sâmbătă, 11 iulie 2015

DESPRE ANTIHRIST ŞI LUCRAREA SA ÎN LUME - Ieromonah Martirie Păduraru





SĂVÂRŞIREA
LUMII ŞI A ISTORIEI


Traversând toate schimbările şi toate mutaţiile pe care le suportă, întreaga Creaţie se grăbeşte spre săvârşirea ei. Fiecare zi şi fiecare noapte, toţi oamenii, iar cu ei şi după ei toată Creaţia, se grăbesc spre ultima zi, aceea ce va marca sfârşitul lumii şi a istoriei omenirii. Toate zilele, asemenea pârâurilor limpezi, şi toate nopţile, asemenea întunecatelor fluvii, aleargă să se zdrobească şi să se azvârle în prăpăstiile şi văgăunile existenţei, ducând cu sine fiecare fiinţă şi toată Creaţia spre această ultimă zi, în care vor veni să se adune şi să se amestece toate valurile lor. Tot ceea ce a trăit şi tot ceea ce trăieşte în această colivie a timpului trebuie să ajungă la această ultimă zi, pentru a eşua la aceste maluri abrupte.

Tot ce e lumesc poartă în sine sămânţa morţii, a sfârşeniei. Nu este nici fiinţă nici lucru care să nu ducă cu sine această zi finală, prin trecerea timpului, în întinderea spaţiului. Toată existenţa va tinde spre acest sfârşit de timp, de aceea Sfânta Revelaţie îi dă numele "ziua cea de apoi"sau "ziua cea mare". Şi deoarece Dumnezeu a fixat această zi când va veni să judece lumea, ea se mai numeşte "ziua judecăţii'' , "ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu". Dar cum toată judecata a dat-o Fiului, Fiul trebuie să se arate întru strălucire, ca Judecător, iar această zi se mai numeşte ziua Fiului Omului, "ziua Domnului'', ''ziua lui Hristos" "ziua domnului nostru Iisus [Hristos]", "ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi".

În acea zi a cărei importanţă este decisivă, Domnul va pronunţa verdictul ultim şi definitiv pentru toată istoria lumii şi a omului, pentru toţi oamenii împreună şi pentru fiecare în parte. Este ca şi atunci la desăvârşirea creării lumii, când Domnul a privit totalitatea fiinţelor şi lucrurilor pe care le crease şi şi-a pronunţat verdictul zicând că erau foarte bune; tot aşa în ziua Judecăţii de Apoi, El va privi toate fiinţele şi lucrurile, la sfârşitul călătoriei lor pe cărările istoriei, pentru a-şi pronunţa judecata asupra tuturor şi asupra fiecăruia în parte.

Atunci va separa definitiv binele de rău, atunci va trasa între ele o barieră de netrecut. Atunci El va pronunţa verdictul definitiv pentru toate valorile omeneşti, atunci El va cântări cu foarte sensibile şi exacte balanţe ale dragostei Sale şi ale dreptăţii Sale toate faptele oamenilor, toate gândurile lor, toate dorinţele lor, toate cuvintele lor. Atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeu - privind omul, creaţia, lumea, universul; atunci când toate cele bune şi tot ce e bun vor moşteni fericirea veşnică, raiul veşnic, iar toate cele rele şi tot ce e rău vor merita chinul veşnic, iadul veşnic.


VREMEA ŞI SEMNELE
CELEI DE-A DOUA VENIRI
A LUI HRISTOS


Precum vremea şi-a început existenţa prin Hristos, tot aşa se va împlini prin El: ultima zi a vremii va fi, în acelaşi timp, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. În această zi ieşită din comun, timpul se va opri; atunci se va confirma acest minunat cuvânt din Sfânta Revelaţie, că timp nu va mai fi.

În chip tainic, vremea se va scufunda în veşnicie. Chiar dacă Sfânta Scriptură ne-a dezvăluit cu claritate tot ce trebuie să fie în această ultimă zi, clipa însăşi în care v­a veni nu ne-a fost descoperită. Aceasta a rămas ascunsă în adâncimile de necuprins ale tăcerii Dumnezeieşti şi constituie taina de nepătruns a lui Dumnezeu. Această taină a rămas ascunsă şi îngerilor, nu numai oamenilor, şi stă în lumina de nepătruns a atot-ştiinţei Dumnezeieşti.

Când Apostolii L-au întrebat deschis asupra acestui lucru, Mântuitorul a răspuns:

„Iar de ziua şi de ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl."

Această taină nu le-a fost descoperită Apostolilor, chiar dacă între Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri El le-a descoperit tainele iconomiei Dumnezeiesc-omeneşti ale mântuirii şi le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu.

Şi atunci când l-au întrebat: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa.

Chiar marelui Apostol al neamurilor, Pavel, căruia taina Evangheliei lui Hristos i s-a dat în cunoştinţă prin descoperire de către Domnul Însuşi, nici lui nu i-a fost descoperită taina momentului la care v-a veni cea de-a Doua Judecată, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. El scrie creştinilor Tesalonicului:

Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea.

Iată care este Buna Vestire adusă de Apocalipsă: Domnul va veni a doua oară. Nu ştim când: în adâncimea dragostei Sale Dumnezeieşti, Dumnezeu ne-a ascuns clipa celei de-a Doua Veniri, pentru ca noi, aşteptând întoarcerea Mântuitorului, să putem priveghea ziua şi noaptea asupra noastră, cu ajutorul sfintelor virtuţi. Aceasta este semnificaţia avertismentului pe care Mântuitorul l-a dat ucenicilor:

Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.

Caracterul neaşteptat al celei de-a Doua Veniri este în mod providenţial folositor adevăraţilor creştini, dar nu şi pentru aceia care şi-au lăsat sufletul să slăbească, îngăduind ispitelor să le umbrească conştiinţa şi să se umple de patimi, devenind astfel victima "nesimţirii celei împietrite". Această nepăsare şi această nesimţire împietrită a oamenilor se vor dovedi cu ocazia celei de-a Doua Veniri a Domnului Hristos, asemenea nepăsării şi nesimţirii împietrite de care dădeau dovadă contemporanii lui Noe, căci după cuvintele Mântuitorului:

Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului, Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.

Pentru că trăiau potrivit cu această povaţă al Mântuitorului, Apostolii au transmis-o creştinilor:

Fraţilor, (...) venirea Domnului s-a apropiat, sfârşitul tuturor s-a apropiat, este ceasul de pe urmă.

Deşi Domnul ne-a lăsat, pentru mântuirea noastră, să nu cunoaştem ceasul celei de-a Doua Veniri, El nu ne-a lăsat în neştiinţa semnelor care vor trebui să o preceadă şi a prevestirilor care ne vor îngădui să prevedem apropiata Sa venire. Iată care sînt acele semne: propovăduirea Evangheliei la toate neamurile şi la toată făptura; întoarcerea lui Israel la Hristos; venirea Antihristului; mari cutremure între popoare şi în natură: războaie, revoluţii, foamete, inundaţii, cutremure de pământ şi mari semne pe cer.

Predicarea Evangheliei printre neamuri şi tot ce le va pricinui aceasta vor constitui semnalul celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului, după propriile Sale cuvinte:

Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.

Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile, ceea ce nu înseamnă că toate neamurile o vor primi, ci, cum arată cuvintele următoare: mărturie la toate neamurile, ele vor să zică: mărturie în fata tuturor neamurilor de dragostea lui Dumnezeu pentru ele, mărturie despre jertfa de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu, mărturie despre Biserică şi despre întregul minunatei iconomii Dumnezeu-omeneşti a mântuirii în ele şi îndeobşte despre toate adevărurile Dumnezeieşti în ele.

Această mărturie adusă înaintea tuturor neamurilor în adevărul Evangheliei celei ortodoxe a Bisericii celei adevărate, va arăta, după cuvintele Apostolului neamurilor, tot numărul neamurilor - adică al „tuturor păgânilor prevăzuţi de Dumnezeu" să intre în Biserică.

Atunci când ceilalţi vor cunoaşte „evanghelia dreptăţii", se vor ridica sub influenţa demonilor împotriva Evangheliei, vădind astfel câţi oameni sînt cuprinşi de rău, câţi sînt sclavii minciunii şi păcatului, câţi sînt instrumentele răului satanic împotriva veşnicului Dumnezeu al binelui. Şi în această luptă generală pentru şi împotriva Evangheliei, un moment culminant va fi, după cuvintele Apostolului, când întregul Israel se va mântui, şi atunci se va împlini ce a proorocit glasul Vechiului Testament:

„Pentru Sion El va veni ca un Mântuitor, pentru cei din Iacov care se vor căi de păcatele lor".

Întoarcerea lui Israel la Hristos, precum mai înainte a vestit proorocul Maleahi, se va împlini prin profetul Ilie Tezviteanul, care împreună cu Enoh se va coborî din cer în ziua lui Antihrist, luptând împotriva lui pentru dreptatea Evangheliei lui Hristos.

Pentru a se împotrivi răspândirii Evangheliei lui Hristos, râvnitorii răului vor încerca să răspândească şi să împrăştie răul sub toate chipurile cu putinţă. Pentru a împiedica răspândirea Evangheliei, ei vor mobiliza toate minciunile, toate relele, toate silniciile şi toate grozăviile şi le va întărâta împotriva creştinilor, pentru a-i înşela, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. Creştinii slujitori ai răului vor spori în rău; şi într-o picătură de miere va încăpea otrava răului; răul se va masca sub măşti prea încântătoare; vor spori fărădelegile până la grozăvii; se vor scufunda în adâncurile sufletelor vrăjmaşilor lui Hristos; dezlănţuirea răului va provoca cutremure în ei, îi va submina şi îi va face să se ridice într-o hulă neruşinată împotriva a tot ce este a lui Hristos; "iadul care rânjeşte" - atot-rânjitorul iad va lua în râs tot ce este a lui Dumnezeu. Taina răului va fermeca mult, îi va tâmpi; prin lumina sa mincinoasă şi reuşita vremelnică, răul va sminti pe mulţi.

Toată această abundenţă a răului pe care Apostolul o numeşte „taina fărădelegii" este opera fiilor pierzării care luptă împotriva a tot ce este a lui Hristos şi a tot ce este a lui Dumnezeu, lucrând astfel încât să despartă pe oameni de Domnul Hristos.

Împotriva tainei lui Dumnezeu, împotriva tainei lui Hristos - adică împotriva Bisericii - se ridică taina lui Satan, adică taina răului. Sub o meşteşugită mască, în ziua de pe urmă răul va lucra cu viclenie prin intermediul hristoşilor mincinoşi şi proorocilor mincinoşi.

Vorbind de acele vremuri, Mântuitorul le descrie astfel:

Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sînt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula, şi vor amăgi pe mulţi.

