vineri, 31 iulie 2015

PROFEŢII despre ANTIHRIST - DIMITRIU C. SKARTSIUNI 1990 - Partea a II a



E. CONCLUZII



„ Constantin a început, Constantin va pierde imperiul Bizanţului “ Agatanghel


1. Distrugerea Turciei. Ciocnirea neamurilor apusene şi a ruşilor

Pornind de la corelaţia şi paralelismul profeţiilor precedente, dar şi de la multe alte profeţii ale Vechiului şi Noului Testament, pe care nu le putem cuprinde pe toate în această lucrare, apare fără forţare concluzia că se aşteaptă: a) distrugerea Turciei, b) ciocnirile arma­te între Rusia şi armatele occidentale pe teritoriul Turciei, în preaj­ma Constantinopolului, c) ciocnire amplă pe teritoriul Palestinei, d) distrugerea ruşilor şi mari distrugeri multor state. Turcia sprijinindu-se pe statele din Occident crede că este un semn mare, după cum prevestesc şi profeţiile. „Un semn mare pentru agareni“ (profeţia unui anonim). Aceasta va provoca cea mai mare nelinişte. Ura care există de secole contra grecilor, ocuparea cu nemaivăzute grozăvii pentru vremurile noastre, indiferenţa pentru hotărârile organisme­lor internaţionale, probleme_la graniţa cu Rusia, aversiuni crescân­de faţa de Grecia.

Aşadar cândva va ieşi din graniţele ei, când îşi va da pe faţă cru­zimile şi sălbăticiile care au fost comise până astăzi împotriva tutu­ror popoarelor, dar mai ales împotriva poporului grec ortodox. Ru­sia, care îşi va reglementa problemele interne şi externe, va merge împotriva turcilor, după cum ne informează multe din profeţii, şi-i va obliga pe turci la o retragere precipitată. Vezi profeţia unui ano­nim, cea de pe mormântul Sf. Constantin cel Mare, a lui Leon cel înţelept, Agatanghel, Cosma al Etoliei. „Înving popoarele ortodo­xe şi distrugerea totală a agarenilor (turcilor) de către ortodocşi" (Profeţia unui anonim). „Urmează distrugerea Turciei şi apoi tri­umful Bisericii Apostolice" (Profeţia lui Agatanghel). „Iară nea­mul cel plăvit cu celelalte puteri într-o unire pe Ismael va zdro­bi desăvârşit" (Profeţia de pe mormântul Sf. Constantin cel Mare).

După distrugerea Turciei de. către ruşi, armatele ruseşti contro­lând marea Egee şi strâmtoarea Bosfor se vor îndrepta spre Siria şi Paiestina, după cum ne spun alte profeţii din Vechiul Testament, îna­intând prin aer şi pe mare.

Atunci coaliţia Occidentală nu va rămâne indiferentă faţă de această ameninţare a Rusiei. Occidentul va încerca cu ajutorul celor şase state ca să ocupe Constantinopolul şi să distrugă flota rusească. Vor învinge rusii după cum fără greşeală s-a profeţit de multe vea­curi. „Bătălia a şapte state în Constantinopol. Biruinţa celui mai mare stat contra celor şase state“ (Profeţia unui anonim la 1054 d.Hr.).

Un timp se mijloceşte refacerea şi pregătirea puterilor occidenta­le şi încercarea de a rezolva paşnic problema ocupării Dardanelelor şi a Constantinopolului. „Vor încerca ca cel ce rezolvă cu conde­iul, dar nu vor putea, de 99 de ori cu război şi o data cu conde- iul“ (Profeţia Sf. Cosma al Etoliei). Şi continuă Sf. Cosma: „Dacă problema se va rezolva cu război vor pătimi multe distrugerii”. Mai mult, după cum profeţeşte Metodie, vor hotărî pentru proble­ma oraşului trei „împuterniciţi",(aşadar trei comisari ai marilor pu­teri). Pentru aceasta şi Sf. Cosma al Etoliei zice: „Dacă vor cădea de acord cele trei puteri nimic nu va pătimi".

Cu toate acestea, ruşii, după ce vor stăpâni 5 sau 6 luni Constan­tinopolul, nu vor accepta să-l predea şi, după cum profeţeşte Sf. Me­todie, vor pune în mişcare multe state din Europa Occidentală şi vor invada Asia Mică. Iar multe armate vor fi conduse în mijlocul teri­toriului Greciei. În sfârşit 18 state se vor ciocni în Constantinopol. Căci va veni de la Apus Filip cel Mare cu 18 limbi şi se vor bate atât de mult şi cumplit încât va curge sângele ca pâraiele şi apa Bosforu­lui va fi ca sângele de roşie.

Atunci ruşii se vor retrage spre Palestina, unde după aceea, orga- nizându-se popoarele dimprejur, va începe războiul distrugându-se unele pe altele; ca să se adeverească, după cum s-a scris, profeţiile Vechiului Testament, precum vom arăta în continuare.


2 Ciocnire amplă în Palestina. Distrugerea Rusiei

Suntem datori să lămurim că distrugerea Rusiei şi ciocnirea armată din Palestina nu este aceeaşi cu lupta de la Armaghedon, a conflagraţiei mondiale de la sfârşit, când va fi desfiinţat statul lui Antihrist şi va urma triumful credincioşilor.

Iezechiel profeţeşte că puterile care se vor ciocni în Palestina, vor veni din „hotarele de la miazănoapte" (Iez. 38, 6), iar cele de la Armaghedon din „lumea întreagă" (Apoc. 16, 14), aşadar din toate părţile lumii, „şi i-a strâns la locul ce se cheamă în evreieşte Ar­maghedon" (Apoc. 16, 16). Vrednic de însemnat că Armaghedonul va fi în Palestina, în muntele Carmel şi consună cu a şaptea plagă din Apocalipsă.

Ce se profeţeşte aici este un conflict care are în frunte pe ruşi şi constituie urmarea luptei din Constantinopol. EI se alătură celui de-al treilca_război mondial, care va premerge în orice caz lui An­tihrist. Cu aceasta sunt de acord toate profeţiile, şi ale Sf. Părinţi şi ale Vechiului şi Noului Testament. Astfel, înaintemergătorii lui An­tihrist contribuie într-un mod inimaginabil la provocarea celui de-al treilea război mondial, precum şi a luptei de la Armaghedon. fiind­că astfel vor crede lui Antihrist mult mai uşor decât lui Dumnezeu.

Vom relata profeţia lui Iezechiel, aici existând în paralel profeţiile lui Isaia şi_ale Apocalipsei. Toate acestea petrecându-se după adu­narea evreilor din toate părţile lumii în Palestina. După cum este cu­noscut de la anul 70 d. Hr. abia în 1948 s-a constituit statul evreu în Palestina. „Aşa zice Domnul: Iată, Eu sunt împotriva ta, Gog, prinţul lui Rooșh... şi în anii de pe urmă vei veni în ţara izbăvită de sabie, ai cărei locuitori au fost adunaţi dintr-o mulţime de po­poare, în munţii lui Israel" (Iez. 38, 8). Profeţia vorbeşte clar pen­tru repatrierea evreilor în pământul strămoşesc. Şi profeţia continuă. (Evenimentele acestea au fost scrise amănunţit la Iezechiel capito­lele 31 şi 39). „Şi tu te vei ridica cum se ridică furtuna, şi te vei duce ca norul, ca să acoperi ţara, tu şi toată oastea ta şi multe popoare împreună cu tine... Şi vei pleca de la locul tău, din ho­tarele de la miazănoapte, tu şi multe popoare împreună cu tine, toţi călări pe cai, tabără mare şi oştire nenumărată, şi te vei împotrivi poporului Meu, împotriva lui Israel, ca un nor care aco­peră pământul" (Iez. 38, 9, 15-16). Descrierea este amănunţită, o armată foarte puternică, arme rapide ca norii, în mod evident avioa­nele şi rachetele, iar provenienţa din armata de la miazănoapte, „şi în ziua aceea când Gog va veni împotriva ţării lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, mânia Mea se va aprinde pe faţa Mea... în ziua aceea va fi un mare cutremur în ţara lui Israel. Atunci vor tremura înaintea Mea peştii mărilor... “ (Iez. 38, 18-20). Aşadar se vor cutremura peştii mărilor, păsările cerului, animalele şi toate târâtoarele şi oamenii, iar stâncile se vor dărâma si toate casele: „şi se vor prăhuşi munţii, stâncile se vor dărâma şi toate zidurile vor cădea la pământ". (Eventual occidentalii vor ataca pe ruşi cu arme nucleare în care vor pieri şi aceia evident.) „Şi voi chema îm­potriva lui toată frica, zice Domnul; sabia fiecărui om va fi îm­potriva fratelui său. Şi-l voi pedepsi cu moarte şi vărsare de sân­ge; voi vărsa asupra lui şi taberelor lui şi asupra multor popoa­re care sunt cu el, ploaie potopitoare şi grindină de piatră, foc şi pucioasă... “ (Iez. 38, 21-22).

Rusii vor înfrunta acolo multe popoare cărora le vor produce multă frică. Până la urmă va fi distrusă de o ploaie de foc şi de grin­dină de piatră. Aşadar bombele nucleare care vor veni dinspre Occident sau alte feluri de arme. Mai mult, capitolul 39 de la Iezechiel descrie şi curăţirea pământului Palestinei de nenumăratele cada­vre ale ruşilor şi a celor dimpreună cu ei. În rezumat (Iez. 39, 11-16) avem: În ziua aceea voi da lui Gog loc de mormânt, în Israel, în va­lea trecătorilor (Abarim), la răsărit de Marea Moartă, acolo voi în­gropa pe Gog şi toată tabăra lui şi voi numi locul acela „valea tabe­rei lui Gog". Şapte luni îi va îngropa Israel ca să cureţe ţara, tot po­porul îi va îngropa...

Aceasta este în acord cu profeţia pentru sfârşitul ruşilor şi al treilea război mondial cu efecte distrugătoare în toate ţările lumii: Ame­rica, Rusia, Europa, fiindcă în acord cu alte profeţii „oraşele vor ajunge pustii" (profeţia Sf. Cosma al Etoliei) şi profeţia lui Isaia. Oamenii vor fugi în munţi unde mai uşor se vor putea mântui.

„Şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot“ (Apoc. 8, 7)

miercuri, 29 iulie 2015

PROFEŢII despre ANTIHRIST - DIMITRIU C. SKARTSIUNI 1990 - Partea I



„Dar de nu vă veţi pocăi toţi veţi pieri la fel “ (Lc. 13, 5)




Cuvânt înainte la ediţia românească


Cartea „Profeţii despre Antihrist” a fost pusă în circulaţie pen­tru prima dată în iulie 1990. În mai puţin de două luni de la tipărire a fost epuizată, ceea ce a dus la reeditarea ei. Cererea de carte a credin­cioşilor noştri ne-a obligat s-o traducem şi s-o edităm. Cartea a pri­mit foarte multe aprecieri din partea multor episcopi, stareţi, preoţi şi teologi.

