PSALMUL 31
Psalm al lui David. De pricepere.
Psalmul acesta se suprascrie de pricepere, fie pentru că David, umplându-se de pricepere, a scris psalmul acesta, fie pentru că este trebuinţă de pricepere pentru acest psalm, fie pentru că psalmul acesta face pricepuţi pe cei ce-l citesc, căci zice către dânşii: Nu fiţi ca calul şi ca catârul, întru care nu este pricepere (v. 10). Însă psalmul acesta l-a scris după preacurvia cu Virsavia [Batşeba], şi după uciderea lui Urie, că, după păcătuirile* acestea, căzând în multe feluri de cugetări şi de ispite, a compus mulţi psalmi, care povestesc despre aceste păcătuiri ale sale, însă psalmul acesta este potrivit şi fiecărui creştin, înţelegându-se moraliceşte după analogie şi asemănare.
1. Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile, şi cărora li s-au acoperit păcatele.
Deoarece David, după păcat, s-a ostenit mult în pocăinţă, pentru aceasta fericeşte acum, aici, pe aceia care se curăţesc de păcatele lor fără osteneli 106. Să înţelegi însă şi prin ghicitură, (...) pe creştinii care se botează, fiindcă din cei ce se botează, unii sunt dintre păgâni, iar alţii dintre evrei. Pe de-o parte a zis pentru nelegiuirile celor dintre păgâni, cărora nu li s-a dat lege, iar pe de alta, pentru cei dintre evrei, care au lege, căci păcatul este stricarea legii 107.
2. Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul,
„Fericit, zice, este omul acela căruia nu i se socoteşte păcatul, adică nu-i va scrie, nici nu-i va număra Dumnezeu păcatele.” Pentru ce? Pentru că păcatul se şterge prin baia naşterii de-a doua, însă aici păcat a numit cu deosebire toată greşeala, atât a celor dintre păgâni, cât şi a celor dintre evrei. Unii însă înţeleg ambele ziceri - pe cea de mai sus şi pe cea de aici - fără a face deosebire între ele, zicând că amândouă, prin alăturare*, însemnează acelaşi lucru.
nici este în gura lui vicleşug.
„Fericit, zice, este omul acela care, după ce s-a botezat, nu a minţit întru făgăduinţele pe care le-a făcut lui Flristos [adică] ca să păzească poruncile Lui”, că vicleşug numeşte aici minciuna, căci tot creştinul mărturiseşte la Sfântul Botez că se va lepăda de lucrările Diavolului, şi va îmbrăţişa şi va păzi poruncile lui Hristos.
3. Că am tăcut,
„Fericiţi sunt, zice, cei de mai sus, fiindcă fără de osteneală s-au curăţit de păcatele lor prin Sfântul Botez, şi au rămas în această curăţie, nemaipăcătuind după Botez. Pentru ce, însă, îi fericesc eu? Pentru că eu, zice, păcătuind atâta, am obosit de ostenelile pocăinţei, încât am tăcut, iar a grăi nu pot.” Că din ceea ce urmează, adică din tăcere, David arată pe cea dintâi, adică neputinţa pe care o avea din pocăinţă.
învechitu-s-au oasele mele. când strigam eu toată ziua.
„Şi aceasta este, zice, pricina tăcerii mele, pentru că din multele strigări ce fac către Dumnezeu pentru ca să mă mântuiască, nu mai pot nici vorbi.” Prin oase, David însă arată puterea trupului său, fiindcă oasele ţin împreună tot trupul, iar s-au învechit a zis în loc de „au slăbit”, pentru că tot ce este vechi este slab şi neputincios: „Au slăbit, zice, şi neputincioasă s-a făcut puterea mea”. Iar toată ziua a zis în loc de „totdeauna” 108. Căci de multe ori, când îi urmau lui David ispite şi necazuri, (...) îşi aducea aminte de acele două păcate pe care le-a făcut, şi plângea, socotind că din pricina acelor păcate îi veneau ispitele vieţii sale. Pentru că, la preacurvia şi uciderea pe care le-a făcut, în legea cea veche a lui Dumnezeu se dă spre pedeapsă moartea (căci preacurvarul şi ucigaşul erau omorâţi), pentru aceasta adică David de moarte a scăpat, luând iertarea de [la] moarte atunci când Proorocul a mărturisit lui Natan că a greşit, iar Natan i-a zis: Nu vei muri (II Împăraţi 21: 13). Însă i s-a prevestit că va avea parte în casa sa de primejdii şi nenorociri, pentru aceste păcate ale sale, pe care, cugetându-le David, se întrista cu inima şi se necăjea.