Şi Sfântul Apostol Pavel, în viziunea sa profetică, lămureşte aceste cuvinte ale Mântuitorului prin următoarele:

Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor.

Având ruinată chiar şi conştiinţa prin minciună, ei vor umbla după poftele lor, batjocorind tot ce este a lui Hristos. Înşelaţi de către rău, vor ridica război Creştinilor, nu vor mai asculta învăţătura sănătoasă, grămădindu-şi învăţători după poftele lor, care îi vor înşela; Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.

Contemplând ultimele zile cu pătrunderea lui cerească şi dumnezeiesc-omenească, Apostolul Pavel scrie lui Timotei:

Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări, mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei.

Răul se va amplifica, va submina naţiunile şi împărăţiile, se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; vor fi foamete şi inundaţii, grozăvii şi revolte:

Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci, Atunci mulţi se vor sminti.

Urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?


ANTIHRIST ŞI LUCRAREA SA
ÎN LUME

Toate aceste feţe ale răului, strălucirea sa, imensitatea sa, cu toată vraja pe care o exercită prin atâtea minuni mincinoase, se adună, se întrupează şi iau formă în persoana Antihristului, care reprezintă în întregime opusul desăvârşit al binelui Dumnezeiesc, personalizat în Domnul Hristos şi ucenicii săi.

În persoana Antihristului, răul îşi va atinge culmea sa pe pământ; va fi un rău genial şi inimitabil. Toate răutăţile din lume, ascunse în adâncul sufletelor omeneşti şi a perversităţii drăceşti, el le va aduna şi le va reuni întru sine, apărând astfel ca împăcare a răului, ca universalitate a răului, ca zeu al răului, ca răul desăvârşit.

Va fi întru totul opusul al lui Hristos; pe cât Hristos e Binele întrupat şi Adevărul, pe-atât el se va sforţa să fie răul întrupat şi minciuna; pe cât Hristos este Binele absolut, pe-atât şi el se va sili să fie răul absolut; Hristos i­a dat lumii Evanghelia; el se va strădui să-i dea lumii anti-evanghelia; în el se va sălăşlui diavolul deplin, la fel cum în Hristos sălăşluieşte Dumnezeu deplin. Va fi întru totul vrăjmaşul până la moarte al lui Hristos, sforţându-se din toate puterile să-l submineze pe Hristos peste tot, pentru a-L înlocui cu el însuşi.

În el se va arăta pe de-a-ntregul şi cu totul fără de ruşine, toată perversitatea satanică, care a fost adunată de-a lungul veacurilor în oameni, toată pofta şi toată ura care îl însufleţeşte pe Satan împotriva lui Dumnezeu.

Aceasta implică o revoltă totală împotriva lui Dumnezeu, lupta cea mai de pe urmă a omului cu Dumnezeu. Se va descoperi a fi vrăjmaşul cel mai hotărât a lui Dumnezeu şi a lui Hristos, atât cât firea omenească, aflată sub puterea lui Satan şi a îmboldirilor sale, se poate aprinde în lupta cea mai de pe urmă care a pornit-o împotriva Treimii celei Sfinte.

Tot ceea ce i se poate împotrivi lui Hristos, tot ceea ce este latent sau clocoteşte în oameni, ca şi tot ceea ce a ieşit şi se va descoperi, toate acestea le va aduna întru sine, le va ascuţi pentru întrarmarea sa împotriva Domnului Hristos. Desigur că înainte de el au fost, sînt şi vor veni mulţi antihrişti, căci după cuvintele Apostolului dragostei, este antihrist tot cel ce tăgăduieşte că Iisus este Mesia, Mântuitorul, tot cel ce nu primeşte întruparea lui Dumnezeu în Hristos, şi tot cel ce nu mărturiseşte Sfânta Treime. Dar toţi aceşti antihrişti nu sînt de fapt decât înainte-mergătorii Antihristului, cel ce trebuie să se arate înainte de sfârşitul lumii, în vederea înfruntării decisive cu Biserica lui Hristos[1]. Marele Văzător al tainelor, Sfântul Ioan Teologul, el care mai mult decât orice alt om a văzut pe Dumnezeu şi pe diavol, raiul şi iadul, taina binelui şi taina răului, face bine distincţia între acest Antihrist şi mulţimea celorlalţi antihrişti, şi o exprimă astfel: "vine Antihrist, iar acum mulţi antihrişti s­au arătat''.

Scrie Sfântul Ioan Damaschin:

„Trebuie să se ştie că Antihristul trebuie să vină. Deşi antihrist e tot cel ce nu mărturiseşte că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, că este Dumnezeu întreg şi s-a făcut om întreg fără a înceta să fie Dumnezeu, se numeşte Antihrist în adevăratul sens al cuvântului cel care trebuie să vină înainte de sfârşitul lumii" .

Antihristul va fi un om cu trup şi suflet, şi ca atare va fi prea-desăvârşita personificare a răului om-Satan. Va lucra ca om, se va adresa oamenilor ca semenilor săi, le va vorbi în numele omului, în numele a ceea ce este omenesc, pur omenesc, în maniera lui Nietzche: Menschliches, all zu Menschliches (omenesc, prea omenesc); le va vorbi în numele său propriu şi mulţi îl vor asculta.

Astfel se va înfăptui proorocia pe care Mântuitorul a făcut-o despre Antihrist: Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi nu m-aţi primit; dacă altul va veni în numele său, pe acela îl veţi primi".

Ca om, Antihrist se va deosebi de ceilalţi oameni printr-o capacitate uriaşă de a păcătui, printr-o dragoste nelimitată pentru rău, printr-o ură inexprimabilă şi printr-o vrăjmăşie totală pentru Hristos Dumnezeu. Va fi încarnarea răului, dar nu încarnarea Diavolului, căci Diavolul nu se poate încarna în om.

După Sfântul Ioan Damaschin:

Nu va fi Diavolul însuşi care a devenit om, în felul în care Domnul s-a făcut om - să nu fie - ci va fi un om născut din desfrânare şi însumând toată lucrarea lui Satan. Cunoscând dinainte toată perversitatea viitoare a voinţei sale libere, Dumnezeu îi va permite în fapt Diavolului să intre în el.

Primindu-l de bună voie pe Satan în sine, Antihristul se va da de voie silnicei stricăciuni, aşa de intim unindu-se cu ea, încât va deprinde cu drag răul şi păcatul, până la a se face în întregime păcat şi a fi prin excelenţă omul păcatului, prin urmare fiul pierzării, căci se va da morţii atât pe sine însuşi, cât şi pe ucenicii săi, moarte care nu va cunoaşte nici o înviere.

Logica răului şi a păcatului îşi va găsi în el cel mai priceput dintre apologeţi; va şti să mascheze genial răul sub aparenţa binelui, făcând vicleneşte ca veninul morţii să pară mierea nemuririi; va ascunde cu pricepere trăsăturile hidoase ale răului prin pretinse minuni şi semne, în timp ce printr-un tur de magie va reda [2] voluptăţile păcatului indecent de atractive, ca să corupă mulţimile şi să le piardă sufletele. Aţâţat de Satan, amorul său propriu se va aprinde într-un orgoliu satanic atât de învăpăiat, că se va proclama el însuşi Dumnezeu, înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, dându-se pe sine drept Dumnezeu. În el vor aduna şi se vor reuni toate puterile apostaziei, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept Dumnezeu. Împotriva tainei dreptei credinţe el va institui taina fărădelegii, cu toate adâncurile satanei, atracţiile înşelătoare şi farmecele deşarte.

Dezdumnezeirea sa Antihristul şi-o va arăta îndeosebi prin aceea că va călca toate legile Dumnezeieşti, ca să împărăţească fărădelegea, pentru a făptui mii de fărădelegi, şi a încuraja şi pe alţii s-o facă; de aceea Sfântul Apostol îl numeşte şi el, cu o poreclă aparte şi deosebit chibzuită, cel fără-de-lege .

Deliberat, cu îndărătnicie şi fanfaronadă, va căuta să se îndepărteze de Domnul Iisus Hristos şi de Adevărurile Sale veşnice, lucrând din toate puterile să-i facă şi pe alţii să se îndepărteze. De aceea Sfântul Apostol îl numeşte pe el şi întreaga sa lucrare, apostazie, pe bună dreptate, căci Antihristul va personifica pe de-a-ntregul şi desăvârşit toată apostazia care urmăreşte să ne îndepărteze de Hristos, Dumnezeul nostru.

Toată împotrivirea lui Satan şi a omului faţă de Dumnezeu va atinge în el perfecţiunea, de i s-a atribuit profeticul nume Potrivnicul , adică: Potrivnicul lui Dumnezeu = anti-Dumnezeu = împotrivă-Dumnezeu[3]. Va fi un meşter neîntrecut în a-i adresa blasfemii lui Dumnezeu, şi pentru aceasta se zice de el în Apocalipsă:

Va deschide gura sa pentru a huli pe Dumnezeu, şi casa  sa, şi pe cei ce locuiesc în cer.

Duhul de luptă pe care-l va purta Antihrist împotriva lui Hristos va fi dirijat împotriva trupului Lui dumnezeiesc-omenesc - adică împotriva Bisericii, una, sfântă, sobornicească şi apostolească - şi împotriva Dumnezeirii în Treime care sălăşluieşte în Biserică. Căci lupta pe care o duce împotriva Bisericii este împotriva Sfintei Treimi pe pământ. Iată care este de fapt Buna Vestire, care este mai presus de toate Bunele Vestiri: în Biserică totul şi toate sînt şi se fac de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt.


SATANA ŞI ANTIHRIST
Pentru toate mădularele Bisericii, împlinirea

mântuirii este întreimificarea îndumnezeită. Potrivnic al Dumnezeirii Treimice, Antihrist va fi potrivnic a tot ce este Dumnezeiesc, a tot ce este Dumnezeu-omenesc în Biserică, străduindu-se din toate puterile să-L îndepărteze pe Dumnezeu pentru a-I lua locul în lume. Pentru ca să-i înşele şi pe cei aleşi, acest pretins Dumnezeu va folosi tot felul de înşelătorii, de false minuni şi semne. Pentru aceasta el va conta şi pe sprijinul puterilor Satanei, căci întreaga sa lucrare se va desfăşura cu ajutorul lui Satan - va fi lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase.

Sfântul Chiril al Ierusalimului a scris că Satan se va folosi de Antihrist ca de unealta sa, dar că el va lucra personal prin acest instrument. Ştiind că la Judecata de Apoi nu va fi chip de iertare pentru el, Satan vrea să intre în război deschis, şi nu prin intermediul slugilor sale, cum îi este obiceiul, ci să înceapă el însuşi o campanie prin intermediul lui Antihrist, cu Hristos şi cu creştinii, prin mijlocirea semnelor scornite şi a minunilor mincinoase.

