marți, 24 februarie 2015

Psalmul 39 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 39



Întru sfârşit. Psalm al lui David.

    Acest psalm s-a insuflat lui David de la Duhul Sfânt, [zis fiind] din partea Bisericii creştinilor (după dumnezeiescul Chiril şi după Atanasie), care mulţumeşte prin acesta lui Dumnezeu pentru că S-a învrednicit de dumnezeiescul dar. Se roagă însă ca să se izbăvească şi de tiranii şi prigonitorii care o vrăjmăşeau. Însă se suprascrie întru sfârşit, deoarece cele scrise într-însul priveau la sfârşit, precum şi toate prin lucru s-au făcut 34.

1. Aşteptând, am aşteptat pe Domnul,
   Îndoirea aceasta a zicerii aşteptând, am aşteptat este obişnuită în limba evreiască, este însă arătătoare şi însemnătoare de întindere*, precum aceasta: Văzând, am văzut răutatea poporului meu, adică o am văzut (Ieş. 3: 7). Şi: cunoscând, voi cunoaşte (Fac. 15: 13), adică cu de-amănuntul vei cunoaşte, şi alte prea multe asemenea. Deci acest aşteptând, am aşteptat însemnează în loc de: „Eu, Biserica, mult am aşteptat pe Hristos ca să-Mi ajute”. Că scris este despre Dânsul: Şi Acesta va fii aşteptarea neamurilor (Fac. 49: 10). Despre aceasta au propovăduit dumnezeieştii Prooroci.

şi a căutat spre mine.
2. Şi a auzit rugăciunea mea

   „Hristos, zice, M-a văzut cu luare aminte, împreună şi cu milostivire, pe Mine, Biserica Sa, ticăloşindu-mă de răutatea idolilor, şi pentru aceasta a ascultat rugăciunea mea care se făcea pentru mine.” Că se rugau proorocii pentru Biserica cea din neamuri, că mai întâi ia aminte cineva, şi apoi aude şi apără pe cel ce se roagă (după Eusebie).

şi m-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului.
   Primejdiile cele mai mari, cu nişte numiri ca acestea le arătau cei vechi, adică cu gropile, cu tina şi cu noroiul, prin groapă a ticăloşiei se poate înţelege prăpastia rătăcirii idolilor (după Didim), înlăuntrul căreia se ticăloşea cu sufletul Biserica cea din păgâni, iar tina noroiului, adică tina cea glodoasă şi ticăloasă [mizerabilă], este alcătuirea împătimirilor şi a poftelor, după acelaşi, care este stricătoare şi lipitoare de sufletul acela ce va cădea într-însa.

3. Şi a pus pe piatră picioarele mele, şi a îndreptat paşii mei.
   „A statornicit, zice, Hristos, nestatornicele Mele picioare, ale Bisericii, pe piatra credinţei cea neprimejduită, şi, arătând mie calea mântuirii prin evanghelicele porunci, a ridicat din mijloc toată poticnirea şi prăpastia, şi aşa a îndreptat călătoria mea, încât să nu mai umblu strâmb şi rătăcit încoace şi-ncolo.”35

luni, 23 februarie 2015

Psalmul 38 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 38


Întru sfârşit, lui Iditum, cântarea lui David.


   Pentru ce psalmul acesta este al lui David adică, căci suprascrierea zice despre Iditum? Îndestul am scris în precuvântarea cărţii la capitolul 5, adică cum că psalmul l-a scris David, însă l-a dat acestui ieropsalt, Iditum, ca să-l cânte. Întru sfârşit însă se suprascrie deoarece David, jelind nimicnicia şi puţinătatea anilor vieţii omeneşti, pomeneşte de sfârşitul vieţii, zicând: Fă-mi, Doamne, cunoscut sfârşitul meu. Şi numărul zilelor mele care este? (Ps. 38: 5-6), şi se mai roagă să dobândească odihna cea învistierită [păstrată] sfinţilor, după Asterie.

1. Zis-am: păzi-voi căile mele, ca să nu greşesc cu limba mea.
   Şi psalmul acesta l-a zis David aducându-şi aminte de cele ce a pătimit când fugea de fiul său Abesalom, cel ce se ridicase asupra lui: „Eu, zice, fugind de ucigătorul de părinte, fiul meu, am zis întru sine că de-acum înainte voi păzi căile mele, adică cuvintele mele pe care le greşesc cu limba, ca să nu mai greşesc vreun cuvânt potrivnic din împuţinarea sufletului şi din mânie, pentru că: Certându-mă,m-a certat Domnul, şi pătimirile mi s-au făcut învăţături 19”. Iar cum că şi cuvintele se zic căi (că povăţuiesc pe om la lucrări şi la diferite trebi, după dumnezeiescul Hrisostom), adevereşte Marele Pavel, scriind către Corinteni:Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica (I Cor. 4: 17)20.

2. Pus-am gurii mele pază, când a stătut păcătosul împotriva mea.
   Prea îndemânatică* şi lesnicioasă unealtă a păcatului este limba. Pentru aceasta, dumnezeiescul David multă purtare de grijă şi silinţă a luat spre a o păzi; iar păcătos numeşte pe Semein, fie din pricina vieţii lui cea cu nebăgare de seamă şi păcătoasă, fie pentru vorbăria şi obrăznicia pe care o a arătat atunci, ocărând arătat [pe faţă] pe David. Căci neruşinatul acesta mergea în urma lui David, ocărându-l, şi cu pietre împroşcându-l, şi ţărână asupra lui aruncând. Deci zice David că: „Eu, ocărându-mă de Semein, am tăcut, şi cuvânt potrivnic asupra lui n-am grăit”.