Am tradus această carte pentru credincioşii români, întrucât o socotim binevenită pentru informarea iubiţilor noştri cititori despre planurile satanice care sunt puse în aplicare, de multă vreme, de că­tre masonerie şi sionismul internaţional.

Întreaga activitate antihristică. anticreştină astăzi este răspândi­tă în toate mediile, în toate ţările, prin toate mijloacele, de către sa­tanica mişcare, cunoscută sub numele de mişcarea New Age (Noua Eră). Se încearcă distrugerea acestei lumi şi crearea unei lumi noi, a unei noi ere. Nu prin puterea lui Dumnezeu, ci prin puterea omului. Cu alte cuvinte, omul stăpânit de mândria lui Lucifer caută să ia lo­cul lui Dumnezeu.

Nimic din ceea ce se petrece în lume nu este întâmplător. Omeni­rea caută să se sinucidă. Goana după înavuţire, după lux şi destrăbă­lare a dus omenirea în pragul dezastrului.

Exploatările iraţionale ale resurselor naturale, poluarea care a atins cote inexprimabile, înarmările fără măsură au pus în pericol viaţa pe Pământ. Pe de altă parte, desfrâul fără margini şi răutatea diabolică, care au pus stăpânire pe unii oameni, duc la degradarea fi­rii umane, până la îndobitocire. Omul a înnebunit, omul s-a îndrăcit.

Există o organizaţie secretă care conduce lumea din umbră. Aceas­ta îşi exercită influenţa asupra lumii prin magie şi folosirea puterilor de­monice. Sunt sioniştii! Evreii care în ascuns pregătesc venirea lui Antihrist. De sute de ani, prin masonerie, se luptă pentru schimbarea tradiţiilor creştine. Au rupt Biserica şi au fărâmiţat-o în mii şi mii de secte. Şi au reuşit să schimbe legile firii, lăsate de Dumnezeu, cu legi omeneşti sau, mai bine zis, diavoleşti.

Statul şi partidul este o idee. Este un mijloc de subjugare a omu­lui. Statul a devenit în mâna lor un mijloc de asuprire, de înrobire până la îndobitocire a oamenilor.

Legile după care se conducea societatea reflectau legea firii lăsată de Dumnezeu omului. Dar acum această lege lăsată de Dumnezeu a fost şi este înlocuită prin legi omeneşti de inspiraţia demonică.

Au născocit povestea cu „drepturile omului“! Care drepturi? Drepturile evreilor. Dreptul de a fi privilegiaţi în toate statele, de a da legi, de a executa legi şi de a judeca după aceste legi pe creştini!

Iată care sunt drepturile omului. Dreptul de a-i lăsa pe ei să-l in­staleze pe Antihrist, dreptul de a subjuga lumea întreagă.

Dreptul de a avorta, de a te destrăbăla, a fura fără scrupule pe se­menul tău, într-un cuvânt de a te împotrivi lui Dumnezeu. Cui folo­sesc aceste drepturi? Nouă, credincioşilor, în niciun caz.

Incredibil, dar adevărat. Lumea este în mâna evreilor sionişti, pentru că finanţele lumii sunt în mâinile lor, iar omul are slăbiciu­ne la ban. Cu banii cumpără tot, chiar şi sufletele oamenilor. Câţi nu sunt aceia care se leapădă de credinţă pentru nişte bunuri materiale sau bani? Unde nu reuşesc cu banul, folosesc şantajul, iar unde nu merge nici cu şantajul, folosesc crima.

De aceea merge lumea din rău în mai rău, pentru că dreptatea lui Dumnezeu a dispărut dintre oameni.

Dumnezeu nu a părăsit lumea, ci omul L-a părăsit pe Dumnezeu, în favoarea plăcerilor omeneşti.

Noi, cei credincioşi, nu trebuie să ne descurajăm, ci să ne rugăm mai mult la Dumnezeu ca să ne păzească şi să ne întărească în aces­te vremuri grele de ispită.

Să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin post rugăciune şi pri­veghere; să lăsăm păcatele şi să urmăm virtutea, iar Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne întărească.

Nu trebuie să ne închipuim că putem să scăpăm de ispite şi de ne­cazuri, dar trebuie să ne pregătim pentru a le înfrunta şi a le rezis­ta. Suntem datori să ne informăm şi să informăm, la rândul nostru, şi pe alţii despre planurile demonice ale slugilor lui Antihrist, pregătite pentru subjugarea lumii.

Nu putem schimba destinele lumii, dar putem să le controlăm pe ale noastre.

Chemăm ajutorul Preasfintei Treimi ca şi ediţia aceasta să con­tribuie la trezirea duhovnicească a ortodocşilor, a fraţilor noştri care au nevoie de sprijin în aceste zile pe care le traversează omenirea.

Adormirea Maicii Domnului
Traducatorul

CUVÂNT ÎNAINTE
Dumnezeu, care l-a creat pe om din iubire, nu-l lasă în voia soartei, ci-l călăuzeşte prin pronia Sa. El S-a descoperit pe Sine în toa­te evenimentele pe care le va face în viitor şi care privesc mântuirea sufletului lui.

Dumnezeu a descoperit evenimentele ce vor veni ca să îndrume pe om prin profeţi, prin Iisus Hristos, prin Apostoli, precum şi prin alţi sfinţi ai Bisericii. Unele profeţii s-au împlinit, altele se împlinesc în zilele noastre şi altele se vor împlini în viitor, astfel încât să luăm măsurile noastre de creştini ca să nu facem jocul planurilor ateilor, antihriştilor şi profeţilor mincinoşi.

Toate profeţiile sunt formulate în Vechiul şi Noul Testament şi în alte scrieri ale Părinţilor şi scriitorilor Bisericii noastre, în care omul poate descoperi adevărul, dar remarcăm fenomenul trist că mulţi dintre noi recurg pentru a afla adevărul la vrăjitorie, la magie, la ghi­citul în cărţi, la horoscop şi la alte mijloace ale Satanei care ademe­nesc şi înşeală pe naivi.

De asemenea, mulţi dintre noi, cu credinţă slabă, dar şi igno­ranţi, nu dau atenţie profeţiilor care vorbesc despre evenimentele care vin, ca să fie pregătiţi sufleteşte şi de nezdruncinat moral în greutăţile care vor urma. Astăzi, încet-încet, interesul creştinilor, în special al tinerilor - aşa cum ne descoperă profeţiile -, se limitează la prezent, după cum ne arată „semnele vremii“ (Mt. 16, 3).

Dorim ca cel care studiază progresul tehnologiilor moderne să studieze „semnele vremurilor" şi profeţiile Sfintelor Scripturi, pentru evenimentele ce vor veni şi pentru venirea amăgitorului An­tihrist şi pentru a doua venire a Domnului nostru, că poate se vor trezi în ultimul moment şi-şi vor reveni duhovniceşte.

Pocăinţa şi revenirea la Mântuitorul Hristos, cât şi rugăciunea şi privegherea duhovnicească, trebuie să fie cea dintâi grijă a noas­tră, „căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul" (Mc. 8, 36).

Învierea Domnului 1990 
SKARTSIUNI DIMITRIU


CARTEA I - PROFEȚII DESPRE ANTIHRIST


A. PROFEŢI SI PROFEŢII



„ Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului, spre folos. Că unuia i se dă, prin Duhul Sfânt, cuvânt de înţelepciune, unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie “ (I Cor. 12, 7-10).



1. DARUL PROFEȚIRII


Oamenii, decât să se consacre memorării inutile a numeroaselor cunoştinţe ştiinţifice sau politice, mai bine ar studia, spre ajutorul .şi folosul lor, profeţiile Vechiului şi Noului Testament, precum şi mul­te din profeţiile sfinţilor Bisericii noastre. Profeţiile conţin adevărata cunoaştere, deoarece ele mărturisesc pe Acelaşi Dumnezeu, Care a descoperit cele viitoare pentru ca să-i ajute pe oameni, pentru ca să-i pregătească şi să-i apere ca să nu fie înşelaţi prin lucrările Sata­nei şi ale lui Antihrist. Aşadar, profeţiile conţin, fără greşeală, voia lui Dumnezeu, fapt adeverit, deoarece Dumnezeu nu minte. Dovadă că toate profeţiile cu privire la persoana lui Hristos -despre naştere, răs­tignire, înviere şi multe alte detalii despre sfânta Sa viaţă - s-au ade­verit. De asemenea, profeţiile Vechiului Testament, pentru oricâte vor avea loc cu poporul iudeu până astăzi, sunt adeverite în întregime.Pentru poporul iudeu şi destinul lor există profeţiile lui Hris­tos care s-au adeverit, şi altele, de la alţii, pe care le-a descoperit evoluţia evenimentelor.Distrugerea templului lui Solomon, risipirea evreilor în cele pa­tru vânturi, pătimirile lor, crearea noului stat în Palestina, venirea lui Antihrist, proclamarea sa ca dumnezeu de către evrei, distrugerea lui Antihrist, precum şi războaiele şi grozăviile care vor urma sunt profeţite în Vechiul şi Noul Testament. Niciun om binecredincios nu poate să nege lucrarea şi adevărul care adeveresc profeţiile des­pre locul naşterii, timpul, lucrarea lui Iisus Hristos, răstignirea, învi­erea, înălţarea şi amănuntele vieţii Lui, deoarece s-au adeverit con­form Scripturii, fiind scrise cu sute de ani înainte. Niciun cititor atent şi cu judecată nu va refuza profeţiile lui Agatanghel, care a trăit la anul 1279 d. Hr. şi a profeţit, cu o exactitate demnă de admirat, căde­rea Constantinopolului, timpul robiei grecilor, timpul eliberării, ca şi evenimente până la cel de Al Doilea Război Mondial şi după acesta.De asemenea, omul serios nu se tulbură să tăgăduiască înfăptui­rea uluitoare a profeţiilor Sf. Cosma al Etoliei, ale acestui nou măr­turisitor şi întocmai cu Apostolii.Aşadar lucrarea profeţilor şi autoritatea lor este de neşters, deoa­rece profeţiile niciodată nu au minţit.Dacă o parte a profeţiilor au mers până la adeverirea evenimen­telor de astăzi, este logic să aşteptăm şi să credem şi în împlinirea celorlalte profeţii care au rămas, care relatează despre evenimentele epocii noastre şi ale urmaşilor, cât şi convingerea că acestea se vor împlini. Mulţi care trăiesc departe de Dumnezeu nu doresc să sca­pe de marea tulburare a păcatelor şi a vieţii lor risipite, motiv pen­tru care şi evită citirea profeţiilor. Totuşi nu trebuie să se întâmple aceasta şi cu noi, care dorim să ne pocăim şi să prevenim înşelarea noastră de slugile lui Antihrist, dar şi de însuşi Antihrist. 

