99. «Iată, Stăpânul, Domnul Savaot va îndepărta din Iudeea şi din Ierusalim
pe cel puternic şi pe cea puternică».
Poporul
iudeu a uneltit sfat rău împotriva Domnului, Care a fost răstignit de ei din
slăbiciune trupească, dar este viu prin puterea lui Dumnezeu Tatăl,
lăsându-le acelora slăbiciunea. Căci spune: «Veţi
muri în păcatele voastre»,
dar nouă ne-a dăruit puterea învierii. Căci: «Cel
ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi».
Necredincioşii sunt slabi din cauza necredinţei în cruce, dar drepţii
spun cu încredere: «Toate le pot în Hristos, Cel ce
mă întăreşte». Deci
cel care nu îl are pe Hristos, puterea lui Dumnezeu, nu are putere. De aceea «Domnul va îndepărta din Iudeea şi din Ierusalim pe cel
puternic şi pe cea puternică», aşa cum era Sarra, fiind puternică şi
conducându-l pe atât de puternicul
Avraam, după porunca Domnului, care i-a spus: «Toate
câte îţi va zice Sarra, ascult-o pe ea».
Aşa era Rebeca, scoţând apă din iubire de străini şi reuşind prin virtute,
Debora, care a condus oastea,
Iael fiind cea mai bravă,
Ana fiind ascultată
şi Elisabeta care a profeţit.
Nu mai sunt puternici [şi] nici puternice.
Este
adăugată şi cauza slăbiciunii. Pentru că nu este la ei puterea pâinii şi
puterea apei. Căci după cum trupurile noastre sunt întărite
prin mâncăruri potrivite, la fel este ceva care hrăneşte sufletul şi îi oferă
acestuia vigoarea pentru cele bune. Ce este aceasta? Ceea ce a spus Domnul că: «Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu
adevărată băutură».
Celor cărora acestea nu le aparţin, nu au puterea pâinii şi puterea apei. Unde
mâncărurile sunt slabe, acolo şi cei care se hrănesc trebuie să fie tot aşa.
100.
Să nu fie ca Biserica să
pătimească de păcatele Ierusalimului, încât să-i fie îndepărtat cel puternic
în orice lucrare bună şi în cuvânt pentru adevăr, cel puternic în postiri, cel
puternic în rugăciuni, cel puternic în ispitiri, cel puternic în răbdare, în
smerenie, în esenţa poruncilor, [adică în] iubire; şi la fel cea puternică în
nestricăciune, în cuviinţă, în milostenie, în perseverenţa rugăciunilor, în
suferinţele privegherii. Să nu fie îndepărtată puterea pâinii şi a apei,
începutul pentru puterea cea mai hrănitoare a cuvântului, după cum puterea
duhului profetic i-a părăsit pe iudei şi au ajuns însetaţi de cuvânt, dorind
cuvântul lui Dumnezeu, dar neavându-l.
«Căci a îndepărtat Domnul puterea pâinii şi
puterea apei». La noi este şi o hrană care nu ne aduce putere, dar care nici nu ne
lasă să murim. Pe una ca aceasta Pavel o pregăteşte celor care erau încă prunci
în Hristos, corintenii.
Sunt şi legume, hrana celor slabi. Dar este şi hrana tare potrivită pentru cei
desăvârşiţi, care şi-au antrenat simţurile prin deprindere pentru discernerea
binelui şi răului. Şi dacă vreodată Biserica este lipsită de cei care transmit
învăţăturile tari şi ferme şi care sunt pline de raţiunea dumnezeiască, este un semn
că i s-a îndepărtat puterea pâinii. Dar şi în apă este putere şi slăbiciune,
după cele pe care le-a spus Domnul: «Oricine bea
din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel care bea din apa pe care i-o voi da
Eu, nu va înseta în veac».
După cum am primit hrană tare după cuvântul precedent, apoi lichidă ca să fie
ca un vehicul pentru cea uscată şi să o conducă pentru digestie, la fel este
cu hrana sufletului.
Raţiunea
este prima şi cea mai potrivită hrană a sufletului. Iar cuvântul, deschizând
prin lucrarea proprie calea pentru învăţături, produce înălţarea. Trebuie să
deschidem ochii, ca să ne umplem de pâine şi de apă. Căci, spune, «deschide-ţi ochii şi umple-te de pâine».
Şi în Facere: «S-au deschis ochii lui Agar şi a
văzut apa».
101. «Pe uriaş şi pe cel puternic şi pe omul războinic şi pe judecător».
Denumirea
de uriaş o întâlnim aici atribuită [în sens] bun, fiind rară în altă parte,
precum: «Se va bucura ca un uriaş care aleargă pe drum». «Îl va îndepărta pe
uriaş». Pe cei care au vreun avantaj de la fire şi se deosebesc de cei mulţi
prin alcătuirea trupului pentru înălţarea cunoştinţei sau pentru exercitarea
virtuţii, pe aceştia credem că îi numeşte uriaşi. Iar puternici pe cei care,
cu propria îngrijire şi atenţie, săvârşesc binele cel din fire.
Nu
mai sunt războinici la iudei, căci nu au fost număraţi în registrele militare.
Nici judecător, pentru că s-au predat judecătorilor care i-au luat prizonieri,
pentru că a lipsit conducător în Iuda.
Totuşi,
toate dintre cele care îi ameninţau din cauza necredinţei în Domnul pot să fie
şi asupra noastră, dacă nu credem. Căci ne lipsesc şi nouă războinici care să
ia armele Domnului şi să stea în chip nobil în faţa meşteşugurilor diavolului,
când necredinţa ne stăpâneşte şi suntem predaţi vrăjmaşilor. Dar să ne rugăm
Domnului ca războinicul să nu ne fie îndepărtat, bărbatul întărit cu platoşa
credinţei, având coiful mântuirii care îi păzeşte [părţile] vitale şi picioarele
întărite în pregătirea Evangheliei, având sabia trasă şi gata
să pedepsească orice neascultare
şi, într-un cuvânt, ca bun militar al lui Hristos care împreună suferă
pentru Evanghelie, nefiind implicat în lucrurile vieţii, ca să placă Celui care
l-a recrutat.