De ce a fost luat Sf.Apostol Pavel tocmai de pe drumul Damascului ???

Iar Saul, încă suflând ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi cât şi femei, că merg pe Calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim.

Şi a fost că pe când mergea el şi se apropia de Damasc, deodată o lumină din cer a strălucit împrejurul lui. Şi, căzând el la pământ, a auzit un glas, zicându-i: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?“Iar el a zis: „Cine eşti, Doamne?“ Şi glasul i-a zis: „Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Îl prigoneşti . Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă“ .

Sf.Vasile cel Mare

Dar pentru sfatul rău, după cum am zis, al fiului lui Aram şi al fiului lui Remalia, acestea zice Domnul: sfatul lui Dumnezeu a stat şi rămâne, dar al celor care se luptă împotriva adevărului nu va sta, ci va fi căzut şi răsturnat. «De aceea, spune, capul Aramului este Damascul, şi capul Damascului este Reţin», adică cineva bleste­mat şi plin de sânge este capul celor semeţiţi, de vreme ce Damasc se tâlcuieşte „sângele sacului [de umilinţă]”^[1]. Sacul este simbolul pocăinţei, dar mânjit cu sânge nu este curat. De aceea poate fi luat drept pretinsă pocăinţă, nefiind pocăinţă adevărată, pentru că nu se află în învăţăturile sănătoase. Şi iarăşi, capul Damascului, al pocăin­ţei care nu este curată, ci mânjită în păcate de moarte, este numit Reţin, el însuşi fiind simbol al învăţăturii care nu este deloc sănă­toasă, nici curată.

Sf,Chiril al Alexandriei

«Iar fiul slujnicei Masec, este Eliezer Damascul». Adică: să-mi fie mie deci cel născut din sluj­nica mea fiu iubit. Căci aceasta înseamnă Damasc(fiu nascut din roabă). El se va socoti şi ca ajutor şi sprijin de la Dumnezeu. Fiindcă aceasta înseamnă Eliezer. Deci e una cu a zice clar : «Să-mi fie în loc de sînge ade­vărat şi de sărut al sîngelui şi ajutor dat de Dumnezeu din necesi­tate sluga mea» ; deci să-mi fie şi moştenitor.

Sf.Ioan Gura de Aur, Referendumul si...LGBT-ul !!!

OMILIA V



„Pentru aceia i-a dat pre ii Dumnezeu in­tru patimi de ocară, că şi femeile lor şi-au schimbat rânduiala cea firească, întru ceia ce este împotriva firei. Aşijderea şi bărbaţii lăsând cea dupre fire rânduiala a părţii femeieşti, s’au aprins întru pofta sa unul spre altul'' (Cap. 1,26. 27).



Toate patimile omeneşti sunt necinstite, dară mai cu samă nebunia după copii, căci mai mult pătimeşte sufletul şi se necinsteşte in păcate, decât trupul in boale. Priveşte cum îi lipseşte şi aici de orice iertare, dupre cum ii lipseşte şi în cele ale credinţei. Femeilor li zice: „au schimbat rânduiala firei" şi prin urmare nu au ce răspunde, sau sa spună «că am fost împiedecate de împreunarea cea dupre lege» şi nici că nu au avut cu cine să’şi împliniasca pofta, şi au fost silite de a se azvârli în această turbare nebună, căci expresianea „au schimbat" se zice de cei ce au avut ce schimbă, dupre cum atunci când vorbiâ de credinţă zicea „Că au schimbat adevărul lui Dumnezeu întru min­ciună". Bărbaţilor iarăşi li spune: „lăsând cea dupre fire rânduiala a părţii femeieşti" ceiace învede­rează acelaşi lucru. Din această cauză şi pe femei ca şi pe bărbaţi îi lipseşte de orice iertare, învinovăţându-i deopotrivă, pentru că nu numai că au avut prilejui de a’şi face poftele, şi că lăsând la o parte ceiace aveau au ajuns la asemenea absurdităţi, dară încă că necinstind ceiace este dupre natură, au alergat la ceiace este contra naturei. Cele ce sunt contra naturei sunt şi mai grele, în acelaşi timp şi mai dezgustătoare, aşâ că nici nu le-ar putea cineva numi plăcere, fiindcă adevărata plăcere este acea dupre natură. Dară când Dumnezeu părăseşte pe cineva, totul se răstoarnă pe dos! De aceia nu numai credinţa lor era satanicească, dară şi viaţa li era diavolicâ. Atunci când li vorbiâ de credinţă, si-a pus în mijloc lumea şi cugetul omenesc, spunându-li că, cu mintea cea dată lor de Dumnezeu, ar fi putut prin cele ce se văd ca să se ridice la creatoriu, dară fiindcă nu au voit, au rămas fără nici o justificare, — aici însă in locul lumei li pune la mijloc plăcerea cea după na­tură, de care ar fi putut ca să se mulţămiască cu mai multă libertate şi linişte, şi ar fi scăpat de ruşine, dară n-au voit, drept care şi sunt lipsiţi de orice iertare, fiindcă au defăimat natura. Şi ceiace este mai necinstit încă, că şi femeile umblă după asemenea împreunări contrare naturei, în timp ce ar trebui ca să se ruşineze de bărbaţii lor.