3. Amuţit-am şi m-am smerit, şi am tăcut din bunătăţi[*],
   „De bună voie, zice, m-am făcut mut, şi nu am grăit către Semein, cel ce mă ocăra, de vreme ce mi-am adus aminte că pentru păcatele mele a îngăduit Dumnezeu să se scoale acesta asupra mea şi să mă ocărască.” A zis încă şi că am tăcut din bunătăţi, adică „din bunătatea mea, pentru că, căutând a izbândi pentru cinstea mea şi a pedepsi pe Semein, nu am voit, din bunătate şi milostivire”, că şi atunci când Abişai, fiul lui Ţeruia, s-a pornit să omoare pe Semein, l-a oprit David, zicând: Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a poruncit să blesteme pe David. Cine deci poate să-i zică: De ce faci tu aşa? (II Împăraţi 16: 10)21.

duminică, 22 februarie 2015

Psalmul 37 - în tâlcuirea Sf.Părinți



Catisma a şasea 
 


PSALMUL 37[*][†]
 


Psalm al lui David. Întru pomenire pentru sâmbătă*.


   Psalmul acesta este asemenea cu cel de-al şaselea, pentru că acelaşi început îl are şi acela, şi asemenea cu acela, şi acesta plânge relele întâmplări ce i-au urmat lui David după păcat, şi pentru că şi acesta, ca şi acela, roagă pe Dumnezeu ca să izbăvească pe David din relele întâmplări, şi să dobândească răsuflare*. Urmează deci ca psalmul acesta să se fi scris atunci când David era prigonit de Abesalom. Iar întru pomenire s-a suprascris, adică a păcatelor lui David şi a întâmplărilor şi pătimirilor celor rele ce au urmat pentru păcatele sale 1.

1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi*;
    Cuvintele acestea le-am tâlcuit la Psalmul 6, şi vezi despre acestea acolo, iar mânia şi urgia lui Dumnezeu nu se cuvine să le înţelegem ca patimi, ci cum că sunt cele mai tari hotărâri ale lui Dumnezeu care se cuvin păcătoşilor 2.

2. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine,

   Săgeţile lui Dumnezeu se înţelege că sunt (după Marele Vasile) cuvintele cele mustrătoare, prin care Proorocul Natan a săgetat asupra lui David, zicând lui: Deci nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie Heteul, ca să-ţi fie nevastă (II Împăraţi 12: 10). Ori prin săgeţi să înţelegi legile lui Dumnezeu, cele rânduite asupra preacurvarului şi ucigaşului David, pe care le simţea în inimă ca nişte săgeţi, şi îl împungeau, şi dureri pricinuiau sufletului lui. Ori prin săgeţi să înţelegi durerile şi scârbele ce au urmat lui David din relele întâmplări şi din ispite, care ca nişte săgeţi îi pătrundeau inima şi o întristau, căci, cu adevărat, bolduri şi săgeţi ale lui Dumnezeu i-au fost întristările acestea, fiindcă după depărtarea lui Dumnezeu i s-au întâmplat lui David [acestea][3]. Iar în loc de s-au înfipt, Simmah a zis „au căzut asupra lui”.

şi ai întărit peste mine mâna Ta;

   Zicerea ai întărit se înţelege în loc de „ai coborât mila Ta, Doamne, asupra mea, adică puterea Ta cea stăpânitoare, bătându-mă adeseori”[4]. Ori zice că „atât de grea ai coborât mâna Ta asupra mea, încât nu pot suferi, greu bătându-mă*5.

Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale.
   Zicerea de la faţa mâniei Tale, şi cea de la faţa păcatelor mele, şi cea de la faţa nebuniei mele, toate s-au zis în psalmul acesta în chip perifrastic: în loc de „pentru" urgia Ta, şi pentru păcatele mele, şi pentru nebunia mea. „Nu este dar, zice, vindecare în trupul meu, adică slobozenie de relele pătimiri pe care eu însumi mi le-am pricinuit pentru urgia Ta, adică pentru îngrozirea şi înspăimântarea Ta, căci mi s-au făcut prin Proorocul Natan, ori pentru îngrozirea cea prin legile Tale.” Despre o rea pătimire ca aceasta, acelaşi David zice şi într- alţi psalmi: Şi smeream cu post sufletul meu (Ps. 34: 12). Şi: Carnea mea s-a istovit de lipsa untdelemnului (Ps. 108: 24). Şi: Osul meu s-a lipit de carnea mea (Ps. 101: 6). Şi: ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu (Ps. 68: 4). Şi altele asemenea.

sâmbătă, 21 februarie 2015

Psalmul 36 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 36


Psalm al lui David. 
 


   Psalmul acesta cuprinde sfatuiri, deoarece sfătuieşte şi învaţă pe tot omul să sufere cu îndelungă răbdare şi cu mulţumire, oricâte lucruri potrivnice i-au urmat, şi să nu-şi pună nădejdea în bunele-sporiri ale oamenilor răi în lumea aceasta 87.


