Psalmul 27 - în tâlcuirea Sf.Părinți

PSALMUL 27

Psalm al lui David.



   Și psalmul acesta tot David l-a alcătuit, în vremea când era prigonit de către Saul (după Teodorit 51). Se potriveşte însă şi fiecărui om ce cade în vreo nenorocire.

1. Către Tine, Doamne, voi striga:

   „Numai către Tine, Doamne, zice, voi striga, pentru că numai la Tine privesc, căci sunt lipsit de toţi cei puternici în război.” Iar prin strigare arată covârşirea şi puterea rugăciunii 52.

Dumnezeul meu, să nu taci de către mine;

   „Să nu mă treci cu auzul, Doamne”, zice. Că aceasta înseamnă zicerea să nu taci (după Mitrofan*), căci, după Teodorit, să nu taci de către mine s-a luat din metafora celor ce sunt rugaţi de oarecari, şi nimic nu voiesc a le răspunde.

ca nu cândva să taci de către mine,
   „Să nu mă treci vreodată cu auzul, zice, Doamne, căci negreşit am trebuinţă de ajutorul Tău.”

şi mă voi asemăna celor ce se pogoară în groapă,

   „Că de nu mă vei asculta, zice, Doamne, şi nu mă vei ajuta, îndată mă voi face asemenea morţilor, adică voi muri.” Că mormântul se numeşte groapă, ori prin groapă vom înţelege noroi, întru care cel ce cade rămâne neajutorat, pentru nescăparea şi neslobozirea locului (poate mai potrivit este smârcul).

2. Auzi, Doamne, glasul rugăciunii mele, când mă rog către Tine, când
ridic mâinile mele către biserica Ta cea sfântă.

   David numeşte aici biserică cortul lui Moise, către care, întinzându-se gânditor după aşezarea locului, ridică mâinile sale şi se roagă lui Dumnezeu, măcar că trupeşte era departe de cort, petrecând în munţi din pricina prigoanei lui Saul; căci tot aşa şi Daniel, în Babilon rugându-se, deschidea ferestrele casei sale care dădeau către locul Ierusalimului, nu pentru că ar fi crezut că acolo se scrie împrejur [circumscrie] şi se cuprinde Dumnezeu, ci pentru că ştia că acolo s-a făcut arătarea lui Dumnezeu (după Teodorit). Ori prin biserică trebuie să înţelegem cerul, după zicerea: Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii (Ps. 2: 4) 53.


3. Să nu mă tragi pe mine cu cei păcătoşi,

   „Să nu mă tragi, zice, ca să mă osândesc împreună cu cei păcătoşi, adică cu cei de alt neam, [doar] pentru că locuiesc şi petrec împreună cu dânşii, căci ştiu că fără a voi locuiesc cu ei, silit de prigoana lui Saul.” Noi însă, când ne rugăm pentru noi în psalmul acesta, prin păcătoşi vom înţelege pe cei necredincioşi şi pe eretici, ori şi pe demoni.

şi cu cei ce lucrează fărădelege să nu mă pierzi.

   Acest stih tălmăceşte pe cel de mai sus, arătând unul şi acelaşi înţeles cu cel de mai sus 54.

4. Cu cei ce grăiesc pace cu cei de aproape ai lor, iar rele în inimile lor.
   Unii dintre prietenii lui Saul, prefacându-se că sunt prietenii lui David, îl vrăjmăşeau pe ascuns, dar Saul, mai mult decât toţi [îl vrăjmăşea pe ascuns]. Pentru aceştia dar grăieşte aici 55.

5. Dă-le lor, Doamne, după faptele lor, şi după vicleşugul meşteşugirilor lor.

   „Dă-le, zice, vrednica şi cuviincioasa osândă a răutăţii lor, faţărnicitelor şi viclenelor lor fapte.”

6. După faptele mâinilor lor, dă-le lor,

   David arată prin această repetare chinul şi durerea sufletului său, aprinzându-se de râvna ce o nutrea împotriva păcatului 56.

răsplăteşte-le lor răsplătirea lor.