Este demn de a admiră şi aici înţelepciunea lui Pavel, cum el aruncându-se cu vorba în două lucruri contrare, pe amândouă le-a dezvoltat cu toată exacti­tatea. Voia a spune ceva şi demn, în acelaşi timp însă şi muşcătoriu pentru auditoriu, dară acestea amândouă nu eră cu putinţă, fără ca una din ele sa se împiedece de ceialaltă. Dacă vei spune ceva demn, nu vei putea atinge pe auditoriu, iară de voieşti a te atinge de el tare, apoi atunci este nevoe de a desvâli lămurit ceiace spui. Dară iată că înţeleptul şi sfintul suflet al lui Pavel le-a putut uni pe amândouă la un loc, şi le-a dezvoltat cu toată exactitatea, căci in numele naturei a mărit în­vinovăţirea lor, în acelaşi timp - ca şi de o perdea oare­care - el s’a servit cu multă înţelepciune în demnitatea povestirei sale.

„Săvârşitu-s'au!“...toate profetiile biblice despre cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos? Oare sa mai fi ramas ceva neimplinit?...care oare???...

„Săvârşitu-s'au!“...toate profetiile biblice despre cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos? Oare sa mai fi ramas ceva neimplinit?...care oare???...

Asa cum zicea si Florin Stuparu in editorialele sale de la Axxa, si avea profunda dreptate se pare :

E limpede că şi noi vieţuim acum într-un răstimp de pocăinţă la fel cu acela lăsat de Dumnezeu în vremea lui Noe după ce hotărîse nimicirea omenirii! Cu singura deosebire că acum noua Corabie a mîntuirii – Biserica lui Hristos, plutind pe marea tulburată de patimi a vieţii acesteia pămînteşti – e spartă şi ia apă peste tot. Încît, ca să nu se scufunde cu totul şi astfel să piară şi ultimii drepţi, Hristos-Dumnezeu va aduce degrabă focul cel înnoitor şi mîntuitor peste această „Sodomă” numită „lume”, după care urmaşii lui Lot întru faptele cele bune, puţinii Creştini adevăraţi, vor fi adăpostiţi în „cetatea de scăpare” a Cerului.

Ştiu că sînt mulţi (şi dintre Ortodocşi) care îşi doresc facerea din nou a „corabiei” Bisericii, neştiind ei că sînt întrutotul la un gînd cu însuşi Satana, cel care îl va arăta pe Antihristul cel mare drept un alt „Noe” şi „adevărat Mesia”; pentru cei care judecă aşa, nici nu trebuie amintit. Sînt însă mulţii alţii între Ortodocşi aşteptînd şi ei un „Noe”, care să repare măcar şi să cîrmuiasă mai departe „Arca” noastră creştinească. Şi nu se întreabă: Încotro? – de vreme ce toate s-au împlinit şi tot ce avem aştepta noi (şi buni, şi mai puţin buni) e venirea de-a doua oară a Mîntuitorului şi Dumnezeului nostru Hristos.

Se pare ca evreii au ratat in a intelege semnele timpului din vremea lui Hristos, mai ales carturarii, preotii, fariseii si restul poporului evident, in foarte marea lui majoritate. Si se pare ca, iar, istoria se repeta , de data asta din pacate la crestini...ma rog aia care mai sunt cu adevarat...deci evident ca si crestinii rateaza, in a lor majoritate, intelegera vremurilor...

Şi apropiindu-se fariseii şi saducheii şi, ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Când se face seară, voi ziceţi: Va fi timp frumos, că e cerul roşu. Iar dimineaţa ziceţi: Cerul e roşu-posomorât, aşa că azi va fi furtună. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s'o tălmăciţi, dar semnele vremilor nu puteţi.