1. Nu râvni celor ce viclenesc,

   Cineva poate să zică că râvna este o urmare, mai poate să zică că râvna este îndemnare şi aprindere* (precum a zis Teodoţion). Sfătuieşte dar David, zicând fiecărui creştin: „Nu te aprinde, şi nu urma, o omule, oamenilor celor ce viclenesc, nici nu te întărâta, nici nu te îndemna la a te mâhni văzând bunele-sporiri pe care le au cei răi”88.

nici nu urma [râvni] celor ce fac fărădelege.

   De vreme ce mulţi, văzând pe oamenii cei răi că bine-sporesc, se îndeamnă a urma răutăţii lor, din pricina micimii de suflet şi a puţinătăţii credinţei lor, pentru aceasta, Prooroc-împăratul opreşte pe cei mici la suflet de a urma nelegiuiţilor şi răilor, pentru că urmarea acestora este lucru pierzător şi de suflet vătămător. Râvna însă este o poftă a cuiva care voieşte să dobândească bunătăţile pe care le vede la celălalt (după Origen), iar râvna se socoteşte chiar spre bine. De multe ori însă, se ia şi spre rău, precum aici. Ori zicerea nu râvni este în loc de „să nu te lauzi, nici să te rogi ca să te faci şi tu asemenea cu oamenii cei fărădelege 89.

2. Căci ca iarba curând se vor usca, şi ca verdeaţa buruienii degrab vor cădea.

   Aici aduce David pricina pentru care nu se cuvine a urma cineva celor răi, „pentru că, zice, răii aceştia, ca iarba cea de pe acoperişuri, degrab se vor usca, neavând rădăcină adâncă, şi, ca colţii cei tineri, degrab se vor strica”, căci verdeaţa buruienii este în loc de „colţii ierbii ce răsar şi înverzesc”, ori cele ce sunt din felul verdeţii”, pentru că acelea, degrab uscându-se, cad şi se pierd.

3. Nădăjduieşte spre Domnul şi fă bunătate,

   „Nădăjduieşte, zice, o omule, că nu trece cu vederea Domnul ostenelile celor cu fapte bune, şi pentru aceasta lucrează şi tu bunătatea şi fapta bună, că aceasta înseamnă aici bunătatea (după Origen).”

şi locuieşte pământul, 90

   „De vei lucra, zice, tu, creştine, fapta bună, fără frică vei locui pe pământul acesta, fiindcă ai păzitor pe însuşi Dumnezeu.”

Psalmul 35 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 35



Întru sfârşit, lui David, robul Domnului.



    Când David era izgonit de Saul, a fugit în peşteră ca să doarmă, însă Saul a intrat în aceeaşi peşteră, neştiind că David este ascuns în partea cea mai dinlăuntru a peşterii, dormind şi el acolo, aproape de gura peşterii, iar David, sculându-se noaptea şi aflând pe Saul culcat, nu l-a omorât, ci numai poala hainei lui o a tăiat, spre dovadă, iar după ce s-a făcut ziuă şi Saul a ieşit din peşteră, David, stând departe, a strigat, înfruntând pe Saul. întrebându-l pentru ce îi vrăjmăşeşte viaţa cu nedreptate şi îl prigoneşte, i-a arătat încă şi dreptatea sa, şi nepomenirea de rău a sa ce o avea către Saul, căci, în mâinile sale avându-l, nu l-a omorât; i-a arătat încă spre încredinţare şi poala hainei lui pe care i-a tăiat-o. Saul însă, ruşinându-se şi umilindu-se, a mărturisit că cu nedreptate prigoneşte pe David, şi astfel i-a zis simplu cuvinte voite cu dragoste, însă a rămas iarăşi acelaşi, prigonind adică pe David. Pentru aceasta, David, durându-1 inima pentru întâmplarea sa, a alcătuit psalmul acesta, mai întâi, ca să prihănească pe Saul, iar după aceasta, să vindece şi lucrarea cea rea a fiecărui om viclean şi vrăjmăşitor (vezi şi suprascrierea Psalmului 56). Iar psalmul s-a suprascris întru sfârşit, fiindcă prooroceşte pentru pieirea vrăjmaşilor săi, care a şi urmat la sfârşit, iar rob al Domnului se numeşte David, şi ca un fiu, şi ca o slugă a Lui, precum am tâlcuit la suprascrierea Psalmului 17 74.

1. Zis-a călcătorul de lege, ca să păcătuiască întru sine:

   Acest zis-a se înţelege în loc de „socoteşte” (după Sfinţii Chiril şi Teodorit), iar ca este de prisos, pentru ca înţelesul să fie de acest fel: „Socoteşte călcătorul de lege ca să păcătuiască întru sine, adică întru singură conştiinţa sa pe ascuns, [zicând] şi că Dumnezeu nu vede răutatea lui, nici vicleana aşezare a inimii lui 75. Ori şi altfel zice întru sine călcătorul de lege, adică cugetă şi gândeşte să păcătuiască, iar călcător de lege este Saul, pentru că ura pe David, care îi era şi prieten şi ginere, având pe Micol de soţie, fiica lui Saul 76.

nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lui.
   Înaintea ochilor unui astfel de om ce ţine fărădelegea, nu este frica lui Dumnezeu, pentru aceasta şi socoteşte şi gândeşte astfel de cugetări rele, şi nu socoteşte, ticălosul, că nu poate a se tăgădui şi a se ascunde de Dumnezeu:

