca să-i cureţe de tina păcatelor. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să-i facă pe toţi fii ai Săi, ca şi ei să poată moşteni sla­va, mărirea si comuniunea Sfântului Duh - viata nestricăcioasă, bucuria fără de sfârşit şi împărăţia cerurilor. Însă, în loc să se pregătească fără preget a pri­mi harul Său şi a-L lăuda prin cuvinte de mulţumire, ei nu au făcut nimic din toate acestea, ci, dimpotrivă, ei s-au ridicat împotriva Lui, respingându-L prin neascultare, nesocotind semnele Lui. Apoi, după ce au înfăptuit toată fărăde­legea, au ajuns până la urmă să-L răstignească. Astfel, au primit osânda de a îndura chinurile mai înainte vestite prin prorocii cei sfinţi. Căci spus-a unul dintre aceştia: Dumnezeul meu îi va arunca de la Sine, că nu au ascultat de El. Să rătăcească printre neamuri! [Osea 9:17] [...] Iar ei au fost lăsaţi pradă deznă­dejdii, au fost risipiţi pe faţa pământului, Templul lor a fost mistuit de flăcări şi Iudeea a fost călcată de picior străin."

Într-altă parte, Sfântul Chiril aduce din nou în discuţie chestiunea aceasta şi subliniază: „Dumnezeu S-a lepădat de ei, pentru că ei nu L-au ascultat; ast­fel s-au risipit cu toţii şi s-au făcut rătăcitori printre păgâni. [...] Ia aminte la faptele acestea şi le înţelege spre întărirea credinţei tale în cele spuse aici. Căci, iată, au ajuns cu toţii pribegi şi străini în orice ţinut şi în oricare cetate, nică­ieri nu mai pot să-şi păzească slujirea curată după Lege, dar nici nu voiesc să primească slava şi bucuria unei vieţi trăită după înţelepciunea Evangheliei."

B.             Şi i-am zis: „Zile fără număr vei sta aşa, nu vei desfrâna şi nu veifi a nici unui bărbat, şi Eu voi face asemenea faţă de tine". Că zile fără de număr fiii lui Israel vor rămâne fără rege, fără căpetenie, fără jertfă, fără stâlp de aducere amin­te, fără efodşifără terafimi. [Osea 3:3-4] Fericitul Ieronim înţelege aceasta după cum urmează: „Osea vorbeşte de multe ori despre Efraim sau despre Samaria, despre Iosif sau despre Izreel, despre femeia desfrânată şi despre fiii desfrânării [cf. Osea 1:2], despre o femeie adulteră încuiată în cămara soţului ei, petrecând multă vreme în văduvie şi în doliu, aşteptând vremea întoarcerii bărbatului ei [cf. Osea 3:1, 3-4] " Apoi se întreabă: „Cum aş putea dar să vorbesc despre o desfrânată luată de soţie de către un proroc [cf. Osea 2:7; 3:3] altfel decât ca despre o închipuire mai degrabă a Sinagogii decât a Bisericii neamurilor? Pri­mită mai întâi de către închinătorii la idoli, prin Avraam şi Moise, Sinagoga nu a primit acum pe Mântuitorul şi astfel s-a vădit a nu fi credincioasă Domnu­lui. Pentru aceasta, s-a văzut lipsită de altar, de preoţi şi de proroci şi trebuie să aştepte încă multă vreme după Bărbatul ei cel dintâi."

C.            Poporul Meu va pieri, pentru că nu mai cunoaşte pe Domnul. Şi pentru că tu ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, Eu te voi da la o parte din preoţia Mea. Şi fiindcă tu ai uitat de legea Domnului, şi Eu voi uita pe fiii tăi. [Osea 4:6]

Sfântul Chiril al Alexandriei scrie: „Mulţimea de necredincioşi este pe bună dreptate comparată cu întunericul şi cu noaptea: căci ai minţii Luceafăr al di­mineţii [cf. Zaharia 6:12, LXX] şi Soare al dreptăţii [Maleahi 4:2] răsar şi stră­lucesc în minţile şi în inimile celor ce cred; în schimb, minţile şi inimile celor ce nesocotesc un dar atât de mare şi atât de vrednic de primit sunt cuprinse de întuneric, iar raţiunea unora ca aceştia este îngreunată de întristare." într-o altă omilie, acelaşi întăreşte: „Vezi bine că Ierusalimul este asemănat cu noap­tea; căci întunericul ignoranţei a învăluit inimile iudeilor şi le-a răpit lumina ochilor. Şi pentru aceasta au fost lăsaţi pradă distrugerii şi morţii."