   „Dă-le, Doamne, zice, izbândirea ce li se cuvine în locul răutăţii şi a vicleşugului lor.” Se vede însă din aceste cuvinte că David nu-i blestemă, ca şi cum ar fi pomenitor de rău şi amar, ci pentru că era prieten al dreptăţii, şi din această pricină se sârguieşte să grăbească pedeapsa cea asupra relelor, pentru ca ei, schimbându-se, să se facă mai buni.

7. Că nu au înţeles lucrurile Domnului

   „Pentru că ei, zice, nu au înţeles până acum iconomiile şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, adică cum Dumnezeu îi rabdă, în ciuda răutăţii lor, ca să se arate şi răutatea lor, iar ei să fie pedepsiţi la vreme cuviincioasă.”

şi lucrurile mâinilor Lui;
   „Adică acele lucruri ale Domnului, zice, pe care însuşi le lucrează cu cuvioasă şi dreaptă socotinţă.” Că prin mâini se arată aici lucrurile făcute prin cuvânt 57.

surpa-vei pe dânşii şi nu-i vei zidi.

   Aceasta este proorocie pentru pieirea celor răi până în sfârşit, „că aceştia, zice, după ce vor cădea, nu se vor mai scula”58.

8. Bine este cuvântat Domnul, că a ascultat glasul rugăciunii mele.

   „Vrednic este Domnul, zice, a fi binecuvântat şi lăudat”, fiindcă David s-a încredinţat că va lua cele ce a cerut, pentru aceasta zice că Domnul i-a ascultat rugăciunea lui.

9. Domnul este ajutorul meu şi sprijinitorul meu;
   Aceasta însemnează încredinţarea pe care a luat-o David, adică că Dumnezeu este ajutorul său.

spre Dânsul a nădăjduit inima mea şi m-a ajutat.

   „Fiindcă am nădăjduit întru Dumnezeu, zice, ca în Cel ce singur este adevărat, pentru aceasta nu am căzut din nădejdea mea, ci am luat ajutor de la Dumnezeu.”

10. Şi a înflorit trupul meu, şi din voia mea mă voi mărturisi Lui.
   „Trupul meu, zice, cel ce mai-nainte se uscase de griji şi rele pătimiri, acum iarăşi a prins viaţă, şi ca un sad a odrăslit, pentru aceasta, de voie şi cu osârdie, iar nu de silă, voi slavoslovi şi voi mulţumi Domnului.” La fel este şi zicerea: De voie voi jertfi Ţie (Ps. 53: 6). Iar mărturisire numeşte mulţumirea, precum am tâlcuit 59.

11. Domnul este întărirea poporului Său, şi sprijinitorul mântuirilor unsului Său.

   „Domnul, zice, întăreşte poporul iudeilor cel afierosit Lui, şi-l apără pentru mântuirea celui după porunca Sa a fi uns împărat.” Le zice însă David acestea pentru sine şi pentru tot poporul său, ştiind prefacerea ce urma să se facă, cum că el adică urma să se aşeze împărat în locul lui Saul.

12. Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta,

   Fiindcă nu după multă vreme David urma să ia împărăţia, pentru aceasta se roagă poporul lui Dumnezeu cel israelitenesc, că, la Ieşire, Dumnezeu a numit pe israeliteni popor ales, adică moştenitor, zicând: Veţi fi Mie popor ales (Ieş. 19: 5).

şi paşte-i pe ei, şi-i ridică pe ei până în veac.

   „Păstoreşte, zice, pe poporul Tău, Doamne, împărăţind peste el, gânditor împreună cu mine, [adică] cu cel ce simţitor împărăţesc peste ei şi, sfatuindu-1 pe el împreună cu mine cele de cuviinţă, înalţă-l totdeauna prin biruinţele şi înfrângerile vrăjmaşilor lor.”60

   Se poate ca blestemul de mai sus, care zice: Dă-le lor, Doamne, după lucrurile lor şi celelalte, să se înţeleagă împotriva iudeilor celor ce au răstignit pe Hristos, care, prea răi fiind, nu au înţeles minunile pe care le făcea Domnul, pentru aceasta, şi după ce ei au căzut, nu s-au mai sculat din robie; iar Dumnezeu a împuternicit pe credinciosul popor creştinesc, şi celelalte de acolo înainte... Se poate însă ca rugăciunea cea de mai sus să se zică şi către Hristos: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău..., pentru poporul cel din păgâni, care s-a dat Lui spre moştenire, adică pentru creştini, că pe acest popor l-a păstorit Hristos, şi cu adevărat l-a înălţat şi l-a mărit, şi în veacul acesta, şi în cel viitor.