Si pentru a elucida oarecum aceasta mica enigma ar trebui sa ne aducem aminte de adevaratele profetii , adica cele din NT si din VT. Atat. Nu vom putea merge pe unele oarecare profetii, venite de ici de colo, nestiind daca la ele nu s-a umblat cumva. Si mai ales trebuiesc evitate cele de veacul al optulea. Cele venite pe filiera materialistica a veacului cel de al optulea, deoarece intelegerea duhovniceasca a cauzat si la preotii si monahii acestui veac. Deci de acestea ar trebui sa ne departam, sa nu le luam drept sigure si infailibile ci sa pastram o respectabila distanta, privindu-le cu rezerva. Ma tot gandesc la asa zisa profetie a parintelui Paisie Aghioritul, parinte drag mie foarte mult, dar care a explicat unele lucruri prin prisma materialista a acestui veac, plin intradevar de antihrist, adica avand explicatii iudaico-protestante. Ca de exemplu secarea Eufratului cu linguritele a 200 de milioane de soldati chinezi in incercarea lor de a marsalui cine stie unde. Mai este si problema cip-ului care contine 666 si poate inca cateva destul de grave abateri de la o talcuire in duhul Sf.Parinti.

Pentru a ințelege, cat de cat, cum sta treaba cu antihristul, sunt necesare mai întai câteva lămuriri în privința textelor cu referință la antihrist din Biblie, VT si NT.

...600,...60, si...6...

Sf.Andrei al Cezareii in talcuirea la Apocalipsa zice ca cifra 6 reprezinta lucrarea pacatului. Adica pacatul neascultarii de Dumnezeu. Ceea ce inseamna apostazie. Lepadare de Dumnezeu sau si mai rau...dar mai rau de atat cred ca nu se poate !!! Tot el zice si ca : Iar zecile sutelor arată mărimea răutăţii .

Sf.Antim Ivireanul ne arata cat de rea e neascultarea omului de Dumnezeu in celebrele lui Didahii :

„Şi iată glas din nor zicând: «Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am vrut; pre acesta ascultaţi»."

Mă uit la această dumnezeiască şi înfricoşată înfrumuseţare, când părintele cel fără de ani cu glas viu, de sus, au mărturisit cum că acest înfrumuseţat Iisus iaste Fiiul său cel iubit. Altă învăţătură nu să vede ca să fie dat apostolilor celor ce era de faţă, fără numai aceasta să-l asculte: „Pre dânsul ascultaţi". Nu le-au zis să laude pre Fiiul său, nici să-l slăvească, nici să mărească lucrurile lui, nici să-i propoveduiască numele, nici să se minuneze de învăţătura lui, nici să-ş răpue viaţa lor pentru dânsul, nici să rabde scârbe, necazuri, nevoi şi altele ca aceştia, asemene; ce numai să fie ascultători, să aibă ascultare, să suppue voinţa lor supt voia acestuia unuia singur născut, Fiiului său, carele să înfrumuseţa. „Pre dânsul ascultaţi."

Şi, cercând cu denadinsul, ca să înţeleg pricina, am cunoscut din sfânta Scriptură şi din cea veche şi din cea noao şi de la dumnezeeştii dăscăli cum că această poruncă iaste foarte tainică şi nu să putea să să dea apostolilor alta mai iscusită, mai folositoare şi mai de suflet mântuitoare decât aceasta, adecă decât ascultarea.

Şi pricina iaste că cine are ascultare, acela are împreună şi toate darurile şi toate bunătăţile; acela iaste întreg la minte, acela iaste răbdătoriu, acela iaste smerit, acela iaste blând, acela iaste ertătoriu, acela iaste iubitoriu de streini, cuciarnic, pacinic şi, în scurte cuvinte, acela iaste lăcaşul tuturor bunătăţilor şi vasul tuturor darurilor. Şi cum că iaste adevărul aşa, o dovedeşte dumnezeiasca Evanghelie.

Povesteşte evanghelistul Ioan Botezătoriu la capul cel dintâi cum că, văzând Ioan Botezătoriul pre Hristos mergând cătră dânsul, fiind cu totul plin de bucurie pentru darul ce lua, au început a mărturisi înaintea tuturor şi a zice: „Iată mielul lui Dumnezeu, carele rădică păcatul lumii", la care cuvinte ale lui Ioan stau de să miră dăscălii besericii.

Oare pentru ce fiind atâtea păcate în lume, carele trebuia să se ştiargă de Fiiul lui Dumnezeu, n-au zis: Carele rădică păcatele lumii, ci „păcatul". Şi, iară, zicând „păcatul", nehotărât, care era acel păcat al lumii ce vrea să-l pierză Hristos şi să lase cialialalte?