Sfântul Ambrozie arată: „Dumnezeu îşi face cunoscută osânda [cf. Osea 4:6], pentru faptul că ea a uitat de făgăduinţă, a uitat de iubire, a nesocotit harul, s-a îndepărtat de calea ascultării şi a pierdut astfel afecţiunea cuvenită ei ca soţie. El o mustră cu asprime, aducându-i aminte de delicateţea şi de bu- na-cuviintă de care ar fi trebuit să dea dovadă: Nu tu m-ai socotit între casnicii tăi, Părintele şi garantul neprihănirii tale ?""

10. Milostivirea lui Dumnezeu faţă de poporul Său [Osea 11:8-9]

O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Cum te voi trece cu ve­derea ca odinioară pe Adam şi te voi face ca Ţeboimul! Inima se zvârcoleşte în Mi­ne, mila Mă cuprinde! Nu voi dezlănţui iuţimea mâniei Mele şi nu voi prăpădi din nou Efraimul; căci Eu sunt Dumnezeu atotputernic şi nu om: Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să te prăpădesc. [Osea 11:8-9].

Sfântul Ambrozie vorbeşte despre blândeţea lui Dumnezeu: „Cuprins de mânie şi de indignare, El totuşi pregetă, din iubire părintească, să pedepseas­că după cuviinţă pe cel ce s-a abătut de la calea cea dreaptă; căci, cu toate că iudeii îşi merită pedeapsa, Dumnezeu totuşi zăboveşte la sfat cu Sine însuşi. Şi îndată îşi aduce aminte: Cum te voi trece cu vederea ca odinioară pe Adam şi te voi face ca Ţeboimul! [Osea 11:8] - adică cele două cetăţi care, aflându-se în apropierea Sodomei, au avut parte de soarta acesteia doar din pricina înve­cinării cu ea. Apoi adaugă: Inima nu Mă lasă, mila Mă cuprinde, nu voi face după măsura mâniei Mele [cf. Osea 11:8]."

■ Fericitul Ieronim se minunează: „Mare, minunată şi cu neputinţă de cu­prins în cuvinte este mila Lui!". „Dar Osea arată că Cel Sfânt nu are nici un fel de amestec cu mulţimea necredincioşilor, căci El spune: Eu nu voi intra în cetate [cf. Osea 11:9] ."

11.              Venirea lui Antihrist [Osea 13:15]

Şi fiindcă el i-a dezbinat pe fraţi, vânt arzător îi va aduce Domnul, din arşi­ţa pustiei, şi-i va usca vinele şi-i va seca izvoarele şi ţara i-o va scoroji şi tot ce are într-însa mai de preţ [Osea 13:15 - apud Biblia lui Anania].

Sfântul Hipolit afirmă: „Luaţi aminte la cele scrise de către Osea cu pute­re: în zilele acelea, Domnul va aduce vânt arzător din pustie, şi le va usca vi­nele de apă, iar izvoarele le va seca [cf. Osea 13:15]. Şi acelaşi: Pentru că s-au răzvrătit împotriva Domnului, de sabie vor cădea, iar fiii şi femeile lor vor fi duşi în robie [cf. Osea 4:1]. Ce poate fi acest vânt arzător care vine dinspre răsărit, dacă nu tocmai Antihristul, care seacă albiile râurilor şi pârjoleşte roa­dele pământului, pentru că inimile oamenilor se abat după faptele lor? Motiv pentru care el însuşi le va fi dat spre pierzanie, iar ei vor fi făcuţi robi, pentru toată necurătia acestuia."

12.             Literatura apocrifă

În literatura apocrifa se arată că Profetul Osea a prevestit venirea lui Dum­nezeu pe pământ, întruparea Lui şi petrecerea Lui printre oameni, „când va apune soarele spre Silom (Şilo) şi se va împărţi în două părţi. Şi se vor face doisprezece copaci, urmând şi ascultând lui Dumnezeu Celui ce Se va ivi pre pământ; şi printr-Insul se va mântui tot pământul". În Sinaxar este sugerat faptul că aceşti doisprezece stejari i-ar simboliza pe cei doisprezece Apostoli.