” Și precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului “ (Mt. 24, 37). 


2. CUVÂNT EXPLICATIV

La început vom relata câteva dintre numeroasele profeţii privind venirea lui Hristos şi despre sfânta Sa viaţă, care s-a adeverit. Nu credem necesar să indicăm toate profeţiile despre Isus Hristos, de­oarece niciun om drept-credincios nu se îndoieşte de venirea şi dum­nezeirea Lui. Deoarece cele despre Hristos pe cât ni s-au relatat le avem profeţite în amănunt, pentru ele avem o dublă mărturie, aşadar cuvântul profetic şi înţelegerea imediată a împlinirii lui, care spulbe­ră orice îndoială despre El.În continuare vom compara profeţiile care sunt raportate la ve­nirea lui Antihrist şi care sunt conţinute atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Profeţiile acestea vor fi relatate minuţios, deoare­ce tema a devenit interesantă în zilele noastre, dar şi pentru faptul că profeţiile.sunt pe_cale de a se împlini în scurt timp, după cum ne ara­tă „semnele vremurilor”. Vom aminti profeţiile Sf. Cosma al Etoliei despre evenimentele care au avut loc şi despre altele care aşteaptă, sigur, să se împlinească în zilele noastre după cum arată şi profeţiile paralele ale altor sfinţi. Vor fi trecute cu vederea profeţiile creştinilor anonimi, care din modestie nu şi-au spus numele, aşa cum au făcut alţii, ca de pildă, profeţiile lui Agatanghel. ale Sf. Tarasie, ale Sf. Metodie, ale lui Leon cel Înţelept, precum şi uimitoarea profeţie care este gravată pe piatra de mormânt a Sf. Constantin cel Mare, şi care a fost interpretată de patriarhul Ghenadie la anul 1440 d.Hr. .De ase­menea, sunt comparate profeţiile Sf. Andrei şi ale lui Hriston Salu şi profeţiile altor sfinţi. Nu vom intra în ispita de a stabili datarea exac­tă a adeveririi profeţiilor, fiindcă, prin analogie, nu este cu putinţă.Astfel „semnele vremurilor”, prin urmare semne de avertizare, sunt limpezi şi cel mai simplu cititor înţelege că evenimentele ce au fost profeţite sunt apropiate.

„ Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea în­treagă, dacă-şi pierde sufletul? “ (Mc. 8, 36).

sâmbătă, 11 iulie 2015

DESPRE ANTIHRIST ŞI LUCRAREA SA ÎN LUME - Ieromonah Martirie Păduraru





SĂVÂRŞIREA
LUMII ŞI A ISTORIEI


Traversând toate schimbările şi toate mutaţiile pe care le suportă, întreaga Creaţie se grăbeşte spre săvârşirea ei. Fiecare zi şi fiecare noapte, toţi oamenii, iar cu ei şi după ei toată Creaţia, se grăbesc spre ultima zi, aceea ce va marca sfârşitul lumii şi a istoriei omenirii. Toate zilele, asemenea pârâurilor limpezi, şi toate nopţile, asemenea întunecatelor fluvii, aleargă să se zdrobească şi să se azvârle în prăpăstiile şi văgăunile existenţei, ducând cu sine fiecare fiinţă şi toată Creaţia spre această ultimă zi, în care vor veni să se adune şi să se amestece toate valurile lor. Tot ceea ce a trăit şi tot ceea ce trăieşte în această colivie a timpului trebuie să ajungă la această ultimă zi, pentru a eşua la aceste maluri abrupte.

Tot ce e lumesc poartă în sine sămânţa morţii, a sfârşeniei. Nu este nici fiinţă nici lucru care să nu ducă cu sine această zi finală, prin trecerea timpului, în întinderea spaţiului. Toată existenţa va tinde spre acest sfârşit de timp, de aceea Sfânta Revelaţie îi dă numele "ziua cea de apoi"sau "ziua cea mare". Şi deoarece Dumnezeu a fixat această zi când va veni să judece lumea, ea se mai numeşte "ziua judecăţii'' , "ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu". Dar cum toată judecata a dat-o Fiului, Fiul trebuie să se arate întru strălucire, ca Judecător, iar această zi se mai numeşte ziua Fiului Omului, "ziua Domnului'', ''ziua lui Hristos" "ziua domnului nostru Iisus [Hristos]", "ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi".

În acea zi a cărei importanţă este decisivă, Domnul va pronunţa verdictul ultim şi definitiv pentru toată istoria lumii şi a omului, pentru toţi oamenii împreună şi pentru fiecare în parte. Este ca şi atunci la desăvârşirea creării lumii, când Domnul a privit totalitatea fiinţelor şi lucrurilor pe care le crease şi şi-a pronunţat verdictul zicând că erau foarte bune; tot aşa în ziua Judecăţii de Apoi, El va privi toate fiinţele şi lucrurile, la sfârşitul călătoriei lor pe cărările istoriei, pentru a-şi pronunţa judecata asupra tuturor şi asupra fiecăruia în parte.

Atunci va separa definitiv binele de rău, atunci va trasa între ele o barieră de netrecut. Atunci El va pronunţa verdictul definitiv pentru toate valorile omeneşti, atunci El va cântări cu foarte sensibile şi exacte balanţe ale dragostei Sale şi ale dreptăţii Sale toate faptele oamenilor, toate gândurile lor, toate dorinţele lor, toate cuvintele lor. Atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeu - privind omul, creaţia, lumea, universul; atunci când toate cele bune şi tot ce e bun vor moşteni fericirea veşnică, raiul veşnic, iar toate cele rele şi tot ce e rău vor merita chinul veşnic, iadul veşnic.


VREMEA ŞI SEMNELE
CELEI DE-A DOUA VENIRI
A LUI HRISTOS


Precum vremea şi-a început existenţa prin Hristos, tot aşa se va împlini prin El: ultima zi a vremii va fi, în acelaşi timp, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. În această zi ieşită din comun, timpul se va opri; atunci se va confirma acest minunat cuvânt din Sfânta Revelaţie, că timp nu va mai fi.

În chip tainic, vremea se va scufunda în veşnicie. Chiar dacă Sfânta Scriptură ne-a dezvăluit cu claritate tot ce trebuie să fie în această ultimă zi, clipa însăşi în care v­a veni nu ne-a fost descoperită. Aceasta a rămas ascunsă în adâncimile de necuprins ale tăcerii Dumnezeieşti şi constituie taina de nepătruns a lui Dumnezeu. Această taină a rămas ascunsă şi îngerilor, nu numai oamenilor, şi stă în lumina de nepătruns a atot-ştiinţei Dumnezeieşti.

Când Apostolii L-au întrebat deschis asupra acestui lucru, Mântuitorul a răspuns:

„Iar de ziua şi de ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl."

Această taină nu le-a fost descoperită Apostolilor, chiar dacă între Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri El le-a descoperit tainele iconomiei Dumnezeiesc-omeneşti ale mântuirii şi le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu.

Şi atunci când l-au întrebat: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa.

Chiar marelui Apostol al neamurilor, Pavel, căruia taina Evangheliei lui Hristos i s-a dat în cunoştinţă prin descoperire de către Domnul Însuşi, nici lui nu i-a fost descoperită taina momentului la care v-a veni cea de-a Doua Judecată, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. El scrie creştinilor Tesalonicului:

Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea.

Iată care este Buna Vestire adusă de Apocalipsă: Domnul va veni a doua oară. Nu ştim când: în adâncimea dragostei Sale Dumnezeieşti, Dumnezeu ne-a ascuns clipa celei de-a Doua Veniri, pentru ca noi, aşteptând întoarcerea Mântuitorului, să putem priveghea ziua şi noaptea asupra noastră, cu ajutorul sfintelor virtuţi. Aceasta este semnificaţia avertismentului pe care Mântuitorul l-a dat ucenicilor:

Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.

Caracterul neaşteptat al celei de-a Doua Veniri este în mod providenţial folositor adevăraţilor creştini, dar nu şi pentru aceia care şi-au lăsat sufletul să slăbească, îngăduind ispitelor să le umbrească conştiinţa şi să se umple de patimi, devenind astfel victima "nesimţirii celei împietrite". Această nepăsare şi această nesimţire împietrită a oamenilor se vor dovedi cu ocazia celei de-a Doua Veniri a Domnului Hristos, asemenea nepăsării şi nesimţirii împietrite de care dădeau dovadă contemporanii lui Noe, căci după cuvintele Mântuitorului:

Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului, Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.

Pentru că trăiau potrivit cu această povaţă al Mântuitorului, Apostolii au transmis-o creştinilor:

Fraţilor, (...) venirea Domnului s-a apropiat, sfârşitul tuturor s-a apropiat, este ceasul de pe urmă.

Deşi Domnul ne-a lăsat, pentru mântuirea noastră, să nu cunoaştem ceasul celei de-a Doua Veniri, El nu ne-a lăsat în neştiinţa semnelor care vor trebui să o preceadă şi a prevestirilor care ne vor îngădui să prevedem apropiata Sa venire. Iată care sînt acele semne: propovăduirea Evangheliei la toate neamurile şi la toată făptura; întoarcerea lui Israel la Hristos; venirea Antihristului; mari cutremure între popoare şi în natură: războaie, revoluţii, foamete, inundaţii, cutremure de pământ şi mari semne pe cer.

Predicarea Evangheliei printre neamuri şi tot ce le va pricinui aceasta vor constitui semnalul celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului, după propriile Sale cuvinte:

Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.

Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile, ceea ce nu înseamnă că toate neamurile o vor primi, ci, cum arată cuvintele următoare: mărturie la toate neamurile, ele vor să zică: mărturie în fata tuturor neamurilor de dragostea lui Dumnezeu pentru ele, mărturie despre jertfa de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu, mărturie despre Biserică şi despre întregul minunatei iconomii Dumnezeu-omeneşti a mântuirii în ele şi îndeobşte despre toate adevărurile Dumnezeieşti în ele.

Această mărturie adusă înaintea tuturor neamurilor în adevărul Evangheliei celei ortodoxe a Bisericii celei adevărate, va arăta, după cuvintele Apostolului neamurilor, tot numărul neamurilor - adică al „tuturor păgânilor prevăzuţi de Dumnezeu" să intre în Biserică.