2. Că a viclenit înaintea lui, ca să afle fărădelegea lui, şi să urască.
   „Pentru că, zice, vezi ce a făcut omul cel fărădelege, (...) a întrebuinţat viclenire înaintea sa, adică s-a amăgit pe sine, şi n-a vrut să cerceteze şi să afle ce fel sunt nelegiuirile sale şi să le urască. Şi aici este de prisos ca.”77

3. Graiurile gurii lui, fărădelege şi vicleşug;

   „Cuvinte acelea pe care Saul le-a zis către mine, care păreau a fi de iubire şi pace, erau pline de nelegiuire şi viclenie, având într-însele ascunsă otrava, că aceasta era faptă nelegiuită şi vicleană, căci el, prin cuvintele sale cele părute a fi de iubire, socotea a mă face să nu mă îngrijesc, că adică nu este vrăjmaşul meu, şi aşa să mă găsească fără de pază şi să mă prindă.”

joi, 19 februarie 2015

Psalmul 34 - în tâlcuirea Sf.Părinți




PSALMUL 34


Psalm al lui David.


    Și psalmul acesta a fost scris de David atunci când era prigonit de Saul şi nu găsea loc pentru a sta în linişte (după Eusebie). Se potriveşte însă aceasta şi tuturor creştinilor care sunt prigoniţi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi (după Marele Atanasie). Se cuvine însă ca blestemele care se găsesc în psalmi să le întrebuinţăm împotriva demonilor - vrăjmaşii noştri nevăzuţi, pentru că ei ridică şi pe oameni să ne vrăjmăşească. (...) Iar ocările care se află în psalmi să le întrebuinţăm asupra oamenilor care ne vrăjmăşesc, iar faptele cele bune şi isprăvile ce se află în psalmi nu trebuie să le zicem ca din partea noastră, ci din partea lui David, ca să ne îndemnăm şi pe noi a le urma după putinţă 50.


1. Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac strâmbătate; dă război împotriva celor ce se oştesc asupra mea.
   „Întâi, zice, judecă, Doamne, şi judecă pe cei ce mă nedreptăţesc, adică pe Saul şi pe cei împreună cu el”, iar apoi zice: „dă război şi-i pedepseşte, fiindcă cu nedreptate se pornesc asupra mea”.

2. Apucă armă şi pavăză, şi Te scoală intr-ajutorul meu.
3. Varsă sabia, şi mă închide împotriva celor ce mă prigonesc 51;

   Fiindcă mai sus David a pomenit de oştire, pentru aceasta, aici, prin urmare, a adăugat şi felurile armelor ostăşeşti (după Teodorit), nu că Dumnezeu ar întrebuinţa arme, ci pentru ca să înfricoşeze pe cei răi, după omeneasca cuviinţă, prin enumerarea şi cu forma înfricoşătoare a întrarmării oştirii, că îndestulă este singură voia ori cuvântul lui Dumnezeu spre a pedepsi pe cei nedrepţi şi răi şi să mântuiască pe cei nedreptăţiţi şi buni, iar varsă a zis în loc de „scoate din teacă sabia”, ca, scoţându-se ea, să pară ca şi cum s-ar vărsa din teacă, pentru lucirea ce o are. Iar închide a zis în loc de „îngrădeşte drumul”, pentru ca vrăjmaşii să nu poată fugi de primejdia Ta 52.

zi sufletului meu: mântuirea ta sunt Eu.
   „Zi dar, Doamne, zice, numai sufletului meu: nu te teme, Eu sunt mântuirea ta .” 53

4. Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu;
   „Să se ruşineze adică, zice, cei ce mă caută pe mine, pentru ca să mă omoare, şi această ruşinare o vor pătimi, neputând a mă omorî, oprindu-se ei din pricina puterii Tale.”

marți, 17 februarie 2015

Psalmul 33 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 33



Când şi-a schimbat faţa sa înaintea lui Abimelec,şi l-a slobozit pe el şi s-a dus*.



   Când David fugea de Saul, s-a dus în Nobe*, cetatea preoţilor, şi, aflând pe Abimelec, preotul cel mai cinstit, s-a prefăcut că este trimis de Saul pentru oarecare trebuinţă, şi aşa a cerut pâini şi sabie şi, negăsind altceva, a luat pâinile punerii-înainte, şi a mâncat el şi toţi tovarăşii săi, în afara rânduielii legii, pentru nevoia foamei, deoarece numai preoţilor le era îngăduit a mânca pâinile acelea 23. A mai luat încă David şi suliţa lui Goliat, care era păzită acolo ca un lucru afierosit Domnului 24.

   Fugind însă de la Nobe, s-a dus în Gat, către împăratul Achiş, regele din Gat, care era de alt neam, iar de oamenii lui Achiş, fiindcă cunoşteau pe David şi vorbeau de el într-ascuns*, temându-se David, s-a prefăcut că este nebun, şi-şi purta mâinile încoace şi încolo [mergea în mâini], şi bătea toba pe la porţile caselor, se arunca pe jos, balele îi curgeau din gură şi i se prelingeau pe barbă, şi astfel, fiind socotit că este ieşit din minţi, a fost slobod de către cei de alt neam şi şi-a mântuit viaţa. Aceasta cu adevărat este istoria, precum o povesteşte Cartea I a Împăraţilor, cap. 21. Unii însă, precum Teodorit, numesc pe Achiş, Abimelec, fiindcă acela avea două nume, iar schimbarea feţei numeşte prefăcătoria de care s-a folosit David, cum că este trimis de Saul, pentru a nu-l prinde.