------------------------------------------------------------------------------------------------------

51 Iar Chiril zice că psalmul acesta se cântă şi din partea celor ce au crezut în Hristos, pe Care Îl cheamă spre ajutorul lor. Aceasta o zice şi Marele Atanasie.

52 Iar Marele Vasile zice: „Tu însă, rogu-te, nici pe voi striga să nu-l treci alături, ci să ştii că de cere cineva lucruri pământeşti de la Dumnezeu, de puţin glas se foloseşte, iar de cere cele cereşti, strigă şi răcneşte, pentru aceasta au strigat sfinţii în Scripturi către Dumnezeu”. A zis însă şi Teodorit: „Pe striga-voi nu l-a pus în loc de glas, ci în loc de «rugăciune osârduitoare şi cu tot dinadinsul»”.

* N-am putut descoperi cine este Mitrofan.

53 A zis însă dumnezeiescul Chiril: „Aici nu zicem strigarea cu glas înalt şi mare, că nepotrivit este sfinţilor a se ruga aşa, ci zicem că este vigoarea minţii, cea neîncetat atârnată la Dumnezeu, că primeşte oarecum glasurile cele ca acestea ale celor ce se roagă, când ridică mâini cuvioase în vreme de rugăciune, care lucru este neobişnuit iudeilor, că prin întinderea mâinilor arată cinstitul chip al mântuitoarei Cruci, mărturisind prin însuşi acest lucru că lui Hristos sunt afierosiţi, asemănându-se cu Crucea Lui. Că aşa cum ne-am făcut părtaşi patimilor Lui, luând fiecare Crucea Sa şi urmând Lui, precum însuşi o zice [o cere], tot astfel ne facem şi chip al Crucii. Însă este deosebire între cerere, rugăciune şi mulţumire, că celor ce încă le lipseşte vreuna din acestea, aceia au nevoie de cerere, iar după ce am înţeles învrednicirea lui Dumnezeu, şi cer ceva de la Dumnezeu, atunci se înţelege că mă rog, iar când mă fac mai prieten, atunci mulţumesc”. Fiindcă şi Pavel, de la cele mai mici la cele mai mari întinzându-se, zice: Vă rog deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii (I Tim. 2: 1). [Creştinul este creat şi mântuit atât trupeşte, cât şi sufleteşte după chipul crucii. Viaţa se identifică cu crucea.] Această cruce [jertfa ascultării şi a iubirii], pe care nu a luat-o Adam, a luat-o Hristos ca să ne înveţe ce însemnă ascultarea, jertfa, dăruirea faţă de Dumnezeu şi semeni. Cui i se face silă şi cârteşte faţă de crucea [suferinţa] sa, se revoltă implicit împotriva vieţii şi a Cretorului ei. Hristos a asumat viaţa aşa cum a fost ea atunci, şi a trecut la viaţa în care dintodeauna era ca Dumnezeu.