Atunci când ceilalţi vor cunoaşte „evanghelia dreptăţii", se vor ridica sub influenţa demonilor împotriva Evangheliei, vădind astfel câţi oameni sînt cuprinşi de rău, câţi sînt sclavii minciunii şi păcatului, câţi sînt instrumentele răului satanic împotriva veşnicului Dumnezeu al binelui. Şi în această luptă generală pentru şi împotriva Evangheliei, un moment culminant va fi, după cuvintele Apostolului, când întregul Israel se va mântui, şi atunci se va împlini ce a proorocit glasul Vechiului Testament:

„Pentru Sion El va veni ca un Mântuitor, pentru cei din Iacov care se vor căi de păcatele lor".

Întoarcerea lui Israel la Hristos, precum mai înainte a vestit proorocul Maleahi, se va împlini prin profetul Ilie Tezviteanul, care împreună cu Enoh se va coborî din cer în ziua lui Antihrist, luptând împotriva lui pentru dreptatea Evangheliei lui Hristos.

Pentru a se împotrivi răspândirii Evangheliei lui Hristos, râvnitorii răului vor încerca să răspândească şi să împrăştie răul sub toate chipurile cu putinţă. Pentru a împiedica răspândirea Evangheliei, ei vor mobiliza toate minciunile, toate relele, toate silniciile şi toate grozăviile şi le va întărâta împotriva creştinilor, pentru a-i înşela, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. Creştinii slujitori ai răului vor spori în rău; şi într-o picătură de miere va încăpea otrava răului; răul se va masca sub măşti prea încântătoare; vor spori fărădelegile până la grozăvii; se vor scufunda în adâncurile sufletelor vrăjmaşilor lui Hristos; dezlănţuirea răului va provoca cutremure în ei, îi va submina şi îi va face să se ridice într-o hulă neruşinată împotriva a tot ce este a lui Hristos; "iadul care rânjeşte" - atot-rânjitorul iad va lua în râs tot ce este a lui Dumnezeu. Taina răului va fermeca mult, îi va tâmpi; prin lumina sa mincinoasă şi reuşita vremelnică, răul va sminti pe mulţi.

Toată această abundenţă a răului pe care Apostolul o numeşte „taina fărădelegii" este opera fiilor pierzării care luptă împotriva a tot ce este a lui Hristos şi a tot ce este a lui Dumnezeu, lucrând astfel încât să despartă pe oameni de Domnul Hristos.

Împotriva tainei lui Dumnezeu, împotriva tainei lui Hristos - adică împotriva Bisericii - se ridică taina lui Satan, adică taina răului. Sub o meşteşugită mască, în ziua de pe urmă răul va lucra cu viclenie prin intermediul hristoşilor mincinoşi şi proorocilor mincinoşi.

Vorbind de acele vremuri, Mântuitorul le descrie astfel:

Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sînt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula, şi vor amăgi pe mulţi.

Şi Sfântul Apostol Pavel, în viziunea sa profetică, lămureşte aceste cuvinte ale Mântuitorului prin următoarele:

Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor.

Având ruinată chiar şi conştiinţa prin minciună, ei vor umbla după poftele lor, batjocorind tot ce este a lui Hristos. Înşelaţi de către rău, vor ridica război Creştinilor, nu vor mai asculta învăţătura sănătoasă, grămădindu-şi învăţători după poftele lor, care îi vor înşela; Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.

Contemplând ultimele zile cu pătrunderea lui cerească şi dumnezeiesc-omenească, Apostolul Pavel scrie lui Timotei:

Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări, mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei.

Răul se va amplifica, va submina naţiunile şi împărăţiile, se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; vor fi foamete şi inundaţii, grozăvii şi revolte:

Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci, Atunci mulţi se vor sminti.

Urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?

SFIRŞITUL OMULUI - DESPRE SFIRŞITUL LUMII ŞI VENIREA LUI ANTIHRIST - ADUNATE DE LA SFINŢII PĂRINŢI



SFIRŞITUL OMULUI - DESPRE SFIRŞITUL LUMII ŞI
VENIREA LUI ANTIHRIST - ADUNATE DE LA SFINŢII
PĂRINŢI



de Smeritul între monahi ZOSIMA PASCAL din Sfânta Mănăstire Neamţu, la 1905

      Cuvânt catre cititori

 
2.       Înainte cuvântare


4.       Proorocii ale sfintilor
4.1       Din vedeniile lui Agatanghel Ieromonahul care a fost la anii de la Hristos 1274
4.2        Vedenia lui Kir Daniil (care a fost la anii 1763)
4.3        Proorocia Sfântului Metodie, arhiepiscopul Patarelor (278)
4.5        Proorocia unui Sfânt, care s-a gasit in manastirea Decapoliei, la anul 1775
4.8        Cuvânt despre venirea lui Antihrist si despre sfârsitul lumii al Cuviosului Nil Athonitul
4.9           Din Apocalipsa (7, 3-10)
4.10        Din viata Sfântului Ciprian
4.11        Sfântul Ioan Damaschin
5.                                   Cuvânt despre sfârsitul lumii
5.1       Descoperire a lui Dumnezeu catre un oarecare om drept si placut al Sau
5.3       Vedenia pustnicului Grigorie care i s-a descoperit la anul 1868, in pustiul Iordanului
6.                              Din viata si invataturile Sf. Lavrentie de la Cernigov (1868- 1950)

CUVÂNT CĂTRE CITITORI
Această sfântă carte am făcut-o cu blagoslovenia prea cuviosului şi duhovnicescului nostru Părinte Nifon, ieroschimonahul, ctitorul şi întemeietorul Schitului Românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos.
Sfântul Prooroc Sofonie zice: „Cu sfârşire, să se sfârşească de pe faţa pământului, zice Domnul. Sfârşească-se omul şi dobitoacele, sfârşească-se păsările cerului şi peştii mării, şi vor slăbi necredincioşii, şi voi pierde pe cei fărăde lege de pe faţa pământului, zice Domnu” (Sofonie l, 2-3); pentru aceasta am găsit de cuviinţă ca să numesc cartea aceasta Sfârşitul Omului.
Textele şi citatele cuprinse în această carte le-am adunat de la sfinţii prooroci, din Psalmii lui David, din Sfintele Evanghelii, din epistolele Sfinţilor Apostoli şi din scrierile multor Sfinţi Părinţi, ce au avut descoperiri şi vedenii pentru sfârşitul lumii şi pentru venirea lui Antihrist, şi pentru fermecătoriile şi vrăjitoriile lui, cum are să farmece pe oameni, şi pedepsele ce are să le pună pe creştini, şi cum are să trimită draci prin pustii ca să găsească pe călugări şi pe mirenii creştini să îi aducă ca să se plece la voia lui, şi să îi pedepsească cu răutatea lui.
1.   CUVÂNT către cititorii care cârtesc spunând că: „nu se împlinesc Scripturile care s-au zis de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi"
ZlS-A Domnul către Avraam: „Ştiind vei şti că nemernică va fi sămânţa ta în pământ străin, şi o vor supune pe ea robiei, şi o vor chinui şi o vor smeri pe ea patru sute de ani. Iar pe neamul acela, căruia îi vor sluji, Eu îl voi judeca, iar după aceea vor ieşi aici cu avere multă’ (Facere 15, 13-14).
Aşadar, a zis Domnul către Avraam, că patru sute de ani are să fie seminţia lui în robie, şi n-a fost întocmai, pentru răutatea evreilor; căci au trecut patru sute trezeci şi doi de ani până la ieşirea lor din Egipt. Şi Proorocul Daniil zice: „Şi în zilele cele de pe urmă ale împărăţiei lor, când se vor împlini păcatele lor, se va scula un împărat fără de ruşine la faţă şi care va înţelege ghiciturile (farmecele). Şi puterea lui se va întări, măcar că nu cu puterea sa, ci cu chip semeţ şi isteţ în lucruri ascunse va strica şi va spori şi va face şi va pierde pe cei tari şi pe poporul cel sfânt ” (Daniel 8, 23-24).
Atunci vor începe anii durerilor şi necazul cel mare şi pedepsele ce are să le pună Dumnezeu pe pământ pentru răutăţile acelui împărat fără de ruşine la faţă, care este Antihrist, şi pentru slujitorii şi supuşii lui.
Vedeţi, vă rog, cum zice Proorocul, că nu zice „când se vor împlini anii”, ci „când se vor împlini păcatele va veni vremea”, adică vremea pedepselor şi necazul cel mare.
Asemenea şi la Agatanghel scrie pentru robirea Constantinopolului de către turci, că, la anii de la Hristos 1452 până la 1453, trebuie să se ia Constantinopolul de agareni (turci), precum s-a şi împlinit. Şi-l vor stăpâni 400 de ani, adică până la 1853, şi vedem că nu s-a împlinit întocmai prezicerea, pentru păcatele şi nepocăinţa creştinilor. Că iarăşi zice Agatanghel: „Aşa vor fi creştinii sub robia agarenilor, precum au fost evreii sub robia egiptenilor 400 de ani; însă, pentru păcatele lor, a mai prelungit Dumnezeu pedeapsa încă 32 de ani, şi în pustia Sinaiului încă 40 de ani şi apoi i-a dus în pământul făgăduinţei. Astfel se urmează şi cu creştinii. După aceasta are să se facă o credinţă în toată lumea. După cum a zis şi Neofit, în tâlcuirea şeptimilor lui Daniil Proorocul. Şi îngerii au să pună un împărat în Constantinopol, creştin bun, şi minuni multe şi mari au să se facă în Constantinopol.
Şi, văzând popoarele minunile care au să se facă, au să se lepede toţi de eresurile lor şi au să vină să se unească cu Biserica Răsăritului. Şi atunci au să se boteze din turci şi din evrei mulţime multă.

vineri, 10 iulie 2015

Apostazia și Antihristul după învățăturile Sfinților Părinți - 2 - Fragmente




Partea a II-a


MĂRTURIA FERICITULUI AVERCHIE


Arhiepiscopul Averchie a citat adesea şi cuvintele Episcopului Ignatie Briancianinov: „Nu năzuiţi ca ridi­când mâna voastră slabă să curmaţi torentul stihinic al apostaziei. Evitaţi-o, apăraţi-vă de ea, şi aceasta vă este de ajuns. Căutaţi să cunoaşteţi duhul vremurilor, cerceta-ţi-l ca să-i puteţi evita influenţa oricând este cu putinţă".


CE SE ÎNŢELEGE PRIN „ANTIHRIST"?