Fiind el însuşi tatăl minciunii, Satan va înşela închipuirea oamenilor prin arătări înşelătoare, şi oamenii vor crede că într-adevăr vor fi văzut învierea morţilor, când de fapt mortul nu va fi înviat, îi va face să creadă că vor fi văzut şchiopii mergând şi orbii văzând, când în realitate nu va fi fost vindecare.

Satan îi va da iubitului său Antihrist puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare, el va lucra cu toată viclenia, mergând până a se preface în înger al luminii pentru a câştiga un cât mai mare număr de ucenici:

Va veni ca un nelegiuit, sub o înfăţişare care îi va îngădui să înşele pe toată lumea, va veni sub chipul smereniei, al blândeţii, se va pretinde victimă a nedreptăţii, scârbit de idoli, va lua înfăţişarea evlaviei, a bunătăţii, va fi prietenul săracilor, amabil cu toţi; dar va şti să ia şi hotărâri meşteşugite ca să placă tuturor, pentru ca toţi oamenii să-l iubească. Va înşela lumea până ce îşi va fi stabilit domnia. Mai mult, va face semne mari şi minuni ca să intimideze [...] Şi fiindcă multe clase sociale şi neamuri îi vor aprecia calităţile şi puterea, toţi îl vor accepta în unanimitate, într-un singur gând, şi-l vor proclama rege cu bucurie, repetându-şi între ei: oare am fi putut găsi un alt om la fel de bun şi de drept?

Împins de mândrie şi de autoritatea satanică, Antihristul îşi va impune stăpânirea peste multe neamuri, cu îngăduinţa Dumnezeiască; Şi i se vor închina fiarei - chipul fiarei fiind Antihristul în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul, toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sînt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.

Asupra creştinilor din acea vreme, Satan va dezlănţui prigoane nemaiântâlnite, Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi să omoare pe toţi cei câţi nu se vor închina chipului fiarei. Creştinii vor lupta cu Antihrist cu răbdare şi credinţă- care vor fi armele lui Dumnezeu, cum au fost întotdeauna, vor fi pavăza credinţei. Şi tot astfel Antihrist îi va ucide pe cei doi mari martori ai adevărului lui Hristos, pe cei doi sfinţi Profeţi şi Înaintemergători a celei de-a Doua Veniri, Ilie şi Enoh. Cei doi prooroci vor mărturisi în mijlocul smintelilor şi a grozăviilor, pentru credinţa în Hristos, vor prooroci îmbrăcaţi în sac o mie două sute şi şaizeci de zile (...)foc iese din gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor (...) au putere să închidă cerul (...) şi să bată pământul cu orice fel de urgie (...) Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî . Dar a treia zi Dumnezeu îi va învia şi îi va sui la cer.

În acele zile, peste Creştini va veni mare strâmtorare, încât cel care nu-l va recunoaşte public pe Antihrist şi nu-i va purta semnul, nu va putea cumpăra nici vinde, nici nu se va mai bucura de drepturile sale.

Cel ce nu se va închina lui Antihrist şi nu-i va purta semnul pe fruntea şi pe mâna dreaptă, va fi omorât în numele ordinii şi a dreptăţii.

Prigonită şi persecutată, Biserica lui Hristos se va ascunde în pustie, zămislind în dureri un copil credincios lui Dumnezeu. În acest timp, omenirea se va afunda în adâncurile fără de fund ale răutăţii. Tot felul de răutăţi vor împânzi pământul, pustiind sufletele oamenilor, şi răul se va înmulţi ca în vremurile de dinainte de Potop. Şi Antihrist va stăpâni cu toată neruşinarea. Dar, din pronia Dumnezeiască, domnia lui va fi scurtă.

Fericiţii înainte-văzători din Vechiul şi Noul Testament zic că va dura trei ani şi jumătate sau patruzeci şi două de luni, sau mai bine o mie două sute şaizeci de zile, sau încă puţin timp.

În toată vremea acestei cumplite domnii ale lui Antihrist, Biserica va fi ajutată nu doar de cei doi prooroci mai înainte pomeniţi, ci şi de şapte îngeri ai lui Dumnezeu care vor vărsa cupa mâniei Sale asupra lumii lui Antihrist.

Din nespusa sa iubire de oameni, Dumnezeu va scurta şi va uşura grozăviile răului din vremea lui Antihrist, căci prin aceste cuvinte ale Sfântului Apostol, „ceea ce-l opreşte'' trebuie să înţelegem harul lui Dumnezeu, care opreşte asaltul şi dezlănţuirea răului satanic asupra inimii oamenilor, iar prin cuvintele „Acela-ce-opreşte" se înţelege Dumnezeu.

Tirania Satanei şi stăpânirea Antihristului vor fi mai mari ca niciodată, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Şi atunci Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale.


LUCRAREA TAINICĂ A LUI HRISTOS

Istoria lumii este împărţită de două evenimente: Prima Venire a Domnului Hristos şi A Doua Sa Venire; prima a avut loc şi a dat oamenilor toate adevărurile şi toate lucrările necesare pentru mântuirea oamenilor de păcat, de moarte şi de Diavol, iar a doua trebuie să vină şi să scoată la iveală tuturor în ce fel omenirea a folosit ce i s-a dat.

Biserica lucrează Evanghelia dreptăţii şi a adevărului în întregime, şi tot ce Mântuitorul ne-a dat spre mântuirea sufletelor oamenilor: Dumnezeu deplin şi om deplin în tot adevărul şi nesfârşirea sa. De aceea, nici un om nu ştie când omenirea va fi pregătită pentru Judecata cea din Urmă a lui Hristos. Aici este o taină, taina lumii spre care creştinii se îndreaptă smeriţi prin rugăciune şi în nădejdea în Iubitorul de oameni Mântuitorul, alegând viaţa ascetică, lepădarea de patimi şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Hristos este în lume? Negreşit, cu harul lui Dumnezeu în Creaţie, şi Dumnezeu deplin cu toate perfecţiunile Dumnezeieşti în Taine. Aceasta este o bucurie fără seamăn pentru Creştini, dar şi un chin fără seamăn pentru Diavol.

„Pentru ce ai venit să ne chinuieşti?" Strigând sau şoptind, este ceea ce repetă fără încetare gurile tuturor dracilor şi oamenilor îndrăciţi, cei care au făcut din lumea pământească câmpul de bătaie al morţii, al chinului, al suferinţei, în final transformând-o într-o anticameră a iadului.

Ca să se împotrivească la tot binele dăruit de Hristos lumii, dracii au stârnit toate relele, le-au camuflat, le-au mascat şi le-au făcut aproape plăcute oamenilor. Iată care este scopul lor principal, scopul lor esenţial pe care şi l-au propus în această lume: să lupte împotriva lui Hristos prin intermediul oamenilor. Ei ştiu bine, din propria lor experienţă amară, că nicidecum nu vor putea fi biruitori asupra Domnului Hristos, dar nu cunosc bucurie mai mare decât aceea când îi întorc pe oameni de la Hristos, când îi împiedică să meargă la Hristos, când îi smintesc de Hristos şi de a Sa Biserică, căci sunt conştienţi că doar aşa îi vor putea face pe oameni să alunece în toate căderile, şi în cea mai mare dintre căderi, apostazia.

Dacă omul cade dintru Hristos, îşi pierde singura temelie sigură, sigură împotriva morţii, a păcatului şi a răului, şi astfel diavolul îl va putea hărţui folosindu-se de toate tulburările păcatului şi patimii şi ispitei, şi în sfârşit pentru a-l robi împărăţiei sale - iadul - încă de pe acest pământ.

Dar ceea ce-i permite omului să se alipească cerului, nemuririi, veşniciei, adevărului veşnic, vieţii veşnice, este credinţa în Domnul Hristos. De aceea tot iadul, cu toate relele sale, a pornit lupta împotriva credinţei în Hristos. Iar când reuşeşte să întoarcă un om de la credinţă, îl întoarce pe acest om de la Dumnezeu pentru a-l ademeni prin toate răutăţile şi morţile sale sufleteşti dincolo de care se întinde nesfârşita sa împărăţie de întuneric putrezicios şi puturos - iadul.

Doar prin credinţa în Domnul Hristos, omul se poate face părtaş cerului, nemuririi, veşniciei, adevărului veşnic, vieţii veşnice. Dacă va cădea din Hristos, din unicul, adevăratul Dumnezeu, omul va cădea inevitabil pradă dumnezeilor mincinoşi; dacă va cădea din adevărul veşnic, se va împotmoli în nisipurile mişcătoare ale pseudo-adevărurilor, ale adevărurilor omeneşti şi filozofiilor deşarte; dacă va cădea din Viaţa veşnică, va cădea în nenumărate morţi; dacă va cădea din rai, se va prăbuşi în iad. Cu cât este mai mare credinţa oamenilor în Hristos, cu atât e mai mare furia Diavolului împotriva acestei credinţe şi cu atât mai mari sînt atacurile pe care Diavolul le porneşte împotriva oamenilor lui Dumnezeu.

Strategia lui Satan este desăvârşită: face păcatul cât mai atrăgător şi dulce cu putinţă, prin mijlocirea celor mai desăvârşite cosmetice pe care le poate scorni inteligenţa lui Satan, experimentată în rău, pentru a-i prinde astfel pe oameni şi a-i convinge să cadă din Hristos.

A căzut definitiv, cineva, vreodată, din Hristos - Dumnezeu Cuvântul? Da, Satan. Însă între oameni, Antihrist reprezintă cea mai deplină cădere din Dumnezeu. El va fi imaginea completă a chipului uman desfigurat de Hristos, depărtat de Adevărul veşnic, de Dreptatea veşnică,de Iubirea Sa veşnică, de Înţelepciunea veşnică şi de toată veşnicia Sa Dumnezeu-omenească.

Desigur, toate căderile din Hristos au în ele câte ceva din Antihrist, deci ceva satanic, dar istoria omenirii nu se va putea încheia înainte ca Satan să-şi arate pe pământ toată stăpânirea răului; o va arăta într-un mod lămurit şi desăvârşit în persoana Antihristului. Ţinta sa este să întoarcă de la Hristos mintea şi sufletul câtor mai mulţi oameni, pentru a da prin ei bătălia supremă, lupta finală împotriva Domnului Hristos şi a Creştinilor.

Atunci când Antihrist se va angaja la bătălie în lumea pământească, atunci când el va desfăşura lupta împotriva lui Hristos, toate relele de care dispune în împărăţia sa satanică îşi vor arăta pe pământ întreaga putere, în el însuşi şi în oamenii care le primesc conştient, atunci vor avea loc cele mai mari căderi ale omenirii din credinţa întru Hristos, căci vor fi amăgiţi mulţi de învăţători şi prooroci mincinoşi, Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?