   Însă, chiar dacă am zice că Abimelec are două nume, Cartea I a Împăraţilor povesteşte că David şi-a schimbat faţa la Achiş, împăratul din Gat, şi la Abimeleh preotul 25. Iar la Abimelec s-a prefăcut cum că a fost trimis de Saul. Pentru aceasta, Marele Vasile zice că Abimelec era un nume obştesc al împăraţilor din Gat, precum Cezarul sau Augustul au fost nume obşteşti ale împăraţilor romani. Şi Faraon a fost nume obştesc al împăraţilor Egiptului. Drept aceea, Achiş, înaintea căruia şi-a schimbat David faţa, avea nume obştesc şi împărătesc - Abimelec (fiindcă în vremea lui Avraam şi a lui Isaac, în Scriptură se pomeneşte ca împărat Abimelec), iar adevăratul şi osebitul nume era Achiş. Deci, fiindcă David s-a temut de acesta şi a rămas slobod de el, bucurându-se, pentru aceasta cânta lui Dumnezeu psalmul acesta de mulţumire, căci l-a înţelepţit ca să se prefacă că este lipsit de minte, şi să-şi scape viaţa. Se potriveşte însă psalmul acesta şi fiecărui creştin ce ar scăpa de vreo primejdie aducătoare de moarte 26.

1. Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea,

   „Fiindcă am scăpat, zice, de primejdia morţii, voi mulţumi lui Dumnezeu, Care m-a scăpat, cu nenumărate mulţumiri, că drept este totdeauna a lăuda pe Cel ce totdeauna îmi ajută.” Din aceste cuvinte învăţându-se, Marele Pavel (după dumnezeiescul Chiril) zice tuturor creştinilor: Rugaţi-vă neîncetat, întru toate mulţumiţi (I Tesal. 5: 17).

duminică, 15 februarie 2015

Psalmul 32 - în tâlcuirea Sf.Părinți



Catisma a cincea


PSALMUL 32


Psalm al lui David. Nescris deasupra la evrei.


   Psalmul acesta nu este suprascris la evrei. Se vede însă că s-a scris în pricina împăratului Iezechia, pentru ca să îndemne pe cei vrednici să laude pe Domnul, Care, nevăzut, prin înger, a omorât pe asirieni. Însă psalmul acesta se potriveşte şi fiecărui creştin care s-ar izbăvi de gândiţii asirieni demoni[1].

1. Bucuraţi-vă, drepţilor, întru Domnul;
   Ce este bucuria, am zis în tâlcuirea Psalmului 9: 2, adică cum că este covârşirea şi creşterea de veselie. Iar drepţi numeşte aici David pe cei cu fapte bune, cărora le porunceşte să se bucure întru singur Hristos biruitorul şi ajutătorul celor ce nădăjduiesc spre Dânsul, şi nu în vreun alt lucru, pentru că nici putere,nici oaste, nici bogăţie, nici cetatea cea cu zid nu poate folosi pe om, fără numai dumnezeiescul ajutor [2] .

celor drepţi li se cuvine laudă.

   Zicând David mai sus bucuraţi-vă, împreună a arătat şi pe lăudaţi*, pentru că cel ce se bucură de vreun lucru, acela de bucurie laudă acel lucru, dar de vreme ce numai celor îmbunătăţiţi [virtuoşi] le-a zis să se bucure şi să laude, pentru aceasta zice acum şi pricina, pentru că celor ce au viaţă dreaptă li se cuvine şi dreapta laudă a lui Dumnezeu, deoarece, după Sirah: Nu este bună lauda în gura păcătosului (Înţ. lui Iisus Sirah 15:9) şi: îndreptări a văzut faţa Lui (Ps. 10: 7). Iar Diavolul, fiind şarpe încolăcit, şi umblând strâmb, pentru aceasta se bucură şi se odihneşte în oamenii cei răzvrătiţi şi strâmbi cu socoteala [la minte],

2. Mărturisiţi-vă Domnului în alăută[*][†], în psaltire cu zece strune cântaţi Lui.
   La iudeii cei vechi era lege să laude pe Dumnezeu cu alăută, cu psaltire şi celelalte organe muzicale, precum am spus în Precuvântare, la capitolul 6, învăţând şi ce deosebire este între psaltire şi celelalte organe. Acestea însă trebuie să le înţelegem şi anagogic, prin alăută să înţelegem trupul, fiindcă de jos, din pământ s-a făcut, că zice Marele Vasile şi Didim că, la alăută şi la liră*, sunetul răsună în partea de jos, după arcuşul care este lovit. „Deci mărturisiţi-vă, zice, adică mulţumiţi lui Dumnezeu întâi cu alăuta, adică cu trupul, voi toţi, câţi v-aţi izbăvit cu preaslăvire de asirianul cel de gând, adică de Diavolul, într-acest chip de pildă: postiţi, plângeţi, culcaţi-vă pe jos (adică nu în aşternuturi moi), cântaţi cu gura, şi prin alte lucrări ale virtuţii practice a trupului, acestea toate aduceţi-le lui Dumnezeu ca daruri mulţumitoare”. Aşişderea şi prin psaltire să înţelegi mintea, că precum la psaltirea muzicală şi simţită i se pun zece strune, iar pricina glasurilor [sunetelor] o avea în partea de sus, precum am zis în Precuvântare, cu un chip ca acesta şi minţii i s-au dat zece porunci de înţeles, însă aceste porunci s-au glăsuit de sus, de la Dumnezeu, pe care mintea, păzindu-le, prin con-glăsuirea* lor cântă lui Dumnezeu gândită cântare. „Deci după ce, zice, voi, drepţii, veţi mulţumi lui Dumnezeu cu alăuta trupului prin virtutea practică, cântaţi lui cu psaltirea, adică cu mintea prin vedere duhovnicească.[3]