Ar trebui să se spună aici câteva cuvinte despre ceea ce înţelegea Arhiepiscopul Averchie când vorbea despre „Antihrist", căci îl vedea pe Antihrist într-un chip duhovnicesc, fără nici un senzaţionalism de tipul „ziua Judecăţii de Apoi". Ca să-l recunoaştem pe Antihrist şi ceea ce chiar şi acum îi găteşte venirea, trebuie să privim dincolo de ceea ce pare a fi bun sau rău, drept sau nedrept". Trebuie să înţelegem principiul din spatele lui Antihrist, care este principiul imitării a tot ceea ce este al lui Hristos. De vreme ce însuşi numele lui înseamnă cel care este „în locul lui Hristos" sau arată ca Hristos, Antihristul va fi întruchiparea de pe urmă, cea mai înşelătoare, a sforţării de veacuri a Satanei de a „copia" creştinismul, ca să plăsmuiască o formă nouă a lui, una lumească. I. M. Konţevici scrie: „Antihrist nu se va ivi ca un ateu absolut sau ca un adept al ceea ce este legat de ateism - al bolşevismului, de vreme ce acesta din urmă i-a arătat lumii toate ororile care decurg din ateism"". Mai curând, aşa cum afirmă Sfântul Efrem Sirul, „va veni ca un tâlhar, aşa încât să-i amăgească pe toţi; va fi ca unul smerit, blând, un urâtor (cum va spune despre sine) al fărădelegii, dispreţuind idolii, dând întâietate cucerniciei, bim, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, statornic, îngăduitor cu toţi. Va preţui în mod deosebit neamul evreiesc, de vreme ce evreii îi vor aştepta venirea. Dar pe lângă toate acestea, va lucra semne, şi minuni, şi privelişti înspăimântătoare cu putere mare; şi va întrebuinţa mijloace viclene ca să placă tuturor, aşa încât oamenii să-l îndrăgească repede. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mânie, nu va avea un chip posomorât, ci printr-o înfăţişare cuviincioasă va duce lumea în înşelare, până ce va deveni împărat".

Cu înţelegerea sa filosofică, patristică a realităţii lui Antihrist, Arhiepiscopul Averchie a priceput că nu e de trebuinţă ca cineva să trăiască în timpul viitoarei sale stăpâniri pentru a-i fi - într-un sens figurat şi totuşi foarte real - ucenic. Cineva poate fi atras spre ceea ce reprezintă Antihrist - imitarea creştinismului - prin ceea ce are în comim cu el: o absenţă lăuntrică a lui Hristos.

Ţelul a tot ceea ce dăruieşte Hristos este să-i pre­gătească pe oameni pentru împărăţia Sa cea Cerească, în vreme ce raţiunea lui Antihrist este să-i lege pe oameni, în orice chip cu putinţă, de acest pământ.

Această deosebire, deşi simplă şi răspicată, poate să nu fie atât de lesne de văzut, de vreme ce Antihrist însuşi - ca mulţi din înaintaşii lui - va fi de fapt foarte „duhovnicesc", legându-i de pământ pe oameni cu chiar înfăţişarea din afară a lucrurilor care sunt menite să-i ducă spre Cer. Imitarea creştinismului va fi desluşită numai de aceia care şi-au păstrat acel „simţ" prin care osebesc ceea ce este în sine pământesc şi stricăcios de ceea ce este ceresc şi veşnic. „Apostazia" despre care vorbea Arhiepiscopul Averchie este tocmai pierderea acestei înţelegeri şi dorinţe. Iarăşi, Sfântul Efrem Sirul scrie că, atunci când Antihrist va veni într-adevăr, nu va fi văzut drept ceea ce este de către cel care-şi are mintea la treburile acestei vieţi şi iubeşte pământescul... căci acela care este pururi înlănţuit de legăturile acestei vieţi, chiar dacă va auzi, nu va crede şi-l va dispreţul pe cel care spune aceste lucruri. însă sfinţii vor fi întăriţi, pentru că ei au dispreţuit toată grija vieţii acesteia.

Un creştinism fără „gust" este umplut cu deşertăciune lumească ce se dă pe sine drept duhovnicie. Iar a „înlumi" creştinismul înseamnă a-l face vulnerabil faţă de ispitirile lui Antihrist.

Sfinţii Părinţi au despre aceasta o învăţătură foarte precisă, întemeiată pe Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Ei fac observaţii asupra faptului că pecetea lui Antihrist nu va fi pusă şi pe frunte şi pe mână, ci pe frunte sau pe mână (Apocalipsa 13,16). Potrivit Sfântului Andrei al Cezareii, cei care o primesc pe frunţile lor vor împărtăşi modul de gândire al lui Antihrist, pe când cei ce o primesc pe mâinile lor drepte, îi vor recunoaşte doar autoritatea, spunând că este îngăduit să faci acest lucru, „numai să rămâi creştin în suflet... Alungarea harului Sfântului Duh prin semnul fiarei umple cu semnul cel dintâi - spaima - inima tuturor celor ce au primit pecetea, spaimă care-i va împinge către o lesnicioasă pierzanie"

Bani! Bani! Putere! Slavă! Acestea sunt ispitele cărora, din nefericire, mulţi oameni nu le pot ţine piept.

Aceasta este sursa tuturor certurilor, neînţelegerilor şi dezbinărilor dintre creştini.

Aceasta este rădăcina uitării de către oameni a acelui singur lucru care trebuie, care ne este oferit de adevărata credinţă creştină şi care constă în rugăciune, fapte de căinţă şi milostenie sinceră, neprefăcută, faţă de semenii noştri. Sfânta Biserică pururi ne cheamă la aceasta, dar mai ales acum, în vremea Postului Mare! Ceea ce ni se cere nouă, creştinilor, nu e cine ştie ce „militantism exal­tat", nu simt fraze sforăitoare şi filosofii confuze, ci rugă­ciunea cea mai smerită a vameşului: „Dumnezeule, mi­lostiv fii mie, păcătosului!" (Luca 18,13), fapte de căinţă şi faceri de bine semenilor noştri, care pornesc dintr-o inimă curată.

Nicicând nu a mai fost pe acest pământ un număr atât de imens de oameni care, nestingheriţi şi degajaţi, fără nici o ruşine, fără nici o mustrare de conştiinţă „zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!" (Isaia 5,20).



DESPRE APOSTAZIE

Nu avem nici puterea, nici autoritatea de a împiedica apostazia, după cum subliniază Episcopul [Sfântul] Ignatie: „Nu năzuiţi să o curmaţi cu mâna voastră slabă..." Dar atunci ce să facem? „Evitaţi-o, apăraţi-vă de ea, şi aceasta vă este de ajuns. Căutaţi să cunoaşteţi duhul vremurilor, cercetaţi-l ca să-i puteţi evita influenţa oricând este cu putinţă". Aceasta ne învaţă acelaşi [Sfânt] Episcop Ignatie [Briancianinov].

Iar cuvintele lui, scrise cu mai bine de 100 de ani în urmă şi referindu-se atât de evident la timpul nostru, nu lasă oare să se întrevadă o inspiraţie profetică veritabilă şi o neîndoielnică iluminare de Sus: „Judecând după duhul acestui veac şi după fermentul intelectual, s-ar putea presupune că instituţia Bisericii, care de multă vreme se clatină, se va prăbuşi cumplit şi cu grăbire, într-adevăr, nimeni nu este în stare să stăvilească sau să se împotrivească acestui lucru. Mijloacele adoptate pentru a sprijini Biserica instituţională sunt împrumutate de la stihiile [elementele] acestei lumi, lucruri care-i sunt potrivnice Bisericii, iar urmarea va fi că mai curând îi vor grăbi căderea, decât s-o împiedice. Fie ca Domnul Cel Milostiv să îi apere pe cei rămaşi care cred în El. însă această rămăşiţă este micuţă şi se micşorează tot mai mult". „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia” (Luca 12, 32).

Astfel, în mod limpede, am trăit ca să vedem această „prăbuşire cumplită şi cu grăbire a instituţiei Bisericii". Vrăjmaşul omenirii îşi dă toată silinţa şi întrebuinţează toate mijloacele ca să o doboare şi în aceasta este puternic sprijinit de apostaţii, declaraţi şi ascunşi, de la credinţa şi Biserica cea adevărată, incluzându-i chiar şi pe cei care au trădat înaltele lor chemări şi legăminte ca şi preoţi şi chiar pe ierarhii din fruntea anumitor biserici luate în parte.

Într-adevăr, trăim nişte vremuri groaznice, nişte vre­muri cum nu au mai fost niciodată în istoria creştinătăţii, în istoria omenirii! Un timp al nestatorniciei aproape depline!

Şi în măsura în care dorim să rămânem credincioşi Ortodoxiei adevărate, multe îndatoriri ne stau pe umeri. Trebuie, după cum ne povăţuieşte Episcopul Ignatie, să evităm şi să ne păzim de apostazia care creşte atât de grabnic în lume. Trebuie să ne apărăm de duhul stricăcios al acestor vremuri, pentru a-i evita înrudirea.

Iar pentru aceasta, trebuie mai întâi să înţelegem şi să nu uităm niciodată: că în prezent, nu tot ceea ce poartă preasfântul şi preascumpul nume de Ortodoxie, este cu adevărat Ortodoxie - există acum şi pseudo-Ortodoxie, de care trebuie să ne temem şi de care trebuie să fugim ca de foc; că adevărata Ortodoxie este doar aceea care nu acceptă şi nu îngăduie în nimic, nici în învăţătură, nici în obiceiurile bisericeşti, nici un fel de înnoire împotrivitoare Cuvântului lui Dumnezeu şi hotărârilor Bisericii Soborniceşti; că Ortodoxia adevărată nu binecuvintează şi nu încurajează moda actuală - moralitatea şi obiceiurile lumii modeme, stricate, care, mai mult chiar decât în vremurile apostolice, „zace în rău" (1 Ioan 5, 19), căci e o lume care L-a părăsit pe Dumnezeu; că Ortodoxia adevărată are ca ţel doar să îi placă lui Dumnezeu şi să mântuiască suflete, şi nu se îngrijeşte de fericirea trecătoare, pământească, de carieră şi de bunuri şi avantaje lumeşti; că Ortodoxia adevărată este duhovnicească, nu a simţurilor şi a trupului, nu alipită pământului - simţămintelor şi trăirilor pământeşti.

joi, 9 iulie 2015

Apostazia și Antihristul după învățăturile Sfinților Părinți - 1




CUVÂNT ÎNAINTE

În osteneala vremurilor pe care le trăim, când este atât de greu să auzi vreun cuvânt care să fie întru totul acoperit de lucrare, cei care îşi caută cu adevărat izbă­virea din această vale a plângerii, ştiu că trăim vremuri de cumplită secetă şi foamete lăuntrică. Aşadar unde altundeva să alergăm după ajutor şi hrană lăuntrică dacă nu la Sfinţii lui Dumnezeu? De vom cerceta scri­erile lor, vom înţelege mai bine vremurile în care ne a­flăm şi vom pricepe că Domnul este în neîncetată lu­crare, chiar dacă lumea de azi e covârşită de noianul răutăţilor şi nelegiuirilor.