Antihristul e un luptător de Dumnezeu, deoarece el este pe de-a-ntregul împotriva lui Hristos, este prin el însuşi total împotriva Dumnezeului adevărat. În lupta sa împotriva lui Hristos şi în lupta sa împotriva lui Dumnezeu, Antihristul se va împotrivi întregii Dumnezeiri, el se va împotrivi întregii credinţe creştine prin auto-zeificarea ce o va propovădui.

El nu va lucra numai pentru ţelul de a se aşeza el însuşi în locul lui Hristos, dar şi pentru a înlocui prin el însuşi tot ce este dumnezeu, toată dumnezeirea în care oamenii ar putea crede când se va arăta pe pământ; va lucra pentru ţelul bine gândit şi dinainte propus[4] de a deveni un Dumnezeu pentru toată lumea, de a deveni dumnezeul universal.

Pentru păcat, pentru „omul păcatului", aceasta este un lucru firesc, căci păcatul împinge omul la satanismul extrem, păcatul îl împinge pe omul care era deja rob al Satanei să facă din el însuşi un dumnezeu.

Cine este de fapt Satan? Satan este aşa-zisul dumnezeu prin sine însuşi şi pentru sine însuşi. Întunecarea şi desfigurarea este ce a reuşit să facă din sine însuşi prin mândrie, prin căderea din Dumnezeu, prin dragostea de sine, prin idolatria de sine. Exemplul desăvârşit din omenire al dragostei de sine, al unei asemenea idolatrii de sine şi pentru sine, a unui asemenea dumnezeu autoproclamat este dat de Antihrist, ce se va împotrivi oricărui dumnezeu, mai ales adevăratului Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos; ce se va înălţa pe sine mai presus de toţi dumnezeii, şi înainte de toate deasupra adevăratului Dumnezeu şi Domn, Iisus Hristos; ce va lucra la propria sa întronare, se va întrona în bisericile creştine la măsura lui Dumnezeu, şi se va proclama el însuşi dumnezeu, ca Unicul şi Adevăratul. Satan însuşi va veni să-l ajute pentru aceasta, din toată inima sa; de aceea el va putea face cu ajutorul lui Satan minuni, vedenii şi înşelări măreţe, apariţii grandioase, fantastice.

Vrând să-L imite pe Hristos, va lucra în toate cu iluzii şi seduceri, ca să înşele pe cine poate, chiar şi pe cei aleşi. Va scorni multe arătări, se va aşeza în Biserica creştină în locul lui Dumnezeu, având toate puterile şi toată stăpânirea pe pământ. Antihristul se va da pe sine însuşi drept unicul Hristos, luptătorul-de-dumnezeul se va da pe sine însuşi ca unicul Dumnezeu, luptătorul-de-adevăr ca unicul adevăr, luptătorul-de-dreptate ca unică dreptate, luptătorul-de-dragoste ca unica dragoste, luptătorul-de-viaţă ca un unica viaţă, luptătorul-de-bine ca singurul bine, luptătorul-de- nemurire ca unica nemurire, luptătorul-de-Prietenie ca unica prietenie dintre oameni.

Pentru toate aceste motive, Antihristul va fi în realitate cel mai sângeros duşman al omului; dându-se ca unicul om drept şi desăvârşit, va ucide sistematic omul în toată fiinţa sa, prin tot felul de păcate: va distruge în om tot chipul lui Dumnezeu, dând astfel morţii tot ce constituie firea omenească, omenitatea, omenescul; va ucide astfel în om tot ce este dor de Dumnezeu, dor de Hristos, dor de cer, pentru a le înlocui cu puteri şi plăceri vrăjmaşe. Prin toate acestea, Antihrist, acest luptător-de- om uriaş, va lucra la realizarea ţelului său suprem: îndrăcirea omului, să facă omul după chipul Diavolului; să-i umple sufletul de cugete potrivite chipului Diavolului, în locul cugetelor potrivite chipului lui Dumnezeu, pentru a crea astfel, pornind de la om şi împotriva Dumnezeu-omului, un diavol-om; împotriva dumnezeu-oamenilor lui Hristos prin har, să creeze diavolii-oameni. Cu ajutorul ştiinţei, filozofiei, artei, prin mijlocirea tuturor activităţilor omeneşti deşarte şi pătimaşe, Antihrist va lucra la înfăţişarea lui ca dumnezeu unic - şi el va fi într-adevăr un dumnezeu mincinos - ca unic hristos - şi el va fi într-adevăr un hristos mincinos - ca singurul adevăr - şi nu va fi în realitate decât o minciună - ca unica dreptate, unica viaţă, unicul rai - şi în realitate el nu va fi decât nedreptate, moarte şi iad; el va lucra a se prezenta ca unicul om, şi în realitate nu va fi decât un non-om, ca singurul prieten al omului, şi în realitate el nu va fi decât cel mai sângeros dintre asasinii omului.

Acest cumplit adevăr referitor la Antihrist face parte din cele mai importante adevăruri pe care le anunţă Evanghelia Mântuitorului nostru. Este la fel de necesar a vorbi de ele, pe cât este necesar a vorbi de Domnul Hristos.

Deşi este sub-înţeleasă în Evanghelia lui Hristos, câte pericole nu aduce lucrarea lui Antihrist în omenire!

Datorită Evangheliei Mântuitorului, noi, creştinii, ştim ceea ce Dumnezeu rânduieşte despre noi, oamenii, şi ce lucrare are în ceea ce ne priveşte mântuirea. Dar în acelaşi timp, Domnul nostru prea-înţelept ne-a arătat în Evanghelia Sa şi ceea ce gândeşte Satan despre noi şi care sînt intenţiile lui în ceea ce ne priveşte, la fel cum ştim ceea ce principalul său apostol - Antihristul - gândeşte despre noi şi ceea ce vrea să facă cu fiinţa noastră.

Pentru noi, creştinii, nimic din ceea ce este Dumnezeiesc nu ne este străin, dar în acelaşi timp şi ceea ce este satanic, aşa încât noi putem recunoaşte ispitele şi relele satanice, ne putem feri şi apăra. Noi sîntem oameni deveniţi prin har dumnezeu-oameni; Domnul Hristos a devenit un om, şi ca Dumnezeu om ne-a arătat cum tot ce e Dumnezeiesc poate deveni realitate în viaţa omului de pe pământ şi cum noi putem evita şi nimici tot ce este luptător-de-Dumnezeiesc: tot ce vine de la păcat, de la Satan şi de la Antihrist; prin Domnul Hristos, noi putem fi biruitori asupra lor, căci Hristos lucrează în noi cu putere în Sfânta Sa Biserică prin intermediul Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi.

Care este deci acest element care împiedică lucrarea lui Antihrist, care-l reţine să se arate acum, sau în orice altă clipă ce n-ar fi la vremea sa? Este iconomia Dumnezeiesc-omenească a mântuirii, este planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. După acest plan, Antihrist trebuie să se arate la vremea sa, la vremea sfârşitului lumii. Şi cine-l poate reţine să se manifeste înainte? Biserica lui Hristos, lucrarea binecuvântată a Bisericii lui Hristos în lume, cu stăpânirea sa binecuvântată şi puterea ei, putere asupra duhurilor celor necurate101; putere pe care o are să alunge demonii din oameni; putere pe care o are deasemeni pentru a nimici tot răul şi a săvârşi tot binele, putere de a izbăvi oamenii de păcat, de moarte şi de Diavol, este stăpânirea Bisericii asupra iadului.

Evanghelia mântuirii este puterea care-l reţine pe Antihrist de a apare înainte de vreme, şi această Evanghelie trebuie să fie mai întâi propovăduită în toate neamurile, să facă cunoscută calea mântuirii şi pe singurul Mântuitor al lumii spre mărturie la toate neamurile Un Mântuitor pentru care toate neamurile sînt o singură turmă, care de bunăvoie şi sub povăţuirea binecuvântată a sfintei Evanghelii, se îndreptează spre singurul Păstor Bun a toate neamurile. Credinţa oamenilor în Hristos este acea forţă care-l reţine şi-l împiedică pe Antihrist să se arate. Însă atunci când dintr-odată, credinţa în Domnul Hristos va fi pierit din lume, când cele mai multe dintre neamuri vor fi ales liber răul, când vor fi făcut răul şi vor fi iubit răul, când Domnul îi va fi lăsat să se afunde, potrivit dorinţelor voinţei lor, în mizerie, în voluptate ruşinoasă, în stricăciune sufletească, când vor fi săvârşit tot felul de fărădelegi, tot felul de păcate, rod al vrăjmăşiei lor voite faţă de Dumnezeu şi a iubirii de rău, când prin toată această răutate voită a oamenilor diavolii îşi vor fi pus stăpânire peste majoritatea neamurilor, care vor fi lepădat credinţa în unicul Mântuitor al lumii, Domnul Hristos, numai atunci se va îngădui să vină căpeteniei în lupta împotriva lui Dumnezeu, Antihristul, spre care toţi vor porni şi se vor grăbi, traşi de răutatea lor voită.

Mai dinainte, oamenii îşi vor fi făcut din voinţa lor liberă un instrument atât de pervers, încât ea se va găsi aproape în întregime mobilizată în favoarea răului şi satanismului, în loc să fie întrebuinţată pentru credinţă şi pentru lupta evanghelică mântuitoare, singurele care ar putea mântui omul de păcat, de moarte şi de Diavol - şi este de aceea Mântuitorul poate zice că, atunci când va veni a doua oară, va găsi, oare, credinţă pe pământ?

Din cauza înmulţirii nedreptăţilor, din cauza lepădării lor conştiente de singurul şi adevăratul Dumnezeu, de singurul şi adevăratul Mântuitor al lumii, de Domnul Hristos, din cauza vrăjmăşiei lor împotriva lui Hristos şi a hulelor lor împotriva lui Hristos, Sfântul Duh se va depărta de la oameni, şi harul său care-l reţine pe Antihrist să se arate şi care-l împiedică, se va retrage, lăsând locul la tot felul de rele şi la tot felul de diavoli, care vor fi întrupaţi astfel în Antihrist.

Lepădarea hotărâtă şi de bună voie de Hristos Dumnezeu şi alegerea hotărâtă, de bună voie a răului, Dumnezeu le-a prevăzut în atotştiinţa Sa şi în preştiinţa Sa despre omenire şi de aceea în prea-înţeleapta Sa pronie, El a determinat exact momentul la care va trebui să se arate Antihrist ca şi acela al venirii Domnului Hristos. Atunci când va veni pe neaşteptate, Antihrist va sosi în realitate la timpul lui, căci oamenii îşi vor fi deschis lui Antihrist inimile prin plăcerile lor, duhurilor prin gândurile lor rele, voinţele prin plăcerile lor vătămătoare, sufletele prin faptele lor rele, şi Antihrist va putea să intre în ele [în inimile, duhurile, voinţele, sufletele omeneşti] cu tot răul său satanic şi cu toate puterile păcatului.