3. Cântaţi Lui cântare nouă,

   După istorie adică, David îndeamnă pe evrei să cânte cântări noi pentru minunea cea nouă ce s-a făcut atunci la Iezechia. Iar după alegorie, trebuie să înţelegem cântările creştinilor, câte le alcătuiesc drept-slăvitorii şi le cântă Domnului în biserică, că toate acestea sunt cântare nouă [nemaiauzită], socotindu-se pe lângă cântările legii vechi[4].

vineri, 6 februarie 2015

Psalmul 31 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 31

Psalm al lui David. De pricepere.

   Psalmul acesta se suprascrie de pricepere, fie pentru că David, umplându-se de pricepere, a scris psalmul acesta, fie pentru că este trebuinţă de pricepere pentru acest psalm, fie pentru că psalmul acesta face pricepuţi pe cei ce-l citesc, căci zice către dânşii: Nu fiţi ca calul şi ca catârul, întru care nu este pricepere (v. 10). Însă psalmul acesta l-a scris după preacurvia cu Virsavia [Batşeba], şi după uciderea lui Urie, că, după păcătuirile* acestea, căzând în multe feluri de cugetări şi de ispite, a compus mulţi psalmi, care povestesc despre aceste păcătuiri ale sale, însă psalmul acesta este potrivit şi fiecărui creştin, înţelegându-se moraliceşte după analogie şi asemănare.

1. Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile, şi cărora li s-au acoperit păcatele.

   Deoarece David, după păcat, s-a ostenit mult în pocăinţă, pentru aceasta fericeşte acum, aici, pe aceia care se curăţesc de păcatele lor fără osteneli 106. Să înţelegi însă şi prin ghicitură, (...) pe creştinii care se botează, fiindcă din cei ce se botează, unii sunt dintre păgâni, iar alţii dintre evrei. Pe de-o parte a zis pentru nelegiuirile celor dintre păgâni, cărora nu li s-a dat lege, iar pe de alta, pentru cei dintre evrei, care au lege, căci păcatul este stricarea legii 107.

2. Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul,

   „Fericit, zice, este omul acela căruia nu i se socoteşte păcatul, adică nu-i va scrie, nici nu-i va număra Dumnezeu păcatele.” Pentru ce? Pentru că păcatul se şterge prin baia naşterii de-a doua, însă aici păcat a numit cu deosebire toată greşeala, atât a celor dintre păgâni, cât şi a celor dintre evrei. Unii însă înţeleg ambele ziceri - pe cea de mai sus şi pe cea de aici - fără a face deosebire între ele, zicând că amândouă, prin alăturare*, însemnează acelaşi lucru.

nici este în gura lui vicleşug.

   „Fericit, zice, este omul acela care, după ce s-a botezat, nu a minţit întru făgăduinţele pe care le-a făcut lui Flristos [adică] ca să păzească poruncile Lui”, că vicleşug numeşte aici minciuna, căci tot creştinul mărturiseşte la Sfântul Botez că se va lepăda de lucrările Diavolului, şi va îmbrăţişa şi va păzi poruncile lui Hristos.

Psalmul 30 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 30

Psalm al lui David. Întru sfârşit, pentru uimire.


• Psalmul acesta se suprascrie întru sfârşit pentru că cuprinde proorocia care priveşte la sfârşit, iar pentru uimire, pentru că pomeneşte uimirea, adică abaterea lui David (de la poruncile Domnului), prin curvia cu Virsavia [Bateşeba], şi omorârea lui Urie, bărbatul ei, căci unii tâlcuiesc uimirea ca „ieşire din adevăr şi din dreapta cugetare”90.

Psalmul acesta a fost zis de David în vremea când era prigonit de fiul său, Abesalom (după Teodorit). Însă cuvintele psalmului acesta se potrivesc puţin şi fiecărui creştin, căci în locul lui Abesalom şi a lui Ahitofel se înţeleg vrăjmaşii lui, adică Diavolul şi demonii, asemenea şi celelalte ziceri se iau tropologic pentru morala* fiecărui creştin.



1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă ruşinez în veac;
   Zicerea aceasta este asemenea cu una de mai înainte: Spre Tine am nădăjduit, să nu mă ruşinez în veac (Ps. 24: 2), a cărei tâlcuire vezi-o acolo 91.

întru dreptatea Ta, izbăveşte-mă şi mă scoate.