Văzând asaltul minciunii, făţărniciei şi a materialniciei asupra propovăduirii lui Hristos, am încercat să adunăm în această carte câteva cuvinte care să ne fie folositoare atât nouă înşine, cât şi celor care vor socoti că le pot fi spre potolirea foamei şi a setei lăuntrice. Poate cea mai succintă descriere a lumii contemporane o găsim în cuvântul Sfântului Antonie cel Mare: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi, când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. Ca încu­nunare a nebuniei necredinţei sale şi a tuturor fă­rădelegilor săvârşite, lumea va dobândi un cârmuitor aşa după cum şi-l doreşte, despre care Sfântul Apostol Pavel ne spune că este „omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2, 3-4). Şi pentru că nu puţini sunt cei care privesc în jurul lor şi se întreabă când va veni în lume acest cumplit stăpânitor, Arhiepiscopul Teofan al Poltavei (1873 - +1940) răspunde deopotrivă tuturor: „Mă întrebaţi despre viitorul apropiat şi zilele din urmă. Nu voi vorbi de la mine, ci vă voi spune din descoperirile Stareţilor. Ei mi-au împărtăşit următoarele: Venirea lui Antihrist se apropie, este foarte aproape. Timpul care ne mai desparte de acea clipă se numără cu anii, fiind de cel mult câteva decenii”.

Părintele duhovnicesc al Fericitului Teofan al Poltavei a fost Sfântul Teofan Zăvorâtul, cel care spre sfârşitul veacului al XIX-lea dădea această mărturie despre vre­murile pe care le trăim azi: „Când autoritatea monarhică va cădea şi poporul îşi va instala pretutindeni autogu­vernarea (republici, democraţii), acolo Antihristul îşi va găsi mediul prielnic pentru activitatea sa. Pentru Satana nu va constitui o dificultate să pregătească voci în favoarea renunţării la Hristos, după cum a arătat experienţa Re­voluţiei franceze. Atunci nu va fi nimeni care să opună un veto autoritar. Aşadar, când astfel de regimuri, gata să se conformeze aspiraţiilor antihristice, vor fi instalate peste tot, atunci se va ivi Antihristul” .

Despre cele ce se petrec în zilele noastre, Părintele Serafim Rose scria incă din anii 80 ai veacului trecut. Timpurile care vor urma, mai mult poate decât cele dinainte din istoria Bisericii, sunt cele pe care Sfântul Grigorie Teologul le-a numit atât de bine «Ortodoxia pătimitoare». Trăim cu adevărat timpuri apocaliptice: ateismul cuprinde întreaga lume, credinţele mincinoase se răspândesc ca niciodată înainte, prinzând în mrejele lor pe cei treziţi din somnul necredinţei, ecumenismul se apropie tot mai mult de ţelul său, acela al unei mincinoase biserici mondiale („desfrânata” din Apocalipsă 17, 15), iar duhul lui Antihrist care va să vină a început a-şi lăsa peste tot pecetea. Cei care-I vom rămâne credincioşi lui Hristos în aceste vremuri de pe urmă va trebui să ne gătim spre chinuri şi lupte care vor arăta cu adevărat credincioşia inimilor noastre. însă mai presus de aceste chinuri şi de stăpânitorul acestei lumi care le aduce asupra noastră, este Cel Care ne-a făgăduit că va fi cu noi «în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor» (Matei 28, 20).

Pentru a înţelege în chip lămurit ce anume ne învaţă Biserica despre vremurile apostaziei şi venirea lui Anti­hrist, în partea întâi a cărţii de faţă am cuprins o lucrare, modestă ca volum, însă foarte profundă prin ceea ce cuprinde şi deosebit de clară prin desfăşurarea expunerii. Titlul acesteia este Apostazia şi Antihristul şi a fost publi­cată în America, în limba rusă, încă din vremea păstoririi la Jordanville (New York) a Arhiepiscopului Averchie Tausev (1906 - + l976). Autorul acestei scrieri cu valoare de catehism, este un monah format în preajma vlădicăi Averchie, care insă şi-a trecut numele sub tăcere. Cititorul care va parcurge rândurile sale, va avea prilejul să vadă cum prin cuvinte simple i se zugrăveşte înaintea ochilor întregul tablou duhovnicesc al celor care se vor petrece la sfârşitul vremurilor, care au început să se plinească încă de acum.

Cea de a doua parte a cărţii cuprinde o prezentare a personalităţii Arhiepiscopului Averchie ilustrată tocmai prin numeroasele sale scrieri legate de contextul apostaziei generalizate. Acest portret duhovnicesc alcătuit prin cuvânt a fost publicat de Frăţia Sfântului Gherman din Alaska în periodicul The Orthodox Word. Reuşita acestei creionări se datorează întâi de toate faptului că între cuvintele şi faptele vlădicăi Averchie nu a fost dezbinare, ci, ceea ce a grăit mai întâi a împlinit el însuşi în faptă. Şi, după cum bine ştim, aceasta a fost dintotdeauna calea Sfinţilor şi felul prin care ei s-au statornicit în împlinirea poruncilor întru Domnul. Datorită duhului său pătrun­zător şi a marii puteri de discernere, Fericitul Părinte Averchie a fost pe bună dreptate numit un prooroc, un înaintevestitor al vremurilor apostaziei, al lepădării de credinţă. Prin cuvintele sale ne împărtăşeşte o eclesiologie (o în­văţătură despre ce anume e Biserica) cu adevărat so­bornicească, care prin mărturisirea ei stă împotriva minciunii lăuntrice, a formalismului exterior, a suficienţei de sine şi a fandoselilor academismelor teologice. Cuvântul său este unul viu, izvorât din Viaţă şi închinat Vieţii, arătându-ne că Biserica dacă întru adevăr Îl are ca şi Cap al său pe Hristos, nu îl poate avea nicidecum ca stăpânitor pe Antihrist. Însă ca acest lucru să-şi dobân­dească plinirea, depinde şi de fiecare dintre noi în parte, ca unii ce prin Sfântul Botez suntem socotiţi mădulare ale acestui Trup tainic. Calea este cea a pocăinţei nefăţar­nice, care pecetluieşte duhul omului cu lucrare neînce­tată. Tocmai de aceea, orice altă cale devine una „largă şi lată” (Matei 7,13).

Astăzi se poate vedea foarte lesne că societatea românească în ansamblul ei a devenit una consumatoristă şi şi-a închegat direcţia şi orientarea după „mult- râvnitul” model occidental „al tuturor posibilităţilor”. Astfel, într-un ritm susţinut, ajungem grabnic din urmă Apusul în închinarea sa înaintea materiei şi a confortului pământesc. Şi chiar dacă nu ne vine să credem, această închinare ajunge în cele din urmă la însăşi persoana Antihristului şi-l cheamă ca stăpânitor al acestei lumi. Din această pricină, în partea a III-a a cărţii am cuprins mai - multe mărturii din spaţiul ortodox american, tocmai pentru că fraţii noştri de acolo se confruntă de mai multe decenii cu tot ceea ce înseamnă societate de consum. Dintru osteneala lor lăuntrică putem dobândi mult folos în înţelegerea a ceea ce se petrece - în condiţiile actuale - atât în noi înşine cât şi în jurul nostru.

Despre cel ce va să vină în lume, Fărintele Arsenie Boca spunea: „Antihrist - care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora - nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ: „şi nu râvneşte, ne­bunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu, iar in locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară. Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate pri­goanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până in zilele acelea”.

Înţelegând în duh lucrările şi uneltirile care se revarsă în lume din „taina fărădelegii care se şi lucrează” (2 Tesaloniceni 2, 7), Părintele Serafim Rose îi îndemna pe tinerii ortodocşi americani să fie cu multă luare aminte la suferinţele din închisorile regimurilor totalitare. Dânsul dădea acest sfat deoarece pricepea că prigonirile si tortu­rile din temniţele comuniste sunt înaintemergătoare şi înaintevestitoare ale cumplitei şi „marii strâmtorări” (Matei 24, 21; Apocalipsa 7. 14) din vremurile domniei Antihristului. Astfel, în partea a IV-a a cărţii am adunat — câteva mărturii din închisorile comuniste din România. Prin cuvintele celor întemniţaţi ne vom împărtăşi de ceea ce le-a fost dat să trăiască sub stăpânirea torţionarilor înrobiţi cu totul vrăjmaşului firii omeneşti. Numai o minte smintită până la deplina îndrăcire putea să scornească asemenea cazne. Însă dacă prin cumplitele suferinţe, acestor oameni le-a fost dat să vadă rânjetul înfricoşător al iadului, tot ei au fost cei care s-au împărtăşit şi de tainicul surâs al învierii din morţi. Socotim că din mărturiile pe care le aducem înainte, cititorul va putea să înţeleagă felul în care pronia şi dragostea dumnezeiască este neîncetat lucrătoare. Însă dacă prigoanele îndurate în temniţele comuniste au întrecut orice închipuire, ce va fi când va veni „strâmtorarea cea mare” care va cuprinde Biserica cea adevărată, mai înainte de sfârşitul lumii ?

Partea a V-a a cărţii este alcătuită din înainte vestiri ale Sfinţilor Părinţi despre-vremurile-din urmă, veni­rea lui Antihrist şi sfârşitul lumii. Cuvintele lor sunt o comoară nepreţuită pe care Duhul Sfânt a dâruit-o Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Aposto- lească. Sunt cuprinse aici învăţături şi proorociri ale Sfinţilor Moise Arapul, Ishirion, Pamvo, Nifon al Con- stanţianei, Efrem Sirul, Ioan Damaschin, Nifon al Con- stantinopolului şi Anatolie al Optinei.

În continuarea cărţii am aşezat Sinaxarul care se citeşte în Biserica noastră la pomenirea liturgică a înfricoşătoarei Judecăţi. În acest Sinaxar se află sintetizată învăţătura orto­doxă despre cele ce se vor petrece la sfârşitul lumii.

Dar pentru că toate cele care au fost adunate aici pot fi pricepute cu adevărat numai prin rugăciune şi duh nefăţarnic, în încheiere, între alte rugăciuni, am aşezat şi Canonul alcătuit de Sfântul Teodor Studitul pentru rân- duiala liturgică din Duminica înfricoşătoarei Judecăţi. Fie ca toate acestea să ne fie spre priveghere lăuntrică.