Antihristul va fi avut numeroşi precursori: ei au început să se arate din primele zile ale creştinismului, în persoana tuturor oamenilor care l-au combătut, l-au urât şi l-au persecutat pe Hristos; ei au continuat să se arate de-a lungul întregii istorii a creştinismului. Care este deci planul urmărit de toţi aceşti precursori ai Antihristului? Este de a-L înlocui pe Domnul Hristos, de a-I distruge opera, de a nimici Biserica pentru a face astfel imposibilă mântuirea oamenilor, Biserică care singură poate da pe unicul Mântuitor al oamenilor.

În realitate ei n-au decât o unică ambiţie, îşi consumă sufletele într-un singur ţel, şi anume de a face să dispară de pe pământ Dumnezeul-om, Hristos. Pentru că în Dumnezeu-omul se găsesc toate tainele credinţei noastre, a evlaviei noastre, cu toate puterile lor.

Ce este deci taina credinţei ? Ce este această taină a evlaviei ? Este Dumnezeu s-a arătat în trup, adică Dumnezeu s-a arătat în calitate de om, în calitate de Dumnezeu-om, pentru a înlătura prin El însuşi, prin Dumnezeu, toate puterile răului din om, pentru a înlătura tot păcatul, toată moartea, tot diavolul, pentru ca astfel să mântuiască omul de tot păcatul, de moarte şi de Diavol, oferindu-i omului înnoit prin harul Său Viaţa veşnică, veşnicul Adevăr, Dreptatea veşnică şi veşnica Iubire.

În Dumnezeu-omul, Hristos, este cea mai sfântă taină a Dumnezeului treimic care s-a arătat omenirii, taina cea din veci ascunsă neamurilor de la facerea lumii, Biserica, care este trupul lui Hristos. Bogată este slava acestei taine, ea este dumnezeieşte bogată; întru această taină se găsesc ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei. De aceea toată jertfa dumnezeiesc-omenească a Domnului Hristos se poate numi iconomia tainei ascunsă în Dumnezeu de la facerea lumii.

Această taină a lui Hristos cuprinde în ea însăşi toate sfintele taine, toate acelea ce sînt indispensabile existentei umane în toate societăţile sale şi în toate vieţile sale.

Taina lui Hristos? Este Hristos, unicul Dumnezeu adevărat, şi în El sînt toate tainele Adevărului - a întregului Adevăr, - toate tainele Dreptăţii - a întregii Dreptăţi, - toate tainele Binelui - a întregului Bine, - toate tainele Înţelepciunii - a întregii Înţelepciuni,- toate tainele Vieţii - a întregii Vieţi, - toate tainele lui Dumnezeu - a lui Dumnezeu în întregime.

În taina lui Hristos se găseşte toată taina Evangheliei lui Hristos, toată taina Evangheliei Mântuirii, care nu este alt lucru decât îndumnezeirea noastră, hristificarea noastră, întreimificarea existenţei umane prin viaţa în Dumnezeu-omul, Mântuitorul nostru, prin intermediul Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi evanghelice. Astfel, în Biserica lui Hristos, această prea-sfântă taină ce cuprinde totul, astfel în trupul lui Hristos, se lucrează, se desăvârşeşte mântuirea oamenilor prin mijlocirea Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi; astfel oamenii se pot sfinţi în Hristos-Dumnezeu, capătă virtutea de a se transfigura, de a se crucifica, şi în acest fel ei pot deveni „dumnezei prin har", dumnezei-oameni prin har.

Contrar acestei taine, o altă putere lucrează în lumea noastră pământească, este taina fărădelegii, care lucrează în inimile oamenilor, în sufletele oamenilor, în conştiinţele oamenilor, în trupul oamenilor. Această lucrare se săvârşeşte folosind fiecare gând potrivnic lui Hristos, fiecare simţire potrivnică lui Hristos, fiecare dorinţă potrivnică lui Hristos, fiecare acţiune potrvnică lui Hristos, şi totdeauna pentru un singur ţel, acela de a face să eşueze, de a face imposibilă pentru majoritatea oamenilor mântuirea prin unicul Mântuitor al oamenilor.

Această imensă taină a fărădelegii se împrăştie într-o falsă lumină, într-o aşa-zisă lumină, prin toate relele omeneşti, prin toate fărădelegile omeneşti, prin toate păcatele omeneşti, pentru a ascunde după fiecare păcat, după fiecare patimă, prin caracterul său întunecat, pentru a stimula la maxim curiozitatea spiritului uman.

Dar taina fărădelegii se află în integritatea ei în Satan. Adâncurile Satanei sînt insondabile şi abisale în tot sufletul omenesc, în toată inima omenească şi în toată conştiinţa omenească, poate uşor să le înece [sufletul, inima şi conştiinţa omeneşti] dacă harul lui Dumnezeu lipseşte, har care s-a revărsat în natura umană prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în care se găsesc toate adâncimile lui Dumnezeu.

În taină, Satan lucrează în nenumărate feluri în sânul omenirii, împotriva sfintelor taine ale credinţei în Hristos, împotriva tainelor evlaviei, folosind nenumărate nelegiuiri. Dar ce nelegiuire? Păcatul, tot păcatul. Şi ce păcat? Păcatul este tot ce nu purcede din credinţă, adică tot ce nu purcede din Hristos, din Evanghelia Sa, din Biserica Sa; şi tot ce este împotriva lui Hristos, împotriva Evangheliei Sale, împotriva Bisericii Sale.

Acum noi ştim cu certitudine: păcatul este tot ce este fără Hristos, împotriva lui Hristos, şi este în acela care-i deţine toată esenţa, firea veşnică a fărădelegii în suprema nelegiuire, Satan în toţi prietenii săi care se găsesc printre oameni, toţi aceia care-l urăsc pe Hristos, toţi aceia care se ţin afară din Hristos, toţi aceia care sînt fără Hristos, toţi aceia care sînt împotriva lui Hristos, şi în primul rând Antihrist.

Acum noi cunoaştem taina fărădelegii: ea vine toată de la Satan, ea se găseşte toată în Satan, ea trece toată prin Satan, ea se îndreaptă toată spre Satan. De aici acest adevăr Dumnezeiesco-uman al Evangheliei: Oricine săvârşeşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea.

Da, în Satan stă toată taina răului, toată taina fărădelegii. În tot acest rău oamenii nu sînt decât discipolii săi, şi la tot acest rău nu este decât un remediu, nu este decât un singur Mântuitor - este Dumnezeul-om, Hristos, singurul Prieten al omului. Căci Hristos S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea. Pe de o parte, Dumnezeu-omul, Hristos, de cealaltă Antihrist:

Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar?


LUPTA MÂNTUITOARE A
CREŞTINILOR


Prin dragostea sa imensă pentru om, Domnul Hristos împiedică venirea Antihristului prin harul Său, prin dragostea şi prin mila Sa, până la săvârşirea timpurilor şi a tuturor amânărilor îngăduite de Dumnezeu.

De aceea le este mult mai uşor oamenilor să izgonească departe de ei înşişi toate fărădelegile, tot păcatul, tot răul, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, pentru a nu gusta taina fărădelegii lui Satan, în care oamenii sînt fără încetare supuşi voluntar şi deliberat lui Satan prin ostilitatea lor faţă de Hristos, infidelitatea lor faţă de Hristos, lipsa lor de credinţă sau ateismul lor.

Căci începând de la Domnul Hristos, Dumnezeul nostru este prezent în lume printre oameni prin Sfânta Sa Biserică şi prin Sfânta Sa Evanghelie, este în general un mod voluntar şi conştient prin care oamenii sînt colaboratorii răului şi Diavolului: ei devin deliberat robii fărădelegii.

În Biserica Mântuitorului, tot omul poate avea efectiv la dispoziţie toate mijloacele ce-i sînt necesare pentru a se elibera de tot păcatul şi de toată fărădelegea, numai cu condiţia ca să vrea să creadă în Domnul Hristos. Ni s-a spus: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului, şi singurul fără păcat, Domnul Iisus Hristos, poate să dezrobească şi să elibereze de păcat, fie el şi cel mai mare.

Acest adevăr, deasupra tuturor adevărurilor, îşi face cale prin toate generaţiile omenirii, şi nimeni nu va putea invoca scuze în ziua Judecăţii de Apoi pentru a fi fost supus robiei păcatului şi nelegiuirii; de aceea Dumnezeu le va putea atunci zice adepţilor fărădelegii: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea.

Într-adevăr, fărădelegea, supunerea voită robiei fărădelegii, fac din om un ateu, alungând din sine tot ce e Dumnezeiesc, tot ce alcătuieşte chipul lui Dumnezeu, tot ce e ceresc şi îngeresc, pentru a stabili în el dominarea a tot ce e demonic, satanic, diabolic.

În nemărginirea iubirii Sale pentru om şi potrivit cu adâncimea proniei Sale în sprijinul omenirii şi lumii pământeşti, Domnul Hristos reţine, împiedică prin harul Său fărădelegea lui Satan, pentru a evita ca aceasta să nu devină în întregime propriu majorităţii oamenilor prin păcatele lor şi prin relele de toate felurile. Dându-le Biserica Sa, Hristos dăruieşte oamenlor toate mijloacele necesare prin care se pot salva de păcat, de rău şi de Diavol, mijloace ce sînt aşa de necesare şi de fireşti existenţei umane pentru a putea duce viaţa veşnică încă de aici, de jos, de pe pământ, pentru a o continua acolo sus, în cer, printre Sfinţii şi Îngerii lui Dumnezeu. Căci aceste sfinte mijloace care sînt Sfintele Taine şi sfintele virtuţi îi umple pe Creştini de toate toate puterile cereşti capabile să îi îndumnezeiască, să-i facă să participe la firea Dumnezeiască, să le ofere naturii lor create pecetea chipului lui Dumnezeu, bucuria veşnică şi fericirea veşnică.

Dumnezeu este legea fiinţei, legea existenţei, legea vieţii. A vrea să exişti, a vrea să trăieşti fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu, este o fărădelege ce se identifică într-un „om în afara legii". Dumnezeu este legea fiinţei umane, şi a vrea să fii un om afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu este deasemeni o fărădelege, este dorinţa de a fi un „om în afara harului".