   „Măcar, zice, că eu sunt nevrednic de ajutor, însă Tu, Doamne, pentru dreptatea Ta, izbăveşte-mă de moartea şi pândirea vrăjmaşilor mei, fiindcă dreptatea Ta pe acei fii care se ridică împotriva părinţilor lor îi osândeşte obşteşte, dar şi pe toţi cei ce nedreptăţesc.” Ambele ziceri însemnează unul şi acelaşi lucru,şi izbăveşte-mă, şi scoate-mă.

2. Pleacă spre mine urechea Ta,

   Despre plecarea urechii lui Dumnezeu am vorbit în tâlcuirea Psalmului 16, stih 6, şi vezi acolo, adică la tâlcuirea zicerii pleacă urechea Ta către mine.

grăbeşte de mă scoate; fii mie Dumnezeu apărător
   Nu zice numai izbăveşte-mă, Doamne, ci şi „degrabă isprăveşte această izbândire a mea”, ori „fii mie apărător, şi fii mie cutare şi cutare”. Şi aceasta este împreună cu altele o însuşire [fel de exprimare] a limbii evreieşti. Că, deşi Dumnezeu era Dumnezeu al lui David, cu toate acestea, David nu cere aici simplu ca Dumnezeu să fie al său, ci să fie apărător al său, şi ajutător în vremea nenorocirii sale 92.

duminică, 1 februarie 2015

Psalmul 29 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 29


Întru sfârşit, cântare la înnoirea casei lui David.

   Ce însemnează psalm de cântare am spus în precuvântarea de la capitolul 9. Iar despre cealaltă suprascriere a psalmului acestuia se zic cuvinte osebite: că zic unii, precum Marele Atanasie, că se numeşte aici casă sufletul lui David, fiindcă s-a făcut locuinţă a darului proorocesc al Sfântului Duh. Iar înnoire s-a numit înnoirea sufletului, atunci când, după preacurvia cu Virsavia [Batşeba] şi după omorârea lui Urie, pocăindu-se cu fierbinţeală, s-a încredinţat iarăşi a lua proorocescul dar, şi a proorocit ca şi mai-nainte, precum tâlcuieşte pomenitul Sfânt. Iar alţii numesc casă Biserica creştinilor; iar înnoire au numit praznicul pe care îl prăznuia Iezechia în biserica Domnului după uciderea asirienilor, care praznic, pentru mărirea sa, se aseamănă cu înnoirile bisericii 76. Drept pentru care,psalmul acesta, suprascriindu-se psalm de cântare la înnoirea casei, prooroceşte ce cuvinte şi ce laude erau de cuviinţă a se cânta ori de David, ori de biserică, ori de Iezechia, că la fiecare din aceştia se poate potrivi acest psalm, iar numele David trebuie a se citi osebit [separat], căci însemnează pe autorul psalmului.

1. Înălţa-Te-voi, Doamne, că m-ai ridicat pe mine,

   Cum poate smeritul om să înalţe pe Domnul cel înalt? Cu adevărat, în nici un chip, fără numai a-L mărturisi înalt (după Marele Vasile), căci astfel măreşte omul pe Dumnezeu, fiindcă cugetă şi dogmatic, anume că Dumnezeu este prea mare, precum, dimpotrivă, smereşte şi micşorează pe Dumnezeu cel ce gândeşte şi vorbeşte despre El înţelesuri şi cuvinte smerite şi de mică cuviinţă. Însă a zis m-ai ridicat în loc de „m-ai smerit şi m-ai uşurat pe mine, cel ce eram doborât de păcat,ridicându-mă cu mâna ajutorului Tău ”. 77

şi nu ai veselit pe vrăjmaşii mei asupra mea.
   De se va înţelege zicerea aceasta pentru David, arată că Dumnezeu nu a veselit pe vrăjmaşii lui David, cărora [de altfel] le-a trimis îngrozire prin Proorocul Natan, ca să-i dea lui David împărăţia, dar ei nu i-au dat-o. Iar de s-ar înţelege pentru Biserică, vrăjmaşi îi numeşte pe draci. Iar dacă pentru Iezechia, vrăjmaşi îi numeşte pe asirieni. „Iar pe nişte vrăjmaşi ca aceştia, zice, nu i-ai veselit, Doamne, adică nu le-ai dat să se veselească împotriva mea.” 78

2. Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine, că m-ai vindecat.
   „M-ai vindecat, Doamne, zice, nu la multă vreme după păcat.” Pentru că David, zicând: Am greşit Domnului meu (II împăraţi, 12: 12), îndată a auzit de la Natan că şi: Domnul a ridicat păcatul tău. Iar Biserica iarăşi chemând pe Dumnezeu în vremea Sfântului Botez, îndată se curăţeşte [cel ce se botează] de relele păcatului. Iar Iezechia, îmbrăcându-se cu sac, şi rugând pe Dumnezeu,degrabă s-a vindecat de rana înconjurării asirienilor sau şi de boala sa cea pricinuitoare de moarte 79.

3. Doamne, scos-ai din iad sufletul meu;

   De se va înţelege zicerea aceasta pentru David şi pentru Biserică, însemnează că Dumnezeu a slobozit sufletul lui David şi al credincioşilor săi din întunericul păcatului. Ori se zice aceasta şi pentru stricarea şi zdrobirea iadului, şi pentru slobozirea sufletelor din iad pe care a făcut-o Hristos (după Sfântul Chiril). Iar de se va înţelege pentru Iezechia, cuvântul va arăta aceea că Dumnezeu l-a slobozit pe el din întunericul robiei, care pricinuieşte sufletului întunecare şi întristare.