4. Că ziua şi noaptea s-a îngreuiat peste mine mâna Ta;
Încă şi aceasta se face pricină dumnezeiescului David de a striga, adică bătaia lui Dumnezeu cea asupra sa, că prin mână se înţelege aici puterea cea pedepsitoare şi bătaia, căci pe altul nu poţi pedepsi şi bate decât cu mâna. Iar s-a îngreuiat a zis în sensul că „cu greutate s-au adus asupra mea pedeapsa şi bătaia Ta, Doamne”. Iar ziua şi noaptea a zis în loc de „în toată vremea”.
întorsu-m-am spre chinuire când s-a înfipt întru mine ghimpele.
Ghimpe numeşte aici David păcatul, întâi pentru că intră în suflet dinafara firii, ca unul ce afară de fire şi este, precum şi ghimpele ce a odrăslit după căderea lui Adam afară de întâia odrăslire a sadurilor 109. Şi alta încă, pentru că păcatul împunge şi face să doară; deci plânge aici David şi zice că „după ce blestematul ghimpe al păcatului s-a înfipt în inima mea, toate bunele mele sporiri s-au prefăcut în rele sporiri şi ticăloşii”.
Diapsalma.
5. Fărădelegea mea am cunoscut, şi păcatul meu nu l-am acoperit [ascuns].
Ca să nu se socotească că David murmură* prin mulţimea tânguirilor sale, pentru aceasta a schimbat aici cuvântul, povestind cum s-a învrednicit de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, pentru că Proorocul Natan, formulând nelegiuirea lui David ca al unui al treilea obraz*, în [cele din] urmă a zis: „Tu eşti acela care a făcut acestea”. Pentru aceasta zice acum şi aici David că: „După ce a zis Natan aceasta, eu, zice, am cunoscut păcatul meu, şi nu am tăgăduit”, că aceasta însemnează nu l-am acoperit 110. Prin fărădelege să înţelegi aici călcare de lege, pe care a numit-o şi urmare după păcat, ca una ce este călcare a dumnezeieştii legi.
Diapsalma.
6. Zis-am: mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului;
„După ce am cunoscut, zice, că am căzut în osânda de nescăpat a lui Dumnezeu, am zis întru mine să mărturisesc păcatul meu, şi îndată mărturisindu-mă, şi aruncând pricina asupra mea, am zis: Am greşit Domnului (II Împăraţi 21: 13).”
şi Tu ai lăsat păgânătatea inimii mele.
„Tu, Doamne, zice, prin Proorocul Natan, ai iertat păcatul meu.” Că şi Natan a zis către David atunci când s-a mărturisit: Şi Domnul a iertat păcatul tău, nu vei muri (II Împăraţi 2: 13). Iar păgânătate a inimii numeşte păcatul, fiindcă inima lui nu a cinstit, nici nu a avut evlavie* faţă de legile lui Dumnezeu, care poruncesc zicând: Să nu preacurveşti, să nu ucizi (Ieş. 20: 13). Se nedumeresc unii zicând că, dacă s-au iertat păcatele lui David, pentru ce zice mai sus că asupra sa s-au îngreuiat puterea cea pedepsitoare şi bătaia lui Dumnezeu? Dezlegând dar nedumerirea, zicem că, de vreme ce David, auzind învinovăţirea formulată de Natan, care Natan a spus-o lui David ca unei a treia persoane, însuşi David a hotărât, judecând că cel ce a făcut păcatul acesta este vrednic de moarte şi de pagubă, zicând astfel: Viu este Domnul, că fiu al morţii este bărbatul cel ce a făcut aceasta, şi mieluşeaua o va întoarce împătrit (II Împăraţi 12: 5-6). Fiindcă singur David a hotărât aşa, pentru aceasta a fost iertat, adică în preajma morţii, nefiind lăsat să moară precum hotărâse el, ci [a fost iertat] pentru mărturisirea lui cea fierbinte şi din inimă, iar paguba i s-a cerut să o sufere prin întâmplările ce au urmat după aceea, după însăşi hotărârea lui, dar cu socoteală, ca nu de tot şi în grabă slobozindu-se, cu lesnire să uite păcatul pe care l-a făcut,şi să cadă a doua oară într-altul [I]111.
7. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul în vreme cuviincioasă [potrivită],
Acest pentru aceasta se înţelege aici în loc de „de la această greşeală a mea îndemnându-se fiecare cinstitor de Dumnezeu, se va ruga lui Dumnezeu, pentru ca unul ca acesta, aflând că eu, mărturisindu-mă, îndată am dobândit iertare, îmi va urma mie în vremea pocăinţei sale (că pe aceasta o numeşte vreme cuviincioasă şi potrivită), iar acest păcat al meu se va face pildă cuvioşilor ca să se pocăiască, căci omul necuvios nu se pocăieşte”. Însă cineva poate să înţeleagă aceasta şi după alt chip, anume că David prooroceşte pentru acei creştini care - în vreme cuviincioasă, adică în aceea de după venirea lui Hristos şi după propovăduirea Evangheliei - cântând psalmii lui David, cei ce cuprind cele despre păcatul lui, şi-i însuşesc în oarecare chip, că zice: „Nu numai eu singur Te rog pentru păcatul acesta, ci toţi cei ce au primit cunoştinţă de Dumnezeu prin toată lumea; aceştia vor aduce această rugăciune pentru mine şi păcatele mele (după Teodorit)”.
însă în potop de ape multe, către dânsul nu se va apropia.
Acest însă aici se înţelege în loc de (şi pentru ca înţelesul să fie într-un fel anume) „Că şi în puhoiul relelor cugetări” (căci pe acestea trebuie să le înţelegem aici prin ape), după ceea ce este scris: Scoate-mă şi mă izbăveşte din ape multe (Ps. 143: 7). „Iar când se năpustesc ca nişte ape, aceste cugetări rele, zice, nu se vor apropia de păcatul pe care l-am mărturisit şi care a fost iertat”, de cel ce s-a pocăit cu un chip ca acesta, precum am zis mai sus. Căci prin apropiere David a arătat aceea că relele cugetări nici nu-l vor întrista, nici nu-l vor clătina pe cel ce s-a pocăit astfel. Putem înţelege potop şi într-alt fel, adică Botezul, nu pentru greutatea şi mulţimea apei, ci pentru felul şi puterea Duhului pe care o cuprinde apa Botezului: că aşa obişnuim şi noi a numi pe cel puternic în virtutea puterii Duhului. „Deci se va ruga, zice, tot cuviosul către Tine, însă întru Botez nu se vor apropia de dânsul.” Cine? Păcatele adică, pentru că se pierd de îndată ce se afundă întru dânsul (precum zice Marele Vasile).
7. Tu eşti scăparea mea de necazul ce mă cuprinde;
„De necazul acesta, zice, care m-a cuprins din pricina păcatului meu, către Tine, Doamne, alerg.”112
bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
Glăsuirea aceasta a lui David vine dinlăuntrul său, din aşezarea inimii sale: „O, bucuria mea, zice, Doamne, izbăveşte-mă de ispitele care m-au înconjurat şi care m-au tras [în jos]”. Ori zice: „Izbăveşte-mă de văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi care m-au înconjurat” 113.
Diapsalma.
9. Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta în calea aceasta în care vei merge;
Aici se află Diapsalma, care însemnează schimbarea persoanelor*, căci cuvântul de faţă, ca şi cel de mai jos, se zic ca din partea lui Dumnezeu care răspunde cu glas gândit, şi care este auzit din Sfinţii Prooroci, că zice Dumnezeu către David: „Eu pe tine te voi înţelepţi cum să te faci mai presus de ispitele care te-au înconjurat, şi te voi întovărăşi în calea ce-ţi stă înainte, a simţitului şi gânditului tău război”.
aţinti-voi spre tine ochii Mei.
