Psalmul 5 - în tâlcuirea Sf.Părinți

PSALMUL 5
Întru sfârşit, despre cea moştenitoare.
   Ce arată aceasta suprascriere întru sfârşit s-a spus mai înainte, la Psalmul 4. Însă unii zic că se referă la zilele cele din urmă întru care Domnul S-a făcut om, pentru că atunci a luat sfârşit umbra legii, iar acest cuvânt îl adevereşte David din cele următoare prin aceea că face acest psalm în faţa Bisericii celor ce întru sfârşit s-au făcut creştini, deşi el se potriveşte şi la starea lucrurilor din vremea lui David. Însă, după Hrisostom, moştenitoare o numeşte pe Biserică, fiindcă aceasta a fost înfiată prin Sfântul Botez, iar moştenirea ei sunt bunătăţile pe care ochiul nu le-a văzut şi urechile nu le-au auzit, şi la inima omului nu s-au suit, precum zice Pavel (cf. 1 Cor. 2: 9). Despre această mireasă a zis tot Pavel: V-am logodit pe voi unui bărbat, dorind a vă înfăţişa lui Hristos, fecioară curată (2 Cor. 11:2). Iar Ioan zice: Cel ce are mireasă este mire (In. 3: 29). Şi tot David zice undeva: Stătut-a de faţă împărăteasa, de-a dreapta Ta (Ps. 44: 9). Iar moştenitoare a numit-o pe Biserică, şi nu ca pe una care [deja] a moştenit, ci pentru că ea va moşteni în veacul viitor, ori pentru că totdeauna moşteneşte şi niciodată nu încetează.

1. Graiurile mele ascultă-le, Doamne, înţelege strigarea mea.

2. Ia aminte glasul rugăciunii mele.

    Proorocul vorbeşte aici ca din partea Bisericii celei din neamuri, unul şi acelaşi lucru însemnând diferitele ziceri de aceeaşi putere; căci cei ce se roagă din inimă obişnuiesc a zice aceleaşi, fie numind rugăciunea graiuri - fiindcă aceasta prin cuvinte şi graiuri se glăsuieşte, fie strigare - ca una ce se face cu tărie şi cu putere; iar glas o numeşte ca pe una ce este articulată şi cu bună însemnare*. Căci strigarea pare a fi neînsemnată* şi fără articulare, dar şi celelalte ziceri potrivit s-au zis de Proorocul, că ia aminte, a zis, la rugăciunea mea, şi nu numai atât, ci şi înţelege, adică cunoaşte ce vor să zică graiurile acestea, şi încă ia aminte la ele şi nu ca pe un lucru netrebnic să treci rugăciunea mea, fie că se face prin buze, fie prin inimă. Este o însuşire* a Scripturii a numi lucrările lui Dumnezeu din lucrările oamenilor, aşa cum o face şi aici.

Împăratul meu şi Dumnezeul meu.

   „Numai pe Tine, zice, Te am eu, Biserica cea din neamuri (ori din păgâni*), şi împărat - ca Proniator pentru mine (ori purtător de grijă), şi Dumnezeu - ca Făcător al meu, eu, ceea ce am lepădat slujirea idolilor”. Iar Eusebie* zice că prin zicerea Împăratul meu se înţelege Fiul, iar prin Dumnezeul meu, Duhul cel Sfânt, pe care Biserica cea din păgâni şi I-a apropiat, iar pe Tatăl, numit mai sus Domn, L-a numit libertate.


Căci către Tine mă voi ruga, Doamne.

   „Auzi-mă, zice, Doamne, căci eu, Biserica cea din păgâni, către Tine, Dumnezeul Cel adevărat, mă voi ruga de acum înainte, iar nu către alt Dumnezeu, precum de demult mă rugam multor dumnezei şi idolilor.”