                                                                                          monahul Coprie

miercuri, 8 iulie 2015

Apocalipsa. Planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii în 7 etape - Arhim.Mina Dobzeu




Apocalipsa

planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii

în 7 etape 


Planul lui Dumnezeu nu poate fi răsturnat
Omul, în isteţimea minţii lui, având ştiinţa ca dar de la Dumnezeu, fiind creat după chipul, şi îl vrea şi după asemănarea Sa, pentru care trebuie să se silească, îl imită pe Dumnezeu în creaţie. Angajat în proiecte măreţe, în diferite domenii, omul devine trufaş şi încrezut în sine, iar realizărilor lui Dumnezeu le răspunde la nivelul lui naiv şi copilăresc. Acestuia, Dumnezeu îi zice: ,,Ia aminte, omule, proiectele tale multe şi semeţe nu se pot compara cu proiectul Meu din Cartea Apocalipsa, care cuprinde trecutul, prezentul şi viitorul întregii omeniri! Eu, Cel Care sunt Creatorul tău şi al lumii, voi duce la îndeplinire cu bine acest proiect. Eu, Care ştiu «inimile şi rărunchii neamului omenesc» (Ier. 17, 10), te voi călăuzi la limanul mântuirii, cu toată încăpăţânarea ta, omule!”.

Iată că Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul este cartea proiectului lui Dumnezeu, cu lumea creată de El, pe care voieşte să o ducă la mântuire sigură. In toată vremea, de la întemeierea şi afirmarea sa în lume, Biserica reflectă asupra acestei opere şi descoperă că cele scrise în Sfânta Carte sunt fapte care s-au petrecut în realitate, pentru viaţa Bisericii şi a lumii. Dar omul necredincios, în isteţimea şi înclinaţia lui spre rău, poate să zică: „da, Dumnezeu, în programul Lui, aşa a zis, dar eu, omul, pot să le răstorn”, ca, de pildă, Iulian Apostatul (361-363), care, dorind să contrazică profeţia Mântuitorului, a zis că va da voie evreilor să-şi reconstruiască regatul, „ ...şi veţi vedea, spunea el, că profeţia dulgherului vostru a căzut”. Care au fost consecinţele se ştie. „Nu zălogiţi planurile Domnului Dumnezeului nostru, căci Dumnezeu nu poate fi ameninţat ca un om şi nici ca un pământean nu poate fi supus judecaţii noastre” - Iud.8, 16.


Unele întâmplări mai dinainte ştiute de Dumnezeu şi scrise în cartea Apocalipsa s-au petrecut, altele sunt în plină desfăşurare, în vreme ce există unele care se vor petrece în viitor, dar toate cu împlinire aproape matematică. Ca vieţuitor al acestui pământ am trăit pe viu multe dintre întâmplările despre care Apocalipsa deja ne avertizase', le-am văzut, pe unele, desfaşurându-se sub ochii mei şi le-am simţit efectul, am observat perfecta împlinire a celor spuse de Dumnezeu. De aceea, Apocalipsa este cartea unui paradox: pe de o parte, rămâne total nelămurită celor indiferenţi, pe de alta, se dezvăluie cu claritate celor temători de Dumnezeu.

În Apoc. 1,1-8, Dumnezeu ne informează despre acest plan al Lui, ni-l face cunoscut prin unul dintre ucenicii Lui iubiţi, Sfântul Ioan Evanghelistul, căruia îi porunceşte să-l scrie.

Cu toată sinceritatea mărturisesc că nu mi-am propus să mă autodesemnez ca tălmăcitor sau exeget al cărţii Apocalipsa. întotdeauna am cugetat că omul trebuie să se smerească pe sine înaintea lui Dumnezeu şi să nu umble, în îngâmfarea sa, după lucruri prea mari. Am meditat şi m-am rugat lui Dumnezeu să pot înţelege evenimentele enigmatice descrise în cartea Apocalipsa, dar şi să mă edific privitor la perioada pe care am trăit-o sub stăpânirea ateist-comunistă. Trăirea acestei perioade triste pentru omenire, m-a determinat să încerc a înţelege, măcar în parte, întâmplări actuale şi, astfel, mergând pe firul lor în trecut, am extins mai mult studiul, căpătând, prin harul dumnezeiesc, lumină şi încurajare. Am fost din ce în ce mai încredinţat că Duhul lui Dumnezeu mă inspiră, mă fereşte de greşeală şi mi-a deschis, cu toată largheţea-I, întoarcerea la Tezaurul Bisericii. Fie Domnul lăudat!


Apocalipsa cuprinde
„cele ce trebuie să se petreacă în curând”

Descoperirea (apocalipsa/revelația) planului lui Dumnezeu cu Biserica Sa (care deja se începuse de la pogorârea Duhului Sfânt), Dumnezeu i-a dat-o lui Iisus Hristos, Fiul Omului, iar Acesta trimite pe îngerul Său să o destăinuiască robului Său, Ioan. Astfel, în insula Patmos, Sfântul Ioan are cerească arătare. El vede pe Fiul Omului între şapte sfeşnice (7 Biserici), având în mâna dreaptă şapte stele (îngerii celor 7 Biserici). Lui Ioan i se dictează 7 scrisori pe care să le trimită celor şapte Biserici. Titlul primei însemnări a scrisorilor: „Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care l-a dat-o Dumnezeu ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan, care a mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut. Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape” (Apoc. 1, 1-3).

Fericeşte pe cei care citesc şi ascultă cuvintele proorociei. Deci cartea şi tot cuprinsul cărţii este o proorocie ce cuprinde începutul împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ şi desfăşurarea ei în timp, până la sfârşitul veacurilor. Totodată îndeamnă să păstreze cele scrise în această carte profetică, „Căci vremea este aproape

Acest „aproape” subliniază iminenţa venirii împărăţiei lui Dumnezeu şi nicidecum nu suportă stabilirea unor date calendaristice. Vremea biblică este atemporală. Inceputid împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, Biserica Sa, o anunţă în Noul Testament Domnul Iisus, Autorul principal, când îşi începe misiunea, citind din proorocul Isaia2 în sinagogă: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate. Să dau de ştire un an de milostivire a lui Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Luca 4, 18-l9). Deci „anul Domnului” sau „ziua cea mare” a erei creştine a început din momentul iniţial al misiunii Sale, începe odată cu misiunea Domnului Iisus Hristos.


Când trimite pe ucenicii Săi în misiune de probă, le spune să vestească împărăţia lui Dumnezeu: „Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor ” (Matei 10, 7). Iar la Sfântul Evanghelist Luca spune că: „Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea ” (Luca 16, 16).

Deci, când Sfântul Ioan Evanghelistul scrie această carte, acţiunea împărăţiei lui Dumnezeu începuse deja de la pogorârea Sfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli, ziua de naştere a Bisericii creştine. Iar Sfântul Ioan Evanghelistul vesteşte că împărăţia lui Dumnezeu vine cu putere, deoarece el era cel care s-a bucurat de rămânerea în viaţă pentru a vedea împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 21, 23). Astfel se explică cuvintele: „Căci vremea este aproape” (Apoc. 1, 3), referindu-se la venirea împărăţiei lui Dumnezeu, în care aceste şapte Biserici se găsesc.

Privelişte cerească

Îţi voi arăta cele ce trebuie să fie


Sfântul Ioan se adresează „ Celor şapte Biserici care sunt în Asia”, vestind numele fiecăreia şi aducându-le urare astfel: „ Har vouă şi pace de la Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine şi de la cele şapte duhuri, care sunt înaintea scaunului lui Dumnezeu... ” (Apoc. 1, 4).

Urarea continuă a fi rostită în numele lui Iisus Hristos: „Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin Sângele Său. Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său, Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!” (Apoc. 1, 5-6).

„Iată, El vine cu norii” (Apoc. 1, 7). Vine cu norii. După învierea şi înălţarea la ceruri stă de-a dreapta Tatălui. Domnul Iisus este în Biserică permanent, după a Sa făgăduinţă („ ... iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. ” - Matei 28, 20), însă în chip nevăzut. Prezenţa lui Hristos se face în Biserica Lui prin Duhul Sfânt, ce „vine cu norii”. „ De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Matei 26, 64). Hristos - „Soarele” (Luca 1, 78), „Lumina lumii”, dă lumină şi căldură, iar norii pregătesc un climat potrivit, împreună cu ploaia şi rouă aducătoare de roade. Iată, vine pe norii cerului. Hristos Domnul vine prin Duhul Său cel Sfânt care lucrează permanent mântuirea noastră în Biserică.

„ Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea... ” (Apoc. 1, 7). Da, îl va vedea cu ochii sufleteşti, cu ochii credinţei, prin harul lui Dumnezeu (norii harului lui Dumnezeu) sau ochii luminaţi de harul lui Dumnezeu. îl vor vedea toate seminţiile pământului, îl vor vedea „şi cei ce L-au împuns”, cei care L-au omorât prin crucificare şi nu doar numai aceia, ci şi cei care peste veacuri se vor lepăda de El prin apostazie sau îl răstignesc prin faptele lor rele. Iar aceşti păcătoşi, dacă se vor pocăi sau se vor jeli mai devreme sau mai târziu, prin convertire la creştinism, se vor mântui. Aşa, Amin. Aşa va fi.

Cel care anunţă prin descoperire acest proiect dumnezeiesc, face afirmaţia că este o lucrare a Acelui ce este „Alfa şi Omega... Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul”. în continuare, Ioan ştie că se adresează acum Apostolilor şi credincioşilor creştini ca „...fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la suferinţă şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus'”. (Apoc. 1, 8-9)


Când scrie această carte, ne informează unde se afla: „ ...în insula ce se cheamă Patmos”, „exilat”, „ ...pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus ” (Apoc. 1, 9). Istoria bisericească ne prezintă exilul Sfântului Ioan Evanghelistul şi Teologul ca fiind petrecut în anul 95-96 d. Hr., urmare a unui edict de persecuţie emis de împăratul Domiţian.

Era în zi de duminică. „Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă, Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodiceea. Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur” (Apoc. 1, 10-12).

„Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sâni cu un brâu de aur. Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada şi ochii Lui, ca para focului. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe. In mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui. Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apoc. 1, 13-18).

El este Cel ce este stăpânul vieţii şi al morţii. El stăpâneşte peste ce este viu şi peste moarte, El a zdrobit puterea iadului şi ne-a scos din osânda morţii.

„ Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după aceasta” (Apoc. 1, 19).