„Nu numai voi căuta simplu asupra ta, zice, ci şi fără abatere, precum fac cei ce ajută pe oarecare în vreme de luptă* şi de război, căci aceştia îşi întind ochii către cel ce se luptă, ca de îndată ce l-ar vedea că se primejduieşte, să-l ajute pe el.” Însă am spus de multe ori că dumnezeiasca Scriptură închipuie [exprimă] lucrurile lui Dumnezeu, folosind aşezări* şi pilde* omeneşti, făcând pogorământ pentru neputinţa ascultătorilor pentru a-i face să înţeleagă.
10. Nu fiţi ca calul şi ca catârul, întru care nu este pricepere;
În această zicere, dar şi în cele următoare, David vorbeşte despre sine, sfătuind pe ascultători din acelea ce însuşi le-a pătimit. „Nu vă faceţi, zice, fraţilor, ca şi caii cei iubitori de parte femeiască, nici asemenea catârilor necunoscători de faptă bună 114, pentru că voi nu sunteţi necuvântători [iraţionali] şi neînţelegători ai binelui şi ai răului, ca acele necuvântătoare dobitoace, ci sunteţi cinstiţi de Dumnezeu cu raţiunea şi cu desluşirea [discernământul]”.
cu zăbală şi cu frâu fălcile lor le vei strânge, ale celor ce nu se apropie de Tine.
Fiindcă David a pomenit mai sus de cal şi de catâr, pentru aceasta pomeneşte aici şi de frâu, şi blestemă pe acei oameni care se depărtează de Dumnezeu, asemănându-se dobitoacelor celor necuvântătoare [iraţionale]: „O, de ai strânge, Doamne, şi de ai ţine în frâu fălcile unor oameni dobitoceşti ca aceştia, care nu vor să se apropie de Tine prin fapta bună”. Cu zăbală, zice, pentru că pleacă grumazul dobitocului, iar cu frâu, pentru că îl trage către Sine. Însă se înţeleg acestea şi tropologic, adică cum că sunt pedepsele şi ispitele cu care se frământă omul, prin care creşte şi se apropie de Dumnezeu, iar prin fălci a arătat tot omul - prin parte întregul. Şi blestemă David pe unii ca aceştia, pentru că, făcând lucrurile dobitoacelor necuvântătoare, nu vor avea cuvânt de răspuns, după ce au văzut pilda sa.
11. Multe sunt bătăile păcătosului;
„Acestea le-am zis, şi prin acestea sfătuiesc pe oameni să nu păcătuiască, pentru că au cunoscut de la mine că multe pedepse îl aşteaptă pe ticălosul păcătos.”
iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
„Dacă însă vreun păcătos, zice, după bătăile ce le-ar lua de la Dumnezeu pentru păcatele sale, va muta toată nădejdea sa întru Dumnezeu, acela negreşit va fi miluit de Dumnezeu dinspre toate părţile.” Că aceasta însemnează zicerea va înconjura.
12. Veseliţi-vă întru Domnul, şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi cei drepţi la inimă.
După ce David a dat sfătuirea cea de mai sus către cei mai nedesăvârşiţi, acum trece către cei mai desăvârşiţi pe care îi numeşte şi drepţi, pentru că vieţuiesc şi petrec cu dreptate, şi zice către dânşii: „Veseliţi-vă şi lăudaţi-vă toţi drepţii, nu întru faptele voastre bune - pentru că acestea, de nu sunt păzite de Dumnezeu, rămân neîntărite* - ci întru singur Domnul, care vă ajută şi vă acoperă”115. Însă prin ce se deosebeşte veselia de bucurie am spus la tâlcuirea Psalmului 9, stih 2, măcar că acestea, în alăturare [paralel] aflându-se, însemnează unul şi acelaşi lucru.
-----------------------------------------------------------------------------
* greşeală; nelegiuire; încălcare a legii, care presupune vinovăţia.