3. Dimineaţa vei auzi glasul meu, dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea.

    „Când, zice, va răsări Hristos, Soarele Dreptăţii, atunci şi eu, Biserica, mă voi alcătui din iudei şi din neamuri, şi atunci Te voi chema, şi mă voi înfăţişa înaintea Ta, apropiindu-mă de Tine cu vieţuire îmbunătăţită, şi mă vei vedea aşa de aproape, încât ochii Domnului [vor fi] spre cei drepţi”, precum tot David zice undeva (Ps. 33: 15.); iar în alte scrieri [ copii (ale Scripturii)] se redă prin mă voi vedea, adică mă voi înfăţişa înaintea Ta. Iar dimineaţa înseamnă vremea zorilor, ca şi cum ar zice David către Dumnezeu: „Că mai înainte de orice alt lucru al meu, voiesc şi mă sârguiesc a Te ruga”. Iar aceasta o facem şi noi, creştinii, că îndată ce ne sculăm din aşternut, aducem slavă lui Dumnezeu şi Îi mulţumim, nu pentru că nu se cuvine a ne ruga în toată vremea - căci totdeauna se cuvine a binecuvânta pe Domnul, după cum este scris: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea (Ps. 33: 1) - ci pentru că dimineaţa mintea este mai adunată şi mai liniştită.

4. Că Dumnezeu, Cel ce nu voieşte fărădelegea, eşti Tu.
   „Idolii, zice, şi mincinoşii dumnezei ai păgânilor, iubesc fărădelegea, dar nicidecum Tu, adevăratul Dumnezeu, căci Tu urăşti fărădelegea, adică tot păcatul.”

Nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte.
   „Nu numai, zice, că dumnezeii păgânilor sunt pătimaşi şi necuraţi, precum scriu mitologiile elinilor, ci ei şi iubesc şi păzesc ca pe ai lor atât pe cei ce urmează patimile lor cele asemenea, cât şi pe cei ce le zidesc capişti necurate; iar apropierea şi iubirea Ta, Doamne (că aceasta însemnează aici locuirea), nu o va dobândi nici un om rău şi viclean, fiindcă, după acelaşi David, aproape este Domnul (nu de cei ce fac vicleşuguri), ci de cei zdrobiţi cu inima (cf. Ps. 33: 18) şi de cei ce se tem de Dânsul. Iar zicând cel ce vicleneşte, l-a arătat pe tot omul păcătos.

5. Nici vor petrece călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi.

   Aceasta, zic oarecari tâlcuitori, a proorocit-o David pentru iudei, care, atâta vreme cât au păzit dumnezeiasca lege, se învredniceau de Pronia şi cercetarea lui Dumnezeu, iar după ce au călcat legea, cu dreptate au fost izgoniţi de la ochii şi cercetarea lui Dumnezeu.

Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fărădelegea.
   Aceasta o zice David pentru neamurile cele necredincioase, care nu au legea lui Dumnezeu. Însă se înţelege şi într-alt chip: că fărădelege este şi fiecare om care, deşi a învăţat legea, o calcă pe ea. Deci nelegiuit este acela ce nu voieşte a învăţa cele ale legii, însă, de multe ori, şi cel ce are lege se numeşte nelegiuit, fiindcă nici acela nu păzeşte legea. Iar după ce David a zis despre cei păcătoşi, ne cheamă a lua aminte şi la câteva păcate care i s-au părut a fi cele mai mari din acea vreme.

6. Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna.
   Aceasta o zice Proorocul mai întâi pentru păgâni, care cred în alt Dumnezeu, deosebit de Cel adevărat; asemenea şi pentru ereticii cei rău credincioşi şi care slăvesc minciuna; precum şi pentru oamenii aceia ce spun minciuni în tot chipul, fiindcă aceştia sunt slujitori ai diavolului, ai părintelui minciunii, fie ei iudei, fie păgâni. Însă, zicând pierde-vei, cu cuvântul acesta a arătat cât este de mare munca [pedeapsa] celor ce spun minciuni. A zis aceasta vrând să înfricoşeze pe cei ce sunt îndemânateci şi gata spre a spune minciuni, şi prin frică să-i oprească de la plecarea cea către acest rău. Încă, poate a zis să-i piardă Dumnezeu, deoarece unii ca aceştia se netrebnicesc nu numai pe ei prin spunerea minciunilor, ci şi multora se fac pricinuitori de pieire. Iar Cuviosul Dorotei zice* , că sunt trei feluri de minciună. Este cel ce minte în cuget, este cel ce minte în cuvânt şi mai este cel ce minte cu însăşi viaţa lui, precum, de pildă, desfrânatul care se faţămiceşte a fi înfrânat pentru ca să-şi acopere desfrânarea sa, ori ca să amăgească pe cineva şi să-l vatăme.

