Sf.Teofilact
al Bulgariei :
„Urâciune a pustiirii"
este
stâlpul [statuia] cu chipul celui care a robit cetatea, pentru
că tot idolul „urâciune" se numeşte.
Iar „a pustiirii" spune pentru că Ierusalimul robit fiind şi
pustiire pătimind, au pus statuia aceasta înlăuntrul celor neumblate ale
templului.
Încă şi Pilat,
pentru că a adus noaptea în templu statuile Cezarului, s-a făcut pricinuitor de
multă turburare în popor. De atunci a început şi războiul şi pustiirea
Ierusalimului.
Dar este cu putinţă a înţelege aceasta şi spre îndreptarea năravurilor. „Urâciune a pustiirii"
este
toată înţelegerea satanicească, care „stă în loc
sfânt" (Matei
24,15),
adică în mintea noastră. Deci, atunci, „cel care
este în Iudeea să fugă în
munţi", adică cel ce s-a mărturisit [spovedit] să
alerge la munţii faptelor bune; căci „Iudeea"
se
tâlcuieşte „mărturisire". Iar cel ce stă întru înălţime [„pe
acoperiş"], „să nu se
pogoare", căci aflând noi oarecare înţelegere
pătimaşă stând întru noi, se cuvine prin mărturisire [spovedanie] să alergăm la
cele înalte şi să nu ne pogorâm dintru înălţimea faptei celei bune. Şi cel care
lucrează lucrul cel bun [„în ţarină"], să nu se
întoarcă să la ştiinţa cea veche, care este „haina" de care s-a dezbrăcat (Marcu
13,15-l6).
Sf.Vasile
cel Mare :
42.
«Va fi în zilele din urmă că vor fi arătate muntele
Domnului şi casa lui Dumnezeu peste vârfurile munţilor».