106 Grigorie Teologul tâlcuieşte însă astfel: fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile... - aceasta este ispravă a desăvârşitei curăţii. Şi cărora li s-a acoperit păcatele: aceasta este a celor ce încă nu sunt curăţiţi întru adânc. Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, aceasta este oarecum a treia rânduială a celor ce au păcătuit, a căror faptă bună nu este lăudată, şi a căror socotinţă este fără cunoştinţă [adică cei care au primit iertarea mai mult ca un dar, şi mai puţin ca urmare a nevoinţei lor, se referă probabil mai mult la botez]. Iar altul zice că întâiul stih s-a potrivit celor miluiţi prin Botez, că acelora li s-au lăsat fărădelegile. Iar cel de-al doilea: celor ce vor să se pocăiască, căci li se acoperă păcatele prin pocăinţă, dându-le iubitorul de bine Dumnezeu ca, întru uitare, ei nici să le mai voiască [a face], nici să le mai vadă, căci celor ce păcătuiesc după lăsare [ceea ce se face prin Sfântul Botez], nu ne mai dă a doua lăsare, ci face acoperire păcatelor, căci după isprăvile [ispravă, împlinire, realizare, success] de-al doilea [ce au urmat după Botez sau chiar şi după Mărturisire], s-a îngăduit ca greşelile cele de mai-nainte să fie acoperite. Iar stihul al treilea se potriveşte chiar celor ce greşesc, însă nu dintr-o socotinţă voitoare de rău şi vicleană [nu cu tot dinadinsul, din neştiinţă, fără voie etc.]. Cam acestea le zice şi Origen în catenele de la Nichita.
107 Însemnează pentru aceasta că şi psalmul acesta se zice în vremea Botezului, după ce creştinul s-a botezat, fiindcă vorbeşte despre lăsarea păcatelor care se dă prin Sfântul Botez. Zice însă Teodorit: „Arată pentru dânşii o filotimie [mărinimie, mărime de suflet] atât de mare, încât nu numai că le lasă păcatele, ci şi le acoperă, ştergând orice urmă a lor”. Şi Didim încă zice: „Chiar de păcătuiesc, zice, fapta bună acoperă păcatele, care totuşi nu le ascunde, ci le pierde cu totul, precum dragostea acoperă mulţime de păcate, căci aşa cum ştiinţa învăţăturii acoperă neştiinţa, tot astfel şi dumnezeiasca dragoste, asemenea fiind cu fapta bună, acoperă păcatele”. A zis însă şi dumnezeiescul Iustin: „De se vor pocăi toţi, vrând a dobândi mila cea de la Dumnezeu, vor putea face aceasta: şi fericiţi pe ei mai-nainte îi numeşte cuvântul, zicând: Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, iar aceasta este din aceea că, pocăindu-se de cele ce a greşit, va lua de la Dumnezeu lăsarea păcatelor, dar nu precum vă amăgiţi voi în sinea voastră şi alţi oarecare cu voi la aceasta, care zic că, măcar deşi păcătoşi de ar fi, însă, fiindcă cunosc pe Dumnezeu, [zic că] lor nu le va socoti Domnul păcatul”.
* prin faptul că sunt puse în paralel.
108 Teodorit însă zice: „De vreme ce David a rămas nemărturisit, iar doftorului nu i-a arătat îndată rana, ci a făcut [altceva], silindu-se a ascunde preacurvia şi uciderea, până ce l-a mustrat pe el Proorocul Natan. Pentru aceasta zice aici că: «M-am învechit [am îmbătrânit] strigând şi prihănind păcatul meu»”.
109 Pentru aceasta a zis şi altul: „Şi este de trebuinţă a şti aceasta, că şi ghimpele, tot păcatul l-a născut, că, după călcarea poruncii, ghimpele s-a împreună-însoţit cu trandafirul pe dinafară. Când a auzit Adam: Spini şi pălămidă [ciulini] îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! (Fac. 3: 18)”.
* Ca să nu se pară că are pretenţii, că se revoltă, cumva.
* Lit.: „ca a unei a treia persoane”.