Pe bărbatul sângiurilor şi vicleanul urăşte Domnul.
   Vezi, iubitule, că aici David pe omul viclean îl uneşte cu cel ucigaş, fiindcă vicleanul, amăgind pe oameni cu cuvintele sale viclene şi aruncându-i în primejdii şi în pagube, se socoteşte că-i omoară. Iar Sfântul Clement* zice că Proorocul îl socoteşte bărbat al sângiurilor pe ucigaş, ca pe un desăvârşit în răutate, căci numirea de bărbat arată cinstea desăvârşirii; iar altul zice: „Se cuvine a judeca nu numai după glăsuire, ci şi din fapte, pe cel ce grăieşte minciuni, ca să nu fie sub îngrozire cei ce oarecând au făcut aceasta iconomic, precum Raav, şi nici să se numească bărbat al sângiurilor cel ce, după dumnezeiasca lege, omoară pe cei ce sunt vrednici să pătimească aceasta, că nu putem zice Samuel şi Ilie sunt supuşi vinovăţiei, cei mărturisiţi ca mari bărbaţi, pentru că au omorât câţiva păgâni.

7. Iar eu întru mulţimea milei Tale voi intra în casa ta.

    „Eu, zice, Biserica cea din păgâni, şi fiecare suflet iubitor de Dumnezeu, fiindcă m-am slobozit prin multă mila Ta, Doamne, de rătăcirea slujirii idolilor şi de păcat, voi intra în casa Ta pe care mai-nainte o prigoneam.” Se mai înţelege şi altfel: „Că eu m-am învrednicit de am luat această îndrăzneală, şi am intrat în casa Ta, nu pentru bunătăţile mele, ci numai pentru mila Ta”. Iar unii numesc casă a lui Dumnezeu şi viaţa cea îmbunătăţită, fiindcă Dumnezeu locuieşte şi se odihneşte în cei care duc o astfel de vieţuire; precum şi Domnul a zis în Evanghelie: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el (In. 14: 23). (1)

Închina-mă-voi spre Sfântă Biserica Ta, Întru frica Ta.

   „După ce, zice, eu, Biserica cea din păgâni, şi fiecare suflet, voi intra în casa Ta cu toată evlavia şi buna rânduială, mă voi închina cu frică atât către Biserica Ta cea pământească, cât şi către cea cerească.” Însă zice aceasta deoarece, atunci când păgânii intrau în capiştile mincinoşilor dumnezei, făceau multe urâciuni şi necuviinţe.
   Dar pot a se lua acestea şi ca din partea lui David care, după ce mai sus a vorbit cuprinzător despre felurile răutăţii, arătând că sunt urâte lui Dumnezeu, se întoarce apoi spre fiinţa sa, şi zice că va intra în casa lui Dumnezeu, slujind Lui cu curăţie şi cu silinţă, nu ca un îndreptat pentru bunătăţile sale, ci ca un miluit de Dumnezeu, măcar că şi pe sine s-a împreună-numărat la păcatele acelea, pentru care a prihănit mai sus pe cei păcătoşi.

8. Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta;
„Povăţuieşte-mă, zice, Doamne, prin mijlocirea Fiului Tău, Care este dreptate şi sfinţenie şi izbăvire, precum zice Pavel (cf. I Cor. 1: 30).” Dreptatea lui Dumnezeu este legea lui Dumnezeu, căci şi dreptatea omenească este lăudată de legile cele din afară şi politiceşti. Iar alt tâlcuitor zice că David, zicând că va intra în casa lui Dumnezeu ca să se închine, întoarce apoi cuvântul la rugăciune, pentru ca să ne înveţe că mai întâi se cuvine să slavoslovim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim, şi apoi să cerem cele ce ne folosesc, precum orânduieşte aceasta şi Marele Vasile, că de la slavoslovire se cuvine să începem rugăciunea, iar nu de la cerere.

pentru vrăjmaşii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea.
   „Pentru văzuţii, zice, şi nevăzuţii vrăjmaşii mei, care pun sminteli şi curse în calea vieţii mele, pentru aceştia zic, îndreptează, Doamne, calea vieţii mele şi izbăveşte-mă de cursele lor, şi nu mă lăsa să mă abat în dreapta sau în stânga, din pricina vrăjmaşilor care mă vrăjmăşesc.” Însă se potrivesc acestea şi la David.

9. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă.
   „Mint, zice, vrăjmaşii mei de mai sus, Doamne, ca nişte mincinoşi şi amăgitori, şi lucruri nefolositoare cugetă, ca nişte vicleni ce sunt.”

Mormânt deschis grumazul lor;
   Aceasta o zice Proorocul pentru dogmele cele moarte, şi pentru hulele cele puturoase ale ereticilor, ori pentru cuvintele cele împuţite ale neastâmpărării lor, ori şi pentru urâtele ocări pe care le ziceau vrăjmaşii asupra lui David. Şi mormântul acesta, adică gâtlejul vrăjmaşilor lui David, zice că este deschis şi nu acoperit, ca să arate că ar fi fost mai bine de ar fi fost acoperit, pentru că ar fi ascuns în sine putoarea. Zice încă şi Hrisostom: „Să nu fie gura ta mormânt, ci comoară, că multă deosebire au comorile de mormânturi, căci mormânturile strică pe orice ar lua într-însele, iar comorile ţin şi păzesc întru îndelungare [nestricând nimic]. Aşadar, să ai şi tu bogăţie de filosofie de-a pururi stăpânitoare, iar nu vreo împuţire şi urâciune”.

cu limbile lor vicleneau.
   Cel ce este viclean este şi mincinos, iar cel ce este mincinos nu este şi viclean, căci răutatea vicleşugului este mai rea decât a minciunii. „Deci, zice David, vrăjmaşii cugetă şi socotesc împotriva mea lucruri viclene şi vrăjmaşe.”

10. Judecă-i pe ei, Dumnezeule;

    „Deoarece ei, zice, cugetă astfel de viclenii, pentru aceasta, Tu, Doamne, Cel ce urăşti pe unii ca aceştia, osândeşte-i.” Iar Hrisostom tâlcuieşte aşa: „Că nu a zis munceşte-i. Dar ce? Judecă-i, Dumnezeule, adică mustră-i şi potoleşte-i din răutate, fa nebiruitoare meşteşugirile lor; iar aceasta înseamnă că se ruga pentru dânşii ca nu mai sporească în răutăţile lor”.

să cadă din sfaturile lor,
   „O Doamne, să nu-şi ajungă aceştia scopul şi să nu împlinească sfaturile lor cele rele, pe care le cugetă în inimile lor.”

după mulţimea păgânătăţilor lor, leapădă-i pe ei,
   „Pentru păgânătatea lor, zice, urăşte-i, Doamne, fiindcă ei nu Te cinstesc, iar nu pentru fapta mea bună, măcar că eu sunt moştenirea Ta.” Ori şi în alt chip se înţelege: „Că cu cât fac ei mai multe păgânătăţi, cu atât mai departe izgonească-se de la iubirea* şi apropierea Ta. Iar păgân este nu numai necredinciosul şi ateul, ci şi creştinul acela care nu cinsteşte pe Dumnezeu precum se cuvine, [anume] prin viaţă curată şi fapte bune”.

