PSALMUL 39
Întru sfârşit. Psalm al lui David.
Acest psalm s-a insuflat lui David de la Duhul Sfânt, [zis fiind] din partea Bisericii creştinilor (după dumnezeiescul Chiril şi după Atanasie), care mulţumeşte prin acesta lui Dumnezeu pentru că S-a învrednicit de dumnezeiescul dar. Se roagă însă ca să se izbăvească şi de tiranii şi prigonitorii care o vrăjmăşeau. Însă se suprascrie întru sfârşit, deoarece cele scrise într-însul priveau la sfârşit, precum şi toate prin lucru s-au făcut 34.
1. Aşteptând, am aşteptat pe Domnul,
Îndoirea aceasta a zicerii aşteptând, am aşteptat este obişnuită în limba evreiască, este însă arătătoare şi însemnătoare de întindere*, precum aceasta: Văzând, am văzut răutatea poporului meu, adică o am văzut (Ieş. 3: 7). Şi: cunoscând, voi cunoaşte (Fac. 15: 13), adică cu de-amănuntul vei cunoaşte, şi alte prea multe asemenea. Deci acest aşteptând, am aşteptat însemnează în loc de: „Eu, Biserica, mult am aşteptat pe Hristos ca să-Mi ajute”. Că scris este despre Dânsul: Şi Acesta va fii aşteptarea neamurilor (Fac. 49: 10). Despre aceasta au propovăduit dumnezeieştii Prooroci.
şi a căutat spre mine.
2. Şi a auzit rugăciunea mea
„Hristos, zice, M-a văzut cu luare aminte, împreună şi cu milostivire, pe Mine, Biserica Sa, ticăloşindu-mă de răutatea idolilor, şi pentru aceasta a ascultat rugăciunea mea care se făcea pentru mine.” Că se rugau proorocii pentru Biserica cea din neamuri, că mai întâi ia aminte cineva, şi apoi aude şi apără pe cel ce se roagă (după Eusebie).
şi m-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului.
Primejdiile cele mai mari, cu nişte numiri ca acestea le arătau cei vechi, adică cu gropile, cu tina şi cu noroiul, prin groapă a ticăloşiei se poate înţelege prăpastia rătăcirii idolilor (după Didim), înlăuntrul căreia se ticăloşea cu sufletul Biserica cea din păgâni, iar tina noroiului, adică tina cea glodoasă şi ticăloasă [mizerabilă], este alcătuirea împătimirilor şi a poftelor, după acelaşi, care este stricătoare şi lipitoare de sufletul acela ce va cădea într-însa.
3. Şi a pus pe piatră picioarele mele, şi a îndreptat paşii mei.
„A statornicit, zice, Hristos, nestatornicele Mele picioare, ale Bisericii, pe piatra credinţei cea neprimejduită, şi, arătând mie calea mântuirii prin evanghelicele porunci, a ridicat din mijloc toată poticnirea şi prăpastia, şi aşa a îndreptat călătoria mea, încât să nu mai umblu strâmb şi rătăcit încoace şi-ncolo.”35