Dumnezeu este legea duhului omenesc, sufletului omenesc, conştiinţei umane, voinţei umane, şi a vrea să posede şi să reţină duhul său, sufletul său, conştiinţa sa şi voinţa sa afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu, este deasemeni o fărădelege care face din om un „om al fărădelegii". În realitate, fărădelegea este tot ce se opune lui Dumnezeu, tot ce este fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu. Omul fărădelegii este acela ce proclamă că această fărădelege este legea sa, şi care trăieşte în ea. În omenire, exemplul perfect al unei asemenea fărădelegi este Antihristul şi de aceea el va fi prin excelenţă „om fără-de-lege" .

Toată activitatea Antihristului, ca şi a tuturor precursorilor săi pe care i-a avut în omenire, nu vizează decât un singur ţel, acela de a proclama că toate legile lui Dumnezeu, toate Tainele lui Hristos sînt insuficiente pentru oameni, pentru omenire, că ele sînt periculoase şi ucigătoare. Pentru acest motiv, el înţelege să le respingă şi să le înlocuiască prin alte legi, a căror conţinut şi semnificaţie vor opusul: pe Hristos să-l înlocuiască cu Antihrist, iar legile lui Hristos prin legile lui Antihrist.

Tot ce este Domnul Hristos, Dumnezeu-omul, a apărut în omenire ca lege a întregii vieţi, ca legea a adevărului, ca legea dreptăţii, ca legea dragostei, ca legea conştiinţei, ca legea sufletului omenesc, ca legea duhului Său, ca legea voinţei omeneşti, şi pe toate acestea Antihrist vrea să le pună afară de lege, pentru a impune astfel domnia fărădelegii sale, căci el este acel veritabil „om în-afara-legii".

Dar nu prin silire el va putea impune oamenilor fărădelegea sa, el nu se va putea manifesta în viaţa noastră pământească decât atunci când oamenii, prin dragostea lor de voluptate şi de păcat, vor fi cu voia lor pătrunşi de tot ce este drăcesc, de tot ce este în-afara- legii, de ostilitate pentru Dumnezeu şi ură pentru Hristos. La asemenea oameni se va adresa cel în-afara- legii, Antihrist, şi li se va arăta ca idealul lor, ca şi conducătorul lor, ca şi capul lor, ca şi conducător suprem al tuturor relelor şi tuturor păcatelor, al tuturor fărădelegilor, al tuturor morţilor şi a tuturor diavolilor din lumea pământească. Antihristul va fi personificarea perfectă a fărădelegii aşa cum ea a fost imaginată şi realizată de către Satan, dar această personificare nu va fi numai din limitele umanului, din sfera omenirii. Prin înfăţişarea şi prin existenţa sa, Antihristul va fi un om; dar prin voinţa sa, prin activitatea şi prin intenţiile sale, el va fi în întregime un contra-om, un non-om, un eşec al omului, un diavol-om.

Antihristul va fi diavolul-om perfect din omenire. Forţa sa va fi imensă, puterile dezastruoase, stăpânirea aproape irezistibilă. Prin intermediul tuturor ce-l adoră, tuturor ce-l urmează, ce-l reprezintă, ca şi prin toţi robii săi, el nu va trâmbiţa decât un lucru:

„Omenirea n-are nici o nevoie de Dumnezeul-om, Hristos! Omenirea n-are nici o nevoie de Evanghelia lui Hristos! Jos cerul! Jos Dumnezeu! Omul nu este cu adevărat om decât atunci când se găseşte fără Hristos, contra lui Hristos! Omul este stăpânul suveran şi proprietarul absolut şi zeul său, al celor de pe pământ şi din cer! Omul, nimic altceva decât omul! Fără nimic Dumnezeiesc, nici sfânt! Tot ce vine de la Dumnezeu nu este decât otravă, opium, drog! Omul îşi este suficient lui însuşi! El nu are nevoie de nici o lume decât de lumea pământească, de nici o altă viaţă decât de viaţa pământească! Omule, să fii Dumnezeu pentru tine însuţi, căci altul nu există!

Ridicat peste căderile nenumăraţilor dumnezei, tu eşti în realitate singurul Dumnezeu adevărat! Fii mândru să fii un om şi să fii plin de virtuţi umaniste, căci prin aceasta tu eşti Dumnezeu: atunci când te consideri pe tine însuţi ca Dumnezeu eşti cel mai mare! Căci atunci tu arăţi şi demonstrezi că nimeni nu va fi mai mare decât tine, în această lume ca în toate lumile! Omule, fii mândru şi fericit, căci tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor lumilor!

Până atunci, înalţă pretutindeni monumente ale lui Iuda Iscarioteanul, pretutindeni pe pământ şi în cer şi în cerurile de deasupra cerurilor! Monumente a tuturor celor ce sînt Iuda Iscarioteanul, ale lor şi numai ale lor! ”

Şi atunci diavolul-om va fi exaltat prin asemenea elogii şi triumfări asurzitoare şi în timp ce va înşela omul, Dumnezeu-omul se va arăta pentru a învinge diavolul- om cu suflarea gurii Sale.

Suflarea Dumnezeului-om va fi prin ea însăşi mai puternică decât toate fărădelegile "celui din afara legii" şi decât "cel din afara legii însuşi". Atunci se va afla lămurit că toate câte erau relele lui Antihrist, toate fărădelegile şi toate minunile sale nu reprezentau decât o pânză de păianjen în faţa forţei şi vigorii Dumnezeului-om, Hristos, şi a tot omul ce se sprijină pe Dumnezeul-om, a tot creştinul ce se sprijină prin credinţă de Dumnezeul-om şi care se păstrează în Dumnezeu-omul.

Atunci se va putea cu limpezime a se înţelege de când aparţine Sfinţilor lui Dumnezeu acestă putere nebiruită pentru viaţa lor pe pământ, această forţă care le-a fost dată nevăzut de către Dumnezeul-om. Atunci se vor descoperi toate tainele credinţei în Hristos şi toate puterile care se odihnesc în ele: toate tainele dragostei de Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele nădejdii în Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele rugăciunii, postului, răbdării, iertării, milei, pocăinţei, umilinţei şi toate celelalte virtuţi evanghelice şi toate puterile care rezidă în ele; toate tainele din Sfânta Taină a Împărtăşaniei şi toată puterea care rezidă în ea, toate tainele celorlalte Sfinte Taine din Biserica lui Hristos, şi tot harul care se găseşte într-însele.

Cât despre Antihrist, acest om, diavol-om, Dumnezeul-om Hristos îl va nimici cu Lumina Venirii Sale. O Lumină care ucide! Fiecare dintre razele Sale este o rază a morţii pentru miile de morţi pricinuite de fărădelegea „celui fără de lege". „Lumina tăcerii", „Lumina vieţii" - Dumnezeu-omul, Hristosul, Domnul şi Dumnezeul nostru, se va arăta la cea de-a Doua Venire ca un foc ce va distruge, ce va mistui tot ce este a lui Antihrist: şi lucrările, şi ideile şi izvodirile sale. Şi Hristos va împlini profeţiile care au fost date pentru mângâiere discipolilor lui Hristos: prin spada gurii Sale, Domnul va duce război împotriva Antihristului şi a tuturor idolatrilor săi şi va obţine victoria asupra lor. Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, mai puternic şi mai ascuţit decât toate săbiile subţiri cu două tăişuri; el taie tot ce este contra lui Hristos, tot ce este rău, tot ce este satanic. Nimic nu poate ţine în faţa acestei săbii; nu este scut, nu este platoşă care poate proteja.

La porunca Domnului ei vor pieri, de suflarea mâniei lui se vor stinge. (...) cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel fără de lege, pe supremul fără de Dumnezeu, cel perfect şi cel mai veninos, cel mai puternic al omenirii, adică Antihrist, căci Domnul îl ucide prin graiul gurii Sale.

La lumina feţei Domnului, se vor topi ca ceara toate fărădelegile, toţi cei fără de lege, toate cele fără de lege: nimicirea veşnicii deznădejdi, a veşnicei morţi, veşnica omorâre în chinurile luptătorului de Dumnezeu, a luptătorului de Hristos. Căci al nostru minunat Domn şi Dumnezeu Iisus Hristos în venirea Sa este prezent peste tot, cu toate puterile sale creatoare, în faţa cărora se risipesc tot ceea ce omul sau diavolul au putut crea împotriva lui Dumnezeu, fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu.

Astfel Antihrist îşi va sfârşi pretinsa misiune în omenire. Hristos şi Antihrist, Dumnezeul-om şi diavolul- om, două existenţe opuse, două personalităţi faţă în faţă, două intenţii contrare. Traversând toată activitatea sa în lumea omenească, de la Adam până la Antihrist, Diavolul nu viza decât o singură intenţie, el nu lucra decât pentru un singur scop: să transforme omul într-un diavol-om. Iar singurul Prieten al omului, Dumnezeul-om Iisus Hristos n-a avut decât o singură dorinţă pe deplin, o dorinţă în toate: să transforme omul într-un Dumnezeu-om prin har, oamenii în Dumnezeu-oameni prin har.

În maniera sa, Diavolul a lucrat prin toate relele, prin toate păcatele, prin toate pasiunile; Domnul lucrează în Biserica Sa prin Sfintele Taine şi sfintele virtuţi. Îi revine omului să aleagă liber fie pentru unul, fie pentru celălalt. Victoria? Fără nici o îndoială, este de partea Dumnezeului-om.

Prin slăbiciunea făptuirii păcatelor sale, omul se înfrăţeşte cu Diavolul, căci Diavolul e inventatorul şi creatorul păcatului în esenţa sa. Dar în acelaşi timp, prin fiecare păcat, Diavolul colaborează cu omul, căci Diavolul în întregime este făcut din păcat, este în întregime în păcat, şi pentru el a păcătui nu este alt lucru decât a trăi: prin toate păcatele, el acţionează nevăzut :

Oricine săvârşeşte păcatul este de la Diavol, pentru că de la început Diavolul păcătuieşte.

Se spune că Diavolul nu posedă nici puterea, nici autoritatea de a impune păcatul omului, doar omul prin libera sa voinţă se decide pentru păcat şi pentru nenumăratele rele pe care păcatul le poartă în el şi le aduce cu sine. Cu ocazia păcătuirii omului, diavolul lucrează ca păcatul să înşele şi să seducă cel mai posibil printr-o aparentă voluptate şi dulceaţă a păcatului. Fiecare păcat reprezintă pentru om o îndepărtare de Dumnezeu; şi păcatul suprem, păcatul total, constă în îndepărtarea extremă de Dumnezeu, într-o despărţire totală, departe de Dumnezeu, este cazul păcatului total, absolut, adică Satana, ca şi a îngerilor săi negri, care sînt demonii.