că Te-au amărât, Doamne.
   „Nu mă supăr, Doamne, zice, atât de mult pentru relele ce mi-au făcut vrăjmaşii, ci mă îngrijesc şi mă mâhnesc pentru Tine, căci ei pe Tine Te-au amărât prin răutăţile lor cele ce s-au zis mai înainte; măcar că, după alt chip, ei mă prigoneau pe mine, care sunt sluga Ta şi păzesc poruncile Tale, iar pe Tine, Stăpânul meu, Te războiesc şi Te amărăsc.” Iar altul zice: „Să se ştie că cei ce prigonesc sufletul cel ce face cele iubite lui Dumnezeu amărăsc făţiş pe Dumnezeu, luptându-se cu El”. Încă şi Teodorit zice: „Împotriva Ta au pornit războiul, pornindu-se asupra celor afierosiţi Ţie”.

11. Şi să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine.

   „Când se mâhnesc, zice, şi se necăjesc vrăjmaşii Tăi, Doamne, atunci, dimpotrivă, binecinstitorii şi prietenii Tăi se bucură, pentru că aceştia puţini şi mici [fiind, şi] nădăjduind întru Tine, îi biruiesc pe acei mulţi la număr şi atât de mari în răutate.”

În veac se vor bucura.
   „Adică totdeauna se vor bucura prietenii Tăi, Doamne, având mângâierea
Ta.”

Şi Te Vei sălăşlui întru dânşii.

   „Întru dânşii, zice, vei locui, Doamne, odihnindu-Te întru frumuseţea sufletelor lor, precum mai înainte ai zis: Că voi locui întru dânşii şi voi umbla întru ei, şi voi fi lor Dumnezeu, şi ei vor fi mie norod (Lev. 26: 12).”

Şi se vor lăuda întru Tine cei ce iubesc numele Tău.
   „Se vor lăuda, zice, cei ce iubesc numele Tău, Doamne, pentru că ei Te-au cunoscut Dumnezeu adevărat, şi numai întru Tine îşi au nădejdile.” Se înţelege încă şi într-alt chip: „Că atât de mult iubesc creştinii numele Tău, încât vor a se cunoaşte numai prin numele Tău, numindu-se de către toţi creştini, şi se laudă numai în Hristos, după Apostolul care zice: Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Gal. 6: 14), adică în Hristos cel răstignit (2).

12. Că Tu Vei binecuvânta pe cel drept, Doamne. 

   „Tu, Doamne, zice, vei binecuvânta pe omul cel drept, nu numai în viaţa aceasta vestindu-l şi facându-l la toţi lăudat, ci şi în viaţa viitoare, când vei zice drepţilor: Veniţi binecuvântaţii Tatălui meu (Mt. 25: 34). Tu, Doamne, îi vei binecuvânta, deşi oamenii cei răi îi prihănesc.” Prin aceste cuvinte, mângâie David pe aceia care sunt grăiţi de rău pentru virtute (3).

Căci cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi. „Cu Crucea Ta, zice, şi cu arma bunăvoirii Tale, Doamne, adică a iconomiei întrupării Tale, mult ne-ai îngrădit* pe noi.” Ori numeşte armă a buneivoiri, arma cea bună şi îndemânatică, căci se obişnuieşte această formă de exprimare în Scriptura cea Veche care-l numeşte pe cel puternic fiu al puterii, pe ucigaş, bărbat al sângiurilor, iar pe cel paşnic, om al păcii. Pentru aceasta, zicerea de faţă trebuie a se alcătui aşa: „Tu ne-ai îngrădit pe noi cu puterea ta, ca şi cu o armă bine-lovitoare şi puternică; tot astfel, la cunună se zice şi cerc, iar în capul cercului este şi îngrădirea împrejur” (4).



xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

* care se înţelege uşor.

* greu de înţeles, neînsemnată, fără un sens limpede.

* idiom, dialect; aici: mod de exprimare specific,

* Biserică poate fi numită şi lumea păgână dinainte de Hristos, o Biserică în devenire spre Biserica adevărată.