54 Se nedumereşte însă dumnezeiescul Chiril şi zice: „Dar poate ar zice cineva: «Dar cei ce ar cuteza a zice unele ca acestea, oare ar putea spune că nu erau şi ei în păcate? Cum dar îşi mărturisesc ei neprihănirea?». Deci zicem că toţi cu adevărat ne-am deprins a păcătui, iar când oarecari greşesc în cele prea grele, prin toate, ca prin nişte hăţuri, ne trag spre a nelegiui, iar atunci, mintea - ruşinându-se de cei mai apropiaţi, pentru cele prin care se ştia pe sine că a greşit - roagă pe Dumnezeu a nu se îngădui să cadă în greşealele cele peste măsură, nici aşa goală şi fără judecată a-şi alege viaţa cea pângărită şi urâtă”. Drept aceea, după aceste cuvinte ale dumnezeiescului Părinte, prin păcătoşi trebuie să-i înţelegem pe cei asemenea cu lucrătorii fărădelegii, adică pe cei ce arătat fac păcate de moarte, şi pe cei ce în inimă sunt vrăjmaşi, iar cu gura făgăduiesc prieteşug. Frumos însă tâlcuieşte zicerea aceasta Origen, zicând: „Iudeii învinovăţesc pe Iisus zicând: mănânci şi bei cu păcătoşii; Iisus însă era departe de vătămarea cu dânşii, chiar dacă ei se şi foloseau, tot astfel şi de este cineva următor lui Hristos, acelaşi lucru face, dar dacă nu va fi pregătit, nici nu va avea putere - şi s-ar pune într-atâta primejdie, încât va ajunge să petreacă împreună cu păcătoşii şi cu cei ce lucrează fărădelegea - nici pe aceia nu-i va folosi, pierzându-se pe sine împreună cu dânşii. Pentru aceasta dar şi aici, Proorocul voieşte a se găti pe sine, încât să poată a fi împreună cu păcătoşii şi cu cei ce lucrează fărădelegea, fără însă a se împreună-trage cu dânşii (La Nichita)”. [Avem aici poveţe concrete care n-ar arunca pe nimeni în rătăcire dacă ar fi urmate întocmai. E vorba de ce înseamnă să trăieşti pe şi să-L propovăduieşti pe Dumnezeu printre păcătoşi. Oare câţi am reuşit acest lucru?]

55 Zice însă Teodorit: „Fericitul David se roagă a nu avea nici o comuniune [] cu cei ce-i făţarnici (adică cu cei ce arată una [se arată a fi într-un fel] şi alta sunt [de fapt]). «Că urâţi, zice, sunt cei ce unele grăiesc, şi altele voiesc» [duplicitari], pentru care pricină dar voiesc să-şi adune ei răsplătirile cele potrivite meşteşugirilor lor»”.

56 Iar altul zice: „Prin faptele lor se înţeleg cele despre aşezarea sufletului, iar fapte ale mâinilor lor, cele ale puterilor celor lucrătoare, după care sporesc în lucrare cele alcătuite în judecată []”.

57 Altul însă zice: „Din lucrurile Domnului, unele sunt văzute, iar altele nevăzute, care [oameni], nevăzând acestea, s-au supus pe ei înşişi pedepselor. Ori prin lucruri ale Domnului se înţeleg şi cuvintele Lui, iar prin lucruri ale mâinilor Lui, făptuirile (după Teodorit)”.

58 Zice însă Teodorit: „Folositoare este, pentru cei răi ziditori, surparea zidirii celei rele, şi de aici este dar arătat că şi cele mai-nainte zise le-a zis cu mai-nainte spunere, nu pe dânşii blestemându-i, ci proorocind cele se urmau să fie, că nu a zis «surpă-i», ci surpa-vei pe dânşii şi nu-i vei zidi”.

59 A zis însă dumnezeiescul Chiril: „M-am ajutat, zice, într-atât, încât trupul meu a înflorit, mai că s-a îngrăşat de multa veselie”, că scris este: Inima veselindu-se, înfloreşte faţa (Pilde 15: 13), iar în mâhniciuni fiind, posomoreşte, că mâhniciunile cumplit o vestejesc, iar veselia iar o înviorează”.

60 Zice Teodorit: „Împăratului îi este cuviincioasă rugăciunea pentru popor. Vrednică de laudă este dar fapta aceasta a Marelui David că, deşi prigonit fiind de către popor (căci îi dădea război împreună cu Saul), a adus lui Dumnezeu rugăciunea cea pentru dânşii. Că prevedea schimbarea prin care urmau să treacă, şi nu vedea nedreptate, ci slujba cea din viitor”.