110 Altul însă a zis: „«...Nu l-am acoperit, adică l-am arătat, aducând asupra mea pâră [osândindu-mă pe mine]». Atâta vreme cât păcătosul voieşte să păcătuiască, el ascunde păcatul, pretinzând a nu fi ştiut; iar urând cineva păcatul, arătat îl face celui ce-l poate să-l vindece prin mărturisire. Căci celor ce au păcătuit le va veni dezlegare prin mărturisire, după cum este scris: Spune întâi tu păcatele tale, ca să te îndreptezi (Is. 43: 26).
* Lit.: a evlavisit [], de la verbul a evlavisi, a simţi că trebuie să cinsteşti pe cineva, a fi mişcat de el şi, prin urmare, a te simţi îndemnat să-l cinsteşti, să ai evlavie faţă de el.
[I]111 Zice însă Teodorit: „Se cuvine însă a mai însemna că nu a zis «mi-ai lăsat păcatul», ci păgânătatea inimii, adică «nu m-ai muncit vrednicia fărădelegii mele, ci ai iertat covârşirea, şi cu măsurata pedeapsă vindecare mi-ai făcut...», că trebuia, zice, eu, cel ce am cutezat a face acelea, îndată, după lege, să fiu dat morţii, Tu însă, iubirea de oameni întrebuinţând, nu m-ai dat morţii, ci cu măsurate pedepse m-ai vindecat după măsurată pedeapsă”.
112 Iar altul zice: „Fiindcă lui David, după dumnezeiasca îngrozire de care zice aici: că acum nu se va depărta sabia din casa ta, de nenumărate primejdii s-a umplut casa, şi nu numai cele din afară s-au revoltat, ci şi cele casnice ale lui erau rele faţă de el, căci înverşunarea lui Amnon o a moştenit vărsarea de sânge pe care a facut-o Abesalom şi ridicarea acestuia asupra părintelui său (cf. II Împăraţi 13). «Pentru aceasta, zice, mila Ta s-a îngreuiat peste mine». Şi iarăşi pe însuşi Dumnezeu, Cel ce pedepseşte, îl află scăpare întru necazuri”.
113 Zice însă Sfântul Maxim: „Deci şi noi, când ne vor înconjura din toate părţile urâtele şi vrăjmaşele cugetări, pe Hristos îl strigăm şi zicem: Bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat”. Iar Marele Chiril a zis: „Nu este lucru al tuturor a zice lui Hristos bucuria mea”.
* E vorba de schimbarea celor ce recită psalmul. Vezi în continuare.
* şcoală sau loc în care se pregăteau cei ce mergeau la luptă. Mitropolitul Veniamin a redat simplu prin luptă, sensul exact fiind poate mai greu de redat în acest context. Ideea pare a fi aceea că Dumnezeu ne ajută nu numai în război, ci şi înainte de acesta, atunci când noi ne pregătim pentru el.
* Dispoziţii, simţiri, însuşiri etc.
* model, lecţie, pildă.
114 Pentru aceasta zice Sfântul Grigorie al Nyssei: „Să se ştie că celelalte dobitoace se iau uneori în Sfânta Scriptură întru laudă, iar alteori spre prihană. [De pildă,] catârul pururea este prihănit, pricina fiind aceea că dobitocul acesta nu este din cele ce s-au făcut dintru început, ci a fost băgat [a apărut în] în zidire din născocirea şi iscodirea oamenilor. De aceea, el se ia ca tip [întruchipare] al răutăţii, pe care nu Dumnezeu a facut-o, ci în urmă ni s-a întâmplat nouă din lenevire”.
* Neasigurate, vulnerabile la orice primejdie. De nu sunt puse pe seama lui Dumnezeu, vor avea o temelie slabă: neputinţa omenească, şi atunci se vor pierde.
115 Zice însă Teodorit: „Aceasta se potriveşte zicerilor apostoleşti: Cel ce se laudă, întru Domnul să se laude, şi celui ce i se pare că stă, să ia seama să nu cadă, pentru aceasta îi şi chezăşuieşte de pedepse cu duh de blândeţe, zicând: ...luând aminte la tine însuţi, ca nu cumva să cazi şi tu în ispită”.