Antihristul? În omenire, acest om va fi păcatul desăvârşit; în el păcatul va atinge perfecţiunea, toată puterea. Din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot duhul său şi din toată puterea sa, el va colabora cu Satan, cum şi Satan va colabora cu el. Voinţele lor se vor suprapune total, într-o singură voinţă, şi din toată fiinţa lor vor lupta împotriva Dumnezeului-om, Hristos.

Pentru a fi total predat şi încredinţat lui Satan, Antihristul va trăi, va gândi şi munci după lucrarea Satanei. În el, totul este satanizat: sufletul, conştiinţa, duhul, voinţa şi trupul. Chiar dacă el recunoaşte şi confirmă că se comportă şi acţionează într-o manieră complet independentă, autonomă, în calitate de „om pur", de „om adevărat", de „om nou", Antihristul se comportă în realitate după lucrarea duhului lui Satan. Forţa principală creatoare prezentă în sufletul său, în inima sa, în duhul său, în conştiinţa sa şi în voinţa sa va fi Satan. Prin toată fiinţa sa, Antihrist nu va fi decât sălaşul lui Satan, ucenicul perfect a lui Satan în omenire. Duhul său va fi păpuşa lui Satan, conştiinţa sa va fi întunecimea lui Satan, inima sa va fi tronul lui Satan, voinţa sa va fi lucrarea lui Satan. De aceea toate gândurile îi vor fi deasemenea satanice, toate simţirile îi vor fi satanice, toate dorinţele îi vor fi satanice, toate actele îi vor fi satanice.

Neîndoielnic, Antihristul va fi foarte puternic, şi lucrarea sa se va desfăşura în plină putere , nu numai umană, ci şi satanică, căci Satan îi va da puterea şi stăpânirea lui. Or puterea lui Satan este imensă, în situaţia de a tulbura şi pierde pe toţi ce n-au credinţă, pe toţi cei ce n-au decât puţină credinţă, pe toţi cei ce n-au gustat încă puterea Dumnezeiască a Domnului Hristos.

Satan îl va înarma pe Antihrist cu toată puterea sa, aşadar va putea să săvârşească minuni mari şi foc va face să se să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor.

După lucrarea Satanei, Antihrist va lucra printre oameni, tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase. Într-o singură râvnă, într-o unică luptă de a-i înşela oamenii, de a-i păcăli, de a-i rătăci, de a-i trage după sine ca unic mântuitor şi mesia al întregii omeniri, ca singurul om capabil să ia locul lui Hristos în omenire, capabil să-L înlocuiască pe Hristos şi să-L arate inutil, zadarnic, dăunător şi funest.

Lucrarea aşa de variată a lui Antihrist se rezumă numai la aceasta: să-L înlocuiască pe Hristos cu el însuşi, pentru a realiza astfel cea mai grandioasă din toate minciunile şi rătăcirile, pentru a prinde oamenii prin această nihilistă amăgire. Va putea el să facă un lucru mai ucigaş pentru om, pentru oameni, pentru toată omenirea, ca acela de a-l înlătura pe Hristos, singurul Mântuitor al omului de păcat, de moarte şi de Diavol? În acest scop, în această minciună la care lucrează Antihrist este toată puterea satanică, prin semne şi minuni mincinoase. Toate minunile sînt în realitate numai miraje şi himere, destinate să-i prindă pe oamenii prieteni ai păcatului, prin cea mai teribilă şi mai vătămătoare din toate minciunile: a afirma că Hristos nu ar fi singurul, adevăratul Dumnezeu, a garanta că El nu ar fi singurul, adevăratul Mântuitor al omenirii.




ÎNTRE BINELE LUMII ŞI
BINELE LUI HRISTOS

Satan a pus la dispoziţia lui Antihrist tot arsenalul posibil al luptei contra Dumnezeului nostru şi Domnului Hristos. Impostura aparţine primului conducător al acestei panoplii, şi Antihrist, după lucrarea Satanei, va lucra pe pământ cu toată prefăcătoria, pentru a înşela chiar pe cei aleşi, pe cât îi va fi posibil, adică pe toţi acei care l- au urmat pe Hristos cu credinţă cea adevărată, care trăiesc prin El şi din cauza Lui.

Înmulţind neîncetat neghinele răului, Satan a ales ca în fiecare apariţie de crezuri creştine eretice în această lume, pe lângă crearea unei „umbre" a unei false dumnezeiri, a unui „hristos" arianist, revoluţionar, umanist, panteist, progresist, ecumenist sau liberal, să lase şi câteva „portiţe teologice", prin care Antihrist să-şi facă - la momentul potrivit, în chip „legal" şi „corect" - simţită chemarea şi prezenţa, direct în mijlocul şi în inima creştinilor. Altfel spus, acel „Hristos" atent elaborat de teologiile noilor sau vechilor creştinisme eretice sau a religiilor păgâne nu este, în fond, decât o altă înfăţişare a Antihristului.

Totdeauna Satan a lucrat pe pământ prin prefăcătorie - printr-un bine prefăcut care i-a pierdut pe strămoşii noştri în Rai. El lucrează la ridicarea noului Babilon prin înşelătorie, prin imitarea binelui şi a adevărului, dar rar o face personal, direct sau descoperit, ci aproape totdeauna foloseşte intermediari; în Paradis, prin şarpe; la sfârşitul istoriei omenirii prin Antihrist; şi până atunci, el lucrează prin mijlocirea acelora pe care Antihrist va putea conta ca precursori.

Pretutindeni şi în toate, nu sînt decât iluzii şi prefăcătorie, ce tind către un singur scop: să despartă oamenii de singurul şi adevăratul lor Dumnezeu şi Mântuitor, de Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul-om. Să înşele oamenii cu privire la Dumnezeu şi la lumea lui Dumnezeu, aceasta este misiunea principală pe care şi-a fixat-o Satan, marele Iluzionist, marele Impostor. În sfânta Apocalipsă, se zice despre el că este cel care înşeală toată lumea. El înşeală lumea în scopul de a îndemna oamenii la nedreptatea supremă, care este plină în întregime de hule împotriva lui Dumnezeu, împotriva singurului şi adevăratului nostru Dumnezeu şi Domn, Iisus. Nimic pe pământ şi în toată omenirea nu este mai rău decât această nedreptate. După lucrarea Satanei, Antihrist lucrează deasemenea prin amăgiri nelegiuite. Căci Satan însuşi, culmea nedreptăţii din toată lumea, împrăştie nedreptatea sa în omenire prin toată amăgirea, în particular o împrăştie prin această culme a nedreptăţii de pe pământ care este Antihrist.

Totuşi, toate aceste lucrări înşelătoare, iluzorii şi de temut ale Antihristului vor avea succes numai printre fii pierzării, printre cei pierduţi în necredinţă, în lipsa credinţei, în războiul împotriva lui Dumnezeu, în războiul împotriva lui Hristos, în dragostea de păcat, în dragostea de plăcere, în demonism, în satanism. Ei se pierd într-o viaţă non-scripturistică, în vreme ce împrejurul lor şi înaintea lor, de-a lungul secolelor istoriei, oamenii au avut nenumărate mărturii în favoarea lui Hristos, preabunul şi preamilostivul Dumnezeu şi Mântuitor al întregii omeniri, în favoarea puterii mântuitoare a Evangheliei Sale, în favoarea sfinţeniei ucenicilor săi, a lucrării Sale minunate şi a lucrărilor lor minunate, a dragostei Sale imense de oameni, dragoste care iartă totul, a milei Sale, a minunatei sfinţenii, a dreptăţii, iertării şi milei Sfinţilor ce-I sînt plăcuţi.

Lumea se prăpădeşte în deplină conştiinţă de cauză, alegând nu pe Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos, ci pe Antihrist: fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască, să se mântuiască de păcat, de moarte şi de rău, de Antihrist. Lumea n-a primit dragostea Adevărului, care este Hristos, pentru a trăi după Adevăr - după Hristos, pentru Adevăr - pentru Hristos, după eliberarea de păcat, de moarte şi de Diavol - de minciună şi de tatăl minciunii, după umplerea de toată dreptatea, de toată bunătatea şi de toată mila lui Hristos.

Domnul Hristos este deasemenea Dragostea şi Adevărul, şi el mântuieşte omul prin Dragoste şi prin Adevăr. Dar cei mulţi nu l-au primit, căci ei preferă întunericul în locul luminii. Ei, cei ai lumii, iubesc întunericul datorită dragostei lor de păcat, datorită dorinţelor viclene şi a patimilor de ocară a inimii lor.

Numai oamenii a căror duh a fost distrus de patimi şi inima ruinată prin plăceri, numai ei îl pot respinge pe singurul şi adevăratul Dumnezeu, Hristos. De aceea Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine şi să ţină nedreptatea drept adevăr: adică a putea ţine o (ne)credinţă, a duce o viaţă plină de minciună şi prefăcătorie despre Hristos, care este singurul Adevăr. O minte omenească sănătoasă, câtuşi de puţin normală, o inimă omenească sănătoasă, recunoaşte că Domnul Hristos este mai „folositor" existenţei umane decât Antihrist.

Dar mulţi oameni se dedau lui Antihrist şi se încrâncenează în aceasta, şi sînt împotriva lui Hristos, pentru că inima lor este prietenă plăcerii şi mintea lor este prietenă patimilor, preferă plăcerile păcătoase şi patimile seducătoare pentru a se pierde veşnic şi pentru a muri veşnic, satisfăcându-şi astfel printr-o tristeţe îndulcită poftele depravate ale naturii lor păcătoase, în virtutea unui „bine" personal. Asemenea oameni nu fac decât să întindă voalul necredinţei lor pe ochii minţii lor, pentru ca să nu poată vedea că numai în Domnul Iisus Hristos neamul omenesc poate fi salvat de păcat, de moarte şi de Diavol.

Libertatea omului este imensă, atunci când vrea din proprie iniţiativă să-L respingă pe Dumnezeu. El, creaţia lui Dumnezeu, să-L respingă pe Dumnezeu! În aceasta stă măreţia dumnezeiască a omului, dar aici se ascunde pericolul satanic ce-l pândeşte: când răstignitorul se aşează deasupra Răstignitului, a Creatorului său, omul devine satanicesc de murdar şi de ticălos.

În Hristos Dumnezeu-Omul este dezvăluit şi dovedit cu cea mai mare limpezime, chiar în modul logic omenesc, în modul cel mai convingător pentru conştiinţa omenească şi pentru inima omenească, că El este Dumnezeul unic şi adevărat, Mântuitorul unic şi adevărat al omenirii. De această libertate depinde tot omul, cu toată viaţa şi cu toată veşnicia sa.