Dumnezeescul Theofilact( al Vulgariei), tălmăcind acest cuvânt al Evangheliei zice că păcatul lumii iaste neascultătoarea prea care au rădicat-o Domnul de la mijloc, făcându-se pre sine ascultătoriu până la moarte; au numit-o Ioann păcatul lumii, ca când n-ar fi fost alt păcat mai mare în lume decât neascultarea. Şi au zis păcat, iar nu păcate, pentru căci numai întru aceia singură neascultare să cuprinde toate păcatele.

Drept aceia zicând cum că păcatul acela l-au şters Domnul nostru arată cum că au şters împreună toate şi celialalte păcate; şi de vreme ce cu împotriva s-au vindecat împotrivirea, după cum zice Theofilact, adecă neascultarea lumii cu ascultarea lui Hristos, urmează făr’de nici un prepus că precum neascultarea iaste începutul şi rădăcina tuturor păcatelor, aşa şi ascultarea iaste izvorul şi mumă tuturor bunătăţilor. Pentru aceia Dumnezeu Tatăl pre dreptate au dat apostolilor numai această poruncă a ascultării în vremea înfrumuseţării, pentru căci întru dânsa să alcătuesc toate bunătăţile şi toate darurile.

Şi-mi adeverez mai mult cuvântul mărturiia lui Iacov fratele Domnului la al doilea cap, zicând cum că Avraam, când au mers să junghe pre fiiu-său pre Isaac, numeşte jărtva aceia lucruri - Iacov o zice multe-; jărtva era una, iar nu multe. Deci şi lucrul unul era, iar nu multe şi să cuveniia să o zică cu număr de unul, iar nu cu număr de mulţi. Taina iaste aceasta; lucrul acesta al jărtvei lui Avraam era lucrul ascultării şi de vreme ce unde iaste ascultarea acolo sunt adunate toate bunătăţile, acolo sunt toate lucrurile cele bune. Pentru aceia cu cale au zis Iacov cum că Avraam s-au îndreptat din lucruri, iar nu din lucru, pentru căci înaintea lui Dumnezeu i s-au socotit ascultare, nu ca o bunătate ci ca multe bunătăţi, atâta iaste de minunată, atâta-i de aleasă şi dumnezeiască bunătatea ascultării.

Pentru aceia şi Duhul Sfânt, la cartea cea dintâi a împăraţilor, în 15 capete zice: „Mai bună iaste ascultarea decât jărtvele". Mai bine place lui Dumnezeu ascultarea decât jărtvele, pentru căci cine jărtvuiaşte, aduce lui Dumnezeu lucru strein, iar cine-1 ascultă suppune voinţa sa lui Dumnnezeu şi slobozeniia, dintru care ascultare ce altă jărtvă poate să se afle mai plăcută lui Dumnezeu? Şi dumnezeescul Efrem, la cuvântul ce face pentru ascultare zice: O ascultare poate mai mult decât toate bunătăţile.

Şi pentru aceasta vedem, atâta în Scriptura veche, cât şi în cea noao, cum că câţi s-au arătat ascultători lui Dumnezeu, toţ au câştigat şi plată mai aleasă.

Lui Noe i-au poruncit Dumnezeu să facă chivotul şi l-au făcut, fără de a-ş prepune altceva rău în gândul lui, sau deşert.

Lui Avraam i-au poruncit, zicându-i: „Eşi din pământul tău şi din rudeniia ta şi te du în pământul în carele îţ voiu arăta" şi nimic nu s-au îndoit.

Iară lui Avraam, a dooa oară, i-au poruncit să junghe pre fiiu- său, pre Isaac şi nimic nu s-au întristat, ci cu bucurie au priimit porunca.

Lui Isaac, că s-au supus ascultării şi au priimit să jărtvuiască pentru dragoste lui Dumnezeu şi nu s-au temut.

Lui Moisi i-au poruncit să meargă în Eghipet să mântuiască pre norodul lui Israil din robie şi măcar că era făicav la limbă şi vedea şi multe împiedecări, fiind la mijloc împărat tiran şi crud la inimă, iar nu s-au îngrijit.

Lui Petru i-au poruncit Hristos să umble pre ape şi vedea că iaste lucru cu nevoe şi cu neputinţă, iară n-au eşit din poruncă. Pavel, mergând pre cale şi căzând jos de pre cal de frica videniei ce au văzut, au zis: „Doamne, ce porunceşti să fac?" şi ce i-au zis glasul au ascultat, neîndoindu-se.