* Eusebie de Cezareea [+ 339] - important scriitor bisericesc, a lăsat şi o tâlcuire la Psaltire [PG 23-24].

* E vorba de Cuviosul Dorotei din Gaza, trăitor în secolul VI. Scrierile lui sunt editate în Filocalie [Filocalia românească, Vol. XIX; citatul de mai sus se găseşte la cap. IX, 2].

* Probabil Clement al Alexandriei (cca 150-211/215), cunoscutul scriitor şi exeget bisericesc din secolul II.

1 Drept aceea a zis şi Psellos [e vorba probabil de Mihail Psellos (1018-1080, după alţii 1096), mare cărturar bizantin, autor al unor mai multe tratate din diverse domenii]: „Casă a lui Dumnezeu este mintea cea prea curată, iar sufletul se află în mijlocul minţii şi al simţirii, şi uneori iese, iar alteori intră; el iese în viaţa aceasta revărsându-se [manifestându-se] prin simţuri şi intră, întorcându-se înăuntru către mintea ceea ce este mai presus de dânsul, întru care sălăşluieşte Dumnezeu, şi face aceasta nu nădăjduindu-se întru sine, ci întru mila Domnului. Aceasta o zice şi Evanghelia: Intră în cămara ta... şi celelalte. Căci simţirea este uşă prin care intră moartea pe ascuns; iar mintea este cămara întru care se păzeşte vistieria cea pusă, iar încuietoarea cea trebuincioasă uşii este luarea aminte cea prin fapte bune. Şi în alt chip nu vom putea a ne ruga lui Dumnezeu, căci vom intra în minte numai încuind uşile simţurilor”.

* prietenie, iubire.

2 Drept aceea, Hrisostom zice: „A ne lăuda întru Dumnezeu şi întru dragostea cea întru Dânsul este o podoabă mai mare decât toate şi o strălucire care covârşeşte mii de coroane; chiar de ar fi legat cel ce se laudă, această podoabă nu se micşorează nici cu bătrâneţea, nici cu primejdia lucrurilor, nici cu răscoala vremilor, nu se curmă nici cu însăşi moartea, ci atunci străluceşte şi mai mult”. Şi Psellos zice: „Nu a zis: cei ce iubesc fiinţa Ta (căci aceasta s-a părut înfricoşătoare lui David, şi mai ales sufletului moştenitor), ci cei ce iubesc numele Tău; căci este lucru iubit a măsura dragostea noastră pentru numele lui Dumnezeu, care nume este şi negrăit şi netâlcuit, căci iudeilor nu s-a făcut cunoscut decât prin litere, iar către noi zice: Am făcut cunoscut lor numele Tău (In. 17: 26), iar după Solomon: Mir nedeşertat numele Tău (Hristos) (Cântarea Cântărilor 1: 2), căci mirul ce se deşartă unge pe acela peste care se toarnă, desăvârşindu-l pe acesta uns (adică Hristos).


3 Iar Hrisostom zice: „Căci ce defăimare este dacă defaimă oamenii şi întreaga lume, de vreme ce Stăpânul îngerilor laudă şi vesteşte?”. Şi iarăşi, Acesta nebinecuvântând, nu va fi de nici un folos, măcar de ar lăuda toţi cei ce locuiesc pământul şi marea. Aceasta dar să urmărim în tot locul, ca Acesta să ne vestească pe noi, Acesta să ne încununeze, căci de ar fi aşa, am fi mai înalţi decât toţi, chiar de am fi în sărăcie, în boală sau în cele mai de pe urmă răutăţi.

4 De unde a zis Hrisostom: „Ce este mai tare decât bărbatul? Şi ce este mai frumos decât a fi îngrădiţi de dreapta celui Preaînalt?”. „Tu, zice, vei încununa pe cel drept, adică buna Ta plăcere se face în loc de armă, şi nici frumuseţea lui nu este lipsită de tărie, şi nici tăria lui tară de slavă”.