Atunci când renunţă la Domnul Hristos, oamenii acestei lumi nu vor găsi iertare pentru acest păcat vital, pentru acest păcat total, căci nici un Dumnezeu, nici aşa de mare, nici aşa de bun şi iubitor, nu mai poate fi dat omenirii, deoarece el nu există. De aceea Domnul Hristos a declarat tăios, fără replică, pentru luarea-aminte a întregii omeniri:
De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. De nu aş fi făcut printre ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe mine şi pe Tatăl Meu.

Neprimindu-L, respingându-L pe Domnul Hristos ca Dumnezeu unic şi adevărat, Mântuitor unic şi adevărat, Adevăr unic şi adevărat, Dreptate unică şi adevărată, Viaţă unică şi adevărată, Dragoste unică şi adevărată, Bucurie veşnică şi adevărată, oamenii resping în realitate pe Cel Care singur ar putea să-i mântuiască de păcat, de moarte şi de Diavol, să-i mântuiască de suferinţele acestei lumi şi a lumii celelalte.

Ce le rămâne atunci acestor oameni care-L resping pe Hristos? Ei nu mai au decât minciuna, moartea, păcatul şi infernul; aceasta este de altfel opţiunea lor voluntară, alegerea lor deliberată. Şi de aceea Dumnezeu le trimite lor o lucrare de amăgire; şi iată care este rezultatul lucrării acesteia, totdeauna satanică: din toată inima lor şi cu toată mintea lor ei vor crede minciuna, minciuna lui Antihrist în ceea ce-L priveşte pe Hristos. Ori această minciună este o minciună totală, căci tot ce va putea zice de Hristos, ca toţi predecesorii săi, nu este decât minciună, care-şi trage originile de la tatăl minciunii, acela care nu mai poate, nici zice, nici face adevărul, căci cu toată fiinţa sa a căzut din adevăr, pentru că e în întregime transformat în minciună.

Respingându-L pe Dumnezeu-omul, pe Hristos, sub influenţa, sub incitarea lucrării de amăgire, oamenii se pregătesc să creadă în Antihrist, care-i va conduce pe drumuri deschise spre a lor pierdere, spre a lor cădere, spre împărăţia răului, spre infern. Şi această minciună totală a Antihristului în privinţa lui Hristos, oamenii ce se cufundă în dragostea de sine şi de păcat, o iau cu siguranţă ca adevăr şi ca cea mai veridică dintre realităţi; pe aceea Domnul Hristos o va nimici - cu suflarea gurii Sale! Aceasta este neputinţa reală a lucrării lor, a întregii lor lucrări.

Atunci când oamenii îl resping pe Dumnezeu, conştient şi cu îndărătnicie, atunci când refuză să-L slujească, Dumnezeu, după poftele inimii lor, îi lasă la mintea lor fără judecată; atunci ei se lipesc de minciună şi, cu mintea lor pervertită, îşi justifică şi-şi apără credinţa lor „creştină" în această minciună, viaţa lor în această minciună, pentru a fabrica o întreagă filozofie şi o întreagă apologie a minciunii. În aceasta, Dumnezeu nu exercită nici o forţare a libertăţii lor; El nu le impune păcatul , moartea, răul sau pe Diavol.

În realitate, aceasta este cea mai oribilă cădere pentru om: creat după chipul lui Dumnezeu, creat pentru a crede în Adevărul veşnic şi pentru a-l trăi, sufletul uman se încrede în păcat şi alege să trăiască prin el, îl justifică, îi face apologia, îl face împărăţia sa veşnică, adevărul său. Ori această minciună îl predă totdeauna în îmbrăţişarea tatălui minciunii, o îmbrăţişare din care el nu se va putea smulge niciodată. Se dă pe sine Diavolului încât păcatul îi devine un lucru natural:

Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

Căderea, decăderea satanică a minţii umane, stă în aceea că ea mintea poate socoti minciuna ca adevăr şi să trăiască în ea, că gândeşte prin minciună şi că o apără ca pe ceva care i-ar aparţine, ca ceva care i-ar fi dat de la natură. Prin orgoliu, aceşti oameni s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat, Ca unii care au schimbat adevărul luii Dumnezeu în minciună. Nici o minciună nu vine din adevăr, ea vine totdeauna de la tatăl minciunii, Diavolul. Împărăţia lui Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu, este totdeauna Împărăţia Adevărului veşnic, şi după Judecata de Apoi, toţi acei ce iubesc şi fac răul vor rămâne afară pentru veşnicie.

La Judecată, la Judecata de Apoi, se va mai păstra câte ceva din minciună, din toată minciuna Antihristului şi a prietenilor săi? Minciună la Judecata de Apoi? Ea va fi judecată şi găsită vrednică de osândă, asemenea cu toţi care i s-au supus voit şi care s-au lipit de ea. Pentru viaţa lor pe pământ, oamenii sînt în faţa unei alegeri: sau pentru Adevărul lui Hristos, sau pentru minciuna lui Antihrist. Ori ei au ales minciuna, cu toate nedreptăţile pe care le poartă în ea, aceste nedreptăţi diabolice care i se opun lui Dumnezeu, Dreptăţii lui Hristos.

Şi Adevărul lui Hristos? Este vreun adevăr comparabil cu acesta în toată istoria omenirii, este vreun adevăr a cărui caracter dumnezeiesc, veridic şi veşnic, care să fie dovedit cu asemenea putere, cu asemenea convingere, cu asemenea evidenţă? Este vreun adevăr omenesc care să fi străfulgerat şi luminat în asemenea măsură printre oameni, care să fi fost plin de atâta putere sfântă şi Dumnezeiască, începând de la Sfinţii Apostoli, şi mai departe în toate generaţiile de oameni, până la Judecata de Apoi? În omenire, nu este adevăr ca acela a lui Hristos, care s-a vădit astfel a fi nemuritor - în mijlocul tuturor morţilor - veşnic - în toate epocile - invincibil - pe toate câmpurile de luptă. În toată istoria omenirii, singur Adevărul lui Hristos s-a vădit mai tare decât tot păcatul, singur el a dezrobit pe om de tot păcatul, şi astfel a dat oamenilor singura libertate, adevărată şi veşnică.

De unde poate veni acesta? Aceasta vine din faptul că acest Adevăr este Dumnezeul-om, Hristos înviat, care este în credinţă Adevărul şi Viaţa, Adevărul veşnic şi Viaţa veşnică. Da, Dumnezeul-om, adică Unul din Sfânta Treime, în care Adevărul Dumnezeiesc se găseşte în întregime. Adevărul Dumnezeiesc este în întregime în Dumnezeul-Om, în întregime în Tatăl, în întregime în Sfântul Duh care s-a arătat în lume, devenind ca sufletul Bisericii Sale: da, Duhul Adevărului conduce oamenii spre Dumnezeul şi omul Adevărului, spre Hristosul cel Răstignit şi Înviat; da, Duhul Adevărului călăuzeşte oamenii la tot adevărul, Cel care împărtăşeşte tot Adevărul, prin nenumăraţii ucenici ai lui Hristos din Sfânta Biserică.

Dar când oamenii nu cred într-un asemenea adevăr, atunci ce merită? Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea. Căci dintre Hristos şi Antihrist, ei l-au ales pe Antihrist; dintre Adevăr şi minciună, ei au ales minciuna; dintre Dreptate şi nedreptate, nedreptatea. Iubind nedreptatea şi prefer ând- o Dreptăţii lui Hristos, Adevărului lui Hristos, ce înseamnă aceasta? Această alegere confirmă şi demonstrează că omul şi-a predat şi şi-a încredinţat inima minciunii, nedreptăţii, neadevărului. Aceasta vădeşte că omul s-a aliat cu Diavolul, că şi-a însuşit filozofia antihristică despre lume, concepţia nihilistă despre om, Treime şi despre Hristos.

Cât despre miracole, cele ale lui Hristos nu sînt mai măreţe, mai adevărate şi mai Dumnezeieşti decât făcăturile ale lui Antihrist? Cât despre stăpânire şi putere, stăpânirea şi puterea lui Hristos nu sînt o atot- stăpânire şi o atot-putere absolute, faţă de stăpânirea şi puterea lui Antihrist? Cât despre bine, dragoste şi a dreptate, binele lui Hristos, dragostea lui Hristos sau dreptatea lui Hristos nu sînt pentru totdeauna incomparabil mai folositoare oamenilor decât aşa-zisul bine al lui Antihrist, decât aşa-zisa dragoste a lui Antihrist şi decât aşa-zisa dreptate a lui Antihrist?

Cu toate acestea, oamenii cred încă în minciună şi nu în Adevăr, atâta timp cât preferă nedreptatea Dreptăţii, dacă îl resping pe Domnul Hristos pentru a-l primi pe Antihrist; aceasta este o dovadă că firea acestor oameni este total coruptă, ca şi mintea, inima şi conştiinţa lor. Coruptă pentru că este posedată. Doar o minte posedată poate să-l prefere pe Antihrist şi să-L respingă pe Hristos; doar o inimă posedată poate să-l iubească pe Antihrist şi nu pe Hristos; doar un om împietrit şi nebun poate avea dragoste de păcat şi de sine însuşi şi se poate transforma voit într-un diavol-om; doar un om sinucigaş poate să-şi omoare sufletul lepădându-se de Hristos Dumneze-Omul pentru a servi ucigătorului şi pizmaşului Antihrist.


----------------------------------------------------------------------------------


[1] Dogmatica, de sfântul Ioan Damaschin, IV, 26. Sfântul Ioan Hrisostom spune că Antihrist va fi „om care va primi toată puterea lui Satan”. Din II Tesaloniceni, Omilia III, 2.

[2] II Tesaloniceni, 2: 4. Prin “Templul lui Dumnezeu”, Sfântul Ioan Damaschin înţelege Templul evreilor din Ierusalim (Dogmatica, IV, 26). Sfântul Ioan Hrisostom scrie că “se va înscăuna în Templul lui Dumnezeu - dar la fel şi pretutindeni în biserici”. (ad. loc.) Fericitul Teofilact scrie că “El se va înscăuna în Templu, dar şi în toate bisericile şi templele lui Dumnezeu”.

[3] Sfântul Ioan Hrisostom scrie că Antihristul va fi potrivnicul lui Dumnezeu , care îi va înlătura pe toţi zeii şi va poruncit să fie închinat în locul lui Dumnezeu. (ibidem)

[4] Prin toate păgânismele, prin toate zeităţile, prin toate filozofiile, dar mai ales prin toate creştinismele eretice şi schismatice de la Hristos încoace (catolicism, protestantism, ecumenism).

O expunere echilibrata dar care nu spune absolut nimic nou si nici nu lamureste absolut nimic. Dar ca idee nu este rea aceasta prezentare chiar daca ramanem la sfarsit exact la fel de nelamuriti ca la inceput !!! - Nota mea.