Psalmul 28 - în tâlcuirea Sf.Părinți



PSALMUL 28


Psalm a lui David. La scoaterea cortului.

   După istorie, psalmul acesta este adică o poruncă pentru preoţi şi leviţi, la ieşirea cortului, adică pentru scoaterea lui din biserică, care poruncă rânduieşte ce urmează să facă preoţii în ziua cea următoare, adică cum că se cuvine să aducă fii de berbeci, adică miei tineri de la oi, că se cuvine să aducă slavă lui Dumnezeu cu laude şi cu psalmi, cum că se cuvine să aducă şi cinste, şi bună rânduială, şi [toate] cu evlavie, şi că acestea trebuie aduse în curtea bisericii. Iar anagogic şi alegoric, psalmul acesta trebuie înţeles pentru ieşirea sufletului din trup (precum zic Atanasie cel Mare şi Vasile cel Mare), pe care Apostolul îl numeşte cort, fiindcă trupul este umbrire şi locuinţă a sufletului. Deci porunceşte psalmul acesta ce se cuvine să facem şi cum trebuie să ne gătim pentru ieşirea noastră din trup, adică pentru moarte, şi pentru retragerea din lumea aceasta, de vreme ce numai lucrurile cele bune care le va face cineva în viaţa aceasta, acelea se fac ajutătoare şi merinde ale sufletului în cealaltă viaţă 61.

1. Aduceţi Domnului fiii lui Dumnezeu; aduceţi Domnului pe fiii berbecilor.

   Fii ai lui Dumnezeu (după Marele Vasile) sunt Apostolii, că şi Domnul i-a numit aşa, Tată al lor numind pe Dumnezeu: Mă voi sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru (In. 20: 17). Iar fii ai berbecilor sunt creştinii cei ce din păgâni au crezut, ai căror părinţi erau ca nişte vite necuvântătoare din pricina rătăcirii idolatriei (după Teodorit). Deci David îndeamnă pe Apostoli ca să aducă neamurile lui Dumnezeu, zicând: „O, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului, aduceţi-I fii de berbeci”; însă pentru emfază* a zis de două ori aduceţi. Ori se înţelege şi altfel: fii ai lui Dumnezeu sunt aceia care au fost înfiaţi de Hristos prin a doua naştere a Sfântului Botez, şi care s-au arătat desăvârşiţi după fapta bună, iar fii ai evreilor sunt creştinii care au fost născuţi de Apostoli prin propovăduirea evanghelică, care sunt încă nedesăvârşiţi, că, de vei vrea, prin berbeci poţi să înţelegi şi pe Apostoli, ca pe nişte povăţuitori ai turmei lui Hristos; deci, cum ar zice David: „Voi, cei mai desăvârşiţi, povăţuiţi la buna-cinstire şi la fapta bună pe cei mai nedesăvârşiţi, fiindcă acest lucru este bine-primit şi bineplăcut lui Dumnezeu, că însuşi Domnul a zis lui Petru: De Mă iubeşti, Petre, paşte oile Mele (In. 21: 17).

2. Aduceţi Domnului slavă şi cinste;
   „Slavă, zice, aduceţi lui Dumnezeu, prin mărturisirea gurii, iar cinste, prin frica şi paza poruncilor lui Dumnezeu”, pentru că, dacă cineva necinsteşte pe Dumnezeu prin călcarea legii, precum a zis Apostolul, este vederat*, în schimb, cel ce păzeşte poruncile lui Dumnezeu, acela cinsteşte pe Dumnezeu, Care a dat poruncile 62.

aduceţi Domnului slavă numelui Lui;
   „Aduceţi, zice, slavă numelui Lui, cu fapte de laudă şi plăcute lui Dumnezeu”, pentru că, pentru cei ce păcătuiesc, Dumnezeu a zis: Pentru voi se huleşte numele Meu între neamuri (Is. 52: 5). Căci atunci când cel de alt neam şi necredinciosul vede petrecerea creştinilor că este bună, laudă şi slăvesc pe Hristos, ca Unul Care este învăţător al faptei bune, iar de este rea, prihănesc şi hulesc mai mult pe Hristos, ca pe un învăţător al răutăţii[*] [†]. Deci, pentru aceasta zice: Aduceţi Domnului slavă numelui Lui, adică, folosind perifrază, însuşi Lui.

închinaţi-vă în curtea cea sfântă a Lui.

   Mai-nainte de venirea lui Hristos, la evrei, curtea sfântă era în Ierusalim, adică sinagoga (după Marele Vasile), iar după venirea lui Hristos şi după moartea cea de pe Cruce pe care I-au pricinuit-o iudeii, curtea lor s-a pustiit, Biserica şi credinţa creştinilor facându-se apoi curte (cetate) sfântă a lui Hristos, întru care David îndeamnă pe creştini să se închine Domnului, oprindu-se de la adunările schismatice ascunse, şi alegând pe singură credinţa cea dată de Hristos. Însă cineva poate să înţeleagă prin curte şi pe cea cerească, de aceea, cei ce sunt sădiţi aici, jos, în curtea Domnului, adică în Biserica credincioşilor, vor înflori acolo sus, în cereştile curţi ale lui Dumnezeu 63.