Şi pentru aceia, aceştia toţi s-au cinstit, s-au lăudat şi s-au mărit înaintea lui Dumnezeu şi au luat dar pentru ascultarea lor; că Noe s-au arătat mânuitor lumii; Avraam s-au făcut părinte a multe neamuri; Isaac s-au făcut fiiu blagosloveniei şi închipuirile lui Hristos; Moisi, căpetenie lui Israil şi iubit lui Dumnezeu; Petru s-au făcut verhovnic apostolilor, căruia i s-au încredinţat şi chieile împărăţiei ceriului şi Pavel, dascal limbilor, vas ales şi văzătoriu cereştilor bunătăţi.

Şi nu numai aceştea, ci toţi câţi s-au suppus ascultării lui Dumnezeu şi mai nainte de lege şi după lege, s-au făcut fii darului şi să bucură cu îngerii întru împărăţiia ceriului.

Acuma, dară, o poruncă folositoare ca aceasta şi mântuitoare iaste, cineva din noi să o păzească? Noi, toată zioa şi la rugăciuni şi la împreunări şi la vorbe şi la fieştece lucru al nostru, chiemăm pre Dumnezeu şi-l numim Domn. Şi de-1 numim Domn şi stăpân, unde ne iaste suppunerea ce arătăm, ca nişte slugi la domnul nostru? Sluga face voia domnului său, dară noi care voe facem, acestui domn al nostru? Care din poruncile lui păzim? Care dragoste avem cătră dânsul şi ce cinste îi facem? O zice însuş Dumnezeu, prin rostul Malahiei, la capul cel dintâi: „Şi de sunt eu Domnul, unde iaste frica mea? Cine iaste din voi, să se teamă de mine, să mă cinstească, să se ruşineze de mine? „Nu iaste, până la unul-zice David la Psalm 3 — toţ s-au abătut împreună, netrebnici, s-au făcut; nu iaste cel ce face bunătate, nu iaste până la unul."

      Drept aceia nu iaste minune de nu ne ascultă nici pre noi fiii noştri, nici ni să suppun slugile şi patemile noastre, carele în toate zilele oştesc asupra sufletului; iaste aceasta dreaptă judecată a lui Dumnezeu.

Pana aici Sf.Antim Ivireanu.

Si parintele Mina Dobzeu pune punctul pe Y !!! si face o afirmatie frumoasa :

Numarul de “666” are un înteles simbolic, sase repetat de trei ori reprezinta o afirmare definitiva, statornica si neschimbabila a puterii ratiunii (a raului), cum întreitul “Amin” din crestinism înseamna: asa sa fie pentru totdeauna.

Şi... Iisus..., răspunzând, le-a zis:... „ Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească“.

Şi ieşind Iisus şi plecând de la templu, s'au apropiat de El ucenicii Săi, ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Le vedeţi pe toate acestea? Adevăr vă grăiesc: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească“.

Partea fizica, evidenta, a acestei profetii s-a realizat vizibil pentru totii evreii in anul 70 cand Ierusalimul a fost asediat de catre romani iar templul iudeilor a fost ars , daramat si distrus definitiv pentru totdeauna. Era oricum cel de al treilea templu al lor. Cel in care ei spera chiar si acum dupa 2000 de ani sa se mai ridice !!! …ha,ha buna gluma…

Partea duhovniceasca este totusi alta. Pietrele erau evreii. Evreii in ansamblul lor constituiau vechiul templu al lui Solomon. Romanii au imprastiat acele pietre total nefolositoare si impotrivitoare ale lui Dumnezeu in intreaga lume ca pedeapsa pentru deicidul lor si respingerea in masa a lui Iisus ,Hristosul care trebuia sa fie al lor dar a devenit asteptarea neamurilor.

Dar văzând Ioan pe mulţi farisei şi saduchei venind la botezul său, le-a zis: „Pui de vipere, cine v'a învăţat să fugiţi de mânia ce va să fie? Aşadar, faceţi-i pocăinţei roadă vrednică de ea. Şi să nu vă amăgiţi grăind în sinea voastră: Părinte îl avem pe Avraam!, căci v'o spun eu vouă că şi din pietrele acestea poate Dumnezeu să-i ridice fii lui Avraam!

Evreii tocmai afirmasera ca ei sunt copiii lui Avraam, el fiind tatal lor. Iisus, insa, i-a contrazis totusi !!!

Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi“.