Deci, scrie Ioane Apostole, cele ce sunt acum şi cele ce au să fie după aceasta, care se înţelege că este taina lui Dumnezeu şi totuşi, deşi s-a scris, a rămas o taină ca acoperită de un văl, aşa cum taină o numeşte şi textul: „ Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în dreapta Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur este: Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici, iar sfeşnicele cele şapte sunt şapte Biserici” (Apoc. 1, 20). Care taină îi este dezlegată Apostolului Ioan de însuşi Mântuitorul. De aceea, cartea Apocalipsei are pentru creştini şi pentru tot omul o dublă însemnătate. Pe de o parte, rămâne învăluită în mister celor care sunt departe de Hristos, iar pe de alta, se dezvăluie, în parte sau mai mult, credinciosului care citeşte şi crede „cuvintele acestei proorocii” (Apoc. 1, 3).

Este momentul începutului Bisericii lui Dumnezeu pe pământ, pe care Domnul o descoperă Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, zicându-i: „Suie-te aici”, în lumea cerească; „Şi îndată am fost în duh” (Apoc. 4, 11), şi ce am văzut: „Iată, o uşă s-a deschis în cer” (Apoc. 4, 1). Aici, „cer”, în imagine, este Biserica, împărăţia lui Dumnezeu în devenire. „Şi iată o uşă s­a deschis în cer" (Apoc. 4, 1). Şi s-a deschis intrarea în împărăţia lui Dumnezeu. Şi mai departe „îţi voi arăta cele ce trebuie să fie după aceasta” (Apoc. 4, 1).

Şi ce a văzut? „Şi iată un tron era în cer şi pe tron şedea Cineva” (Apoc. 4, 2). Aici, „ Cel ce şedepe tron este Dumnezeu Cel ce este viu în vecii vecilor” (Apoc. 4, 9). „Şi Cel ce şede (pe tron) semăna la vedere cu piatra de iasp şi de sardiu (în strălucire ca pietre de mare preţ), iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, cu înfăţişarea smaraldului” (Apoc. 4, 3), asemănare cu un alt material preţios, în culorile diferite ale curcubeului, însemnând cu mare strălucire şi slavă. Tronul Bisericii pământeşti în devenire.

Douăzeci şi patru de bătrâni: reprezentanţii Vechiului Testament, doisprezece patriarhi şi reprezentanţii Noului Testament, cei 12 Apostoli. Domnul n-a lepădat Biserica Vechiului Testament, ci a venit să o desăvârşească. Legea Vechiului Testament se desăvârşeşte în Noul Testament.


„Şi douăzeci şi patru de scaune înconjurau tronul şi pe scaune douăzeci şi patru de bătrâni, şezănd, îmbrăcaţi în haine albe şi purtând pe capetele lor cununi de aur” (Apoc. 4, 4). Acestea sunt scaunele patriarhiilor apostolice şi a diferitelor patriarhii ecumenice, scaune episcopale. Iar douăzeci şi patru de bătrâni sunt Apostolii, Părinţii apostolici, Sfinţii Părinţi, Patriarhii şi întreg episcopatul, întreg clerul bisericesc. Aceştia, „şezândpe scaune (cei care reprezintă o patriarhie, o eparhie, un scaun episcopal), sunt îmbrăcaţi în haine albe ” (Apoc. 4, 4) - reprezentând puritatea Bisericii; „Şi purtând pe capetele lor cununi de aur” - mitra arhierească. Sunt cei ce reprezintă minţile luminate de înţelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu, sunt încununaţi de cununi cereşti. „Şi din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi tunete; şi şapte făclii de foc ardeau înaintea tronului, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu,, (Apoc. 4, 5).

Cei douăzeci şi patru de bătrâni, şezând pe scaune, mai reprezintă pe ierarhii Bisericii, constituiţi în sinoade. Aceştia, în disputele lor în jurul tronului ceresc, inspiraţi de Duhul Sfânt, iau hotărâri în stabilirea dreptei credinţe şi ajung la dispute aprinse: fulgere - care luminează spiritual; glasuri - cuvintele autoritare ale sfinţilor părinţi; şi tunete - hotărârile celor 7 Sinoade Ecumenice.

„Şi înaintea tronului (lui Dumnezeu), ca o mare de sticlă, asemenea cu cristalul” (Apoc. 4, 6). Marea de sticlă, cristalină, aici, este Biserica în devenire, care se va realiza în decursul celor şapte perioade [cele 7 Biserici sunt 7 perioade din istoria Bisericii], prin convertirea tuturor popoarelor la credinţa creştină, prin evanghelizare, şi va fi ca o mare unică, de întindere universală şi purificată, curată asemenea cristalului.

„...iar în mijlocul tronului şi împrejurul tronului, patru fiinţe pline de ochi, dinainte şi dinapoi” (Apoc. 4, 6). Ele sunt: Sfânta Evanghelie cu cei patru evanghelişti. Conţinutul lor este asemănat cu Serafimii cei cu ochi mulţi. Această învăţătură a Sfintei Evanghelii este mereu în mijlocul, în centrul Bisericii, şi în tot cuprinsul ei — „ ... şi în jurul ei ” (Apoc. 4, 6). Este sfânta şi dreapta învăţătură, care are o vedere clară sub toate aspectele, e plină de har şi adevăr, iar adevărul Domnului rămâne adevăr în veac, căci acest adevăr este în Evanghelia inspirată de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt i-a inspirat pe aceşti patru evanghelişti, reprezentaţi simbolic ca patru fiinţe (Apoc. 4, 7).

„ Şi fiinţa cea dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţă de om, iar a patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară” (Apoc. 4, 7). În acest text se foloseşte de fiinţe pământeşti, ca să înţelegem că învăţătura din Sfintele Evanghelii şi Biserica sunt tot pentru noi, pământenii; la fel şi atunci când foloseşte simbolic: tron, scaune, bătrâni, fulgere, tunete etc.

Heruvimii cei cu ochi mulţi sunt şi slujitorii Bisericii, care vestesc Cuvântul Evangheliei lui Hristos cu vreme şi fără vreme. Ei alcătuiesc ceată duhovnicească şi cântă cântări îngereşti: „ şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe (care reprezintă pe Hristos Cuvântul lui Dumnezeu) şi înaintea bătrânilor” (Apoc. 14, 3) — Apostolii şi urmaşii lor - clerul Bisericii şi ceata credincioşilor, care împreună alcătuiesc ceată duhovnicească: zi şi noapte laudă pe Dumnezeu zicând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine” (Apoc. 4, 8). Fac această slujire prin cele şapte Laude.

Şi se închinau şi aduceau slavă lui Dumnezeu, bătrânii şi toţi cei ce cântau ca îngerii în ceruri: „Şi când cele patru fiinţe dădeau slavă, cinste şi mulţumită Celui ce şade pe tron, Celui ce este viu în vecii vecilor” (Apoc. 4, 9). „Atunci cei douăzeci şi patru de bătrâni, căzând înaintea Celui ce şedea pe tron se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, şi aruncau cununile lor înaintea tronului zicând: Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut ” (Apoc. 4, 10-l1). Bătrânii aruncau cununile lor de aur la picioarele Celui ce şede pe tron. A arunca cununile la picioarele Celui ce şade pe tron este act de smerenie a slujitorilor Bisericii. În Biserică, toţi ne smerim, căci în toate, numai lui Dumnezeu I se cuvine slavă: El a făcut cerul şi pământul, nu noi. Aşa se înţelege de ce spunem: nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dăm slavă.

Iar prin toate acestea, împărăţia lui Dumnezeu se oboară, ia fiinţă, pe pământ. 


Cele 7 perioade / Biserici ale Erei Creştine
(săptămâna proorocului Daniel - Dan. 9, 27)

„cele şapte duhuri, care sunt înaintea scaunului lui Dumnezeu... ” (Apoc. 1, 4). Fiecare duh din cele 7 este spiritul unei perioade istorice, sau, mai exact, al Bisericii Creştine din acea perioadă. Altfel spus, autorul se referă la şapte modalităţi de acţiune a Duhului asupra Bisericii, a căror desfăşurare în timp (7 perioade) este simbolizată de desfăşurarea în spaţiu (circular) a celor 7 Biserici din Asia. [N.ed.: Se presupune că ar fi existat un traseu care unea aceste 7 Biserici din Asia. Un poştaş care ar fi dus scrisorile la aceste Biserici, în ordinea din Apocalipsă, ar fi urmat un traseu circular, deci ar fi plecat din Efes şi ar fi revenit tot la Efes].

Modul de prezentare şi de interpretare a cărţii Apocalipsa urmează astfel:

- Fiecărei Biserici din cele 7 îi corespunde o perioadă [cele 7 perioade se pot suprapune parţial], la care se adaugă cele spuse în pecetea, în trâmbiţa şi în cupa fiecărei perioade:

- Pecetea pusă acoperă ceva, iar ruperea peceţii descoperă cele ce se petrec în perioada respectivă cu specificul ei şi ca fapte.

- Trâmbiţa anunţă fapte ce se vor petrece sau se vor realiza ca progres în perioada respectivă.

- Cupa cu mânie a lui Dumnezeu dă pe faţă păcatele şi pedepsele ce vin asupra Bisericii pentru păcatele ce se vădesc.

Evenimentele şi faptele istorice pozitive şi negative ce se petrec într-o perioadă istorică le putem urmări citind simultan, asociind fiecărei Biserici o pecete, o trâmbiţă şi o cupă:

1. Prima Biserică (Efes), 2, 1-7; pecetea întâia 6, 1-2; trâmbiţa întâia 8, 7; cupa întâia 16, 2;

2. A două Biserică (Smirna), 2, 8-11; pecetea a doua 6, 3­-4; trâmbiţa a doua 8, 8-9; cupa a doua 16, 3;

3. A treia Biserică (Pergam), 2, 12-17; pecetea a treia 6, 5-6; trâmbiţa a treia 8, 10-11; cupa a treia 16, 4-7;

4. A patra Biserică (Tiatira), 2, 18-29; pecetea a patra 6, 7-8; trâmbiţa a patra 8, 12-13; cupa a patra 16, 8-9;

5. A cincia Biserică (Sardes), 3, 1-6; pecetea a cincia 6, 9-11; trâmbiţa a cincia 9, 1-12; cupa a cincia 16, 10­-11;

6. A şasea Biserică (Filadelfia), 3, 7-l3; pecetea a şasea 6, 12-l7; trâmbiţa a şasea 9, 13-21; cupa a şasea 16, 12-16;

7. A şaptea Biserică (Laodiceea), 3, 14-22; pecetea a şaptea 8,1; trâmbiţa a şaptea 11, 15-19; cupa a şaptea 16, 17-21.

Fiecărei perioade din cele şapte, denumite simbolic şapte Biserici, le vorbeşte profetic în termeni simbolici, alegorici, în care se arată starea Bisericii, scoţând în evidenţă aspectele pozitive, dar necruţător dă pe faţă şi starea neconformă creştinismului.